Baltagul (roman)

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în
noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria Vitoriei
Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i
pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit.[1]

Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița”[2][3][4] din care a preluat
simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența femeii care pornește în căutarea
ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la
mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - din care a preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în
căutarea unei cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o - și „Dolca” - de
unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios.[5]

Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional românesc deoarece prezintă aspecte ale firii
omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă, și înmormântare. Datele din roman
sunt un prilej pentru autor pentru a zugrăvi atmosfera epocii și tradițiile populare românești.

Romanul a fost ecranizat într-un film omonim, regizat de Mircea Mureșan după un scenariu propriu.[6]
Premiera oficială a filmului a avut loc în octombrie 1969.[7]

Rezumat

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a cumpăra niște oi de la
niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai
dă niciun semn de viață.[8] Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu lipsise
niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese
nici la popasul de iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei,
unde urma să plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de unde trebuia
apoi să se întoarcă acasă cu fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria
visează într-o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să bănuiască
că acesta a murit.
Valea Sabasei văzută de pe primele serpentine ale „Drumului Talienilor”

După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să se roage Maicii Domnului
și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce până atunci. După
ce Gheorghiță se întoarce acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă la mănăstirea Bistrița
pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se
deplasează la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei. Prefectul județului afirmă
că este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat de bani și ucis, confirmând temerile Vitoriei. Femeia se
hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea celor douăsprezece săptămâni de post
negru, împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se apăra de răufăcători.[8]

După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10 martie,
împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței,
trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând
peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei unde
află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către
doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către
popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.

Pasul Stânișoara (în centrul imaginii), unde se află Crucea Talienilor

Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru Dornei,
Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor)
până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu
Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme,
iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și
Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor
întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha
că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără
semnarea vreunui document doveditor.

Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa și
traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele
credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături
de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului
fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă
să susțină că ei