UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

AN UNIVERSITAR 2020/2021

PROIECT: ERGONOMIE

1
 ERGONOMIE

1.1. INTRODUCERE

Ergonomia clarifică noțiuni legate de ergonomia ca știință, despre organizarea ergonomică a locului
de muncă, despre organizarea regimului de muncă, a diviziunii muncii şi a mediului ambiant astfel
încât să crească productivitatea muncii în paralel cu prevenirea și atenuarea oboselii.
Ergonomie – proces prin care se proiectează și se amenajează locurile de muncă, a produsele
și sistemele astfel încât să se potrivească persoanelor care le folosesc. Conceptul de ergonomie
derivă din limba greacă (ergos=muncă și nomos=lege, normă) referindu-se la o ştiinţă a muncii cu
extindere în toate aspectele activităţii umane. Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de
biologul polonez Wojciech Jostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca știintă a
muncii. Potrivit Micul dicționar academic, ergonomia este o știință interdisciplinară care se ocupă
cu studiul relațiilor dintre om, mașină și mediul de lucru, în vederea ameliorării condițiilor de
muncă și a creșterii productivității. Asociaţia Internaţională de Ergonomie (constituită în anul 1959
la Oxford) definește ergonomia ca fiiind disciplina ştiinţifică preocupată de înţelegerea
interacţiunilor dintre oameni şi elementele unui sistem, şi practicarea profesiei care aplică teorii,
principii, date şi metode de proiectare pentru a optimiza bunăstarea umană și pentru a asigura
perfomanța sistemului în general. Ergonomia urmăreşte proiectarea și evaluarea sarcinilor,
locurilor de muncă, produselor, mediilor și sistemelor pentru a le face compatibile cu nevoile,
abilitățile și limitările oamenilor.
În 1967 s-a ţinut primul ”Simpozion Internaţional de Ergonomie”, organizat la Praga, unde s-au
definit principalii factori care au determinat apariţia şi dezvoltarea ergonomiei ca ştiinţă a muncii.
Aceștia sunt :
 Progresul tehnic şi tehnologic - care a determinat schimbări fundamentale în conţinutul muncii,
ceea ce impune adaptarea tehnicii la om şi a omului la tehnică;
 Evoluţia concepţiei omului despre muncă - cresc exigenţele privind calitatea vieţii şi confortul
la locul de muncă ;
 Evoluţia ştiinţelor tehnice, umane, economice şi sociale, care au putut furniza cunoştinţe
cu privire la studiul activităţii omului în procesul muncii. În documentele Organizaţiei
Internaţionale a Muncii se arată: ”Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în
corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca
sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.
Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie ”organizarea activităţii umane în procesul muncii prin
optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei

2
tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii,
concomitent cu menţinereea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii”.
Ergonomia cercetează modul în care trebuie proiectate operațiile/ sarcinile de muncă/
echipamentele utilizare, pentru a economisi energia operatorului uman.
Pentru optimizarea relaţiei om-maşină-mediu, trebuie îndeplinite condițiile:
 o foarte bună selecție a factorului uman;
 reorientarea profesională;
 proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţiile umane;
 crearea unei ambianţe sigure și confortabile;
 repartizarea adecvată a sarcinilor;
 economia de energie a organismului uman.
Ergonomia vizează obţinerea unor informații privitoare la muncă folosite pentru adaptarea
muncii la om, dar și a omului la muncă, în vederea creşterii productivităţii. Scopul principal al
ergonomiei este acela de a crește eficiența utilizării mijloacelor de producție în paralel cu creșterea
capacității de muncă a angajatului. Acesta se realizează prin:
 Adaptarea muncii la capacitatea de performanţă a lucrătorului, cu scopul de a evita
cerinţele prea mari sau prea mici.
 Proiectarea maşinilor şi uneltelor etc. pentru ca acestea să fie uşor de manevrat și sigure
în utilizarea astfel încât să nu apară accidente.
 Dimensionarea locurilor de muncă în conformitate cu mărimea corpului, permiţând o
poziţie naturală.
 Adaptarea influențelor din mediu, în special a luminii şi a climatului.

Aplicarea principiilor ergonomiei la locul de muncă duce la:

 Reducerea riscului de accidente
 Reducerea riscului de îmbolnăvire
 Creșterea performanței și a productivității
Ergonomia este o ştiinţă interdisciplinară, înglobând informații din biologie, inginerie, design,
antropometrie, psihologie, sociologie, economie, etc. Aceasta sintetizează şi corelează datele
tuturor ştiinţelor şi disciplinelor preocupate de acest domeniu, formulează principii şi reguli mai
ales cu caracter aplicativ, asigurând în acest fel adaptarea reciprocă dintre om şi munca sa, în
condiţiile unui consum raţional de energie umană.
Cercetările interdisciplinare în ergonomie integrează în mod unitar problematica omului în

3
raport cu sistemul din care face parte, evidențiindu-se interdependențele și intercondiționările
dintre factorii ergonomici.
Factorii ergonomici care influențează performanța omului se pot clasifica astfel:
a) Factori care depind de organismul uman:
- caracteristicile aparatului locomotor în muncă ;
- condiţionarea capacităţii de muncă ;
- gradul de adaptare prin antrenament ;
- dezorganizarea funcţională prin oboseală ;
- regimul raţional de activitate şi odihnă ;
- ritmul de muncă ;
- particularităţile sferelor senzorială, perceptuală, mintală, emoţională;
- caracteristicile termoreglării;
- starea de sănătate.
b) Factori care depind de condiţiile de muncă :
- organizarea procesului de muncă ;
- microclimatul (zgomotul, vibraţiile, iluminatul) ;
- relaţii psihosociale.
c) Factori care depind de condiţiile generale de viaţă, de calitatea vieţii
- alimentaţia ;
- condiţiile de locuit.

1.2.Clasificarea ergonomiei. Domenii de specializare.

Ergonomia se poate clasifica în funcție de mai multe criterii. Astfel:
 Din punct de vedere al obiectului preocupărilor, ergonomia poate lua două forme: ergonomia
produselor (mijloace de muncă şi bunuri de larg consum), cunoscută sub denumirea de şi
ergonomia aplicată la proiectarea proceselor de producţie, cunoscută sub denumirea de ergonomia
producţiei.
 Din punct de vedere al fazei de aplicare se disting: ergonomia de concepție (se efectuează în faza
ințială sau de proiecție și ergonomia de corecție (ulterior producției cu rol de a remedia
aspecte care nu sunt in concordanță cu cerințele/principiile ergonomice )
 Din punct de vedere al scopului: ergonomia care vizează adaptarea muncii la om și cea a
adaptării omului la muncă
 Din punct de vedere al conținutului preponderant al elementelor: ergonomia activităților
(analizează munca din punct de vedere psihologic, antropologic și al igienei), ergonomia
4
informațională (amenajarea dispozitivelor de comandă, indicatoarelor și organelor de control),
bioergonomia (studiază comportamentul la locul de muncă).
 Din punct de vedere al tehnicilor de producție: ergonomia lucărilor manuale (sau partial
mecanizate, ergonomia muncii automatizate (robotizate).

1.3. Domenii de specializare în ergonomie.

Datorită domeniului de aplicare larg al ergonomiei, în anul 2000, AIE a propus următoarele trei
domenii largi de specializare:
Ergonomia fizică este preocupată de anatomia umană, antropometrică, de caracteristici
fiziologice și biomecanice în raport cu activitatea fizică. În cadrul ergonomiei fizice se includ
postura de lucru, manipularea materialelor, mișcări repetitive, muncă grea, afecțiuni musculo-
scheletice legate de muncă, dispunerea locului de muncă, zgomot, condiții termice și vibrații,
siguranța și sănătatea.
Ergonomia cognitivă este preocupată de procesele mentale (percepția, memoria, raționamentul
și răspunsul motor) și influența acestora asupra interacțiunilor dintre oameni și elementele
sistemului. Aici se includ: volumul de muncă mentală, procesul de luare a deciziilor,
performanța, interacțiunea om-computer, eroarea umană, stresul în muncă și instruire.
Ergonomia organizațională studiază optimizarea sistemelor socio-tehnice, inclusiv structurile
lor organizaționale, politici și procese. În această categorie se includ: managementul resurselor
umane, proiectarea lucrărilor, proiectarea programelor de lucru, lucrul în echipă, participarea la
proiecte, etc.

1.4. Organizarea ergonomică a muncii.

Organizarea ergonomică a muncii presupune înlocuirea metodelor tradiţionale de muncă
cu o serie de reguli formulate pe baza analizei procesului de muncă prin repartizarea raţională
a muncitorilor şi instruirea acestora privind cele mai eficiente metode de muncă. O asemenea
organizare a muncii trebuie să facă din fiecare muncitor un element organic al sistemului. În
acelaşi timp această organizare presupunea delimitarea funcţiilor de management de funcţiile
de execuţie, adică specializarea funcţională şi o precisă disciplină în asigurarea controlului.
Organizarea ergonomică a muncii este strâns legată de evoluţia ştiinţei managementului,
mai exact a managementului producţiei dezvoltat de Frederick Winslow Taylor.

1.5. Principii ale economiei mișcării corpului omenesc:

1. Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.
5
2. Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţie perioadelor de odihnă.
3. Mişcările braţelor să fie executate simultan, în sens opus şi simetric.
4. Mişcările mâinilor şi ale corpului trebuie limitate la clasele cele mai joase la care este
posibilă executarea sarcinii de muncă în mod corespunzător.
5. Momentul forţei trebuie folosit în ajutorul muncitorului ori de câte ori este posibil şi să fie
redus la minimum dacă el va trebui să fie depăşit de efortul muscular.
6. Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferate mişcărilor rectilinii în care
intervin schimbări de direcţie bruşte şi în unghiuri ascuţite.
7. Mişcările balistice sunt mai rapide, mai uşoare şi mai precise decât mişcările cu restricţii
(opriri) sau „controlate”.
8. Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm de muncă uşor şi natural, oriunde
este posibil.
9. Mişcările succesive trebuie să fie legate astfel încât să permită trecerea uşoară la mişcarea
următoare; fiecare mişcare trebuie să se finalizeze intr-o poziţie care să favorizeze
începerea următoarei acţiuni ( principiul cursivităţii naturale a mişcărilor).
10. Succesiunea de mişcări care utilizează cel mai puţin divizarea mişcărilor în elemente
componente este mai eficientă pentru îndeplinirea sarcinii date.
11. Ezitările sau opiniile temporare, mici şi frecvente trebuie eliminate.
12. O mişcare este mai puţin obositoare atunci când se efectuează într-o direcţie care permite
folosirea la maxim a gravitaţiei.
13. Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi pe durate cât mai scurte.
14. Atunci când s-a stabilit că o anumită combinaţie de mişcări este cea mai potrivită din punct
de vedere al economiei energetice a organismului uman, această combinaţie trebuie să fie
aplicată fără nici o excepţie încă la începutul instruirii (în munca respectivă sau meserie).

Principii ale ergnomiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă:

1. Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă.
2. Sculele şi materialele să fie depozitate în locuri bine definite şi permanent aceleaşi.
3. Sculele, dispozitivele, verificatoarele şi alte materiale trebuie să fie plasate aproape de punctul de
utilizare.
4. Cutiile şi containerele de alimentaţie prin gravitaţie trebuie să ofere materialele cât mai aproape
de punctul de utilizare.
5. Degajarea locului de muncă de materiale şi semifabricate prin cădere liberă trebuie să fie utilizată
oriunde este posibil.

6
6. Materialele şi sculele să fie astfel plasate încât să permită cea mai bună succesiune de mişcări.
7. Fiecărui loc de muncă trebuie să i se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Un iluminat bun
constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.
8. Înălţimea suprafeţei de muncă şi a scaunului este preferabil să permită alternarea poziţiei
verticale/ortostatice cu poziţia şezând.
9. Să se asigure fiecărui muncitor un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i permită o pozitie
corectă în muncă.

Principii ale ergonomiei mişcării aplicabile în proiectarea sculelor şi a echipamentului

industrial:
1. Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un
instrument, dispozitiv de fixare sau de un dispozitiv acţionat cu membrul inferior (picior).
2. Două sau mai multe scule să fie combinate ori de câte ori este posibil.
3. Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil.
4. În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (de exemplu: dactilografiere, operare
pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor.
5. Pârghiile, manivelele şi roţile de mână să fie astfel amplasate încât muncitorul să le poată
manevra cu o cât mai mică schimbare a poziţiei corpului şi cu cel mai mare avantaj mecanic.
Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi servesc la elaborarea
măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.

1.6. Ergonomia postului de lucru.

 Noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, îndeosebi ale electronicii şi tehnicii de calcul au un impact
puternic asupra omenirii, ducând-o spre progres. Au apărut şi s-au dezvoltat ştiinţe pe cât de
necunoscute şi nebănuite la început, pe atât de aplicate şi de uzitate astăzi precum: managementul,
marketingul, ergonomia, informatica sau birotica.
Nu mai este o noutate faptul că informatica, prin intermediul calculatoarelor, este implicată în orice
fel de activitate umană. Birotica restrânge obiectul de studiu al informaticii la nivelul biroului.
Echipamente diverse, tot mai sofisticate şi mai performante ne populează viaţa de zi cu zi. Începând
cu telefoanele digitale până la faxuri, la copiatoare de mare viteză, la staţii de lucru folosite în
tehnoredactare şi la echipamente moderne de arhivare şi de regăsire a informaţiei, toate şi multe
altele au schimbat complet aspectul tradiţional al birourilor cu nenumărate dosare, cu zgomotoase
maşini de scris, cu telefoane clasice şi cu multă, multă hârtie.

7
Toate aceste schimbări obligă structurile economice sau culturale să se adapteze noilor tehnologii
informaţionale printr-o dotare corespunzătoare a birourilor care prin natura lor primesc, utilizează şi
transmit informaţii în scopul fundamentării deciziilor.
Din păcate aceste noi echipamente, şi în special calculatorul, ale căror efecte pozitive asupra muncii
sunt incontestabile, au avut un impact negativ asupra sănătăţii omului prin amplificarea factorilor de
stres şi de oboseală.
Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul şi sistemul vizual, este o muncă în care factorii
de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile cauzate de aceştia afectează astăzi tot mai
multe persoane.
Din această cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o ştiinţă relativ tânără, al cărei scop final
este creşterea productivităţii muncii în condiţiile reducerii oboselii şi a stresului.
Această lucrare vine în sprijinul tuturor persoanelor ale căror îndatoriri presupun interacţiunea cu
alte persoane în vederea realizării obiectivelor structurii în cadrul căreia lucrează. În acelaşi timp
cuprinde informaţii utile care pot determina creşterea performanţei, a confortului şi satisfacţiei în
muncă pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în birouri.

Unul din cele mai importante domenii ale progresului şi înnoirii în societatea noastră îl constituie
pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii economice şi sociale, culturale şi
manageriale. Prin apariţia şi prin răspândirea sistemelor multimedia (care îmbină telecomunicaţiile,
tehnica electronică de calcul şi audiovizualul), prelucrarea automată a informaţiei capătă noi
dimensiuni. Prin intermediul sistemelor moderne de tele-comunicaţii, informaţia digitală a pătruns
în activitatea profesională a foarte multor utilizatori de tehnică de calcul, de la unităţi de informatică
organizate la nivel de instituţie, de întreprinderi sau de judeţe către publicul larg, de la specialiştii în
informatică spre utilizatorii de informatică.

1.7. Afecţiuni provocate de un mediu de lucru inadecvat.

Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite riscuri privind
sănătatea. Studiile făcute au arătat că tipul muncii şi numărul de ore pe zi de utilizare a terminalului
video sunt factori importanţi în determinarea nivelului problemelor cauzate de această activitate.
Problemele ochilor sunt cele mai obişnuite pentru utilizatorii calculatoarelor. Din nefericire nu
există prea multe informaţii legate de computer şi de stresul vizual. Lipsesc, de asemenea, sursele
de informaţii pentru publicul larg în legătură cu această problemă.

8
În prezent numai în SUA peste 100 de milioane de oameni folosesc terminale video-display (TVD).
Peste 50% dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai îndepărtate
şi tulburări ale imaginii dincolo de planul apropiat după folosirea îndelungată a displayului.

În afara acestor simptome directe apar unele indirecte cum ar fi: încordare şi durere în ceafă şi în
umeri; dureri de spate; oboseală excesivă iritabilitate excesivă dureri în braţe, în încheieturi şi în
umeri; nervozitate crescută eficienţă vizuală scăzută şi erori mai frecvente. În special operatorii dau
dovadă de o scădere generală a productivităţii, inclusiv erori frecvente şi viteză redusă în timpul
desfăşurării activităţii.

În SUA s-a trecut de la societatea industrială la cea informaţională în numai douăzeci de ani, în timp
ce trecerea de la societatea agrară la cea industrială a durat mai mult de 200 de ani. Odată cu acest
fenomen a devenit necesară folosirea ochilor în activităţi de precizie. Ochii oamenilor sunt adaptaţi
totuşi pentru vederea la distanţă. Câmpul nostru vizual nu poate să facă trecerea de la planul
îndepărtat la cel apropiat în mod natural. Adaptarea trebuie să fie activă, prin modificarea mediului
nostru de lucru şi a comportamentului specific activităţii depuse .

Stresul vizual reprezintă o problemă îngrijorătoare, totuşi studiile existente în acest domeniu nu sunt
bazate pe o cercetare aprofundată, multe din simptomele de disconfort al ochiului fiind similare cu
ale celor care lucrează în alte domenii ce necesită vederea de aproape. Ambiguitatea cunoştinţelor a
dus la consensul că nu există factori de pericol în utilizarea displayului.

Cercetătorul canadian Bob Dematteo a studiat în cartea sa Terminal Shock tratamentul

consecinţelor utilizării terminalelor. El a observat că, din păcate, dovezile asupra nocivităţii locului
de muncă au fost furnizate de utilizatori, nu de cei care trebuie să reglementeze activităţile
respective.

În privinţa terminalelor video s-au efectuat studii mai riguroase referitoare la efectul acestora asupra
operatorilor. Rezultatele obţinute sunt folosite pentru dezvoltarea politicii legislative de muncă. În
multe state din SUA există o legislaţie pentru protecţia utilizatorilor de TVD (terminale video-
display). Ba chiar au fost emise reglementări cu privire la designul locurilor de muncă, la pregătirea
personalului şi la asistenţa medicală a angajaţilor. Costurile suplimentare datorate aplicării acestor
legi sunt mult mai mici decât daunele provocate de accidentele din birouri, care au crescut
spectaculos. Din 1992 statele din Uniunea Europeană au promulgat legi naţionale referitoare la

9
designul punctelor de lucru, la activităţile curente şi la sănătatea şi la protecţia lucrătorului, cu
prevederi pentru protejarea vederii.

Pentru sporirea confortului utilizatorilor de unităţi video, în prezent se face apel la ergonomie şi la
optometrie. Ergonomia, aşa cum arătam, studiază impactul mediului unde se desfăşoară activitatea
asupra muncii depuse de om. Scopul ei este creşterea confortului, a siguranţei şi productivităţii
lucrătorului. Optometria se concentrează asupra îmbunătăţirii capacităţii vizuale. În optometria
comportamentală vederea este privită ca un proces complex ce include învăţarea şi poate fi
modificat şi îmbunătăţit corespunzător prin: proceduri de antrenare a vederii, dietă, organizarea
muncii şi educaţie.

1.8. Măsuri de protecţie a muncii în birou:

Menţinerea condiţiilor sănătoase şi sigure de muncă în birouri impune angajaţilor respectarea

următoarele cerinţe:

 să păstreze ordinea în aria de lucru;

 să recunoască şi să anunţe orice potenţial pericol;
 să raporteze şi să înregistreze accidentele corect, complet şi clar, în concordanţă cu
procedurile stabilite;
 să urmeze instrucţiunile de folosire pentru echipamentele şi pentru accesoriile din birou;
 să folosească metode aprobate şi sigure pentru ridicarea şi pentru manevrarea obiectelor
grele şi voluminoase;
 să studieze regulamentele şi regulile directoare pentru posturile ce implică expunerea la un
monitor al calculatorului.

Având în vedere absenţa legislaţiei privitoare la protecţia muncii în birou la noi în ţară, prezentăm
în continuare câteva norme de securitatea muncii cuprinse în legislaţia britanică. În Legea din 1974
privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă se arată că angajaţilor trebuie să li se ofere:

 un loc sigur în care să îşi desfăşoare activitatea cu acces şi cu ieşire sigure;

 echipamente de siguranţă (cu întreţinere eficientă);
 sisteme de lucru stabile;
 un mediu de lucru sigur;
10
  metode sigure pentru manevrarea, pentru depozitarea şi pentru transportul bunurilor;
 facilităţi de prim ajutor conform normelor Ministerului Sănătăţii;
 instruire şi supervizare a practicilor pentru asigurarea sănătăţii;
 consultaţii cu privire la punerea la punct şi la menţinerea unor măsuri eficiente de păstrare a
sănătăţii şi securităţii;
 declaraţii scrise în legătură cu sănătatea şi cu securitatea la locul de muncă şi motivele
pentru care este adoptată acea politică.

Acelaşi act conţine şi îndatoririle angajaţilor:

 să aibă grijă de propria lor sănătate şi de sănătatea celorlalţi, care poate fi afectată de
acţiunile sau de omisiunile lor;
 să respecte măsurile de securitate;
 să coopereze pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă;
 să nu modifice sau să nu folosească în mod greşit instrumentele necesare asigurării
securităţii locului de muncă.

Măsurile de securitate se extind şi dincolo de birou, deoarece uneori cei care lucrează în birouri
trebuie să se deplaseze în alte locuri cum ar fi depozite sau secţii de lucru. Faptul că personalul de
birou nu vizitează frecvent aceste spaţii de lucru măreşte riscul producerii accidentelor, dacă aceştia
nu sunt atenţi şi conştienţi de eventualele pericole. Legea din 1963 privind securitatea birourilor,
magazinelor şi căilor ferate - ca urmare a acestui act normativ, firmele au obligaţia de a oferi
angajaţilor următoarele:

 un spaţiu de lucru de minim 3,715 m2 pentru fiecare persoană;

 curăţenie cel puţin o dată pe săptămână;
 temperatura la începutul zilei de lucru, cel puţin 16 grade C;
 lumină potrivită şi suficientă;
 ventilaţie adecvată;
 toalete adecvate, apă potabilă şi facilităţi pentru spălare şi pentru uscare;
 scaune solide şi comode;
 echipamente de protecţie în apropierea maşinilor periculoase;

11
 echipamente de transport şi de ridicare.

12