Sunteți pe pagina 1din 4

Slide 1

,,Efectul placebo reprezintă mai mult decit gîndirea pozitivă-crezînd că un tratament sau o procedură va
funcționa. Este vorba despre crearea unei legaturi mai puternice între creier și corp și cum acestea funcționează
împreună” Ted Kaptchuk
Efectul placebo este definit ca ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau la o persoană sănătoasă
căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o substanță neutră din punct de vedere farmaceutic.
 Placebo reprezintă forma la viitor a verbului latin placeo („a plăcea“), care poate fi tradus prin „voi plăcea“
sau „voi fi plăcut“.Cuvântul placebo, astfel preluat, are sensul de agreabil, plăcut – în sens de promisiune şi
deci poate defini aşteptarea unui bolnav când i se dă un medicament la acţiunea utilă, plăcută a acestuia
 Prin administrarea substanței neutre dispar atât durerile,care de cele mai dese ori sunt manifestări subiective
ale unei boli, cît și unele erupții cutanate, unele simptome ale bolilor reumatice.
Se pare că noi, oamenii, dispunem de o „farmacie“ interioară, care pune organismului la dispoziție, în caz
de boală, mijloacele necesare pentru a reface starea naturală de sănătate. „Medicamentele“ din această farmacie
endogenă sunt însuși forțele noastre de autovindecare. Astfel, dacă vizualizăm starea noastră de sănătate deplină,
dacă ne imaginăm cât mai realist cum este să fim sănătoși, este posibil să ne stimulăm forțele de autovindecare atât
de puternic încât să ne refacă starea psihică și de sănătate

Slide 2
• Efectul placebo se bazează pe mecanisme neurobiologice complexe care implică neurotransmițători, ca
endorfine,dopamină și activarea unor zone specific ale creierului –cortexul prefrontal, insula anterioară
• Cortexul prefrontal-centrul ratiunii, se activează chiar și atunci când pacientul se asteaptă doar ca durerea sa
îi scadă în intensitate, ca un efect al administrării unui anumit medicament. În plus, se pune în mișcare un
întreg mecanism care reducere activitatea zonelor din creier responsabile cu detectarea durerii

Slide 3
-Deși placebo-ul poate oferi o ameliorare,rareori vindecă.
-Cercetările efectuate au evedențiat căi neurobiologice obiective, dovezile pînă în prezent sugerează că beneficiile
terapeutice asociate cu efectele placebo nu modifică patofiziologia bolilor dincolo de manifestările lor simptomatice
De exemplu,nu există dovezi că placebo-ul poate diminua tumorile,totuși experimentele demonstrează că
simptomele comune ale cancerului și efectele secundare ale tratamentului asupra cancerului de cum ar fi
oboseala,greața, durerea, sunt receptive la acțiunea placebo.
• Analiza efectelor placebo se face pentru :
• completarea sau înlocuirea acţiunii unor medicamente la omul bolnav
• studierea acţiunilor farmacodinamice ale noilor medicamente – la bolnavi și la unele loturi de
indivizi sănătoși.
Slide 4
Mecanisme majore care explică apariţia placebo:
Modelul opioid
• Analgezia indusă de placebo poate fi anihilată de naloxon (antagonist opioid).
Modelul condiţionării reflexe
• Efectul placebo este datorat condiţionării reflexe unor aspecte ale medicului (inclusiv halatul alb, gesturile
sale) și ambianţa cunoscută a cabinetului
Modelul expectaţiei
• Implicația pozitivă a unor mari speranţe pe care și le pune bolnavul într-un medic cu prestigiu sau într-un
medicament renumit, dar și a unor așteptări concrete asupra unei presupuse acţiuni a medicamentului.

Un studiu efectuat de profesorul Kaptchuk a explorat efectul prin testarea modului în care oamenii au
reacționat la migrenă. Unui grup i s-a fost administrat un medicament împotriva migrenei marcat cu numele
medicamentului, altui grup un preparat denumit "placebo", iar un al treilea grup nu a luat nimic. Cercetatorii au
descoperit ca placebo a fost de 50% la fel de eficace ca drogul reale pentru a reduce durerea după un atac de
migrenă. Cercetatorii au speculat că o forță motrice dincolo de această reacție a fost simplul act de a lua o pastila.
"Oamenii asociază ritualul de a lua medicamentul ca efect pozitiv de vindecare", spune Kaptchuk. Chiar daca ei stiu
ca nu este medicină, acțiunea în sine poate stimula creierul sa creadă că trupul este vindecat

Slide 5
• Caracteristici generale ale substanței placebo
• Inertă farmacodinamic
• Efect simptomatic
• Durată scurtă de acțiune
• Instalare rapidă
• Acţiune nespecifică

Slide 6
Factorii de care depinde fenomenul Placebo
• Factori dependenţi de medicament
• Substantele administrate sub forma de injectii sunt mai eficiente decât cele administrate per os
• Substantele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular.
• Substantele sapide si mai ales cele amare sunt mai eficiente.
• Substantele colorate sunt mai eficiente

Slide 7

• Relația medic –pacient -Dacă un pacient are încredere în medicul curant , autoritatea acestuia produce
efectul unui medicament. Efectul terapeutic al substantei depinde nu numai de încrederea pacientului în
medicamente ci si de încrederea medicului în substanta administrata.
• Spitalizarea - prestigiul stiintific al unitatii medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne, pregatirea
profesionala si renumele celor ce lucreaza acolo, sporesc fenomenul Placebo.
• Boala-Efectul placebo este evident în mod particular în cazul afecţiunilor cu puternică componentă psihică,
precum anxietatea și depresia.
• Sexul și vârsta-femeile raspund pozitiv, mai intens si în numar mai mare decât barbatii.
Copiii si adolescentii raspund mai putin la fenomenul Placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se
bazeaza pe încrederea pacientului în pregatirea profesionala a medicului.
fenomenul se manifesta frecvent la persoanele vârstnice.

Slide 8
Variabile psihologice ale medicului
Caracterisitici pozitive:
• Prestigiul ca rezultantă a două componente de bază: • pregătirea, atestată de t tluri care impun respect (profesor,
specialist funcţiile administrativ-medicale: director de spital,sef de secţie spital etc.).
• Rezultatele practice obţinute şi vehiculate de pacienţii vindecaţi care le „popularizează“ în faţa celor ce urmează
să fie trataţi de medicul respectiv
• Optimismul terapeutic inclusiv increderea in medicamentul ce urmeaza a fi administrat.
• Calităţile relaţionale-caldura umana, atitudinea prietenoasa fata de bolnav.
• Comunicarea explicită referitoare la acţiunea medicamentului în cadrul unor explicaţii succinte asupra bolii
• Autoritatea medicului (modelul paternalist)
Caracteristici negative:
• Opusul celor pozitive
• Lipsa de preocupare faţă de bolnav
• Indiferența faţă de medicamentul pe care îl prescrie
Slide 9
Variabile psihologice ale pacientului
• Placebo-reactivi:
• Indiferent de sex, vârstă și inteligenţă, pacienţii pot fi placebo-reactivi.
• Referitor la frecvenţa răspunsurilor pozitive, femeile sunt mai des reactive.
• Pacienţii cu boli mai ușoare răspund mai frecvent prin EP
• Un pacient placebo-reactiv poate deveni placebo-nonreactiv și invers
• Conformiști,optimiști
• Referitor la tratamentul care li se acordă, ei sunt mai preocupaţi şi mai mulţumiţi de acest
tratament.
• Placebo-nonreactivii:
• Sunt caracterizaţi ca fiind: introvertiţi, agresivi, anxioși, neîncrezători, susceptibili
• Lipsiţi de voinţă
• Pacienți ce nu au încredere în medic şi tind să abandoneze relaţia terapeutică
Slide 10
• Efectul nocebo este efectul invers celui așteptat, care apare când :
-nu există încredere în doctor, în medicament
-în caz de expectanţe negative privind vindecarea,
-eșecul tratamentelor anterioare
-pacientul a fost avertizat că poate fi vorba despre un placebo.
Tratamente care, în trecut, nu l-au ajutat pe pacient îl fac pe acesta neîncrezător în viitor și orice
medicament ar lua e privit cu neîncredere.
De asemenea, acest efect poate fi explicat prin apariția simptomelor , referitor la citirea de către pacient a
efectelor adverse din prescripţiile medicamentelor. De exemplu, de foarte multe ori nu se informează pacientul
despre impotenţă ca efect advers, pentru că aceasta are un determinism psihologic puternic și s-a observat că, în
cazul aflării acestui efect, apariţia lui crește considerabil .

• Efectul pseudoplacebo se obţine când se administrează un medicament activ farmacologic și imediat


pacientul începe să se simtă mai bine, se ameliorează simptome asupra cărora medicamentul respectiv nu
poate acţiona.
Efectul psihologic al medicamentului precede efectul farmacodinamic.
Slide 11
• Indicații
• Cazurile care beneficiază de o relaţie terapeutică excelentă (medic optimist,apropiat, autoritar,
preocupat de bolnav)
• Simptomele bolii nu pot fi tratate cu medicamnete active sau aplicarea acestora au efecte
nefavorabile
• Situaţii în care se urmăreşte sevrajul unui medicament, care, după ce şi-a îndeplinit rolul terapeutic
nu mai este necesar dar s-a instalat dependenţa
• Situaţii în care se urmăreşte dovedirea bazei funcţionale (absenţa substratului organic) al
unor simptome

Slide 12
• Contraindicații
• Existenţa unei medicaţii active şi fără efecte secundare marcate pentru tratarea maladiei
• Bolnavii placebo-negativi, ca şi cei care stabilesc o relaţie interpersonală deficitară cu medicul
• Cazurile de aplicare repetată a EP, la care acţiunea terapeutică diminuăprogresiv şi la care, adesea
apare efectul Nocebo,scăderea efectului terapeutic chiar la medicamente active
• Discriminarea între bolnavii trataţi cu Placebo şi cei cu preparate active încazul evaluării unor
medicamente noi la bolnavii aflaţi într-o stare critica
Consider că efectul placebo constituie o temă relevantă ce necesită a fi studiată și întrebuințată ca adjuvant
important al terapiei de bază a patologiilor.Ar trebui să fim pe deplin încrezatori în metoda de tratament pe care am
ales-o. Efectul placebo poate avea o influență puternică asupra modului în care oamenii simt, dar este important să
rețineți că acestea nu sunt un remediu pentru o condiție de bază. Folosind placebo in cercetare, oamenii de stiinta au
posibilitatea de a obtine o idee mai buna a modului in care acționează asupra tratamentului pacientilor și daca noi
medicamente si abordări de tratament sunt sigure si eficiente
Cu părere de rău, Placebo este o metodă rar aplicată în Republica Moldova mai ales cu scop terapeutic. Medicii sunt
sceptici privitor la şansele de a obţine un succes terapeutic cu acest tip de tratament. Plus că aceştia sunt limitaţi în
acţiuni datorită aplicării în sistemul medical autohton a protocoalelor naţionale

Slide 13

S-ar putea să vă placă și