CARTEPopulismulin Europa Mihnea Stoica

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/331175523
Populismul în Europa: Dezvoltare istorică, discurs

politic și susținători ai dreptei radicale
Book · November 2017
CITATION READS
1 342
1 author:
Mihnea S. Stoica
Babeş-Bolyai University
8 PUBLICATIONS 9 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Studiu despre protestele din Romania View project
All content following this page was uploaded by Mihnea S. Stoica on 18 February 2019.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Cartea de față este rodul căutărilor și curiozităților științifice
cărora am încercat să le ofer un răspuns prin teza mea de docto-
rat. Le mulțumesc pentru răbdarea și înțelegerea cu care m-au
orientat în toată această perioadă Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan și
Prof. Univ. Dr. Sandu Frunză. Fără încurajările lor nu aș fi putut
ajunge în acest punct al proiectului care mi-a conturat primii ani
de activitate științifică. Mulțumesc, totodată, Prof. Univ. Dr. Ioan
Hosu, care m-a îndemnat să privesc, de fiecare dată, către rele-
vanța integrată a cercetărilor mele. De asemenea, mulțumiri Prof.
Univ. Dr. André Krouwel, fondatorul institutului Kieskompas din
Amsterdam, care mă ghidează încă din timpul studiilor mele din
Olanda și care mi-a permis, cu generozitate, să folosesc bazele
de date strânse de-a lungul anilor.
Nu cred că poți să răzbești – nici măcar în scrierea unei cărți –
fără puncte de reper. Iar eu am avut marele noroc de a-i întâlni și
de a fi inspirat de munca acestora, dorindu-mi să fiu, de fiecare
dată, mai aproape de realizările lor.
Mulțumesc în special familiei mele, care m-a susținut necondi-
ționat, în timp ce așterneam, literă cu literă, această lucrare.
Autorul
5
Cuprins
I. Cuvânt înainte .................................................................... 11
II. Metodologie și surse .......................................................... 19
III. Abordarea teoretică ............................................................ 25

3.1. Evoluția conceptului de populism ................................................. 25
3.1.1. Evoluția istorico-geografică sau o geografie
a delimitării conceptuale................................................... 26
3.1.1.1. Populismul fermierilor americani
și narodnicismul rusesc ........................................ 30
3.1.1.2. Poporanismul: populismul românesc
al secolului al XIX-lea ......................................... 36
3.1.2. Evoluția lingvistică ........................................................... 51
3.2. Populismul contemporan –
un concept sub zodia controversei ................................................ 64
3.2.1. Ideologie versus strategie ................................................. 67
3.2.2. Totuși, care Popor? ........................................................... 77
3.2.3. Tumultoasa relație cu democrația ..................................... 80
3.2.4. Populismul ca supra-strategie politică .............................. 86
3.3. Temele demografice: la baza discursului populist
al dreptei radicale .......................................................................... 96
3.3.1. Demografia politică – o vedere de ansamblu .................... 97
3.3.2. Politici demografice în Europa ......................................... 98
3.3.3. Politici referitoare la imigrație ........................................ 105
3.4. Mișcări populiste europene contemporane .................................. 112
3.4.1. Franța.............................................................................. 112
3.4.2. Austria ............................................................................ 123
3.4.3. Italia ............................................................................... 130
3.4.4. România ......................................................................... 137
3.4.5. Regatul Țărilor de Jos..................................................... 146
3.4.6. Finlanda .......................................................................... 153
3.4.7. Marea Britanie ................................................................ 161
7
Populismul în Europa
3.5. Un populism pan-european? Explicații și consecințe. ................. 170

3.5.1. Europa Națiunilor și a Libertății ..................................... 176
IV. Abordarea empirică .......................................................... 181

4.1. Profilul socio-demografic al alegătorului
partidelor populiste ..................................................................... 181
4.1.1. Franța.............................................................................. 183
4.1.2. Austria ............................................................................ 189
4.1.3. Italia ............................................................................... 195
4.1.4. România ......................................................................... 202
4.1.5. Olanda ............................................................................ 208
4.1.6. Finlanda .......................................................................... 212
4.1.7. Marea Britanie ................................................................ 219
4.2. Opinii culturale, economice și europene ale alegătorilor
partidelor populiste în raport cu alegătorii celorlalte partide
de pe scenele naționale................................................................ 226
4.2.1. Austria ............................................................................ 232
4.2.1.1. O privire de ansamblu asupra scenei
politice autriece .................................................. 232
4.2.1.2. Analiza regresiilor cu privire la atitudinile
culturale ale alegătorilor „Partidului
Libertății din Austria” în raport cu cele
ale alegătorilor celorlalte partide ........................ 233
economice ale alegătorilor „Partidului
europene ale alegătorilor „Partidului
4.2.2. România ......................................................................... 251
4.2.2.1. O privire de ansamblu asupra sistemului
politic românesc ................................................. 251
Poporului Dan Diaconescu” în raport
cu cele ale alegătorilor celorlalte partide ............ 251
8
Cuprins

4.2.3. Olanda ............................................................................ 272
politice olandeze ................................................ 272
culturale ale alegătorilor „Partidului pentru
Libertate” în raport cu cele ale alegătorilor
celorlalte partide................................................. 273
pentru Libertate” în raport cu cele ale
alegătorilor celorlalte partide ............................. 280
europene ale alegătorilor „Partidului pentru
Libertate” în raport cu cele ale alegătorilor
celorlalte partide................................................. 289
4.2.4. Finlanda .......................................................................... 296
politice finlandeze .............................................. 296
culturale ale alegătorilor partidului
„Adevărații Finlandezi” în raport cu cele
economice ale alegătorilor partidului
europene ale alegătorilor partidului
9
4.2.5. Marea Britanie ................................................................ 319

politice britanice................................................. 319
Independeței Regatului Unit” în raport cu
cele ale alegătorilor celorlalte partide ................ 319
V. Concluzii .......................................................................... 333

VI. Bibliografie ...................................................................... 337
10
I. Cuvânt înainte
Populismul a fost – și mai ales este – un concept utilizat atât de

des încât sensul său aproape că s-a diluat, studiile reușind cu greu
să țină pasul cu distorsiunile conceptuale cărora le-a căzut victimă.
Probabil acesta este și unul dintre principalele motive pentru care
interesul (mai mult sau mai puțin științific) asupra populismului a
atins proporții nemaiîntâlnite din partea unei bogate varietăți de
perspective. O critică adusă cercetărilor de până acum este aceea
că ele urmăresc, în marea lor majoritate, să explice conceptul fo-
losind metodele puse la dispoziție doar de o singură disciplină. Lu-
crarea de față este, însă, expresia convingerii că populismul a ajuns
a fi un fenomen într-atât de complex, încât doar transdisciplinari-
tatea poate să facă lumină în cazul său. Am căutat, astfel, să aduc
o contribuție (a cărei utilitate va fi judecată de fiecare dintre citi-
torii acestei cărți în parte) la repetatele încercări, mai ales ale po-
litologilor, istoricilor, sociologilor, specialiștilor în comunicare și
în limbaj, de a explica populismul ca fenomen politic. M-am an-
gajat să ating acest deziderat prin abordări cu precădere din punct
de vedere istoric, politologic și comunicațional.
M-am oprit, în paginile acestei cărți, asupra populismului în ra-
port cu dreapta radicală, coagulată în formațiuni politice care au
înregistrat importante succese electorale în Europa contemporană.
Aceste partide sunt, de fapt, ceea ce studiile numesc „suspecții de
serviciu” în raport cu utilizarea retoricii populiste. M-am orientat,
așadar, nu asupra formațiunilor politice care s-au angajat în acțiuni
violente din punct de vedere fizic – și care, de regulă, fac obiectul
studiilor cu privire la mișcările politice extremiste – ci asupra ace-
lora care s-au manifestat mai degrabă printr-o violență retorică și
11
care s-au remarcat pe scenele politice naționale prin câștigarea

unui anumit grad de reprezentativitate în urma unor alegeri liber
organizate și neviciate. Am urmărit, așadar, evoluția câtorva partide
radicale de dreapta din Europa care au adoptat o retorică populistă
în vederea sporirii competitivității lor electorale.
Realizarea importanței studierii temeinice a populismului a
survenit odată cu victoriile categorice înregistrate de partidele
care au îmbrățișat această retorică în cadrul alegerilor europarla-
mentare din luna mai 2014, formațiuni politice alternative,1 ade-
sea apropiate celor două capete ale spectrului politic. În ciuda
eforturilor de a diminua impactul acestor victorii, matematica ce-
lor peste un sfert de fotolii câștigate de eurodeputații lipsiți de
coloraturile deja obișnuite de sub cupola legislativului de la
Bruxelles transmite câteva mesaje importante, care vor influența
semnificativ politica europeană. Votul popular anti-austeritate a
îngroșat rândurile stângii radicale, reprezentată prin candidatura
premierului grec Alexis Tsipras la funcția de președinte al Comi-
siei Europene, iar voturile împotriva multiculturalismului s-au
tradus printr-o amplificare numerică nemaiîntâlnită în istoria Uni-
unii Europene a partidelor de dreapta radicală.2 Un studiu intere-
1
Am considerat că folosirea acestei denumiri (”alternative”) pentru carac-
terizarea partidelor non-mainstream ne permite să facem referire, cumu-
lativ, la toate partidele populiste, eurosceptice, radicale, anti-europene sau
pur și simplu anti-establishment care și-au dobândit accesul în legislativul
european în urma alegerilor europarlamentare organizate în perioada 22–
25 mai 2014.
2
Acestea din urmă, lipsite până în luna iunie 2015 de un grup politic deja
definit în Parlamentul European, au debutat formarea acestuia prin întâl-
niri pre-electorale repetate ale președinților Frontului Național din Franța
și Partidului pentru Libertate din Olanda, formațiuni politice conduse de
personajele cu cea mai mare notorietate la nivel european dintre liderii
populiști.
12
I. Cuvânt înainte
sant demonstra, indirect, existența unui algoritm în creșterea pro-

porțională a mandatelor de eurodeputați în funcție de apropierea
față de extremele politice3 și – aș adăuga – în funcție de dispoziția
utilizării retoricii populiste.4
Enigmele care persistă cu privire la presiunea politică asupra
Uniunii Europene venind dinspre aceste partide sunt în cascadă,
începând de la capacitatea acestora de a forma grupuri politice la
nivelul Parlamentului European – pas al cărui condiție sine qua
non este armonizarea pozițiilor politice – și terminând cu asigura-
rea coerenței mesajului populist, prin păstrarea coeziunii acestor
grupuri. Dacă în ceea ce privește partidele cu ideologii bine defi-
nite formarea de grupuri în cadrul legislativului european este un
proces relativ facil, istoria recentă a demonstrat faptul că formați-
unile politice care se bazează pe utilizarea retoricii populiste, vă-
duvite de un fundament ideologic bine definit, întâmpină dificul-
tăți reale în armonizarea programelor politice cu care și-au câștigat
fotoliile. Dovadă în acest sens stă fostul grup intitulat Identitate,
Tradiție, Suveranitate, care a sucombat la doar câteva luni după
formarea sa, odată cu retragerea europarlamentarilor (observatori
încă la acel moment) ai Partidului România Mare, intrați în con-
flict cu Alessandra Mussolini, nepoata dictatorului fascist, mem-
bră la rândul ei a Parlamentului European.5
Deși au existat temeri cu privire la puterile distructive pe care
aceste partide le-ar putea avea în tentativa lor de a submina proiectul
3
http://graphics.wsj.com/european-elections-2014/, accesat la 01.06.2014
4
Sau, privit invers, pierderea proporțională a mandatelor în funcție de apro-
pierea față de centrul spectrului politic european.
5
Actualmente, Alessandra Mussolini este membră a grupului europarla-
mentar al Partidului Popular European.
13
european chiar din interior,6 asigurarea coeziunii unui astfel de grup

europarlamentar este mult mai dificil de realizat decât s-a crezut ini-
țial.7 Realitățile post-electorale momentului mai 2014 o demon-
strează cât se poate de concludent, trasându-se linii de demarcație
între Le Pen și Wilders pe de o parte, și Farage pe de cealaltă parte,
iar în timp ce primii au reușit cu greu, abia la un an de la încheierea
alegerilor europarlamentare, să-și convingă colegii de dreapta radi-
cală din minimum cinci state să li se alăture în proiectul anti-euro-
pean pe care l-au parafat la Haga în 2013, grupul Europa Libertății
și a Democrației (în engleză Europe of Freedom and Democracy),
condus de Nigel Farage, a suferit o hemoragie politică neprevăzută,
cu Partidul Poporului Danez și Partidul Adevăraților Finlandezi
migrând înspre eurogrupul Conservatorilor și Reformiștilor.8
Așadar, îngrijorările – mai mult sau mai puțin întemeiate – pe
care și le exprimă diverse analize și studii academice, se referă la
influența pe care aceste partide ar putea-o avea asupra celorlalte for-
mațiuni și aglomerări politice cu care intră în contact odată demarat
procesul decizional de sub cupola Parlamentului European și, astfel,
autoritatea asupra agendei publice europene. Lucrările științifice
care au atenționat asupra acestui aspect fac referire la potențialul de
6
Este vorba despre presupusa putere a euroscepticilor de a delegitima, cu
și mai multă forță decât până acum, proiectul european, influențând
agenda legislativului european prin presiunea pe care ar putea să o pună
asupra partidelor moderate.
7
Mark Leonard, Jose Ignacio Torreblanca, The Eurosceptic Surge and How
to Respond to it, European Council of Foreign Relations, 2014, p. 1.
8
http://www.euractiv.com/sections/eu-elections-2014/eurosceptic-danes-
and-finns-leave-farages-group-302612, (accesat la 06.06.2014). O do-
vadă în plus a faptului că, cel puțin la nivel comunicațional, asocierea cu
populismul reprezintă mai degrabă un disconfort, de-a dreptul o jenă po-
litică, de care mulți politicieni încearcă să se disocieze.
14
I. Cuvânt înainte
șantaj al acestor partide – teorie patentată de Sartori,9 precum și la

teoria contagiunii patologiei populiste – via Taggart,10 sau la influ-
ența pe care partidele de nișă o exercită asupra partidelor mari, așa
cum este descris acest proces de către Meguid.11 Își face astfel loc
întrebarea cu privire la capacitatea temelor anti-imigraționiste – pe
care partide populiste precum Frontul Național din Franța, Partidul
pentru Libertate din Olanda și alte asemenea formațiuni politice
le-au utilizat în retorica lor electorală – de a pune stăpânire asupra
discursului partidelor moderate care își doresc, în mod firesc, recâș-
tigarea electoratul pierdut în favoarea celor dintâi.
În fine, cu privire la tema care marchează populismul contem-
poran, i.e. conflictul ideologie versus strategie, notăm faptul că un
corpus semnificativ al literaturii de specialitate a rămas captiv ten-
tației de a evidenția cu precădere valențele negative caracteristice
populismului, condamnându-l cu acribie, fie explicit, fie strecu-
rând printre rânduri mesaje subliminale care să acuze această stra-
tegie politică, suprapunând-o, aproape fără excepție, dreptei radi-
cale. Singura explicație pe care am găsit-o unei astfel de atitudini
este aceea că părțile interesate în a înțelege acest concept nu au
ajuns la un acord cu privire la identitatea politică a populismului.
Acesta e înghesuit, de cele mai multe ori, în rândul ideologiilor,
stârnind în mod firesc pasiuni care, în cazul de față, conduc spre o
9
Giovanni Sartori, Parties and Party Systems: A Framework for Analysis,
vol. 1., Cambridge: Cambridge University Press, 2005, p. 122.
10
Paul Taggart, „Populism and the pathology of representative politics” in
Yves Mény, Yves Surel (edited by), Democracies and the populist chal-
lenge, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2002, p. 64. (în continuare: Paul
Taggart, „Populism and the pathology”)
11
Bonnie M. Meguid, „Competition between Unequals: The Role of Ma-
instream Party Strategy in Niche Party Success” in American Political
Science Review, Volume 99, Issue 03, August 2005, pp. 347–359.
15
atitudine ostilă ce reverberează și în textele științifice. Dacă, însă,

așa cum bine sugerează o parte a literaturii, vom înțelege populis-
mul ca pe o strategie politică, atitudinile (fie ele negative sau po-
zitive) nu-și mai au locul. Pentru că spre deosebire de o ideologie,
care în mod natural stârnește pasiuni, o strategie politică nu poate
fi considerată decât potrivită sau nu într-un anume context. Strate-
gia populistă și-a dovedit eficacitatea de (probabil prea) multe ori,
însă de-a lungul bătăliilor electorale în care s-a angajat și-a dezvă-
luit și limitele.
Există nenumărate dovezi pentru încadrarea populismului la ca-
pitolul strategii, însă poate cea mai convingătoare dintre acestea o
reprezintă faptul că populismul funcționează „în doze”. Ori de câte
ori dozajul e prea mic, limbajul politic devine sec, tehnic, iar când
dozajul e prea mare, populismul e ostentativ, deranjant, mesajele
sale contradictorii se accentuează. Ideea nu e nouă, existând studii
care măsoară gradul de populism al tuturor partidelor prezente pe
scena politică, atât a celor tradiționale, cât și a celor „acuzate” ca
făcând abuz de populism.12 Spre pildă, cu privire la alegerile parla-
mentare din Marea Britanie organizate în 2015, strategia politică
lipsită de ingrediente populiste, strategia pe care am putea-o numi
chiar anti-populistă, a liderului laburist Ed Miliband, l-a costat pe
acesta o înfrângere usturătoare la alegerile parlamentare britanice
din mai 2015. Două dintre cele mai importante strategii de comuni-
care politică la care a recurs liderul Partidului Laburist din Marea
Britanie și care au încercat îndepărtarea partidului său de eticheta
populistă au fost: (1) mesajul conform căruia Miliband se dorea a fi
primul premier din istoria Marii Britanii care să promită mai puțin
și să realizeze mai mult (engleză „underpromise and overdeliver”)
12
În lucrarea lor, Jagers și Walgrave menționează conceptul de „măsurare a
populismului”.
16
I. Cuvânt înainte
și (2) prezentările repetate de scuze cu privire la ceea ce le era re-

proșat laburiștilor a reprezenta greșelile economice comise de Gu-
vernele Tony Blair și Gordon Brown.13 Ambele sunt mesaje cu un
puternic caracter anti-populist, pentru că transmit mesajul asumării
culpei politice și nu externalizarea acesteia – ceea ce ar face orice
partid care ar pune în aplicare o strategie populistă. Pe de cealaltă
parte, diferite partide europene construite doar pe baza strategiilor
populiste au sucombat în momentul în care au depășit limita a ceea
ce am putea numi o anumită decență politică, folosind excesiv stra-
tegiile retorice ale populismului. Avem aici în vedere, tot din Marea
Britanie, Partidul Național Britanic (British National Party),
Mândru de Olanda (Trots op Nederland ) sau, din România, Parti-
dul România Mare și Partidul Poporului Dan Diaconescu.
13
http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/generalelection/
miliband-lost-the-election-because-he-ditched-new-labour-says-tony-
blair-10240084.html (accesat la 2 iunie 2016).
17
II. Metodologie și surse
Prezenta carte este compusă din două părți, prima dintre acestea
reprezentând abordarea teoretică, iar a doua, cea empirică. Cerce-
tarea pornește de la problematica naturii populismului contempo-
ran, concept marcat de controverse datorită faptului că literaturii
de specialitate i-a fost imposibil să ajungă, până în acest moment,
la un acord în privința definirii sale ca ideologie sau ca strategie
politică. În urma prezentării abordărilor întâlnite după cel de-al
Doilea Război Mondial cu privire la această temă, argumentez că
populismul este o supra-strategie politică, adică un ansamblu de
strategii de comunicare (i.e. anti-elitismul/conspiraționismul, stig-
matizarea, reducționismul politic, apelul la democrație directă ab-
solută și media-centrismul) menite a atrage un număr cât mai mare
de voturi în lipsa unui fundament ideologic solid. Acesta este mo-
tivul pentru care populismul este perfect adaptabil atât partidelor
de dreapta, cât și celor din partea stângă a spectrului politic. În
argumentarea acestui punct de vedere, pornesc de la demonstrarea
faptului că populismul contemporan nu este, decât într-o foarte
mică măsură, continuatorul populismului de la mijlocul secolului
al XIX-lea. Apelând la surse edite precum discursuri și programe
de partid, prezint modul de manifestare a partidelor populiste de
azi, tocmai pentru a putea înțelege mai bine pierderea contactului
cu populismul contemporan.
Abordarea mea teoretică va continua prin prezentarea a șapte
studii de caz ilustrative pentru partidele de dreapta radicală din Uni-
unea Europeană care au adoptat supra-strategia populistă. Am ales
aceste studii de caz în baza așa-numitei metode a conformității
19
(agreement method), uzitată în studiile de politică comparată și care

implică demonstrarea faptului că, în ciuda diferențelor care există
ex ante între studiile de caz, ipoteza de la care am pornit rămâne
validă. În cazul de față, am urmărit să demonstrez că în ciuda pozi-
ționării geografice diferite, a experiențelor istorice și a evoluțiilor
politice diferite, populismul dezvoltă trăsături relativ identice.14
Studiile mele de caz reprezintă partide populiste de dreapta radicală
importante din țări precum Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia,
Austria, România și Finlanda. În vederea construirii unei perspec-
tive mai largi asupra subiectului, am abordat succint și doar ilustra-
tiv situațiile și altor țări europene. În abordarea studiilor de caz, am
făcut apel la documente de partid (acolo unde nu am întâmpinat
bariere lingvistice), interviuri sau declarații de presă ale reprezen-
tanților partidelor analizate, articole din ziare tipărite sau online cu
privire la activitatea partidelor respective – printre care și oficioa-
sele „La Padania” (pentru cazul Italiei) și „România Mare”.
În cea de-a doua parte a cărții am stăruit asupra analizei electo-
ratului partidelor populiste de dreapta radicală prezentate în prima
jumătate a lucrării de față. Datele pentru realizarea statisticilor care
stau la baza analizei mele au fost furnizate de către institutul de cer-
cetare olandez Kieskompas B.V., cu sediul la Amsterdam. Datele au
fost culese prin intermediul unei aplicații de consiliere a votantului,
o platformă online novatoare, realizată și utilizată pentru prima dată
în istorie în Olanda, cu ocazia alegerilor din 1989.15 Aplicația care
14
Hans Keman, „Comparative Research Methods”, în Daniele Caramani
(ed.), Comparative Politics, 2nd Edition, New York: Oxford University
Press, 2011, p. 58.
15
Stefaan Walgrave, Peter Van Aelst, Michiel Nuytemans, „‘Do the Vote Test’:
The Electoral Effects of a Popular Vote Advice Application at the 2004 Bel-
gian Elections”, in Acta Politica, Volume 43, Issue1, April 2008, p. 52.
20
a furnizat datele folosite în studiul meu a fost realizată pentru alege-

rile europarlamentare din anul 2014. Cum funcționează această apli-
cație? În primul rând, partidelor politice care concurează în alegeri
le este solicitat să răspundă unui număr de treizeci de întrebări, răs-
punsuri care, coroborate cu alte surse, sunt plasate de experți în spa-
țiul ideologic stânga-dreapta, respectiv progresist-conservator.16
Aplicația se prezintă sub forma unui chestionar online, gratuit, cu o
interfață prietenoasă, utilizatorii acesteia fiind rugați să răspundă la
aceleași treizeci de întrebări care au fost înaintate și partidelor poli-
tice în perioada pregătirii platformei. În funcție de răspunsurile acor-
date, aplicația îi prezintă utilizatorului proximitatea față de partidele
politice sau, în funcție de tipul alegerilor, față de candidații care se
prezintă în alegeri. Pe lângă răspunsurile cu privire la întrebările le-
gate de temele politice importante, utilizatorii completează și câteva
câmpuri de informații personale precum anul nașterii, genul, edu-
cația, religia etc., precum și opțiunile politice. Aceste informații
sunt stocate de platformă, putând fi mai apoi utilizate în studii pre-
cum cel de față.17
Prima parte a acestei abordări empirice am dedicat-o construirii
profilului socio-demografic al alegătorilor celor șapte partide po-
puliste de dreapta radicală care au constituit studiile mele de caz.
Am indicat, în acest sens, în toate cazurile – cu excepția acelora în
care datele nu au fost accesibile – următoarele informații despre
16
André Krouwel, Matthew Wall, „From Text to Construction of Political
Party Landscapes”, în Bertie Kaal, Maks, Isa Marks, Annemarie van El-
frinkhof, (Ed.), From Text to Political Positions: Text Analysis across Dis-
ciplines, Amsterdam: John Benjamin Publishing Company, 2014, p. 275.
17
Pentru o detaliere a modului de realizare a aplicației, vezi André Krouwel,
Thomas Vitiello, Matthew Wall, „The Practicalities of Issuing Vote
Advice: A New Methodology for Profiling and Matching”, in Internatio-
nal Journal of Electronic Governance, 5 (3–4), 2012, pp. 223–243.
21
persoanele care au declarat că intenționează să voteze cu Frontul

Național (Franța), Liga Nordului (Italia), Partidul Libertății din
Austria (Austria), Partidul pentru Libertate (Olanda), Adevărații
Finlandezi (Finlanda), Partidul Poporului Dan Diaconescu (Ro-
mânia) și Partidul Independenței Regatului Unit (Marea Britanie):
vârstă, gen, educație, religiozitate și/sau religie, situație la locul de
muncă, zona locuită (urban mic/mediu sau mare, suburbie a urba-
nului mare, rural) și gradul de interes în politică. Am creionat acest
profil cu ajutorul rezultatelor generate de frecvențele simple reali-
zate în programul de statistică SPSS.
Am urmărit apoi să identific și care este distribuția pe colegii
electorale a acestor persoane, prin realizarea de hărți pentru șase
din cele șapte studii de caz (nu au existat date, din acest punct de
vedere, cu privire la cazul Olandei). În ceea ce privește metodolo-
gia de realizare a hărților, aceasta a avut la bază trei piloni impor-
tanți: (1) achiziția datelor privitoare la opțiunile elective ale respon-
denților privitoare la partidele populiste (sursa: Kieskompas B.V);
(2) descărcarea limitelor administrative (granițe de stat, subdivizi-
uni administrativ-teritoriale) din cadrul bazelor de date gratuite
DIVA-GIS și GADM (Global Administrative Areas); și (3) crearea
bazei de date în tabela atribut aferentă softului QGIS 2.16. Nødebo,
cu ajutorul căruia s-a realizat suportul cartografic. DIVA-GIS este
un program computerizat pentru cartografierea și analiza datelor de
natură geografică. Cu ajutorul DIVA-GIS se pot crea hărți la dife-
rite nivele scalare: hărți ale mapamondului, ale unor continente,
state sau regiuni. Baza de date DIVA-GIS are transparență la nivel
internațional, iar datele (reactualizate anual) sunt accesibile gratuit.
GADM (Global Administrative Areas) este o bază de date spațiale
care înglobează limite administrativ-teritoriale la nivel mondial
pentru utilizarea acestora în softuri precum GIS (Geographical In-
formation System) sau alte softuri similare. Arealele administrative
22
din această bază de date cuprind statele de pe glob și subdiviziuni

administrativ-teritoriale precum provincii, departamente, prefec-
turi, județe, comitate etc. GADM descrie locația acestor zone ad-
ministrative și pentru fiecare dintre acestea furnizează câteva atri-
bute precum nume, variante ale numelui respectiv, poziția
geografică etc. (http://www.gadm.org/).
Tabel 1. Structura bazei de date utilizate pentru realizarea hărților
Statele
Subiect Descriere Sursa Format cartografiate
Limite Fișierele de tip shapefile 1. DIVA-GIS 1. Vector 1. Austria

adminis- (shp.) aferente granițelor de 2. GADM, (poligon) 2. Finlanda
trative stat și a subdiviziunilor te- vers 1.0 2. Date alfa- 3. Franța
ritorial-administrative au 3. Kieskompas numerice 4. Italia
fost descărcate de pe site-ul B.V și procen- 5. România
http://www.diva-gis.org/ tuale 6. Regatul
gdata. Unit al
Marii
Britanii
Limitele administrative descărcate din bazele de date DIVA-

GIS și GADM nu întruneau pe deplin condițiile optime pentru re-
prezentarea spațială a datelor la nivelul colegiilor electorale. Drept
urmare, s-a recurs la modificarea anumitor entități administrativ-
teritoriale subdivizionare prin agregarea acestora cu ajutorul in-
strumentului „Merge” din softul QGIS 2.16. Nødebo. Rezultatul
acestor demersuri a constat în realizarea unor matrici administra-
tive favorabile cristalizării bazei de date. În tabela atribut aferentă
softului QGIS 2.16. Nødebo au fost introduse o serie de date alfa-
numerice și procentuale provenite din sursa Kieskompas B.V. Car-
tografierea finală s-a produs în același soft (QGIS 2.16. Nødebo),
urmărind și o reprezentare cromatică graduală a itemilor analizați,
23
oferind astfel o perspectivă diferențială în context plan-spațial la

nivelul fiecărui stat analizat.18
Am considerat, însă, că doar identificarea trăsăturilor socio-
demografice ale electoratului populiștilor de dreapta radicală nu
e suficientă pentru a crea o imagine de ansamblu clară asupra mo-
dului în care aceste persoane se raportează la diferite teme. Acesta
este motivul pentru care în ultima parte a celei de-a doua etape
am identificat atitudinile alegătorilor acestor partide în raport cu
alegătorii celorlalte partide politice naționale împotriva cărora au
candidat populiștii. Am utilizat, în acest scop, rezultatele regresi-
ilor multinomiale pe care le-am realizat în SPSS tot pe baza date-
lor furnizate de aplicația pentru alegerile europarlamentare din
2014.19 Pentru a oferi o imagine cât mai robustă asupra opiniilor
acestor susținători comparativ cu cele ale susținătorilor celorlalte
partide, am împărțit întrebările în trei categorii: cele care se referă
la opiniile culturale, apoi cele care se referă la opiniile economice
și, în cele din urmă, cele care se referă la Uniunea Europeană.
18
Mulțumiri, pentru sprijinul oferit în cartografiere, colegului Sabin-Ale-
xandru Nicula, doctorand în geografie al Universității Babeș-Bolyai și co-
laborator apropiat în cadrul „Centrului Cultural și Academic Olandez” al
Universității Babeș-Bolyai.
19
Pentru mai multe informații cu privire la regresiile multinomiale și utilitatea
lor, vezi: http://www.ats.ucla.edu/stat/spss/dae/mlogit.htm (accesat la 7 iulie
2016).
24
III. Abordarea teoretică
3.1. Evoluția conceptului de populism
Evoluția conceptului de populism poate fi explicată ce puțin din

două perspective: pe de o parte, cea istorico-geografică și, pe de
cealaltă parte, cea lingvistică. Cele două au evoluat în strânsă le-
gătură una cu cealaltă. Este fără de tăgadă că, în înțelegerea popu-
lismului ca fenomen politic în contemporaneitate, este necesară și
cunoașterea dezvoltării sale istorice. Există studii care abordează
chiar istoria conceptuală a cuvântului și conotațiile cu care acesta
a fost încărcat de-a lungul timpului, lingviștii identificând exis-
tența unui conflict conceptual datorat volatilității semantice a ter-
menului.20 Scopul acestui capitol este unul ambițios, cu atât mai
mult cu cât – așa cum am menționat de mai multe ori atât în cu-
prinsul acestei cărți, cât și în cadrul conferințelor la care am parti-
cipat sau a întâlnirilor mele cu studenții – nu pot decât să privesc
cu scepticism ideea de continuitate istorică a acestei mișcări poli-
tice, astăzi diferită într-o bună măsură de reprezentarea sa ideatică
inițială, față de care se prezintă doar sub aspect rezidual.21
20
Tim Howen, „The non-European roots of the concept of populism”,
Working paper No. 120, Sussex European Institute, 2011.
https://www.sussex.ac.uk/webteam/gateway/file.php?name=sei-
working-paper-no-120.pdf&site=266 (accesat la 1 august 2016).
21
Există mai mulți autori care s-au pronunțat asupra acestui aspect (Pierre
Andre Taguieff), considerând că populismul nu este „un curent de gândire
coerent de natură escatologică”. Mara Morini, „Populism vechi și nou în
25
3.1.1. Evoluția istorico-geografică sau o geografie a delimitării

conceptuale
Schițez, în paginile de mai jos, câteva dintre momentele istorice în

care s-a manifestat populismul, ceea ce sper că va permite citito-
rului o înțelegere mai largă a formelor sub care se prezintă astăzi
pe scenele politice naționale sau supranaționale. Nu aș omite să
menționez, însă, dificultatea cu care m-am confruntat în construi-
rea unui fir narativ coerent cu privire la evoluția istorică a popu-
lismului, tocmai datorită confuziei conceptuale care marchează
această dezbatere.22 Se întâmplă adesea ca istoria dreptei radicale
(mai rar a stângii radicale) să fie suprapusă istoriei populismului,
ceea ce este, din punctul meu de vedere, eronat. Iar această exi-
gență a conceptualizării ar trebui să existe datorită lipsei evidente
de congruență între populism și ideologiile radicale; nu orice miș-
care populistă este obligatoriu xenofobă, rasistă și naționalistă, la
fel cum nici orice mișcare politică radicală nu îmbracă întotdeauna
haina populismului.
Studiile indică, aproape invariabil, că originile populismului sunt
strâns legate de revoltele fermierilor și ale țăranilor din cea de-a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, evenimente care au marcat
istoria Americii, respectiv pe cea a Imperiului Țarist. Cele două miș-
cări, care aveau la bază revendicări agrariene, și-au făcut apariția
relativ simultan pe teritoriul celor două state și, în ciuda contextelor
politica rusă”, în Sergiu Gherghina, Sergiu Mișcoiu, Sorina Soare (edi-

tori), Populismul contemporan. Un concept controversat și formele sale
diverse, Editura Institutul European, Colecția Academica, 2012, p. 449.
(în continuare: Mara Morini, „Populism vechi și nou în politica rusă)
22
Lipsa unei definiții a populismului, fie aceasta și doar una aproximativă,
cu o acceptare largă din partea comunității științifice, sporește dificultatea
în a identifica firul narativ istoric pe care să-l putem urmări.
26
diferite care le-au generat, s-au manifestat, în multe privințe, relativ

similar. Cu toate acestea, istoria a făcut ca populismul în Europa –
cunoscut atunci în Rusia drept „narodnicism” (de la cuvintele „na-
rodnichestvo” și „narodnik”) – să se fi încărcat de-a lungul timpului
de sensuri negative, cunoscută fiind intoleranța de astăzi a forțelor
politice europene la etichetarea lor drept „populiste”. În același
timp, însă, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, valențele popu-
lismului sunt astăzi mai degrabă pozitive, conceptul fiind asociat cu
o apropiere sinceră de doleanțele populare. Percepția din prezent se
explică, probabil, prin finalitatea diferită a acestor mișcări: eșecul
populiștilor americani și reprimarea mișcării din Statele Unite n-a
făcut altceva decât să conserve sensurile romantice ale conceptului
și intențiile cu care se consideră că promotorii săi au pornit în apă-
rarea drepturilor țăranilor, răstimp în care, în Europa, adoptarea
idealurilor populiste de către alte forțe politice – concomitent cu
pierderea credibilității în sistemul politic în general – a dus la demo-
nizarea acestui concept.
Aceste diferențe de percepție, existente între cele două conti-
nente, se regăsesc și în sfera asocierilor ideologice. Dacă, în cazul
Europei, suspectată în mod obișnuit de populism este dreapta con-
servatoare, în Statele Unite ale Americii populismul este conside-
rat a fi mai degrabă compatibil cu stânga progresistă.23 Totodată,
în Europa, populismul este asociat și ideii de măsuri guvernamen-
tale iresponsabile, ca formă supremă a demagogiei politice, în
23
Termen folosit pentru dreapta radicală în Jasper de Raadt, David Hollan-
ders, André Krouwel, „Varieties of populism: An Analysis of the Pro-
grammatic Character of Six European Parties”. http://www.fsw.vu.nl/
en/Images/Varieties_of_Populism_tcm250-42718.pdf (accesat la 1 sep-
tembrie 2015) (în continuare: Jasper de Raadt, David Hollanders, André
Krouwel, „Varieties of populism”)
27
timp ce în America populismul este cel mai adesea corelat cu in-

tenția sinceră de sprijinire a celor aflați în nevoie.24 Ca o foarte
scurtă exemplificare, mă voi referi la Hillary Clinton, candidat al
Partidului Democrat din SUA la alegerile prezidențiale din no-
iembrie 2016, personaj politic acuzat de mass-media, în repetate
rânduri, că doar mimează populismul, o situație cel puțin parado-
xală în Europa, unde politicienii nu ar încerca vreodată nici măcar
să se apropie de eticheta populistă, darămite să și-o asume. Presa
de peste ocean a scris, pe un ton dojenitor, despre așa-zisul „fals
populism” al fostei prime doamne, care este acuzată de cotidianul
online „The Federalist” de abilități sărace în „a se preface măcar
că e populistă”.25 Alte publicații scriu despre lipsa de „credibilitate
populistă” a candidatului democrat, de unde reiese, fără îndoială,
sensul pozitiv pe care presa americană îl atribuie acestui termen.26
Astfel cum putem înțelege și din lucrările de specialitate publicate
cu precădere în SUA, populismul are, în imaginarul american, un
sens mult mai restrâns decât în imaginarul european: a fi populist
pare a însemna, pentru americani, pe lângă o personalizare exce-
sivă a politicii de partid, a fi de partea celor slabi împotriva elite-
lor de rea-credință.27 Lipsa corelării cu autoritarismul face ca ter-
menul să evite sensurile negative cu care s-a încărcat în context
24
Jan-Werner Muller, „Parsing Populism: Who is and who is not a populist
these days?” in Juncture, 22 (2), 2015: http://www.ippr.org/juncture/
parsing-populism-who-is-and-who-is-not-a-populist-these-days#note4
(accesat la 2 octombrie 2015).
25
http://thefederalist.com/2015/08/13/hillary-clintons-fake-populism/
(accesat la 3 octombrie 2015).
26
http://www.washingtontimes.com/news/2014/nov/2/hillary-clintons-
populist-credibility-questioned-a/?page=all (accesat la 3 octombrie 2015).
27
William Schneider, „The New Populism”, in Political Psychology, 15 (4),
1994, p. 779.
28
european. Acesta este motivul pentru care, recent, în literatură

apare nevoia clarificării tipului de populism la care se face refe-
rire: cel european sau cel american.28
Populismul contemporan pare a fi privit și primit mai bine în
America decât în Europa și datorită faptului că, neavând o organi-
zare riguroasă și neavând forța de a se transforma în partide poli-
tice de sine stătătoare (fie că se nasc în interiorul sau în afara celor
două mari partide deja existente – Partidul Republican sau Parti-
dul Democrat), acestea nu știrbesc din credibilitatea luptei lor anti-
sistem. Din acest punct de vedere, populismul în Europa se pre-
zintă într-o lumină defavorabilă întrucât nu de puține ori reușește
să îmbrace forma partidelor politice și să se identifice, astfel, cu
sistemul pe care chiar el îl condamnă. Până și denumirea de „par-
tid” pare să îi dezavantajeze, unele formațiuni politice cu valențe
populiste încercând să renunțe la această titulatură tocmai pentru
a credibiliza mesajul lor anti-sistem.29
28
Stefano Rizzo, „The Odd Couple: Political Parties and Populist Movements
in America”, în Hedwig Giusto, David Kitching, Stefano Rizzo (eds.), The
Changing Faces of Populism: Systemic Challengers in Europe and the U.S.,
Buxelles-Roma: FEPS, CRS, Fondazione Italianieuropei, 2013, p. 271.
29
Avem aici în vedere diferite partide din interiorul Uniunii Europene, care
au evitat titlul de partid politic și s-au denumit mișcări (Mișcarea de 5 Stele
din Italia, Mișcarea Populară din România), ligă (Lega Nord, tot din Italia),
forță (Forza Italia), front (Frontul Stângii sau Frontul Național, ambele din
Franța), uniuni (Uniunea pentru Mișcare Populară, a fostului președinte
francez Nicolas Sarkozy), platforme (Platforma Civică din Polonia), iniți-
ative (Inițiativa Feministă din Suedia). Alte formațiuni politice preferă să
nu-și atribuie nicio titulatură (cum sunt cazurile „Democrație 66” și
„Stânga Verde”, ambele din Olanda, „Jobbik” din Ungaria, „Alternativa
pentru Germania”, „ATAKA” din Bulgaria, „Podemos” și „Ciudadanos”
din Spania, „Finlandezii” etc.).
29
În continuare, voi prezenta câteva dintre aspectele pe care

le-am considerat importante în evoluția istorică a populismului,
convins fiind că astfel vor deveni mai clare corespondențele dintre
populismul secolului al XIX-lea și populismul contemporan. Încep
prin a prezenta populismul american și pe cel rusesc, acordând
apoi o atenție sporită poporanismului sub forma sa de mișcare so-
cial-politică ce s-a manifestat pe teritoriul României. Am conside-
rat util să stăruiesc asupra poporanismului pentru că acesta este
prea puțin studiat în lucrările care abordează problematica dezvol-
tării istorice a populismului, fie ele publicare și în România.
3.1.1.1. Populismul fermierilor americani și narodnicismul rusesc
Originile și evoluția populismului în America sunt strâns legate de

Partidul Poporului, formațiune politică născută ca expresie a re-
voltelor agrare de după Războiul Civil, desfășurat în perioada
1861–1865. Noul cadru legislativ comercial, adoptat în urma con-
flictului sus-menționat, îi dezvantaja pe fermierii cu proprietăți
mici, a căror situație economică pare să se fi înrăutățit simțitor în-
cepând cu anii 1870 – ceea ce se datora așa-numitului sistem de
sechestru pe cultură (în engleză, crop-lien system), un sistem de
credit folosit cu precădere pentru culturile de bumbac. Fermierii
care lucrau pământul aflat în proprietatea altora aveau un sechestru
asupra culturilor, însă sistemul era de așa natură încât ei erau plă-
tiții ultimii (ca atare și foarte rău) din sumele obținute după valo-
rificarea producției.30 În speranța unei vieți mai bune, fermerii mi-
grează înspre vestul continentului american, însă doar pentru a
30
Thomas D. Clark, “The Furnishing and Supply System in Southern Agri-
culture since 1865,” in Journal of Southern History, Vol. 12, No. 1 (Feb.,
1946), pp. 24–44.
30
întâmpina o situație cel puțin la fel de dificilă. Realizând că singu-

rul mod de a-și ameliora situația constă în unirea forțelor, micii
fermieri s-au asociat sub diverse forme, începând să-și exprime
nemulțumirile în mod organizat. O primă astfel de coalizare a ne-
mulțumirilor a fost reprezentată de înființarea, la 21 martie 1877,
a Alianței Naționale a Fermierilor și Uniunea Industrială (ulterior
Uniunea Americană a Fermierilor și Muncitorilor), organizată
sub forma unei cooperative cu un rol important în procesul de
întrajutorare a fermierilor. Aderenții la această asociație – din ce
în ce mai mulți și mai convinși de misiunea ei, însă confruntați în
continuare cu lipsa de înțelegere a autorităților – au considerat că
eficiența acțiunii lor va putea spori doar odată cu implicarea poli-
tică, înființând astfel, în 1892, Partidul Poporului – în fapt, brațul
politic al cooperativei, format cu precădere din susținătorii radicali
ai reformelor propuse.31
Dificultatea cu care avea să se confrunte această nouă formați-
une în a se impune pe scena politică americană era circumscrisă
faptului că, în perioada 1880–1890, sistemul bipartidist din Ame-
rica se consolidase deja, iar cele două mari partide reușiseră până
atunci să-și securizeze electoratul, literatura de specialitate amin-
tind, însă, că în ciuda diferențelor semnificative între tipurile de
electorat, ambele partide rămăseseră sensibile în primul rând la ne-
voile mediului de afaceri.32 Această perioadă a coincis cu marile
dezbateri referitoare la chestiunea financiară, cu precădere la emi-
terea de monedă, opinia publică fiind divizată între conservatorii
financiari – adepți ai etalonului aur clasic33 și reformiștii monetari,
31
Lawrence Goodwyn, The Populist Moment. A Short History of the Aga-
rian Revolt in America, Oxford: Oxford University Press, 1978, p. XXI.
32
Ibidem, p. 8.
33
Concepție conform căreia fiecare monedă națională nu este decât un nume
pentru o anumită cantitate precisă de aur.
31
printre care și majoritatea fermierilor – adepți ai teoriei lui Edward

Kellogg, pentru care raportarea monedei la aur nu era decât o fic-
țiune a legii. Această din urmă concepție nu convinge însă majo-
ritatea electoratului, fermierii văzându-și cu această ocazie zădăr-
nicite eforturile de ameliorare a propriei condiții.34
În ciuda acestor dificultăți, proaspăt-înființatul Partid al Poporu-
lui își conturează ambiția de a deveni al treilea cel mai mare partid
de pe scena politică americană. Se bazează, în acest demers, pe
eforturile extraordinare depuse de o mână de oameni devotați cau-
zei, care străbat America de la un capăt la altul în vederea propo-
văduirii ideilor populiste în încercarea de a le demonstra fermierilor
că, indiferent unde trăiesc, se confruntă cu aceleași probleme; prin-
tre aceste persoane se numără Henry și Cuthbert Vincent, Jerry
Simpson, Mary Lease și William Peffer, în fruntea echipei stând
Leonidas L. Polk, probabil unul dintre cei mai influenți revoluțio-
nari ai agrarianismului american.35 Partidul reușește de-a lungul
timpului, însă, doar victorii electorale modeste în diferite circum-
scripții electorale, în pofida ajutorului din partea Partidului Demo-
crat, care își retrage din candidați acolo unde calculele politice
arată că ar fi mai profitabilă o colaborare cu populiștii în vederea
înfrângerii republicanilor. Ba chiar uneori democrații acordă popu-
liștilor șansa de a candida pe listele formațiunii lor. În 1892, anul
primelor alegeri la care participă, Partidul Poporului reușește să
cumuleze un număr de voturi care să-l plaseze pe poziția a treia în
preferințele electoratului, însă procentual depășește cu puțin 8%.36
34
Laurance Goodwyn, op. cit., p. 18.
35
Ibidem, p. 164.
36
https://www.gilderlehrman.org/history-by-era/populism-and-agrarian-
discontent/resources/people’s-party-campaign-poster-1892 (accesat la 27
octombrie 2015).
32
După următoarele alegeri, însă, în 1896, Partidul Democrat –

mai apropiat fermierilor decât republicanii – reușește să atragă de
partea sa cea mai mare parte a electoratului populist, subminând
astfel insurgența agrară pe care o promitea Partidul Poporului.37
Totodată, începând cu anul 1895, partidul se erodează logistic da-
torită unei lupte interne între conservatori și reformiști, slăbindu-i
organizarea și reducându-i potențialul electoral. Tot în această pe-
rioadă apare ideea fuzionării cu Partidul Democrat, ceea ce îi di-
vizează și mai mult pe susținători și pe activiști, toate acestea cul-
minând cu dizolvarea partidului în 1896, moment care, conform
literaturii, marchează și sfârșitul țelurilor revoltei agrare.38 Într-o
măsură mult mai mică, populismul în America a fost asociat și cu
dreapta radicală, însă aș îndrăzni să afirm că acest aspect se dato-
rează mai ales unui proces de contagiune politică dinspre contem-
poraneitate înspre istoria modernă, proces care alătură populismul
dreptei radicale fără o analiză aprofundată a priori. În cazul Ame-
ricii, este vorba despre așa-numita mișcare ”Nu-Știm-Nimic” (în
engleză, ”The Know-Nothings”), ce apare peste ocean, în anii
1840, ca reacție la numărul mare de imigranți catolici irlandezi și
germani.39 Asocierea cu imigrația și cu alte teme demografice
pare, așadar, a fi mult mai strâns legată de retorica dreptei, decât
de cea a stângii.
În ceea ce privește narodnicismul, varianta rusească a populis-
mului, apariția acestuia este plasată cronologic tot la mijlocul seco-
lului al XIX-lea, unii autori considerând mișcările revoluționare ale
37
http://www.encyclopedia.com/topic/Populist_party.aspx
(accesat la 3 noiembrie 2015)
38
Lawrence Goodwyn, op. cit., p. 263.
39
http://theweek.com/articles/579018/brief-history-populism
(accesat la 3 octombrie 2015)
33
anului 1848 ca fiind cele care au provocat, în fapt, apariția narod-

nicismului,40 însuflețit de ideea de renaștere socială și culturală a
țăranului rus. Alții consideră că acest curent se concretizează
de-abia către 1870 ca expresie a unor atitudini revoluționare care
se pregăteau, totuși, pentru acest moment de câteva decenii bune.41
Spre deosebire de populismul american, care a fost inițiat de asoci-
ațiile de fermieri, populismul rusesc s-a dezvoltat în cercurile cul-
turale formate din tineri aristocrați sau mici burghezi interesați de
fenomenul politic. Sunt tinerii care se vor muta în mediul rural pen-
tru a-și arăta aprecierea față de modul de viață al țăranului, mult
superior, conform viziunii lor, celui pe care îl duceau ei.42 Centrală
narodnicismului este convingerea că doar țăranul poate salva des-
tinele poporului rus, tocmai pentru că satul reprezintă chintesența
moralității. Idealizarea comunității sătești până la fanatism era, așa-
dar, o caracteristică importantă a populiștilor ruși.43
Narodnicismul prinde și mai mult avânt în urma nemulțumiri-
lor țăranilor ruși cu privire la dispozițiile reformei agrare, care îi
pun pe aceștia în situația de a-și vinde loturile de pământ și, nu de
puține ori, de a se muta în mediul urban.44 Din punctul de vedere
40
Cea mai apreciată lucrare cu privire la originile și dezvoltarea narodnicis-
mului este cea semnată de Franco Venturi, Il populismo russo – volumul
1: Herzen, Bakunin, Cernysevskij, 1952, volumul 2: Dalla liberazione dei
servi al nihilismo, 1952, volumul 3: Dall’andata nel popolo al terrorismo,
Turin: Einandi, 1972.
41
Guy Hermet, Sociologia Populismului, traducerea de Dan Burcea, Bucu-
rești: Artemis, 2007, p. 145. (în continuare: Guy Hermet, Sociologia Po-
pulismului )
42
Așa cum precizează Hermet, interesant este faptul că populiștii, intelectu-
alii care au închegat ideologic această mișcare, își manifestă dragostea
față de un segment al populație de care nu îi lega mai nimic, țăranii.
43
Guy Hermet, Sociologia Populismului, p. 146.
44
Mara Morini, „Populism vechi și nou în politica rusă”, p. 452.
34
al acțiunii politice, narodnicismul se identifică, așadar, cu răscoa-

lele țăranilor, dar și cu mișcările anti-țariste, unii dintre liderii
acestor acțiuni politice privind înspre Europa pentru o alternativă
ideologică imperiului. Mulți susținători ai narodnicismului au fost
atrași, din acest punct de vedere, de socialism, care credeau că
poate reprezenta o soluție pentru evitarea, pe viitor, a nedreptățirii
țăranilor. Populismul rusesc se întretaie, așadar, la scurt timp de
la apariție, cu socialismul și aproape că se confundă cu ideea fai-
moasei comunități rurale „obscina”, care urmărea evitarea fazei
de dezvoltare burgheze a statului.45 Este perioada în care Nicolaj
Černyševskij scrie ceea ce avea să devină biblia revoluționarilor
ruși, faimoasa lucrare „Ce-i de făcut?”.46
Se consideră că sfârșitul narodnicismului a survenit imediat
după asasinarea, la 1881, a țarului Alexandru al II-lea, pusă la cale
de mișcarea radicală „Narodnaja Volja”, de sorginte populistă.
Odată atins țelul suprem de înlăturare a țarului, populismul sfâr-
șeste și el prin a fi sfâșiat ideologic de comunism, anarhism, neo-
iobăgism și nihilism, care vor încorpora parte a ideilor care au ser-
vit drept combustibil politic narodnicismului.47
45
Idee susținută și de comuniști. Craig Brandist, „Bakhtin, Marxism and
Russian Populism”, in Craig Brandist, Galin Tihanov, (Eds.), Materiali-
zing Bakhtin. The Bakhtin Circle and Social Theory, Londra: Macmillan
Press Ltd., 2000, p. 75.
46
Mara Morini, „Populism vechi și nou în politica rusă”, p. 453.
47
Ibidem, p. 455.
35
3.1.1.2. Poporanismul: populismul românesc

al secolului al XIX-lea
Pornind de la premisa că, la origini, populismul reprezenta o „ide-

ologie care privilegiază poporul ca valoare și obiect al politicii”48
am putea afirma că, în spațiul românesc, o primă formă de expre-
sie a acestei ideologii a fost poporanismul. Curentul poporanist a
luat naștere în România la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deși,
într-o primă fază, teoreticianul acestuia, Constantin Stere, origi-
nează poporanismul în mișcarea narodnicistă, ulterior revine și
neagă această relaționare, contestând afirmația potrivit căreia cu-
rentul ar fi o adaptare românească a narodnicismului.49 Astfel, cu
timpul, deși părea desprins din curentul rusesc narodnicist, popora-
niștii au refuzat orice comparație sau similitudine cu populismul
rusesc, susținând că poporanismul a apărut în condiții specifice și
particulare românești.50 Afirmația nu era falsă, însă o anumită în-
rudire cu mișcarea rusească exista, oricât au dorit adepții popora-
nismului să o înlăture. Bunăoară, originea socială a partizanilor
celor două mișcări era sensibil asemănătoare, ei provenind din
mica burghezie. Apoi, și unii și alții respingeau modernizarea ac-
centuată promovată de elitele celor două state. În opinia lor, forța
48
Dominique Colas, Dicționar de gândire politică, ediția a II-a, Editura
Univers Enciclopedic Gold, București, 2009, p. 236.
49
Zigu Ornea, Poporanismul, Editura Minerva, București, 1972, p. 55.
50
Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe (1770–
1945): Texts and Commentaries, vol III/2, Modernism – Representations
of National Culture, Editorial Committee: Ahmet Ersoy, Maciej Górny,
Vangelis Kechriotis, Michal Kopeček, Boyan Manchev, Balázs Trencsé-
nyi, Marius Turda, Budapest: CEU Press, 2010, p. 102. (în continuare:
Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe)
36
motrice a unei societăți era „poporul”, de aceea atenția clasei po-

litice trebuia să se îndrepte, prin excelență, asupra acestuia pentru
a-i ameliora situația. Sprijinirea comunităților țărănești, tradițio-
nalist-ortodoxe,51 percepute ca factor principal al regenerării so-
ciale și politice52 nu era, de altfel, principalul deziderat doar al
populiștilor ruși, ci și al poporaniștilor români.
Prin sfera largă de manifestare în diversele spectre ale vieții,
poporanismul a fost, deopotrivă, o orientare sociologică și una
politică, dar și un curent ideologic și literar-cultural. Așadar, po-
poranismul s-a manifestat într-o arie vastă, încorporând elemente
ideologice, culturale, estetice și literare, cu mențiunea că cele so-
ciologice și cele politice erau preponderente.53 Prin soluțiile pro-
puse, se manifesta ca un curent radical progresist, care a generat
teama forțelor reacționare.54 În opinia istoricului Zigu Ornea, po-
poranismul a fost, din acest punct de vedere, „legatarul idealurilor
pașoptiste”.55
Totodată, prin obiectivele urmărite, poporanismul se situa, din
punct de vedere ideologic, alături de alte curente precum sămănă-
torismul, junimismul, dar și de mișcarea socialistă.56 Dintre toate
acestea însă, prin revendicările sale, poporanismul se apropia cel
mai mult de sămănătorism. Ideile care se regăseau în programele
celor două mișcări vizau idealizarea lumii rurale, limitarea inter-
venției statului – ceea ce apropia mișcarea de ideologia liberală.
Deosebirea esențială între cele două curente se regăsea în soluțiile
51
52
Dominique Colas, op. cit., p. 237.
53
Zigu Ornea, op. cit., p. 15.
54
Ibidem, pp. 14–15.
55
Ibidem, p. 15.
56
Ibidem, p. 25.
37
propuse pentru ameliorarea situației locuitorilor din mediul rural.

Educația și culturalizarea propuse de sămănătoriști nu erau sufici-
ente în opinia poporaniștilor, care pledau, în general, pentru o
schimbare a structurii întregii societăți românești.57 Cu alte cu-
vinte, ideologii poporanismului acceptau, în linii mari, moderni-
zarea societății românești.
Cele două obiective esențiale urmărite în acțiunea politică – și
care s-au cristalizat în crezul mișcării poporaniste – au fost reali-
zarea unei eficiente reforme agrare și introducerea votului univer-
sal.58 Cronologic, germenii ideologiei poporaniste apar formulați
mai întâi în periodicul Partidului Liberal, tipărit la Iași, Evenimen-
tul și apoi în Adevărul prin articolele publicate de Constantin Stere
pe parcursul anului 1893. Ulterior, gazetele în care și-a exprimat
opiniile liderul poporanist au fost Evenimentul literar și Viața
romînească.59
Pentru a creiona însă o hartă a genezei și a evoluției poporanis-
mului, esențială este contextualizarea apariției acestuia. La final
de secol XIX, problemele cele mai stringente care erodau scena
politică românească intraseră în faza de radicalizare. Deși intrată
pe făgașul modernizării, România era încetinită în evoluția ei de
problemele rămase nesoluționate. În pofida creionării condițiilor
unui stat modern, nu s-a reușit eliminarea relațiilor de factură feu-
dală, nici chiar după momentul revoluției din 1848. Reformele
adoptate ulterior, precum cea agrară din 1864, dar nici Constituția
din 1866, cu toate modificările ei ulterioare, nu au reușit să soluți-
oneze problema țărănimii, categoria socială care reprezenta peste
57
Ibidem, p. 86.
58
Ibidem, p. 15.
59
Dumitru Micu, Poporanismul și Viața românească, Editura pentru Litera-
tură, București, 1961, p. 13.
38
80% din populația țării.60 Aceeași lipsă de flexibilitate juridică s-a

remarcat și în privința unei alte reforme, considerate esențiale pen-
tru evoluția unui stat modern, respectiv cea electorală. Între cele
două era, în fapt, o interdependență, dacă privim din perspectiva
faptului că lipsa pământului era însoțită de lipsa drepturilor poli-
tice.61
Tabloul societății românești de la începutul secolului al XX-lea
era dominat, așadar, de o populație care locuia în marea ei majori-
tate în mediul rural. Deși reforma agrară din 1864 a avut ca obiec-
tiv principal împroprietărirea țăranilor, abia după o perioadă rela-
tiv lungă de la intrarea sa în vigoare (mai precis, aproximativ după
treizeci de ani), s-a putut observa că efectele erau departe de cele
scontate, aproximativ 300.000 de țărani ajungând să aibă loturi de
sub două hectare de pământ, iar alți 300.000 neavând pământ de-
loc.62 Tergiversarea soluționării celor două chestiuni și, cu timpul,
acutizarea lor au contribuit, în cele din urmă, la apariția curentului
poporanist.
Nu trebuie să omitem nici faptul că în România, ca și, în gene-
ral, în estul continentului european, reformele erau percepute cu
mult mai mare dificultate la nivelul mentalității colective. Procesul
de adaptare a întregii societăți, prin excelență agrară, la elementele
modernizatoare a fost mai lent. Între posibilele explicații valide
pentru această tărăgănare ar fi proximitatea și coabitarea cu lumea
orientală, dar și politicianismul. Spre deosebire de guvernanții din
Apusul Europei, cei români continuau să practice improvizația și
60
61
Gheorghe Iacob, Românii în perioada edificării statelor naționale (1859–
1918), în vol. „Istoria României”, coord. Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan,
ed. a 2-a, Editura Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007, p. 561.
62
Ibidem, p. 558.
39
protecția politică într-o măsură mult mai mare, ceea ce împieta

mecanismul de aclimatizare la noile condiții create de moderni-
zare.63
Cu toate aceste tergiversări, conform afirmațiilor istoricului
Victor Axenciuc, se poate aprecia că, la sfârșitul secolului al
XIX-lea și începutul secolului XX, societatea românească pășește
sigur spre o economie de tip capitalist, „cu tot ansamblul de factori
și mecanisme de funcționare ale economiei de piață, cu structurile
sociale specifice, cu avantajele și dezavantajele sale, cu proble-
mele și contradicțiile sale”.64 Cum era și firesc, modernizarea so-
cietății românești era percepută diferit și de clasa politică. Soluțiile
propuse contrastau în funcție de interesele grupării politice din
care făceau parte protagoniștii. Chestiunea agrară fusese doar par-
țial rezolvată prin reforma din 1864 sau promulgarea Constituției
din 1866, întrucât privilegiile moșierimii fuseseră păstrate. Prin
politici moderate, cu o atenție specială pentru clasa superioară, în-
treg sistemul românesc era contradictoriu, cu multe anomalii.
„Formele fără fond” determinaseră necesitatea de a se adopta re-
forme urgente și eficiente.65 În condițiile în care, într-o țară pre-
ponderent agrară, doar circa 15% din suprafața arabilă revenea ță-
ranilor, restul fiind proprietatea marilor boieri, a statului și a
bisericii, numeroase personalități au căutat și propus soluții dintre
cele mai diverse pentru sprijinirea țăranilor.66
Printre aceste voci s-a remarcat și Constantin Stere. Născut la
1 iunie 1865, la Ciripcău, județul Soroca, el a făcut parte dintr-o
63
Ibidem, p. 568.
64
Apud ibidem, p. 570.
65
66
Gheorghe Zbuchea, Poporaniștii și problema agrară la începutul secolului
XX, în „Analele Universității Spiru Haret”, Seria Istorie, 2007, 10, p. 25.
40
familie de mici proprietari. Studiile liceale făcute la Chișinău l-au

ajutat să se apropie de cercurile culturale narodnice. Foarte activ
din punct de vedere social-politic, el a fost arestat din cauza distri-
buirii unor cărți interzise, fiind încarcerat și deportat în Siberia.
Perioada relativ lungă petrecută în regiunea siberiană l-a marcat
profund. Acesta este locul în care își aproprie principiile narodni-
cismului, după care se va călăuzi ulterior, în special în activitatea
sa politică.67 În 1891, odată eliberat, s-a întors în ținutul Soroca.
După puțin timp, trece granița în România, stabilindu-se la Iași,
unde își continuat studiile la Facultatea de Drept a universității ie-
șene. Și aici se implică activ în viața cetății, participând la întâlni-
rile cercului socialist și publicând în diverse ziare. După finaliza-
rea studiilor a fost încadrat ca suplinitor la facultatea pe care a
absolvit-o. Ulterior a fost titularizat, iar în 1913 a fost ales rector
al Universității din Iași. Și-a continuat activitatea didactică și la
București. Cu un puternic spirit civic, cu idei clar formulate, s-a
implicat în politică. Deși apropiat într-o primă fază de socialiști, a
ales, în cele din urmă, să se alăture Partidului Național Liberal.
Adept al păstrării legăturilor cu Puterile Centrale, s-a îndepărtat de
liberali și s-a apropiat, ulterior, de conservatori. La finalul Primu-
lui Război Mondial însă, va colabora cu Iuliu Maniu la redactarea
programului Partidului Național Țărănesc.68
În plan politic, de-a lungul timpului, Constantin Stere a pledat
atât pentru păstrarea caracterului rural al țării, cât și pentru avan-
sarea procesului de modernizare, dar numai în măsura în care
67
Ibidem, p. 25.
68
Mihai Ungheanu, „C. Stere – o valoare reprimată”, în C. Stere, Socialism-
democratis sau poporanism?, Ediție și prefață de Mihai Ungheanu, cu o
postfață deprof. dr. Ilie Bădescu, Editura Porto-Franco, Galați, 1996,
pp. 9–11.
41
acesta viza în primul rând progresul economic și social al țărăni-

mii. Așadar, prin obiectivele formulate, poporanismul urmărea îm-
bunătățirea situației proprietarilor mici și mijlocii, obiectiv care, în
final, viza crearea unei puternice clase de mijloc.69 Exponenții
acestui curent erau prin excelență tinerii intelectuali, animați de
dorința de a contribui la ameliorarea condiției materiale și cultu-
rale a locuitorilor din mediul rural.70
În demersul său, Constantin Stere a căutat soluții pentru dez-
voltarea țării pornind de la realitățile românești și excluzând șa-
bloanele importate, pe care le considera inoportune.71 În acest
context, pe teren ideologic, populismul românesc s-a definit, prin
excelență, prin delimitarea față de socialism. Poporaniștii consi-
derau că în România fenomenul capitalist nu exista și, ca atare,
preceptele socialismului nu puteau fi aplicate.72 În opinia acelu-
iași Zigu Ornea, convingerea mesianică a poporaniștilor a fost cea
care a determinat luările lor de poziție, și nu arivismul sau intere-
sul politicianist.73 Afirmația este explicabilă dacă luăm în consi-
derare faptul că tinerii care s-au proclamat ulterior poporaniști se
considerau a fi, inițial, socialiști. Apoi, sub înrâurirea lui Stere,
aceștia se desprind treptat de idealurile marxiste.74 Detașarea a
avut motivații invocate de însuși liderul mișcării. El îi acuza pe
socialiști că promovau mai degrabă idealuri umanitariste și nu
susțineau suficient interesele poporului român.75 Pe de altă parte,
69
Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe, p. 102.
70
71
Mihai Ungheanu, C. Stere – o valoare reprimată, p.VIII.
72
Dumitru Micu, op. cit., p. 14.
73
74
Ibidem, p. 262.
75
42
Stere considera că, în România, la acea dată, un partid social-de-

mocrat nu avea temei de existență, deoarece nu se putea vorbi de
o industrie puternică ce să determine crearea unei forțe politice
menite a reprezenta interesele muncitorilor. Aprecierile lui nu
erau, însă, obiective. În general, fie minimaliza, fie ignora total
sectorul industrial românesc, trecând cu vederea realitatea și rit-
mul de dezvoltare a țării. În 1906, spre pildă, erau aproape un sfert
de milion de salariați în România, o cifră deloc mică pentru acea
perioadă.76
De altfel, potrivit unei anchete întreprinse în anii 1901–1902,
la începutul secolului XX existau peste 61.000 de întreprinderi în
domeniul industriei mici și a celei speciale. La acestea se adaugă
persoanele cu venituri relativ mari, care munceau în sectoarele ad-
ministrativ și tehnic, dar și cele care îmbrățișaseră profesiunile li-
bere. Un exemplu concludent în acest sens este oferit de numărul
mare de avocați, 1325, plătitori de taxe. Se adăugau profesorii, în-
vățătorii, medicii și funcționarii din administrația publică. În ace-
eași clasă de mijloc erau incluși și țăranii care posedau între 10 și
50 hectare de pământ, dar și preoții și învățătorii77.
În general, însă, toate statisticile epocii arătau o tendință as-
cendentă a procesului de dezvoltare industrială, iar capitalismul
pătrundea, chiar dacă timid, și în agricultură.78 Tocmai în contex-
tul discuțiilor privind oportunitatea creării unui partid socialist,
Constantin Stere formula în coloanele ziarului Evenimentul ide-
ile de bază ale poporanismului, respectiv promovarea intereselor
76
77
Gheorghe Iacob, Românii în perioada edificării statelor naționale (1859–
1918), p. 558.
78
43
întregului popor și nu doar pe cele ale unei clase.79 Ideile avan-

sate de adepții poporanismului nu erau noi, supralicitarea Popo-
rului ca subiect regăsindu-se și în programele revoluționare
pașoptiste. Bunăoară, atât Nicolae Bălcescu, cât și Simion Băr-
nuțiu apelează în discursurile lor la Popor, însă la acel element
aflat la baza societății, la țăran, pe care-l consideră pur întrucât
concepția sa asupra lumii și credința sa nu fuseseră alterate. Re-
vigorarea societății românești putea veni, în concepția celor doi
lideri, doar dinspre acest izvor: „Să ne iubim poporul, dacă vrem
să fim liberi!” declara Bălcescu.80 Același îndemn l-a adresat și
Simion Bărnuțiu în catedrala din Blaj, la 2/14 mai 1848:
„Uniți-vă cu poporul toți, preoți, noveri, cetățani, învățați și vă
consultați cu un cuget asupra mijloacelor reînvierii naționale,
pentru că toți sunteți fii ai aceleiași mame și cauza este comună.
Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se
abate de la natură...”.81
Inițiatorul mișcării poporaniste, deși avea obiectivele bine fi-
xate, nu s-a gândit la constituirea unui partid. Pe de altă parte, re-
prezentanții micii burghezii care împărtășeau idealurile lui Stere
au preferat să se alăture celor două mari partide care dominau
scena politică.82 El însuși avea o situație aparte: deși era perceput
ca un socialist, în realitate nu era membru al partidului respectiv.83
Așadar, de la apariția sa, curentul poporanist nu a reprezentat un
79
80
Apud ibidem, p. 81.
81
Simion Bărnuțiu, Discursul de la Blaj și Scrieri de la 1848, prefață deIon
Rațiu, ediție îngrijită de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, 1990, p. 56.
82
83
Ioan Căpreanu, Partide și idei politice în România (1880–1947), Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 85; Zigu Ornea, op. cit.,
p. 271.
44
imbold suficient de puternic pentru organizarea unei formațiuni

politice. Promotorii săi l-au conceput și păstrat ca pe o ideologie
menită a susține un program reformator, pasibil a fi încadrat în pro-
gramul unui partid deja existent, dispus la aplicarea reformelor res-
pective. De aceea nu surprinde faptul că finalul secolului al
XIX-lea avea să aducă și înregimentarea politică oficială a liderului
mișcării poporaniste Constantin Stere. Conștient de necesitatea
apartenenței la un grup politic puternic în vederea aplicării refor-
melor urmărite, Stere a apreciat că, la acel moment, singurul partid
în care putea să se exprime și putea găsi sprijin pentru realizarea
obiectivelor poporaniste era Partidul Liberal. Nu era singurul care
opta pentru această soluție, ideea intrării in corpore în cadrul aces-
tui partid fiind împărtășită și de o grupare a intelectualilor socialiști,
așa-numiții „generoși”, din care făceau parte și Vasile Gheorghe
Morțun, George Diamandi, Alexandru Radovici sau Ion Nădejde.84
În cele din urmă, după perfectarea unui acord, care avea la bază
realizarea reformelor agrară și electorală, prin împroprietărirea ță-
ranilor și lărgirea dreptului de vot, gruparea poporanistă și cea a
„generoșilor” au intrat în Partidul Liberal în februarie 1900.85 Mo-
mentul intrării acestora a reprezentat șansa unui important capital
electoral pentru grupul condus de Ionel Brătianu, aflat în compe-
tiție în cursa pentru conducerea Partidului Liberal.86 În opinia po-
poraniștilor, angajarea lor politică a fost singura soluție viabilă
pentru îndeplinirea cu succes a misiunii lor, respectiv legiferarea
actelor care duceau la ameliorarea situației țărănimii. Ideile popo-
raniste fuseseră, astfel, acceptate și însușite, într-o măsură mai
mică sau mai mare, de liberali odată cu intrarea în partid a lui Stere
84
85
Ibidem, p. 272.
86
Ibidem, p. 281.
45
și a celorlalți poporaniști. Fuziunea grupării conduse de Stere cu

Partidul Liberal însemna și încorporarea ideologiei poporaniste în
programul formațiunii politice în care fuseseră primiți. Deși Par-
tidul Liberal va aplica reformele susținute de poporaniști, chiar în
pofida plecării acestora din partid, nu trebuie omisă sorgintea aces-
tora, malaxorul în care de la simple concepte s-au transformat,
treptat, în reforme. Odată încadrați politic într-o formațiune puter-
nică, poporaniștii au căutat și alte canale de exprimare. Astfel, în
martie 1906 au reușit să publice primul număr al revistei Viața ro-
mânească, care va deveni tribuna oficială a mișcării, de la pupitrul
căreia aveau să-și susțină principalele idei.87 Pe plan literar, perio-
dicul își propunea să publice opere cu caracter național, prin inter-
mediul cărora să creeze un val de simpatie și de compasiune față
de țăran.88
Întreaga strategie impusă de Viața românească viza implemen-
tarea unui program social și cultural radical pentru obținerea unei
autonomii culturale. Ulterior, cultura și politica trebuiau separate,
iar intelectualii trebuiau să devină gardienii moralității națiunii,
care fusese abandonată de politicienii corupți.89 Mișcările de pe
scena socială și politică de la începutul secolului al XX-lea au evi-
dențiat liderilor poporaniști situația delicată în care se găseau atât
în interiorul Partidului Liberal, cât și pe eșichierul politic în gene-
ral. În interiorul formațiunii politice reprezentau doar un grup to-
lerat, fapt vizibil în campaniile electorale, dar și în momentul dez-
baterilor.90 Iar pe plan social și politic, fuseseră aspru criticați
pentru susținerea măsurilor guvernului liberal condus de Ionel
87
Ibidem, p. 292.
88
89
Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe, p. 102.
90
46
Brătianu în vederea înăbușirii răscoalei din 1907. Argumentul lor

era că acceptaseră măsurile represive din convingerea că, odată
stinse ecourile mișcării țărănești, urmau reformele.91
Pe plan politic, poporaniștii, chiar dacă funcționau în cadrul
Partidului Liberal, continuau să se manifeste ca gruparea cea mai
progresistă, plasându-se la stânga tuturor orientărilor politice con-
servatoare.92 Pilonii pe care își construiseră mișcarea, respectiv
reformele agrară și electorală, autonomia locală, dar și educarea
țărănimii continuă să ocupe primul loc pe agendele lor, fiind la-
itmotivele discursurilor lor. În special în momentele în care era
criticat, liderul mișcării poporaniste, Constantin Stere a urmărit
să justifice încadrarea grupării în Partidul Liberal, invocând ne-
cesitatea implementării reformelor.93 De altfel, ideile poporaniste
reveneau pe agenda fruntașilor liberali în special în momentele în
care aceștia erau în căutare de capital electoral sau când simțeau
nevoia unei relansări; în astfel de împrejurări erau activați mem-
brii grupării poporaniste, cunoscuți pentru idealurile reforma-
toare. La o analiză de ansamblu putem remarca că poporanismul,
cu întregul său bagaj de reforme, era reactivat în interiorul Parti-
dului Liberal după unele crize care zguduiseră eșafodajul social
și politic românesc.
Apelul la zestrea ideologică poporanistă a avut, de regulă, efec-
tul scontat pentru liderii liberali, nu însă și pentru cei poporaniști.
Capital politic au câștigat și unii și alții, însă compromisurile pe
care au fost nevoiți să le facă cei din urmă au fost, în unele cazuri,
copleșitoare pentru ei. Cazul lui Stere este emblematic în acest
sens: liderul poporanist, deși avansase clar ideile despre reforma
91
Ibidem, p. 298.
92
Ibidem, p. 320.
93
Ibidem, p. 323.
47
electorală și cea agrară, a fost nevoit să cedeze, astfel încât după

dezbaterile aferente, actele normative preconizate a fi adoptate
apăreau sub o formă mult îndepărtată de original. În acest sens, de
la mult clamatul vot universal s-a ajuns la propunerea creării unui
colegiu unic pentru toți știutorii de carte, iar cei care nu știau să
scrie urmau să voteze în continuare prin delegați. Prin aceste
schimbări, subiectul principal al programului reformator al popo-
raniștilor, respectiv țărănimea, rămânea în afara dreptului de a vota
direct. Taxat ca un insucces de mulți colaboratori de-ai săi, dar cri-
ticat mai ales de oamenii politici de stânga, proiectul de lege elec-
torală în acea formă era acceptat și promovat de Stere, care, mult
temperat în urma discuțiilor cu Ionel Brătianu, considera că era
maximum ce se putea obține în condițiile respective.94
Un alt exemplu ilustrativ pentru modul în care au fost pozițio-
nați liderii poporaniști în interiorul Partidului Liberal a fost episo-
dul discuțiilor privind reforma administrativă. Creionat ca un pro-
iect de lege revoluționar, care pleca de la o așa-numită unitate
naturală reprezentată de sat, actul adus în discuție avea să sufere
numeroase modificări, pentru ca în cele din urmă să fie înlăturat
total de pe agenda liberală. Ulterior, în 1928, când proiectul va re-
veni în dezbateri, de această dată propus de către Partidul Național
Țărănesc, liberalii îl vor ataca și respinge.95 Cu toate acestea, în
pofida nemulțumirilor legate de faptul că nu de puține ori fuseseră
puși în expectativă, unii dintre poporaniști au continuat să per-
ceapă Partidul Liberal ca singura forță politică deschisă la progra-
mul lor reformator. Speranța lor, inclusiv a lui Constatin Stere, era
în strânsă legătură cu crearea contextului social și politic favorabil.
Un astfel de moment prielnic s-a ivit în primăvara anului 1914,
94
Ibidem, p. 325.
95
Ibidem, p. 327.
48
când Constantin Stere a fost numit raportor în comisia de revizuire

a Constituției. Animat de posibilitatea realizării reformelor, el a
fost nevoit să accepte însă, din nou, amânarea adoptării lor, de
această dată din cauza izbucnirii Marelui Război. Și astfel, după
numeroase compromisuri și sacrificii pe care le-a făcut pentru a
vedea realizat programul poporanist, inclusiv prin intrarea în Par-
tidului Liberal, Stere a fost nevoit să asiste la tergiversarea aces-
tuia încă o dată.96 Ironia sorții a făcut ca la finalul Primului Război
Mondial, el să asiste la aplicarea reformelor pe care le-a inițiat,
fără a-și putea aroga, însă, meritele.97 Destinul și neșansa au făcut
ca responsabilitatea realizării programului reformator poporanist
să fie atribuită altor actori politici.
Odată cu realizarea programului susținut de către poporaniști
se punea problema, inclusiv de către contemporani, a scopului
mișcării. Garabet Ibrăileanu, spre exemplu, afirma că odată cu rea-
lizarea principalelor reforme pe care le-a inițiat, poporanismul dis-
părea de pe scena politico-culturală.98 Într-un articol publicat în
revista Viața Românească, în anul 1920, el creiona și o definiție a
curentului poporanist despre care vorbea la trecut: „Concepția care
a străbătut din întreaga noastră atitudine față de curentele politice
din țară, față de problema agrară, de problema reorganizării admi-
nistrative, școlare etc. a fost poporanismul nostru politic”99.
Dispariția poporanismului, în sensul său de curent politic, a fost
subliniată și de Zigu Ornea, potrivit căruia, în perioada interbelică,
Constantin Stere a transferat conceptele social-politice ale acestuia
96
Ibidem, p. 335.
97
Ibidem, p. 336.
98
99
Garabet Ibărileanu „Înainte și după război”, Viața românească, XII, 1920,
nr. 1, p. 132, apud Zigu Ornea, op.cit., p. 343.
49
în structura țărănismului.100 Fenomenul care a avut loc a fost mai

degrabă o translatare a ideilor poporaniste în programul politic al
Partidului Național Țărănesc. Ipoteza aceasta se bazează pe afir-
mația aceluiași Garabet Ibrăileanu, potrivit căruia Partidul Țără-
nesc este „partidul născut din schimbările preconizate de popora-
nism”.101 La o simplă trecere în revistă a programului Partidului
Național Țărănesc, adoptat în octombrie 1926, se poate observa
că majoritatea dezideratelor prezente în actele programatice popo-
raniste se regăsesc în rândurile acestuia. Reforma administrativă
pe baza autonomiei locale, sprijinirea producției agricole, încura-
jarea „industriei țărănești” și altele vor fi completate în programul
adoptat în 1935 cu ideea construirii „statului țărănesc”, „întemeiat
pe colaborarea tuturor claselor sociale”,102 idee susținută, cum am
subliniat mai sus, și de către Constantin Stere.
Așadar, apărută într-un context politic și social bine precizat,
mișcarea poporanistă a avut, în plan politic, marele merit de a fi
adus în discuție și de a fi urmărit cu consecvență realizarea a cel
puțin două reforme esențiale pentru evoluția statului român mo-
dern. Chiar dacă nu au beneficiat de un partid politic croit special
scopurilor pe care le-au enunțat, ideologii și adepții mișcării au
perseverat în susținerea și promovarea crezului lor din interiorul
partidelor din care au făcut parte de-a lungul timpului. Vocea cea
mai proeminentă a mișcării poporaniste, Constantin Stere, a stâr-
nit de-a lungul timpului interesul liderilor politici români, care au
încercat să-l atragă de partea lor. Crezul său politic l-a transformat
100
Ibidem, p. 343.
101
102
Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Stan Stoica, En-
ciclopedia Partidelor Politice din România 1859–2003, Editura Meronia,
București, 2003, p. 105.
50
într-o mișcare ideologică, căreia a căutat să-i dea și o expresie

politică. Nu e mai puțin adevărat că a dat și o notă personală miș-
cării, el fiind perceput ca un „radical mic burghez, de stânga, pro-
gresist”.103 Conștient de dificultățile cu care s-ar confrunta o nouă
formațiune politică, care să încorporeze întreaga ideologie popo-
ranistă, el a căutat un partid în care se putea exprima și cu ajutorul
căruia să-și realizeze programul. Inițial, Partidul Liberal a fost
cel care a manifestat cea mai mare deschidere spre această nouă
mișcare, sau cel puțin așa l-a perceput liderul poporanist. Ulterior,
dezamăgit, el s-a îndreptat către Partidul Național Țărănesc, unde
s-a confruntat cu aceeași situație, sfârșind această experiență prin
a fi marginalizat. Pentru a înțelege poporanismul trebuie privt,
așadar, întregul complex de factori care au generat apariția curen-
tului, respectiv contextul istoric, raportarea la celelalte tendințe
ideologice, dar și la formarea și evoluția principalilor promotori.
3.1.2. Evoluția lingvistică
Pe lângă înțelegerea evoluției sale istorice, s-a încercat explicarea

ambiguității actuale a termenului de „populism” și prin apelul la
istoria sa conceptuală, făcându-se referire la volatilitatea sa se-
mantică, trăsătură care l-a încărcat cu sensuri și conotații adesea
contrare. Mai mult decât atât, dependența sa de alte concepte (ase-
menea celor de „popor” sau „democrație” – la rândul lor încărcate
de ambiguitate și marcate de un puternic relativism semantic), a
generat mutații conceptuale care i-au imprimat conotații negative
103
51
considerate a fi ireversibile;104 acesta este motivul pentru care po-

puliștii sunt identificați astăzi mai degrabă ca fiind falși susținători
ai democrației, iar populismul ca servind drept anticameră a into-
leranței politice și a autoritarismului. În lucrarea sa cu privire la
etimologia cuvântului „populism”, Tim Houwen argumentează că
volatilitatea sensurilor acestui concept nu este altceva decât rezul-
tatul acțiunilor politice care au acționat asupra sa, iar ceea ce ex-
perimentăm astăzi (și chiar și această carte alimentează) este toc-
mai un conflict în vederea stabilirii unei interpretări dominante.105
Este un loc comun faptul că, probabil mai mult decât în orice altă
activitate socială, în politică limbajul joacă un rol extrem de im-
portant. Acesta, fiind parte componentă a diferitelor situații poli-
tice, nu rămâne niciodată un instrument independent sau izolat de
actul politic.106 La fel de importante rămân și studiile care argu-
mentează că există o relație puternică de dependență între limbaj
104
Textul arată cum „democrația” a fost un concept cu o conotație negativă
chiar la originile sale (sec. VI-lea) până spre mijlocul secolul al XIX-lea,
răstimp în care era privită drept o formă inferioară de guvernare. Demo-
crația începe să capete conotații pozitive abia odată cu mișcările politice
de masă din secolul al XIX-lea, care se înfăptuiesc „în numele poporului”.
Al doilea termen luat în discuție, „poporul”, devine important doar odată
cu revoluțiile democratice din Franța și Statele Unite ale Americii de după
1760. Ambiguitatea acestui concept transpare chiar de la început, pentru
că poporul poate reprezenta, pe de o parte, „plebea” sau „omul comun”,
iar pe de cealaltă parte „purtătorii suveranității”. Istoria (și așadar evolu-
ția) celor două concepte este foarte clar redată de autor, pp. 7–8.
105
Tim Houwen, The non-European roots of the concept of populism, Wor-
king paper No 120, p. 4. https://www.sussex.ac.uk/webteam/gateway/
file.php?name=sei-working-paper-no-120.pdf&site=266 (accesat la 5 oc-
tombrie 2015)
106
Murray Edelman, „The Political Language of the Helping Professions”,
in Politics and Society, 4, 1974, p. 297.
52
și ideologie politică, existând cuvinte recurente care apar în reto-

rica specifică fiecărei orientări politice.107
Autorul mai notează faptul că orice concept politic este influ-
ențat de realitățile sociale – care, în cele din urmă, reprezintă con-
textele ce le conferă un nume – însă conceptele politice influen-
țează la rândul lor realitățile sociale, date fiind perspectivele prin
prisma cărora le percep și le descriu. Deși termenul de „populist”
a fost utilizat în Statele Unite cu scopul de a-i ironiza pe aderenții
mișcării politice care a pus bazele Partidului Poporului la mijlocul
secolului al XIX-lea, populiștii și l-au însușit inițial fără nicio re-
ticență. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată în anul 1896, când
populiștii decid să susțină candidatura democratului William Jen-
nings Bryan (al Partidului Democrat) în cursa pent președinția
Statelor Unite. Presa vremii acuză conducerea Partidului Poporu-
lui că trădează idealurile pe baza cărora acesta s-a constituit și că,
astfel, se poziționează împotriva „Poporului”, moment ce coincide
cu folosirea termenului „populistic” (în loc de „populist”) intenția
fiind aceea de a le reproșa liderilor partidului demagogia care a
caracterizat campania candidatului susținut pentru Casa Albă. Este
momentul în care termenul se încarcă de conotații negative, noul
său înțeles, apropiat de ideea de demagogie, fiind identificat drept
nociv de către membrii partidului.
Odată cu eșecul candidatului democrat pe care îl susțineau,
populiștii se poziționează întru totul în opoziție față de cele două
mari partide americane (Partidul Democrat și Partidul Republican),
107
Sauer, Christoph, „Structures of consensus-making and intervention: the
concept of Nazi language policy in occupied Holland (”Deutsche Zeitung
in den Niederlanden” 1940–1945)”, In Ruth Wodak (Ed.), Language, Po-
wer and Ideology. Studies in Political Discourse, Amsterdam: John Ben-
jamins Publishing Company, 1989, p. 3.
53
realitatea semantică în jurul căreia s-a dezvoltat fiind constituită în

termenii opoziției „Popor” (pozitiv) – „elite” (negativ).108 Tot în
jurul unei astfel de logici dialectice s-a constituit și conceptul de
„narodnichestvo”, utilizat în Rusia pentru a promova rezistența
„poporului” împotriva elitei politice, acuzată că are pretenția să
conducă țara în numele unor idei abstracte, în contrapondere cu
ceea ce reprezentau realitățile de zi cu zi, nevoile adevărate ale
cetățenilor. Spre deosebire de cazul american, în care – așa cum
am văzut și în descrierea evoluției geografico-istorice – populiștii
încercau să se delimiteze cât mai mult de alte mișcări politice, în
Rusia narodnicismul nu se sfia să-și etaleze legăturile cu socialis-
mul, încercând să argumenteze că, în drumul lor spre desăvârșirea
comunistă, țările nu trebuie să treacă prin capitalism, fiind posibilă
înfăptuirea socialismului ab initio într-o țară agrară. Ambele miș-
cări au avut un puternic caracter contestatar, generate fiind de
ideea că democrația americană, respectiv sistemul politic construit
de regimul țarist în Rusia, necesită corecturi până la atingerea sta-
tutului de democrație reprezentativă. În Rusia, așa cum am menți-
onat și mai sus, intelectualitatea tânără era convinsă de superiori-
tatea înțelepciunii țăranului, pe care încerca să îl coopteze în lupta
împotriva aparatului de stat, considerat a fi represiv și nedrept. Te-
nativele revoluționare au eșuat, însă, și datorită faptului că țăranii
s-au dovedit a fi prea puțin convinși de utilitatea unei societăți ega-
litare. Populismul, în varianta sa rusească narodnicismul, s-a aflat
într-o relație pe care istoricii o cataloghează drept controversată cu
susținătorii comunismului, aceste două curente raportându-se una
la cealaltă când negativ, când pozitiv. Negativ datorită faptului că
populiștii ruși propovăduiau atingerea comunismului prin omite-
rea capitalismului ca stagiu de dezvoltare – teorie inadmisibilă în
108
Tim Howen, op. cit., p. 12.
54
viziunea marxist-leniniștilor, iar pozitiv pentru că milita împotriva

exploatării omului de rând.109 Vedem cum narodnicismul s-a apro-
piat în Rusia mult mai mult de o ideologie (i.e. comunismul, în
acest caz) decât a făcut-o populismul în Statele Unite ale Americii,
în ciuda scurtei experiențe strategice cu Partidul Democrat.
Din punct de vedere lingvistic, atât termenul de „narodniches-
tvo” folosit în Rusia, cât și cel de „populism” folosit în America
au o corespondență în ceea ce privește rădăcina acestor cuvinte:
popor; în cazul cuvântului rusesc e „narod”, iar în cazul celui ame-
rican e „people”. La fel, s-au identificat corespondențe lingivstice
cu noțiunea germană de „Volk”, și ea folosită la mijlocul secolului
al XIX-lea pentru a desemna ideea de popular.110 În perioada in-
terbelică, în vederea descrierii partidelor sau a mișcărilor politice,
nu mai este preferat termenul de „populism”, ci acela de „popu-
lar”. Spre pildă, Partidul Poporului din Italia (fondat la 1919), s-a
conturat ca fiind unul anti-comunist și anunța că reprezintă între-
gul popor, spre deosebire de alte partide care reprezintă doar seg-
mente ale societății. Vedem cum, deja în interbelic, populismul își
pierde substanța antebelică, fiind din punct de vedere politic fie
repudiat sau înfrânt (în Statele Unite) fie parțial adoptat ideologic
(de Revoluția Bolșevică din 1917). Ororile celui de-al Doilea Răz-
boi Mondial și realitățile politice care le-au generat, coroborate
cu ideea că populismul urmărește redefinirea ideii de democrație,
au înlesnit asocierea „populismului” cu totalitarismul sau, mai
109
A. Walicki, „Russia”, in G. Ionescu, E. Gellner, (Eds.) Populism. Its Mea-
nings and National Characteristics, Londra: Weidenfeld, 1969, p. 66.
Apud ibidem, p. 15.
110
R. Pipes, „Narodnicestvo: A Semantic Inquiry”, Slavic Review, Vol. 23,
no. 3, 1964, pp. 442–443. Apud Tim Houwen, op. cit., p. 16.
55
precis, cu democrația iliberală (contrapondere a democrației libe-

rale). Astfel, nazismul și comunismul au fost etichetate drept po-
puliste, dat fiind faptul că, printre altele, cultivau resentimentul
omului de rând împotriva ordinii sociale și a tuturor celor care o
reprezentau: politicieni, universitari, bancheri, jurnaliști etc. Mai
mult decât să privească omul de rând drept egal al elitelor, popu-
lismul îl consideră pe primul net superior celor din urmă. În con-
textul dictaturilor de stânga și de dreapta de pe teritoriul contine-
tului european, populismul contemporan a fost identificat ca
având un sens derogat sensului său inițial.111 Se manifestă, așadar,
și din punct de vedere lingvistic, ideea de „populism dezrădăci-
nat”, noțiune utilizată de Paul Lucardie și Gerrit Voerman.112
Pornind de aici, foarte multe mișcări politice au fost catalogate
drept populiste în baza orientărilor anti-democratice pe care le ex-
puneau, considerate fiind produse ale frustrării celor care nu puteau
ține pasul cu schimbările sociale, fie că a fost vorba despre industri-
alizare, fie că ne referim – mai nou – la globalizare. Tot lingvistic,
se consideră că populismul a fost folosit cu sensul său peiorativ în
lucrările de specialitate ca revanșă a „elitelor”, autori ai acestor lu-
crări și totodată cei împotriva cărora se pronunțau populiștii.113 Tim
Houwen notează că, în perioada 1960–1985, se produce o nouă
schimbare, populismul fiind o etichetă pentru liderii politici din Lu-
mea a Treia, dar într-un sens mai degrabă pozitiv, în virtutea mișcă-
rilor anti-imperialiste și de eliberare națională pe care le susțineau,
111
Tim Houwen, op. cit., p. 18.
112
Paul Lucardie, Gerrit Voerman, „Rootless Populists? The Dutch Pim For-
tuyn List, the Freedom Party and others”, in Dirk Strijker, Gerrit Voerman,
Ida Terluin (Eds.), Rural protest groups and populist political parties,
Wageningen Academic Publishers, 2015, p. 265.
113
Tim Howen, op. cit., p. 20.
56
mișcări politice apreciate mai cu seamă de către intelectualii de

stânga. Mai mult, această apreciere a fost generată și de faptul că
populismul a fost considerat a fi supleantul social-democrației în
statele mai puțin dezvoltate din America Latină și Africa.114
Această teorie a modernizării a fost îngemănată cu interpretarea
funcționalistă a lui Gino Germani, care considera că deși populis-
mul este o deviere de la traiectoria standard a dezvoltării unei so-
cietăți către modernitate, el reprezintă totuși un moment în care
participarea politică a clasei muncitoare este determinată de urba-
nizare și de industrializare, procese care subminează stabilitatea
vechilor regimuri politice.115
Aceasta este și perioada în care pare a se reabilita ideea de po-
pulism cu conotații pozitive, așa-numitul „populism veridic”,116
iar din textele specialiștilor reiese ideea că populismul poate fi un
element discursiv care să atragă populația înspre procesul politic,
„poporul” fiind astfel capabil să sancționeze orice derapaj al „ide-
ologiei dominante”.117 Termenul din urmă îi aparține lui Ernesto
Laclau, probabil cel mai influent specialist contemporan cu privire
la populism, însă este o viziune ce rămâne captivă marxismului,
pe care autorul de altfel o recunoaște pe tot parcursul vieții. Tot în
anii 1970 termenul de „populism” reapare pe scena politică ame-
114
Di Tella, „Populism and Reform in Latin America”, in Claudia Veliz (Ed.),
Obstacles to Change in Latin America, Londra: Oxford UP, 1965, p. 51.
Apud Tim Houwen, op. cit., p. 22.
115
G. Germani, „Authoritarianism, Fascism and National Populism”,
Transaction Books: New Brunswick, 1968, p. 126–127. Apud Tim Hou-
wen, op. cit., p. 23.
116
Conceptul îi aparține lui Isaiah Berlin.
117
Așadar, în anii 1970 apare deja ideea conform căreia populismul nu mai
este o ideologie, ci un element/o strategie discursivă.
57
ricană, unde este folosit în sensul de politică a și în favoarea omu-

lui de rând, împotriva puterii guvernamentale. Este o expersie a
politicii făcute de popor, de omul obișnuit, iar fostul președinte
american Jimmy Carter face titlu de glorie din eticheta de „popu-
list”, pe care singur și-o lipește într-una din manifestările sale
electorale. Populismul lui Carter apare sub forma a ceea ce înce-
pea să se manifeste și în Europa drept „catch-all-ism” (în româ-
nește „prinde/agață tot”).118
Anii 1980 patentează, în Europa, ideea de populism ca stil po-
litic, abandonând aproape în totalitate argumentul conform căruia
populismul ar putea fi o ideologie de sine stătătoare, renunțându-se
totodată la ideea că acesta ar putea avea conotații pozitive. Orice
amenința să pericliteze principiile democrației liberale era imediat
catalogat ca fiind de sorginte populistă. În această categorie se în-
cadrau mai cu seamă apelurile politice la sentimente alimentate de
prejudecăți de orice fel. Este perioada în care premierul britanic
Margaret Thatcher este acuzată de populism datorită stilului său
autoritar și ideilor conservatoare care îi ghidau actul politic, con-
trare schimbărilor pe care le experimenta societatea occidentală în
parcursul său spre globalizare. Către finele anilor 1980 apar în
prim-planul scenei politice europene și figuri care vor câștiga no-
torietate mai cu seamă după anii 1990 și care vor impulsiona pro-
babil cele mai ample dezbateri (în presă, în mediul universitar etc.)
cu privire la conceptul de populism: este vorba despre Jörg Haider
în Austria și Jean Marie Le Pen în Franța. Tot în contextele politice
naționale din Europa de după căderea Cortinei de Fier se remarcă
Umberto Bossi în Italia, precum și alți politicieni „acuzați” de po-
pulism în Elveția, Norvegia, Belgia, Portugalia și Danemarca, toți
118
Tim Houwen, op. cit., p. 25.
58
cu discursuri similare – și ulterior, așa cum va demostra istoria Par-

lamentului European, chiar convergente (măcar în aparență). „Ex-
trema dreaptă”, „dreapta radicală”, „neo-nazism” sau „neo-fascism”
sunt doar câteva dintre etichetele care însoțesc sau chiar înlocuiesc
uneori termenul de populism, folosit acum exclusiv ca reproș la
adresa adversarilor politici, care se acuză între ei de „populism”.119
Este important să observăm modul în care conceptul își face rea-
pariția în vocabularul politic rusesc după căderea Uniunii Sovietice.
Adversarii politici ai lui Boris Yeltsin îl acuzau pe fostul președinte
rus că e „populist” (reprezentant a ceea ce numeau „populizm”),
nicidecum „narodnicist”, ceea ce validează mutația terminologică
fundamentală pe care a suferit-o conceptul de-a lungul existenței
sale. Este dovada cea mai clară că cele două cuvinte nu mai sunt
interșanjabile. Populismul devine, așadar, în limbajul politic euro-
pean, o strategie politică (și mai ales electorală) distinctă de ideo-
logia populistă de la origini. Astăzi, termenul este considerat a fi
sinonim cu demagogia și cu retorica anti-sistem, iar cei care o uti-
lizează sunt acuzați că doar mimează dialogul direct cu cetățenii,
un dialog pe care îl realizează, de fapt, doar prin intermediul tele-
viziunilor, de unde și termenii de „tele-populism” și „video-dema-
gogie”.120 Liderii populiști sunt adesea asimilați unor bufoni care
transformă comunicarea politică într-un spectacol pentru mase, că-
rora nu li se construiește decât impresia că ar putea contribui la
procesul decizional.
119
Ibidem, p. 28.
120
P.A. Taguieff, Political Science Confronts Populism: From a Conceptual
Mirage to a Real Problem, Telos, vol. 103, 1995, p. 42. Apud ibidem,
p. 30.
59
O trăsătură esențială a populismului rămâne, arc peste timp, re-

torica sa anti-elitistă. Legat de acest aspect, în literatura de speci-
alitate din Țările de Jos, Mark Boven și Anchrit Wille au patentat,
încă din 2009, ideea de „democrație cu diplomă”, concept care
atenționează asupra pericolului pe care îl reprezintă dezangajarea
politică a celor cu studii modeste, stare de fapt încurajată conștient
sau mai puțin conștient de modul în care funcționează și evoluează
democrațiile occidentale. Cei doi autori scriu că riscul unui con-
flict cultural este cât se poate de real, generat – chiar în interiorul
democrațiilor – de clivajul educațional dintre electoratul cu studii
superioare și cel cu un nivel educațional scăzut. În timp ce prima
categorie de cetățeni înțelege mecanismele democrației participa-
tive și deliberative (motiv pentru care se și simte într-o măsură
mult mai mare parte a întregului proces democratic), cei din urmă
sunt tot mai puțin dispuși sau capabili să țină pasul cu viteza și cu
detaliile procesului decizional – care devine tot mai sofisticat în
timp – motiv pentru care sentimentul izolării sociale crește. „De-
mocrația cu diplomă” descrie, așadar, stadiul actual al sistemelor
politice europene, a căror evoluție a ajuns în punctul în care îi re-
compensează cu precădere pe cetățenii săi activi din punct de ve-
dere politic și social, indivizi care înțeleg să își facă vocea auzită
în cadrul societății, iar majoritatea acestor persoane sunt cele cu
studii superioare. Lipsa angajării politice îi face pe cei cu studii
modeste să se simtă marginalizați, dacă nu chiar excluși din pro-
cesele decizionale, fie ele formale sau informale. „Democrația cu
diplomă” este, așadar, rezultatul tensiunii dintre meritocrație și de-
mocrație în sensul său cel mai larg.121 Raportul întocmit de cei doi
121
M. Boven, A. Wille, Diploma Democracy. On the Tensions Between Me-
ritocracy and Democracy. Raport pentru programul NWO – Contested
Democracies, Utrecht/Leiden, 2009.
60
autori se referă strict la situația Țărilor de Jos, însă putem înțelege

acest proces ca trecând dincolo de granița geografică trasată în do-
cument, dată fiind dezvoltarea istorică similară a statelor occiden-
tale, cărora (cel puțin politic) li se adaugă, după 1990, și statele
est-europene. Similaritățile sunt recunoscute, în treacăt, și de către
cei doi.122 Putem considera că studiul de caz prezentat de Boven și
Wille reprezintă un model aplicabil tuturor statelor construite în
baza unor arhitecturi politice similare, generatoare de mentalități
apropiate. Argumentul principal pe care autorii îl aduc în lucrarea
lor este acela că democrațiile parlamentare moderne au evoluat în-
spre adevărate meritocrații, așa cum și le imagina Platon în celebra
sa „Republică”.123
Meritocrația a apărut în urma unui proces îndelungat de cris-
talizare politică, ce se plasează, în timp, după eșecul aristocrației
și al plutocrației, motiv pentru care meritocrația moștenește parte
din defectele celor doi „precursori”. Reprezentarea politică prin
indivizi cu un nivel de pregătire mai degrabă înalt știrbește ideea
de democrație reprezentativă, pentru că populația cu un nivel scă-
zut de educație poate considera că este lăsată în afara sferei de
reprezentare. Din dorința de a eficientiza procesul decizional
(idee care, în fond, stă la baza modernizării democrațiilor occi-
dentale), meritocrația operează o transmutare a inițiativei politice
dinspre cetățean înspre decidenți, adesea înzestrați intelectual
peste medie. Acesta este motivul pentru care meritocrația politică
generează frustrări care acutizează sentimentul lipsei de reprezen-
tare în rândul populației mai puțin educate. Apare, astfel, tensiu-
nea între „popor” și „elite”, Boven și Wille atenționând asupra
122
Ibidem, p. 58.
123
Ibidem, p. 2.
61
faptului că meritocrația decuplează democrația de la dimensiunea

sa reprezentativă.124
Raportul face referire și la repercusiunile tensiunii „popor” –
„elite” asupra temelor care alimentează într-o măsură considerabilă
discursul populist în contemporaneitate, printre care migrația și ati-
tudinea cu privire la Uniunea Europeană. Elitele – de obicei cu
studii superioare – prezintă cu precădere o atitudine liberală față de
imigranți, a căror cultură sunt de părere că trebuie conservată în și
adesea chiar de către țările-gazdă; pe de cealaltă parte, majoritatea
persoanelor cu un nivel mai scăzut de educație susțin ideea că imi-
granții ar trebui să se adapteze la cultura țării-gazdă. Totodată, stu-
diul revalidează ipoteza corelării pozitive între atitudinea față de
imigranți și implicarea politică, ceea ce indică faptul că o persoană
implicată politic va manifesta mai multă toleranță față de imi-
granți. Însă cum majoritatea celor care se implică în politică sunt
persoane cu studii superioare, această concluzie pare mai degrabă
redundantă. În orice caz, educația rămâne un indicator important
și cu privire la sprijinul pentru Uniunea Europeană: populația cu
un nivel ridicat de educație manifestă mai multă simpatie și răb-
dare față de construcția europeană, în contrapartidă cu populația
mai puțin educată, care resimte mai acut nevoia unor reforme po-
litice rapide și radicale, pentru a-și vedea situația ameliorată cât
mai devreme. Iată de ce aceștia din urmă se declară susținători fără
rezerve ai procesului decizional prin referendumuri, care să asi-
gure un control strict asupra elitelor. De altfel, se manifestă ceea
ce Boven și Wille numesc „ipoteza ostilizării”, adică „poporul” își
manifestă vizibil atitudinea de nemulțumire față de cei pe care îi
identifică drept decidenți, de unde pornește și criza de legitimitate
a acestora din urmă.125
124
Ibidem, p. 67.
125
Ibidem, p. 80.
62
Este important să înțelegem că fascinația pentru retorica popu-

listă s-a manifestat și se manifestă în continuare nu doar în rândul
electoratului cu studii modeste din Occident, ci și în ceea ce privește
electoratul cu un nivel de educație similar din Europa Răsăriteană.
O altă observație privește nivelul de interes cu privire la actul poli-
tic: majoritatea celor dezinteresați de politică se declară susținători
ai partidelor cu un puternic discurs populist. Așadar, tind să cred că
teoria lui Boven și Wille găsește teren fertil și în Europa de Est.
Într-un studiul elaborat în 2015 cu privire la profilul electoratului
partidelor populiste din Europa de Sud-Est, am identificat câteva
trăsături comune ale celor care susțin astfel de partide și în această
parte a Europei.126 Studiile de caz asupra cărora m-am aplecat atunci
au fost reprezentate de Jobbik, Zorii Aurii și Ataka, adică partidele
populiste din Ungaria, Grecia, respectiv Bulgaria. Deși reprezintă
trei cazuri naționale diferite, electoratul acestor partide este, surprin-
zător, similar din multe puncte de vedere: majoritatea sunt bărbați,
tineri și cu un nivel scăzut de educație. Rezultatele analizei au mai
relevat faptul că acești indivizi nu au încredere în Uniunea Euro-
peană și că se plasează puternic împotriva temelor progresiste pre-
cum avortul și căsătoriile între persoanele de același sex. Un studiu
pe marginea unei teme similare, realizat cu privire la profilul elec-
toratului fidel partidului populist olandez PVV a avut rezultate ase-
mănătoare.127
126
Este vorba despre lucrarea elaborată împreună cu Yordan Kutiysky și An-
dre Krouwel, prezentată la conferința „Fringe Politics in South-Eastern
Europe”, de la Universitatea din Graz, Austria: Voting for Extreme Right-
Wing Parties in South-Eastern Europe. Comparing Jobbik, Golden Dawn
and Ataka Voters.
127
Marea diferență este aceea că, în acel moment, majoritatea alegătorilor po-
puliștilor olandezi era de gen feminin. Mihnea-Simion Stoica, „The profile
of the Right-Wing Populist Party. Case study: The Netherlands”, in Ioan
63
3.2. Populismul contemporan –

un concept sub zodia controversei
Așa cum am văzut în capitolele precedente, populismul nu este un

concept nou, însă probabil datorită dependenței excesive de noto-
rietatea liderului său – mult mai puternică decât în cazul altor fe-
nomene politice – suferă pierderi de imagine de-a lungul istoriei,
coborând pe toboganul lipsei de încredere în baza principiului ac-
cessorium sequitur principale. De-a lungul existenței sale, în Eu-
ropa, conceptul s-a încărcat de sensurile negative pe care le întâl-
nim astăzi. Recrudescența populismului, după cel de-al Doilea
Război Mondial, iar apoi revenirea și mai puternică la începutul
anilor 1990, atât în vestul cât și în estul Europei, a suscitat pe bună
dreptate interesul a trei entități: mass-media, politicieni și cercetă-
tori în domeniul politic. Fiecare dintre acești actori a avut un inte-
res particular, diferit așadar de la caz la caz, de a înțelege această
manifestare politică aparent nouă. Înscriindu-se în logica specta-
colului și bazându-se excesiv pe elemente vizuale, populismul re-
inventat a captat în primul rând atenția mass-mediei. Cum numărul
de cititori și mai apoi de telespectatori se transformă într-un baro-
metru al calității evenimentului transmis, jurnaliștii au fost primii
care au căzut în plasa ingenios întinsă de populiști. Politologii și
istoricii au încercat, la rândul lor, să analizeze noul comportament
al populismului, care acum se manifestă într-o realitate cu totul
nouă decât la momentul debutului său istoric, o actualitate căreia,
Hosu, Ioana Raluca Iancu, Anișoara Pavelea, Lorina Iulia Culic (coordona-
tori), Perspective empirice asupra comunicării. Conferința Națională Stu-
dențească de Comunicare 2013, Cluj-Napoca: Accent, 2014. (în continuare:
Mihnea-Simion Stoica, „The Profile of the Right-Wing Populist Voter”)
64
însă, populismul pare să-și fi calibrat cu precizie noile instrumente

de comunicare politică. Interesul științific este, măcar în acest caz,
emanația unui complex de factori, printre care nevoia de a înțe-
lege în profunzime noua realitate politică și pericolele pe care
le-ar putea reprezenta populismul.128 Nu în ultimul rând, un inte-
res sporit cu privire la înțelegerea acestor fenomene a existat și
din partea formațiunilor politice așa-numite tradiționale,129 care
au identificat în aceste partide noi competitori redutabili, adesea
mult mai abili decât ei în a folosi instrumentele comunicării poli-
tice și în a-și legitima discursul prin sprijinul mai mult sau mai
puțin real al maselor, în special al „maselor interdicției”.130
În ciuda tuturor acestor interese – de altfel legitime – de a înțe-
lege conceptul, singura certitudine pe care o avem astăzi cu privire
la populism este aceea că îi lipsește o definiție unanim acceptată
128
Margaret Canovan, în lucrarea sa „Trust the People! Populism and the
Two Faces of Democracy” expune, pe larg, pericolul pe care îl reprezintă
populismul, demonstrând că succesul retoricii utilizate de liderii acestor
formațiuni nu face altceva decât să impulsioneze și alți lideri politici în a
utiliza metode de comunicare similare. Acest proces duce la crearea unui
cerc vicios, care dăunează democrației pentru că o expune unei neîncre-
deri crescânde. Margaret Canovan, „Trust the People! Populism and the
Two Faces of Democracy”, in Political Studies, volume 47, Issue 1, 1999,
pp. 2–16. (în continuare: Margaret Canovan, „Trust the People!”)
129
Partide denumite „mainstream” în literatura de specialitate.
130
Termenul îi aparține lui Elias Canetti, laureatul Nobel pentru literatură,
care scrie în cartea sa „Masele și Puterea”, că masele interdicției sunt cele
care se formează în urma refuzului de a se mai supune unei porunci sau
unei anumite stări. Este format din persoane care se consideră asuprite și
care recurg la acțiuni de grup menite să le restaureze poziția la care con-
sideră că sunt îndreptățite. Elia Canetti, Masele și puterea, traducere din
limba germană de Amelia Pavel, ediția a II-a, București: Nemira&Co.,
2008, p. 66.
65
și că, deși studiile au avansat semnificativ, termenul rămâne în

continuare unul vag, cu un conținut chiar obscur.131 Ceea ce Mar-
garet Canovan scria în anul 1981 rămâne, pare-se, la fel de actual
și după mai bine de 30 de ani: consensul științific cu privire la de-
finiția populismului lipsește cu desăvârșire.132 Una din primele
tentative în a defini populismul îi este atribuită marelui filosof și
istoric Isaiah Berlin, care, alături de alți specialiști în domeniu,
printre care și reputatul politolog român Ghiță Ionescu, participă,
în perioada 20–21 mai 1967, la o conferință organizată la London
School of Economics and Political Science (LSE) tocmai pe mar-
ginea acestui subiect. Deși demersul lor științific avea în vedere
termenul de populism așa cum se prezenta acesta în perioada res-
pectivă, cu precădere în America și în Rusia, cred că e util să ex-
tragem câteva idei care au rezistat trecerii timpului și care se re-
găsesc în ceea ce populismul a ajuns să fie astăzi. Bunăoară,
Berlin menționa că, pentru populiști, scopul este mult mai impor-
tant decât mijloacele prin care se poate ajunge la el, efortul de
găsire a salvării din status quo fiind, astfel, mult mai relevant de-
cât orice program social sau economic, pe care, de altfel, populis-
mul oricum nu le articulează decât foarte vag. Iar în atingerea
acestui scop, populismul face adesea apel la naționalism, prin a
cărui voce își poate exprima cel mai bine scopurile. Același autor
face referire și la complexul Cenușeresei, de care se fac vinovați
politologii, admițând dificultatea în găsirea unei definiții care să
se potrivească perfect tuturor cazurilor în care ar putea fi regăsit
131
Ernesto Laclau, On Populist Reason, London: Verso, 2005 (în continuare:
Ernesto Laclau, On Populist Reason); Jasper de Raadt, David Hollanders,
André Krouwel, „Varieties of populism”.
132
Margaret Canovan, Populism, New York and London: Harcourt Brace Jo-
vanovich, 1981, p. 175.
66
un anumit concept, în speță populismul. Pentru Berlin lucrurile

sunt destul de clare și, pentru perioada la care face referire, nu
avem de ce să argumentăm contrariul: populismul era, la momen-
tul respectiv, o ideologie, revendicată de anumiți gânditori ai vre-
mii, cu un scop precis și cu un bagaj de noțiuni lipsite de contra-
dicții. Isaiah Berlin atrage, însă, atenția asupra posibilității
dezvoltării unui așa-numit fals populism, populism pervertit sau
pseudo-populism, adică „angajarea ideilor populiste pentru alte
scopuri decât cele dorite de populiști”133.
Pe aceștia Berlin îi numește demagogi și îi acuză de folosirea
unor tactici politice cu o natură duplicitară, indiferent că recursul
la acestea este cu bună sau cu rea-credință. Avertizează Berlin,
cumva, asupra posibilității golirii ideologiei populiste de conținut
și folosirii acesteia sub forma unei strategii? Înclin să cred că da.
3.2.1. Ideologie versus strategie
În studierea populismului, unul dintre elementele care preocupă

(din păcate încă prea puțin) cercetătorii se referă la „încadrarea”
populismului, o parte a autorilor opinând că acesta reprezintă o ide-
ologie, în timp ce alții argumentează că trebuie să rămână obliga-
toriu în rândul strategiilor politice. Miza dezbaterii o reprezintă, de
fapt, revendicările politice care pot apărea, în funcție de încadrarea
conceptului.134 Așa cum am menționat și cu alte ocazii, mă raliez,
133
Isaiah Berlin, To define populism pp. 12–13. http://berlin.wolf.ox.ac.uk/
lists/bibliography/bib111bLSE.pdf. (accesat la 5 octombrie 2015). Autorul
face aici referie, printre alții, la bonapartiști, fasciști, poujardiști și diferite
mișcări paramilitare conduse de politicieni care utilizează retorica populistă
în scopuri nedemocratice. (în continuare: Isaiah Berlin, To define populism)
134
Statutul de ideologie conferă seriozitate și credibilitate sporite conceptului,
întrucât denotă o fundamentare ideatică bine închegată și coerentă. Statutul
de strategie presupune posibilitatea aplicării populismului oricărei ideologii.
67
în această dezbatere, acelei părți a autorilor care consideră că po-

pulismul nu se ridică la complexitatea unei ideologii politice; însă
admit, în același timp, că populismul nu poate fi privit nici ca o
simplă strategie. Acesta este motivul pentru care am ales să consi-
der populismul drept o supra-strategie politică, adică un ansamblu
de strategii aplicate spațiului politic, interșanjabile în funcție de
specificitățile zonei geografice în care se manifestă acest fenomen.
Definesc aici strategia ca pe o operațiune retorică menită a atinge
scopul politic restrâns de cumulare de voturi, în lipsa unui funda-
ment ideologic.
Cercetătorii care susțin, totuși, că populismul este o ideologie,
îl consideră a fi o ideologie slabă, bazată pe ideea de respingere a
clasei politice prin reconstituirea, și nu prin înlocuirea, cadrului de-
mocratic existent.135 Argumentul rămâne destul de firav. Margaret
Canovan, în faimoasa sa lucrare despre cele două fețe ale democra-
ției, formulează, la finele anilor 90, primele argumente în direcția
negării caracterului ideologic al populismului. Autoarea consideră
că populiștii sunt, înainte de orice, reacționari în fața structurilor de
putere, în sensul lor larg. Impedimentul suprem în considerarea po-
pulismului drept ideologie este caracterul contradictoriu pe care
aceste reacții îl au, stimulii la care reacționează fiind total diferiți
în contexte ideologice diferite, motiv pentru care populismul poate
fi considerat mai degrabă a fi o strategie a contradicțiilor.136
Așadar, discuția cu privire la posibilitatea încadrării populismu-
lui în rândul ideologiilor este un demers complex, datorat în bună
măsură lipsei unei definiții unanim acceptate a însuși conceptului
135
Jasper de Raadt, David Hollanders, André Krouwel, „Varieties of popu-
lism”; Cas Mudde, „The Populist and Zeitgeist” in Government&Opposi-
tion, Vol. 39, Iss. 3,2004, p. 543. (în continuare: Cas Mudde, „The Popu-
list and Zeitgeist”)
136
Margaret Canovan, „Trust the People!”, p. 4.
68
de ideologie. Definițiile încercate până acum, deși într-un număr

de-a dreptul impresionant, nu au reușit să cadă de acord asupra tră-
săturilor ideologiei în toate detaliile sale, lăsând conceptul pradă
unui ciclu infinit de interpretări, situație care are o înrâurire semni-
ficativă asupra abordărilor metodologice. La mijlocul secolului tre-
cut se contabilizaseră nu mai puțin de 150 de accepțiuni ale terme-
nului, ceea ce demonstrează deja dificultatea sistematizării tuturor
acestor conceptualizări.137 Chiar și așa, literatura de specialitate s-a
încumetat, de multe ori cu rezultate lăudabile, să găsească locurile
comune în definirea ideologiei și chiar să „domesticească” sensu-
rile cu care a fost încărcat termenul, prin propunerea unor metode
de încadrare în diferite categorii. Sunt procese laborioase, care cer
migală și care propun, în principiu, abordări longitudinale asupra
sensurilor prin care a trecut conceptul.138 Majoritatea autorilor care
încearcă, în lucrările lor, o definire a ideologiei, pornesc de la ac-
cepțiunile clasice și moderne ale conceptului, amintindu-i pe cei
mai importanți filosofi care au susținut sau care, din contră, s-au
opus termenului. Îi întâlnim aproape de fiecare dată pe Destutt de
Tracy,139 pe Antonio Gramsci, pe Luis Althusser sau pe Giovanni
Sartori. Desigur, nelipsit din catalogul celor care au trasat direcții
de interpretare a conceptului este și Karl Marx, care a imprimat un
sens profund peiorativ termenului, criticându-l pentru modul în
care reușește să escamoteze, cu rea-credință, dificultățile clasei
137
Mihaela Frunză, Ideologie și feminism, Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană, 2014, p. 52. (în continuare: Mihaela Frunză, Ideologie și femi-
nism)
138
Ibidem, p. 54.
139
Recunoscut pentru încercările sale de găsire a adevărului și prin alte me-
tode decât cele care presupuneau acceptarea acestuia astfel cum era pre-
zentat de către Biserică și Stat, ceea ce, considera filosoful, creează doar
iluzia adevărului.
69
muncitoare.140 Lista este aproape invariabil completată de percepția

lui Karl Mannheim asupra ideologiei, care distinge între concepțiile
totale și cele particulare ale noțiunii. Nu sunt uitați Karl Popper și
Hannah Arendt, amintiți pentru opoziția pe care au manifestat-o
față de concept, pentru că ideologia, considerau ei, se opune unei
„societăți deschise”, fiind intolerantă și totalizantă.141
Acestui tur de forță prin istoriografia noțiunii de ideologie îi
urmează conceptualizarea proprie fiecărui autor. Așadar, mai
nou, ideologia a fost definită ca reprezentând un complex de idei,
reprezentări, concepții și atitudini, în general cu un caracter ar-
ticulat, angajând o retorică prin care își anunță capacitatea de a
reprezenta un substitut credibil al realității curente.142 O altă de-
finiție ne argumentează că ideologia este un set coerent și com-
prehensiv de idei care, prin evaluarea pe care este capabilă să o
realizeze, oferă indivizilor posibilitatea de a-și înțelege rolul în
societate și le pune acestora la dispoziție un program pentru ac-
țiune socială și politică. Ideologia este, așadar, explicativă, pen-
tru că oferă lămuriri cu privire la condițiile care au dus la actualul
status quo. Ea este și evaluativă pentru că pune la dispoziție su-
portul care să permită examinarea politicilor și a condițiilor so-
ciale astfel încât indivizii să poată judeca în ce măsură acestea
sunt sau nu potrivite doleanțelor sau aspirațiilor pe care le au. Nu
în ultimul rând, o ideologie este și orientativă, pentru că oferă
140
Pentru Marx, ideologia este doar o falsă conștiință, pentru că nu se ba-
zează pe realitate, mascând, așadar, anumite interese.
141
Mihaela Miroiu, Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și im-
pact, Iași: Polirom, 2012, p. 19. (în continuare: Mihaela Miroiu, Ideologii
politice actuale)
142
Eugen Străuțiu, Ideologii și Partide Politice. Curs universitar, Sibiu,
2007.
70
adepților săi posibilitatea de a-și înțelege identitatea și rostul. În

fine, s-a argumentat că o ideologie trebuie să fie și programatică,
adică să prescrie un plan de acțiune, astfel încât ideile sale să
poată fi puse în practică și să devină funcțională, depășind spațiul
ideilor și revărsându-se în cel al concretului143.
De-a lungul acestei lucrări, când mă refer la ideologie, nu fac
apel la sensul său larg, înțeles ca rezultat intelectual al unor etape
istorice în care ideile filosofice au fost proiectate asupra lumii, ci iau
în considerare ideologia în sensul său strict delimitat la sfera politi-
cului. De altfel, există o tendință, identificată de diferiți autori, de
apropiere – sau chiar juxtapunere – între termenii ideologie și ideo-
logie politică, primul oferind o cale de acces către formarea și, mai
apoi, înțelegerea celui de-al doilea.144 În ciuda absenței unei definiții
unanim acceptate și în cazul ideologiei politice, importanța acesteia
rămâne de netăgăduit. Existența unui număr considerabil de studii
cu privire la noțiunea de față demonstrează cu prisosință acest lucru.
Totodată, m-a interesat mai puțin să trasez o linie clară de de-
marcație între filosofia politică și ideologia politică, însă, în spriji-
nul tezei mele, voi recurge la argumentul conform căruia, spre de-
osebire de filosofia politică, ideologia politică este mai puțin
autocritică, riguroasă și autoreflexivă.145 Cu toate acestea, ideolo-
giile politice recurg adesea la un limbaj sofisticat, reproșându-li-se
că sunt idealiste, utopice și, în fond, nepractice.146 Totuși, găsesc
143
Richard Dagger, Terence Ball, Ideologii politice și idealul democra-
tic,Iași: Polirom, 2000, p. 22–24.
144
Apud Mihaela Frunză, Ideologie și feminism; Freeden, Michael, „Edito-
rial: What is Special about Ideologies?”, in Journal of Political Ideolo-
gies, Volume 6, 2001, Issue 1, p. 5.
145
Mihaela Miroiu, Ideologii politice actuale, p. 25
146
Leon P. Baradat, Ideologiile politice:origini și impact, Iași: Polirom, 2012,
p. 20.
71
pretenția ca ideologia politică să aibă valențe practice ca fiind rela-

tiv absurdă, pentru că rolul ei nemijlocit nu e acela de a mișca ma-
sele, ci de a pune la dispoziția diferitelor formațiuni politice și li-
derilor de opinie un set coerent de idei și de valori cu care aceștia
să opereze. Ideologiile politice trebuie așadar să ofere obiective
care să ghideze acțiunea politică și să stea la baza strategiilor poli-
tice. Per a contrario, în absența ideologiei, strategiile sunt lipsite
de viziune, inconsistente și necredibile pe termen lung.147
O perspectivă interesantă este oferită de Frederick Watkins, în
opinia căruia originile ideologiilor politice s-ar afla, de fapt, la ca-
petele spectrului politic, pe care apoi îl ocupă progresiv asemenea
unor raze care își pierd din intensitate și care se apropie din ce în
ce mai mult, întretăindu-se la centrul spectrului. L.T. Sargent ar-
gumentează că ideologia se bazează pe sisteme de valori în acord
cu o anumită societate,148 iar Terrence Ball considera că ideologia
politică este motivată, mai presus de orice, de impulsuri intelectu-
ale. Lipsa unor revendicări de natură intelectuală rămâne una din
cele mai mari piedici în încadrarea populismului în rândul ideolo-
giilor, pentru că este lipsit, astfel, de credibilitatea mesajului. În
cuvintele lui Daniel Bell, „ceea ce preotul este pentru religie, inte-
lectualul este pentru ideologie”.149
147
Ibidem.
148
În definiția oferită de Sargent, noțiunea de societate a fost adesea, credem
noi, eronat interpretată ca fiind delimitată spațial, acesta fiind și motivul
pentru care „ideologia” lui Sargent a reprezentat subiectul disputelor aca-
demice. Mai degrabă, societatea despre care face vorbire Sargent este una
delimitată temporar sau social. L.T. Sargent, Contemporary Political Ide-
ologies, Home Wood, Dorsey Press, 1972, p. 1.
149
Daniel Bell, The End of Ideology. On the Exhaustion of Political Ideas in
the Fifties, Harvard University Press, 2000, p. 394. (în continuare: Daniel
Bell, The End of Ideology)
72
Lucrările, mai mult sau mai puțin recente, care inventariază și

explică ideologiile politice, le cuprind pe toate de la liberalism și
conservatorism până la anarhism și feminism, însă nu și populis-
mul, ceea ce ridică noi semne de întrebare cu privire la posibilita-
tea considerării populismului drept ideologie distinctă, sui-gene-
ris.150 Cele care, totuși, alocă acestuia un capitol sau măcar un sub-
capitol distinct, scriu despre populism că „poate fi considerat o
componentă a mai multor ideologii”, ceea ce, în ciuda efortului
lăudabil de a găsi o definiție conceptului, considerăm că este o jus-
tificare mult prea subțire, dacă nu chiar contradictorie.151
Deși de-a lungul timpului literatura de specialitate cu privire la
populism a reușit să capete dimensiuni de-a dreptul spectaculoase,
persistă încă o anumită reticență în ceea ce privește numirea și în-
cadrarea acestui concept într-una din cele două categorii: ideologie
sau strategie politică. Se discută, mai nou, despre tonalitatea po-
pulistă sau despre fețele schimbătoare ale populismului,152 despre
150
Vezi, în acest sens: Andrew Heywood, Political Ideologies. An Introduc-
tion, 5th Edition, London: Palgrave Macmillan, 2012, sau Robert Eccles-
hall, Alan Finlayson, Vincent Geoghegan, Michael Kenny, Moya Lloyd,
Iain MacKenzie and Rick Wilford, Political Ideologies. An introduction.
2nd Edition, London: Routledge, 1994, sau Andrew Vincent, Modern Po-
litical Ideologies. 3rd Edition, Wiley-Blackwell, 2010 etc.
151
Mihaela-Adriana Pădureanu, “Populismul”, în Mihaela Miroiu (coord.),
Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact, Iași: Polirom,
2013.
152
Hedwig Giusto, David Kitching, Stefano Rizzo (eds.),The Changing Fa-
ces of Populism: Systemic Challengers in Europe and the U.S., Buxelles-
Roma: FEPS, CRS, Fondazione Italianieuropei, 2013, p. 5. Această tona-
litate vine ca o ripostă la adresa partidelor tradiționale, considerate a fi
vinovate pentru crizele care au urmat tentativelor nereușite de reformare
a sistemului politic. Lucrarea dezvoltă o analiză riguroasă a partidelor po-
puliste din mai multe state europene (incluzând România) și identifică
permanentul balans pe care îl face populismul între stânga și dreapta.
73
semnalul populist,153 despre tentația populistă,154 despre apelul

populist și atracția populistă.155 Tot în acest proces de decantare a
noțiunii s-a făcut vorbire despre starea de spirit populistă și despre
umbra populismului,156 despre stilul populist157 și despre Zeitge-
istul populist.158 Alți autori, care au scris despre politica frustrării
sau despre patologiile politice, au circumscris populismul acestor
noțiuni.159 Termenul este puternic asociat cu demagogia și cu ires-
ponsabilitatea politică, fiind perceput ca o adevărată insultă po-
litică.160 Tot populismul este considerat a fi o consecință a lipsei
de imaginație în ceea ce privește capacitatea democrației de a se
reinventa.161 Mai mult decât atât, adepții teoriei conform căreia
153
Claudia Chwalisz, The populist signal. Whay Politics and Democracy
need to change, London – New York: Rowman& Littlefield Interantional
Ltd., 2015. (în continuare: Claudia Chwalisz, The populist signal.)
154
Am putea argumenta și atracția populistă.
155
https://www.opendemocracy.net/can-europe-make-it/yvette-
jeuken/populist-appeal-%E2%80%93-bottom-up-perspectives-
netherlands-view-from-sout
156
Asociată cu tendința spre emoții puternice față de un lider charismatic.
Vezi Margaret Canovan, „Trust the People”, p. 6.
157
Care urmărește pur și simplu să-și atragă popularitatea chiar și în lipsa
unui suport ideologic complex, Paul A. Taggart, Populism, Open Univer-
sity Press, 2000. (în continuare: Paul A. Taggart, Populism)
158
Cas Mudde, „The Populist and Zeitgeist”.
159
Daniel Bell, “The Dispossessed”, in Daniel Bell (ed.), The Radical Right,
New York: Anchor, 1964, p. 42
160
Merijn Oudenampsen, “Explaining the Swing to the Right: the Dutch De-
bate on the Rise of Right-wing Populism”, in Ruth Wodak, Majid Khos-
raviNik, Brigitte Mral (eds.), Right-Wing Populism in Europe. Politics
and Discourse, London: Bloomsbury, 2013, pp. 193–206. (în continuare:
Merijn Oudenampsen, “Explaining the Swing to the Right”)
161
Matthew Flinders, “The Problem with Democracy”, in Parliamentary af-
fairs: A journal of representative politics, 2016, Vol. 69, Nr.1, p. 183. (în
continuare: Matthew Flinders, “The Problem with Democracy”)
74
populismul este doar o strategie clamează faptul că acesta are în-

totdeauna o ideologie de acompaniament, indiferent că aceasta e
de dreapta – cu precădere naționalismul, sau de stânga – cu precă-
dere socialismul.162 Lipsit fiind de rafinamentul intelectual și de
consistența unei „ideologii complete”,163 populismul supraviețu-
iește doar prin corespondența cu diferite ideologii.164 Toate aceste
studii transmit semnale, deși uneori naive și nu întotdeauna expli-
cite, de suspiciune cu privire la posibilitatea încadrării populismu-
lui în rândul ideologiilor politice.
Populismul poate fi considerat, așadar, expresia ultimă a previ-
ziunilor escatologice cu privire la ideologia politică. Drapat în teza
lui Fukuyama referitoare la sfârșitul istoriei, populismul reprezintă
imaginea, în cel mai bun caz, a unei post-ideologii, reușind să de-
monstreze, chiar și involuntar, că lumea ce urmează sfârșitului ide-
ologiilor stă sub zodia strategiilor politice.165 Violenței ideologiilor
la care face referire Fukuyama îi urmează, așadar, violența strategi-
ilor politice. Contrar anumitor ideologii care consideră că sfârșitul
istoriei coincide cu finalul materialismului, pentru populism mo-
mentul în care toate contradicțiile sunt rezolvate este abia începutul
istoriei, sau măcar o continuare a acesteia din punctul în care s-a
pervertit datorită pericolelor – neapărat exterioare – apărute pe par-
curs. Abia acesta este punctul în care (re)începe timpul „adevăratei
162
http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/feb/17/problem-
populism-syriza-podemos-dark-side-europe
163
Sorina Soare, “Genul și speciile populismului românesc. O incursiune pe
tărâmul Tinereții fără bătrânețe și al Vieții fără de moarte”, în Sergiu Gher-
ghina, Sergiu Mișcoiu (eds.), Partide și personalități populiste în Româ-
nia postcomunistă, Iași: Editura Institutul European, 2010, p. 90. (în con-
tinuare: Sorina Soare, “Genul și speciile populismului românesc”)
164
Cas Mudde, „The Populist and Zeitgeist”, p. 544.
165
Daniel Bell, The End of Ideology.
75
libertăți” pentru „adevăratul popor”,166 într-o societate a fraternității,

perfect integrată; cu alte cuvinte, un Paradis populist.167
Populiștii procedează la o remitologizare a puterii, necontes-
tând faptul că trebuie să existe un lider – în care, de altfel, se auto-
propulsează,168 însă considerând că acesta trebuie să fie imaginea
fidelă a Poporului pe care îl conduce și căruia să nu-i iasă, sub
nicio formă și cu niciun preț, din cuvânt. Liderul trebuie să-și în-
țeleagă Poporul și să acționeze numai în conformitate cu dolean-
țele acestuia, la care trebuie să rămână conectat în permanență.
Tocmai de aceea, inițiativa sau anticiparea îi sunt interzise.169 Po-
puliștii reiterează, de fapt, principiul reprezentativității în forma sa
brută, aproape barbară, în care mecanismele de eficientizare a re-
prezentativității sunt abandonate pentru simplul motiv că le consi-
deră a fi viciate ab initio, fiind nimic mai mult decât unelte ale
diferitelor grupuri de interese. „Nimic în afara voinței Poporului”
pare a fi motto-ul acestui curent politic.
166
Numele partidelor sunt sugestive în acest sens: Partidul pentru Libertate
(Olanda), Partidul Libertății (Austria), Partidul Poporului Danez (Dane-
marca), Partidul Poporului Dan Diaconescu (România), Partidul Adevă-
raților Finlandezi – mai recent: Partidul Finlandezilor (Finlanda).
167
Isaiah Berlin, To define populism, p. 7, o variantă profund politizată a noți-
unii de Gemeinschaft. Același autor precizează că lumea pe care încearcă să
o construiască populismul nu este una nouă în esența ei, pentru simplul mo-
tiv că populiștii nu cred în unicitatea etapelor istorice. Lumea pe care și-o
imaginează populiștii trăiește prin corespondența obligatorie cu trecutul, re-
ușind așadar să salveze valorile pe care lumea actuală le pune în pericol.
168
Și considerând, așadar, că Poporul nu se poate conduce singur pe sine.
169
Din aceleași rațiuni, emanciparea poporului este și ea greu de imaginat.
Totuși, liderul populist are o masă de manevră (restrânsă, ce-i drept) în
situații cu totul excepționale, când – printr-o capacitate de-a dreptul divină
de a percepe dorințele neexprimate ale Poporului – poate lua decizii în
numele acestuia.
76
3.2.2. Totuși, care Popor?
Transferul gradual de putere de la instituțiile politice – inițial nere-

prezentative – spre electorat a anticipat populismul, întrucât pentru
acesta, omul de rând, omul comun, este sursa autorității supreme, la
care, spre deosebire de o ideologie, indiferent care ar fi aceasta, face
recurs în exces.170 Tocmai de aceea, populiștii se declară susținătorii
cei mai vehemenți ai democrației directe.171 Cu toate acestea,
Poporul, concept regăsit atât de des în discursul populist, nu este
atotcuprinzător, ci unul care, în loc să includă, mai degrabă exclude.
Populismul proiectează în acest termen imaginea doar a unui anu-
mit segment social, Poporul ajungând, de fapt, o unitate de măsură
imposibil de divizat, un concept restrâns la esența sa. Populismul
nici nu are pretenția, așadar, de a face referire la societate în întregul
ei.172 Limitele Poporului în sens populist sunt înlăuntrul societății,
aceasta cuprinzând, așadar, și exces. Iar acest exces este reprezentat
de obicei de minorități (indiferent de ce fel) și de elite, fie ele din
mediul politic, academic, jurnalistic etc. Așa cum explică Ernesto
Laclau în cartea sa, Poporul „este mai puțin decât totalitatea mem-
brilor unei comunități, este doar o parte componentă a acesteia care,
însă, aspiră să fie percepută ca fiind singura totalitate legitimă”.173
Totodată, pentru populism, poporul nu este doar primul și ultimul
apel pentru încărcarea cu legitimitate a acțiunii lor politice, ci pare
170
Daniel Bell, The End of Ideology, p. 104.
171
Pentru a‐și arăta devotamentul față de conceptul democrației directe, gru-
pul europarlamentar condus de euroscepticul Nigel Farage și‐a schimbat
denumirea la începutul legislaturii 2014–2019 a Parlamentului European.
De la „Europa Libertății și a Democrației” (EFD), grupul a ajuns la nu-
mele „Europa Libertății și a Democrației Directe” (EFDD).
172
Merijn Oudenampsen, “Explaining the Swing to the Right”, p. 205.
173
Ernesto Laclau, On Populist Reason, p. 81.
77
a servi și ca refugiu din fața responsabilității.174 Trăsătura esențială

a acestui segment social este, așadar, solidaritatea: atât împotriva
elitelor, cât și în susținerea unicului lider, un individ de obicei caris-
matic, personificând interesele Poporului.175 Din acest punct de ve-
dere, populismul se învecinează cu ultranaționalismul, una din prin-
cipalele trăsături ale acestei ideologii fiind importanța pe care o
acordă exclusivismului etnic, privilegiindu-i pe co-etnici în defa-
voarea minoritarilor, pe care îi consideră a reprezenta un pericol la
adresa purității naționale a grupului.176
Totodată, principalii inamici ai populiștilor sunt elitele, care
aprobă status quo-ul și care blochează canalele de comunicare în-
tre oameni și lideri. Populiștii, prin urmare, își construiesc imagi-
nea unor acuzatori care au suficient curaj să reziste și să denunțe
elita și uriașa sa mașinărie conspirativă.177 Acesta este motivul
pentru care populismul militează pentru înlăturarea structurilor
intermediare, astfel încât să poată fi stabilită o legătură directă
între factorii de decizie și oameni.178 Koen Vossen scrie chiar că
174
Atitudine care i-a fost reproșată premierului grec, Alexis Tipras, preșe-
dinte al formațiunii populiste de stânga SYRIZA, în momentul declanșării
referendumului cu privire la soarta financiară a Greciei.
175
Margaret Canovan, „Trust the People!”, p. 5.
176
Bernadette Hayes, J. Nagle, “Ethnonationalism and attitudes towards gay
and lesbian rights in Northern Ireland”, in Nationsand Nationalism, 2016,
vol. 22, no.1, pp. 20–41.
177
Koen Vossen, „Populism in the Netherlands after Fortuyn: Rita Verdonk
and Geert Wilders Compared”, in Perspectives on European Politics and
Society, 11 (1), 2010. (în continuare: Koen Vossen, „Populism in the Net-
herlands”)
178
lism”.
78
glorificarea poporului este un prim indicator în recunoașterea par-

tidelor și politicienilor populiști.179
În termeni matematici, Poporul poate fi identificat prin urmă-
toarea formulă, unde Pp reprezentând „Poporul în sens populist”,
P fiind „Populația” (așadar nu numai cetățenii cu drept de vot) și
E reprezentând elitele:
Pp = P – E
Interesant este, însă, faptul că în ciuda mult clamatei relevanțe
a liderului în cazul partidelor populiste, dispariția, de-a lungul ani-
lor, a unora dintre cei care conduceau diferite formațiuni de această
natură nu a echivalat cu dispariția apetitului electoral pentru soluți-
ile pe care le-au propus, votanții doar migrând către alte partide
care au adoptat aceeași strategie retorică. Am aici în vedere cel pu-
țin trei cazuri, și anume: (1) decesul neașteptat, într-un accident de
mașină, al lui Jörg Haider, fost guvernator al landului Carinthia din
Austria și președinte al Partidului Libertății din Austria (FPÖ), nu
a clintit prea mult atractivitatea față de partidul său, dovadă stând
faptul că formațiunea politică pe care o conducea a performat mai
departe în alegeri;180 (2) Asasinarea populistului olandez Pim For-
tuyn de către un activist pentru drepturile animalelor a reprezentat
un ultim agent electoral pentru partidul său, care a câștigat un nu-
măr considerabil de locuri la alegerile parlamentare din mai 2002,
chiar și în lipsa liderului. Ulterior, alegătorii săi au migrat înspre
Partidul pentru Libertate și Mândru de Olanda, formațiuni politice
care au umplut vidul comunicațional astfel creat;181 (3) scăderea în
179
Koen Vossen, „Populism in the Netherlands”.
180
În 2013, la mai bine de 5 ani de la decesul liderului său, FPÖ înregistrează,
cu ocazia alegerilor parlamentare, un scor de 20,5%.
181
Koen Vossen, „Populism in the Netherlands”, p. 23.
79
sondaje a Partidului Național Britanic a coincis cu creșterea în op-

țiunile alegătorilor a Partidului Independenței Regatului Unit
(UKIP), condus de Nigel Farage, o „alternativă politicoasă” la foș-
tii ultranaționaliști britanici, așadar o variantă la fel de populistă,
însă mai puțin radicală din punct de vedere ideologic182. Transferul
de simpatie se înscrie, astfel, într-un veritabil sistem de vase comu-
nicante, în care nimic nu se pierde, ci totul de transformă, iar reali-
tățile de mai sus demonstrează faptul că simpatia pentru această
retorică este legată doar superficial de carisma liderului.
3.2.3. Tumultoasa relație cu democrația
La fel ca și înțelegerea naturii acestuia, determinarea caracteristi-

cilor populismului a reprezentat și încă reprezintă un poligon de
încercare pentru cercetători, ale cărui dimensiuni nu contenesc să
mire pe oricine încearcă să găsească lămuriri cu privire la trăsătu-
rile definitorii ale acestui fenomen politic. Sursa populismului este
considerată a fi „mânia endemică” a maselor împotriva celor care
acționează în ignoranță față de valorile lor și care reprezintă
Puterea. Interesant este faptul că populismul ia naștere, așadar,
asemenea unei ideologii, pentru că este generat de un clivaj poli-
tic:183 pe de o parte, electoratul progresist și educat, iar pe de cea-
laltă parte, electoratul conservator și mai puțin educat.184 Populis-
mul este considerat a fi o revoltă a clasei mai puțin educate și
182
Ted Cantle, “The Far Right: Rumours about Their Death are Premature”,
in Parliamentary Affairs, vol. 65, issue 4, 2012, p. 889.
183
Despre apariția acestui nou clivaj politic în Europa occidentală, vezi:
Mark Bovens, Anchrit Wille, Diploma Democracy.
184
Merijn Oudenampsen, “Explaining the Swing to the Right”, p. 197. Acest
clivaj nu este, însă, convingător pentru toți cercetătorii populismului: vezi,
în acest sens, Sorina Soare, “Genul și speciile populismului românesc, p. 90.
80
înclinate spre naționalism, o rebeliune a clasei precariatului185 îm-

potriva a ceea ce aceasta percepe a fi supra-reprezentarea politică a
unei clase superioare, care îmbrățișează ideile globalizării și ale
multiculturalismului, fenomene care incomodează electoratul
conservator.186 Adesea, lipsa capacității de a înțelege aceste pro-
cese (de obicei specifice democrației) precum și lipsa de răbdare
cu privire la procedurile complicate de decantare și armonizare a
intereselor publice cu cele private, duc la condamnarea întregii
arhitecturi sociale și politice. Încurajat de aceste atitudini ale unei
părți a electoratului, populismul urmărește să delegitimeze de-
mocrația liberală.187
Marea revelație și – înclin să cred – cea mai importantă contri-
buție în direcția găsirii unui sens conceptului de populism îi apar-
ține politologului olandez Cas Mudde, care contrazice teoria pato-
logiei normale, dezvoltată de Scheuch și Kligemann,188 propunând,
în schimb, teoria normalității patologice. Este primul și cel mai
semnificativ pas făcut pe drumul anevoios al transmutării populis-
mului din spațiul ideologiilor – care am considerat întotdeauna că
nu i se cuvine și unde nu-l puteam regăsi decât artificial – în spațiul
strategiilor retorice. Același studiu, prin schimbarea de paradigmă
pe care o propune, conectează teoria cererii politice cu cea a ofer-
tei politice, argumentând că populismul nu face altceva decât să
185
Guy Standing, The Precariat: The New Dangerous Class, London – New
York: Bloomsbury Academic, 2011.
186
Mark Bovens, Anchrit Wille, Diploma Democracy. On the tensions
between Meritocracy and Democracy, Utrecht/Leiden, NWO, 2009,
p. 85. (în continuare: Mark Bovens, Anchrit Wille, Diploma Democracy)
187
Matthew Flinders, “The Problem with Democracy”, p. 6.
188
Erwin K. Scheuch, Hans-Dieter Kligemann, “Theorie des Rechtsradika-
lismus in westlichen Industriegesellschaften”, in Hamburger Jahrbuch
für Wirtschafts- und Gesellschaftspolitik, Bd. 12 (1967), pp. 11–29.
81
reinterpreteze, la intensități diferite – adesea radicale – valori po-

litice tradiționale. Lucrarea asupra democrației cu diplomă, sem-
nată de Mark Bovens și Anchrit Wille, la care voi face referire mai
jos, adaugă controversei cu privire la concept, caracterizând popu-
lismul drept o corecție sănătoasă adusă democrației.189 Cas
Mudde și Cristobal Rovira Kaltwasser argumentează, mai departe,
că raportat la democrație, populismul este atât un pericol, cât și un
corectiv. Așadar populismul este văzut simultan din două perspec-
tive diametral opuse: atât ca patologie, cât și ca panaceu.
Evoluția și involuția populismului sunt legate incontestabil de
modul de funcționare al democrației. Literatura de specialitate ne
lasă să înțelegem că populismul se simte cel mai bine de-abia în
afara granițelor democrației liberale.190 Doar într-un astfel de spa-
țiu putem fi de acord că populismul nu mai este o strategie politică,
ci devine o adevărată ideologie de stat. Marele pericol care pân-
dește democrația este acela că rămâne vulnerabilă în fața valurilor
crescânde de insatisfacție cu privire la politică. Fiind o formă de
organizare socială în care politica ocupă un rol important, nivelul
scăzut de încredere în politică afectează direct și democrația, cu
toate că aceasta nu reprezintă, în totalitatea sa, sursa decepțiilor
populare. Sistemul de control reciproc al instituțiilor, specific de-
mocrațiilor, este o sursă de continuă frustrare pentru așa-numita
„clasă moralmente curată”,191 care ar avea cu adevărat spațiu de
acțiune doar în lipsa acestor proceduri. Populiștii promit să repare
aceste „nedreptăți” și să transfere spațiul decizional de la elite în
mâinile simplilor alegători, oameni ai căror voci sunt acoperite de
189
Mark Bovens, Anchrit Wille, Diploma Democracy, p. 77
190
În viziunea lui Canovan, pericolul pe care îl reprezintă populismul este
tocmai acela că urmărește instaurarea unei democrații neliberale.
191
Paul A. Taggart, Populism.
82
zgomotul asurzitor al liberalilor, al „multiculturaliștilor” și al pro-

gresiștilor, cei care sunt, de fapt, adevărații decidenți. Scriitorul
Ian Buruma consideră că, la nivelul statelor europene, nemulțumi-
rea se îndreaptă împotriva politicienilor aleși datorită faptului că
sunt percepuți ca fiind prea slabi pentru a-i contracara pe birocrații
de la Bruxelles.192 Acesta este și sensul în care a fost construită,
din punct de vedere comunicațional, campania olandezului Geert
Wilders pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2014,
când împreună cu Marine Le Pen au promis, la momentul semnă-
rii unei colaborări politice transnaționale, să doboare „balaurul de
la Bruxelles”.193
Cred, însă, că și aici se impune o precizare importantă: strate-
giile populiste s-au dezvoltat nu neapărat ca efect al disfuncționa-
lității democrației reprezentative, ci în primul rând datorită eșecu-
lui democrației deliberative, canibalizată de prima. Scopul
reprezentativității este, în definitiv, acela de a reduce costurile fi-
nanciare ale democrației, nădăjduind că cei câțiva aleși îi vor re-
prezenta fidel pe cei mulți care i-au ales. Așadar, democrației re-
prezentative i-a fost desemnat rolul dificil de a proiecta, prin
deciziile aleșilor, doleanțele alegătorilor – ceea ce e costisitor
pentru democrație din punct de vedere social. Deliberarea, în
schimb, reduce costurile sociale ridicate ale democrației repre-
zentative, dar crește costurile financiare ale democrației. Acesta
este motivul principal pentru care crizele economice oferă cadru
prielnic dezvoltării populismului: din dorința de a reduce costu-
rile financiare prin orice mijloace, măsurile de combatere a crizei
192
Ian Buruma, “Who’s to blame for this surge in Populism?”, in The Globe
and Mail, Toronto, 14 mai 2010.
193
http://www.economist.com/news/europe/21589894-marine-le-pen-and-
geert-wilders-form-eurosceptic-alliance-monster-called-europe
83
economice vatămă în primul rând democrația deliberativă, costi-

sitoare în sine. Ori în lipsa deliberării, controlul (sau măcar iluzia
controlului) asupra activității aleșilor dispare, generând frustrări
în sânul electoratului, revoltat că vocea sa este din ce în ce mai
puțin auzită194 și simțindu-se tratat nici mai mult nici mai puțin
decât ca subiect pasiv al procesului democratic, lipsit de autono-
mie politică reală.195 Dar momentele istorice încărcate de dificul-
tate economică nu sunt singurele care construiesc cadrul prielnic
pentru utilizarea strategiilor populiste. Să ne reamintim aici refe-
rendumul cu privire la Constituția Europei, respins în 2005 atât în
Franța, cât și în Olanda. Acesta a fost evenimentul politic major
de după căderea Cortinei de Fier care a permis populismului să-și
consolideze baza de pornire, însă nu în gol, ci prin puternica aso-
ciere cu o ideologie, în speță euroscepticismul.196
Populismul reușește, însă, nimic mai mult decât o aparentă re-
suscitare a democrației deliberative, pentru că nu propune soluții
reale de reconectare cu electoratul, ci exploatează nevoile imediate
ale acestuia, creându-i alegătorului doar iluzia că vocea sa este au-
zită. Falsa reconectare cu cetățenii este evidentă din pretenția po-
pulismului de a fi singurul reprezentant legitim al maselor, cu alte
cuvinte de a cunoaște a priori care sunt nevoile cetățenilor, uneori
pur și simplu doar punându-le în opoziție cu deciziile elitelor.
Lipsa unui proiect coerent de îndreptare a acestei stări de fapt este
194
Claudia Chwalisz, The populist signal.– oferă un catalog al inovărilor în
democrația deliberativă, pentru a reconstrui legătura dintre cetățeni și po-
liticieni.
195
Amy Gutmann & Dennis Thompson, Why Deliberative Democracy?,
Princeton: Princeton University Press, 2004, p. 3.
196
Žižek Slavoj, “Against the Populist Temptation”, in Critical Inquiry, vol.
32, No.3, 2006, pp. 551–574.
84
nu numai o dovadă în plus a imposibilității încadrării populismului

în rândul ideologiilor politice, ci stă să demonstreze și pericolul
folosirii excesive a strategiei populiste, datorită așteptărilor nerea-
liste pe care le sădește în rândul electoratului. Identificăm aici ca-
pacitatea populismului de a exploata decalajul dintre promisiune
și performanță guvernamentală, care nu face altceva decât să afec-
teze democrația, indiferent cât de consolidată ar fi aceasta.197
Date fiind toate argumentele de mai sus, consider a fi legitime
argumentele care susțin că populismul este o strategie politică,
nu o ideologie198. Și, ca orice strategie, scopul său este acela de
a-și maximiza baza de alegători. Populismului îi sunt caracteris-
tice agresivitatea – chiar violența – retorică și gradul ridicat de
oportunism politic, ceea ce adesea naște contradicții interne.199
Mai mult decât atât, populismul este o strategie care urmărește prin
excelență adunarea unui număr cât mai mare de voturi, fiindu-i
aproape străine mecanismele de responsabilizare guvernamentală,
tocmai pentru că acestea au un potențial ridicat de a le încorseta
discursul. Fiind rareori orientați cu adevărat înspre câștigarea pozi-
țiilor guvernamentale, populiștii preferă să facă uz de opoziția struc-
turală care le e caracteristică200. Orientarea spre responsabilitatea
197
Margaret Canovan, „Trust the People!”, p. 12
198
Jan Jagers, Stefaan Walgrave, 2003, „Politiek gaat over de mensen. Popu-
listische retoriek bij de Vlaamse politieke partijen”, in Samenleving en
Politiek, volume 10, 2003, pp. 12–22. Autorii numesc populismul un stil
„murdar” de comunicare politică.
199
Acesta este motivul pentru care argumentăm, în paginile ce vor urma, că
populismul este o supra-strategie a contradicțiilor, apelurile sale încer-
când să cuprindă o bază de alegători atât de diversificată încât pierde bu-
sola coerenței.
200
Robert A. Dahl (ed.),Political Opposition in Western Democracies, New
Haven: Yale University Press, 1966.
85
guvernamentală presupune un proces complex, prin care puține

partide europene etichetate drept populiste s-au încumetat să
treacă. Principalele motive pentru lipsa de angajament în acest
sens sunt acelea că, odată ajunse în poziții guvernamentale,
aceste partide își pot pierde rapid din credibilitatea mesajului
anti-elitist și, pe cale de consecință, pot fi văduvite de susținerea
alegătorilor, care acum îi percep pe cei cărora le-au acordat votul
ca fiind parte a sistemului. Totodată, neavând experiență în pozi-
țiile executive, partidele populiste sunt expuse riscurilor de a fi
dezavantajate din punctul de vedere al performanțelor guverna-
mentale, în fața posibililor parteneri de coaliție, de obicei mult
mai experimentați. Nu în ultimul rând, formațiunile populiste
care intră la guvernare sunt expuse riscului de divizare internă,
plasându-și involuntar membri de partid pe două poziții adverse:
cei care susțin activitatea guvernului și cei care consideră că o
mai mare atenție se cuvine bazei partidului.201
3.2.4. Populismul ca supra-strategie politică
Plasarea populismului în rândul ideologiilor politice ar fi probabil

la fel de incorectă precum abandonarea conceptului, fără nicio altă
nuanțare, strict în zona strategiilor politice. Iar asta se datorează
faptului că populismul, prin complexitatea sa, este mai mult decât
201
Kurt Richard Luther, „Of goals and own goals: A case study of right-wing
populist party strategy for and during incumbency”,in Party Politics, vol.
17, no. 4, 2011, p. 454. Aceste riscuri nu sunt, totuși, specifice doar parti-
delor populiste, fiind ușor regăsite și în cazul partidelor care nu sunt con-
struite în baza acestei strategii politice. Cu toate acestea, suntem de acord
că gradul acestor riscuri este cu atât mai ridicat cu cât partidele folosesc
retorica populistă în campania electorală.
86
o simplă strategie politică, fiind mai degrabă rezultatul unui me-

lanj între mai multe strategii care fac apel la manipulare.202 Pentru
a înțelege populismul în ipostaza sa de supra-strategie politică, am
încercat o deconstruire a acestuia, sens în care am folosit observați-
ile diferitelor studii care s-au oprit asupra comportamentului parti-
delor care își bazează acțiunea politică pe aceste strategii. Argumen-
tez, în acest sens, că cele mai importante strategii de comunicare ce
intră sub umbrela largă a populismului sunt: media-centrismul/ima-
ginea liderului, discursul religios, conspiraționismul/anti-elitismul,
reducționismul politic, stigmatizarea și apelul la democrația directă
absolută. Le voi dezvolta pe fiecare în parte și voi arăta cum sunt
folosite acestea de către populiști.
(1) Media-centrismul/imaginea liderului
Există studii care au demonstrat faptul că gradul de aderență la

ideile populismului se află în strânsă legătură cu vizibilitatea în
mass-media a colportorilor săi.203 Media-centrismul, specific aces-
tor formațiuni, le propulsează într-un interval de timp scurt la nive-
lul de notorietate al actorilor politici care și-au construit imaginea
de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. Nevoia de aten-
ție din partea mass-media, de multe ori atrasă prin manifestări exa-
gerate, se explică prin faptul că, în lipsa unui instrumentar ideolo-
gic robust și a unui aparat logistic bine conturat, partidele populiste
202
Raluca Octavia Zglobiu. „Strategies of Manipulation in Political Disco-
urse”, Studia Universitatis Babes-Bolyai-Ephemerides 1 (2008): 29–40.
203
Linda Bos, Wouter van der Brug, Claes de Vreese, “Media coverage of
right-wing populist leaders” in Political Communication, vol. 28, Issue 2,
2011, p. 186.
87
se bazează în primul rând pe imaginea liderului (uneori, a lideri-

lor204) mai mult decât partidele mainstream. Nevoia lor de a afișa,
nu de puține ori, un comportament extravagant și ostentativ la
adresa „elitelor” nu este deloc surprinzător.205 Între gesturile rela-
tiv recente de sfidare a autorității la nivel european se numără și
acțiunea din 30 iunie 2014, când europarlamentarii britanici ai
UKIP au întors spatele prezidiului din legislativul european de la
Strasbourg, în momentul intonării imnului Europei la începutul ce-
lei de-a opta legislaturi a Parlamentului. Un gest care să demon-
streze lipsa de solidaritate cu cei care cred în vreun fel în scopul
construcției europene. Tot în acest registru se înscrie și gestul lui
Geert Wilders, liderul formațiunii populiste olandeze Partij voor
de Vrijheid, care în 2013 face o vizită ambasadei României la Haga
aducând cu sine un semn rutier pe care era marcat, în română, me-
sajul „Trecerea interzisă”, aluzie la faptul că partidul său militează
pentru limitarea accesului românilor în Uniunea Europeană.
Faptul că mass-media tradițională (mai cu seamă televiziunea)
reprezintă mijloacele preferate de aceste formațiuni pentru disemi-
narea mesajului politic rămâne un avantaj, în ciuda popularității
crescânde a new media. Aproape 9 din 10 europeni urmăresc zil-
nic, preț de mai multe ore, canalele de televiziune, indiferent care
204
Avem aici în vedere cazul Frontului Național din Franța, formațiune până
nu demult cu o conducere informală bicefală, formată din fostul preșe-
dinte Jean-Marie Le Pen și actualul președinte, Marine Le Pen, fiica pre-
decesorului său. Situația dintre cei doi este, însă, din ce în ce mai tensio-
nată, existând o competiție asupra legitimității, uneori relatată de presă,
între cei doi.
205
Noțiune avută în vedere în sensul său cel mai larg, de autoritate (cu pre-
cădere politică), indiferent de nivelul la care s-ar manifesta acesta.
88
ar fi suportul tehnic: aparatul TV sau internetul prin livestream.206

Iar dintre aceștia, consumul cel mai ridicat se înregistrează în rân-
dul celor cu un nivel de educație mai degrabă precar, o caracteris-
tică a persoanelor cu o propensiune de vot ridicată pentru partidele
populiste.207
Media-centrismul nu este, însă, o strategie specifică doar popu-
liștilor. Partidele au căutat întotdeauna să-și facă ideile cât mai cu-
noscute în rândul alegătorilor, apelând în acest sens la metodele de
diseminare considerate a fi cele mai eficiente. Dată fiind impor-
tanța pe care o au mijloacele de informare în masă, este absolut
normal ca formațiunile politice să încerce să utilizeze în scopuri
proprii aceste instrumente. De altfel, numeroase studii demon-
strează faptul că mass-media și, mai nou, social media, au un rol
important în angajarea politică a telespectatorilor, cititorilor și uti-
lizatorilor (după caz). Acesta este motivul pentru care media-cen-
trismul a devenit o strategie de care partidele și politicienii sunt
nevoiți să facă uz pentru a-și disemina mesajele.
(2) Clericalismul/Apelul la religie
Clericalismul este o strategie politică regăsită mai puțin uniform

în comunicarea politică a populiștilor, utilizarea acesteia fiind in-
fluențată cu precădere de factorul istoric al spațiului în care se
206
Sigur, cei care urmăresc posturile de televiziune prin internet sunt în mi-
noritate, însă cifrele cuprinse în raportul Eurobarometru 2012, elaborate
de Comisia Europeană, sunt concludente în acest sens: http://ec.europa.
eu/public_opinion/archives/eb/eb78/eb78_media_en.pdf (accesat 21 au-
gust 2015).
207
Pentru un studiu detaliat cu privire la profilul alegătorului partidului po-
pulist olandez Partij voor de Vrijheid vezi Mihnea-Simion Stoica, „The
Profile of the Right-Wing Populist Voter”.
89
manifestă populismul. În statele europene profund secularizate,

clericalismul este o trăsătură rareori întâlnită. În schimb, în sta-
tele în care religia încă joacă un rol important, clericalismul și
apelul la religie sunt strategii de care populiștii nu se feresc să
facă uz; am aici în vedere cazurile României, Bulgariei, Poloniei,
Ungariei, state est-europene unde partidele populiste de dreapta
radicală, care au înregistrat scoruri electorale semnificative de-a
lungul timpului, fac apel la elemente de religiozitate, conștiente
fiind de faptul că cea mai mare parte a electoratului lor consideră
religia a fi un element de o importanță deosebită. Semiotica
logo-urilor pe care partidele din țările menționate mai sus le fo-
losesc e, și aceasta, grăitoare în acest sens. Atât Partidul Româ-
nia Mare, cât și bulgarii de la ATAKA și partidul maghiar Jobbik
au simbolul crucii pe siglă. Clericalismul sau apelul la religie
sunt strategii regăsite în special în cazul populismului de dreapta
radicală. Populismul de stânga și cel de stânga radicală folosesc
strategia anti-clericalistă, deși această observație nu poate fi în-
totdeauna folosită ca linie de demarcație între populismul dreptei
radicale și cel al stângii radicale.208
(3) Reducționismul politic

O altă caracteristică a modului de manifestare a populismului este
strategia reducționismului politic, adică o ultrasimplificare a so-
luțiilor pentru problemele majore cu care se confruntă societa-
tea.209 Adesea, însă, în competiția electorală, partidele politice
sunt nevoite să facă apel la instrumente care să reducă nivelul de
208
Cazul populiștilor austrieci de dreapta radicală stă martor în acest sens,
alegătorii FPÖ fiind anti-clericaliști convinși.
209
Este o variantă simplificată a framingului politic, strategie care urmărește
să plaseze realitatea într-un cadru favorabil narațiunii anterior construite
90
complexitate a programului lor politic. Deși este una din strategi-

ile pe care le considerăm a fi esențiale în a caracteriza populismul,
reducționismul politic nu este, însă, specific doar acestui tip de
manifestare politică, fiind o strategie pe care o regăsim în tehnicile
de comunicare politică utilizate de mai toate partidele, de-o parte
și de alta a spectrului politic. Cass Mudde scria că a transforma
reducționismul politic într-o trăsătură specifică doar populismului
ar însemna să considerăm ab initio că toate partidele sunt, de fapt,
populiste, ceea ce n-ar face decât să ne îndepărteze de scopul unui
studiu ce urmărește să reliefeze elementele ce disting partidele
populiste de alte formațiuni politice, nu cele ce le apropie210.
(4) Anti-elitismul/Conspiraționismul
Înclinația spre (sau fascinația față de) teoriile conspirației este
identificată de literatura de specialitate ca fiind una din caracteris-
ticile de bază ale populismului.211 În retorica pe care o utilizează
populiștii, status-quo-ul, atât de blamat de către ei, nu este rezul-
tatul unui proces societal complex, ci este rezultatul direct al unor
acțiuni intenționate și bine plănuite în avans, ticluite așadar cu rea-
credință și (foarte important!) dirijate din umbră de elite. De altfel,
elitele sunt, în retorica populistă, cele ce se fac vinovate de actuala
stare a lucrurilor. Acestea formează establishmentul și, ca atare,
sunt cele ce poartă culpa exclusivă a devierii istoriei de la cursul
său firesc. Din punctul de vedere al populiștilor, elitele politice re-
flectă imaginea corupției generalizate, lipsită de o anumită culoare
210
Cas Mudde, Peter Mair, “The Party family and its study”, in Annual Review
of Political Science, vol. 1, 1998, pp. 211–229.
211
Koen Vossen, “The Netherlands. The different flavours of populism in the
Netherlands”, in Hedwig Giusto, David Kitching, Stefano Rizzo (eds.), The
Changing Faces of Populism: Systemic Challengers in Europe and the U.S.,
Buxelles-Roma: FEPS, CRS, Fondazione Italianieuropei, 2013, p. 175.
91
politică și preocupată doar de interesele personale sau restrânse,

de grup.
Realitatea văzută prin ochii populiștilor este tocmai pe dos în
raport cu descrierile despre ei înșiși: adevărații demagogi sunt eli-
tele politice, care declară una și fac alta, uitând motivele pentru
care au fost alese în pozițiile de conducere și folosind funcția ob-
ținută în urma procesului electoral în scopuri proprii, cu totul stră-
ine celor legitime. Așadar, democrația devine nereprezentativă
tocmai datorită elitelor (cu precădere a celor politice), care și-au
construit, în viziunea populiștilor, un sistem discreționar, opac, de
folosire a pârghiilor puse la dispoziție de funcțiile pe care le ocupă.
Acesta este motivul pentru care populiștii luptă, cel puțin declara-
tiv, pentru înlăturarea structurilor intermediare dintre Popor și lide-
rul legitim, pe care le consideră a fi o construcții artificiale, balast
politic menit să îngreuneze comunicarea dintre cele două compo-
nente esențiale ale unei democrații.
Populiști înțeleg, probabil cel mai bine dintre toți actorii po-
litici, faptul că lipsa reprezentativității în democrație generează
o criză a comunicării între reprezentați și reprezentanți. Iar reto-
rica lor nu se limitează la a arăta cu degetul doar înspre elitele
politice. Sunt culpabilizate elitele din mai multe domenii, cu pre-
cădere din universități, presă, mediul de afaceri, diplomație și
servicii de securitate. Toți aceștia au construit și fac parte din sis-
temul care ține departe cetățeanul de rând, Poporul, de procesul
decizional, dând naștere unei birocrații ineficiente, marcate de
nepotism și conduse oligarhic.
92
(5) Stigmatizarea
Stigmatizarea este cunoscută în literatura străină sub denumirea de

scapegoating și are în vedere culpabilizarea „celuilalt”.212 Plasarea
responsabilității asupra unui terț este folosită pregnant, fiind una
dintre strategiile preferate ale populiștilor. Identificarea unui „ce-
luilalt”, îmbrăcând de multe ori forma unei abstracțiuni care poartă
responsabilitatea pentru situația actuală – întotdeauna defavorabilă
Poporului – este o strategie folosită în termeni convingători de că-
tre populiști. Acesta este, de fapt, unul dintre principalele motive
pentru care populismul se asociază ușor euroscepticismului (cu
care adesea chiar se confundă). În cadrul strategiei retorice de stig-
matizare sunt folosite, ca element central, stereotipurile, cu precă-
dere în caracterizarea celor ce reprezintă „corpuri străine”: imi-
granți, refugiați, minorități etnice, culturale, sexuale etc.
Strategia stigmatizării funcționează de cele mai multe ori mână
în mână cu anti-elitismul, făcând referire la grupuri pe care le aso-
ciază elitelor. Adesea, acestea din urmă sunt portretizate a oferi
sprijin, din motive ascunse publicului larg, diferitelor grupuri mi-
noritare; elitele mai sunt, uneori, descrise ca folosindu-se de aceste
grupuri pentru a-și atinge scopurile imediate, decuplate de la inte-
resul public. Pentru populiștii vest-europeni, subiecte ale stigmati-
zării sunt adesea imigranții, cu precădere cei de confesiune musul-
mană. Acesta este motivul pentru care partidele populiste de
dreapta radicală sunt cunoscute ca partide anti-imigrație. Odată cu
valul migraționist dinspre estul Europei spre vest, ca urmare a in-
tegrării tot mai multor foste state comuniste în Uniunea Europeană,
mesajele anti-imigraționiste s-au îndreptat și împotriva românilor,
bulgarilor, polonezilor etc. Aici putem identifica prima falie dintre
212
În traducere liberă: găsirea unui țap ispășitor.
93
populiștii est-europeni și cei vest-europeni, în sensul în care primii

fac rareori referire la imigranți în cadrul strategiei lor de stigma-
tizare (ceea ce se datorează, desigur, faptului că migrația înspre
Europa de Est este mult mai scăzută decât cea înspre Vest și, ca
atare, mult mai puțin resimțită ca o un pericol de către electoratul
fidel). Pentru partidele populiste est-europene, subiecte ale stig-
matizării sunt, de cele mai multe ori, minoritățile naționale, ade-
sea cele etnice, dar și cele culturale sau sexuale.
(6) Apelul la democrația directă absolută
În strânsă legătură cu strategia anti-elitistă și ca răspuns la mult-

clamatul deficit al reprezentativității în actualele sisteme politice,
apelul la democrația directă este o strategie care apare în mod fi-
resc la îndemâna populiștilor. De fapt, am putea considera că este
cheia de boltă a comunicării politice a populiștilor. Cum altfel ar
putea fi dărâmate barierele care stau în calea dialogului cu deci-
denții dacă nu prin permiterea exprimării opiniilor în mod direct
de către Popor?
Populiștii propun, astfel, înlăturarea sistemelor birocratice, pe
care oricum le acuză de nepotism, mult prea complexe și stufoase,
construite ca atare în mod intenționat cu menirea de a îngreuna
procesul decizional, îndepărtând astfel democrația de adevăratele
doleanțe ale cetățenilor. Având în vedere aceste aspecte, mulți cer-
cetători consideră că populiștii nu propun o regândire din punct de
vedere filosofic a democrației, pe care o acceptă ca fiind cel mai
bun regim politic, ci au în vedere o reorganizare a modului în care
aceasta funcționează.213 Sunt de acord cu această idee până la un
punct. Dacă înțelegem democrația ca pe un sistem politic în care
213
lism”, p. 3.
94
puterea (cratos) aparține poporului (demos),214 atunci aș putea

accepta chiar că populiștii nu se abat deloc de la definiția acestui
termen. Dacă, însă, considerăm că elementul central care deose-
bește democrația liberală de alte regimuri politice este reprezentat
tocmai de procedurile pe care le formulează și respectă, cu scopul
de a asigura un echilibru între reprezentativitate și eficiență, atunci
mi-e relativ greu să accept această perspectivă. Pe tărâm procedu-
ral, democrația la care fac referire populiștii rămâne un termen
foarte vag. Deși pozează în susținătorii de neclintit ai posibilității
ca Poporul să-și exprime punctul de vedere asupra diferitelor su-
biecte, aceștia nu precizează care sunt temele asupra cărora elec-
toratul își poate exprima opțiunile. Apelurile la democrație directă,
deși aparent bine-intenționate, demască elementul asupra căruia
mulți autori au atras atenția: caracterul iliberal al populismului. Iar
asta întrucât Poporul rămâne a fi condus, în lipsa structurilor in-
termediare, de un singur individ sau de un grup foarte restrâns de
persoane, cărora îi/le revine misiunea de a stabili temele asupra
cărora electoratul poate să decidă. Înțelegem astfel că, în viziunea
populiștilor, Poporul nu poate, de fapt, să decidă totul și că trebuie
ca, în cele din urmă, să-și împartă puterea cu liderul, dacă nu chiar
să i-o cedeze în totalitate. Dusă până la capăt, ideea conform căreia
Poporul poate decide asupra tuturor chestiunilor duce populismul
în vecinătatea anarhismului. Existența unui lider puternic, însă,
face ca populismul să se apropie periculos de mult de autoritaria-
nism sau chiar de totalitarism. Iată, deci, încă o dată, duplicitatea
populismului.
214
Dominique Colas, Dicționar de Gândire Politică, Univers Enciclopedic
Gold, p. 81.
95
3.3. Temele demografice: la baza discursului populist

al dreptei radicale
În baza argumentului conform căruia populismul este o supra-stra-

tegie care face apel la elementele mai sus menționate, înțelegem
de ce temele demografice au un rol esențial în definirea populis-
mului de dreapta radicală din Europa occidentală.
Modul în care cetățenii se raportează la schimbările sociale a
funcționat întotdeauna drept combustibil pentru discursul politic,
influențând puternic ascensiunea sau decăderea anumitor politici-
eni sau mișcări politice. Acceptarea sau, după caz, respingerea
transformărilor prin care au trecut societățile, a dus la definirea
orientărilor politice ale electoratului. Întrucât temele demografice
reprezintă elemente considerate nu doar în literatura de speciali-
tate, ci și de către opinia publică, drept fundamentale în dezvolta-
rea societății, acestea au suscitat – așa cum era natural – un interes
sporit în domeniul politic și în cel al comunicării politice. Iar mi-
grația a stat întotdeauna în centrul preocupărilor demografiei, fie
și numai pentru că a fost considerată elementul esențial în expli-
carea tuturor celorlalte fenomene demografice, cu precădere na-
talitatea. De altfel, multe sentimente politice s-au dovedit a fi le-
gate, de-a lungul timpului, de umorile anti-imigraționiste.215
Fenomenul migraționist și efectele sale sunt, așadar, parte rareori
absentă din discursul populist.
215
Theo Veenkamp,“The Rise of Anti-Immigration Populism in Europe and
the Future European Capitalist Democratic Society: An Exploration”, in Da-
niel S. Hamilton and Kurt Volker (eds.), Transatlantic 2020: A tale of Four
Futures, Washington DC: Center for Transatlantic Relations, 2011, p. 190.
96
3.3.1. Demografia politică – o vedere de ansamblu
Eric P. Kaufmann și Monica Duffy Toft notau, într-o lucrare re-

centă, că domeniul demografiei politice216 a fost unul total negli-
jat până nu demult, în ciuda importanței colosale pe care o are în
înțelegerea mutațiilor din domeniile politicii și a relațiilor inter-
naționale, cu efecte directe asupra procesului de elaborare a poli-
ticilor publice. Cei doi autori argumentau că perspectivelor insti-
tuționaliste, materialiste și idealiste de înțelegere a realităților
sociale trebuie să li se adauge și perspectiva demografică, cea care
închide cercul cunoașterii și fără de care ar fi imposibil să înțele-
gem identitățile politice nou create, conflictele și evoluțiile care
au loc. Schimbările demografice trebuie privite, așadar, ca o forță
politică sui generis, pentru că influențează proiectarea puterii atât
pe plan național, cât și pe plan internațional.217
În tabloul schimbărilor demografice contemporane care se re-
simt la nivel global Europa nu face notă discordantă, ba din contră,
pare a fi terenul de desfășurare a marilor mutații demografice cu
efecte directe asupra politicului. Fie că sunt endogene sau exogene,
forțele demografice își fac resimțite efectele asupra Bătrânului
Continent. Fenomenelor de îmbătrânire a populației și de scădere a
natalității li se alătură migrația, cea care naște îngrijorările cele mai
profunde în ceea ce privește capacitatea de asimilare, de sprijin so-
cial și de reprezentare politică. Valurile migraționiste aduc modifi-
cări cu precădere în ceea ce privește compoziția etnică a statelor,
216
Demografica politică înțeleasă drept „disciplina care studiază dimensiu-
nea, compoziția și distribuția populației în relație cu politicul”. Vezi: Eric
P. Kaufmann, Monica Duffy Toft, “Introduction”, in Jack A. Goldstone,
Eric P. Kaufmann, Monica Duffy Toft (eds.), Political Demography. How
population changes are reshaping International Security and National
Politics, Boulder – London: Paradigm Publishers, 2012, p. 3.
217
Ibidem.
97
astfel că se fac din ce în ce mai remarcate diferențe profunde ce țin

de valorile fundamentale care sunt considerate a diferenția cultu-
rile. Așteptările, atât de o parte cât și de alta, sunt considerate de
literatura de specialitate a fi sursă a provocărilor în special pentru
societățile-gazdă. David Coleman scria că migrația este o sursă de
disconfort instituțional mult mai mult în cazul Europei decât în cel
al Statelor Unite ale Americii, iar asta datorită lipsei de experiență
a primei în legătură cu ceea ce autorul numea societățile caracteri-
zate de o profundă diversitate rasială.218
Totodată, este adusă în discuție rata de înlocuire, care în Europa
rămâne subunitară, permițând astfel creșterea populației din punct
de vedere numeric doar prin imigrație. Datorită ratei fertilității a
populațiilor imigrante non-europene, net superioară populațiilor
europene, se consideră că la nivelul anului 2050, aproximativ 20–
30% din totalul populației Europei va fi reprezentat de non-euro-
peni. Predicțiile indică faptul că, dacă se menține actualul ritm,
în 35 de ani, în Marea Britanie aproximativ 29% din populație va
fi de altă rasă, în timp ce imigranții de aceiași rasă vor reprezenta
doar 8%. Statisticile arată faptul că Regatul Țărilor de Jos este
un caz asemănător, ca de altfel majoritatea statelor din Europa
Occidentală.219
3.3.2. Politici demografice în Europa
Între efectele încheierii celei de-a doua conflagrații mondiale s-au

numărat și mutațiile demografice, determinate de relocarea unui
218
David Coleman, “The Changing Face of Europe” in Jack A. Goldstone,
Eric P. Kaufmann, Monica Duffy Toft (eds.), Political Demography. How
population changes are reshaping International Security and National
Politics, Boulder – London: Paradigm Publishers, 2012, p. 179.
219
Ibidem, p. 180
98
număr de aproximativ 15 milioane de persoane de pe teritoriul

unui stat pe teritoriul altuia. Acest fenomen s-a manifestat, datorită
retrasării granițelor politice, cu precădere între Germania, Polonia
și fosta Cehoslovacie. Procesul a continuat, cu o intensitate scă-
zută, până la ridicarea zidului Berlinului în 1961. Reconstrucția
economică a statelor vest-europene între 1950 și 1973 a dat naștere
unui alt tip de migrație, de această dată impulsionată de cererea de
forță de muncă, în special pe piețele Germaniei, Franței și Marii
Britanii. Aceste state s-au orientat, în primul rând, după ceea ce
am putea numi principiul proximității geografice: inițial, înspre
forța de muncă pe care o reprezentau populațiile strămutate din
interiorul granițelor lor, apoi înspre statele europene mai puțin dez-
voltate din punct de vedere industrial (asemenea Italiei, Portugaliei
și Spaniei), iar în cele din urmă s-au orientat înspre forța de muncă
din fostele colonii220.
De fapt, în jurul anilor 1970 au început să se manifeste din
punct de vedere politic și primele atitudini împotriva acestui feno-
men; dovadă în acest sens stă înființarea mai multor partide popu-
liste cu o puternică retorică anti-imigrație, unele active chiar și as-
tăzi la nivel național și european. În 1971 a fost creat, în Elveția,
Partidul Poporului Elvețian, iar un an mai târziu, în Franța, s-au
pus bazele cunoscutului Front Național, condus atunci de Jean-
Marie Le Pen. În Norvegia, în anul 1973, s-a înființat Partidului
Progresului. Criza petrolului din 1973 a declanșat determinarea
guvernelor din țările occidentale să pună capăt politicii ușilor des-
chise, însă măsurile lor s-au dovedit a fi tardive, dacă nu chiar ine-
ficiente, pentru că imigranții care veniseră la apelul reconstrucției
220
În acest sens, Franța s-a orientat înspre nordul Africii, Marea Britanie în-
spre Caraibe și India, Germania (în lipsa coloniilor) înspre Iugoslavia și
Turcia.
99
economice au hotărât să rămână. Mai mult decât atât, acestora li

s-au alăturat, de-a lungul anilor 1980, și membrii familiei care până
atunci rămăseseră în țările de origine, spulberându-se astfel cu to-
tul ideea că șederea acestora în statele europene va fi una tempo-
rară. Mai mult decât atât, plaja țărilor de destinație pentru reîntre-
girea familiilor acestor imigranți s-a mărit odată cu lărgirea
comunității europene în anii 1980.221 Finalul acestui deceniu a co-
incis și cu momentul istoric al căderii Cortinei de Fier, cetățenii
fostelor state socialiste arătându-se și ei interesați să își refacă vi-
ața în mult mai dezvoltatele state vest-europene. Față cu aceste
realități, guvernele occidentale au încercat să restricționeze condi-
țiile de acordare a statutului de azilant politic. În mai puțin de 10
ani de la prăbușirea regimurilor comuniste est-europene (i.e. în in-
tervalul 1989–1998) s-au înregistrat aproximativ 4 milioane de ce-
reri de azil politic, 43% dintre aplicanți fiind cetățeni ai altor țări
europene, 35% provenind din Asia și 19% din Africa.222
Perioada anilor 1980–1990 a fost una realmente înfloritoare
pentru partidele dreptei populiste, în 1982 punându-se bazele
Partidului Național Britanic, iar în 1988 a Democraților Suedezi.
La începutul anilor 1990 au fost înființate Partidul Independenței
Regatului Unit (UKIP, în 1993), precum și (în același an) partidul
grec Zorii Aurii. Anul 1995 marchează apariția a altor două par-
tide populiste extrem de influente astăzi în Scandinavia, i.e. Par-
tidul Poporului Danez și Partidul Adevăraților Finlandezi. Deși
221
1981: aderarea Greciei; 1986: aderarea Spaniei și Portugaliei.
222
Peter Stalker, “Migration Trends and Migration Policy in Europe”, in Ni-
cholas Van Hear, Ninna Nyber Sorensen (eds.),The Migration-Develop-
ment Nexus, United Nations, International Organization for Migration,
2003, p. 161. (în continuare: Peter Stalker, “Migration Trends and Migra-
tion Policy in Europe”)
100
târziu față de celelalte țări vest-europene, anii 2000 spulberă și

mitul excepționalismului olandez, țară care se considera ferită de
fenomenul populismului politic. În 2002, în Regatul Țărilor de
Jos apare formațiunea politică a excentricului universitar Pim
Fortuyn, lider al partidului eponim Lista Pim Fortuyn (în neer-
landeză Lijst Pim Fortuyn) și, în 2006, Partidul pentru Libertate
(Partij voor de Vrijheid) condus de Geert Wilders. Anii 1990–
2000 reprezintă și perioada în care avansează discuțiile cu privire
la globalizare și la efectele acesteia, succesul majorității partide-
lor populiste din Occident fiind strâns legat de tema islamofobiei.
Spre pildă, în Marea Britanie, tema migrației a devenit domi-
nantă sub primul guvern conservator condus de David Cameron,
aducerea imigrației la cel mai mic nivel din ultimul deceniu fiind
motiv de laudă la adresa ministrului de resort, Mark Harper.223
Imigrația a reprezentat, de fapt, și tema care, exploatată foarte
bine din punct de vedere comunicațional, a stat la baza victoriei
euroscepticilor în campania pentru părăsirea Uniunii Europene
de către Marea Britanie.
Măsurarea valurilor migraționiste la nivel european a fost (și a
rămas de-a lungul timpului) un proces relativ dificil de realizat da-
torită sistemelor naționale diferite în ceea ce privește calificarea
persoanelor de pe teritoriul unui anumit stat drept „străine”.224 To-
todată, neconcordanța între datele puse la dispoziție de diferite
agenții face ca demersul construirii unei imagini foarte clare să fie
și el unul relativ anevoios. Totuși, pentru a contura o imagine cu
privire la amploarea acestui fenomen demografic, ilustrăm tendin-
223
James Dennison, Matthew Goodwin, “Immigration, Issue Ownership and
the Rise of UKIP”, in Britain Votes, 2015, p. 171.
224
Peter Stalker, “Migration Trends and Migration Policy in Europe”, p. 162.
101
țele imigraționiste în câteva state occidentale prin utilizarea date-

lor puse la dispoziție de Eurostat. Mai jos, redăm graficele reali-
zate reprezentând fluxul de imigranți din perioada 1998–2013 (pe-
rioada pentru care sunt puse la dispoziție date de către Eurostat)
pentru fiecare dintre următoarele țări: Olanda, Finlanda, Italia,
Marea Britanie, Austria și Franța.
160,000
140,000
120,000
100,000
80,000
60,000
40,000
20,000
0
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Figura 1. Fluxul de imigranți în Regatul Țărilor de Jos
102
35,000
30,000
25,000
20,000
15,000
10,000
5,000
0
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Figura 2. Fluxul de imigranți în Finlanda
140,000
120,000
100,000
80,000
60,000
40,000
20,000
0
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Figura 3. Fluxul de imigranți în Austria
103
700,000
600,000
500,000
400,000
300,000
200,000
100,000
0
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Figura 4. Fluxul de imigranți în Italia
700,000
600,000
500,000
400,000
300,000
200,000
100,000
0
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
Figura 5. Fluxul de imigranți în Regatul Unit

al Marii Britanii și Irlandei de Nord
104
340,000
330,000
320,000
310,000
300,000
290,000
280,000
270,000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Figura 6. Fluxul de imigranți în Franța
3.3.3. Politici referitoare la imigrație
Din punctul de vedere al politicilor migraționiste, anii 1950–1960

s-au caracterizat printr-o liberalizare accentuată, proces al cărui
menire a fost tocmai acela de a facilita accesul brațelor de muncă
pe piețele naționale din Europa Occidentală. Principiul proximită-
ții, enunțat și anterior, a funcționat până la un anumit punct. Regatul
Țărilor de Jos, spre pildă, în ciuda legăturilor strânse cu teritoriile
colonizate, a preferat să se orienteze înspre țările Europei de sud,
precum și înspre Maroc și Turcia. Iar Republica Federală Germană,
înspre Iugoslavia și Turcia, dar și înspre cetățenii Republicii De-
mocrate Germane și etnicii germani din statele Europei răsăritene
sau a celor rămași pe teritoriile statelor Uniunii Sovietice. Țările
105
din nordul Europei au avut o abordare diferită, stabilind din 1954 o

piață comună a muncii, iar apoi, din 1957, o uniune vamală care să
le permită naționalilor Suediei, Finlandei, Danemarcei și Norvegiei
să muncească liber pe teritoriul oricăreia dintre aceste țări. Adiacent
înțelegerii dintre cele patru guverne, Suedia a stabilit legături și cu
Grecia, Turcia și cu fosta Iugoslavie, muncitori ai căror țări au fost
nevoiți să obțină permis de muncă de-abia după aproximativ un
deceniu, începând cu 1965. Restricționarea accesului muncitorilor
pe piața comună a statelor nordice s-a produs progresiv și a devenit
foarte strictă odată cu izbucnirea crizei petrolului din 1973, mo-
ment în care legislația proaspăt adoptată îngrădea semnificativ ac-
cesul noilor muncitori pe piețele acestor state, încurajându-i, în pa-
ralel, pe cei veniți deja să se întoarcă în țările de origine. În ciuda
acestor eforturi, noile politici s-au dovedit a nu avea efectele scon-
tate, întrucât imigranții își întemeiaseră deja familii, fiind imposi-
bil a fi obligați să se întoarcă, mai ales dat fiind noul context în
care se aflau.225
Ineficiența noilor politici demografice s-a datorat și lipsei co-
ordonării la nivel intra-statal. Gradual, sunt încheiate înțelegeri în-
tre diferite state europene și abia începând cu anii 1980 s-a încercat
găsirea și implementarea de politici pan-europene în virtutea ideii
de control asupra graniței externe comune europene. Această idee
s-a materializat, în 1985, prin semnarea Acordului Schengen, care
a eliminat controlul la granițele din interiorul Uniunii Europene,
însă care a urmărit întărirea graniței externe a construcției euro-
pene. Acordurile semnate ulterior, e.g. Tratatul de la Maastricht
(1993), Convenția de la Dublin (1997), Tratatul de la Amsterdam
(1999), au încercat – nu întotdeauna cu succes – să uniformizeze
225
Peter Stalker, “Migration Trends and Migration Policy in Europe”,
pp. 173–174.
106
legislațiile statelor membre cu precădere în ceea ce privește con-

dițiile de acordare a azilului politic sau în ceea ce privește politicile
legate de imigrație. Reducerea suveranității fiecărei țări în a-și sta-
bili politicile cu privire la migrație a stârnit nemulțumirea unora
dintre statele membre, care au refuzat să adere la Schengen fie par-
țial, așa cum este cazul Danemarcei, fie total, cum a făcut Marea
Britanie.226
În ceea ce privește politicile naționale adoptate, atât cât le mai
permitea legislația europeană comună, guvernele statelor vizate de
un număr semnificativ de imigranți au fost mult influențate de ori-
entarea ideologică a partidul de guvernământ. În 2001, Guvernul
de la Copenhaga a înăsprit legea azilului politic, care prevedea
acum că persoana care primește statutul de azilant politic în Dane-
marca poate fi retrimisă în țara de origine chiar și la șapte ani după
sosirea pe tărâm danez, o măsură motivată ideologic de noul gu-
vern condus de Venstre, partidul de centru-dreapta condus de pre-
mierul Anders Fogh Rasmussen. În același an, guvernul social-de-
mocrat de la Berlin condus de Gerhard Schröder lipea Germaniei
eticheta de „stat deschis imigranților”, măsurile avute în vedere
fiind acelea de acordare a rezidenței permanente imigranților înalt
calificați. În aceeași direcție s-a îndreptat și politica imigraționistă
a Guvernului Tony Blair, laburiștii britanici relaxând semnificativ,
în anul 2001, legislația cu privire la migrație. În Italia anului 2002,
la aproximativ un an de la reinstalarea Guvernului Berlusconi
(pentru cel de-al doilea mandat), existau deja discuții despre sim-
plificarea legislației cu privire la expulzarea imigranților care nu
aveau un loc de muncă.227
226
Ibidem, 176.
227
Ibidem, 177.
107
Tema migrației este cu atât mai delicată cu cât, rămasă inițial

la nivel decizional național, procesul elaborării politicilor aferente
nu se restrânge doar la un minister, ci – datorită razei largi de ac-
țiune – responsabilitatea asupra acestora este una transversală, in-
cluzând elemente ce țin de legislația muncii, de economie, de afa-
ceri externe, administrație și interne, dar și de modul de raportare
la ideea de solidaritate socială. Schimbările din punct de vedere
demografic din anii 1980 și mai apoi de după 1990 au determinat
ca aceste procese decizionale să nu rămână la nivel orizontal, ci să
migreze (sic!) la nivel vertical, iar Tratatul de la Amsterdam a con-
tribuit semnificativ în acest sens.228 De altfel, euroscepticismul,
alimentat într-o foarte mare măsură și de tema migrației, își găsește
un important punct de sprijin în această transferare de responsabi-
lități dinspre statele membre înspre Uniunea Europeană.
În ciuda tuturor elementelor care indică faptul că strategia po-
pulistă este una adesea contradictorie, mesajul celor care o îmbră-
țișează este unul cât se poate de coerent măcar cu privire la o temă,
și anume la cea a imigrației. Această temă a făcut ca, în anii 2000,
majoritatea țărilor occidentale să fie martore la succesul a cel puțin
unui partid care să îmbrățișeze această retorică. Deși inițial cu re-
zultate electorale modeste și considerate a fi excepții sau accidente
politice pe care viitorul mai mult sau mai puțin apropiat le va „re-
media”, aceste partide reușesc, astăzi, să influențeze cât se poate
de real agenda politică și, într-o măsură deloc neglijabilă, și poli-
ticile publice cu privire la migrație. Și-au dobândit notorietatea co-
relând, în discursul lor public, imigrația necontrolată de teme rele-
vante (în imediata proximitate a electoratului) precum creșterea
228
Virginie Guiraudon, “European Integration and Migration Policy: Vertical
Policy-making as Venue Shopping”, in Journal of Common Market Stu-
dies, June 2000, Vol. 38, Nr. 2, p. 235.
108
infracționalității, slăbirea securității naționale, pierderea identității

culturale a societății-gazdă și reducerea locurilor de muncă dispo-
nibile pentru conaționali. Sunt teme de impact pentru opinia pu-
blică, argumentându-se că, în timp, „anti-imigrația” a devenit în
sine o ideologie, construită pe ideea de teamă față de necunoscutul
pe care îl reprezintă nou-veniții.229
Criza petrolului din anii 1970, căderea Cortinei de Fier, războ-
iul de pe teritoriul fostei Yugoslavii și aderarea statelor est-euro-
pene la Uniunea Europeană au fost evenimente considerate a fi
contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei așa-numite „ideolo-
gii” anti-imigrație, bazată pe o violentă retorică a excluderii. As-
tăzi, criza refugiaților adaugă o nouă cărămidă acestei construcții.
În literatură s-a folosit argumentul conform căruia retorica popu-
listă postbelică a glisat de la rasismul biologic la rasismul cultural,
în sensul în care politicienii dreptei radicale de astăzi, exponenți ai
populismului, nu susțin (cel puțin public), faptul că o rasă ar fi
superioară alteia din punct de vedere biologic, ci – afișând o apa-
rentă toleranță în spirit democratic – invocă faptul că fiecare popor
are dreptul de a-și proteja propria cultură, iar culturile europene
trebuie să uziteze acest drept.
”Dreptul la diferență culturală” a fost o noțiune patentată în anii
1960 de către filosoful francez Alain de Benoist, care neagă faptul
că există posibilitatea ierarhizării culturilor în funcție de calitățile
acestora, în opinia sa un astfel de demers nefiind altceva decât o
formă puerilă de reducționism biologic. Ideile sale au fost preluate
de mișcarea politică recunoscută în Franța sub numele de Nouvelle
229
Andrej Zaslove, “Closing the Door? The ideology and impact of radical
right populism on immigration policy in Austria and Italy”, in Journal of
Political Ideologies, volume 9, Issue 1, 2004, p. 101.
109
Droite.230 Tocmai în virtutea argumentului egalității biologice,

Benoist militează, în schimb, în favoarea dreptului la diferență cul-
turală, susținând că singurul element care conferă unicitate unui
popor este cultura sa. Ca atare, orice atentat la adresa acesteia tre-
buie rapid repudiat, multiculturalismul fiind considerat de către
Benoist cauza principală a discriminării, a segregării și a decăderii
culturale, date fiind tendințele acestui proces de a omogeniza po-
poarele din punct de vedere cultural. Același autor consideră că
trebuie realizată o distincție între globalizarea economică și globa-
lizarea culturală,231 cea de-a doua urmând primei și având efecte
resimțite mult mai puternic. În viziunea lui Benoist, globalizarea
nu este altceva decât multiplicarea și adoptarea mimetică, lipsită
de orice sensibilitate culturală, a comportamentului economic oc-
cidental, identificând originea acestui fenomen în dublul șoc al
anilor 1970: pe de o parte, creșterea astronomică a prețului petro-
lului, iar pe de cealaltă parte criza sistemului monetar internațio-
nal. De-a lungul deceniilor scurse de atunci a avut loc o creștere
dramatică a schimbului financiar internațional, un rol deosebit în
fluxul financiar contemporan fiind atribuit dezvoltărilor tehnolo-
gice, cele care au permis mobilitatea crescută a capitalului. Auto-
rul subliniază că globalizarea nu este rezultatul vreunei conspira-
ții mondiale – idee care a apărut uneori – ci o tendință naturală,
parte a dinamicii capitalismului. Cu toate acestea, Benoist consi-
deră acest fenomen ca având mult mai multe efecte negative decât
pozitive. Globalizarea, scria acesta, a conferit autonomie financi-
230
Ibidem, p. 104.
231
În ceea ce privește globalizarea economică, autorul notează că datorită
acesteia, sediul unei corporații multinaționale nu mai este, astăzi, decât o
simplă referință formală.
110
arului în fața producției economice, lăsând cale liberă capitalis-

mului speculativ, în defavoarea capitalismului industrial. Adept al
teoriei conform căreia în post-modernitate teritoriul este înlocuit
de rețele,232 autorul argumentează că globalizarea economică a
avut efecte nefaste asupra coeziunii sociale, în fața căreia pri-
mează politicile economice (și oferă ca exemplu în acest sens po-
liticile economice ale Marii Britanii sub mandatul premierului
Margaret Thatcher).
Ducându-și argumentul mai departe, Benoist scrie că globali-
zarea are efecte asupra culturii pentru că azi capitalismul nu mai
vinde doar bunuri și mărfuri, ci – foarte important – imagini, care
colonizează imaginația și care conferă, astfel, comunicării un rol
hotărâtor în existența omului. De altfel, spectacolul publicității, ca
formă a comunicării, a devenit singura modalitate de integrare so-
cială, însă una care uniformizează, standardizează, schimbă per-
cepții cu privire la timp și spațiu și care, astfel, distruge culturile
tradiționale. Printre alte consecințe ale globalizării, autorul menți-
onează disparitățile economice, colonialismul economic prin me-
tode noi, scăderea și îmbătrânirea forței de muncă, în paralel cu
excluderea din circuitul economic al celor care nu posedă know-
how-ul de care piața are nevoie la un moment dat sau altul. Alain
de Benoist face, astfel, trecerea la globalizarea culturală, arătând
că factorul economic pune presiune pe state să deregleze modelele
tradiționale de existență pentru a nu periclita câștigul material al
unor companii. Astfel, autorul indică faptul că actuala formă a ca-
pitalismului a reușit acolo unde comunismul a eșuat, și anume în
crearea unei planete fără frontiere politice, populate de „omul nou”.
În lipsa acestor granițe, indivizii se simt nevoiți să ridice altele,
232
Îl citează, în acest sens, pe Bernard Badie, care afirma că „teritoriul este
înlocuit de rețele” (în „La Fin des Territoires”, Paris: Fayard, 1996).
111
pentru că, afirmă autorul, cu cât globalizarea prăbușește granițe, cu

atât societățile încearcă să ridice altele pentru a-și reconfirma par-
ticularitățile.233
3.4. Mișcări populiste europene contemporane
3.4.1. Franța
Frontul Național este considerat a fi cel mai performant partid po-

pulist de dreapta radicală din Europa de Vest, văzut drept model
de alte formațiuni din Europa, care urmăresc adesea să îi imite
strategia de folosire simultană și cu succes a naționalismului fer-
vent cu opoziția față de imigranți și cu ostilitatea față de esta-
blishment.234 Este formațiunea pe care Henri Emmanuelli, lider al
socialiștilor francezi, într-un articol pe care îl publică în Le Monde
la 26 iunie 1991, o acuză de „rasism, xenofobie, populism de ex-
tremă dreapta afirmând o identitate națională mitică […]”.235 Par-
tidul a fost condus cu mână de fier încă de la înființare de către
Jean Marie Le Pen și, din 2011, de către fiica sa Marine Le Pen.
233
Alain de Benoist, „Confronting Globalization” (traducere de John Lam-
berth și Deborah Shair), in Telos, 108, 1996, p. 136.
234
Jens Rydgren, “France: The Front National, Ethnonationalism and Popu-
lism”, in Daniele Albertazzi, Duncan McDonnell (Eds.),Twenty-First
Century Populism. The Spectre of Western European Democracy, Ham-
pshire: Palgrave Macmillan, 2008, p. 166. (în continuare: Jens Rydgren,
“France: The Front National, Ethnonationalism and Populism”)
235
Apud M. Fennema, M. Maussen, “Dealing with Extremists in Public Dis-
cussion: Front National and Republican Front in France”, in The Journal
of Political Philosophy, Vol. 8, Nr. 3, 2000, p. 393. (în continuare: M. Fen-
nema, M. Maussen, “Dealing with Extremists in Public Discussion”)
112
Frontul Național a devenit, datorită relevanței sale electorale cres-

cânde de-a lungul anilor, obiect de studiu pentru mulți politologi
care urmăresc să înțeleagă retorica populistă din Europa Occiden-
tală. Jean Marie Le Pen, care a condus formațiunea politică încă
din 1972, a reușit performanța de a intra în cel de-al doilea tur al
alegerilor prezidențiale franceze din 2002, fiind în cele din urmă
învins de candidatul dreptei moderate, Jaques Chirac. Le Pen este
considerat a fi fost motorul principal care a propulsat Frontul Na-
țional într-o poziție electorală de forță pe plan intern, iar pe plan
extern a încurajat partidele cu retorică similară din alte țări. Printre
altele, Le Pen a fost un bun prieten al lui Corneliu Vadim Tudor,
președintele Partidului România Mare, pe care l-a și susținut în
cadrul alegerilor prezidențiale din România anului 2000. Totodată,
Le Pen s-a dovedit a fi un mare susținător al naționaliștilor francezi
din Belgia. Longevitatea sa politică și stilul discursiv nou pe care
l-a patentat în Europa postbelică au contribuit la apariția concep-
tului de lepenism, considerat de anumiți autori a reprezenta o ide-
ologie naționalist-populistă care pune „poporul” mai presus de
orice, în virtutea faptului că acesta ar reprezenta, simultan, atât
ideea de ethnos (adică puritatea din punct de vedere etnic), cât și
demos (adică o clasă socială inferioară, neatinsă de corupție).
Lepenismul se dorește a reprezenta, în esență, un protest al celor
fără de putere împotriva establishmentului, constituindu-se ca un
apel la identitatea națională a poporului francez, identitate pe care
o consideră a fi pusă în pericol.236
236
Pascal Perrineau, „Les élections européennes de juin 2004 en France”, in
Pascal Delwit, Philippe Porier (eds.), Parlement puissant, électeurs ab-
sents?: les’élections européennes de juin 2004, Bruxelles: Ed. de l’Uni-
versité de Bruxelles, p. 24.
113
O parte semnificativă a studiilor care urmăresc evoluția acestei

formațiuni revendică drept factor decisiv în succesul pe care l-a
înregistrat Frontul Național carisma liderului său, Jean-Marie Le
Pen. Tocmai în acest sens, privind în perspectiva studiilor respec-
tive, a fost pusă sub semnul întrebării posibilitatea supraviețuirii
Frontului Național în absența lui Le Pen. O altă explicație pentru
creșterea în popularitate a formațiunii politice franceze se referă la
discursul politic al liderului său, care a susținut întotdeauna că a
vorbit în numele celor „mai slabi” din societatea franceză.237 În
acest sens, studiile au încercat să identifice care sunt resorturile
succesului electoral al Frontului Național, distribuția votului indi-
când o certă componentă geografică. În încercarea de a identifica
o explicație pentru performanța electorală a formațiunii populiste
franceze, politologii au urmărit relația dintre votul favorabil pentru
Front și variabile precum numărul de imigranți, rata infracționali-
tății, absenteismul la vot, dezvoltarea urbană a unei regiuni, rata
șomajului etc. Rezultatele arată, în mod constant, faptul că majo-
ritatea celor care votează pentru formațiunea lui Le Pen sunt de
gen masculin, cu un nivel scăzut de educație și adesea manifestând
o oarecare admirație față de atitudinile autoritare ale celor care
conduc procesul decizional.238
237
William Safran, “The National Front in France: From lunatic fringe to
limited respectability”, in Peter H. Merkl and Leonard Weinberg (eds.),
Encounters with the Contemporary Radical Right, Boulder (Colorado):
Westview Press, 1993, p. 35. (în continuare: William Safran, “The Natio-
nal Front in France”)
238
Marcel Lubbers, Peer Scheepers, “French Front National voting: a micro
and macro perspective”, in Ethnic and Racial Studies, Vol. 25, Nr. 1, 2002,
p. 139.
114
În ceea ce privește profilul susținătorului Frontului Național,

studiile indică faptul că, inițial, nu au existat diferențe notabile în-
tre alegătorii care au preferat formațiunea lui Le Pen în detrimentul
altor partide de opoziție, singura excepție fiind legată de genul ale-
gătorilor: Frontul Național a fost susținut în principal de către băr-
bați, element distinctiv pe care îl regăsim și în cazul altor partide
europene cu retorică similară. Un element distinctiv îl constituie,
însă, elementul geografic: Frontul Național a câștigat voturi în spe-
cial în zona de sud-est a Franței, unde imigranții reprezintă o pro-
porție considerabilă a populației și unde rata șomajului și a crimi-
nalității au rămas ridicate. În discursul său, Le Pen corela direct
condițiile economice și sociale dure cu prezența crescândă a imi-
granților, bazându-se în primul rând pe votul celor care au avut de
suferit în urma schimbărilor economice și culturale resimțite în
Franța pe parcursul anilor 1970. Studiile au indicat faptul că cea
mai mare parte a electoratului lepenist este alcătuit din muncitori
și persoane care și-au pierdut locul de muncă, de obicei rezidente
în orașe mijlocii, și adesea susținători ai altor grupuri mai mici na-
ționaliste și ultraconservatoare.239
De altfel, Frontul Național este rezultatul fuziunii mai multor
astfel de formațiuni mici, secrete, de extremă dreaptă, a căror aglu-
tinare nu întrevede, însă, nicio urmă de succes decât după un de-
ceniu de la înființare. În cadrul alegerilor prezidențiale din 1981
Le Pen nici nu reușește să își înscrie partidul în competiția electo-
rală datorită numărului insuficient de semnături pe care le strânge.
Abia ulterior, cu ocazia alegerilor municipale din 1983, Frontul
Național începe să se remarce pe scena politică franceză, cumu-
lând aproximativ 10% din voturi. Alegerile ulterioare reprezintă
victorii mici, dar susținute pentru formațiunea lui Le Pen, care în
239
William Safran, “The National Front in France”, p. 40.
115
1984 trimite la Bruxelles primii europarlamentari, iar în 1986 câș-

tigă pentru întâia oară deputați în Parlamentul de la Paris.240
Discursul politic pe care îl promovează Frontul Național con-
damnă lipsa de reprezentativitate a elitelor politice, criticând, în
același timp, ceea ce consideră a fi lipsa de legitimitate a partidelor
deja existente pe scena politică franceză, precum și lipsa unui con-
trol democratic al decidenților din partea poporului. Establishmen-
tul împotriva căruia Frontul Național își construiește mesajele este
reprezentat în primul rând de ceilalți politicieni, dar jurnaliștii, uni-
versitarii și birocrații sunt, de asemenea, considerați a reprezenta
o amenințare pentru cetățenii în beneficiul cărora se presupune că
lucrează. Într-un studiu comparativ care se referă la alte patru par-
tide populiste din Europa, Frontul Național a fost raportat ca
având cel mai mare scor de „populism”.241 Doctrina care ghidează
partidul rămâne într-o bună măsură un amalgam de antiprogre-
sism, naționalism și tradiționalism, care inițial era impregnat de
mesaje religioase, deviza partidului fiind „Dumnezeu – Familie –
Patrie”. Frontul Național a cochetat și cu eugenismul, care a în-
cărcat de semnificații identitare mișcarea politică a „dinastiei” Le
Pen. De altfel, în plan cultural, partidul și-a propus să apere iden-
titatea națională a francezilor, ceea ce – consideră Le Pen – ar tre-
bui să reprezinte o prioritate pentru toate statele europene în relația
cu proprii cetățeni. De aceea, retorica liderului populist francez va
promova ideea de „Europă a patriilor”, în care fenomenul migra-
ționist nu-și are locul, asimilat fiind unei invazii barbare. Distinc-
țiile dintre indivizi, pe care populiștii francezi consideră important
să le sublinieze, nu se opresc aici, diferențe existând, din punctul
240
241
lism”.
116
lor de vedere, nu doar între grupuri, ci și în interiorul aceluiași

grup, iar orice încercare de acoperire a inegalităților naturale dintre
oameni dăunează mai mult decât să folosească.242
Așadar, dacă din punct de vedere cultural prioritățile lepeniști-
lor par să fie clare243, nu același lucru poate fi spus și despre doc-
trina economică pe care o îmbrățișează, aceasta ezitând între cri-
tica dirijismului fiscal și apelul la protecționismul economic.244
Observăm, din nou, incoerența mesajului populist, ale cărei origini
e foarte probabil să fie legate de oportunismul politic, ghidat de
opoziția când față de guvernul național, când față de Comisia Eu-
ropeană.
Frontul Național a fost în repetate rânduri catalogat drept partid
rasist, în bună măsură datorită temei anti-imigraționiste care în
scurt timp i-a devenit marcă distinctivă. Doar tabuurile postbelice
și rigoarea legislației anti-rasiste franceze au ținut în frâu retorica
rasistă a Frontului, care de altfel transpărea, adesea de o evidență
izbitoare, din programul său politic.245 Conceptul (cel puțin apa-
rent) contradictoriu al neo-rasismului egalitarian era refugiul for-
mal în fața acuzațiilor pe care trebuia să le înfrunte în mod repetat
formațiunea lui Le Pen. Brodat pe marginea ideilor lui Benoist,
242
Marc Swyngedouw, Giles Ivaldi, „The Extreme Right Utopia in Belgium
and France: The Ideology of the Flemish Vlaams Blok and the French
Front National”, in West European Politics, Vol. 24, Nr. 3, Iulie 2001, p. 6.
(în continuare: M. Swyngedouw, G. Ivaldi, „The Extreme Right Utopia in
Belgium and France”)
243
Vedem cum aceste priorități se pliază pe filosofia anti-globalistă a lui
Alain de Benoist, influentul filosof francez, fondator al Noii Drepte.
244
245
M. Swyngedouw, G. Ivaldi, „The Extreme Right Utopia in Belgium and
France”, p. 3.
117
argumentul pe care îl susține conceptul este acela că, între ele, cul-
turile nu sunt sub nicio formă compatibile, cu atât mai puțin cele
europene cu cele non-europene; se realizează sau cel puțin se în-
curajează, astfel, o ierarhie implicită a culturilor.246 Pentru a subli-
nia caracterul extraordinar al susținătorilor formațiunii sale, Bruno
Gollnisch, europarlamentar al Frontului și fost președinte executiv
al partidului până în 2007, și-a declarat convingerea, într-unul din
discursurile sale, că în vederea atingerii scopurilor partidului, ale-
gătorii săi trebuie să fie capabili de sacrificii semnificative din
punct de vedere pecuniar și spiritual, să fie pregătiți să renunțe la
posesii și la libertate doar pentru a-și vedea idealurile realizate. Ba
chiar, adăuga același politician, susținătorii Frontului ar trebui să
fie capabili de sacrificiul suprem, să renunțe așadar chiar la viață
în numele partidului. Această caracterizare, însoțită de apelurile
lui Gollnisch către susținători să rămână inflexibili în fața compe-
titorilor politici, conturează tabloul unei strategii de comunicare
politică ce depășește cu mult pasiunea și determinarea, fiind ve-
cină cu ceea ce poate fi considerat drept fanatism patologic.247
Temele demografice reprezintă parte integrantă și indispensa-
bilă a retoricii pe care Frontul Național o angajează cu privire la
planurile sale pentru o A Șasea Republică Franceză. Nucleul aceste
noi societăți este, în viziunea lepeniștilor, familia tradițională, re-
zultat al căsătoriei dintre (obligatoriu!) un bărbat și o femeie.248
246
Formațiunea populistă din Belgia, Vlaams Belang, chiar a realizat o astfel
de ierarhizare a culturilor, pe baza principiului „inegalității naturale fun-
damentale dintre comunități”.
247
France”, p. 6.
248
Ideea de căsătorie între persoanele de același sex ieșea, așadar, din orice
discuție.
118
Acestei condiții ne-negociabile i se suprapune necesitatea ca Gu-

vernul de la Paris să adopte de urgență politici pro-nataliste în ve-
derea contracarării a ceea ce Le Pen a numit „iarna demografică” a
Franței. Liderul populist francez considera că țara a ajuns într-o si-
tuație dificilă din punct de vedere demografic, ceea ce s-a datorat
(cui altcuiva?) clasei politice franceze, care a susținut liberalizarea
avortului și nu s-a opus folosirii metodelor contraceptive. Vinovată
pentru situație este și „presa masonică de stânga”, apelativ pe care
politicianul francez îl folosește când face referire la mass-media
ostilă.249
Pentru a contracara situația demografică total neavenită în care
susține că s-ar afla Franța, Le Pen propune adoptarea unui cadru
legislativ cu măsuri generoase în sprijinirea cuplurilor căsătorite:
de la acordarea de beneficii sociale părinților care au mai mult de
trei copii, până la oferirea de salariu și pensie femeilor casnice,
care să fie, astfel, încurajate să procreeze și să rămână acasă pentru
a se ocupa exclusiv de creșterea copiilor. Statul trebuie, așadar, să
devină cel mai puternic apărător al valorilor tradiționale și să pro-
tejeze ceea ce lepeniștii considerau a fi interesele morale și spiri-
tuale ale comunității etnice majoritare în fața moravurilor ușoare
pe care le propagă lumea modernă. Frontul a cerut chiar abrogarea
legislației permisive cu privire la avort, precum și cea privitoare la
folosirea drogurilor. Le Pen considera că rata scăzută a natalității
este rezultatul stilului de viață haotic impus francezilor de lumea
modernă, a stresului, a consumului de alcool și de tutun, care reduc
capacitățile biologice ale bărbaților de a perpetua specia umană.
Într-o declarație faimoasă a sa, preluată de cotidianul Libération
249
Așadar, construcția discursivă în termenii conflictului „popor” – „elite”,
specifică strategiei populiste, se manifestă și cu privire la temele demo-
grafice.
119
în 1996, Le Pen a declarat că folosirea contraceptivelor și legea

franceză de liberalizare a avorturilor s-au dovedit a fi „mult mai
eficiente decât orice bombă nucleară în eradicarea francezilor de
pe suprafața planetei”.
În discursul său politic, Le Pen ovaționează trecutul glorios al
Franței pe un ton cu un puternic accent ento-naționalist, argumen-
tând că o țară poate fi cu adevărat puternică doar dacă se întoarce
la valorile sale tradiționale și dacă își asigură omogenitatea din
punct de vedere etnic. Pe parcursul anilor 1980, Frontul Național
va face tot ce-i stă în putință să își afirme ideile cu o puternică
dimensiune eugenistă, profitând de dezbaterea pe marginea cadru-
lui legislativ cu privire la dobândirea cetățeniei. A fost o discuție
care s-a transformat rapid într-una de larg interes datorită dobân-
dirii cetățeniei franceze, de drept, a aproximativ 400.000 de tineri
algerieni de a doua generație, o bună parte din ei alegând să își
satisfacă stagiul militar în Algeria, nu în Franța, în ciuda perioadei
mai scurte pe care o solicitau autoritățile franceze pentru acest sta-
giu. Atitudinea tinerilor algerieni a permis Frontului Național să
critice legislația națională a Franței, clamând că aceasta a fost cu
intenție croită astfel încât să nu facă diferența între persoanele care
sunt „francezi pe hârtie” și cei care sunt „francezi cu inima” (așa-
numiții „Français de cœur”).250 Însă mai mult decât atât, mesajul
lui Le Pen operează cu o dialectică pe care o transmite cel puțin la
nivel subliminal, făcând diferență între „Franța legală” și „Franța
reală”, considerând că prima, în ciuda scopului său, o neglija – sau
chiar nega fundamental – pe a doua.251
250
Jens Rydgren, “France: The Front National, Ethnonationalism and Popu-
lism”, p. 169.
251
Michel Winock, Nationalism, anti-semitism, and fascism in France, Stan-
ford: Standford University Press, 1998, pp. 24–25, apud Jens Rydgren,
“France: The Front National, Ethnonationalism and Populism”, p. 169.
120
Viziunea unitară a formațiunii cu privire la toate aceste teme,

în ciuda numărului mare de organizații teritoriale, se datorează
aparatului de partid caracterizat de un puternic centralism, proiec-
tat astfel cu precădere după sciziunea internă din 1998.252 Soluția
pe care o propun liderii Frontului și care e susținută de alegătorii
formațiunii este înființarea unui așa-numit État-gendarme, care să
asigure instaurarea unui sistem penal mult mai dur, care să prevadă
pedeapsa capitală pentru infracțiuni grave.253 A Șasea Republică
Franceză promisă de Front pare a se constitui într-un veritabil re-
gim timocratic, încă un argument în favoarea ipotezei conform că-
reia populismul este anticamera autoritarismului.
Frontul Național poate fi ușor acuzat de duplicitate, pentru că,
în ciuda discursului său de respingere a logicii democratice (fie și
doar sub forma în care aceasta se prezintă astăzi), formațiunea fo-
losește fără menajamente jocul democratic pentru a-și disemina
mesajul și a aduna susținători. Discursul formațiunii este unul care
plasează întreaga clasă politică (mai puțin pe reprezentanții pro-
priei organizații) într-o postură a impotenței politice, acuzând res-
tul politicienilor că sunt controlați de indivizi cu interese financi-
are obscure. Dată fiind această ruptură ireversibilă între Front și
toți ceilalți care reprezintă clasa politică franceză (iar mai apoi bi-
rocrații europeni), pentru Le Pen discuția cu oponenții politici nu
are niciun sens pentru că doar partidul său urmărește binele public,
ceilalți găsindu-se într-o imposibilitate sistemică și sistematică de
a îndeplini acest deziderat. S-a argumentat că tocmai acesta ar fi
252
Sciziunea Frontului Național a fost rezultatul disputelor interne dintre
Jean Marie Le Pen și Bruno Megrét, care a fondat în 1999 Mouvement
National Républicain(Mișcarea Națională Republicană).
253
France”, p. 9.
121
motivul pentru care liderul populist (și nu este doar cazul celui
francez) preferă mai degrabă să-și ridiculizeze competitorii poli-
tici decât să se angajeze într-o discuție reală cu aceștia.254 Tind să
cred, însă, că opțiunea populiștilor de a bagateliza partenerii de
conversație incomozi rezidă din imposibilitatea acestora, demon-
strată de-a lungul campaniilor electorale naționale și europene, de
a aduce argumente solide în sprijinul propunerilor pe care le fac.
În ceea ce privește răspunsurile la „acuzațiile” de populism
care li s-au adus de-a lungul anilor, liderii Frontului Național do-
vedesc o înțelegere aproximativă a acestui concept, afirmațiile lor
indicând faptul că percep populismul drept o ideologie robustă
(sau măcar transmit acest mesaj la nivel comunicațional), care – în
viziunea lor – mai mult decât alte ideologii, face dreptate în soci-
etatea atât de divizată a Franței. Jean-Pierre Stirbois, secretar ge-
neral al partidului, scria în 1988 că este mândru să-și spună „nați-
onal-populist”, argumentând această (auto-)etichetare relativ
neconvingător prin congruența care considera că ar trebui să existe
între termenii de „națiune” și „popor”, clamând că doar astfel fiind
(i.e. populist) le poate reprezenta pe amândouă.255 Câțiva ani mai
târziu, în 1991, Jean-Marie Le Pen declara că nu se ferește de ape-
lativul „populist” atâta timp cât asta înseamnă că (spre deosebire
254
M. Fennema, M. Maussen, “Dealing with Extremists in Public Dis-
cussion”, p. 392.
255
J.P. Stirbois, Tonnèrre de Dreux. L’avenir nous appartient, Éditions Nati-
onal-Hebdo, 1988, pp. 215–216, 218. Apud Nicola Genga, „The Front
National and the national-populist right in France”, in Hedwig Giusto,
David Kitching, Stefano Rizzo (eds.), The Changing Faces of Populism:
Systemic Challengers in Europe and the U.S., Buxelles-Roma: FEPS,
CRS, Fondazione Italianieuropei, 2013, p. 73. (în continuare: Nicola
Genga, „The Front National and the national-populist right in France”)
122
de alți politicieni) ia în considerare opinia poporului.256 La aproape

20 de ani distanță de la această declarație, în 2010, Marine Le Pen
afirma pe un ton asemănător, prezentă la un post de televiziune
francez, că dacă a fi populist înseamnă a apăra poporul în fața eli-
telor, atunci se declară cu mândrie populistă.257
Reiese cât se poate de clar din afirmațiile de mai sus faptul că
nici liderii Frontului nu se simt confortabil cu apelativul de popu-
list, afișând de fiecare dată nevoia de a da sensuri acestui termen
și de a-i îndepărta conotațiile negative sau, din contră, de a plusa
pentru a-l încărca pozitiv din punct de vedere semantic, în speranța
că astfel valențele negative vor fi eliminate, sau măcar date uitării.
„Populiste et fier de l’être!” a reprezentat, probabil, expresia su-
premă a acestei nevoi în demersul de redefinire a imaginii politice,
afirmația fiind folosită ca slogan oficial al școlii de vară a tinerilor
frontiști în 1994, moment în care și Le Pen sugerează că formați-
unea sa politică poate la fel de bine să fie denumită „Frontul Po-
pulist”.
3.4.2. Austria
Austria este țara a cărei istorii postbelice s-a dovedit a reprezenta

un teren fertil pentru populism, asociat invariabil ideilor radicale
256
P. Taguieff, „Populismes et antipopulismes: le choc des argumentations”,
in Mots. Les langages du politique, Nr. 55, 1998, p. 17. Apud Nicola
Genga, „The Front National and The National-Populist Right in France”,
p. 74.
257
G. Ivaldi, „Permanences et évolutions de l’idéologie frontiste”, in Delwit,
P. (Ed.) Le Front National. Mutations de l’extrême droite française, Bru-
xelles: Édition de l’Université de Bruxelles, 2012, pp. 107–108. Apud Ni-
cola Genga, Nicola, „The Front National and The National-Populist Right
in France”, p. 74.
123
de dreapta. Studiile cu privire la dezvoltarea politică a unuia dintre

cele mai cunoscute partide populiste contemporane din Europa,
Partidul Libertății din Austria (germană Freiheitliche Partei
Österreichs, FPÖ) au reliefat faptul că acesta a ajuns, astăzi, să
reprezinte o constantă a spațiului politic austriac, rezultatele sale
în alegeri fiind, în medie, de 15%.258 Mai mult decât atât, acest
partid pare a fi încarnarea politică fidelă a așa-numitului „popu-
lism complet”, dezvoltând în egală măsură cele trei elemente con-
siderate a fi absolut necesare acestuia: apelul la Popor ca instanță
morală supremă, mesajele anti-elitiste și, nu în ultimul rând, opo-
ziția la adresa minorităților.259
Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial,
foștii naziști s-au asociat în diferite organizații extremiste, cu tente
teroriste chiar, înființate în secret, dar care au avut un parcurs scurt,
Lupii (germană Werwolfgruppe) – cea mai importantă dintre ele,
fiind demantelată în 1948. În anii 1950, nostalgicii nazismului au
înființat Organizația Austriacă de Gimnastică (germană Österrei-
chischer Turnerbund), o asociație a cărui scop nedeclarat era acela
de a păstra vii ideile fostului regim totalitar de la Viena, ceea ce a
și determinat dizolvarea sa – chiar dacă doar după aproape 30 de
258
Desirée Schmuck, Jörg Matthes, Hajo Boomgaarden, „Austria: Candi-
date-Centred and Anti-Immigrant Right-Wing Populism”, în Toril Aal-
berg, Frank Esser, Carsten Reinmann, Jesper Strömbäck, Claes H. de Vre-
ese (Eds.), Populist Political Communication in Europe, New York:
Routledge, 2016, p. 86. (în continuare: Desirée Schmuck, Jörg Matthes,
Hajo Boomgaarden, „Austria: Candidate-Centred”)
259
Jan Jagers, Stefaan Walgrave,”Populism as political communication style:
An empirical study of political parties’ discourse in Belgium”, in Euro-
pean Journal of Political Research, vol. 46, no. 3, 2007, pp. 319–345.
Apud Desirée Schmuck, Jörg Matthes, Hajo Boomgaarden, „Austria:
Candidate-Centred”, p. 87.
124
ani de existență. O soartă relativ asemănătoare a avut și Partidul

Național Democratic (germană National Demokratische Partei),
de sorginte nazistă, înființat în 1967 și scos în afara legii în 1988.
Contemporan acestuia din urmă i-a fost Liga Independenților (ger-
mană: Verband der Unabhängigen, UdV), creată la 1949 cu scopul
de a face opoziție celor două mari partide SPÖ (stânga) și ÖVP
(dreapta, catolic) și de a readuce în dezbatere publică ideea pan-
germanismului. Dispare în 1955 datorită mesajului său prea radi-
cal, care rezonează din ce în ce mai puțin cu electoratul austriac.
Pe ruinele sale se ridică, însă, Partidul Austriac al Libertății (ger-
mană Freiheitliche Partei Österriechs, FPÖ) care, până spre finele
anilor 1970, rămâne o formațiune politică lipsită de importanță pe
scena politică de la Viena datorită mesajului său nostalgic, prea
puțin diferit de cel al defunctei organizații UdV.260
Partidul trece printr-o perioadă de confuzie ideologică până la
mijlocul anilor 1980. Programul său politic navighează de la ideile
eugeniste ale manifestului său din 1968, când face apel la capaci-
tățile geneticii de a conserva puritatea etnică (și morală) a austrie-
cilor,261 până la acceptarea valorilor progresiste în 1980, când sub
conducerea noului său lider Norbert Steger partidul se liberali-
zează într-o asemenea măsură încât este cooptat la guvernare ală-
turi de social-democrații austrieci între 1983–1986. Această apro-
piere de stânga spectrului politic generează nemulțumire în rândul
ultraconservatorilor din partid, mai ales a celor tineri, care după
260
Piero Ignazi, Extreme Right Parties in Western Europe, Oxford: Oxford
University Press, 2003, p. 111. (în continuare: Piero Ignazi, Extreme Right
Parties in Western Europe)
261
Luther, K.R. (1988), „The Freiheitliche Partei Osterreichs: Protest Party
or Governing Party?”, în E.J. Kirchner (Ed.), Liberal Parties in Western
Europe, Cambridge: Cambridge University Press, p. 213–251. Apud
Piero Ignazi, Extreme Right Parties in Western Europe, p. 111.
125
eșecul alegerilor prezidențiale din 1986, răstoarnă conducerea pro-

gresistă și își impun propriul punct de vedere asupra modului în
care ar trebui realizată comunicarea politică.262
Așadar, FPÖ își va schimba radical mesajul începând cu anul
1986, când prin acțiunile susținute ale radicalilor de dreapta din
partid, îl alege ca președinte pe tânărul Jörg Haider – până atunci
liderul organizației din regiunea Carinthia. Deși mult mai tânăr de-
cât omologul său francez Jean-Marie Le Pen și, fără tăgadă, cu
experiență politică mult inferioară acestuia, noul lider al Partidului
Austriac al Libertății a ținut și el de multe ori prima pagină a zia-
relor din presa europeană, devenind un nume de referință pentru
populismul contemporan. Și-a cultivat cu grijă imaginea pe par-
cursul lungii sale perioade de conducere, dovedind abilitățile ca-
meleonice extraordinare, utile competiției politice în care s-a an-
gajat și necesare lărgirii bazei electorale.263 Imaginea sa a ajuns să
constituie una din cele mai importante motoare politice ale parti-
dului pe care îl conducea, iar competitorii săi politici trebuiau să
țină cont de personalitatea lui Haider în elaborarea strategiilor de
combatere a mesajelor partidului său. Chiar și după ce demisio-
nează de la conducerea partidului în anul 2000, fotografiile sale
sunt folosite în afișele electorale ale formațiunii, ceea ce indică
gradul de popularitate pe care îl avea atât în interiorul partidului,
cât și în rândul alegătorilor FPÖ. Literatura de specialitate a scris
chiar despre dezvoltarea „haiderismului” (analogie cu cazul fran-
cez al „lepenismului”)264 sau despre „fenomenul Haider”.265
262
263
Michelle Williams, The Impact of Radical Right-Wing Parties in Western
European Democracies, New York:Palgrave, 2006, p. 169. (în continuare:
Michelle Williams, The Impact of Radical Right-Wing Parties)
264
Ibidem.
265
Ruth Wodak, Anton Pelinka, The Haider Phenomenon, London: Transac-
tion Publishers, 2002.
126
Carisma sa (în jurul căreia formațiunea pe care o conducea a con-

struit un adevărat cult al personalității) și calitățile oratorice ale lui
Haider s-au dovedit a fi o mină de aur pentru partid în procesul de
reinventare în care s-a angajat acesta. Climatul politic național pare
să fi fost și el unul mai degrabă tolerant față de mesajele populiste
ale extremei drepte, condamnând cu prea puțină fermitate referin-
țele hitleriste ale FPÖ sau cele care glorificau trecutul nazist, mesaje
pe care alte partide austriece nici nu s-ar fi putut gândi să le folo-
sească. Partidul lui Haider a urmărit, așadar, să acopere un spațiu
ideologic prohibitiv celorlalte partidelor austriece, care – în acord
cu celebra teorie economică a lui Anthony Downs, aplicată și me-
diului politic – se îngrămădiseră înspre centrul spectrului politic.
În ciuda campaniilor organizate atât de Partidul Social-Democrat
din Austria (SPÖ), cât și de Partidul Popular din Austria (ÖVP)
pentru conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă Haider pen-
tru sistemul politic austriac, imaginea acestuia nu a avut de suferit.
De altfel, dacă stânga părea realmente necruțătoare în acuzațiile pe
care i le aducea fostului partener de guvernare, Partidul Poporului
din Austria (germană: Österreichische Volkspartei, ÖVP), partid
de centru-dreapta, nu a exclus niciodată posibilitatea unei alianțe
cu populiștii lui Haider, oferindu-i acestuia din urmă suficient
curaj să-și ducă mai departe actul politic fără prea mare îngrădire.
În cele din urmă, deschiderea manifestată de către ÖVP s-a ma-
terializat prin cooptarea partidului condus de Haider în guvernul
austriac format ca rezultat al alegerilor din 1999.266
În ceea ce privește comunicarea politică a FPÖ, partidul s-a eri-
jat în poziția de singur apărător al valorilor tradiționale și a identi-
tății naționale a austriecilor, construindu-și un discurs adversativ
266
Michelle Halle Williams, The Impact of Radical Right-Wing Parties,
p. 181.
127
la adresa imigrației și a infracționalității, între care găsește o core-

lație directă. Mesajele lui Haider și ale altor reprezentanți ai parti-
dului său sunt adesea încărcate de xenofobie, anti-semitism și re-
vizionism. Mai mult decât atât, populiștii austrieci s-au arătat
foarte deranjați de „doctrina proporționalității” (în germană, așa-
numitul „Proporz”), o formă de consociaționalism specifică siste-
mului politic din Austria, care, în fapt, închidea ideologic arcul
guvernamental, în dezavantajul partidelor noi care se formau pe
scena politică de la Viena.267
FPÖ se prezintă, astfel, ca o formațiune anti-sistem, însă natura
sa este una contradictorie datorită faptului că accede de mai multe
ori la guvernare, reprezentând așadar, cel puțin periodic, sistemul
pe care îl critică. Alegerile anului 1999 rup din nou „cordonul sa-
nitar” care ținea populiștii austrieci în afara guvernului de la Viena,
însă de această dată nu mai sunt cooptați la putere de către social-
democrați, care vor rămâne în opoziție în urma negocierilor eșuate
cu ÖVP, ci de către principalul partid de centru-dreapta, formând
așa-numitul „Guvern Negru-Albastru” (ÖVP – FPÖ). Pentru a îm-
blânzi criticile la adresa noului executiv, în rândurile căruia se re-
găsea un partid asociat ideologiei naziste, Jörg Haider demisio-
nează din fruntea formațiunii pe care o condusese peste douăzeci
de ani și, formal, își păstrează doar funcția de guvernator al
Carinthiei.268 Mai mult decât atât, la cererea expresă a Președinte-
lui Republicii, pactul noii coaliții guvernamentale va cuprinde an-
gajamentul de a „lupta împotriva xenofobiei, antisemitismului și
rasismului, precum și de a nu neglija drepturile omului referitor la
267
268
Cu toate acestea, influența sa în interiorul partidului rămâne intactă.
128
orice persoană, indiferent de originea, religia și ideologia aces-

tuia”.269
Garanțiile pe care le obține sistemul politic austriac din partea
FPÖ îi vulnerabilizează pe populiști, care pe lângă faptul că își
dezvăluie lipsa de cadre competente în a ocupa pozițiile guverna-
mentale pe care și le-a negociat, se confruntă și cu pierderi de ima-
gine în ochii electoratului fidel pentru că acceptă condițiile impuse
de „sistem”. Intrarea la guvernare în 2000 pare să fi fost o decizie
care nu i-a avantajat pe populiștii lui Haider, aceștia dovedindu-și
incapacitatea de a duce la îndeplinire promisiunile din timpul lun-
gii perioade petrecute în băncile opoziției.270 În anul 2002, coaliția
guvernamentală se destramă datorită neînțelegerilor între cei doi
parteneri politici cu privire la anumite măsuri economice, iar ero-
darea FPÖ devine vizibilă nu doar în sondaje, ci și în rezultatele
alegerilor anticipate din același an: de la 27% în 1999, partidul
întrunește, aproximativ 3 ani mai târziu, doar 10% din numărul
total de voturi.271
În fine, o altă observație pe care consider important să o fac cu
privire la caracterul FPÖ este puternica sa „retorică de excludere”,
pe care am numit-o în această lucrare „stigmatizare” (în lucrările
de specialitate de limbă engleză va fi găsită sub denumirea de
269
Franz Fallend (2001), „Austria”, în European Journal of Political Re-
search, 40 (3–4), 240–3. Apud Cas Mudde, Cristóbal Rovira Kaltwasser
(editori), Populismul în Europa și în Cele Două Americi. Amenințare sau
Remediu pentru Democrație?, Iași:Institutul European, 2015, p. 202.
270
Franz Fallend (2015), „Populismul la guvernare: cazul Austriei (2000–
2007)”, în Mudde, C., Kaltwasser, C.R. (Ed.), Populismul în Europa și în
Cele Două Americi. Amenințare sau Remediu pentru Democrație?,Iași:
Institutul European, 2015, p. 203.
271
Rezultatul e disponibil la: http://www.parties-and-elections.eu/
austria2.html (accesat la 11 august 2016).
129
„scapegoating”). Discursul populiștilor austrieci este adesea în-

dreptat, dacă nu împotriva elitelor, împotriva unei minorități, fie
aceasta etnică, religioasă, culturală etc. În acest sens, partidul con-
dus de Haider a avut diferite inițiative împotriva străinilor și, ase-
menea altor partide populiste europene de dreapta radicală, împo-
triva imigranților – ceea ce a contribuit la lărgirea bazei sale
electorale.272
3.4.3. Italia
Italia reprezintă un caz cu totul aparte în ceea ce privește dezvol-

tarea dreptei radicale populiste. Spre deosebire de reacțiile anului
1999 din Austria, când FPÖ devenea parte a executivului de la
Viena, sau a celor din Franța anului 2002, când Jean Marie Le Pen
intra în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, accederea
multiplă la guvernare a dreptei radicale populiste din Italia nu a
fost percepută ca o amenințare la adresa democrației.273 Iar această
situație se datorează, conform anumitor autori, mesajului atipic al
populiștilor italieni, preocupați în primul rând de tema descentra-
lizării, ceea ce a permis prea puțin ca aceștia să fie asociați autori-
tarismului. Aceiași autori notează, însă, că moștenirea celor două
272
Anton Pelinka (2013), „Right-wing populism: Concept and typology”, în
R. Wodak, M. KhosraviNik, B. Mral (Ed.), Right-Wing Populism in Eu-
rope: Politics and Discourse (pp. 3–23). Londra: Bloomsbury. Apud
Schmuck, D., Matthes, J., Boomgaarden, H., „Austria. Candidate-Centred
and Anti-Immigrant Right-Wing Populism”, în Aalberg, T., Esser, F., Re-
inmann, C., Strömbäck, J., de Vreese, C.H. (editori), Populist Political
Communication in Europe, New York: Routledge, p. 87.
273
Subliniem și faptul că succesul dreptei radicale populiste din Italia a fost
întotdeauna inferior celui al partidelor omoloage din Franța, Olanda sau
Austria.
130
decenii de regim fascist din istoria Italiei274 ar fi permis, până la

un anumit punct, etalarea unor atitudini radicale fără a scandaliza
foarte mult opinia publică.275
Probabil principalul factor care a contribuit la succesul dreptei
radicale populiste din peninsulă a fost puternicul sentiment de dez-
nădejde al electoratului italian, care la începutul anilor 1990 își
pierduse, aparent iremediabil, încrederea în politică, manifestând
ostilitate atât față de politicieni, cât și față de partide – indiferent
dacă acestea erau la guvernare sau în opoziție. În acest context,
imaginea unui sistem clientelar, profund corupt, protejat de forma-
țiunile politice tradiționale, a făcut ca mesajul anti-elitist al popu-
liștilor să-și găsească adepți relativ ușor. Secularizarea progresivă
a societății, care a slăbit influența instituțiilor religioase catolice
asupra opiniei publice, a contribuit și ea la acest fenomen de dezi-
deologizare a spațiului politic italian, fenomen care s-a produs re-
lativ simultan cu pierderea de susținători de către creștin-demo-
crați.276
274
În literatură, apariția și dezvoltarea populismului postbelic din Italia este
inevitabil legat de ideologia fascistă. Vezi, în acest sens, Caciagli, M.,
„The Movimiento Sociale Italiano – Destra Nazionale and Neo-Fascism
in Italy”, în Von Beyme, K. (Ed.), Right-Wing Extremism in Western Eu-
rope, Frank Cass & Co. Ltd.: Londra, 1988, p. 19.
275
Ipoteză pe care o considerăm a fi discutabilă, mai cu seamă în absența
unui studiu solid. Vezi Marco Tarchi, „Italia: Tărâmul populismelor”, în-
Sergiu Gherghina, Sergiu Mișcoiu, Sorina Soare (editori), Populismul
contemporan, Iași: Institutul European,2012, p. 379.
276
Începutul anilor 1990 îi găsește pe creștin-democrați dezamăgind electo-
ratul italian printr-o similitudine prea mare cu stânga din punctul de ve-
dere al politicilor sociale, dar și într-un major impas ideologic, pentru că
după căderea regimurilor comuniste din Europa răsăriteană, păreau a-și fi
pierdut esența mesajului politic și social.
131
Și în Italia a existat, așadar, un mediu favorabil dezvoltării po-

pulismului, cu precădere după marile schimbări prin care trece sis-
temul politic la mijlocul anilor 1990, când populismul nu mai ră-
mâne o caracteristică doar a partidelor radicale, ci ajunge să fie
utilizat cu succes și de către așa-numitele partide moderate. Un
ilustru reprezentant al populismului dreptei moderate este chiar
fostul premier italian Silvio Berlusconi, care pe lângă mesajele
sale cu un puternic iz populist, nu s-a temut de asocierile cu parti-
dele populiste de dreapta radicală – Alianța Națională (în italiană
Alleanza Nationalle) și Liga Nordului (în italiană Lega Nord), pe
care le cooptează la guvernare.
Voi stărui, în cele ce urmează, cu precădere asupra parcursului
politic al Ligii Nordului, un important reprezentant al populismu-
lui european contemporan, diferit sub multe aspecte de celelalte
partide de aceeași natură analizate în cuprinsul acestei cărți. For-
mațiunea a ajuns la actuala formă după fuziunea mai multor miș-
cări politice locale și (mai ales!) localiste formate de-a lungul ani-
lor 1980. Un prim paradox pe care îl notăm este faptul că, în Italia,
tentația pentru populism apare cu precădere în nordul dezvoltat,
așadar nefiind (cel puțin aparent) o reacție a incapacității de adap-
tare la modernizare, astfel cum se întâmplă în alte țări.277 Liga Nor-
dului duce anti-elitismul mai departe decât alte partide populiste,
militând ca, în baza clivajului centru-periferie, geografia Italiei să
fie redesenată în baza principiilor federaliste. Populiștii separatiști
italieni operează, așadar, cu o dublă stigmatizare: pe de o parte,
277
Datele cu privire la profilul electoratului Ligii Nordului (analizat în pagi-
nile capitolului următor) indică faptul că ar fi vorba, mai degrabă, despre
o spaimă a tinerilor cu privire la viitorul lor, dorind decuplarea de orice ar
putea reprezenta un balast care să întârzie sau, mai rău, să stopeze, dez-
voltarea lor profesională și/sau personală.
132
cea a sudului sărac, zonă care ține în loc dezvoltarea Italiei (spre
deosebire de nordul bogat, care propulsează dezvoltarea econo-
mică și socială a țării) și, pe de cealaltă parte, a capitaliei, demo-
nizând Roma pentru presiunea birocratică pe care o pune asupra
restului țării și acuzând-o că s-a transformat într-un leagăn al poli-
ticienilor corupți.278
Una din cele mai interesante trăsături ale Ligii este aceea că ima-
ginarul său politic, în baza căruia își construiește discursul populist,
a inventat o regiune administrativă total nouă, care nu are rădăcini
istorice (nefiind vreodată o regiune autonomă), i.e. Padania. Reto-
rica populiștilor conduși până în 2012 de Umberto Bossi, fost mi-
nistru în guvernele Berlusconi, încearcă și legitimarea unei etnii se-
parate pentru locuitorii nordului, brodând astfel o identitate politică
dominată de mituri și de simboluri noi, la a căror semnificații să
adere locuitorii acestei regiuni. Pentru separatiștii italieni, identita-
tea regională nu este produsul unei perioade îndelungate de timp,
marcate de frământări identitare care să țină cont măcar de o mi-
nimă diferență etnică. Lega Nord este, în schimb, o mișcare politică
ce etalează certe trăsături ale post-modernismului politic, în care
manipularea geografiei este produsul în primul rând al diferențelor
economice și abia mai apoi al celor culturale, nefiind vorba despre
vreo diferență în ceea ce privește limba vorbită.279
Retorica de protest la adresa modului de organizare și de funcți-
onare a administrației centrale stă la baza activității Ligii Nordului,
care acuză Roma de „elefantiazis birocratic” și de sprijin financiar
excesiv (adesea nejustificat în raport cu alte priorități) în vederea
278
Marco Tarchi, op. cit., p. 383.
279
John Agnew, Carlo Brusa, (1999), „New Rules for National Identity? The
Northern League and Political Identity in Contemporary Northern Italy”,
National Identities, 1 (2), p. 123.
133
dezvoltării sudului Italiei. Acest discurs se grefează pe o tendință

din ce în ce mai favorabilă a opiniei publice italiene în ceea ce pri-
vește ideea autonomiei politice în raport cu centrul, electoratul din
nordul Italiei fiind vizibil deranjat de aceste aspecte, cu precădere
spre finele anilor 1980. Simpatia pentru ideile Ligii este transferată
în voturi, a căror pondere devine una considerabilă odată ce toate
micile „ligi” își unesc forțele. Anul 1993 marchează câștigarea de
către partidul condus de Umberto Bossi a primăriei orașului Milan.
Odată ce partidul ajunge să trimită reprezentanți și în Parlament, de-
venind astfel un partid de anvergură națională, s-a considerat că
Liga Nordului se va deradicaliza, ceea ce, însă, nu se întâmplă. Din
contră, separatiștii populiști devin și mai radicali, împinși fiind, pen-
tru a supraviețui politic, înspre extrema dreaptă a spectrului politic
de către Forza Italia, partidul populist de dreapta moderată a fostu-
lui premier italian Berlusconi.280
De altfel, în absența retoricii populiste de extremă dreaptă, for-
mațiunii conduse de Bossi i-ar fi lipsit mecanismul esențial care
să-i permită să-și fundamenteze idealul politic padanian. Astfel,
apelul la secesionism al formațiunii, manifestat în baza unei ficți-
uni geografico-administrative, era necesar să fie cuplat unui senti-
ment de apartenență, mult mai ușor de indus prin evidențierea nu
a ceea ce îi asemăna pe indivizii acestei entități fictive între ei
(pentru că astfel era relativ dificil să stabilească o limită geogra-
fică), ci a ceea ce îi diferenția de alții. În imaginarul politic al ligii,
formațiunea a intrat de-a dreptul într-un conflict între Bine și Rău.
Umberto Bossi și partidul la cârma căruia se afla reprezentau Bi-
nele, fiind singurii care urmăreau bunăstarea (în sensul cel mai larg
280
Pietro Ignazi (2005), „Legitimation and Evolution on the Italian Right
Wing: Social and Ideological Repositioning of Alleanza Nazionale and
the Lega Nord”, South European Society and Politics, 10 (2), p. 346.
134
al cuvântului) Poporului, periclitată de Răul reprezentat de elitele

politice, fie ele cu sediul la Roma sau la Bruxelles. De altfel, în
anul 1992 liderul ligii scria, într-o carte publicată împreună cu bi-
ograful său oficial, Daniele Vimercati, că „răul cuibărește pe cu-
loarele puterii”, o afirmație cel puțin interesantă – mai ales dacă o
plasăm în contextul accederii la guvernare a partidului, câțiva ani
mai târziu.281 În goana după un discurs anti-elitist cât mai puternic,
afirmațiile reprezentanților formațiunii populiste italiene au ajuns
să frizeze absurdul; spre pildă, Roberto Maroni, fost ministru al
muncii din partea Ligii, declara că viața la Roma îl irită pentru că
este nevoit să facă politică alături de elite și că „Nordul” este re-
giunea care îi răzbună pe oamenii simpli în fața nedreptăților pro-
vocate de inamicii Poporului.282
Pe lângă contrastul cu politicianul „corupt și leneș”, opus idea-
tic italianului de rând din nord, onest și muncitor, odată intrată în
competiția electorală națională, mesajele ligii s-au îndreptat și îm-
potriva imigranților. Formațiunea lui Bossi s-a descris pe sine ca
fiind un ferm apărător al „integrității culturale” a societății italiene,
etalând un puternic șovinism social. Rasismul cultural este o altă
dimensiune a discursului acestui partid, care consideră că persoa-
nele aparținând aceleiași rase ar trebui, fără îndoială, să fie egale
între ele, însă nu neapărat și cu persoane aparținând altor rase. La
281
Umberto Bossi, Daniele Vimercati, Vento dal Nord. La mia Lega e la mia
Vita, Milan: Sperling & Kupfer, 1992, p. 187. Apud McDonnell, D.
(2006), „A Weekend in Padania: Regionalist Populism and the Lega
Nord”, Politics, 26 (2), p. 128.
282
La Padania, 19 iunie 2005, p. 6. Apud Apud McDonnell, D. (2006), „A
Weekend in Padania: Regionalist Populism and the Lega Nord”, Politics,
26 (2), p. 128.
135
fel ca în cazul tuturor celorlalte partide populiste de dreapta radi-

cală din Europa Occidentală, și reprezentanții Ligii Nordului, în
discursurile lor, asociază imigrația cu creșterea infracționalității,
avertizând asupra pericolelor multiculturalismului.283
Retoricii de stigmatizare i-au mai căzut victime un număr real-
mente impresionant de entități, de la indivizi precum birocrații de
la Bruxelles sau persoanele de confesiune islamică, până la con-
cepte abstracte precum capitalismul mondial.284 Atitudinea față de
Uniunea Europeană a fost una mai puțin consecventă, pentru că
inițial Liga Nordului privea cu ochi buni integrarea europeană,
percepând acest proces ca pe o șansă de îndepărtare administrativă
a Padaniei de Roma. Situația s-a schimbat, însă, radical odată ce
guvernul Romano Prodi a reușit negocierea cu succes a aderării
Italiei la Uniunea Monetară Europeană. Ca urmare, formațiunea
lui Bossi acuză instituțiile de la Bruxelles că sunt, de fapt, părtașe
activității elitelor de la Roma.285
Mai notez faptul că, din punct de vedere cultural, pentru Ligă
familia reprezintă instituția de bază a societății, pe care s-a angajat
să o apere pentru că ar reprezenta păstrătorul tradițiilor și al culturii
care definește identitatea colectivă. Cât timp a fost la guvernare,
formațiunea a sprijinit adoptarea de politici menite să încurajeze
natalitatea (printre care, reduceri de taxe pentru familiile cu copii
și creșterea alocațiilor bugetare pentru creșe) și și-a afișat profunda
opoziție la propunerea din 2007 a guvernului de stânga de acordare
283
La Padania, 19 iunie 2005, p. 2. Apud Duncan McDonnell (2006), „A
Weekend in Padania: Regionalist Populism and the Lega Nord”, Politics,
26 (2), p. 130.
284
Pietro Ignazi, op. cit., p. 347.
285
Duncan McDonnell, (2006), „A Weekend in Padania: Regionalist Popu-
lism and the Lega Nord”, Politics, 26 (2), p. 129.
136
de drepturi sporite cuplurilor homosexuale. Mesajele Ligii rămân

în continuare marcate de o puternică dimensiune tradiționalistă,
adesea cu referințe la valorile creștine, la moralitate și la tradiții.286
La atractivitatea electorală a Ligii Nordului a contribuit mult
și caracterul său anti-politic, imagine pe care liderii formațiunii
au întreținut-o chiar cu costul căderii în ridicol. Acest discurs este
preluat, astăzi, de Mișcarea de 5 Stele (în italiană: Movimiento 5
Stelle) condusă de comediantul Beppe Grillo, o formațiune popu-
listă de dreapta cu un discurs mai puțin radical. Inspirată de suc-
cesul Frontului Național din Franța, Liga Nordului trece printr-o
perioadă de profunde schimbări, încercând să-și recalibreze me-
sajul în vederea transformării acestuia dintr-unul regionalist,
într-unul naționalist. Totodată, partidul caută soluții de evitare a
unei hemoragii a electoratului său tradițional înspre alte partide,
în condițiile în care stilul retoric populist pare să fi fost îmbrățișat
de mai toate partidele scenei politice italiene, de la dreapta la
stânga.287
3.4.4. România
Partidele populiste contemporane care au prins rădăcini în Româ-

nia postdecembristă au fost, din punctul de vedere al comunicării
politice, relativ similare celorlalte de această natură din Europa
Răsăriteană. Studiile comparate au acordat prea puțină atenție
286
Susi Meret, „The Danish People’s Party, the Italian Northern League and
the Austrian Freedom Party in a Comparative Perspective: Party Ideology
and Electoral Support”, Aalborg:Spirit PhD Series, 2010, p. 182.
287
Giuliano Bobba, Guido Legnante, „Italy. A Breeding Ground for Populist
Political Communication”, în Aalberg, T. et al. (2017), Populist Political
Communication in Europe, Routledge: New York, p. 231.
137
României,288 situație care, în bună măsură, nu mai este aplicabilă

astăzi, când întâlnim scena politică de la București ca studiu de
caz într-un număr crescând de cercetări.289 Mai notăm, în această
parte introductivă, că unul din cei mai respectați și citați autori la
scară mondială cu privire la aspectele teoretice ale populismului
a fost un român, profesor la London School of Economics, Ghiță
Ionescu (1913–1996).290 Studiul de caz cu privire la România se
va opri asupra a două partide politice care au marcat, în măsuri
diferite, evoluția politică de la București: Partidul România
Mare291 și Partidul Poporului Dan Diaconescu.292
288
Atenția marginală care a fost acordată României ca studiu de caz se poate
datora fie ideii de asemănare cu alte studii de caz din regiune, fie faptului
că alte partide populiste din estul Europei au fost mai performante din
punct de vedere electoral, ajungând la guvernare (vezi cazul Ungariei și
al Poloniei) și fiind, astfel, în prim-planul studiilor care aveau ca obiect
acest fenomen politic.
289
Cea mai recentă lucrare în acest sens: Nicoleta Corbu, Delia Balaban-
Bălaș, Elena Negrea-Busuioc, „Romania. Populist Ideology Without Teeth”,
în Aalberg, T., et al. (Ed.), Populist Political Communication in Europe,
Routledge: New York, pp. 326–338.
290
Ghiță Ionescu scrie, împreună cu Ernest Gellner la 1969, lucrarea „Popu-
lism: Its Meanings and National Characteristics”, lucrare fundamentală
pentru înțelegerea populismului ca fenomen politic.
291
La baza cercetării cu privire la evoluția PRM stau două studii semnate de
autor, unul în curs de apariție într-un volum colectiv din Finlanda, intitulat
„Romanian Populism: Between Radical Nationalism and Communist
Nostalgia” și altul, în curs de apariție într-un volum colectiv din Germa-
nia, intitulat „The Turning Fortunes of Romania’s Far Right: The Rise and
Fall of Greater Romania Party”.
292
La baza cercetării cu privire la evoluția PPDD stă studiul: Mihnea Stoica
(2012), „Noul Populism Românesc. Analiza Programului de Partid
PPDD”,Cogitus, 27 noiembrie 2012. http://www.cogitus.ro/politica/noul-
138
Oricum, ca situație generală, populismul contemporan din Eu-

ropa Răsăriteană a rămas un curent politic mult mai puțin studiat
decât cel din Europa Occidentală, în ciuda diferențelor majore care
persistă între cele două fenomene. Una din aceste diferențe, iden-
tificată de cunoscutul autor olandez Cas Mudde – dar infirmată de
dezvoltările istorice ulterioare – era aceea că, spre deosebire de
Europa de Vest, unde populiștii sunt o pária a sistemelor politice
naționale, în est aceștia ar avea un potențial semnificativ de a func-
ționa ca parteneri guvernamentali.293 Diferențele au fost generate
și de moștenirea unor lungi decenii de autoritarism comunist în
Europa de Est,294 succesul partidelor populiste de dreapta radicală
de aici datorându-se unei îmbinări ingenioase de mesaje creștin-
ortodoxe cu mesaje antisemite.295 Studiile de până acum au iden-
tificat și faptul că în această parte a continentului, partidele popu-
liste au o dimensiune naționalistă mai pronunțată decât omoloa-
gele lor din vest, resentimentul față de minoritățile naționale fiind
una din trăsăturile lor esențiale. Spre pildă, partidul populist bulgar
Ataka (în bulgară Атака) este cunoscut pentru discursul urii (hate-
speech) pe care îl propagă împotriva minorităților etnice și a stră-
inilor (corporații multinaționale, spre pildă), pe care îi acuză că
populism-romanesc-analiza-programului-de-partid-ppdd (accesat la 15
iunie 2016).
293
Cas Mudde (2000), „In the Name of the Peasantry, the Proletariat, and the
People: Populisms in Eastern Europe”, East European Politics and Soci-
eties, 14 (2), p. 45.
294
Andrej Skolkay (2000). „Populism in Central Eastern Europe” (working
paper no. 1, Institut Für Wissenschaften vom Menschen, Vienna), p. 4.
295
Michaela Smrčková (2009). „Comparison of Radical Right-Wing Parties
in Bulgaria and Romania: The National Movement of Ataka and the Grea-
ter Romania Party”,Central European Political Studies Review, 11(1), 48–
65.
139
influențiază politica națională.296 Iar în Ungaria, partidul populist

de extremă dreaptă Jobbik s-a remarcat prin discursul său ultrana-
ționalist și iredentist.297
Cu toate acestea, în timp ce în învecinata Bulgarie partidul
Ataka reușește încă să cumuleze un număr suficient de voturi care
să îl facă să conteze pe scena politică națională, Partidul România
Mare – exponentul cel mai de seamă al populismului contemporan
de dreapta radicală din România postcomunistă – a dispărut din
punct de vedere politic odată cu decesul liderului său în septembrie
2015. Contextele regionale diferite, chiar dacă apropiate din punct
de vedere geografic, par a pecetlui sorți (și ele) diferite pentru par-
tidele de aceeași orientare politică. Din punct de vedere comuni-
cațional, însă, aceste formațiuni se aseamănă prin mesajele ireden-
tiste, prin apelul la șovinism național și prin opoziția la minoritățile
etnice și la elite.298 În ceea ce privește tema Uniunii Europene, no-
tăm faptul că Partidul România Mare a fost, probabil, una din cele
mai pro-europene partide de dreapta radicală, ceea ce s-ar putea
explica fie prin opoziția București-Bruxelles pe care a creat-o co-
296
Pentru un studiu extensiv cu privire la dreapta radicală populistă din Bul-
garia, vezi: Elza Ibroscheva (2013), „A Different Kind of Massive Attack:
How the Bulgarian Ultranationalist Party Ataka engineered its political
success using electronic media”, Central European Journal of Communi-
cation, 1, 51–66.
297
Pentru un studiu extensiv cu privire la extrema dreaptă populistă din Un-
garia, vezi: Mihai Varga (2014). Hungary’s “anti-capitalist” far-right: Job-
bik and the Hungarian Guard. Nationalities Papers: The Journal of Nati-
onalism and Ethnicity, 42 (5), 791–807.
298
Andrea Pirro (2014). Populist Radical Right Parties in Central and Eastern
Europe: The Different Context and Issues of the Prophets of the Patria.
Government and Opposition, 49 (4), 600–629.
140
municațional în vederea subminării autorității instituțiilor din ca-

pitala României (similar cazului Lega Nord), fie datorită strategiei
(care s-a dovedit ulterior a fi eronată) de lărgire a bazei sale elec-
torale în decursul mandatului parlamentar 2000–2004, perioadă în
care devenise cel mai mare partid de opoziție.299
Fascinația declarată pentru regimurile autoritariste este o altă
trăsătură a populiștilor est-europeni: Vadim Tudor, fostul preșe-
dinte al Partidului România Mare, și-a exprimat în repetate rân-
duri admirația pentru măsurile cu iz naționalist ale fostului dictator
comunist Nicolae Ceaușescu, iar partidul grec Asociația Populară
– Zorii Aurii (în greacă Λαϊκός Σύνδεσμος – Χρυσή Αυγή, Laïkós
Sýndesmos – Chrysí Avgí) își manifestă, prin tot ceea ce face și
etalează (inclusiv prin logo) venerația față de ideologia nazistă.300
Sistemul politic din România s-a caracterizat printr-o confuzie
sau, mai degrabă, printr-o confuziune ideologică ce a persistat încă
de la căderea regimului comunist,301 populismul fiind o reacție nu
atât la schimbările culturale care s-au făcut resimțite mai lent, cât
la schimbările economice relativ bruște care au marcat societatea
românească. În acest context, populismul promitea să redreseze
299
Andrei Tiut (2006). „Strategiile PRM de maximizare a capitalului electoral
(1996–2005)”,Sfera Politcii, 120–121–122. http://www.sferapoliticii.ro/
sfera/120-121-122/art14-tiut.html (accesat la 12 mai 2016).
300
Dimitris Dalakoglou (2013). „Neo-Nazism and Neoliberalism: A Few
Comments on Violence in Athens At the Time of Crisis”, Working USA:
The Journal of Labour and Society, 16 (2), 283–292.
301
Mihnea Stoica (2015), „Romania’s party system remains in flux ahead of
next year’s local and parliamentary elections”,LSE EUROPP Blog. 6 Au-
gust 2015. http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2015/08/06/romanias-party-
system-remains-in-flux-ahead-of-next-years-local-and-parliamentary-
elections/ (accesat la 22 februarie 2016).
141
țara economic, deziderat realizabil doar prin eliminarea tuturor ce-

lor care puneau în pericol dezvoltarea țării, iar aceștia erau, în ochii
populiștilor, elitele politice și economice, precum și, inițial, mi-
noritățile etnice, cărora pe parcurs li s-au adăugat minoritățile se-
xuale și străinii. Fondat în anul 1991 de poetul Corneliu Vadim
Tudor și de scriitorul Eugen Barbu, Partidul România Mare a con-
stituit un exemplu remarcabil al politicii bazate pe nostalgie.302
În ciuda numelui, însă, această nostalgie nu viza perioada inter-
belică a României, ci regimul comunist. De altfel, în oficioasele
„România Mare” și „Tricolorul”, Regele Mihai I al României era
ridiculizat pentru modul în care vorbește sau arată, iar liderii Bi-
sericii – instituție de bază a regimului monarhic – erau și ei vizați
de critici. În ciuda aparentei contradicții, această atitudine este ex-
plicabilă prin opoziția partidului față de orice putea reprezenta pu-
terea (establishmentul) sau orice putea fi asociat cu aceasta. Mino-
ritatea maghiară reprezenta o altă țintă preferată a discursului
vadimist, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România fiind
acuzată că susținea un proces de „maghiarizare forțată” a români-
lor din Transilvania.303
Alt partid populist notabil pe care l-a produs scena politică ro-
mânească post-decembristă a fost Partidul Noua Generație – Creș-
tin-Democrat (PNG-CD), formațiune condusă de europarlamenta-
rul Gigi Becali, patron al clubului de fotbal „Steaua București” și
auto-intitulat „Războinicul Luminii”, o figură publică excentrică,
302
Gheorghe Stoica (2013). Populism in Romania. In Hedwig Giusto, David
Kitching, Stefano Rizzo (eds.),The Changing Faces of Populism: Syste-
mic Challengers in Europe and the U.S., Buxelles-Roma: FEPS, CRS,
Fondazione Italiani europei, 2013, p. 194.
303
Realitatea TV (2010), „Lupta pentru Autonomie”,
https://www.youtube.com/watch?v=7UUHRyHDY6g
(accesat la 10 iunie 2016).
142
pentru care partidul părea a nu fi altceva decât o afacere ca oricare

alta.304 Principalul competitor al PRM a apărut, însă, abia după ale-
gerile europarlamentare din 2009 și a fost reprezentat de Partidul
Poporului Dan Diaconescu, al cărui lider eponim a devenit cunos-
cut în primul rând datorită poziției sale de director al televiziunii
Oglinda TV, unde era și gazdă de emisiune. Ascensiunea liderului
PPDD a stat sub o permanentă zodie a controverselor, postul de
televiziune pe care l-a înființat (OTV) fiind de mai multe ori sanc-
ționat pecuniar sau chiar suspendat pentru o scurtă perioadă la în-
ceputul anilor 2000. Cu trecerea timpului, profilul televiziunii pe
care Dan Diaconescu o patrona s-a orientat către subiectele cu un
puternic iz de senzaționalism, constând de cele mai multe ori în
dezvăluiri despre personaje cu moravuri îndoielnice din viața mon-
denă. Televiziunea realiza și emisiuni despre starea națiunii, adesea
critice la adresa puterii, indiferent de culoarea politică a guvernului.
Toate aceste aspecte au dus la fixarea unui anumit public țintă, a
cărui simpatie a fost mai apoi ușor de transferat dinspre omul de
televiziune către politicianul cu același nume: Dan Diaconescu.
Evenimentul care a declanșat ascensiunea politică a PPDD s-a pro-
dus în 2010 când, reținut fiind de către procurorii Direcției Națio-
nale Anticorupție pentru presupusa săvârșire a unei infracțiuni de
corupție, Diaconescu a acuzat un complot al întregii clase politice
împotriva sa. Momentul a fost transmis în direct de către propria-i
televiziune, ocazie cu care ratingul crescuse de câteva ori (de la o
medie de 0,4 la 3,5), devenind astfel lider de piață. Ulterior, deși
fusese eliberat,305 promisiunea sa de revanșă împotriva politicieni-
304
Isabela Ieţcu-Fairclough (2007). “Populism and the Romanian ‘Orange
Revolution’: A Discourse-Analytical perspective on the presidential elec-
tion of December 2004”,Studies in Language and Capitalism, 2, p. 36.
305
Moment în care OTV-ul atinsese un nivel de 9 puncte rating.
143
lor a acționat ca un combustibil pentru misiunea sa ulterioară: înfi-

ințarea formațiunii politice denumite „Partidul Poporului – Dan Di-
aconescu”.
PPDD a devenit faimos pentru programul său politic al celor
„20 de puncte”.306 Măsurile economice propuse trădau un program
lipsit de profunzime și greu de plasat ideologic. Inițiativele care
sprijineau intervenționismul statal erau întretăiate de cele care pro-
puneau reducerea rolului statul în economie. Astfel, aflăm din pro-
gram că PPDD militează, pe de o parte, pentru „mărirea tuturor
salariilor și pensiilor, pentru realizarea unor investiții masive în
agricultură”, precum și pentru „construirea a sute de mii de locu-
ințe”, dar pe de altă parte, promite că va „anula toate taxele și im-
pozitele actuale”, urmând ca, în plus, statul să acorde „câte 20.000
EUR fiecărui antreprenor român.” Lupta anti-elitistă pe care pri-
mul program al PPDD o promitea (atenuată ulterior, cu ocazia ale-
gerilor) era una neechivocă, îndreptată împotriva justiției și a po-
liticii, inamicii identificați de populiștii români. Pentru aceștia,
cele două erau printre principalii responsabili pentru situația eco-
nomică dificilă a României proaspăt intrate în criza economică.307
PPDD mai promitea să adauge jurați în cadrul ședințelor de jude-
cată, asemenea sistemului de common law, tocmai pentru a tran-
sparentiza și a asigura accesibilitatea justiției; totodată, programul
cuprindea și promisiunea unor pedepse mai severe pentru magis-
trații care se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni sau abateri
306
După dispariția PPDD, programul politic nu mai poate fi găsit la adresa
de internet pe care am folosit-o în realizarea acestui studiu. Fosta adresă
era: http://www.partidul.poporului.ro/content/20-de-puncte-ale-partidului-
poporului (accesată la 25 noiembrie 2012)
307
Un sondaj al Fundatiei Soros arăta că în 2011 încrederea românilor în jus-
tiție se situa în jurul valorii de 20%, aceasta fiind considerată de majori-
tatea cetățenilor ca fiind insuficient de accesibilăși ineficientă.
144
disciplinare. PPDD mai identifică, în programul său, printre prin-

cipalii vinovați pentru nemulțumirile cetățenilor pe președinte,
premier, miniștri și parlamentari, funcții pentru care partidul pro-
punea anularea oricărei remunerații. Mai mult decât atât, PPDD
promitea că, dacă va câștiga alegerile, va evacua elitele politice
din toate clădirile în care își desfășoară activitatea (Palatul Cotro-
ceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului etc.), arătând astfel că
lupta împotriva „dușmanilor poporului” este una totală. Cât pri-
vește măsurile pentru o democrație directă sporită, atât de caracte-
ristice partidelor populiste, PPDD propunea înființarea unei com-
panii naționale denumită „Averea poporului”, instituție de
gestiune a bugetului național și a cărui conducător nu va putea fi
desemnat altfel decât prin sufragiu universal.308 Într-un studiu com-
parativ pe care l-am realizat cu privire la programele politice ale
PRM și PPDD în vederea măsurării gradului de populism ale aces-
tora,309 am identificat ca există diferențe importante între cele două
partide populiste, cu precădere în ceea ce privește anti-elitismul,
apelul partidului condus de Vadim Tudor împotriva establishmen-
tului fiind mult mai violent decât cel al partidului condus de Dan
Diaconescu. Formațiunea acestuia din urmă, însă, punctează la
apelul pentru democrație directă, acordând o importanță mai mare
„Poporului” decât „luptei” anti-elitiste.310
308
Ca pentru orice alt partid populist contemporan, recursul la deciziile Po-
porului este vital, pentru că – așa cum scria și Marco Tarchi – acesta re-
prezintă sursa supremă de legitimizare a oricărei acțiuni politice.
309
Este vorba despre studiul menționat anterior, „Romanian Populism: Be-
tween Radical Nationalism and Communist Nostalgia” (în curs de publi-
care).
310
Cifrele în bold reprezintă dimensiunea relativă a indicatorilor cantitativi.
Ele indică procentul de fraze care conțin o anumită retorică atașată popu-
lismului
145
Programe Anti- Autoritatea StigmatizareaDemocrație TOTAL

politice elitism Poporului directă
PRM 13 8 3 1 25
19.69* 12.12 4.54 1.51 37.87
PPDD 7 8 0 7 22
4.60 5.26 0.00 4.60 14.47
Tabel 2: Gradul de populism al PRM comparat cu PPDD
3.4.5. Regatul Țărilor de Jos
Populismul în Olanda este unul cu o ascensiune realmente specta-

culoasă. Studiile comparate cu privire la populism/partide radicale
sau extremiste de până la începutul anilor 2000 nici nu includeau
Țările de Jos printre studiile lor de caz, pentru că aici existența
acestor partide (care nu reușeau să cumuleze mai mult de 1% în
alegeri) era considerată a fi efemeră, lipsind astfel interesul în a le
studia limitatul parcurs politic.311 Populismul dreptei radicale era
atât de puțin dezvoltat aici încât adesea, ca studiu de caz, era uti-
lizat „Benelux”, nicidecum separat Olanda sau Belgia.312 Astăzi,
la puțin peste un deceniu distanță de la înființarea primului partid
populist contemporan în Olanda, pe scena politică a acestei țări au
existat deja, consecutiv, trei formațiuni politice importante de
această natură, actualul – Partidul Pentru Libertate – fiind unul
dintre cele mai cunoscute partide populiste din Uniunea Europeană.
Până în anii 2000, istoria postbelică lipsită de glorie a populiștilor
olandezi a fost asociată tentativelor eșuate de a penetra sistemul
311
312
Jurgen W. Faltern, Siegfried Schumann, „Affinity towards Right-wing
Extremism in Western Europe”, în Klaus von Beyme (Ed.), Right-Wing
Extremism in Western Europe, Frank Cass & Co. Ltd.: Marea Britanie,
1988, p. 98.
146
politic ale diferitelor formațiuni minuscule de extremă dreaptă,

care, însă, s-au demonstrat a fi incapabile să adune mai mult de
un procent electoral. În anii 1950, o grupare formată din foști
membri ai SS Olanda au înființat, pe structura Asociației Foștilor
Delincvenți Politici (neerlandeză: Stichting Oud Politieke Delin-
quenten), Mișcarea Național-Europeană Socială (neerlandeză:
Nationaal Europese Social Beweging), scoasă însă în afara legii
de către Curtea Supremă în 1955 datorită scopurilor sale incom-
patibile cu democrația.313
În Olanda (dar așa cum vom vedea mai jos, observația este
valabilă și pentru cazul Finlandei), ideii de populism i-a fost aso-
ciată și activitatea politică a agrarienilor. Partidul Fermierilor
(neerlandeză: Boerenpartij), care înregistrează un succes impor-
tant pentru nivelul său la alegerile din 1963 – când reușește să
trimită trei reprezentanți în Parlamentul de la Haga – folosea, în
discursul său, un amalgam de mesaje autoritariste, anti-parlamen-
tariste și anti-sistem, manifestările sale fiind similare poujadismu-
lui francez. Clivajul politic pe care îl exploata acest partid, condus
de Hendrik Koekoek, era cel urban-rural, considerând că autenti-
citatea care se găsește în mediul rural este pusă în pericol de avan-
sarea urbanului și modernizarea pe care acesta o reprezintă.314 Par-
tidul clamează că scopul său principal este acela de a reprezenta
interesele fermierilor,315 însă în același timp cochetează cu foști
313
Piero Ignazi, op. cit., p. 164.
314
Koen Vossen, „Agrarian Parties in the Netherlands: The Plattenlander-
sbond and the Boerenpartij”, în Strijker, D., Voerman, G., Terluin, I.J.,
Rural Protest Groups and Populist Political Parties, Wageningen Acade-
mic Publishers: Wageningen, 2015, p. 296.
315
Agricultura reprezenta, la momentul respectiv, sectorul în care își desfă-
șura activitatea aproximativ 1 din 5 olandezi.
147
simpatizanți ai regimului nazist, pe care, de altfel, îi și promo-

vează în poziții eligibile pe listele electorale. Aceste gesturi poli-
tice declanșează și marile scandaluri în care va fi implicat spre
finalul anilor 1960, când partidul se dezintegrează ca urmare a
încercării de a se îndepărta de eticheta extremei drepte, urmând
ca în anul 1981 să intre în disoluție și să dispară în totalitate de pe
scena politică a Țărilor de Jos. Rezultate modeste obține, în ale-
geri, și Uniunea Poporului Olandez (neerlandeză: Nederlandse
Volksunie), o altă formațiune politică ce intră în competițiile elec-
torale din anii 1970, dar și Partidul de Centru (neerlandeză: Cen-
trumpartij), care se remarcă în anii 1980 prin platformele sale xe-
nofobe, de inspirație nazistă, care însă conving un segment redus
al electoratului.316
În vreme ce scenele politice naționale ale altor țări europene erau
marcate de ascensiunea partidelor populiste de dreapta – concomi-
tent cu creșterea în importanță a imigrației ca temă de interes public,
peisajul politic al Țărilor de Jos a rămas liniștit; atât de liniștit încât
marii competitori politici (laburiștii stângii și liberalii dreptei) se
coalizau la guvernare în așa-numitele „Guverne Purpurii”,317 con-
trazicând astfel, fără prea mari temeri, acuzele pe care și le aduceau
unii altora pe parcursul campaniei electorale. În anul 2002 însă, pe
acest fond de consens politic considerat a fi nenatural, apare primul
partid populist de succes din Olanda, fondat de nonconformistul și
extravagantul universitar Pim Fortuyn. „Lista Pim Fortuyn” (neer-
landeză: Lijst Pim Fortuyn), formațiunea sa politică, a avut un im-
pact seismic, ce a dărâmat orice record din istoria politică olandeză,
316
317
Culoarea „purpuriu” – obținută prin combinarea culorii roșii a PvdA (Par-
tidul Laburist, de stânga) și albastre a VVD (Partidul Democrației, liberal
de dreapta).
148
intrând în Parlamentul de la Haga, în chiar primele alegeri în care se

prezintă, cu 17 procente din totalul voturilor exprimate.318
Ascensiunea partidelor populiste din Olanda se datorează des-
tabilizării, după 1960, a pilonilor ideologici tradiționali și, odată
cu ei, a fidelității electoratului. Istoricii și politologii olandezi re-
levă, în studiile lor, că acest fenomen s-a datorat imigrației masive
înspre Țările de Jos. La începutul anilor 1990, imigranții repre-
zentau aproximativ 4% din totalul populației, majoritatea venind
dinspre fostele colonii olandeze din Pacific și din Caraibe – din
Surinam și din Antilele Olandeze, iar mai apoi dinspre Turcia și
Maroc. Conform Biroul Central de Statistică din Olanda, în 2007,
doar imigranții musulmani reprezentau 5% din totalul populației
(aproximativ 857.000 persoane).319 Drepturile oferite imigranților
(spre pildă, dreptul de a vota în alegerile locale – conferit pentru
prima dată în 1986), precum și sentimentul că atitudinea binevo-
itoare a statului față de imigranți nu se va schimba prea curând,
au determinat o parte a electoratului olandez să plece urechea la
mesajele anti-imigraționiste, care capitalizau electorat atât din-
spre dreapta spectrului politic, cât și dinspre stânga (și anume din
partea simpatizanților socialiști, care se considerau acum margi-
nalizați de statul social, în favoarea imigranților).320
Simpatia pentru mesajul populismului contemporan a rămas o
constantă a sistemului politic olandez, pentru că, deși campania
electorală a Listei Pim Fortuyn a fost una extrem de personalizată,
construită aproape exclusiv în jurul liderului eponim, apetitul unui
318
Jasper Muis, Pim Fortuyn. The Evolution of a Media Phenomenon. Ridder-
print: Riddrkerk, 2012, p. 17.
319
Tinka Veldhuis, Edwin Bakker (2009), Muslims in the Netherlands: Ten-
sions and Violent Conflict. MICROCON Policy Working Paper 6, Brig-
hton: MICROCON, p. 5.
320
149
anumit segment al electoratului olandez pentru acest tip de retorică

nu s-a estompat odată cu dispariția acestuia, asasinat în localitatea
Hilversum, în anul 2002, la ieșirea dintr-un studio radio unde
acordase un interviu. Populismul pătrunsese deja și în Olanda, la
fel ca în aproape întreaga Europă, și avea planuri să rămână.321
Această din urmă previziune, regăsită într-un studiu din anul 2008,
pare a se fi adeverit, pentru că la doar câțiva ani după decesul lui
Fortuyn aveau să apară pe scena politică din Olanda două partide
populiste ce vor marca viața politică din regat: Partidul pentru Li-
bertate (neerlandeză: Partij Voor de Vrijheid), condus de Geert
Wilders, înființat în anul 2006 și Mândru de Olanda (neerlandeză:
Trots op Nederlands), condus de fostul ministru al integrării și al
imigrației din cabinetele Balkenende II și III, Rita Verdonk, înființat
în 2007.
Apariția acestora din urmă a fost alimentată și de asasinarea, în
2004, a lui Theo van Gogh, un controversat regizor olandez, pre-
cum și de respingerea, în 2005, prin referendum, a Constiutuției
Uniunii Europene. Cele două partide au avut, însă, un parcurs di-
ferit: în timp ce Mândru de Olanda s-a dezintegrat datorită dispu-
telor politice interne care au marcat partidul, culminând cu retra-
gerea din viața politică, în 2011, a Ritei Verdonk, Partidul pentru
Libertate a atras suficiente voturi pentru a intra în parlamentul de
la Haga cu ocazia tuturor alegerilor organizate după înființare, fi-
ind chiar, pentru o scurtă perioadă, principalul susținător parla-
mentar al guvernului Mark Rutte I, fără a deține, însă, vreun por-
tofoliu în cabinet. Partidul condus de Geert Wilders se numără,
astăzi, printre cele mai importante formațiuni politice olandeze,
321
Andrej Zaslove (2008), „Here to Stay? Populism as a New Party Type”,
European Review, Vol. 16, Nr. 3, p. 331.
150
câștigând al treilea cel mai mare număr de voturi la alegerile nați-

onale din 2010, clasându-se al doilea la alegerile europene din
2009 și al treilea la cele din 2014.322
Discursul radical anti-islamist a devenit o marcă a lui Wilders,
contribuind semnificativ la creșterea notorietății sale și a partidu-
lui. În acest sens, difuzarea, la Haga, în 2008, a filmului său anti-
islamic Fitna a provocat vâltoare internațională, determinând au-
toritățile de la Londra să emită o interdicție pe numele său de a
intra în Marea Britanie, decizie pe care Wilders a hotărât să o con-
teste (cum altfel?) plecând la Londra. Reținerea sa imediată pe Ae-
roportul Heathrow, în baza interdicției, a fost un eveniment care a
asigurat ultra-mediatizarea ideilor sale, permițându-i o deschidere
internațională – fiind, apoi, invitat în repetate rânduri, la conferințe
în diferite țări.323 Interesant rămâne faptul că, în ciuda asocierilor
repetate pe care PVV și o parte a mass-mediei olandeze le-a făcut
între radicalizarea religioasă și incidentele în care erau implicați
imigranți musulmani, în Olanda au existat foarte puține incidente
generate de difuzarea filmului.324
Principalele caracteristici ale populismului promovat de Wilders
sunt anti-elitismul și puternica sa înclinație către teoriile conspira-
ției, retorica pe care o promovează îndreptându-se împotriva isla-
mismului, pe care, de altfel, Wilders îl etichetează în mai multe
rânduri drept o ideologie totalitară, pe care o numește – alături de
fascism și de comunism – o amenințare la adresa Occidentului.
Vinovate pentru procesul de „islamizare rapidă a Vestului”325 sunt
elitele, cărora liderul populist le reproșează faptul că sunt tributari
322
http://www.europarl.europa.eu/elections2014-results/en/country-results-
nl-2014.html (accesat la 12 august 2016)
323
Koen Vossen, op. cit., p. 29.
324
Tinka Veldhuis, Edwin Bakker, op. cit., p. 3.
325
http://www.aina.org/news/20110328115628.pdf (accesat la 12 august 2016)
151
ideii de relativism cultural și moral, ceea ce face ca aceștia să fie

incapabili să distingă între culturi superioare și culturi inferioare.
O formă, așadar, de eugenism cultural. În 2004, Wilders s-a des-
cris ca fiind împotriva a „orice e de stânga”, însă rămâne de-a
lungul carierei sale politice de până în prezent un susținător al
femeilor și al drepturilor homosexualilor. Interesant este și faptul
că, spre deosebire de alți lideri populiști, stilul său retoric se ba-
zează mult mai puțin pe ideea de glorificare a omului de rând.326
Wilders rămâne o figură controversată în politica de la Haga și
pentru că a fost asociat ideii de hate-speech, cu precădere la adresa
imigranților musulmani. Multe dintre comentariile sale au fost
asociate retoricii naziste, în ciuda faptului că a încercat să se dis-
tanțeze de această percepție, asociind islamismul fascismului da-
torită violenței pe care o instigă cele două ideologii.327 Imigranții
musulmani nu sunt singurii împotriva cărora s-a îndreptat retorica
lui Wilders. Același politician declara, în 2009, la doar doi ani de
la aderarea României și a Bulgariei la Uniunea Europeană, că cele
două țări est-europene nu au ce căuta în familia europeană. Toto-
dată, spre finele anului 2013, cu doar câteva luni înainte de libera-
lizarea pieței muncii europene pentru muncitorii din România și
Bulgaria (1 ianuarie 2014), Wilders a organizat un protest la sediul
ambasadei României de la Haga, unde a dus cu el un semnalizator
de trafic pe care era inscripționat (în limba română) „Acces inter-
zis”, subliniind că granițele Olandei trebuie să rămână închise pen-
tru muncitorii din Europa de Est.328
326
Koen Vossen, op.cit., p. 28.
327
Rober Kahn (2012), „Who’s the Fascist? Uses of the Nazi Past at the Geert
Wilders Trial”, Oregon Review of International Law, 14, p. 285.
328
http://www.volkskrant.nl/politiek/wilders-protesteert-bij-roemeense-
ambassade~a3506389/ (accesat la 15 august 2016).
152
3.4.6. Finlanda
Finlanda reprezintă un studiu de caz important din mai multe puncte

de vedere. În primul rând pentru că, la fel ca și în cazul Olandei și
al Suediei, s-au făcut adesea referiri la „excepționalismul finlan-
dez”, care prevedea că apariția și dezvoltarea unui partid cu o re-
torică populistă asemănătoare celorlalte din Europa sunt imposi-
bile aici.329 Acesta este și motivul principal pentru care numărul
de studii cu privire la populiștii finlandezi este, încă, unul relativ
mic, utilizarea acestora ca studiu de caz în cercetările comparate
pe această temă rămânând marginală.330 Alegerile europarlamen-
tare din 2009 au spulberat, însă, această concepție: Adevărații
Finlandezi, partidul construit pe structura fostului Partid Rural
Finlandez (prezent pe scena politică națională între 1959–1995),
obține aproximativ 10% din sufragii, iar apoi, la alegerile legisla-
tive din 2011 câștigă 19%, la egalitate cu social-democrații și la
un punct procentual distanță de câștigătorii alegerilor, Partidul
Coaliției Naționale.331 Totodată, importanța acestui studiu de caz
rezidă în faptul că Adevărații Finlandezi păstrează un scor sem-
nificativ la alegerile din 2015, când rămâne pe podiumul primelor
329
H. Kitschelt, ‘Growth and Persistence of the Radical Right in Post-Indus-
trial Democracies: Advances and Challenges in Comparative Research’,
West European Politics, 30: 5 (2007), pp. 176–206. Apud David Arter,
The Breakthrough of Another West European Populist Radical Right
Party? The Case of the True Finns, Government and Opposition (2010),
vol. 45, nr. 4, p. 484.
330
Tapio Raunio (2012), ‘Whenever the EU is involved, you get problems’:
Explaining the European policy of the (True) Finns, (EPERN Working
Paper no. 26), p. 4.
331
http://www.parties-and-elections.eu/finland.html
(accesat la 17 august 2016)
153
trei partide de pe scena politică finlandeză și, mai mult decât atât,
devine parte a coaliției guvernamentale, cu portofolii cheie pre-
cum Ministerul de Externe, condus chiar de președintele partidu-
lui, Timo Soini, și Ministerul Justiției.332 Parte a succesului neaș-
teptat pe care l-a înregistrat partidul i-a fost atribuit chiar
actualului lider, care „prin modul în care le vorbește oamenilor de
rând face ca lucrurile complicate să pară foarte simple”.333
Totodată, Adevărații Finlandezi reprezintă, mult mai veridic
decât orice alt partid populist european, legătura dintre populismul
contemporan și cel agrar, tocmai datorită legăturilor sale cu vechii
agrarieni finlandezi, teza populismului dezrădăcinat fiind puțin
aplicabilă în acest caz particular.334 Tocmai de aceea, literatura de
specialitate îl consideră a fi un „partid succesor”, termen folosit și
în cazul altor partide noi din Europa de Vest, dar cu precădere în
cazul partidelor post-comuniste din Europa de Est. Falimentul po-
litic al Partidului Rural Finlandez a reprezentat momentul nașterii
Partidului Adevăraților Finlandezi; în ciuda numelui diferit pe
care-l poartă și a contextului politic distinct în care se manifestă,
noul partid a păstrat masa succesorală politică a precursorului său,
i.e. o bună parte a electoratului și structura organizatorică, precum
și mesajele impregnate de șovinism social și de un puternic tradiți-
onalism de dreapta. Dacă agrarienii acuzau efectele nefaste generate
332
https://www.theguardian.com/world/2015/may/19/timo-soini-far-right-
finns-party-finland-government (accesat la 30 iunie 2015)
333
Declarația îi aparține profesoruluiJanSundberg, de la Universitatea din
Helsinki: http://www.bbc.com/news/world-europe-13111468 (accesat la
30 iunie 2015).
334
A.C. Jungar,“Agrarian populism in Finland: continuity and change”, în
Strijker, D., Voerman, G., Terluin, I.J., Rural Protest Groups and Populist
Political Parties, Wageningen Academic Publishers: Wageningen,
2015,p. 217.
154
de viteza necontrolată a industrializării de după cel de-al Doilea

Război Mondial, Adevărații Finlandezi au găsit globalizarea drept
țap ispășitor pentru toate problemele societății moderne. Mai mult
decât atât, dacă pentru Partidul Rural Finlandez migrația internă
dinspre rural înspre urban reprezenta o problemă importantă, pre-
cum și emigrația finlandezilor înspre țări mai prospere din punct de
vedere economic (e.g. Suedia), pentru noii populiști finlandezi pro-
blema principală o reprezintă imigrația înspre Finlanda.335
Adevărații Finlandezi se pronunță împotriva inegalităților soci-
ale și a disparităților de venit, discursul partidului fiind, în același
timp, încărcat de valori creștine care propun un model social bazat
pe familia tradițională. Mai mult decât atât, în programul său politic
din 2011, acesta propune tăierea subvențiilor din educație pentru
copiii familiilor înstărite și consideră că ar trebui alocate resurse
bugetare sporite instituțiilor de forță, precum poliția sau instanțele
de judecată. Se pronunță împotriva căsătoriei dintre persoanele de
același sex, dar și împotriva avortului, subliniind faptul că statul ar
trebui mai degrabă să consilieze femeile gravide cu privire la mo-
dul de creștere a copiilor decât să promoveze ideea de avort. Nați-
onalismul este ideologia pe care se grefează cel mai bine mesajul
populist al Adevăraților Finlandezi, care consideră că imigranții re-
prezintă o amenințare la adresa culturii finlandeze pentru că nu în-
cearcă suficient de mult să se integreze în societatea-gazdă. Șovi-
nismul social este un alt element discursiv care marchează mesajele
populiștilor finlandezi, aceștia considerând că ajutoarele sociale ar
trebui acordate cu prioritate naționalilor finlandezi, iar la educația
335
Cristian Norocel (2017), „Finland. From Agrarian to Right-Wing Popu-
lism”. În Aalberg, T., Esser, F., Reinmann, C., Strömbäck, J., de Vreese,
C.H. (Eds.), Populist Political Communication in Europe, Routledge:
New York, p. 43.
155
națională ar trebui să aibă acces doar un anumit număr de copii ai

imigranților. Tradiționalismul la care achiesează partidul condus de
Soini este unul cu accente anti-occidentale, liderul populiștilor fin-
landezi exprimându-și opinia că televiziunea națională ar trebui să
reducă numărul de programe americane și să difuzeze producții
culturale finlandeze de bună calitate.336
Aparentul conflict stânga-dreapta care marchează comunicarea
politică a populiștilor finlandezi se datorează existenței a două
mari grupuri politice cu viziuni opuse în chiar sânul partidului, fe-
nomen care se manifestă tocmai datorită naturii de partid succesor
a acestei formațiuni. Pe de o parte, agrarienii și cei care au rămas
fideli fostului partid prezintă sensibilități sociale mai pronunțate,
în vreme ce nou-veniții achiesează la o retorică xenofobă.337 Na-
tura contradictorie a doctrinei partidului Adevăraților Finlandezi
a fost reliefată în cadrul mai multor studii care au identificat în
aceasta un amalgam politic în care retorici ale dreptei conserva-
toare (pe marginea unor teme precum religia sau moralitatea) în-
tâlnesc teme specifice stângii (cu precădere teme economice).338
În ceea ce privește dimensiunea lor eurosceptică, Adevărații Fin-
landezi și-au manifestat opoziția față de orice fel de ajutor pentru
statele europene aflate în dificultate economică,339 pronunțându-se,
336
David Arther (2012), Analyising ‘Successor Parties’: The Case of the True
Finns, West European Politics, 35, 4, p. 815.
337
Cristian Norocel,op. cit, p. 45.
338
Pentru o listă completă a autorilor care au abordat această temă, vezi Cris-
tian Norocel (2017), „Finland. From Agrarian to Right-Wing Populism”. În
Aalberg, T., Esser, F., Reinmann, C., Strömbäck, J., de Vreese, C.H. (Eds.),
Populist Political Communication in Europe, Routledge: New York.
339
De altfel, aceasta a reprezentat tema europeană cel mai intens dezbătută
în Parlamentul de la Helsinki după aderarea Finlandei la Uniunea Euro-
peană. Raunio, T. (2012), op. cit., p. 12.
156
totodată, și împotriva aderării Turciei la Uniunea Europeană. Pro-

gramele politice cu care s-a prezentat în alegeri, precum și discursul
liderului său subliniază faptul că ideea de integrare europeană e o
utopie, nefiind altceva decât rezultatul unei propagande bine puse la
punct a elitelor, care încearcă să mascheze faptul că proiectul euro-
pean este nefuncțional și că, în cele din urmă, Uniunea Europeană
se va dezintegra. Întregul discurs al populiștilor finlandezi se con-
struiește în jurul ideii de „democrație”, pe care aceștia o consideră a
fi pusă în pericol de către elitele care susțin construcția europeană,
un proiect pe care îl văd oricum altfel dar nu democratic, pentru că
– în viziunea Adevăraților Finlandezi – o structură suprastatală nu
poate fi, prin chiar definiția ei, democratică.340 Totodată, populiștii
finlandezi portretizează Uniunea Europeană ca pe un club elitist
care lucrează exclusiv în favoarea marilor corporații, reprezentând,
astfel, o amenințare – pe de o parte la adresa democrației, iar pe de
cealaltă parte la adresa culturii naționale, element discursiv ce apro-
pie populiștii finlandezi de alte partide europene de aceeași sor-
ginte.341 Uniunea Europeană este, în percepția populiștilor finlan-
dezi, sinonimul birocrației excesive, al ineficienței, motiv pentru
care această construcție suprastatală trebuie văduvită de puterea sa
decizională. Ca element distinctiv notăm, însă, faptul că Adevărații
Finlandezi, spre deosebire de alte partide populiste din Europa, nu
este unul anti-sistem în sensul refuzului formei democrației repre-
zentative sub care se prezintă astăzi Finlanda. Critica partidului con-
dus de Timo Soini se oprește la modul în care celelalte partide de pe
scena politică națională înțeleg să facă politică și nu se referă la sis-
temul politic ca atare, în cadrul căruia aceste partide se manifestă.
340
Programul electoral al Adevăraților Finlandezi pentru alegerile europar-
lamentare din 2009, Apud Tapio Raunio, op. cit., p. 15.
341
Tapio Raunio (2012), op. cit., p. 3.
157
Adevărații Finlandezi consideră că decidenții nu sunt racordați la

nevoile reale ale cetățenilor, însă nu consideră că această stare de
fapt se datorează sistemului ca atare, ci partidelor politice, care nu
vor să facă uz de mecanismele de reprezentare puse la dispoziție.342
Mesajul puternic anti-elitist al Adevăraților Finlandezi e o re-
miniscență a stilului retoric agresiv al agrarienilor, care s-au re-
marcat prin tonul lor vehement împotriva establishmentului politic
finlandez pe parcursul Războiului Rece, clamând că ei sunt adevă-
rații reprezentanți ai „Poporului uitat” de marile partide, pe care le
acuză de înțelegeri de tipul cartelului politic. Deși perioada de
după dezintegrarea Uniunii Sovietice a rămas una a „politicii de
consens” între marile partide finlandeze, Partidul Rural pierde
aderenți datorită schimbărilor care marchează economia națională
și care transformă Finlanda dintr-un stat preponderent agrar
într-unul al serviciilor în telecomunicații (se face vorbire, în
această perioadă, despre „economia Nokia”).343 Cu toate acestea,
lupta împotriva „politicii unui singur adevăr” rămâne o caracteris-
tică importantă a Adevăraților Finlandezi.344
Aderarea Finlandei la Uniunea Europeană, la scurt timp după
prăbușirea Cortinei de Fier, a alimentat discursul populist din
342
Acesta este, de fapt, argumentul cel mai potrivit pentru acceptarea ulteri-
oară, începând cu 2015, a cooperării la nivel guvernamental cu partidele
pe care le criticiă.
343
Herbert Kitschelt, ‘Growth and Persistence of the Radical Right in Post-
Industrial Democracies: Advances and Challenges in Comparative Re-
search’, West European Politics, 30: 5 (2007), pp. 176–206. Apud David
Arter (2010), The Breakthrough of Another West European Populist Ra-
dical Right Party? The Case of the True Finns, Government and Opposi-
tion, vol. 45, nr. 4, p. 486. Apud David Arter, p. 489.
344
Tapio Raunio, op. cit., p. 13.
158
Finlanda, actul politic al aderării fiind considerat drept o mani-

festare de voință exclusiv a elitelor, în disprețul total al maselor,
ignorate de-a lungul acestui proces decizional. În acest context
s-a pus în discuție ideea de suvernaitate națională, pe care Parti-
dul Rural argumenta că Helsinki o pierde în fața instituțiilor eu-
ropene. Noua realitate politico-economică a venit ca o mănușă
noului partid condus de Timo Soini, formațiune politică ce se
anunța, așadar, încă de la înființare drept una anti-elitistă, anti-
intelectuală, anti-urbană și anti-minorități.345 Soini, care pe par-
cursul studiilor sale de la Universitatea din Helsinki s-a aplecat
tocmai asupra retoricii populiste (sic!), acuză „teoreticienii”, „bi-
rocrații aroganți” și „tehnocrații cu inimă de gheață” că au o ati-
tudine ostilă omului de rând pentru că îl consideră a fi lipsit de
inteligență și indiferent la deciziile care îl privesc. Tot el s-a pro-
nunțat totalmente împotriva ideii conform căreia înțelepciunea ar
aparține unor experți și elite, pe care de altfel îi acuză că sunt „di-
vorțați de cotidian”, fiind incapabili să înțeleagă viața omului sim-
plu.346 Discursul anti-elitist al Adevăraților Finlandezi, lipsit de un
cadru anti-sistem puternic individualizat, a determinat caracteriza-
rea acestora drept populiști soft, sau – așa cum s-au autoproclamat,
prin opoziție cu alte partide europene similare – populiști respon-
sabili. E o etichetă care vine în paralel cu studiile asupra naturii
partidului, cercetătorii considerând că noua formațiune construită
pe ruinele agrarienilor finlandezi este mai radicală decât precur-
sorul său, însă nu poate fi asociată dreptei extreme sau radicale,
atitudinea sa fiind mult mai moderată decât a Partidului Progre-
sului din învecinatele Norvegia și Suedia.347
345
A. Schedler, “Anti-Political-Establishment Parties”, Party Politics, 2: 3
(1996), pp. 291–312. Apud David Arter, op. cit., p. 489.
346
Ibidem, p. 489.
347
159
Adevărații Finlandezi este considerat a reprezenta o „dreaptă

radicală moderată”, ceea ce – măcar aparent – reprezintă o contra-
dicție în termeni.348 În orice caz, așa cum vom releva și într-un
subcapitol subsecvent, populismul de dreapta din Scandinavia a
fost adesea considerat a utiliza o retorică mai blândă decât cel din
alte state europene, în ciuda condițiilor care, încă de la începutul
anilor 2000, păreau a construi un context favorabil succesului par-
tidelor de acest tip.349 Imigrația crescândă în Finlanda rămâne una
din temele principale ce caracterizează discursul Adevăraților Fin-
landezi, care consideră fenomenul migraționist sursa principală a
tuturor problemelor cu care se confruntă Europa și, drept conse-
cință, societatea finlandeză: șomajul, infracționalitatea, prostituția
etc., existând astfel o cauzalitate directă între imigrație și aceste
neajunsuri. Mai mult decât atât, aceiași politicieni consideră că
imigrația pune în pericol nu doar caracterul național al societății
finlandeze, ci și statul social specific Europei de Nord.350
Adaug, în paragraful final al acestui studiu de caz, câteva de-
talii cu privire la alte partide populiste de dreapta radicală din
Scandinavia. Partidul Progresului din Danemarca și partidul nor-
vegian cu același nume au manifestat o retorică relativ similară
celorlalte partide populiste de dreapta radicală din Europa. Cu
toate acestea, un număr semnificativ de lucrări indică faptul că po-
pulismul din nordul continentului este relativ diferit de cel regăsit
pe scenele politice naționale ale altor țări occidentale. Politologii
348
Matthew Goodwin, „A Breakthrough Moment or False Dawn? The Great
Recession and teh Radical Right in Europe”, în Sandelin, C. (editor), Eu-
ropean Populism and winning the Immigration Debate, Scandbook, Fa-
lun, 2014, p. 23.
349
Piero Ignazi, Extreme Right Parties in Western Europe, p. 161
350
Tapio Raunio, op. cit., p. 19.
160
sunt de părere că, de fapt, partidele populiste din Danemarca și din

Norvegia reprezintă apariții excentrice doar pe scenele politice
naționale ale propriilor țări, fiind mai puțin radicale dacă sunt
analizate comparativ, la scară europeană.351 Un alt caz, eșuat de
această dată, de partid populist de dreapta radicală a fost Nouă
Democrație din Suedia, care s-a dovedit a nu fi decât un partid
protestatar de tip „flash”, epuizându-și energia electorală pe par-
cursul a doar trei ani, între 1991 și 1994.352 De obicei, revoltele
fiscale au fost cele care au furnizat, aici, combustibil pentru as-
censiunea acestor noi partide. Cu excepția Finlandei, populismul
de dreapta din Scandinavia s-a dezvoltat în jurul apariției bruște
a unei noi realități sociale care a divizat electoratul, adesea în
mod neprevăzut. Trăsăturile comunicaționale pe care le dezvoltă
aceste partide nu sunt, însă, cu mult diferite celor din alte țări
europene.
3.4.7. Marea Britanie
Cazul Regatului Unit al Marii Britanii este cu adevărat unul extra-

ordinar, dacă avem în vedere faptul că aici s-a manifestat (și se
manifestă în continuare) partidul populist care și-a atins scopul po-
litic declarat răspicat în chiar numele pe care-l poartă: acela de a
rupe Marea Britanie de Uniunea Europeană. Fondat în 1993 de că-
tre membri ai Ligii Anti-Federaliste (care se opunea aplicării Tra-
tatului de la Maastricht), UKIP – Partidul Independenței Regatu-
lui Unit, este un partid relativ nou pe scena politică britanică și
351
Herbert Kitschelt, Anthony McGann, The Radical Right in Western Eu-
rope: A Comparative Analysis. Ann Arbor: University of Michigan Press,
1995, p. 121
352
Astăzi, în Suedia, cel mai de succes partid populist de dreapta radicală
este „Democrații Suedezi”.
161
europeană, al cărui succes s-a materializat odată cu sucombarea

lentă, dar sigură, a BNP, Partidul Național Britanic. Începând cu
anul 2004, UKIP se impune ca un jucător important pe scena po-
litică de la Londra, câștigând 12 deputați europeni în legislativul
de la Bruxelles și ajungând ca în anul 2014 (așadar după doar două
legislaturi europene consecutive) să se claseze pe primul loc în
preferințele politice ale britanicilor cu 26,77% din sufragii, la două
puncte procentuale distanță de laburiști, conduși la acea vreme de
Ed Miliband, liderul opoziției din Westminster, și la mai bine de
trei procente distanță de Partidul Conservator, formațiune care
conducea Marea Britanie din Downing Street 10.353
Până la apariția pe scena politică din arhipelag a UKIP, popu-
lismul a fost asociat mai degrabă cu dreapta radicală și cu eșecurile
succesive ale acesteia în Regatul Unit, prezența sa fiind slab re-
simțită pe scena politică națională, în ciuda numărului relativ mare
de formațiuni politice sub cupola cărora a încercat să se consoli-
deze ca mișcare politică.354 Fasciștii Britanici (partid fondat la
1923), Liga Fascistă Imperială (fondată la 1929), Noul Partid
(fondat la 1931), Uniunea Britanică a Fasciștilor (fondată la 1932,
ca succesoare a Noului Partid), toate acestea au avut, așa cum scrie
Piero Ignazi, „un impact neglijabil” asupra sistemului politic de la
Londra, deși au fost înființate și conduse adesea de persoane care
făcuseră parte din partidele tradiționale, buni cunoscători ai deta-
liilor politice atât din punctul de vedere al comunicării publice, cât
și cunoscători ai feței mai puțin văzute a politicii.355 Formațiunea
353
http://www.europarl.europa.eu/elections2014-results/en/country-results-
uk-2014.html
354
355
Printre aceștia se numără și Oswald Mosley, care între 1929–1930 este mi-
nistru fără portofoliu în guvernul laburist condus de Ramsay MacDonald.
162
politică de referință pentru populismul britanic din perioada post-

belică este partidul care purta numele de Frontul Național (fondat
la 1967) și care a reușit să atragă un număr semnificativ de susți-
nători, care își spuneau „populiști”, majoritatea membri sau sim-
patizanți ai Partidului Conservator, însă nemulțumiți de politica
guvernului și (mai ales!) revoltați de modul în care este manageri-
ată imigrația în Marea Britanie. Mesajul politic al acestei formați-
uni a fost catalogat ca fiind unul „rasist-populist”, prin folosirea
căruia încercau să câștige susținători în zonele în care efectele imi-
grației erau mai puternic resimțite de populație. Cu toate acestea,
scorurile electorale din 1974 și apoi din 1979 dezamăgesc, în ciuda
importanței crescânde pe care tema imigrației o capătă în discursul
public din Marea Britanie. Rezultatele slabe demobilizează activul
de partid, iar formațiunea politică dispare la începutul anilor 1990,
cercetătorii considerând că mesajul său anti-modernist, decuplat
de la cerințele electoratului, a fost cel care a afectat cel mai mult
formațiunea politică.356
Decesul politic al Frontului Național a coincis cu apariția Par-
tidului Național Britanic, formațiune care, spre deosebire de pre-
cursorii săi, crease măcar minima aparență de devotament față de
principiile democrației – fie și doar în limitele propriului partid.
Această nouă organizație politică propunea, însă, printre altele, ex-
patrierea tuturor imigranților, pedepse mai drastice pentru infrac-
tori (pedeapsa cu moartea pentru acte de terorism), precum și in-
terzicerea homosexualității și a avortului, fiind, așadar, un fidel
continuator al ideilor rasismului naționalist. De altfel, sloganul
său, „Drepturi pentru albi” (eng. „Rights for Whites”) a însemnat
cât se poate de clar, pe frontispiciul partidului, marca populismului
356
Piero Ignazi, op.cit., p. 182.
163
rasial. Programele sale electorale conțin fraze alarmiste, care aver-

tizează asupra faptului că, în condițiile menținerii actualelor cifre
demografice, în 50 de ani britanicii vor deveni o minoritate în pro-
pria lor țară, ceea ce va duce inevitabil la „extincția poporului, a
culturii, a patrimoniului cultural și a identității britanice”.357 Suc-
cesul Partidului Național Britanic a fost unul de scurtă durată.
Deși suma voturilor pe care le obține este impresionantă pentru un
partid de nișă, rezultatele alegerilor în care concurează de-a lungul
anilor 1990 nu-i permit sub nicio formă să se compare cu cele
două mari partide, care nici nu văd în BNP un adevărat competitor
politic. De altfel, și sistemul electoral britanic a constituit o pi-
edică pentru creșterea politică a BNP.358 Înfrângerile succesive
din 1994 și 1997 demobilizează activul de partid, eveniment care
se suprapune avansului electoral al UKIP, competitor direct al
BNP. Disputele interne macină și, în cele din urmă, fac partidul
necomeptitiv.359
Caracterul aparte al UKIP, partid prin excelență eurosceptic,
este conferit și de faptul că formațiunea a reușit să își facă vocea
auzită într-un sistem politic marcat deja de multă vreme de accente
eurosceptice, noul partid având drept competitori direcți nu doar
partidele vechi și mainstream de pe scena politică britanică, ci și
Partidul Național Britanic. Cu toate acestea, apelul UKIP s-a de-
limitat de retorica celorlalte formațiuni politice prin critica sa
acerbă la adresa Uniunii Europene, o critică ce nu urmărea (ase-
357
Din programul electoral al BNP (2010):
https://web.archive.org/web/20140329093554/http://communications.bnp.
org.uk/ge2010manifesto.pdf (accesat la 08 august 2016).
358
Situație pe care, de altfel, o vom regăsi și în cazul UKIP.
359
Piero Ignazi, op. cit., p. 183.
164
menea celorlalte partide) o corecție a comportamentului instituți-

onal european, ci le propunea alegătorilor o opțiune clară, ușor de
înțeles: părăsirea, de către Marea Britanie, a Uniunii Europene.360
În primii ani ai activității sale, imaginea UKIP aproape că se
confunda cu cea a Partidului Național Britanic (British National
Party), cu atât mai mult cu cât retorica lor era una asemănătoare,
fiind în competiție directă asupra aceleiași mase electorale. Dife-
rența substanțială, identificată de către cercetători, era aceea că,
spre deosebire de BNP, UKIP reușea cu mai mare iscusință să
„convertească” atitudinile electoratului în voturi, mobilizând sus-
ținători ai unor ideologii cu retorici conflictuale.361 Infracționalita-
tea și imigrația sunt cele două mari teme care marchează discursul
UKIP, construit în jurul opoziției față de ideea multiculturalismu-
lui și, în special, a opoziției față de islamism. Printre propunerile
UKIP s-a numărat interzicerea folosirii îmbrăcăminții specifice
(burqa și niqab) în spațiile publice, precum și deportarea tuturor
celor care propovăduiesc islamismul radical, alături de expulzarea
imigranților ilegali. Populiștii britanici s-au pronunțat și în favoa-
rea interzicerii, pe o perioadă de cinci ani, a imigrației în Regatul
Unit.362 În acest context, diferiți reprezentanți ai partidului și-au
exprimat în repetate rânduri opinia că drepturile omului sunt un
360
Amir Abedi, “Doomed to Failure? UKIP and the Organisational Challan-
ges Facing Right-Wing Populist Anti-Political Establishment Parties”,
Parliamentary Affairs, Vol. 62, No.1, 2009, p. 73.
361
Aleks Szczerbiak, Paul Taggart (2000),“Opposing Europe: Party Systems
and Opposition to the Union, the Euro and Europeanisation, Opposing
Europe Research Network Working Paper No. 1.
362
Robert Ford, Matthew Goodwin, David Cutts (2011), “Strategic Euros-
ceptics and Polite Xenophobes: Support for the UK Independence Party
(UKIP) in the 2009 European Parliament Elections”, European Journal
of Political Research, vol. 51, p. 209.
165
impediment în rezolvarea problemelor cu care se confruntă socie-

tatea britanică.363
În contrast cu BNP, UKIP a păstrat distanță față de discursul
rasist și antisemit, ceea ce a făcut ca formațiunea să devină mai
frecventabilă decât BNP din punct de vedere electoral. Cu toate
acestea, declarațiile recente nu îl plasează prea departe de fostul
său competitor direct. Într-o declarație televizată cu ocazia alege-
rilor parlamentare din 2015, liderul UKIP, Nigel Farage, a declarat
că accesul imigranților la sistemul public de sănătate din Marea
Britanie ar trebui îngrădit.364 Același lider politic a declarat faptul
că persoanelor infectate cu Virusul Imunodeficienței Umane (HIV)
ar trebui să le fie interzis să intre în Regatul Unit, ceea ce denotă
o dimensiune eugenistă a discursului angajat de acest partid.365 Tot
din registrul eugenist al discursului UKIP face parte și declarația
unui consilier local asociat partidului, din Cornwall, care a com-
parat copiii cu dizabilități cu ovinele, declarând că, la fel ca și în
cazul animalelor, acești copii ar trebui eutanasiați deoarece costu-
rile cu întreținerea lor sunt prea mari.366
Toate studiile care analizează succesul UKIP evidențiază rolul
imigrației, temă a cărei importanță crescândă a avut un aport sem-
nificativ la victoriile politice succesive ale acestor noi populiști
363
http://www.pinknews.co.uk/2015/11/26/ukip-councillor-human-rights-
laws-must-be-scrapped-to-deport-gay-asylum-seeker/ (accesat la 25 au-
gust 2016)
364
James Dennison, Matthew Goodwin (2015), “Immigration, Issue Owner-
ship and the Rise of UKIP”, Britain Votes, p. 169.
365
http://www.theguardian.com/politics/2014/oct/10/nigel-farage-keep-hiv-
positive-migrants-out-britain (accesat la 25 august 2016)
366
https://pathwaygroupstoke.wordpress.com/2014/06/09/the-uk-
independence-party-disability-and-mental-health/ (accesat la 25 august
2016)
166
britanici. De altfel, rezultatele acestui partid au fost explicate prin

capacitatea sa extraordinară de a lega teme considerate a fi speci-
fice dreptei radicale, precum identitatea națională, imigrația și os-
tilitatea față de elite,367 de euroscepticism.368 Popularitatea acestei
din urmă teme și a noului partid care o colporta a generat schim-
bări în strategiile de comunicare atât ale conservatorilor, cât și ale
laburiștilor. Cu precădere cei din urmă au întâmpinat cele mai mari
dificultăți odată cu înfrângerea din 2010 (când partidul se afla sub
conducerea premierului Gordon Brown), pentru că în vreme ce unui
partid de dreapta (în speță, Partidul Conservator) îi este mai ușor
să-și radicalizeze mesajul cu privire la imigrație, acest subiect este
mult mai sensibil de gestionat pentru un partid de stânga (în speță,
Partidul Laburist).369 În treacăt menționăm și că succesul (în general
neașteptat) pe care l-a înregistrat UKIP în cadrul recentelor alegeri
a făcut ca însuși acest partid să se confrunte cu nevoia de a face
modificări, în cazul său, de ordin logistic, care să-i permită să fie
competitiv pe teren în fața marilor partide tradiționale britanice.370
Nu doar accentul pe care UKIP îl pune, în discursul său, asupra
imigrației a reprezentat cheia succesului său politic. Spre deose-
bire de precursorii săi, strategiile de comunicare ale partidului con-
dus de Nigel Farage au fost decuplate de o bună parte a trăsăturilor
cu accente fasciste. Totuși, la o conferință a organizației de tineret
367
Considerăm a fi, totuși, discutabil în ce măsură aceste teme sunt specifice
doar dreptei radicale.
368
Robert Ford, Matthew Goodwin (2014), Identity, Social Change and the
Left Behind, The Political Quarterly, 85, 3, p. 282.
369
Pentru o analiză detaliată a schimbării de strategie în cazul Partidului Labu-
rist după 2010, vezi Tim Bale (2014). “Putting it Right? The Labour Party’s
Big Shift on Immigration since 2010”, The Political Quarterly, 85, 3.
370
Richard Hayton, (2010), “Towards the Mainstream? UKIP and the 2009
Elections to the European Parliament”, Politics, 30 (1).
167
a UKIP, unul din europarlamentarii partidului, Bill Etheridge, a lă-

udat realizările lui Adolf Hitler.371 Așadar, cu mici excepții – și
acestea corectate imediat, UKIP a lăsat măcar impresia unui partid
care privește înainte, necondiționat de nostalgiile și de eșecurile
trecutului. Mai mult decât atât, tot în contrast cu partidele popu-
liste antemergătoare, UKIP reușește să identifice mult mai clar
inamicul împotriva căruia își concentrează eforturile politice și
pentru înfrângerea căruia își cheamă alături electoratul: Uniunea
Europeană. Euroscepticismul afișat de UKIP și verbalizat prin in-
termediul strategiilor populiste a reușit să mențină electoratul
într-o dinamică permanentă pe parcursul a aproximativ 20 de ani.
Foarte important, UKIP găsește supape compensatorii nereușitelor
sale din cadrul alegerilor parlamentare372: pe de o parte, înființează
și conduce, în Parlamentul European, grupul eurosceptic al dreptei
radicale, denumit Europa Libertății și a Democrației (Directe),
ceea ce oferă partidului o tribună pentru exprimarea ideilor, pre-
cum și o importantă sursă de sprijin financiar pentru derularea ac-
țiunilor. Iar pe de cealaltă parte, referendumul pentru ieșirea Marii
Britanii din Uniunea Europeană a reprezentat un moment impor-
tant pentru UKIP, care și-a văzut împlinit scopul politic.
371
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2720860/Hitler-achieved-great-
deal-Ukip-MEP-sparks-anger-tells-youth-wing-copy-Nazi-leader.html
(accesat la 25 august 2016).
372
Datorate, și în acest caz, sistemului electoral britanic. Spre pildă, la ale-
gerile din 2015 UKIP reușește să cumuleze 12,7% din numărul total de
voturi exprimate; cu toate acestea, sistemul „first-past-the-post” face ca
UKIP să rămână cu doar un reprezentant în Westminster (în timp ce Libe-
ral-Democrații lui Nick Clegg vor avea 8 parlamentari, deși partidul con-
dus de vice-premierul de atunci obține un scor mai mic de 9%).
168
Datorită importanței pe care o acordă temei migrației, UKIP a

fost etichetat – asemenea majorității celorlalte partide populiste eu-
ropene – ca fiind un „partid al unei singure teme”,373 în speță imi-
grația. Am putea chiar să afirmăm că partidul s-a constituit ca o re-
plică la cuvintele ministrului de externe francez Robert Schuman,
care formulează în anii 1950 scopul construcției europene: acela de
a înlătura „rigiditatea și ostilitatea intransigentă a granițelor”.374 Ei
bine, pare-se că scopul UKIP este tocmai acela de a restabili grani-
țele – măcar ale Regatului Unit, și neapărat alături de aceste trăsă-
turi, atât de detestate de pro-europenii convinși.
În ceea ce privește formula de succes a UKIP, se poate afirma că,
într-o bună măsură, aceasta este suma unui număr de factori care au
marcat istoria contemporană a Marii Britanii. Printre acestea, au fost
identificate ca fiind cele mai importante migrația la scară largă –
care a devenit o temă foarte importantă pentru electoratul britanic,
reglementările UE cu privire la libera circulație – a căror rigiditate
a nemulțumit o parte semnificativă a electoratului britanic și, nu în
ultimul rând, activitatea politicienilor britanici din partidele tradiți-
onale – imposibilitatea de a modifica aceste reglementări a fost per-
cepută ca fiind o slăbiciune, chiar o incapacitate, a liderilor politici
în a gestiona relația Marii Britanii cu aparatul birocratic de la Bru-
xelles. Așteptările electoratului din arhipelag, în contrast cu realita-
tea politică pe care o trăiesc, a condus la dezamăgirea pe care și-au
canalizat-o, sub forma speranței – sau, în cazul unora, a ultimei spe-
ranțe – în partidul condus până recent de Nigel Farage.375
373
Cunoscut, în literatura de specialitate din limba engleză ca „single-issue
party”.
374
Robert Schuman, Apud. Geddes, A. (2014), „The EU, UKIP and the Poli-
tics of Immigration”, The Political Quarterly, 85, 3, p. 290.
375
Andrew Geddes (2014), „The EU, UKIP and the Politics of Immigration”,
The Political Quarterly, 85, 3, p. 294.
169
3.5. Un populism pan-european?

Explicații și consecințe.
Închei această parte teoretică a lucrării prin a aduce câteva precizări

cu privire la o temă actuală, imposibil de evitat în contextul preo-
cupărilor academice care constituie subiectului acestei cărți: popu-
lismul pan-european. Alegerile europarlamentare organizate în pe-
rioada 22–25 mai 2014 au dezvăluit o realitate politică
incongruentă cu cea generată de precedentele alegeri (din 2009),
când familiile ideologice tradiționale nu au suferit înfrângeri elec-
torale spectaculoase. În cea mai mare parte, însă, realitatea politică
de după momentul „mai 2014” a fost una previzibilă. Creșterea nu-
merică spectaculoasă a deputaților eurosceptici care ocupă fotoliile
Parlamentului European de la Bruxelles în cea de-a 8-a legislatură
a fost o temă de dezbatere importantă înaintea alegerilor, majorita-
tea sondajelor de opinie realizate înaintea acestui eveniment politic
european major anunțând ceea ce avea să fie „hemoragia popu-
listă” sau „valul eurosceptic”. Un număr deloc neglijabil de insti-
tuții, institute, centre de cercetare din Europa s-au aplecat asupra
problemei, editând broșuri, policy papers și luări de poziție care au
urmărit – cel mai probabil – sensibilizarea opiniei publice cu pri-
vire la ceea ce se considera a fi pericolul subminării arhitecturii in-
stituționale pe care s-a construit Uniunea Europeană376.
Probabil chiar mai surprinzătoare decât victoriile acestor par-
tide este dispoziția pe care și-au manifestat-o explicit în a cola-
bora la nivel european. Cooperarea de această natură s-a realizat
nu doar în cadrul instituțional oferit de Parlamentul European, ci
și în context național; spre pildă, în 2009, liderul UKIP de atunci,
376
Mark Leonard, Jose Ignacio Torreblanca, op.cit., p. 8.
170
Lordul Malcom Pearson, îl invită pe liderul populiștilor olandezi,

Geert Wilders, să difuzeze recentul său film anti-islamic „Fitna”
în Camera Lorzilor.377 Explicația cu privire la acest potențial de
colaborare rezidă în faptul că, în ceea ce privește percepția asupra
Uniunii Europene, nemulțumirea europenilor se îndreaptă împo-
triva politicienilor în primul rând datorită faptului că sunt văzuți
ca fiind prea slabi în a-i contracara pe birocrații de la Bruxelles.378
Așadar, parte a electoratului comunitar percepe realitatea euro-
peană contemporană mai degrabă ca pe o competiție între național
și supra-național decât ca pe o colaborare instituțională. Acesta
este și sensul în care a fost construită, din punct de vedere comu-
nicațional, campania lui Geert Wilders, liderul populiștilor olan-
dezi de la Partidul pentru Libertate. În vederea consolidării vizi-
bilității pentru alegerile europarlamentare, Wilders a semnat, în
noiembrie 2013, la Haga, acordul de colaborare politică transna-
țională cu Marine Le Pen, lider al Frontului Național din Franța.
Aderența electoratului la aceste idei, exprimată prin susținerea
populiștilor la alegerile pentru parlamentul de la Bruxelles, con-
trazice într-o oarecare măsură studiile care consideră europarla-
mentarele un simplu „scrutin de ordin secundar”379.
Vizitele relativ dese și participările aceluiași politician la di-
ferite conferințe în Germania, Statele Unite, Australia și Marea
Britanie (țară în care i-a fost interzis accesul la începutul anului
2009 în urma prezentării controversatului film „Fitna”) fac parte
377
Robert Ford, Matthew Goodwin, David Cutts(2011),op. cit., p. 209.
378
Ian Buruma, “Who’s to blame for this surge in Populism?” În The Globe
and Mail, Toronto, 14 mai 2010.
379
Simon Hix, Michael Marsh (2007), „Punishment or Protest? Understan-
ding European Parliament Elections”,The Journal of Politics, 69 (2),
p. 497.
171
din proiectul său de interconectare a tuturor tendințelor politice

anti-europene și, în cele din urmă, anti-globalizare. În turneele
sale „predică” împotriva actualelor elite naționale, europene și
mondiale, pe care le consideră vinovate in solidum pentru actuala
situație socială și economică a Europei și a Lumii în general.
Geert Wilders avertizează, în toate discursurile sale, asupra pro-
cesului de „islamizare” a Vestului, declanșat datorită incompeten-
ței liderilor politici care au crezut în ideea „multiculturalismului”
și care, astfel, au lăsat valorile europene, bazate pe tradiția iudeo-
creștină, pradă islamismului, pe care îl consideră a fi „o cultură
retrogradă și extremistă”. Coagularea (fie ea și numai spontană a)
electoratului sensibil la aceste teme se poate explica prin procesul
consolidării rețelelor globale de comunicare380, sisteme sociale
care permit funcționarea organizațiilor (politice, în acest caz) ca
unități sui generis la scară globală. Reducerea diferențelor dintre
statele dezvoltate permite manifestarea cu intensitate aproximativ
egală a celor patru crize majore care afectează sistemele politice ale
tuturor țărilor cu un anumit standard economic: criza eficacității,
criza legitimității, criza identității și criza echității. Iar în această
logică, problemelor comune trebuie să li se găsească răspunsuri
comune. Colaborările transnaționale dintre partidele populiste nu
constituie, așadar, simple manifestări ale unei familii politice, așa
cum se întâmplă în cazul creștin-democraților, a socialiștilor, a li-
beralilor etc.381 Ci aceste colaborări încearcă să ia forma, mai de-
grabă, a unor mișcări sociale care urmăresc să controleze procesele
asociate globalizării sau, la scară mai mică, a europenizării, o miș-
380
Datorat, conform literaturii de specialitate, procesului de globalizare.
381
De altfel, nefiind o ideologie, ar fi impropriu să considerăm faptul că po-
pulismul poate constitui familii politice europene sau internaționale.
172
care social-politică recognoscibilă în primul rând prin opoziția ra-

dicală pe care o manifestă oricărui set de valori care se exprimă în
favoarea proceselor de unificare politică și instituțională382. Există
alți autori care susțin, însă, că a considera globalizarea drept unicul
sau cel mai important element explicativ pentru succesul populis-
mului denotă o înțelegere mult prea simplistă a realității.383
Putem discuta, însă, despre euro-populism? O temă care marca,
în Europa Occidentală, dezbaterea ideologică de la sfârșitul anilor
’70 – începutul anilor ’80 privea un concept relativ controversat:
eurocomunismul. Un număr semnificativ de istorici, filosofi și po-
litologi din diferite state europene urmăreau să verifice în ce mă-
sură termenul (folosit inițial de jurnalistul iugoslav Frane Barbieri
într-unul dintre articolele sale) poate fi într-adevăr aplicat fenome-
nelor politice în desfășurare atunci, prin care se încerca delimitarea
de comunismul sovietic a partidelor cu aceeași orientare doctrinară
din Vest. Unii autori considerau că eurocomunismul este, de fapt,
un alt nume pentru neo-comunism, ideologie care încearcă armo-
nizarea valorilor sociale ale comunismului cu avantajele sisteme-
lor capitaliste. În această lumină, „dizidențele” din interiorul Inter-
naționalei Socialiste a comuniștilor italieni, francezi și spanioli nu
puteau fi decât privite cu cei mai buni ochi. Însă contradicțiile doc-
trinare astfel rezultate au determinat alți autori să se arate sceptici
cu privire la noua ideologie, pe care (datorită ambiguității sale și a
confuziilor pe care le-a generat) o suspectau a fi mai degrabă o stra-
tegie a vechilor comuniști, prin care aceștia încercau să-și lărgească
382
Manuel Castells (2008), „The New Public Sphere: Global Civil Society,
Communication Networks, and Global Governance”, în The Annals of the
American Academy, 616, p. 85.
383
https://www.project-syndicate.org/commentary/understand-factors-behind-
rising-populism-by-daniel-gros-2016-05 (accesat la 27 august 2016)
173
bazinul electoral pozând în susținători ai capitalismului. Abando-

nați, în virtutea schimbării discursului politic, de către electoratul
tradițional și neacceptați de ceilalți competitori politici în „grupul
partidelor democratice”, eurocomuniștii au ajuns, astfel, izolați pe
scenele politice naționale384. Confruntați cu pierderi electorale ma-
jore, aceste formațiuni politice și-au schimbat strategia sau chiar au
sucombat, cu precădere după căderea Cortinei de Fier (așa cum a
fost cazul Partidului Comunist Italian).
Există motive solide să considerăm că situația populismului
pan-european nu este una radical diferită de cea a eurocomunis-
mului (motiv pentru care nu putem exclude posibilitatea de a fi
martorii unui deznodământ similar pentru mișcările populiste eu-
ropene). Asociați cel mai adesea cu o retorică naționalistă agresivă
și, în cele mai multe cazuri, cu ideea respingerii proiectului euro-
pean și a dezvoltării acestuia, argumentele populiștilor pentru o
colaborare transnațională sunt greu de articulat, în afara scopului
declarat de a submina instituțional Uniunea Europeană. Conside-
răm a fi important să subliniem că ceea ce permite colaborarea or-
ganizată a acestor partide într-un grup europarlamentar nu este sub
nicio formă populismul – ca centru de greutate a intereselor ideo-
logice, pentru simplul motiv că, așa cum am demonstrat mai sus,
acest concept nu reprezintă o ideologie și, ca atare, nu poate servi
drept element de conexiune între partidele diferitelor țări. Ceea ce
permite acestor partide să colaboreze este apropierea lor, mai mult
sau mai puțin evidentă, de ideile dreptei radicale. Acesta este, însă,
și punctul de la care pornesc deosebirile majore.
Experiența grupului europarlamentar Identitate, Tradiție, Suve-
ranitate (ITS) e exemplară din acest punct de vedere. Format în
384
Arrigo Levi,Eurocommunism: Myth or Reality?, în Paolo Filo della Torre,
Edward Mortimer, Jonathan Story, (editori), Eurcommunism: Myth or
Reality?, Harmondsworth: Penguin Books Ltd., 1979, p. 23.
174
cea de-a șasea legislatură a Parlamentului European (2004–2009)

din partide populiste provenind din Marea Britanie, Franța, Italia,
România, Belgia, Bulgaria și Austria, grupul concentra formațiuni
etichetate ca fiind în primul rând de dreapta radicală, și abia în sub-
sidiar – sau prin inerție – populiste. Tocmai această dimensiune a
„colaborării” dintre ele s-a demonstrat a le fi fatală din punct de
vedere politic, plenul Parlamentul European constatând, la 16 no-
iembrie 2007 – adică la mai puțin de zece luni de la înființare, di-
zolvarea grupului385. Situația s-a datorat declarațiilor din plenul de
la Strasbourg ale Alessandrei Mussolini, reprezentantă a partidului
italian Alternativa Socială, eurodeputată ce s-a pronunțat împo-
triva imigranților români și al cărui discurs a fost primit ca o jig-
nire directă de către reprezentanții Partidului România Mare, cei
din urmă retrăgându-și adeziunile la grup și generând astfel – in-
direct, dar cu consecințe imediate – procesul de demantelare a
acestuia. Funcționarea pe baza unui așa-numit „consens minimal”
și clivajele majore în ceea ce privește viziunea cu privire la spațiul
Schengen a partidelor care formau ITS sunt considerate a fi con-
struit cadrul propice unei despărțiri previzibile386.
Șansele relativ scăzute ale partidelor populiste de a colabora la
nivel european și, ca atare, incapacitatea liderilor populiști de a-și
onora promisiunile față de electorat generează frustrare în rândul
385
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?language=en&type=IM-
PRESS&reference=20071109BRI12778&secondRef=ITEM-003-en (ac-
cesat la 14 august 2016)
386
Duerr, G., “Identity, Tradition, Sovereignty. The Transnational Linkages
of Radical Nationalist Political Parties in the European Union”, în Sim-
pson, P.A., Druxes, H., Digital Media Strategies of the Far Right in Eu-
rope and the United States, Maryland: Lexington Books, 2015, p. 112.
175
susținătorilor, care pot să migreze spre forme de manifestare poli-

tică și mai radicale (vezi cazul Greciei), abandonându-i pe cei care,
în urma votului de protest, par a se complace în confortul material
pe care îl pune la dispoziție Parlamentul European. Așadar, ase-
menea eurocomuniștilor, europopuliștii comit dubla eroare de a se
îndepărta de electoratul fidel și, concomitent, de a se izola pe scena
politică europeană nu doar de celelalte familii politice, ci chiar și
unii de ceilalți, adică de formațiuni care revendică rădăcini ideolo-
gice comune. Așadar, succesul europopuliștilor este pasager, adver-
sitatea față de Uniunea Europeană demonstrându-se a fi un factor
insuficient de puternic pentru a asigura funcționarea lor coerentă.387
Acesta este motivul pentru care îndrăznim să afirmăm că europo-
pulismul suferă de patologia diabetului politic, i.e. incapacitatea de
a se coagula în formule de colaborare stabile și durabile.
3.5.1. Europa Națiunilor și a Libertății
Formarea (cu toate dificultățile aferente a) noului grup europarla-

mentar anti-european „Europa Națiunilor și a Libertății” s-a da-
torat în primul rând perseverenței liderului populiștilor francezi,
Marine Le Pen, care a exploatat (sau chiar a alimentat) disensiu-
nile dintre partidele naționaliste reprezentate în cea de-a 8-a le-
gislatură a Parlamentului European (începută în 2014), astfel în-
cât să le îndepărteze cât mai mult posibil de grupul
europarlamentar format de britanicul Nigel Farage, lider al Parti-
dului pentru Independeța Marii Britanii (UKIP). Deși inițial era
387
Stijn van Kessel, Andrea Pirro (2014), “Discontent on the move: prospects
for populist radical right parties at the 2014 European Parliament electi-
ons”, European Parliament elections in times of crisis: Intereconomics,
49 (1), pp. 14–18.
176
bănuit că o curta politic pe Le Pen în vederea construirii unei „mi-

norități de blocaj” în legislativul european,388 Farage s-a demon-
strat a fi dezinteresat de o colaborare cu formațiunea condusă de
fiica lui Jean Marin Le Pen.389
Competiția pentru dominația capătului dinspre dreapta al spec-
trului politic european s-a dovedit a fi dificilă, deoarece creșterea
exponențială a numărului de europarlamentari populiști nu s-a tra-
dus automat printr-o întărire a stabilității grupului unitar căruia
aceștia, cel puțin teoretic, erau așteptați să i se alăture. Ba din con-
tră, un număr mai mare de europarlamentari populiști-naționaliști
s-a tradus prin sporirea tipurilor de opoziție la adresa Uniunii Eu-
ropene și prin încercarea partidelor de a se individualiza în noua și
marea masă a populismului european care, brusc, populează insti-
tuția europeană după momentul mai 2014. Partidul italian Mișca-
rea de 5 Stele a lui Beppe Grillo a reprezentat salvarea grupului
europarlamentar condus de Nigel Farage (Europa Libertății și a
Democrației Directe), grup destabilizat de negocierile din interio-
rul parlamentului într-o măsură atât de mare încât părea, la un mo-
ment dat, că urmează să nu mai atingă numărul minim necesar de
europarlamentari care să-i permită funcționarea în conformitate cu
regulamentul intern al Parlamentului European. Volatilitatea ata-
șamentelor ideologice a fost demonstrată cu claritate de Partidul
Finlandezilor (până nu demult denumit Partidul Adevăraților Fin-
landezi), care a migrat dinspre populiștii lui Farage înspre euros-
cepticii moderați din grupul Conservatorilorilor și a Reformiștilor
388
http://www.theguardian.com/politics/2014/may/21/nigel-farage-
common-front-marine-le-pen-block-european-laws (accesat la 27 august
2016).
389
http://www.theguardian.com/politics/2014/apr/18/nigel-farage-rejects-
ukip-tie-french-front-national (accesat la 27 august 2016).
177
Europeni. Opozițiile din chiar sânul populiștilor s-au dezvoltat în

cascadă, cu Farage încercând să se delimiteze de „extremista” Le
Pen și, la rândul lor, finlandezii lui Timo Soini încercând să traseze
o linie clară de demarcație între ei și „euroscepticii” lui Farage.
Comunicarea politică a populiștilor finlandezi a migrat, așadar, de
la o retorică radical eurosceptică la una doar punctual critică la
adresa Uniunii Europene.390
Strategia urma să fie înțeleasă pe deplin abia un an mai târziu,
în 2015, când Partidul Finlandezilor avea să fie cooptat la guver-
nare. Îmblânzirea tonului a fost, așadar, o măsură necesară în con-
struirea imaginii unei formațiuni mai credibile, electibile și de gu-
vernământ – ceea ce s-a și întâmplat. Foștii „adevărați finlandezi”
s-au clasat pe locul secund în cele mai recente alegeri, iar liderul
partidului, Timo Soini, a fost desemnat în funcția de Ministru al
Afacerilor Externe al Finlandei, individ care – la fel ca în cazul
tuturor partidelor populiste – reprezintă figura centrală a partidu-
lui, într-un stil Ludovic al XVI-lea.391
Euroscepticismul este, astăzi, cel mai robust concept care con-
feră conținut mișcărilor populiste, permițându-le acestora din
urmă să supraviețuiască tocmai în virtutea dificultăților pe care le
întâmpină construcția instituțională europeană, dificultăți generate
în contemporaneitate de recenta criză economică, peste care se in-
stalează și mai recenta criză a refugiaților. În lipsa unei substanțe
390
Tuomas Iso-Markku (2014), “Euroscepticism vs. Political Pragmatism:
The Finns Party tones down its criticism of the EU”, EPIN Commentaries,
p. 3.
391
Mari K. Niemi (2012), “Messenger and Defender – Timo Soini’s populist
leadership and media strategies in winning the elections of 2011”, Re-
search on Finnish Society, 5, p. 7.
178
proprii, populismul pare a urmări cu tot dinadinsul să se identi-

fice cu euroscepticismul, din conținutul căruia nu preia niciodată
substanța și profunzimea dezbaterilor ideologice, ci urmărește să
valorifice doar elementele simbolice ale acestuia, păstrând doar
retorica. Populismul, cuplat la o ideologie, își construiește imagi-
nea unei ideologii sui-generis. Cu toate acestea, subiectul se află
prea puțin în atenția cercetătorilor, mulți considerând această temă
drept una marginală, de o importanță mult prea restrânsă pentru a-i
acorda timp în cercetare.
Din punct de vedere electoral, populismul este atractiv nu nea-
părat pentru ceea ce ar reprezenta, ci mai degrabă pentru ceea ce nu
reprezintă, sau împotriva a ceea ce se pronunță. „Anti-ideologii”
populiști propun o formă alternativă a „simțului realității”, pronun-
țându-se împotriva celor două mari direcții care au avut o influență
decisivă asupra modului în care s-au dezvoltat societățile. Ei sunt,
așadar, atât împotriva ideilor promovate de susținătorii neoliberali
ai globalizării, cât și împotriva apărătorilor statului social. Văduviți
de soluții sustenabile, populiștii propun anti-soluții, considerate a
fi panacee de către ceea ce literatura numește „perdanții globaliză-
rii”. Tocmai de aceea, populiștii se pot pronunța, și o fac chiar
foarte des, atât de pe partea dreaptă, cât și de pe cea stângă a spec-
trului politic, balansul dintr-o parte într-alta din punct de vedere
ideologic fiind deloc străin populiștilor, care se transformă într-un
rezervor de voturi nu doar ai dezamăgiților, ci – argumentăm noi –
cu precădere ai celor complet dezangajați politic, deloc (sau prea
puțin) dispuși să înțeleagă chiar și minimele procese democratice.
De altfel, succesul populismului nu se datorează eșecului democra-
țiilor – idee mult vehiculată în literatura de specialitate, însă prea
puțin convingătoare altfel decât într-o paradigmă instituționalistă,
ci mai degrabă lipsei de interes a electoratului cu privire la proce-
sele decizionale și a lipsei de implicare a acestuia. O atitudine de
179
neimplicare face ca percepțiile acestui segment de electorat asupra

politicului să fie lipsite de nuanțe, fiind predispus la a înțelege po-
litica drept o construcție „melodramatică”, în care identificarea
unor „eroi” pe de o parte și a unor „anti-eroi” pe de cealaltă parte
este relativ facilă. Populiștii înțeleg mai bine decât oricine aceste
realități, cunoscând sau măcar intuind faptul că atitudinile con-
flictuale pe care le promovează (față de elite, față de minorități
etc.) contribuie semnificativ la ranforsarea stereotipurilor mo-
rale. Paralela dintre melodramă și strategiile retoricii populiste,
idee propusă de profesorul finlandez Mikko Lehtonen, este cu atât
mai potrivită cu cât stilul artistic menționat construiește impresia
că poate restaura gloria trecutului. La fel și populismul, cu precă-
dere în cazurile cuplării acestuia la naționalism – care are ca ele-
ment component nostalgia. Tot în acest registru se înscrie și teza
propusă de un alt cercetător finlandez, Tuula Vaarakallio, care
susține că populismul este un concept construit în jurul câtorva
elemente: trucurile teatrale, sloganurile demagogice, simplifica-
rea politică și anti-intelectualismul. De altfel, anti-intelectualis-
mul este unul dintre elementele componente ale populismului,
care se păstrează de la începuturi și până astăzi, de la etapa ideo-
logică a sa și până la cea în care regăsim populismul sub forma
unei supra-strategii politice care face uz de ceea ce am numit re-
torica „anti-elitistă”.
180
IV. Abordarea empirică
4.1. Profilul socio-demografic al alegătorului

partidelor populiste
Comportamentul electoral reprezintă o componentă importantă a

studiilor politice, întrucât înțelegerea acestuia poate, pe de o parte,
indica tendințe relevante în opinia publică și, pe de cealaltă parte,
are capacitatea de a deconstrui mesajul politic în relație cu aștep-
tările și doleanțele electoratului, urmărind care sunt cauzele și/sau
efectele discursului politic. A existat o paletă largă de abordări prin
intermediul cărora s-a încercat explicarea susținerii populare pen-
tru partidele populiste europene. Dintre teoriile care s-au încume-
tat să descifreze această problemă delicată și extrem de dificilă a
atracției față de retorica populistă, cel mai mult mi-au captat aten-
ția teoria dezintegrării sociale și teoria votului-protest. Prima
afirmă că acele categorii sociale care se simt mai puțin integrate
au tendința de a vota pentru partidele populiste, acestea din urmă
construind speranța că ar putea oferi, odată ajunse la guvernare,
metode rapide și deloc dificile de depășire a lipsurilor cu care se
confruntă acest segment al populației. Cea de-a doua teorie, care
ușor poate fi considerată complementară primeia, statuează că ale-
gătorii (cu precădere cei așa-numiți „dezintegrați”) au tendința de
a manifesta neîncredere în raport cu întreg sistemul politic deja
existent (acel „establishment” regăsit adesea în literatura de spe-
cialitate în calitatea de inamic principal în viziunea populiștilor).
În nemulțumirea lor, acești indivizi resping orice răspunsuri ideo-
logice la problemele pe care le întâmpină – iată o explicație a lipsei
181
intenției oricărui lider populist de a-și încadra propria mișcare po-

litică în categoria „ideologie”, care n-ar face decât să-i aducă
imense deservicii. Aplicate unor studii de caz europene, cele două
teorii conduc către concluzia că persoanele nesatisfăcute de pro-
pria lor situație materială, dezamăgite de politicieni și pesimiste cu
privire la viitorul țării în care trăiesc sunt cele care reprezintă, ade-
sea, nucleul electoratului populist.392
În identificarea profilului socio-demografic al alegătorilor par-
tidelor populiste care constituie studiile de caz ale acestei cărți, am
apelat la manipularea statistică a datelor furnizate în acest sens de
către aplicația de consiliere în privința votului, intitulată EUVox și
realizată cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014. Miile de
răspunsuri primite mi-au permis să conturez, prin realizarea de
frecvențe simple, profilul persoanelor care au declarat că vor vota
pentru aceste partide și să identific, așadar, vârsta, religiozitatea
și/sau religia, situația la locul de muncă, zona locuită, educația,
genul și interesul asupra fenomenului politic al alegătorilor popu-
liștilor de dreapta radicală din cele șapte state europene.
392
Marcel Lubbers, Peer Scheepers, „French Front National voting: a micro
and macro perspective”, Ethnic and Racial Studies, Vol. 25, Nr. 1, 2002,
p. 140.
182
4.1.1. Franța
Profilul demografic al alegătorului Partidului Frontul Național
Vârstă
Sub 18 ani, 18 – 24 ani,

0.60% 10.30%
Peste 65 ani,
23.50%
25 – 34 ani,
10.60%
35 – 49 ani,
22.50%
50 – 64 ani,
32.40%
183
Religie
Ateu, 30.90%
Alta religie,
3.20%
Musulman,
0.30%
Catolic, 62.80%
Evreu, 0.80%
Protestant, 2.00%
Situație la locul de muncă
Casnic(a) și nu am In cautarea unui loc de munca
lucrat niciodata 1,20%
Student
0,60%
7,80%
Casnic(a), dar am
lucrat inainte Angajat full time,
2,30% 39.10%
Pensionat/inaint Angajat part time
e de pensionare 5,40%
36,30%
Fara loc de munca, dar
am muncit anterior
7,30%
184
Educație
Fara studii, 4.40%
Master/Doctorat,
11.40% Studii primare,
30.30%
Licenta,
11.00%
Bacalaureat + 2, Bacalaureat,
20.40% 22.30%
Gen
Feminin
22,40%
22%
Masculin,
77.60%
185
Interes în politică
Deloc interesat
Puțin interesat, 1,50%
10.80%
Întrucâtva interesat, Foarte interesat
44.00% 43,80%
186
Electoratul partidului condus de Marine Le Pen este, astfel cum

datele de mai sus ne permit să înțelegem, în bună măsură diferit de
cel al altor partide populiste europene, asemănându-se până la un
punct doar cu electoratul Partidului Independenței Regatului Unit.
187
Peste jumătate din electoratul Frontului Național este alcătuit din

persoane aflate în intervalul de vârstă 50–64 de ani și din categoria
celor de peste 65 de ani. Așadar, în timp ce partidele populiste din
Austria și Finlanda reușesc să atragă un electorat mai degrabă tâ-
năr (chiar și foarte tânăr, din categoria persoanelor între 18–24 de
ani), în Franța discursul populist pare a fi tentant cu precădere pen-
tru electoratul de vârsta a treia. Datele indică o oarecare mutație a
electoratului frontist, care înspre anii 1990 era format în proporție
aproximativ egală din tineri și vârstnici.393 Mai remarcăm faptul
că peste trei din cinci alegători ai Frontului Național sunt cato-
lici394 și că cei mai mulți dintre ei sunt angajați full time, respectiv
pensionați sau în anii premergători pensionării (câte doi din cinci),
ceea ce corespunde categoriilor de vârstă menționate anterior cu o
propensiune mare de vot către acest partid.
În ceea ce privește ultimul nivel de studii absolvit, alegătorii
partidului condus de „dinastia” Le Pen sunt, majoritar, absolvenți
doar de studii primare (trei din zece), proporția celor cu studii su-
perioare fiind mult inferioară celorlalte categorii (abia un alegător
din cinci ai Frontului are studii de licență, masterat sau doctorat).
Interesul acestora în politică este, în cea mai mare parte, relativ
scăzut, însă doi din cinci alegători se declară foarte interesați de
fenomenul politic. Datele cu privire la genul alegătorilor fideli po-
puliștilor francezi nu rezervă nicio surpriză, masculinitatea acestui
electorat fiind o trăsătură care se păstrează și cu privire la Frontul
Național, patru din cinci susținători ai acestei formațiuni fiind băr-
bați.
393
Klaus Von Beyme, op.cit., p. 54.
394
Spre deosebire de datele disponibile în cazul altor studii de caz, cele refe-
ritoare la Franța au inclus religia utilizatorilor aplicației, nu gradul de re-
ligiozitate al acestora.
188
Repartiția geografică a alegătorilor fideli lui Le Pen semna-

lează faptul că cea mai mare concentrație de simpatie pentru Front
este în sud-estul Franței, unde lider regional al partidului este Ma-
rion Marechal Le Pen, nepoata fostului lider populist. Este o zonă
unde Frontul s-a clasat de fiecare dată pe podiumul primelor trei
partide, ceea ce s-ar datora imigrației semnificative înspre această
regiune a Franței.395
4.1.2. Austria
Profilul demografic al alegătorului Partidului Libertății din Austria
Vârsta
Peste 65 ani Sub 18 ani
50–64 ani 8,70% 12,90%
9,50%
35–49 ani
17,50%
18–24 ani,
35.00%
25–34 ani
16,50%
395
Adriana Stephan, A. (2015), The Rise of the Far Right: A Subregional
Analysis of Front National Support in France, working paper, New York
University, p. 35.
189
Religiozitate
(10)
9,50%
(7) Deloc religios: 0,
4,80% 28.60%
(6)
4,80%
(5)
19,00%
(1)
9,50%
(4) (2)
4,80% (3) 4,80%
14,30%
Situația la locul de muncă

Prefer sa nu declar Dețin o firmă
4,80% 9,50%
Altele
9,50%
Fara loc de munca
9,50%
Pensionar
9,50% Angajat
38.10%
Inca studiez
19,00%
190
Zona locuită
Prefer sa nu declar
Altele 4,80%
9,50%
Urban mare,
33.30%
Rural
19,00%
Urban mediu/mic Suburbie urban mare
19,00% 14,30%
Educație
Prefer sa nu declar Educatie de baza
7,40% 2,60% Politehnica
8,60%
Diplom
12,90%
Nivel licenta
3,10%
Lehre
24,90% AHS, 40.60%
191
Gen
Feminin
19,60%
Masculin
80.40%
Prefer sa nu declar
Deloc interesat 8,70%
2,40%
Foarte interesat
35.80%
Putin interesat
20,30%
Intrucatva interesat
32,80%
192
Datele reprezentate în figurile de mai sus indică faptul că ma-

joritatea utilizatorilor austrieci ai aplicației EUVox cu ocazia ale-
gerilor europarlamentare din anul 2014 și care s-au declarat a fi
votanți ai FPÖ sunt tineri, mai mult de trei din zece alegători ai
acestui partid înscriindu-se în categoria de vârstă 18–24 de ani. La
fel ca și în cazul tuturor celorlalte partide de această natură din
Europa, electoratul este într-o proporție covârșitoare masculin, pa-
tru din cinci alegători fiind bărbați.396 În cea mai mare parte, aceș-
tia au un loc de muncă (patru din zece), trăiesc în localități mari
din mediul urban și declară că nu sunt religioși (câte trei din zece).
396
De altfel, și la nivel de reprezentare politică a femeilor FPÖ este partidul
cu cel mai mic număr de decidenți de gen feminin. Pentru mai multe de-
talii, vezi studiul intitulat „Frauen in der Spitzenpolitik in Österreich”,
http://www.parlamentarismus.at/fileadmin/Inhaltsdateien/IfPD/Dateien/
2016_OE-_4_-_vom_24_02_2016.pdf (accesat la 20 august 2016).
193
Literatura de specialitate scrie că electoratul populiștilor austrieci

este reprezentat în cea mai mare măsură de indivizi aparținând cla-
sei de mijloc, foarte conservatori și, în mod paradoxal, tributari
anticlericalismului – atitudine explicabilă din punct de vedere is-
toric pentru că Biserica Catolică și Dinastia Habsburgică au repre-
zentat obstacole în atingerea visului suprem naționalist al pan-ger-
manismului.397
Din punctul de vedere al educației, doi din cinci alegători ai
FPÖ sunt absolvenți doar ai Allgemeinbildende Höhere Schulen,
adică acel nivel educațional care de obicei pregătește cursanții
pentru studii universitare. În fine, datele indică faptul că în cea mai
mare proporție, alegătorii populiștilor austrieci sunt foarte intere-
sați de evenimentele politice. Acesta este, în detaliu, electoratul
care consideră că doar FPÖ poate readuce ordinea politică în Aus-
tria.398
Din punct de vedere geografic, remarcăm că majoritatea alegă-
torilor partidului provine, conform datelor noastre, din zona Vienei
și a Austriei Superioare. De altfel, atât Viena cât și Austria Superi-
oară au fost regiunile cu cea mai mare creștere a numărului de
membri ai FPÖ în perioada succeselor electorale ale lui Haider
(1986–2000), spre deosebire de Carintia, unde simpatia pentru fos-
tul guvernator, deși foarte importantă, nu s-a tradus printr-o creș-
tere a numărului de membri de partid.399
397
398
Franz Fallend, op. cit., p. 199.
399
Kurt Richard Luther (2005), “Die FPÖ und das BZÖ”, KEPRU Working
Paper, p. 10.
194
4.1.3. Italia
Profilul socio-demografic al alegătorului Partidului Liga
Nordului
Vârsta
Peste 65 ani, Sub 18 ani,
3.6% 0.9%
50–64 ani,
11.7%
18–24 ani,
43%
35–49 ani,
17%
25–34 ani,
23.8%
195
Religiozitate
Foarte religios:
(9), 5.00% (10), 5.00%
Deloc religios:
(0), 20.00%
(8), 5.00%
(1), 5.00%
(7), 25.00%
(2), 10.00%
(6), 5.00%
(5), 5.00% (3), 10.00%
(4,) 5.00%

Dețin o firmă,
10.00%
Încă studiez,
50.00%
Angajat
40,00%
196
Zona locuită
Urban mare
20,00%
Rural
Suburbie
40.00% urban mare
5,00%
Urban mediu/mic
35,00%
Educație
Post‐universitar Prefer sa nu declar Fara ciclu primar
5,00% 5,00% 0,50%
Ciclul primar
10,30%
Universitar
26,30%
Ciclul secundar,
Educatie 39.50%
tehnica/vocationala
13,50%
197
Gen
Feminin
21,00%
Masculin
79.00%
Deloc interesat Prefer să nu declar,
1,90% 2.70%
Foarte interesat
Putin interesat
30,70%
17,40%
Întrucâtva
interesat, 47.30%
198
199
Datele analizate prezintă o premieră cu privire la profilul ale-

gătorului fidel unui partid populist: susținătorii Ligii Nordului sunt
de departe cei mai tineri raportat la alegătorii din celelalte state
europene care fac obiectul studiului de față. Astfel, peste jumătate
din alegătorii populiștilor separatiști italieni fac parte din catego-
riile de vârstă cuprinse între 18–24 de ani și 25–34 de ani.400 Ex-
plicația pentru atragerea cu precădere a alegătorilor din aceste ca-
tegorii de vârstă se poate datora faptului că mesajul ligii este unul
mai puțin ancorat în trecut, spre deosebire de cel al partidului Ali-
anța Națională (în italiană Alleanza Nazionale, AN), condus de
nepoata fostului dictator Benito Mussolini, formațiune care s-a do-
vedit a fi un rezervor al nostalgiilor fasciste, atrăgând astfel cu pre-
cădere alegătorii mai în vârstă.401
O altă diferență o reprezintă faptul că, spre deosebire de alegă-
torii celorlalte partide europene, aceștia se declară a fi mai degrabă
religioși: pe o scară a religiozității de la 0 (deloc religios) la 10
(foarte religios), un sfert dintre alegătorii Ligii au indicat că cei mai
mult îi caracterizează nivelul 7. Totodată, jumătate dintre alegătorii
acestei formațiuni încă studiază, ultimul nivel de studii absolvit fi-
ind ciclul secundar (în cazul a doi din cinci). Trei sferturi dintre ei
au declarat că locuiesc în zona rurală, respectiv în zona urbană mij-
locie sau mică. Doi din cinci alegători ai separatiștilor sunt doar
întrucâtva interesați de politică, iar în marea lor majoritate (patru
din cinci) susținătorii Ligii Nordului sunt bărbați. E important să
400
Vârsta fragedă a alegătorilor ligii este confirmată și de alte studii: Bull,
A., Gillert, M., The Lega Nord and the Politics of Secession in Italy,
Parlgrave: New York, 2001, p. 69.
401
Piero Ignazi (2005), „Legitimation and Evolution on the Italian Right
Wing: Social and Ideological Repositioning of Alleanza Nazionale and
the Lega Nord”, South European Society and Politics, 10 (2), p. 341.
200
notăm faptul că perioada celei de-a doua guvernări Silvio Berlus-

coni (2001–2005) a făcut ca formațiunea să își consolideze baza
electorală,402 ceea ce nu este o caracteristică a acestor partide odată
intrate la guvernare.403
Din punctul de vedere al dispersiei geografice, nu ne surprinde
faptul că majoritatea alegătorilor Ligii provin din regiunea nord-
vestică a Italiei, susținerea pentru această formațiune pierzându-se
în degrade către sudul țării; proiectul inedit al așa-numitului „na-
ționalism panadian” i-a convins.404 În regiunea sudului și a insule-
lor, electoratul acestui partid este aproape inexistent, datele indi-
când că acestea concentrează, însumat, mai puțin de 3% din
electoratul ligii.
402
Daniele Albertazzi, Duncan McDonnel (2005), „The Lega Nord in the se-
cond Berlusconi government: In a league of its own”, West European Po-
litics, 28 (5), p. 954.
403
R. Heinisch (2003), „Success in Opposition – Failure in Government:
Explaining the Performance of Right-Wing Populist Parties in Public Of-
fice”, West European Politics, 26 (3), p. 119. Apud Albertazzi, D.,
McDonnel, D. (2005), „The Lega Nord in the second Berlusconi go-
vernment: In a league of its own”, West European Politics, 28 (5), p. 954.
404
Benito Giordano (2000), „Italian Regionalism or ‘Padanian’ Nationalism
– the Political Project of the Lega Nord in Italian Politics”, Political Ge-
ography, 19, p. 446.
201
4.1.4. România
Profilul socio-demografic al alegătorilor Partidului Poporului
Dan Diaconescu
Vârstă
4,20% 2,80%
18–24 ani
19,40%
50–64 ani
23,60%
25–34 ani
16,70%
35–49 ani,
33.30%
202
Religiozitate
(1), 14.30%
Foarte religios:
(10), 28.60%
(5), 14.30%
(9), 14.30% (6), 14.30%
(7), 14.30%

Fara loc de munca
14,30%
Lucrez pe cont propriu
28.60%
Pensionar
28.60%
Angajat
14,30%
Inca studiez
14,30%
203
Zona locuită
Rural
Urban mare
14,30%
14,30%
Urban mediu/mic
71.40%
Educație
Postuniversitare Fara educatie de baza
2,70% 1,40%
Masterat/Doctorat 8 clase
5,50% 6,80%
Facultate
31,50%
Liceu/scoala
vocationala,
52.10%
204
Gen
Feminin
21,30%
Masculin
78.70%
Prefer sa nu declar
Deloc interesat 11,80%
5,30%
Foarte
interesat
38.20%
Putin
interesat
11,80%
Intrucatva
interesat
32,90%
205
Datele cu privire la electoratul PPDD, astfel cum acestea au

fost colectate de către aplicația EUVox cu ocazia alegerilor euro-
parlamentare din anul 2014, creionează următorul profil al alegă-
torilor care și-au exprimat susținerea pentru partidul condus în res-
pectiva competiție politică de către Dan Diaconescu: peste
jumătate din cei care au declarat că votează pentru PPDD aparțin
categoriilor de vârstă cuprinse între 35–49 de ani și 50–64 de ani.
Așadar, am putea considera că, cel puțin teoretic, aceste persoane
sunt încă active din punct de vedere profesional. Această ipoteză
este contrazisă, însă, de datele cu privire la situația locului de
muncă, pentru că în timp ce trei din zece susținători ai PPDD de-
clară că lucrează pe cont propriu, alți trei din zece susțin că sunt
pensionați. Ca atare, este foarte posibil ca o bună parte a alegăto-
rilor lui Dan Diaconescu să fie pensionați înainte de atingerea li-
mitei de vârstă.
206
Mai notăm faptul că un procent semnificativ al susținătorilor

populiștilor români au declarat că sunt foarte religioși (trei din
zece) și că locuiesc în zone aparținând urbanului mediu sau mic
(șapte din zece). În ceea ce privește educația, remarcăm faptul că
peste jumătate din votanții PPDD la alegerile europarlamentare
din anul 2014 absolviseră doar liceul sau o școală vocațională. Doi
din cinci alegători ai lui Diaconescu au declarat că sunt foarte in-
teresați de ceea ce se întâmplă în politică, în timp ce trei din zece
sunt doar întrucâtva interesați. Nu în ultimul rând, patru din cinci
alegători ai PPDD sunt bărbați, o trăsătură similară electoratelor
tuturor celorlalte partide populiste europene analizate.
În legătură cu repartiția geografică a alegătorilor PPDD, aceștia
provin, relativ uniform, din întreaga țară. Având în vedere și faptul
că aplicația a reținut drept colegiu electoral întregul județ (ceea ce
este relativ diferit de sistemul proporțional al alegerilor europarla-
mentare, în care colegiul electoral e, de fapt, tot statul, fiecare par-
tid concurând cu o listă de candidați valabilă la nivelul întregii
țări), intensitățile geografice cu privire la susținerea pentru PPDD
sunt mai puțin vizibile decât în cazul altor studii de caz. Cu toate
acestea, remarcăm că cel mai mare număr de alegători PPDD pro-
vin din județul Vâlcea, însă proporții relativ apropiate de acest ju-
deț se regăsesc și în județele Argeș, Bacău, Constanța, Cluj, Ialo-
mița, Timișoara și Vaslui.
207
4.1.5. Olanda
Profil demografic al alegătorului Partidului Pentru Libertate
Vărstă
Sub 18 ani
1,10% 18–24 ani
7,60%
Peste 65 ani
20,10%
25–34 ani
8,90%
50–64 ani,
32.90% 35–49 ani
29,30%
208
Educație
Fara educatie Prefer sa nu declar
1,40% 1,20%
Doctorat/
LBO/VBO master
8,00% 8,80%
Primii 3 ani
HAVO/VWO
4,80%
HBO/licenta
30,00%
MBO, 31.80%
HAVO/HBO
14,10%
Gen
Feminin
22,60%
Masculin,
77.40%
209
Prefer sa nu
Deloc declar
interesat 1,90% Foarte
5,10% interesat
19,10%
Puțin
interesat,
28.90%
Întrucâtva
interesat
44.90%
Datele cu privire la caracteristicile socio-demografice ale ale-

gătorilor populiștilor olandezi sunt mai puțin grăitoare decât cele
ale altor studii de caz regăsite în cuprinsul studiului de față, însă
pentru conturarea cât mai precisă a profilului acestor susținători
am coroborat datele de mai sus cu cele obținute la momentul ana-
lizării profilului acelorași votanți cu ocazia alegerilor municipale
din anul 2010.405
Observăm, astfel, că mai mult de trei din cinci alegători ai par-
tidului condus de Geert Wilders sunt cu vârste cuprinse între 35–
49 de ani și 50–64 de ani, ca atare majoritatea alegătorilor PVV
sunt încă persoane active pe piața muncii (foarte puțini tineri, dar
și foarte puține persoane aflate deja la pensie). În ceea ce privește
405
Pentru o analiză detaliată a acestor alegeri, vezi Mihnea-Simion Stoica,
„The Profile of the Right-Wing Populist Voter”.
210
nivelul de educație, însă, aceștia s-au declarat absolvenți de MBO

și de HBO (câte trei din zece). În sistemul educațional olandez,
Middelbaar beroepsonderwijs (prescurtat MBO) este un nivel
educațional mediu, orientat către studii aplicate, tehnice sau voca-
ționale, care odată absolvite permit persoanei respective să intre
direct pe piața muncii sau să-și continue studiile cu HBO (adică
universități de științe aplicate, diferite de universitățile de cerce-
tare).406 Așadar, alegătorii populiștilor olandezi sunt adesea indi-
vizi cu studii medii, cei cu studii precare fiind relativ puțini.407
Aproape jumătate dintre aceștia se declară a fi doar „întrucâtva
interesați” de politică și patru din cinci alegători ai PVV sunt băr-
bați. De altfel, studiile comparate au relevat faptul că, în marea lor
majoritate, alegătorii partidelor populiste de dreapta radicală sunt
bărbați, iar analizele longitudinale efectuate de-a lungul timpului
au observat că acest decalaj este în continuă creștere.408 Corobo-
rând cu datele obținute la alegerile din 2010, menționăm și că ma-
joritatea alegătorilor PVV sunt angajați, fie la stat, fie în mediul
privat, majoritatea declarându-se a nu fi afiliați din punct de vedere
religios.409 Din punct de vedere geografic, majoritatea alegătorilor
406
Pentru mai multe detalii cu privire la sistemul educațional olandez, vezi:
https://www.epnuffic.nl/en/publications/find-a-publication/education-
system-the-netherlands.pdf (accesat la 5 august 2016).
407
Aceasta este observația la care ajung și alte studii comparate cu privire la
electoratul populist din Europa. Vezi, în acest sens, Alexandre Afonso
(2015), „Choosing whom to betray: Populist Right-Wing Parties, Welfare
State Reforms and the Trade-Off between Office and Votes”, European
Political Science Review, p. 5.
408
Terri Givens,Voting Radical Right in Western Europe, Cambridge Univer-
sity Press: New York, 2005, p. 58.
409
Mihnea-Simion Stoica., op. cit., p. 119.
211
Partidului pentru Libertate din Olanda locuiesc în suburbiile ora-

șelor, acolo unde nevoia pentru ordine socială este mai acut resim-
țită.410
4.1.6. Finlanda
Profilul socio-demografic al alegătorului partidului Adevărații
Finlandezi
Vârsta
5,80% 5,40%
50–64 ani
13,10%
18–24 ani,
32.00%
35–49 ani
22,40%
25–34 ani
21,30%
410
W.P.C. Van Gent, E.F. Jansen, J.H.F. Smits, „Right-wing Radical Popu-
lism in City and Suburbs: An Electoral Geography of thePartij Voor de
Vrijheid in the Netherlands”, Urban Studies, 51 (9), p. 1788.
212
Religiozitate
(8), 7.10% (9), 3.60%
(7), 3.60%
Deloc religios
(0), 32.10%
(6), 3.60%
(5), 7.10%
(4), 14.30%
(1), 7.10%
(3), 10.70% (2), 10.70%

Prefer sa nu spun
Detin o firma
10,00%
10,00%
Fara loc de munca
6,70%
Pensionar
13,30%
Angajat
33.30%
Inca studiez
26,70%
213
Zona locuită
Prefer sa nu spun
3,30%
Rural Urban mare
16,70% 33,30%
Suburbie
Urban mediu/mic urban mare
36.70% 10,00%
Educație
Studii postuniversitare Prefer sa nu declar Nu am clasele

10,20% 8,80% primare
1,40%
Absolvent de
Studii clase primare
universitare 9,50%
15,10%
Ciclu secundar
21,30%
Educatie tehnica/
vocationala
33,60%
214
Gen
Feminin
12,90%
Masculin
87,10%
Deloc interesat Prefer sa nu declar
3,90% 2,10%
Foarte
interesat
24,50%
Putin
interesat
20,00%
Întrucâtva
interesat, 49.50%
215
Graficele de mai sus ne indică faptul că alegătorii partidului

finlandez condus de Timo Soini sunt în cea mai mare măsură ti-
neri, distribuția pe trei dintre categoriile de vârstă fiind aproxima-
tiv egală, și anume 18–24, 25–34 și 35–49 de ani. Așadar, marea
216
majoritate a celor care au votat acest partid cu ocazia alegerilor

europarlamentare din mai 2014 sunt la o vârstă activă din punct de
vedere profesional. Cea mai mare parte dintre aceștia (trei din
zece) declară că nu sunt deloc religioși. În ceea ce privește situația
la locul de muncă, așa cum deja puteam intui din datele cu privire
la vârsta celor care au declarat că votează pentru Adevărații Fin-
landezi, majoritatea dintre aceștia sunt angajați (trei din zece) sau
sunt încă în cursul studiilor (doi din zece). Alte studii indică faptul
că majoritatea muncitorilor în construcții și în industria grea vo-
tează pentru acest partid.411 Totodată, cei care votează Adevărații
Finlandezi locuiesc, în cea mai mare proporție, în zona urbană,
însă cu precădere în localitățile mijlocii sau mici, deși o proporție
aproape egală locuiește în orașele mari (câte trei din zece).
Remarcăm, totodată, faptul că majoritatea „adevăraților finlan-
dezi” au absolvit doar școala vocațională sau tehnică (trei din zece)
și că interesul lor cu privire la ceea ce se întâmplă în spațiul politic
este moderat, aproape unul din doi votanți declarând că este doar
„întrucâtva interesat” de politică. În fine, astfel cum este cazul tu-
turor partidelor populiste europene, corpul electoral al Adevărați-
lor Finlandezi este format, într-o proporție covârșitoare, din băr-
bați (aproape nouă din zece alegători sunt de gen masculin).
Din punct de vedere geografic, nu ne surprinde faptul că Lapo-
nia este unul din colegiile electorale cu un sprijin slab pentru Ade-
vărații Finlandezi, organizația teritorială a partidului din această
zonă fiind înființată de-abia în 2005, cu scopul de a pregăti cam-
411
Jussi Westinen (2014), „True Finns:A Shock for Stability? Testingthe Per-
sistence of Electoral Geography inVolatile Elections”, Scandinavian Po-
litical Studies, Vol. 37, Nr. 2, p. 139.
217
pania electorală a lui Timo Soini pentru prezidențialele de anul ur-

mător.412 Scorul slab obținut și atunci arată faptul că sprijinul pen-
tru partidul actualului ministru de externe de la Helsinki rămâne
scăzut în nordul Finlandei. Datele indică faptul că majoritatea ale-
gătorilor partidului provin din regiunea Pirkanmaa (cunoscută și sub
numele de Birkaland), în centrul căreia se află orașul universitar
Tampere.413 Un număr important de alegători ai Adevăraților Fin-
landezi provine și din regiunea Uusima și din capitala Finlandei,
Helsinki.
412
David Arter (2012), „Analyising ‘Successor Parties’: The Case of the True
Finns”, West European Politics, 35, 4, p. 817.
413
Pentru o perspectivă detaliată asupra caracteristicilor demografice ale Fin-
landei, în comparație cu alte state nord-europene, vezi K.G. Hansen, R.O.
Rasmussen, J. Roto, Nordic Perspectives on Demography – A Background
Report for the Project on Coastal Societies and Demography, NORDRE-
GIO Working Paper: Stockholm, 2012.
218

Profilul socio-demografic al alegătorilor Partidului
Independentei Marii Britanii
Vârsta
Sub 18 ani
0,90%
18–24 ani
12,40%
Peste 65 ani
23,10%
25–34 ani
12,20%
35–49 ani
50–64 ani, 20,80%
30.50%
219
Religiozitate
9, 1.20% Foarte religios: 10, 5.80%
8, 3.70%
7, 6.40%
Deloc religios: 0,
40.10%
6, 3.70%
5, 8.00%
4, 5.80%
3, 11.00%
2, 7.00% 1, 7.30%
Religie
Altele Prefer sa nu declar
8,00% 3,60%
Ateu
Metodist 31,00%
1,50%
Anglican,
33.70%
Agnostic
13,70%
Romano‐catolic
8,50%
220

Altele Prefer sa nu declar Propriul meu angajat
4% 2,40% 15,10%
Fara loc de munca
2,70%
Pensionar
30,70%
Angajat,
33.70%
Casnic(a)
3% Inca studiez
8,10%
Zona locuită
Altele, 0.30% Prefer sa nu spun, 0.30%
Urban mare,
Rural, 27.30% 23.90%
Suburbie
urban mare,
Urban 17.30%
mediu/mic,
30.90%
221
Educație
Studii postuniversitare, 9.00% Prefer sa nu
declar, 7.00%
Nu am terminat
liceul, 2.50%
Studii universitare,
25.90% Absolvent de
liceu, 21.40%
Educatie Post‐liceal,
tehnica/vocationala, 17.40%
16.60%
Gen
Feminin,
23.30%
Masculin,
76.70%
222
Deloc
Prefer sa nu
interesat
declar
1,60%
Putin 1,60%
interesat
10,80%
Foarte
interesat
41,40%
Întrucâtva
interesat,
44.40%
223
Datele puse la dispoziție de aplicația EUVox 2014 în vederea

creionării profilului socio-demografic al alegătorilor UKIP consti-
tuie un paradox, pentru că pe de o parte, pe baza acestora putem
construi unul din cele mai puțin concludente profiluri din punct de
vedere geografic, însă pe de cealaltă parte ne permite să realizăm
224
cel mai complex profil socio-demografic din toate celelalte puncte

de vedere.414 Așadar, observăm că peste jumătate dintre alegătorii
UKIP sunt în categoriile de vârstă care corespund intervalului 50–
64 de ani și al celor de peste 65 de ani. Aflat la antipozi din acest
punct de vedere cu alegătorii Ligii Nordului, formațiunea condusă
de Nigel Farage, alături de formațiunea franceză condusă de Marine
Le Pen, sunt susținute de cel mai în vârstă electorat (desigur, puse
în contextul celorlalte studii de caz ale prezentei lucrări). Analiza
confirmă, așadar, faptul că UKIP este, într-o mare proporție, susți-
nut de ceea ce alți cercetători și comentatori au denumit „bărbați în
vârstă mânioși” (engleză: „angry old men”).415
Totodată, observăm că un număr restrâns de susținători ai in-
dependenței Marii Britanii sunt foarte religioși, majoritatea decla-
rând că nu se consideră deloc a fi persoane religioase (mai precis,
doi din cinci). Cu toate acestea, cea mai mare parte a utilizatorilor
aplicației care și-au declarat susținerea pentru UKIP sunt angli-
cani (trei din zece), o proporție aproximativ egală din numărul
total al alegătorilor fiind atei. În ceea ce privește situația la locul
de muncă, numărul celor care sunt angajați e aproximativ egal ce-
lor care sunt pensionari (câte trei din cinci). În peste jumătate din
cazuri, cei care au declarat că votează cu UKIP locuiesc în zona
urbanului mediu sau mic și în mediul rural. Cât privește educația
acestora, peste un sfert din alegătorii euroscepticilor populiști de
la Londra sunt absolvenți de studii universitare, însă un procent
apropiat este reprezentat de cei care au absolvit doar liceul, situa-
ție ce conturează un electorat relativ eterogen. Având în vedere
414
Această situație se datorează unei erori a aplicației în colectarea datelor,
eroare ce a intervenit exclusiv în cazul Marii Britanii și doar cu privire la
întrebările referitoare la locație.
415
Robert Ford, Matthew Goodwin, David Cutts (2011), op. cit., p. 209.
225
cazurile anterioare, nu mai e nicio surpriză faptul că majoritatea

susținătorilor UKIP sunt bărbați și că aceștia sunt, în cea mai mare
parte, doar întrucâtva interesați de fenomenul politic.
Din punct de vedere geografic, observăm că cea mai mare parte
a electoratului UKIP provine din colegiul electoral al Angliei de
S-E, același colegiu în care Nigel Farage câștiga, în 1997, primul
său mandat de europarlamentar. Este o zonă câștigată, de-a lungul
timpului, îndeobște de conservatori și în care laburiștii pierd teren
deja de câțiva ani. S-ar putea susține, astfel, teoria conform căreia
UKIP este un substitut pentru Partidul Laburist. Cert este că rezul-
tatele analizelor noastre sunt confirmate și de alte studii, care con-
sideră sudul Marii Britanii o zonă de influență electorală impor-
tantă pentru UKIP, în timp ce nordul reprezintă un teren de luptă
între laburiști și partidul condus de Farage.416 Vedem, în figura de
mai sus, faptul că o parte semnificativă a electoratului UKIP pro-
vine și din regiunile de nord-vest și de nord-est ale Angliei.
4.2. Opinii culturale, economice și europene ale

alegătorilor partidelor populiste în raport cu
alegătorii celorlalte partide de pe scenele naționale
În cuprinsul paginilor de mai jos analizez opiniile culturale, eco-

nomice și cele cu privire la Uniunea Europeană ale alegătorilor
partidelor populiste europene care au făcut obiectul studiilor de
caz prezentate mai sus. Din motive obiective, i.e. datorită lipsei
accesului la date relevante, analizele nu cuprind și cazurile Italiei
416
Ron Johnson, C. Pattie, David Manley (2016), „Britain’s Changed Elec-
toral Map in and Beyond 2015: The importance of Geography”, The Ge-
ographical Journal, p. 5.
226
și Franței. În schimb, analizele privesc alegătorii următoarelor for-

mațiuni politice: Partidul Libertății din Austria, Partidului Popo-
rului Dan Diaconescu din România, Partidul pentru Libertate din
Olanda, Partidul Adevărații Finlandezi din Finlanda și Partidul
Independenței Regatului Unit, din Marea Britanie.
Pentru limpezimea prezentării, am împărțit analiza în trei cate-
gorii: (1) cea a atitudinilor culturale, (2) cea a atitudinilor econo-
mice și, în fine, (3) cea a atitudinilor privitoare la Uniunea Euro-
peană. Această structură mi-a permis să deslușesc cu o claritate
sporită diferențele care apar între atitudinile alegătorilor partidelor
din aceeași țară în raport cu atitudinile alegătorilor partidelor po-
puliste care s-au remarcat pe scenele politice naționale. Printre da-
tele reprezentate în statistici se vor regăsi, de la caz la caz, și răs-
punsuri la întrebări specifice contextului național, însă acestea
sunt relativ puține. Așadar, în general, datele din categoria (1) cu-
prind atitudini referitoare la imigranți, islamism, homosexualitate,
ordine publică sau democrație directă. Datele din categoria (2) se
referă la modul în care alegătorii se raportează la teme precum li-
beralizarea sistemului medical, intervenția statului în economie,
redistribuirea avuției, soluții pentru depășirea crizei economice,
stabilirea taxelor și a impozitelor. Categoria (3) cuprinde atitudini
vis-à-vis de transparența Uniunii Europene, drepturile cetățenilor
europeni, adoptarea sau – după caz – abandonarea monedei unice
europene etc.
Pe măsura parcurgerii analizelor de mai jos, va deveni din ce în
ce mai clar cum acestea întregesc, de fapt, tabloul profilului socio-
demografic al alegătorilor partidelor populiste europene asupra că-
rora am stăruit în paginile de până acum ale acestei cărți. În fiecare
caz în parte, prezentarea datelor este urmată de o prezentare a spa-
țiului politic național și de analiza propriu-zisă, pe categorii, a
acestor atitudini.
227
Tabel 3. Atitudini culturale atribuite alegătorilor FPÖ. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid SPÖ ÖVP
CI CI CI CI
Lower Odds Upper Lower Odds Upper
Întrebări cu privire la atitudini B (SE) bound Ratio bound B (SE) bound Ratio bound
Intercept 2.619 (0.617)*** 5.181 (0.575)***
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii aus- −3.382 (0.520)*** 0.012 0.034 0.094 −2.466 (0.520)*** 0.031 0.085 0.235
triece
În vederea combaterii criminalității, drepturile −0.125 (0.280) 0.510 0.883 1.527 0.615 (0.268)* 1.094 1.849 3.127
individuale ar trebui restrânse
228
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul −0.980 (0.327)** 0.198 0.375 0.712 −.161 (0.291) 0.482 0.852 1.506
la demonstrații ar trebui restrâns
Infracțiunile cu un grad scăzut de periculozi- 1.035 (0.311)** 1.531 2.815 5.174 0.901 (0.285)** 1.407 2.461 4.305
tate să fie pedepsite cu serviciu în folosul co-
munității
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă ace- 1.618 (0.253)*** 3.070 5.041 8.277 0.762 (0.236)** 1.348 2.142 3.403
leași drepturi ca și cele heterosexuale
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă ele 1.499 (0.326)*** 2.362 4.476 8.480 −0.667 (0.261)*** 0.307 0.513 0.857
însele în privința avortului
Folosirea canabisului ar trebui să fie legală −0.469 (0.241) 0.390 0.626 1.004 −1.028 (0.235)*** 0.226 0.358 0.567
Turcia ar trebui să adere la Uniunea Europeană 2.909 (0.429)*** 7.913 18.342 42.516 1.931 (0.427)*** 2.988 6.897 15.917
Partid SPÖ ÖVP
CI CI CI CI
Islamismul reprezintă un pericol pentru valo- −2.801 (0.334)*** 0.032 0.061 0.117 −2.905 (0.321)*** 0.029 0.055 0.103
rile Austriei
Ar trebui să fie mai ușor pentru opoziție să −1.007 (0.371)** 0.177 0.365 0.756 −2.285 (0.339)*** 0.052 0.102 0.198
ceară organizarea de comitete parlamentare
Număr de cazuri 532 496
229
Tabel. Atitudini culturale atribuite alegătorilor FPO. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Die Grünen NEOS

CI CI CI CI

Intercept 2.283 (0.585)*** 1.625 (0.577)**
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii −4.055 (0.502)*** 0.006 0.017 0.046 −2.725 (0.502)*** 0.025 0.066 0.175
austriece
În vederea combaterii criminalității, dreptu- −0.335 (0.257) 0.432 0.716 1.185 −0.192 (0.250) 0.506 0.825 1.346
rile individuale ar trebui restrânse
Partid Die Grünen NEOS
CI CI CI CI
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul −1.376 (0.301)*** 0.140 0.253 0.456 −0.596 (0.281)* 0.318 0.551 0.955
Infracțiunile cu un grad scăzut de periculozi- 1.843 (0.289)*** 3.586 6.318 11.129 1.498 (0.275)*** 2.606 4.471 7.669
munității
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă ace- 2.207 (0.233)*** 5.758 9.085 14.332 1.741 (0.220)*** 3.706 5.702 8.771
230
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă 0.761 (0.281)** 1.235 2.140 3.710 0.859 (0.271)** 1.389 2.361 4.014
ele însele în privința avortului
Folosirea canabisului ar trebui să fie legală 0.060 (0.222) 0.688 1.062 1.641 −0.008 (0.215) 0.650 0.992 1.512
Turcia ar trebui să adere la Uniunea Euro- 3.019 (0.411)*** 9.139 20.468 45.841 3.095 (0.409)*** 9.908 22.078 49.197
peană
Islamismul reprezintă un pericol pentru valo- −3.103 (0.311)*** 0.024 0.045 0.083 −2.573 (0.304)*** 0.042 0.076 0.139
rile Austriei
Ar trebui să fie mai ușor pentru opoziție să 0.436 (0.354) 0.772 1.547 3.098 0.125 (0.345) 0.576 1.133 2.230
ceară organizarea de comitete parlamentare
Tabel. Atitudini culturale atribuite alegătorilor FPO. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Europa Anders

CI CI
Lower Odds Upper
Întrebări cu privire la atitudini B (SE) bound Ratio bound
Intercept 0.875 (0.691)
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii austriece −4.282 (0.530)*** 0.005 .014 0.039
In vederea combaterii criminalității, drepturile individuale ar trebui restrânse −2.231 (0.348)*** 0.054 .107 0.212
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul la demonstrații ar trebui restrâns −2.218 (0.446)*** 0.045 .109 0.261
Infracțiunile cu un grad scăzut de periculozitate să fie pedepsite cu serviciu în folosul 1.337 (0.355)*** 1.899 3.806 7.629
comunității
231
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și cele 2.049 (0.303)*** 4.284 7.762 14.061
heterosexuale
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă ele însele în privința avortului 0.325 (0.358) 0.686 1.384 2.794
Folosirea canabisului ar trebui să fie legală 1.817 (0.291)*** 3.480 6.154 10.881
Turcia ar trebui să adere la Uniunea Europeană 2.523 (0.443)*** 5.233 12.465 29.693

Islamismul reprezintă un pericol pentru valorile Austriei −2.533 (0.355)*** 0.040 .079 0.159
Ar trebui să fie mai ușor pentru opoziție să ceară organizarea de comitete 1.115 (0.438)* 1.292 3.049 7.194
parlamentare
Număr de cazuri 465
Model χ² = 2770.525
Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .462 (Cox & Snell), .479 (Nagelkerke).Sursa: EUVox 2014.
4.2.1. Austria
4.2.1.1. O privire de ansamblu asupra scenei politice autriece
Frecvențele simple pe care le-am realizat înaintea regresiilor mul-

tinomiale au indicat faptul că utilizatorii aplicației EUVox s-au
identificat, în marea lor majoritate, cu următoarele partide politice
din Austria: SPÖ, ÖVP, Die Grünen, NEOS și Europa Anders.
Acestea reprezintă, de altfel, și principalele formațiuni de pe scena
politică de la Viena. În timp ce SPÖ și ÖVP reprezintă partidele
tradiționale de stânga, respectiv dreapta, celelalte partide sunt rela-
tiv noi, în unele cazuri alegerile europarlamentare din 2014 repre-
zentând una din primele lor competiții electorale. Die Grünen este
un partid progresist de stânga, ecologist, înființat în anii 1990. Tot
la stânga spectrului politic se poziționează și Europa Anders, o ali-
anță electorală formată special pentru alegerile europarlamentare
ale acelui an și având în componență Partidul Comunist din Austria
(germană: Kommunistische Partei Österreichs, KPÖ), Partidul Pi-
raților, formațiunea politică intitulată Schimbarea (germană: der
Wandel) și mai mulți independenți (supra-numiți „al patrulea ele-
ment”).417 Temele pe care le are în vedere sunt specifice stângii mo-
derne și se referă, printre altele, la transparentizarea procesului de-
cizional. În ceea ce privește formațiunea intitulată NEOS (germană:
Das Neue Österreich und Liberales Forum), aceasta este fondată
în 2012, la doi ani înaintea alegerilor europene și este un partid li-
beral de dreapta, membru, în Parlamentul European, al ALDE –
Alianța Liberalilor și Democraților Europeni.
417
http://www.transform-network.net/es/foco/the-european-elections-
from-a-left-perspective/news/detail/Programm/europa-anders-an-
electoral-alliance-for-a-different-europe.html (accesat 16 august 2016)
232
4.2.1.2. Analiza regresiilor cu privire la atitudinile culturale ale

alegătorilor Partidului Libertății din Austria în raport cu
cele ale alegătorilor celorlalte partide
În ceea ce privește atitudinile culturale exprimate de către alegă-

torii FPÖ, marile diferențe în raport cu alegătorii celorlalte partide
pot fi identificate cu privire la subiecte precum libertatea femeii de
a decide în privința avortului – diferență semnificativă mai ales
față de alegătorii SPÖ, susținătorii populiștilor austrieci fiind mult
mai restrictivi în ceea ce privește dreptul femeilor de a decide în
această privință. Totodată, remarcăm diferențe cu privire la atitu-
dinea față de cuplurile homosexuale, toate celelalte partide (mai
puțin ÖVP), fiind mult mai îngăduitoare în ceea ce privește drep-
turile acestora. Aderarea Turciei la Uniunea Europeană este un alt
subiect sensibil. Diferențe notabile mai apar și în domeniul ordinii
publice, cu privire la care, spre deosebire de alegătorii FPÖ, susți-
nătorii celorlalte partide se declară împotriva restrângerii dreptu-
rilor individuale în numele combaterii infracționalității. În ceea ce
privește tema multiculturalismului, alegătorii FPÖ se deosebesc de
alegătorii celorlalte partide prin faptul că sunt tributari ideii că imi-
granții ar trebui să se adapteze culturii austriece, percepând isla-
mismul ca pe un pericol la adresa propriei identități culturale.
233
Tabel 4. Atitudini economice ale alegătorilor FPO față de partidele concurente. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid SPÖ ÖVP
CI CI CI CI
Intercept −0.247 (0.352) −1.636 (0.349)***
Ar trebui să impunem sancțiuni economice 1.960 (0.246)*** 4.387 7.103 11.498 1.993 (0.236)*** 4.619 7.339 11.661
Rusiei chiar dacă asta ar aduce pagube UE
din punct de vedere energetic
Liberalizarea sistemului medical ar fi o solu- −1.045 (0.304)** 0.194 0.352 0.639 0.296 (0.273) 0.788 1.344 2.293
234
ție bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −0.611 (0.268)* 0.321 0.543 0.918 0.379 (0.265) 0.870 1.461 2.455
Statul nu ar trebui să intervină în economie −1.806 (0.298)*** 0.092 0.164 0.294 −1.308 (0.287)*** 0.154 0.270 0.474
Avuția ar trebui redistribuită 2.567 (0.288)*** 7.409 13.032 22.922 −0.566 (0.253)* 0.346 0.568 0.932
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru −1.624 (0.291)*** 0.112 0.197 0.348 −0.013 (0.296) 0.552 0.987 1.763
depășirea crizei economice
Cadrul legislativ ar trebui să permită angaja- −0.508 (0.335) 0.312 0.601 1.159 1.482 (0.291)*** 2.488 4.404 7.793
torilor să concedieze mai ușor
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pen- 2.086 (0.307)*** 4.410 8.054 14.711 2.703 (0.300)*** 8.294 14.928 26.869
tru depășirea crizei economice
Partid SPÖ ÖVP
CI CI CI CI
Universitățile ar trebui să decidă taxele de −1.036 (0.249)*** 0.218 0.355 0.579 0.027 (0.247) 0.633 1.027 1.668
unele singure
Magazinelor ar trebui să le fie permis să func- 0.178 (218) 0.780 1.195 1.830 −0.847 (0.211)*** 0.284 0.429 0.649
ționeze și duminica
235
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor FPO față de partidele concurente. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Grune NEOS

CI CI CI CI
Intercept −0.330 (0.306) −3.001 (0.323)***
Partid Grune NEOS
CI CI CI CI
Liberalizarea sistemului medical ar fi o solu- −1.187 (0.258)*** 0.184 0.305 0.506 0.398 (0.245) 0.921 1.489 2.407
ție bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus 0.217 (0.235) 0.783 1.242 1.971 1.307 (0.241)*** 2.301 3.693 5.928
Statul nu ar trebui să intervină în economie −1.961 (0.255)*** 0.085 0.141 0.232 −0.637 (0.255)* 0.321 0.529 0.872
Avuția ar trebui redistribuită 2.767 (0.240)*** 9.945 15.917 25.477 1.268 (0.227)*** 2.277 3.553 5.543
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru −1.368 (0.256)*** 0.154 0.255 0.421 −0.639 (0.260)* 0.317 0.528 0.878
236
Cadrul legislativ ar trebui să permită angaja- 0.282 (0.276) 0.771 1.325 2.276 1.430 (0.262)*** 2.502 4.177 6.974
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pen- 1.204 (0.265)*** 1.982 3.334 5.608 1.756 (0.262)*** 3.463 5.787 9.670
Universitățile ar trebui să decidă taxele de −0.983 (0.218)*** 0.244 0.374 0.573 −0.393 (0.219) 0.440 0.675 1.037
unele singure
Magazinelor ar trebui să le fie permis să 0.390 (0.191)* 1.017 1.477 2.146 0.833 (0.192)*** 1.580 2.301 3.350
funcționeze și duminica
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor FPO față de partidele concurente. Estimări ale Regresiei Multinominale

CI CI
Lower Odds Upper
Intercept −0.952 (0.420)*
Ar trebui să impunem sancțiuni economice Rusiei chiar dacă asta ar aduce pagube UE din 1.252 (0.256)*** 2.103 3.496 5.809
punct de vedere energetic
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție bună −2.089 (0.369)*** 0.060 0.124 0.255
Numărul angajaților la stat ar trebui redus 0.285 (0.291) 0.752 1.329 2.350
237
Statul nu ar trebui să intervină în economie −2.309 (0.333)*** 0.052 0.099 0.191

Avuția ar trebui redistribuită 4.891 (0.374)*** 63.976 133.110 276.952
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru depășirea crizei economice −1.536 (0.314)*** 0.116 0.215 0.399
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatorilor să concedieze mai ușor −0.381 (0.373) 0.328 0.683 1.419
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pentru depășirea crizei economice −0.646 (0.332) 0.274 0.524 1.004

Universitățile ar trebui să decidă taxele de unele singure −1.465 (0.274)*** 0.135 0.231 0.395
Magazinelor ar trebui să le fie permis să funcționeze și duminica 0.630 (0.234)** 1.186 1.877 2.971
Model χ² = 2738.110
Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .481 (Cox & Snell), .498 (Nagelkerke). Sursa: EUVox 2014.
4.2.1.3. Analiza regresiilor cu privire la atitudinile economice ale

Din punct de vedere economic, remarcăm câteva diferențe impor-

tante între FPÖ și celelalte partide de pe scena politică austriacă.
În primul rând, este vorba despre modul în care relațiile internați-
onale influențează politica economică a Austriei. Regresiile anali-
zate ne permit să înțelegem faptul că, spre deosebire de susținătorii
FPÖ, atitudinea adversativă față de Rusia a susținătorilor celor-
lalte partide e mai pronunțată. Votanții apropiați ideologic celor-
lalte partide sunt într-o proporție mai mare de acord cu impunerea
de sancțiuni economice Federației Ruse, chiar dacă această decizie
ar afecta Uniunea Europeană din punct de vedere energetic. Toto-
dată, identificăm opinii divergente și vis-à-vis de menirea Fondu-
lui Monetar Internațional. Alegătorii tuturor celelalte partide sunt
mai convinși decât alegătorii FPÖ că împrumuturile de la FMI re-
prezintă o bună soluție pentru ieșirea din criza economică (cu o
singură excepție: alegătorii alianței Europa Anders, aceasta fiind
o formațiune de stânga radicală cu un puternic caracter anti-elitist).
Datele relevă, de fapt, o oarecare similitudine între atitudinile eco-
nomice ale susținătorilor FPÖ și ale celor ai Europa Anders.
Interesant este și modul în care alegătorii FPÖ se raportează
la afirmația generală conform căreia „avuția ar trebui redistribu-
ită”. Regresia indică faptul că doar alegătorii ÖVP sunt mai puțin
de acord cu această afirmație decât alegătorii populiștilor austri-
eci de dreapta, restul alegătorilor poziționându-se mai la stânga.
De altfel, alegătorii ÖVP se plasează, din punct de vedere econo-
mic, mai la dreapta decât susținătorii FPÖ și în ceea ce privește
drepturile angajaților, pentru că sunt mai convinși decât populiștii
238
că în economia de piață angajatorii ar trebui să-și poată concedia

mai ușor angajații. Discrepanța cea mai mare cu privire la opinia
redistribuirii avuției este între FPÖ și Europa Anders. Așadar,
din punct de vedere economic, susținătorii FPÖ se declară a fi
împotriva redistribuirii avuției, împotriva apelării la ajutorul
Fondului Monetar Internațional ca soluție pentru ieșirea din criza
economică, dar și împotriva unei atitudini economice ostile față
de Federația Rusă.
239
Tabel 5. Atitudini ale alegătorilor FPO cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid SPO OVP
CI CI CI CI
Intercept 1.517 (0.460)** 3.151 (0.452)***
Austria ar trebui să părăsească zona Euro −1.791 (0.449)*** 0.069 0.167 .402 −2.533 (0.486)*** 0.031 0.031 0.206
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −0.190 (0.324) 0.438 0.827 1.559 0.141 (0.322) 0.612 0.612 2.166
schimbarea tratatelor
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Austria tre- −1.840 (0.360)*** 0.079 0.159 .321 −1.406 (0.356)*** 0.122 0.122 0.493
240
buie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă comună a 0.610 (0.337) 0.951 1.840 3.559 0.615 (0.334) 0.961 0.961 3.560
UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- 2.405 (0.339)*** 5.696 11.077 21.542 0.177 (0.342) 0.611 0.611 2.331
nile cele mai bogate la cele mai sărace
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −1.679 (0.442)*** 0.078 0.187 .444 −3.084 (0.480)*** 0.018 0.018 0.117
gative asupra Austriei
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Par- 0.795 (0.351)* 1.114 2.215 4.406 1.729 (0.347)*** 2.856 2.856 11.108
lament, nu prin referendum
UE ar trebui să poată împrumuta bani la fel ca 1.127 (0.324)** 1.636 3.087 5.826 −0.059 (0.326) 0.498 0.498 1.785
un stat
Partid SPO OVP
CI CI CI CI
Cetățenii europeni care trăiesc în Austria nu ar −1.737 (0.317)*** 0.095 0.176 .328 −1.059 (0.317)** 0.186 0.186 0.646
trebui să beneficieze de serviciile sociale aus-
triece
UE nu e transparent și nu răspunde în fața ce- −0.461 (0.378) 0.301 0.631 1.323 −1.368 (0.375)*** 0.122 0.122 0.531
tățenilor
241
Tabel. Atitudini ale alegătorilor FPO cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Grune NEOS

CI CI CI CI
Intercept 2.669 (0.429)*** 2.494 (0.432)***
Austria ar trebui să părăsească zona Euro −1.211 (0.394)** 0.138 0.298 0.645 −1.317 (0.399)** 0.123 0.268 0.585
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −0.183 (0.299) 0.464 0.833 1.496 −0.747 (0.301)* 0.263 0.474 0.855
Partid Grune NEOS
CI CI CI CI
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Austria tre- −2.764 (0.331)*** 0.033 0.063 0.121 −2.563 (0.329)*** 0.040 0.077 0.147
buie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă comună a 0.879 (0.309)** 1.315 2.409 4.415 2.011 (0.311)*** 4.065 7.474 13.742
UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- 2.751 (0.314)*** 8.456 15.651 28.968 0.741 (0.316)* 1.130 2.098 3.893
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −2.590 (0.406)*** 0.034 0.075 0.166 −2.374 (0.408)*** 0.042 0.093 0.207
242
gative asupra Austriei

Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Par- 0.610 (0.334) 0.957 1.840 3.541 0.643 (0.334) 0.988 1.901 3.658
UE ar trebui să poată împrumuta bani la fel ca 0.271 (0.303) 0.724 1.312 2.377 0.607 (0.304)* 1.012 1.834 3.325
un stat
Cetățenii europeni care trăiesc în Austria nu ar −2.151 (0.294)*** 0.065 0.116 0.207 −1.514 (0.295)*** 0.123 0.220 0.392
trebui să beneficieze de serviciile sociale aus-
triece
UE nu e transparent și nu răspunde în fața ce- 0.034 (0.359) 0.511 1.034 2.092 0.113 (0.360) 0.553 1.120 2.269
tățenilor
Tabel. Atitudini ale alegătorilor FPO cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale

CI CI
Lower Odds Upper
Intercept 0.632 (0.489)
Austria ar trebui să părăsească zona Euro −1.096 (0.444)* 0.140 0.334 0.798
Statele membre UE ar trebui să poată bloca schimbarea tratatelor −0.276 (0.334) 0.395 0.759 1.459
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Austria trebuie restricționat −3.155 (0.392)*** 0.020 0.043 0.092
Ar trebui să existe o politică externă comună a UE 0.450 (0.346) 0.796 1.569 3.092
243
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiunile cele mai bogate la cele mai sărace 3.474 (0.354)*** 16.139 32.272 64.534
Statutul de membru UE a avut un impact negativ asupra Austriei −1.316 (0.450)** 0.111 0.268 0.648
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Parlament, nu prin referendum −0.878 (0.376)* 0.199 0.416 0.868
UE ar trebui să poată împrumuta bani la fel ca un stat 0.445 (0.334) 0.810 1.560 3.005

Cetățenii europeni care trăiesc în Austria nu ar trebui să beneficieze de serviciile sociale austri- −2.732 (0.330)*** 0.034 0.065 0.124
ece
UE nu e transparent și nu răspunde în fața cetățenilor 1.853 (0.407)*** 2.875 6.378 14.150
Model χ² = 2604.963.
Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .449 (Cox & Snell), .466 (Nagelkerke). Sursa: EUVox 2014.
4.2.1.4. Analiza regresiilor cu privire la atitudinile europene ale

În ceea ce privește modul de raportare la Uniunea Europeană, ana-

liza regresiilor de mai sus ne indică faptul că susținătorii populiș-
tilor austrieci sunt departe de a atinge nivelul de euroscepticism al
altor partide similare din Uniunea Europeană. Răspunsurile oferite
par a crea doar accidental un profil eurosceptic, majoritatea atitu-
dinilor fiind în primul rând asociate altor dimensiuni, precum cea
economică sau cea care ține de democrația directă. Mai mult decât
atât, există alte partide pe scena politică austriacă ai căror susțină-
tori sunt mai critici la adresa Uniunii Europene. În acest sens, eco-
logiștii, susținătorii NEOS și cu precădere cei ai Europa Anders
sunt mult mai înclinați înspre a critica Uniunea Europeană pentru
lipsă de transparență și de răspundere în fața cetățenilor europeni.
Datele relevă faptul că șansele ca cei care votează Europa Anders
să fie de acord cu afirmația că Uniunea Europeană nu e transpa-
rentă și nu răspunde în fața cetățenilor europeni sunt de 6 ori mai
mari decât în cazul celor care votează cu FPÖ. Așadar, lipsa de
transparență nu este unul dintre subiectele care să creeze un dis-
confort major pentru electoratul fidel populiștilor de dreapta din
Austria.
Interesant este că diferențele majore de opinie din punct de ve-
dere economic dintre FPÖ și celelalte partide sunt vizibile chiar
și când avem în vedere subiectul Uniunii Europene. Partidul con-
dus spre succes de Haider se diferențiază de stânga politică repre-
zentată de SPÖ, de verzi și de Europa Anders prin faptul că susți-
nătorii acestora din urmă sunt într-o proporție mai mare de acord
cu redistribuirea resurselor în interiorul Uniunii Europene dinspre
244
regiunile mai bogate către cele mai sărace. În schimb, identificăm

diferențe mici din acest punct de vedere între FPÖ și ÖVP –
acesta din urmă fiind cel mai important partid de centru-dreapta
al Austriei.
O altă diferență notabilă între FPÖ și alte partide austriece se
referă la conceptul de democrație directă. Susținătorii tuturor ce-
lelalte partide analizate – mai puțin cei ai alianței Europa Anders –
sunt, într-o proporție mai mare decât susținătorii FPÖ, de părere
că adoptarea unui tratat european ar trebui decisă de către Parla-
ment, și nu printr-un referendum. O altă diferență pe care o remar-
căm este aceea că opoziția față de Uniunea Europeană se manifestă
prin ostilitatea față de moneda unică europeană, alegătorii FPÖ
fiind cei mai convinși că Austria trebuie să părăsească zona Euro.
Tot aceștia au pozițiile cele mai radicale cu privire la interzicerea
dreptului cetățenilor europeni de a munci pe teritoriul Austriei și
cu privire la faptul că statutul de membru al Uniunii Europene a
adus doar deservicii țării lor.
245
Tabel 6. Atitudini culturale ale alegătorilor PPDD. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid PSD PNL
Întrebări cu privire la atitudini B (SE) CI Lower Odds Ra- CI Upper B (SE) CI Lower Odds CI Upper
bound tio bound bound Ratio bound
Intercept 2.194 3.949
(0.826)** (0.813)***
Imigranții ar trebui să se adapteze −1.227 (0.625) .075 .293 1.145 −1.425 .063 .241 .921
la valorile culturale românești (0.685)*
Restrângerea drepturilor individu- −.826 (0.489) .168 .438 1.141 −1.282 .108 .277 .713
ale in vederea combaterii infracțio- (0.482)**
nalității
246
Restrângerea dreptului la demon- .000 (0.510) .368 1.000 2.714 −1.594 .075 .203 .549
strații pentru păstrarea ordinii pu- (0.508)**
blice
Serviciu comunitar pentru infracți- −.424 (0.583) .209 .654 2.049 −.281 (0.573) .246 .755 2.320
uni cu un grad scăzut de periculo-
zitate
Cuplurile homosexuale ar trebui .303 (0.459) .551 1.354 3.332 .592 (0.452) .745 1.807 4.387
sa aibă aceleași drepturi cu cele
heterosexuale
Femeile să aibă dreptul de a de- .145 (0.524) .414 1.157 3.232 .509 (0.517) .604 1.663 4.578
cide de ele însele cu privire la
avort
Partid PSD PNL
Întrebări cu privire la atitudini B (SE) CI Lower Odds Ra- CI Upper B (SE) CI Lower Odds CI Upper
bound tio bound bound Ratio bound
Utilizarea in scop recreațional a .062 (0.455) .436 1.064 2.597 .621 (0.448) .773 1.861 4.476
marihuanei sa fie legala
Downloadarea de material de pe −.144 (0.429) .374 .866 2.006 −.144 (0.422) .378 .866 1.980
internet ar trebui să fie permisă
Reforma teritorială ar trebui să in- −1.504 .071 .222 .699 −1.495 .073 .224 .689
cludă și o regiune autonomă ma- (0.583)* (0.572)**
ghiară
Minoritățile ar trebui sa aibă edu- −.410 (0.478) .260 .664 1.695 −.309 (0.472) .291 .734 1.852
247
cație doar în limba maternă

Constituția ar trebui să diminueze 3.439 13.099 31.170 74.169 1.349 1.675 3.855 8.872
rolul președintelui (0.442)*** (0.425)**

Tabel. Atitudini culturale ale alegatorilor PPDD. Estimari ale Regresiei Multinominale
Partid PDL PMP
CI CI CI CI
Intercept 3.853 (0.831)*** 4.362 (0.824)***
Imigranții ar trebui să se adapteze la valorile cul- −1.263 (0.698) .072 .283 1.110 −1.134 (0.694) .083 .322 1.254
turale românești
Restrângerea drepturilor individuale în vederea −.501 (0.494) .230 .606 1.596 .011 (0.489) .387 1.011 2.637
combaterii infracționalității
248
Restrângerea dreptului la demonstrații pentru −.869 (0.520) .151 .419 1.161 −1.083 (0.514)* .124 .339 .926
păstrarea ordinii publice
Serviciu comunitar pentru infracțiuni cu un grad −.331 (0.585) .228 .718 2.260 −.422 (0.578) .211 .656 2.036
scăzut de periculozitate
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă aceleași 1.158 (0.465)* 1.279 3.183 7.919 1.062 (0.460)* 1.174 2.892 7.127
drepturi cu cele heterosexuale
Femeile să aibă dreptul de a decide de ele însele .419 (0.533) .535 1.520 4.320 .558 (0.525) .625 1.748 4.888
cu privire la avort
Utilizarea în scop recreațional a marihuanei să .676 (0.459) .799 1.966 4.836 .337 (0.456) .573 1.401 3.425
fie legală
Partid PDL PMP
CI CI CI CI
Downloadarea de material de pe Internet ar tre- −.485 (0.433) .263 .616 1.439 −.528 (0.429) .255 .590 1.367
bui să fie permisă
Reforma teritorială ar trebui să includă și o re- −.876 (0.584) .133 .416 1.307 −.932 (0.580) .126 .394 1.227
giune autonomă maghiară
Minoritățile ar trebui să aibă educație doar în .347 (0.484) .548 1.415 3.654 .445 (0.480) .609 1.561 4.000
limba maternă
249
Constituția ar trebui să diminueze rolul preșe- −2.027 (0.440)*** .056 .132 .312 −3.298 (0.443)*** .016 .037 .088
dintelui

Partid UDMR
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept 1.155 (0.588)
România ar trebui să nu adopte niciodată Euro −.621 (0.428) .232 .537 1.244
Statele membre UE ar trebui să poată bloca schimbarea tratatelor europene .309 (0.427) .589 1.362 3.147
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în România trebuie restricționat −1.391 (0.541)* .086 .249 .718
250
Ar trebui să existe o politică externă comună a UE 3.224 (0.469)*** 10.017 25.119 62.988
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiunile cele mai bogate la cele mai sărace −1.033 (0.527) .127 .356 .999
Statutul de membru UE a avut un impact negativ asupra României −1.246 (0.464)** .116 .288 .714
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Parlament, nu prin referendum .170 (0.418) .522 1.186 2.692
SUA și UE ar trebui să aibă dreptul de a interveni în cazul în care consideră că democrația din −.600 (0.412) .244 .549 1.232
România e pusă în pericol
Model χ² = 3024.014. Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Notă: R² = .562 (Cox & Snell), .586 (Nagelkerke). Sursa: EUVox
2014
4.2.2. România
4.2.2.1. O privire de ansamblu asupra sistemului politic

românesc
Alegerile europarlamentare din anul 2014 găsesc sistemul politic

românesc într-o situație relativ similară anului 2004 în ceea ce pri-
vește principalii competitori electorali: este vorba despre Partidul
Social-Democrat (PSD) încă la guvernare atunci, despre Partidul
Național Liberal (PNL) proaspăt ieșit atât din fosta coaliție guver-
namentală, cât și din fosta alianță denumită Uniunea Social-Libe-
rală (USL) și Partidul Democrat Liberal (PDL), văduvit cu ocazia
acestor alegeri de susținerea fostului său lider, președintele în
funcție la acel moment, Traian Băsescu. Aparițiile relativ noi pe
scena politică românească au fost Partidul Poporului Dan Diaco-
nescu (PPDD) a cărui primă competiție electorală importantă a
fost de-abia cea din anul 2012, când se clasează pe locul al 3-lea
în preferințele electoratului, și Partidul Mișcarea Populară
(PMP), noua formațiune condusă de facto (pentru că de iure nu era
posibil) de către Președintele Traian Băsescu. O altă prezență im-
portantă pe scena politică românească rămâne, și cu ocazia acestor
alegeri, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).

alegătorilor Partidului Poporului Dan Diaconescu în
raport cu cele ale alegătorilor celorlalte partide
Diferențele pe care le remarcăm între electoratul fidel PPDD pe

de o parte și cel al celorlalte partide românești pe de cealaltă parte
sunt relativ fragile, însă se referă în principal la tema avortului și
251
la cea a integrării imigranților. Electoratul lui Dan Diaconescu este

cel mai refractar ideii de drept al femeii de a decide în privința
avortului, precum și cu privire la ideea de integrare a imigranților.
Ca observație generală, menționăm faptul că o temă importantă,
cu o semnificație puternică – astfel cum o reflectă analiza de mai
sus – este aceea a rolului constituțional al președintelui României.
Este o temă recurentă care marchează linia de delimitare între par-
tide. Așadar, electoratul PSD, cel al PNL și cel al UDMR apreciază
mai mult decât electoratul PPDD ideea de diminuare a rolului pre-
ședintelui. Pe de cealaltă parte, alegătorii PDL și cei ai PMP s-au
pronunțat mai mult decât alegătorii lui Dan Diaconescu în favoa-
rea puterilor sporite Președintelui României. O altă diferență este
aceea că electoratul celorlalte partide este mai favorabil ideii de
acordare de drepturi sporite cuplurilor formate din persoane de
același sex. Din punct de vedere cultural, așadar, PPDD pare a fi
un partid mai conservator decât celelalte formațiuni de pe scena
politică românească.
252
Tabel 7. Atitudini economice ale alegătorilor PPDD față de alegătorii partidelor concurente. Estimări ale regresiei
multinominale
Partid PSD PNL

CI CI CI CI
Intercept 2.290 (0.682)** 3.558 (0.672)***
Ar trebui să impunem sancțiuni economice Rusiei .044 (0.399) .478 1.045 2.286 .914 (0.398)* 1.142 2.493 5.445
chiar dacă ar aduce pagube UE din punct de ve-
dere energetic
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție −.216 (0.448) .335 .806 1.938 .112 (0.448) .465 1.118 2.689
253
bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −.463 (0.420) .276 .630 1.435 −.303 (0.420) .324 .738 1.680
Statul nu ar trebui să intervină în economie .114 (0.430) .482 1.120 2.602 1.777 (0.429)*** 2.551 5.913 13.710
Avuția ar trebui redistribuită −.431 (0.460) .264 .650 1.601 −1.879 (0.456)*** .063 .153 .373

Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru de- −1.091 (0.481)* .131 .336 .861 −1.038 (0.478)* .139 .354 .905
pășirea crizei economice
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatorilor −.388 (0.464) .273 .678 1.683 −.288 (0.458) .306 .750 1.839
să concedieze mai ușor
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pentru .665 (0.467) .779 1.944 4.852 −.193 (0.464) .332 .825 2.049
Partid PSD PNL
CI CI CI CI
Cetățenii cu venituri scăzute ar trebui să plătească −.023 (0.546) .335 .977 2.850 −1.221 (0.534)* .104 .295 .840
un impozit mai mic
Creșterea prețului combustibilului e acceptabilă 2.123 (0.359)*** 4.138 8.356 16.876 .740 (0.349)* 1.057 2.096 4.155
dacă banii sunt investiți în autostrăzi
Total 799 1151
254
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor PPDD față de alegătorii partidelor concurente. Estimări ale regresiei
multinominale
Partid PDL PMP

CI CI CI CI
Intercept 1.370 (0.700) .620 (0.697)
Ar trebui să impunem sancțiuni economice Ru- 1.262 (0.422)** 1.546 3.533 8.071 1.595 (0.418)*** 2.175 4.931 11.179
siei chiar dacă ar aduce pagube UE din punct de
vedere energetic
Partid PDL PMP
CI CI CI CI
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție −.147 (0.470) .344 .863 2.170 .218 (0.466) .499 1.244 3.099
bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus .787 (0.445) .919 2.197 5.252 1.230 (0.441)** 1.441 3.420 8.119
Statul nu ar trebui să intervină în economie 1.384 (0.449)** 1.656 3.991 9.621 1.196 (0.442)** 1.392 3.307 7.858
Avuția ar trebui redistribuită −1.679 (0.472)*** .074 .187 .470 −1.971 (0.467)*** .056 .139 .348
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru de- −.427 (0.497) .246 .652 1.730 .262 (0.497) .491 1.300 3.440
255
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatori- −.307 .291 .735 1.857 −.571 (0.468) .226 .565 1.412
lor să concedieze mai ușor
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pentru 1.799 (0.478)*** 2.369 6.044 15.416 2.004 (0.472)*** 2.938 7.416 18.723
Cetățenii cu venituri scăzute ar trebui să plă- −1.103 (0.546)* .114 .332 .968 −1.059 (0.542) .120 .347 1.004

tească un impozit mai mic
Creșterea prețului combustibilului e acceptabilă −.209 (0.361) .400 .812 1.646 −.384 (0.357) .339 .681 1.370
dacă banii sunt investiți în autostrăzi
Total 562 753
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor PPDD față de alegătorii partidelor concurente. Estimări ale regresiei
multinominale
Partid UDMR
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept 2.200 (0.717)**
Ar trebui să impunem sancțiuni economice Rusiei chiar dacă ar aduce pagube UE din punct de .044 (0.425) .454 1.045 2.405
vedere energetic
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție bună −.526 (0.478) .232 .591 1.507
Numărul angajaților la stat ar trebui redus .705 (0.456) .829 2.024 4.945
256
Statul nu ar trebui să intervină în economie .948 (0.461)* 1.046 2.581 6.371

Avuția ar trebui redistribuită −.783 (0.488) .176 .457 1.191
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru depășirea crizei economice −1.684 (0.504)** .069 .186 .498
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatorilor să concedieze mai ușor −.140 (0.493) .331 .869 2.284
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pentru depășirea crizei economice −.268 (0.502) .286 .765 2.047
Cetățenii cu venituri scăzute ar trebui să plătească un impozit mai mic −.126 (0.572) .287 .881 2.707
Creșterea prețului combustibilului e acceptabilă dacă banii sunt investiți în autostrăzi .655 (0.377) .920 1.925 4.028
Total 299
Model χ² = 1423.629. Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05. Notă: R² = .324 (Cox & Snell), .338 (Nagelkerke). Sursa: EUVox
2014.

O primă observație care se impune este aceea că susținătorii

PPDD sunt mai reticenți decât cei ai altor partide cu privire la
sancționarea economică a Rusiei. Totodată, dintre alegătorii parti-
delor românești, cei ai PPDD sunt cel mai puțin de acord cu ideea
împrumuturilor din partea Fondul Monetar Internațional, ceea ce
pare a fi o expresie a atitudinii anti-elitiste mai mult decât o mani-
festare a unor convingeri economice.
Mai mult decât atât, șansele ca un alegător PSD să fie de acord
cu creșterea prețului combustibilului pentru investiția în autostrăzi
sunt de 8 ori mai mari decât șansele ca un alegător al partidului
condus de Dan Diaconescu să fie de acord cu aceeași idee. Tot spre
deosebire de social-democrați, alegătorii PPDD sunt mai puțin re-
ticenți cu privire la tăierile bugetare. Doar alegătorii PMP sunt mai
convinși decât cei ai PPDD că tăierile bugetare sunt necesare pen-
tru depășirea dificultăților economice generate de criza econo-
mică.418 Interesant este faptul că, în ciuda acestei ultime atitudini
menționate, alegătorii lui Dan Diaconescu susțin mai puternic de-
cât social-democrații nevoia redistribuirii averii, ceea ce poate re-
prezenta o expresie a mesajului justițiar cu care s-a prezentat în
alegeri Dan Diaconescu, însă această atitudine plasează partidul,
din punct de vedere economic, mai degrabă spre stânga spectrului
politic.
418
Coroborăm această opinie a alegătorilor PMP cu decizia de reducere a
cheltuielilor bugetare susținută, în 2010, de către președintele Traian Bă-
sescu.
257
Totodată, opiniile economice ale susținătorilor PPDD par a fi

mulate în jurul unei puternice retorici anti-elitiste, fiind specifice
persoanelor care se înscriu în profilul alegătorului PPDD, analizat
mai sus, i.e. a celor care lucrează pe cont propriu, cu un nivel me-
diu de educație și care trăiesc în zone urbane medii sau mici, pro-
babil afectate cel mai sever de criza economică. Astfel, aceste per-
soane își doresc redistribuirea avuției, probabil tocmai în acest
sens considerând, mai pregnant decât alți alegători, că aparatul bu-
getar ar trebui restrâns. Aceștia sunt și alegătorii care se disting de
marea masă a electoratul românesc printr-o puternică susținere a
ideii că cei cu venituri reduse ar trebui să plătească taxe mai mici.
Electoratul PPDD este, așadar, unul care apreciază cu precădere
măsurile de stânga, deși am identificat un număr de contradicții
care marchează modul în care aceștia percep realitățile economice.
258
Tabel 8. Atitudini ale alegătorilor PPDD cu privire la UE relativ la opiniile alegătorilor competitorilor electorali. Estimări ale
Regresiei Multinominale
Partid PSD PNL

CI CI CI CI
Intercept 2.879 (0.536)*** 4.201 (0.527)***
România ar trebui să nu adopte niciodată Euro −.354 (0.392) .325 .702 1.515 −.261 (0.388) .360 .770 1.649
Statele membre UE ar trebui să poată bloca .104 (0.396) .510 1.109 2.413 .355 (0.393) .660 1.426 3.078
schimbarea tratatelor europene
259
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în România tre- −.249 (0.462) .315 .779 1.928 −1.232 (0.467)** .117 .292 .728
buie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă comună a 1.142 (0.407)** 1.413 3.134 6.955 1.490 (0.403)*** 2.014 4.435 9.769
UE

UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- .262 (0.496) .491 1.299 3.436 −1.367 (0.486)** .098 .255 .661
Statutul de membru UE a avut un impact nega- −1.414 (0.425)** .106 .243 .560 −2.022 (0.422)*** .058 .132 .303
tiv asupra României
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Parla- 1.012 (0.392)* 1.275 2.750 5.935 .476 (0.389) .750 1.609 3.452
ment, nu prin referendum
Partid PSD PNL
CI CI CI CI
SUA și UE ar trebui să aibă dreptul de a interveni −2.107 (0.384)*** .057 .122 .258 −1.183 (0.380)** .146 .306 .645
în cazul în care consideră că democrația din Ro-
mânia e pusă în pericol
260
Partid PDL PMP
CI CI CI CI
Intercept 3.240 (0.549)*** 2.787 (0.547)***
România ar trebui să nu adopte niciodată Euro −.609 (0.408) .245 .544 1.210 −.478 (0.402) .282 .620 1.363
Statele membre UE ar trebui să poată bloca .143 (0.409) .518 1.154 2.572 .206 (0.404) .557 1.229 2.713
schimbarea tratatelor europene
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în România −.893 (0.503) .153 .409 1.098 −.472 (0.489) .239 .623 1.625
trebuie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă comună a 1.528 (0.422)*** 2.016 4.609 10.542 1.828 (0.418)*** 2.741 6.222 14.124
261
UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- −1.632 (0.502)** .073 .196 .523 −1.846 (0.497)*** .060 .158 .418
Statutul de membru UE a avut un impact nega- −2.661 (0.455)*** .029 .070 .171 −2.686 (0.446)*** .028 .068 .163
tiv asupra României

Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Par- −.332 (0.405) .325 .717 1.585 −.642 (0.401) .240 .526 1.155
SUA și UE ar trebui să aibă dreptul de a inter- .372 (0.399) .664 1.450 3.169 1.217 (0.399)** 1.545 3.377 7.383
veni în cazul în care consideră că democrația din
Tabel. Atitudini ale alegătorilor PPDD cu privire la UE relativ la opiniile alegătorilor competitorilor electorali. Estimări ale
Partid UDMR
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept 1.155 (0.588)
România ar trebui să nu adopte niciodată Euro −.621 (0.428) .232 .537 1.244
Statele membre UE ar trebui să poată bloca schimbarea tratatelor europene .309 (0.427) .589 1.362 3.147
262
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în România trebuie restricționat −1.391 (0.541)* .086 .249 .718
Ar trebui să existe o politică externă comună a UE 3.224 (0.469)*** 10.017 25.119 62.988
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiunile cele mai bogate la cele mai sărace −1.033 (0.527) .127 .356 .999
Statutul de membru UE a avut un impact negativ asupra României −1.246 (0.464)** .116 .288 .714
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Parlament, nu prin referendum .170 (0.418) .522 1.186 2.692
SUA și UE ar trebui să aibă dreptul de a interveni în cazul în care consideră că democrația din −.600 (0.412) .244 .549 1.232
Model χ² = 1046.916. Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .243 (Cox & Snell), .256 (Nagelkerke).Sursa: EUVox
2014.

Atitudinile cu privire la Uniunea Europeană ale susținătorilor

PPDD creionează tabloul unui euroscepticism blând, deose-
bindu-se de restul electoratului românesc prin câteva opinii critice
la adresa Uniunii, însă diferențele nefiind extrem de puternice. Cu
toate acestea, remarcăm faptul că alegătorii lui Dan Diaconescu
sunt cei mai convinși de faptul că statutul de membru al Uniunii
Europene a avut un impact negativ asupra României. Totodată,
alegătorii PPDD sunt cei mai hotărâți în privința faptului că adop-
tarea monedei unice europene ar fi o greșeală pentru România,
motiv pentru care șansele ca un susținător al lui Dan Diaconescu
să fie împotriva acestei măsuri sunt mai mari decât șansele ca un
susținător al oricărui alt partid să se opună acesteia. Nu în ultimul
rând, ca observație generală, datele indică faptul că alegătorii
PPDD sunt cei mai vehemenți împotriva ideii ca muncitorii din
Uniunea Europeană să aibă dreptul să lucreze în România fără res-
tricții. Totodată, alegătorii PPDD sunt cel mai puțin convinși de
utilitatea unei politici externe comune a Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, ne-am fi așteptat ca, fiind tributari ideii de
democrație directă, alegătorii PPDD să fie cei mai mari susținători
ai adoptării tratatelor europene prin referendum (și nu doar prin
votul Parlamentului), însă campionii ideii de democrație directă
sunt, conform datelor de mai sus, alegătorii PMP și în special cei
ai PDL.419 Interesant rămâne și faptul că populismul electoratului
419
Discursul politic al fostului președinte Traian Băsescu (lider al PDL și,
apoi, al PMP) și apetența acestuia pentru referendumuri au fost catalogate
263
PPDD este prea puțin marcat de naționalism, pentru că alegătorii

lui Dan Diaconescu sunt în favoarea ideii ca Uniunea Europeană
și/sau Statele Unite ale Americii să intervină în cazul în care con-
sideră că democrația din România este pusă în pericol – în orice
caz, mai mult decât alegătorii PSD, ai PNL și UDMR. Datele evi-
dențiază că sunt, totuși, șanse mai mari ca alegătorii PDL și cei ai
PMP să aibă o atitudine pro-europeană mai pronunțată, din acest
punct de vedere, decât alegătorii PPDD. Ca ultimă observație no-
tăm faptul că, spre deosebire de studiile de caz analizate în preala-
bil, semnificațiile statistice ale răspunsurilor în cazul electoratului
din România sunt slabe în raport cu cele ale răspunsurilor oferite
de electoratul din alte țări. Această situație s-ar putea datora nevoii
de cristalizare suplimentară a opiniilor culturale, economice și a
celor în raport cu Uniunea Europeană.
ca făcând parte din registrul strategiilor populiste, ceea ce ar putea explica

înclinația alegătorilor PDL și PMP către ideea democrației directe. Pentru
o analiză detaliată, vezi Isabela Iețcu-Fairclough (2007), „Populism and
the Romanian ‘Orange Revolution’: A Discourse-Analytical Perspective
on the Presidential Election of December 2004”, Studies in Language and
Capitalism, 2, pp. 31–74.
264
Tabel 9. Atitudini culturale atribuite alegătorilor PVV. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid CDA PvdA

CI CI CI CI
Intercept 4.789 (0.403)*** 1.674 (0.433)***
Să închidem granițele pentru muncitorii din −3.952 (0.278)*** .011 .019 .033 −4.405 (0.286)*** .007 .012 .021
Europa de Est
Liberalizarea downloadării de material copy- −1.197 (0.212)*** .200 .302 .458 −1.009 (0.212)*** .241 .365 .552
right de pe Internet
265
Multiculturalismul e bun pentru Olanda 2.844 (0.286)*** 9.809 17.190 30.125 3.983 (0.306)*** 29.458 53.666 97.766
Păstrarea drepturilor animalelor în UE −1.195 (0.211)*** .200 .303 .458 .019 (0.224) .656 1.019 1.581
Restricționarea drepturilor individuale pen- 1.114 (0.216)*** 1.998 3.048 4.649 .473 (0.211)* 1.061 1.604 2.424
tru a combate infracționalitatea

Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă −.164 (0.204) .569 .849 1.267 1.599 (0.238)*** 3.106 4.948 7.882
drept de adopție
Protejarea mediului e mai importantă decât .415 (0.250) .928 1.514 2.469 1.609 (0.253)*** 3.048 4.999 8.200
creșterea economică
Islamul reprezintă o amenințare la adresa va- −3.216 (0.307)*** .022 .040 .073 −5.373 (0.318)*** .002 .005 .009
lorilor olandeze
Partid CDA PvdA
CI CI CI CI
Marijuana ar trebui legalizată −1.202 (0.207)*** .200 .300 .451 .440 (0.219)* 1.010 1.553 2.388
Ar trebui crescută producția de mâncare or- .709 (0.238)** 1.274 2.033 3.243 1.226 (0.244)*** 2.113 3.409 5.501
ganică
Total 742 1063
266
Tabel. Atitudini culturale atribuite alegătorilor PVV. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid VVD D66

CI CI CI CI
Intercept 3.993 (0.392)*** 2.996 (0.391)***
Europa de Est
Liberalizarea downloadării de material copy- −.796 (0.201)*** .304 .451 .669 −.586 (0.194)** .380 .557 .815
Partid VVD D66
CI CI CI CI
Păstrarea drepturilor animalelor în UE −.558 (0.199)** .388 .573 .845 .142 (0.202) .775 1.152 1.713
Restricționarea drepturilor individuale pentru 1.420 (0.205)*** 2.769 4.139 6.186 .380 (0.191)* 1.006 1.462 2.124
a combate infracționalitatea
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă drept .553 (0.196)** 1.183 1.739 2.556 1.472 (0.203)*** 2.929 4.357 6.481
de adopție
Protejarea mediului e mai importantă decât −1.172 (0.242)*** .193 .310 .498 .817 (0.229)*** 1.445 2.264 3.547
267
lorilor olandeze
Marijuana ar trebui legalizată −.372 (0.197) .469 .689 1.013 .595 (0.197)** 1.232 1.813 2.667
Producția de mâncare organică ar trebui să .375 (0.224) .938 1.455 2.255 1.071 (0.219)*** 1.900 2.917 4.479

crească
Total 729 2259
Partid GroenLinks SP
CI CI CI CI
Intrebări cu privire la atitudini B (SE) bound Ratio bound B (SE) bound Ratio bound
Intercept −.628 (0.446) .853 (0.415)*
Să închidem granițele pentru muncitorii −5.887 (0.298)*** .002 .003 .005 −1.717 (0.276)*** .105 .180 .309
din Europa de Est
Liberalizarea downloadării de material co- −1.026 (0.212)*** .237 .358 .543 −.226 (0.207) .532 .797 1.195
pyright de pe Internet
268
Păstrarea drepturilor animalelor în UE .615 (0.233)** 1.171 1.849 2.920 .588 (0.219)** 1.172 1.801 2.769
Restricționarea drepturilor individuale pen- −.347 (0.210) .468 .707 1.067 −.853 (0.195)*** .291 .426 .625
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă 1.315 (0.238)*** 2.337 3.723 5.933 .625 (0.208)** 1.242 1.868 2.808
drept de adopție
Protejarea mediului e mai importantă de- 4.214 (0.266)*** 40.192 67.652 113.875 1.931 (0.241)*** 4.300 6.899 11.069
cât creșterea economică
Islamul reprezintă o amenințare la adresa −5.257 (0.320)*** .003 .005 .010 −4.135 (0.303)*** .009 .016 .029
valorilor olandeze
CI CI CI CI
Intrebări cu privire la atitudini B (SE) bound Ratio bound B (SE) bound Ratio bound
Marijuana ar trebui legalizată 1.002 (0.226)*** 1.749 2.723 4.242 .833 (0.211)*** 1.519 2.299 3.479
Producția de mâncare organică ar trebui să 2.579 (0.259)*** 7.935 13.181 21.896 .858 (0.228)*** 1.508 2.359 3.690
crească
Total 1494 833
269
Partid CU-SGP 50PLUS

CI CI CI CI

Intercept 4.542 (0.427)*** .378 (0.516)
Europa de Est
Liberalizarea downloadării de material copy- −.882 (0.228)*** .265 .414 .648 −.423 (0.269) .386 .655 1.110
CI CI CI CI
Păstrarea drepturilor animalelor în UE −1.778 (0.223)*** .109 .169 .262 .206 (0.289) .698 1.228 2.162
Restricționarea drepturilor individuale pen- .116 (0.225) .723 1.123 1.745 .968 (0.280)** 1.521 2.632 4.555
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă −2.088 (0.215)*** .081 .124 .189 .217 (0.269) .732 1.242 2.105
drept de adopție
Protejarea mediului e mai importantă decât 1.536 (0.269)*** 2.745 4.647 7.869 1.456 (0.315)*** 2.313 4.289 7.954
270
lorilor olandeze
Marijuana ar trebui legalizată −1.923 (0.224)*** .094 .146 .227 −.615 (0.262)* .324 .541 .903
Producția de mâncare organică ar trebui să 1.148 (0.259)*** 1.896 3.150 5.235 .392 (0.301) .821 1.481 2.670
crească
Total 511 267
Partid PvdD
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept −5.498 (0.597)***
Să închidem granițele pentru muncitorii din Europa de Est −3.414 (0.331)*** .017 .033 .063
Liberalizarea downloadării de material copyright de pe Internet −.673 (0.256)** .309 .510 .842
Multiculturalismul e bun pentru Olanda 3.113 (0.359)*** 11.126 22.496 45.485
271
Păstrarea drepturilor animalelor în UE 4.891 (0.432)*** 57.044 133.079 310.467

Restricționarea drepturilor individuale pentru a combate infracționalitatea −.386 (0.253) .414 .679 1.116
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă drept de adopție .595 (0.283)* 1.042 1.813 3.154
Protejarea mediului e mai importantă decât creșterea economică 3.717 (0.346)*** 20.894 41.144 81.022

Islamul reprezintă o amenințare la adresa valorilor olandeze −3.822 (0.361)*** .011 .022 .044
Marijuana ar trebui legalizată .652 (0.277)* 1.116 1.919 3.302
Producția de mâncare organică ar trebui să crească 3.143 (0.354)*** 11.590 23.177 46.349
Total 359
Model χ² = 9830.002. Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .656 (Cox & Snell), .665 (Nagelkerke). Sursa: EUVox
2014.
4.2.3. Olanda
4.2.3.1. O privire de ansamblu asupra scenei politice olandeze
Scena politică olandeză este caracterizată de prezența unui număr

relativ mare de partide care reușesc să-și trimită reprezentanți în
Parlamentul de la Haga, datorită pragului electoral scăzut. La fel
ca și în cazul Austriei, guvernul olandez a fost dominat, de la în-
ceputul perioadei postbelice până la căderea regimurilor comu-
niste din Europa Răsăriteană, de către creștin-democrați.420 Astăzi
situația se prezintă relativ diferit: Apelul Creștin-Democrat (în ne-
erlandeză Christen-Democratisch Appèl, CDA) este al patrulea
partid, raportat la numărul de alegători. Principalele partide olan-
deze sunt Partidul Poporului pentru Libertate și Democrație (în
neerlandeză Volkspartij voor Vrijheid en Democratie, VVD) de ori-
entare liberală, una din principalele formațiuni guvernamentale în-
cepând cu anul 2010 – când liderul său, Mark Rutte, a preluat func-
ția de prim-ministru (recâștigată în martie 2017). Un alt partid
important de pe scena politică olandeză este Partidul Laburist (în
neerlandeză Partij van de Arbeid, PvdA) social-democrat, și acesta
membru al coaliției guvernamentale din perioada 2012–2017. Al
treilea cel mai mare partid olandez este Partidul pentru Libertate
(în neerlandeză, Partij voor de Vrijheid, PVV), reprezentant al po-
pulismului de dreapta radicală, unul din studiile de caz ale acestei
420
Pentru o analiză detaliată a parcursului ideologic al partidelor creștin-de-
mocrate din Europa de Vest, vezi Mihnea-Simion Stoica (2014), „The
Corrosion of an Ideological Identity? Differences Between the Christian-
Democratic Discourse and the Attitude of the Faithful Electorate”, în Jo-
urnal for the Study of Religions and Ideologies, Vol. 13, Nr. 38, pp. 21–
38.
272
lucrări. Partidul Socialist (în neerlandeză Socialistische Partij), de

origine maoistă, adesea catalogat populist de stânga radicală.421
Democrații 66 (în neerlandeză Democraten 66, D66) este un partid
progresist de dreapta, pro-european, câștigători ai alegerilor euro-
parlamentare din 2014.
Alte partide reprezentate în parlament, însă care au cumulat un
număr mult mai mic de voturi, sunt Uniunea Creștină (în neerlan-
deză ChristenUnie), formațiune conservatoare de dreapta, care în
alegerile europarlamentare s-a prezentat în alianță cu Partidul Re-
format (în neerlandeză Staatkundig Gereformeerde Partij, SGP)
sub numele CU-SGP. Stânga Verde (în neerlandeză GroenLinks)
este, așa cum și numele lasă de înțeles, un partid ecologist, aflat în
competiție directă cu Partidul pentru Animale (Partij voor de Di-
eren, PvdD), care se diferențiază de primul prin atitudinea sa mai
încărcată de euroscepticism, având ca temă centrală ideea de drep-
turi pentru animale. În fine, 50Plus este un partid care exploatează
clivajele de vârstă și care, așa cum și numele sugerează, urmărește
să reprezinte persoanele de vârsta a 3-a.

alegătorilor Partidului pentru Libertate în raport cu cele
ale alegătorilor celorlalte partide
Datele de mai sus relevă faptul că diferențele majore din punct de

vedere cultural dintre electoratul PVV și cel al celorlalte partide de
pe scena politică de la Haga apar cu privire la ideea multiculturalis-
mului și a închiderii granițelor pentru muncitorii din Europa de Est.
421
Un studiu al bazinului electoral comun al celor două partide populiste – unul
de stânga radicală (SP), altul de dreapta radicală (PVV), S. van Kessel, A.
Krouwel (2012) ‘Fishing in the same pond? Comparing the electorates ofthe
Socialist Party and the Freedom Party in the Netherlands’(working paper).
273
Alegătorii partidului condus de Wilders sunt cei care se declară cel

mai mult împotriva multiculturalismului și în favoarea celei de-a
doua idei. Înțelegem, așadar, importanța pe care tema migrației o are
în discursul partidului și în percepția electoratului fidel.
Distincțiile majore față de creștin-democrații CDA-ului, adițio-
nal celor menționate mai sus, sunt cu privire la propunerea restric-
ționării drepturilor individuale pentru combaterea criminalității. In-
teresant este faptul că, spre deosebire de alte partide populiste
europene, alegătorii PVV sunt mai puțin de acord cu această idee
(comparativ cu electoratul celorlalte partide naționale), ceea ce
poate fi o expresie a atitudinii lor anti-sistem. O diferență semnifi-
cativă din acest punct de vedere persistă și în raport cu liberalii
VVD-ului și cu susținătorii 50Plus. În ceea ce privește diferențele
față de social-democrații PvdA-ului, acestea apar, așa cum am men-
ționat și anterior, în privința temei multiculturalismului – șansele
ca un susținător al laburiștilor olandezi să fie de acord cu ideea că
multiculturalismul are efectele pozitive sunt de 53 de ori mai mari
decât șansele ca un susținător al PVV să fie de acord cu aceeași
afirmație. Susținerea adopției pentru cuplurile homosexuale este o
altă temă care trasează linii de demarcație între laburiști și populiș-
tii de dreapta, ca de altfel între PVV și partidele mai progresiste de
la Haga. Astfel, diferențe majore din acest punct de vedere apar atât
față de susținătorii Stângii Verzi, cât și față de cei ai D66.
O altă observație importantă este aceea că tema protejării me-
diului diferențiază și ea între PVV și celelalte partide olandeze, cu
precădere în ceea ce privește electoratul partidelor de stânga – dar
nu numai, electoratul 50Plus și creștin-democrații fideli coaliției
CU-SGP fiind și ei mai interesați de soarta mediului înconjurător
decât PVV. Partidul condus de Geert Wilders atrage, așadar, susți-
nători care se deosebesc de restul corpului electoral olandez prin
opoziția la migrație și efectele acesteia, dar și care sunt mai puțin
sensibili la temele progresiste.
274
Tabel 10. Atitudini economice ale alegătorilor PVV față de alegătorii partidelor concurente. Estimări ale Regresiei
Multinominale
Partid CDA PvdA

CI CI CI CI
Intercept .467 (0.227)* .763 (0.226)**
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajato- .232 (0.193) .864 1.262 1.842 −.669 (0.197)** .348 .512 .754
rilor să concedieze mai ușor
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție 1.824 (0.197)*** 4.210 6.197 9.121 1.302 (0.205)*** 2.459 3.676 5.496
275
bună
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.667 (0.203)** .345 .513 .764 −2.401 (0.209)*** .060 .091 .136
Băncile care se confruntă cu dificultăți financi- .163 (0.189) .813 1.177 1.706 .565 (0.185)** 1.224 1.760 2.531

are ar trebui naționalizate
Ar trebui crescute taxele pentru veniturile ridi- −1.457 (0.189)*** .161 .233 .338 −.082 (0.194) .630 .921 1.347
cate
Reducerea cheltuielilor bugetare e o metodă −1.378 (0.196)*** .172 .252 .370 −3.003 (0.194)*** .034 .050 .073
bună de combatere a crizei economice
Total 745 1038
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor PVV față de alegătorii partidelor concurente. Estimări ale Regresiei
Multinominale
Partid VVD D66

CI CI CI CI
Intercept .258 (0.237) 1.126 (0.188)***
Cadrul legislativ ar trebui să permită angaja- 1.216 (0.199)*** 2.283 3.375 4.987 1.349 (0.158)*** 2.827 3.854 5.254
Liberalizarea sistemului medical ar fi o solu- 2.540 (0.197)*** 8.622 12.685 18.664 2.378 (0.165)*** 7.805 10.783 14.897
276
ție bună
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.326 (0.208) .481 .722 1.085 −.873 (0.166)*** .302 .418 .579
Avuția ar trebui redistribuită −.801 (0.241)** .280 .449 .719 1.929 (0.171)*** 4.929 6.885 9.618
Băncile care se confruntă cu dificultăți finan- −.051 (0.194) .650 .950 1.390 −.175 (0.154) .620 .839 1.136
ciare ar trebui naționalizate
Ar trebui crescute taxele pentru veniturile ri- −2.133 (0.202)*** .080 .118 .176 −1.117 (0.154)*** .242 .327 .443
dicate
Reducerea cheltuielilor bugetare e o metodă −1.214 (0.202)*** .200 .297 .441 −2.357 (0.162)*** .069 .095 .130
Total 734 2237
Multinominale
CI CI CI CI
Intercept .180 (0.229) .066 (0.253)
Cadrul legislativ ar trebui să permită an- −.059 (0.190) .650 .943 1.368 −2.772 (0.242)*** .039 .063 .100
gajatorilor să concedieze mai ușor
Liberalizarea sistemului medical ar fi o so- .668 (0.206)** 1.302 1.951 2.922 −.444 (0.245) .397 .642 1.036
luție bună
277
Statul nu ar trebui să intervină în econo- −2.813 (0.205)*** .040 .060 .090 −1.371 (0.216)*** .166 .254 .388
mie
Băncile care se confruntă cu dificultăți fi- .147 (0.178) .816 1.158 1.642 .506 (0.194)** 1.133 1.659 2.428
nanciare ar trebui naționalizate

Ar trebui crescute taxele pentru veniturile .489 (0.196)* 1.109 1.630 2.396 1.129 (0.226)*** 1.987 3.092 4.813
ridicate
Reducerea cheltuielilor bugetare e o me- −3.518 (0.191)*** .020 .030 .043 −2.819 (0.203)*** .040 .060 .089
todă bună de combatere a crizei econo-
mice
Total 1446 837
Multinominale

CI CI CI CI
Intercept .541 (0.248)* −1.107 (0.326)**
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatori- −.008 (0.216) .649 .992 1.515 −.914 (0.290)** .227 .401 .708
lor să concedieze mai ușor
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție 1.042 (0.226)*** 1.823 2.836 4.413 .906 (0.291)** 1.399 2.474 4.375
278
bună
Statul nu ar trebui să intervină în economie −1.231 (0.227)*** .187 .292 .455 −1.031 (0.290)*** .202 .357 .629
Băncile care se confruntă cu dificultăți financiare −.124 (0.210) .586 .884 1.333 .233 (0.266) .749 1.262 2.127
ar trebui naționalizate
Ar trebui crescute taxele pentru veniturile ridi- −1.110 (0.210)*** .218 .330 .498 .156 (0.277) .678 1.169 2.013
cate
Reducerea cheltuielilor bugetare e o metodă −1.270 (0.217)*** .184 .281 .430 −.843 (0.274)** .252 .430 .736
Total 521 265
Multinominale
Partid PvdD
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept .161 (0.299)
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajatorilor să concedieze mai ușor −.916 (0.275)** .233 .400 .686
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție bună −.057 (0.301) .524 .945 1.703
279
Statul nu ar trebui să intervină în economie −1.641 (0.278)*** .112 .194 .334

Avuția ar trebui redistribuită 2.924 (0.272)*** 10.925 18.609 31.697
Băncile care se confruntă cu dificultăți financiare ar trebui naționalizate −.154 (0.245) .530 .858 1.387
Ar trebui crescute taxele pentru veniturile ridicate −.257 (0.265) .461 .774 1.299

Reducerea cheltuielilor bugetare e o metodă bună de combatere a crizei economice −2.210 (0.254)*** .067 .110 .181
Total 342
Model χ² = 5859.299
Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .474 (Cox & Snell), .481 (Nagelkerke). Source: 2014 EUvox.

Datele regresiei de mai sus construiesc tabloul unui electorat al

PVV cu opinii (cel puțin aparent) contradictorii. Pe de o parte,
aceștia sunt printre alegătorii cei mai apropiați ideii de păstrare a
sistemului medical sub administrarea statului, dar pe de cealaltă
parte sunt printre cei care se opun cel mai vehement principiului
redistribuirii avuției. O altă contradicție apare în contextul în care
alegătorii partidului condus de Geert Wilders sunt cei care se de-
clară cel mai mult împotriva ideii de intervenție a statului în eco-
nomie, însă opiniile lor sunt foarte asemănătoare celor ale susțină-
torilor partidelor de stânga cu privire la creșterea impozitelor
pentru persoanele cu veniturile mai mari. O temă care delimitează
electoratul PVV de cel al celorlalte partide analizate privește o anu-
mită categorie de măsuri care urmăresc ieșirea din criza econo-
mică. Electoratul populiștilor olandezi este cel mai convins de fap-
tul că reducerea cheltuielilor bugetare e o soluție bună pentru
combaterea crizei economice, în timp ce toate celelalte parte sunt
mai reticente cu privire la eficiența acestei măsuri economice.
Datele analizate ne permit să înțelegem și că, deși opiniile eco-
nomice ale electoratului fidel PVV par a fi prea puțin coerente,
există totuși un argument pentru această aparentă confuzie: puter-
nicele atitudini anti-elitiste și anti-minoritare. Citite în această
cheie, opiniile exprimate de susținătorii partidului populist olan-
dez nu mai par contradictorii, în ciuda faptului că ele rămân impo-
sibil de conciliat din punct de vedere economic. Astfel, creșterea
impozitelor pentru persoanele cu venituri mari și reducerea chel-
tuielilor bugetare sunt văzute ca măsuri care subminează în primul
280
rând puterea celor care reprezintă elitele – fie ele financiare sau
birocratice, cele care, în definitiv, sunt vinovate, conform discur-
sului populist, de situația celor care recurg la a vota pentru popu-
liști. Iar reticența cu privire la conceptul de redistribuire a averii
vine să sprijine ideea de atitudine anti-minoritară. Recunoaștem,
totuși, că aceste atitudini sunt, într-o anumită măsură, surprinză-
toare, datorită faptului că alegătorii populiști sunt considerați de
literatura de specialitate a avea opinii care se suprapun din mai
multe puncte de vedere cu cele ale alegătorilor partidelor de
stânga. Or, opoziția la ideea redistribuirii veniturilor contrazice
această ipoteză.422
422
S-ar putea ca această ipoteză să-și găsească, totuși, valabilitatea, mai cu
seamă în statele Americii Latine. Pentru o analiză detaliată a acțiunilor
economice populiste, vezi Rudiger Dornbusch, Sebastian Edwards, „The
Macroeconomics of Populism in Latin America”, University of Chicago
Press: Chicago, 1991.
281
Tabel 11. Atitudini ale alegătorilor PVV cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid CDA PvdA
CI CI CI CI
Intercept 3.535 (0.423)*** 2.369 (0.430)***
Olanda ar trebui să renunțe la Euro −1.865 (0.366)*** .076 .155 .317 −1.953 (0.401)*** .065 .142 .311
Statele membre UE ar trebui să poată bloca de −.837 (0.246)** .267 .433 .701 −1.144 (0.254)*** .194 .318 .524
unele singure schimbarea tratatelor
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- .149 (0.305) .638 1.160 2.112 1.849 (0.296)*** 3.553 6.351 11.352
282
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −1.649 (0.332)*** .100 .192 .368 −1.843 (0.350)*** .080 .158 .315
gativ asupra Olandei
Ar trebui să existe o politică externă comună a 1.132 (0.281)*** 1.790 3.103 5.378 .465 (0.286) .909 1.592 2.789
UE
Olanda ar trebui să părăsească Uniunea Euro- −2.916 (0.380)*** .026 .054 .114 −3.447 (0.419)*** .014 .032 .072
peană
UE ar trebui să aibă putere de colectare a taxe- −.323 (0.332) .378 .724 1.387 .021 (0.326) .539 1.021 1.934
lor
Integrarea europeană a mers prea departe −1.061 (0.373)** .166 .346 .719 −2.186 (0.373)*** .054 .112 .233
Ar fi bine ca mai multe state să adere la UE .614 (0.319) .990 1.847 3.449 1.292 (0.316)*** 1.958 3.640 6.767
Partid CDA PvdA
CI CI CI CI
UE ar trebui să permită statelor să aibă un de- −1.168 (0.246)*** .192 .311 .503 .743 (0.239)** 1.314 2.102 3.360
ficit bugetar mai mare
Pentru a salva moneda Euro, Olanda ar trebui 2.036 (0.383)*** 3.615 7.657 16.218 3.630 (0.395)*** 17.395 37.729 81.834
să sprijine financiar statele mai sărace
Total 750 1028
283
Tabel. Atitudini ale alegătorilor PVV cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid VVD D66

CI CI CI CI

Intercept 3.739 (0.419)*** 3.872 (0.407)***
Olanda ar trebui să renunțe la Euro −1.604 (0.342)*** .103 .201 .393 −1.881 (0.356)*** .076 .152 .306
Statele membre UE ar trebui să poată bloca de −.388 (0.239) .424 .678 1.084 −1.236 (0.237)*** .183 .291 .462
Partid VVD D66
CI CI CI CI
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- −2.411 (0.334)*** .047 .090 .172 −.069 (0.284) .535 .933 1.628
Ar trebui să existe o politică externă comună a .661 (0.277)* 1.126 1.936 3.329 1.622 (0.271)*** 2.980 5.065 8.608
UE
284
peană
UE ar trebui să aibă putere de colectare a taxe- .084 (0.330) .570 1.088 2.078 1.187 (0.311)*** 1.783 3.278 6.026
lor
Integrarea europeană a mers prea departe −.611 (0.373) .261 .543 1.128 −2.164 (0.358)*** .057 .115 .232
Ar fi bine ca mai multe state să adere la UE .935 (0.313)** 1.380 2.547 4.703 1.707 (0.302)*** 3.051 5.510 9.952
UE ar trebui să permită statelor să aibă un defi- −1.804 (0.243)*** .102 .165 .265 −1.124 (0.228)*** .208 .325 .508
cit bugetar mai mare
să sprijine financiar statele mai sărace
Total 733 2231
CI CI CI CI
Intercept .840 (0.436) .014 (0.418)
Olanda ar trebui să renunțe la Euro −1.582 (0.403)*** .093 .206 .453 −.472 (0.313) .338 .623 1.151
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −1.191 (0.258)*** .183 .304 .504 −.335 (0.233) .453 .715 1.128
de unele singure schimbarea tratatelor
UE ar trebui să redistribuie resurse de la re- 2.710 (0.296)*** 8.419 15.034 26.845 2.605 (0.259)*** 8.145 13.534 22.489
giunile cele mai bogate la cele mai sărace
285
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −1.748 (0.354)*** .087 .174 .348 −.284 (0.298) .419 .753 1.350
Ar trebui să existe o politică externă comună 1.150 (0.291)*** 1.785 3.159 5.591 .004 (0.270) .591 1.004 1.706
a UE

Olanda ar trebui să părăsească Uniunea Eu- −3.699 (0.427)*** .011 .025 .057 −2.602 (0.315)*** .040 .074 .137
ropeană
UE ar trebui să aibă putere de colectare a ta- 1.647 (0.323)*** 2.753 5.189 9.782 −.016 (0.316) .529 .984 1.828
xelor
Integrarea europeană a mers prea departe −2.616 (0.374)*** .035 .073 .152 −.156 (0.374) .411 .856 1.779
Ar fi bine ca mai multe state să adere la UE 1.266 (0.316)*** 1.908 3.546 6.587 −.092 (0.309) .498 .912 1.670
CI CI CI CI
UE ar trebui să permită statelor să aibă un 1.376 (0.239)*** 2.479 3.961 6.327 1.851 (0.208)*** 4.239 6.366 9.561
deficit bugetar mai mare
Pentru a salva moneda Euro, Olanda ar tre- 3.648 (0.400)*** 17.525 38.397 84.128 2.839 (0.370)*** 8.280 17.096 35.301
bui să sprijine financiar statele mai sărace
Total 1418 819
286

CI CI CI CI
Intercept 1.575 (0.451)*** .468 (0.518)
Olanda ar trebui să renunțe la Euro −.585 (0.347) .282 .557 1.099 −1.679 (0.446)*** .078 .187 .447
Statele membre UE ar trebui să poată bloca de −.072 (0.254) .565 .931 1.532 −.279 (0.306) .416 .757 1.378
CI CI CI CI
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- 1.048 (0.304)** 1.572 2.853 5.178 1.059 (0.363)** 1.416 2.884 5.875
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −1.316 (0.329)*** .141 .268 .512 −.496 (0.404) .276 .609 1.344
Ar trebui să existe o politică externă comună a −.124 (0.297) .494 .884 1.580 .963 (0.339)** 1.348 2.620 5.090
UE
287
peană
UE ar trebui să aibă putere de colectare a taxe- −.547 (0.359) .287 .579 1.170 −.116 (0.403) .404 .890 1.962
lor
Integrarea europeană a mers prea departe .256 (0.403) .586 1.291 2.846 −.380 (0.454) .281 .684 1.667
Ar fi bine ca mai multe state să adere la UE .700 (0.329)* 1.057 2.013 3.836 .238 (0.389) .591 1.268 2.720

UE ar trebui să permită statelor să aibă un defi- −1.137 (0.245)*** .198 .321 .518 .188 (0.292) .680 1.207 2.141
cit bugetar mai mare
să sprijine financiar statele sărace
Total 507 261
Partid PvdD
CI CI
Lower Odds Upper
Intercept 1.469 (0.479)**
Olanda ar trebui să renunțe la Euro −.944 (0.413)* .173 .389 .875
Statele membre UE ar trebui să poată bloca de unele singure schimbarea tratatelor −.746 (0.287)** .270 .474 .833
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiunile cele mai bogate la cele mai sărace 1.707 (0.333)*** 2.868 5.512 10.594
Statutul de membru UE a avut un impact negativ asupra Olandei −1.091 (0.387)** .157 .336 .718
288
Ar trebui să existe o politică externă comună a UE .224 (0.327) .660 1.251 2.374
Olanda ar trebui să părăsească Uniunea Europeană −2.427 (0.427)*** .038 .088 .204
UE ar trebui să aibă putere de colectare a taxelor −.180 (0.377) .399 .836 1.750
Integrarea europeană a mers prea departe −1.246 (0.418)** .127 .288 .652
Ar fi bine ca mai multe state să adere la UE .893 (0.359)* 1.210 2.444 4.935
UE ar trebui să permită statelor să aibă un deficit bugetar mai mare .328 (0.276) .809 1.389 2.384
Pentru a salva moneda Euro, Olanda ar trebui să sprijine financiar statele mai sărace 2.339 (0.431)*** 4.455 10.375 24.160
Total 344
Model χ² = 9178.038; Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .638 (Cox & Snell), .647 (Nagelkerke).Sursa: EUvox
2014.

Dat fiind faptul că Partidul pentru Libertate este prin excelență o

formațiune eurosceptică – care a dat, de altfel, începând cu anul
2015, unul din liderii celui mai nou grup de această natură de
dreapta radicală din Parlamentul European (alături de Frontul Na-
țional) – este ușor de intuit că opiniile alegătorilor acestuia se de-
osebesc în mod considerabil de cele ale susținătorilor competitori-
lor săi politici.
Astfel, alegătorii niciunui alt partid nu sunt într-atât de hotărâți
precum cei ai PVV că o variantă bună pentru Olanda ar fi părăsirea
Uniunii Europene. Totodată, datele indică faptul că sunt șanse so-
lide ca electoratul tuturor celorlalte partide (mai puțin cel al ali-
anței CU-SGP) să fie mai puțin de acord cu afirmația că integrarea
europeană a mers prea departe, raportat la opinia electoratului po-
puliștilor conduși de Geert Wilders. Totodată, susținătorii tuturor
partidelor concurente sunt mult mai convinși că pentru salvarea
monedei Euro e nevoie ca Olanda să sprijine financiar alte state
europene, mai sărace. În acest sens, șansele ca un susținător al
laburiștilor să fie de acord cu această afirmație sunt de 37 de ori
mai mari (sau, în cazul Stângii Verzi, de 38 de ori mai mari) decât
șansele ca un susținător al PVV-ului să susțină o asemenea idee.
Am remarcat și faptul că, deși la rândul său eurosceptic, electora-
tul Partidului Socialist este mai interesat decât cel al formațiunii
conduse de Wilders să salveze moneda unică europeană.423 Toto-
dată, majoritatea partidelor progresiste (PvdA, VVD, D66, Stânga
423
Considerăm că, în cazul SP, această atitudine se datorează mai degrabă
conceptului economic de redistribuire a bunăstării (pe care îl implică afir-
mația) și mai puțin unei preocupări a electoratului socialist de salvare a
monedei europene comune.
289
Verde) sunt în favoarea ideii ca Uniunea Europeană să se extindă

prin includerea a noi state membre. Mai mult decât atât, alegătorii
D66 și cei ai Stângii Verzi sunt mai degrabă de acord să confere
putere financiară sporită Uniunii Europene, acordându-i acesteia
puterea de a colecta taxe. Așadar, prin opiniile exprimate, obser-
văm că electoratul PVV-ului respinge Uniunea Europeană mai
mult decât alegătorii oricărui alt partid olandez.
290
Tabel 12. Atitudini culturale atribuite alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Kokoomus SDP

CI CI CI CI
Intercept 1.856 (0.476)*** .058 (0.617)
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii −4.473 (0.425)*** .005 .011 .026 −4.960 (0.481)*** .003 .007 .018
finlandeze
În vederea combaterii criminalității, dreptu- .080 (0.220) .704 1.084 1.668 .510 (0.315) .899 1.665 3.086
291
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul 1.603 (0.208)*** 3.302 4.968 7.474 −.237 (0.306) .434 .789 1.436
Infracțiunile cu un grad scăzut de periculozi- .703 (0.206)** 1.349 2.020 3.025 1.725 (0.329)*** 2.943 5.613 10.707
munității
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă .839 (0.223)*** 1.496 2.315 3.581 .824 (0.368)* 1.107 2.279 4.691
Folosirea canabisului în scop recreativ ar tre- −1.258 (0.177)*** .201 .284 .402 −1.905 (0.248)*** .092 .149 .242
bui să fie legală
Partid Kokoomus SDP
CI CI CI CI
Ar trebui să existe paritate de gen în cadrul −.594 (0.233)* .350 .552 .871 1.147 (0.292)*** 1.776 3.147 5.578
listelor pentru alegeri în Finlanda
Cateringul la scoală ar trebui să ofere mai −.417 (0.207)* .439 .659 .989 .533 (0.280) .983 1.703 2.950
multe opțiuni vegetariene
Total 837 267
292
Partid Keskusta Vasemmistolitto

CI CI CI CI
Intercept .816 (0.572) −.868 (0.619)
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii fin- −4.194 (0.499)*** .006 .015 .040 −5.247 (0.457)*** .002 .005 .013
landeze
În vederea combaterii criminalității, drepturile −.025 (0.288) .554 .975 1.715 .087 (0.319) .584 1.091 2.037
individuale ar trebui restrânse
CI CI CI CI
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul 1.119 (0.272)*** 1.798 3.062 5.214 −1.909 (0.346)*** .075 .148 .292
munității
293
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă ele .203 (0.278) .710 1.226 2.115 .728 (0.379) .986 2.072 4.355
însele în privința avortului
Folosirea canabisului în scop recreativ ar trebui −2.401 (0.257)*** .055 .091 .150 −.291 (0.232) .474 .747 1.178
să fie legală
Ar trebui să existe paritate de gen în cadrul lis- .804 (0.281)** 1.288 2.234 3.876 1.107 (0.278)*** 1.754 3.025 5.219
telor pentru alegeri în Finlanda
Cateringul la scoală ar trebui să ofere mai .236 (0.268) .749 1.266 2.139 2.502 (0.276)*** 7.111 12.208 .013
Total 246 457
Partid VihreaLitto RKP
CI CI CI CI
Intercept −3.240 (0.658)*** −.555 (0.768)
finlandeze
În vederea combaterii criminalității, dreptu- .318 (0.297) .767 1.374 2.460 .682 (0.415) .877 1.978 4.460
În vederea menținerii ordinii publice, drep- −.479 (0.297) .346 .619 1.108 .098 (0.409) .495 1.103 2.457
294
tul la demonstrații ar trebui restrâns

Infracțiunile cu un grad scăzut de periculo- 1.936 (0.308)*** 3.790 6.931 12.677 1.912 (0.466)*** 2.715 6.764 16.850
zitate să fie pedepsite cu serviciu în folosul
comunității
Cuplurile homosexuale ar trebui să aibă 4.524 (0.343)*** 47.081 92.195 180.540 3.009 (0.400)*** 9.257 20.273 44.399
aceleași drepturi ca și cele heterosexuale
Femeile ar trebui să aibă dreptul să decidă 1.300 (0.407)** 1.653 3.669 8.146 .341 (0.487) .541 1.406 3.651
Folosirea canabisului în scop recreativ ar −.872 (0.222)*** .270 .418 .646 −1.258 (0.317)*** .153 .284 .529
trebui să fie legală
CI CI CI CI
Ar trebui să existe paritate de gen în cadrul 1.031 (0.268)*** 1.658 2.804 4.742 .937 (0.381)* 1.211 2.553 5.382
listelor pentru alegeri în Finlanda
Cateringul la scoală ar trebui să ofere mai 2.888 (0.271)*** 10.570 17.965 30.532 .257 (0.370) .626 1.293 2.670
Total 591 121
Model χ² = 2750.493. Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .569 (Cox & Snell), .585 (Nagelkerke). Sursa: EUVox
295
2014.
4.2.4. Finlanda
4.2.4.1. O privire de ansamblu asupra scenei politice finlandeze
Înainte de a realiza analiza comparată a atitudinilor culturale spe-

cifice susținătorilor partidelor de pe scena politică din Finlanda
relativ la atitudinile susținătorilor Adevăraților Finlandezi, încep
prin a aduce câteva observații cu privire la contextul politic finlan-
dez: dintre cele mai importante patru partide finlandeze reprezen-
tate în Eduskunta (Parlamentul de la Helsinki), Adevărații Finlan-
dezi este cel mai nou, condus fiind de actualul ministru de externe
al Finlandei, Timo Soini. Partidul Coaliția Națională (în finlan-
deză Kokoomus) este o formațiune liberal-conservatoare, pro-eu-
ropeană, cu o istorie veche în politica de la Helsinki. O istorie bo-
gată are și Partidul Social-Democrat din Finlanda (SDP), fondat
la 1899, astăzi principalul partid de stânga de pe scena politică fin-
landeză – în opoziție în urma celor mai recente alegeri. Partidul
de Centru (în finlandeză Kekusta) este un partid agrarian, liberal,
fondat la începutul anilor 1900 ca reacție la adresa social-demo-
craților. Apropiată ideologic de SDP este Alianța Stângii (în fin-
landeză Vasemmistoliitto), un partid mic cu accente eurosceptice,
mai la stânga decât social-democrații. Uniunea Verde Finlandeză
(în finlandeză Vihrealiitto) este partidul ecologist din Finlanda, iar
Partidul Poporului din Finlanda (în finlandeză Svenska folkpartiet
i Finland, SFP-RKP) este formațiunea minorității suedeze din
Finlanda, cu o identitate ideologică mai puțin riguroasă, însă for-
mal considerată a fi de centru.424 Actualul guvern de la Helsinki,
424
Pentru mai multe detalii cu privire la partidele tradiționale din Finlanda, vezi
David Arter, Politics and Policy Making in Finland, Sussex: Wheatsheaf
Books, 1987.
296
format în urma alegerilor din anul 2015, are în componența sa Par-

tidul de Centru, Partidul Coaliția Națională și Partidul Adevăra-
ților Finlandezi.

alegătorilor partidului Adevărații Finlandezi în raport cu
Din punct de vedere cultural, de departe cea mai radicală diferență

de opinii între susținătorii partidului condus de Timo Soini și sus-
ținătorii celorlalte partide de pe scena politică finlandeză apare în
raport cu drepturile cuplurilor formate din persoanele de același
sex. Atitudinea acestor alegători amintește de originile profund
conservatoare ale Adevăraților Finlandezi, formațiune succe-
soare a Partidului Rural Finlandez. Cifrele sunt realmente spec-
taculoase, diferența cea mai mare de opinii existând, cu privire la
acest subiect, în raport cu Uniunea Verde Finlandeză (Vihreali-
itto): șansele ca cei care votează Vihrealiitto să fie de acord cu
ideea conferirii de drepturi sporite cuplurilor homosexuale sunt
de peste 90 de ori mai mari decât în cazul celor care votează cu
Adevărații Finlandezi. Remarcăm și alte diferențe importante în-
tre opiniile susținătorilor lui Soini și a celor care sprijină celelalte
partide din coaliția de guvernare. Atât susținătorii Partidului Coa-
liția Națională, cât și cei ai Partidului de Centru sunt într-o pro-
porție mai mare de acord că, în vederea menținerii ordinii publice,
dreptul la demonstrații ar trebui restrâns. Așadar, retorica anti-sis-
tem a Adevăraților Finlandezi, alt element care a rămas în masa
succesorală politică, pare a fi îmbrățișată de alegătorii fideli, ceea
ce îi diferențiază de cei ai celorlalte două partide. Tot la sfera or-
dinii publice se referă și afirmația conform căreia „infracțiunile
cu un grad scăzut de periculozitate ar trebui să fie pedepsite cu
297
serviciu în folosul comunității”. Opiniile „adevăraților finlan-

dezi” se diferențează cu privire la acest subiect de cele ale susți-
nătorilor altor partide, cu precădere SDP, Partidul de Centru, Ali-
anța Stângii, Uniunea Verde și partidul minorității suedeze.
Alegătorii lui Soini fac notă discordantă, fiind cei mai puțin fle-
xibili cu privire la ideea pedepsirii mai blânde a persoanelor care
comit infracțiuni cu un grad scăzut de periculozitate.
Dreptul la avort este un alt element care dezbină susținătorii
partidelor din coaliția de guvernare și care diferențiază opiniile
susținătorilor Adevăraților Finlandezi de cei ai altor partide parla-
mentare neguvernamentale. Spre pildă, șansele ca un alegător al
Partidului Coaliția Națională să fie în favoarea dreptului femeii
de a decide cu privire la avort sunt de două ori mai mari decât în
cazul unui „adevărat finlandez”. Paritatea de gen pe listele parla-
mentare este un alt subiect care găsește pe poziții adversative Ade-
vărații Finlandezi și majoritatea celorlalte partide de pe scena po-
litică finlandeză, șansele ca susținătorii acestora din urmă (mai
puțin cei ai Partidului Coaliția Națională) să fie de acord cu
această afirmație fiind mai mari decât în cazul susținătorilor Ade-
văraților Finlandezi. Diferențe semnificative (însă prea puțin sur-
prinzătoare!) regăsim și în cazul afirmației cu privire la imigranți,
alegătorii celorlalte partide fiind mai puțin convinși decât cei ai
populiștilor finlandezi de necesitatea imperativă ca imigranții să
se adapteze culturii naționale.
Analiza datelor de mai sus ne permite să creionăm un profil
aproximativ al susținătorilor Adevăraților Finlandezi cu privire la
temele culturale importante aflate în dezbatere la momentul alege-
rilor europarlamentare din 2014. Identificăm, astfel, un electorat
conservator, din multe puncte de vedere mai radical decât toate ce-
lelalte partide de pe scena politică națională. Dar dincolo de lipsa
unei convingeri ferme în beneficiile egalității de gen, atitudinea cu
298
privire la celelalte teme pare să fie mânată mai degrabă de conside-

rente ce țin de anumite instituții și intuiții morale conservatoare,425
o altă reminiscență a agrarianismului (e.g. moralitatea sexuală).426
425
Jonathan Haidt, Jesse Graham (2007), „When Morality Opposes Justice:
Conservatives Have Moral Intuitions that Liberals may not Recognize”,
Social Justice Research, Vol. 20, Nr. 1, p. 111.
426
Jonathan Haidt, Matthew Hersh (2001), „Sexual Morality: the Cultures
and Emotions of Conservatives and Liberals”, Journal of Applied Social
Psychology, Vol. 31, Nr. 1, pp. 191–221.
299
Tabel 13. Atitudini economice ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi față de partidele concurente. Estimări ale
Partid Kokoomus SDP

CI CI CI CI
Intercept −2.662 (0.393)*** −.067 (0.500)
Ar trebui să impunem sancțiuni economice 2.002 (0.216)*** 4.847 7.402 11.306 .890 (0.277)** 1.415 2.435 4.190
Rusiei chiar dacă asta ar aduce pagube UE din
300
Ar trebui menținut sistemul de subvenții pen- −.490 (0.234)* .387 .612 .969 −1.942 (0.299)*** .080 .143 .258
tru agricultura
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție 2.470 (0.250)*** 7.245 11.822 19.292 .025 (0.326) .541 1.025 1.941
bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −.469 (0.263) .374 .626 1.048 −1.893 (0.301)*** .084 .151 .272
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.253 (0.252) .473 .776 1.273 −1.582 (0.364)*** .101 .206 .420
Avuția ar trebui redistribuită −1.740 (0.237)*** .110 .175 .279 1.782 (0.341)*** 3.047 5.940 11.580
Tăierile bugetare sunt o soluție pentru depăși- .624 (0.256)* 1.129 1.866 3.085 −.666 (0.335)* .266 .514 .992
rea crizei economice
Partid Kokoomus SDP
CI CI CI CI
Ar trebui să fie mai simplu pentru companii să .948 (0.242)*** 1.607 2.580 4.143 −1.661 (0.390)*** .088 .190 .408
concedieze angajații
Împrumuturile de la FMI sunt o soluție pentru 2.489 (0.257)*** 7.282 12.045 19.925 1.658 (0.324)*** 2.783 5.250 9.901
Protejarea mediului e mai importantă decât .435 (0.240) .965 1.546 2.476 1.022 (0.293)*** 1.564 2.778 4.935
301
Guvernul ar trebui să controleze băncile −1.759 (0.242)*** .107 .172 .277 −1.195 (0.339)*** .156 .303 .588
Ar trebui mărite taxele pentru cei care vând 1.407 (0.219)*** 2.657 4.085 6.280 1.128 (0.286)*** 1.764 3.090 5.412
mâncare nesănătoasă
Total 775 257

Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi față de partidele concurente. Estimări ale

CI CI CI CI
Intercept −4.173 (0.545)*** −1.839 (0.564)**
Ar trebui să impunem sancțiuni economice .366 (0.258) .870 1.442 2.391 .491 (0.275) .954 1.634 2.798
302
Ar trebui menținut sistemul de subvenții 2.722 (0.400)*** 6.944 15.213 33.329 −1.604 (0.306)*** .110 .201 .367
pentru agricultura
Liberalizarea sistemului medical ar fi o solu- .288 (0.295) .748 1.334 2.379 −1.098 (0.351)** .168 .333 .663
ție bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −.290 (0.308) .409 .748 1.368 −1.437 (0.302)*** .132 .238 .429
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.887 (0.311)** .224 .412 .757 −1.910 (0.385)*** .070 .148 .315
Avuția ar trebui redistribuită −.218 (0.286) .459 .804 1.408 2.862 (0.408)*** 7.867 17.494 38.901
Tăierile bugetare sunt o soluție pentru depă- .273 (0.310) .716 1.314 2.410 −1.993 (0.369)*** .066 .136 .281
șirea crizei economice
CI CI CI CI
Ar trebui să fie mai simplu pentru companii .783 (0.301)** 1.213 2.189 3.949 −1.328 (0.391)** .123 .265 .570
să concedieze angajații
Împrumuturile de la FMI sunt o soluție pen- 1.946 (0.314)*** 3.787 7.002 12.947 1.233 (0.320)*** 1.832 3.433 6.433
Protejarea mediului e mai importanta decât .743 (0.288)* 1.196 2.103 3.698 3.653 (0.332)*** 20.128 38.608 74.054
303
Guvernul ar trebui să controleze băncile −1.218 (0.309)*** .162 .296 .542 −.680 (0.355) .253 .506 1.015
Ar trebui mărite taxele pentru cei care vând 1.117 (0.271)*** 1.798 3.057 5.198 .676 (0.283)* 1.129 1.965 3.421
mâncare nesănătoasă
Total 230 394

Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi față de partidele concurente. Estimări ale

CI CI CI CI
Intercept −3.991 (0.523)*** −3.409 (0.662)***
Ar trebui să impunem sancțiuni econo- 2.139 (0.277)*** 4.937 8.489 14.596 2.221 (0.402)*** 4.194 9.217 20.253
mice Rusiei chiar dacă asta ar aduce pa-
gube UE din punct de vedere energetic
Ar trebui menținut sistemul de subvenții −2.021 (0.280)*** .077 .133 .229 −1.415 (0.381)*** .115 .243 .513
304
pentru agricultura
Liberalizarea sistemului medical ar fi o so- .328 (0.299) .774 1.389 2.493 .934 (0.415)* 1.128 2.544 5.738
luție bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −1.160 (0.284)*** .180 .313 .547 −1.491 (0.412)*** .100 .225 .505
Statul nu ar trebui să intervină în econo- −1.326 (0.318)*** .142 .265 .495 .176 (0.428) .515 1.193 2.761
mie
Avuția ar trebui redistribuită .912 (0.309)** 1.360 2.490 4.560 .087 (0.399) .498 1.091 2.386
Tăierile bugetare sunt o soluție pentru de- −1.498 (0.312)*** .121 .224 .412 −.578 (0.431) .241 .561 1.306
Ar trebui să fie mai simplu pentru compa- .806 (0.311)* 1.217 2.238 4.118 1.209 (0.415)** 1.486 3.351 7.554
nii să concedieze angajații
CI CI CI CI
Împrumuturile de la FMI sunt o soluție 1.858 (0.306)*** 3.522 6.414 11.679 1.933 (0.437)*** 2.936 6.911 16.268
pentru depășirea crizei economice
Protejarea mediului e mai importantă de- 5.764 (0.359)*** 157.782 318.639 643.487 1.486 (0.396)*** 2.033 4.418 9.601
cât creșterea economică
Guvernul ar trebui să controleze băncile −1.651 (0.305)*** .106 .192 .349 −1.189 (0.415)** .135 .305 .686
Ar trebui mărite taxele pentru cei care 1.570 (0.271)*** 2.829 4.808 8.173 1.029 (0.370)** 1.354 2.799 5.785
vând mâncare nesănătoasă
305
Total 505 108
Model χ² = 3425.049. Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .690 (Cox & Snell), .710 (Nagelkerke). Sursa: EUVox
2014.


Analizarea atitudinilor cu privire la temele economice permit și ele

trasarea a cel puțin câtorva linii pronunțate de demarcație între sus-
ținătorii Adevăraților Finlandezi și cei ai celorlalte partide finlan-
deze. Diferențele majore față de partenerii din coaliția guverna-
mentală se regăsesc în ceea ce privește opiniile cu privire la
sancționarea Rusiei. Susținătorii Partidului Coaliției Naționale
sunt mai convinși de faptul că se impune aplicarea de sancțiuni
economice Rusiei, chiar dacă acest gest ar aduce pagube energe-
tice Uniunii Europene. Deși diferența de opinie dintre „adevărații
finlandezi” și susținătorii acestei prime formațiuni sunt mai evi-
dente, susținătorii partidului condus de Soini par a fi cel mai puțin
de acord cu sancționarea economică a Rusiei. Diferențe față de
Coaliția Națională apar și relativ la liberalizarea sistemului medi-
cal, idee cu care „adevărații finlandezi” sunt mai puțin de acord.
Un alt element care diferențiază „adevărații finlandezi” de susți-
nătorii tuturor celorlalte partide finlandeze este modul de raportare
la împrumuturile FMI. În tirada lor anti-elitistă, primii consideră
cel mai puțin avenit ajutorul financiar din partea organizației in-
ternaționale care are ca scop stabilizarea statelor aflate în dificul-
tate economică. Acesta este unul din elementele care îi diferenți-
ază, așadar, și de social-democrați, față de care îi mai desparte
ideea de redistribuire a avuției (față de care social-democrații sunt
mai apropiați) și ideea de creștere a taxelor pentru comercianții de
mâncare nesănătoasă. Remarcăm faptul că, în afară de aceste teme,
„adevărații finlandezi” manifestă foarte puține diferențele de opi-
nie din punct de vedere economic față de social-democrați.
306
Probabil cea mai spectaculoasă diferență de opinie apare în ra-

port cu susținătorii Partidului de Centru, formațiune de guvernă-
mânt care îmbrățișează agrarianismul (așadar aceeași ideologie cu
cea a formațiunii defuncte pe structura căreia s-a constituit partidul
Adevărații Finlandezi). Ideea că populiștii finlandezi de dreapta ar
păstra fie și rezidual elemente ideologice agrarianiste (din punct
de vedere economic) se susține cu dificultate. Șansele ca cei care
votează cu Partidul de Centru să fie de acord cu menținerea siste-
mului de subvenții pentru agricultori este de 15 ori mai mare decât
cei care votează cu Adevărații Finlandezi. Așadar, cel puțin com-
parativ, dimensiunea ideologică a fostului partid a dispărut odată
cu noua retorică a partidului succesor, tributar strategiei comuni-
caționale specifice populismului. În fine, marile diferențe față de
partidele de stânga și de partidul minorității suedeze apar mai
pregnant cu privire la tema protejării mediului, față de care alegă-
torii acestora din urmă se declară a fi mai preocupați decât susți-
nătorii lui Timo Soini.
307
Tabel 14. Atitudini ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Partidul Coaliția Națională Partidul Social-Democrat
CI CI CI CI
Intercept 1.494 (0.308)*** −1.149 (0.400)**
Finlanda ar trebui să părăsească zona Euro −2.655 (0.325)*** .037 .070 .133 −1.924 (0.400)*** .067 .146 .320
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −.781 (0.265)** .272 .458 .770 −1.101 (0.327)** .175 .333 .631
308
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Finlanda −1.762 (0.272)*** .101 .172 .293 −.748 (0.326)* .250 .473 .896
Ar trebui să existe o politică externă comună a 1.064 (0.261)*** 1.740 2.899 4.831 .057 (0.315) .571 1.058 1.960
UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la regiu- −0.041 (0.270) .565 .960 1.630 2.876 (0.317)*** 9.530 17.735 33.005
Statutul de membru UE a avut un impact nega- −2.525 (0.334)*** .042 .080 .154 −1.556 (0.403)*** .096 .211 .465
tiv asupra Finlandei
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de Par- 1.804 (0.243)*** 3.769 6.073 9.785 .655 (0.291)* 1.088 1.925 3.404
Partid Partidul Coaliția Națională Partidul Social-Democrat
CI CI CI CI
Finlanda ar trebui să implementeze obiectivele .337 (0.245) .867 1.401 2.266 1.929 (0.322)*** 3.661 6.883 12.941
UE cu privire la clima și mediu
Cerințele pentru inițiativele cetățenești la nive- −.039 (0.220) .625 .962 1.480 −.546 (0.264)* .345 .579 .971
lul UE ar trebui relaxate
Total 716 837
309
Tabel. Atitudini ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Partidul de Centru Alianța Stângii

CI CI CI CI
Intercept 0.055 (0.352) −2.690 (0.403)***
Finlanda ar trebui să părăsească zona Euro −1.900 (0.340)*** .077 .150 .291 −.162 (0.333) .443 .851 1.635
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −.0284 (0.304) .415 .753 1.366 −1.010 (0.297)** .204 .364 .652
Partid Partidul de Centru Alianța Stângii
CI CI CI CI
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Finlanda −1.410 (0.299)*** .136 .244 .439 −2.173 (0.301)*** .063 .114 .205
Ar trebui să existe o politică externă comună −0.940 (0.314)** .211 .391 .723 −.321 (0.288) .412 .725 1.275
a UE
Statutul de membru UE a avut un impact ne- −0.716 (0.357)* .243 .489 .984 −.761 (0.352)* .234 .467 .931
310
gative asupra Finlandei

Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise de 0.998 (0.276)*** 1.579 2.712 4.658 −.366 (0.272) .407 .694 1.182
Parlament, nu prin referendum
Finlanda ar trebui să implementeze obiecti- 0.684 (0.273)* 1.159 1.981 3.385 4.166 (0.340)*** 33.076 64.446 125.566
vele UE cu privire la clima și mediu
Cerințele pentru inițiativele cetățenești la ni- −0.030 (0.248) .597 .971 1.579 −.117 (0.235) .561 .889 1.409
velul UE ar trebui relaxate
Total 272 438
Tabel. Atitudini ale alegătorilor Partidului Adevărații Finlandezi cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Uniunea Verde Finlandeză Partidul Poporului din Finlanda

(RKP)
CI CI CI CI
Intercept −4.308 (0.484)*** −1.803 (0.554)**
Finlanda ar trebui să părăsească zona −1.498 (0.383)*** .105 .224 .474 −.824 (0.584) .140 .439 1.379
Euro
Statele membre UE ar trebui să poată −1.240 (0.300)*** .161 .289 .521 −1.395 (0.438)** .105 .248 .584
311
bloca schimbarea tratatelor

Dreptul cetățenilor UE de a lucra în Fin- −2.109 (0.331)*** .063 .121 .232 −2.716 (0.584)*** .021 .066 .208
landa trebuie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă co- .767 (0.292)** 1.214 2.152 3.814 .814 (0.418) .994 2.256 5.118

mună a UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la 2.297 (0.298)*** 5.542 9.944 17.842 1.712 (0.424)*** 2.412 5.539 12.719
regiunile cele mai bogate la cele mai să-
race
Statutul de membru UE a avut un impact −1.999 (0.393)*** .063 .135 .293 −2.935 (0.665)*** .014 .053 .195
negativ asupra Finlandei
Partid Uniunea Verde Finlandeză Partidul Poporului din Finlanda
(RKP)
CI CI CI CI
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise .327 (0.270) .817 1.387 2.352 1.704 (0.397)*** 2.521 5.494 11.974
de Parlament, nu prin referendum
Finlanda ar trebui să implementeze obi- 6.511 (0.447)*** 280.124 672.319 1613.619 1.551 (0.439)*** 1.994 4.716 11.155
ectivele UE cu privire la clima și mediu
Cerințele pentru inițiativele cetățenești .227 (0.238) .787 1.255 2.002 .128 (0.337) .587 1.137 2.201
312
la nivelul UE ar trebui relaxate

Total 588 123
Model χ² = 3226.832. Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Notă: R² = .632 (Cox & Snell), .650 (Nagelkerke). Sursa: EUvox
2014

Datele de mai sus relevă faptul că partidul Adevărații Finlandezi

este formațiunea ai cărei susținători manifestă pozițiile cele mai
încărcate de euroscepticism de pe scena politică națională. Alegă-
torii niciunui alt partid nu sunt într-atât de hotărâți precum cei ai
lui Timo Soini că dreptul cetățenilor europeni de a lucra în Fin-
landa trebuie restricționat. Totodată, datele indică și faptul că „ade-
vărații finlandezi” sunt cei mai înverșunați împotriva ideii de păs-
trare a monedei unice europene, considerând oportună părăsirea
zonei Euro de către Finlanda. Nu în ultimul rând, un alt element
care diferențiază alegătorii populiștilor de la Helsinki de cei ai ce-
lorlalte partide este opinia acestora cu privire la calitatea de stat
membru al Uniunii Europene pe care Finlanda o are începând cu
anul 1995. Susținătorii tuturor celorlalte partide sunt mai rezervați
decât „adevărații finlandezi” în a aprecia faptul că acest statut a
avut un impact negativ asupra țării lor.
Desigur, există și teme care trasează diferențe particulare între
„adevărații finlandezi” și cei care votează cu alte partide. Punc-
tual, în ceea ce privește diferențele față de susținătorii Partidului
Coaliția Națională, acestea se înscriu cu precădere în sfera con-
ceptului de democrație directă, alegătorii partidului condus de
Timo Soini fiind mult mai apropiați ideii de adoptare a tratatelor
europene prin referendum, și nu doar prin vot în cadrul Parlamen-
tului de la Helsinki. Diferențe de opinie între susținătorii celor
două partide regăsim și cu privire la politica externă comună a
Uniunii Europene, concept care este susținut mai puțin de către
„adevărații finlandezi”. Vedem, astfel, cum retorica populiștilor
313
cu privire la democrația directă influențează opiniile susținători-

lor acestui partid, care consideră că toate acțiunile politice ale
Uniunii Europene trebuie aprobate de „Popor”.
Tema redistribuirii resurselor în cadrul Uniunii Europene de la
regiunile mai bogate înspre cele mai sărace împinge partidul lui
Timo Soini înspre dreapta spectrului politic, susținătorii tuturor ce-
lorlalte partide – mai puțin cei ai Coaliției Naționale – fiind de acord
cu această afirmație într-o proporție mai mare decât primii. Astfel,
șansele ca un individ care votează cu social-democrații finlandezi să
fie de acord cu această afirmație sunt de 17 ori mai mari decât cele
ca un „adevărat finlandez” să fie de acord, iar relativ la susținătorii
Alianței Stângii, șansele sunt de 30 de ori mai mari. Totodată, vo-
tanții lui Soini manifestă o atitudine adversativă față de obiectivele
climatice și de mediu impuse de Uniunea Europeană, pentru că, spre
deosebire de alegătorii altor partide, nu văd necesitatea implemen-
tării acestora. Astfel, șansele ca un alegător al Alianței Stângii să fie
în favoarea obiectivelor climatice respective sunt de 64 de ori mai
mari decât cele ca un „adevărat finlandez” să le considere impor-
tante, iar raportate la ecologiști, șansele cresc de 672 de ori.
Așadar, din punctul de vedere al raportării la Uniunea Euro-
peană, regăsim trei atitudini ale populiștilor finlandezi: în primul
rând, este vorba despre adoptarea unor poziții eurosceptice clasice,
menite a repudia deciziile de până în prezent, e.g. părăsirea zonei
Euro, restricționarea dreptului la muncă a cetățenilor europeni și
condamnarea statutului de membru al Uniunii Europene. Apoi,
este vorba despre trecerea tuturor deciziilor de la Bruxelles prin
ceea ce am putea numi „filtrul Poporului”, e.g. adoptarea doar prin
referendum a tratatelor U.E. În cele din urmă, identificăm și o ati-
tudine de ignorare a deciziilor europene, a căror adoptare este con-
siderată a fi neimportantă de către „adevărații finlandezi”, e.g. obi-
ectivele climatice și de mediu.
314
Tabel 15. Atitudini culturale atribuite alegătorilor UKIP. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Partidul Conservator Partidul Laburist
CI CI CI CI
Intercept 2.115 (0.140)*** 3.184 (0.156)***
Imigranții ar trebui să se adapteze culturii bri- −1.412 (0.121)*** .192 .244 .309 −3.087 (0.123)*** .036 .046 .058
tanice
In vederea combaterii infracționalității, dreptu- .586 (0.063)*** 1.588 1.797 2.034 .633 (0.075)*** 1.626 1.884 2.183
315
În vederea menținerii ordinii publice, dreptul 1.234 (0.064)*** 3.033 3.436 3.893 −1.059 (0.082)*** .295 .347 .407
Infracțiunile cu un grad scăzut de periculozi- .522 (0.059)*** 1.501 1.686 1.893 1.113 (0.080)*** 2.602 3.044 3.560

munității
Femeile ar trebui să aibă dreptul de a decide .175 (0.070)* 1.040 1.192 1.366 1.069 (0.095)*** 2.419 2.911 3.504
CI CI CI CI
Folosirea canabisului în scop recreativ ar trebui −.639 (0.054)*** .475 .528 .587 −.428 (0.065)*** .574 .652 .740
să fie legală
lorilor britanice
UK ar trebui să primească un număr mai mare .908 (0.076)*** 2.137 2.479 2.876 2.621 (0.084)*** 11.662 13.756 16.227
de azilanți din statele marcate de război
316
UK ar trebui să stabilească propriile cote de −2.574 (0.089)*** .064 .076 .091 −4.058 (0.092)*** .014 .017 .021
imigranți din UE pe care să îi primească în
țară
Total 7584 10518
Tabel. Atitudini culturale atribuite alegătorilor UKIP. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Partidul Liberal-Democrat Partidul Verde
CI CI CI CI
Intercept 1.899 (0.182)*** 2.204 (0.169)***
britanice
In vederea combaterii infracționalității, drep- .365 (0.089)*** 1.209 1.441 1.717 −.180 (0.081)* .713 .836 .979
317
turile individuale ar trebui restrânse
În vederea menținerii ordinii publice, drep- .123 (0.096) .937 1.131 1.365 −1.612 (0.093)*** .166 .200 .239
tul la demonstrații ar trebui restrâns

munității
Femeile ar trebui să aibă dreptul de a decide .622 (0.114)*** 1.490 1.863 2.329 1.084 (0.106)*** 2.401 2.957 3.642
CI CI CI CI
Folosirea canabisului în scop recreativ ar tre- −.099 (0.077) .779 .905 1.053 .495 (0.070)*** 1.431 1.641 1.883
bui să fie legală
lorilor britanice
UK ar trebui să primească un număr mai 2.306 (0.100)*** 8.251 10.032 12.197 2.900 (0.090)*** 15.236 18.174 21.678
mare de azilanți din statele marcate de răz-
318
boi
UK ar trebui să stabilească propriile cote de −5.090 (0.101)*** .005 .006 .008 −3.794 (0.096)*** .019 .023 .027
imigranți din UE pe care să îi primească în
țară
Total 4468 9652
Model χ² = 46968.923.
Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .629 (Cox & Snell), .659 (Nagelkerke). Sursa: EUvox 2014.
4.2.5.1. O privire de ansamblu asupra scenei politice britanice
Sistemul politic britanic este unul dintre cele mai stabile din Europa,
la această trăsătură contribuind într-o foarte mare măsură și sistemul
electoral uninominal pur. De-a lungul timpului au existat puține par-
tide care au reușit să dezechilibreze competiția dintre cele două mari
formațiuni politice din Westminster: Partidul Conservator și Parti-
dul Laburist. Între cele care au reușit, însă, această performanță, se
numără, pe lângă Partidul Independenței Regatului Unit (analizat în
detaliu în paginile de mai sus), și Partidul Liberal Democrat, care a
fost cooptat în primul Guvern Cameron, format în anul 2010, și că-
ruia i s-a acordat, prin liderul său Nick Clegg, poziția de vice-pre-
mier.427 Analiza de față mai include și Partidul Verde, ecologist, care
reușește să strângă un număr semnificativ de voturi în alegeri de-a
lungul timpului și să se impună pe scena politică britanică măcar la
nivelul comunicării politice.428

alegătorilor Partidului Independeței Regatului Unit în
Din punct de vedere cultural, diferențele pe care datele de mai sus

ne îngăduie să le identificăm erau într-o oarecare măsură previzi-
bile. Astfel, alegătorii UKIP sunt cei mai mari susținători ai ideii
427
Daniel Dorling, Colin Rallings, Michael Thrasher, (1998), „The Epide-
mology of the Liberal Democrat Vote”, Political Geography, 17 (1), p. 64.
428
Wolfgang Rudig, L.G. Bennie, M.N. Franklin, Green Party Members: A
Profile, Delta Publications: Glasgow, 1991, p. 7.
319
ca Marea Britanie să-și stabilească propriile cote de imigranți. Tot

ei sunt tributari, într-o măsură mai mare decât alegătorii celorlalte
partide, ideii că imigranții trebuie să se adapteze culturii britanice.
Nu în ultimul rând, remarcăm, ca observație generală, că alegătorii
partidului condus la acea vreme de Nigel Farage erau cei mai reti-
cenți ideii de acceptare a unui număr mai mare de azilanți din sta-
tele marcate de război. Șansele ca un alegător al laburiștilor să fie
de acord cu această afirmație erau de 13 ori mai mari (sau, în cazul
ecologiștilor, de 18 ori mai mari) decât în cazul unui alegător UKIP.
Opiniile cu privire la drepturile cuplurilor homosexuale distanțează
și ele electoratul lui Farage de cel al altor partide, aceștia din urmă
fiind mai deschiși problematicii minorităților sexuale. Susținătorii
UKIP se dovedesc a fi, așadar, cei mai intoleranți la adresa minori-
tăților, indiferent că acestea ar fi sexuale (cuplurile formate din per-
soane de același sex) sau culturale (imigranții). Datele mai dezvă-
luie faptul că alegătorii acestui partid sunt mai reticenți decât alți
alegători în ceea ce privește conferirea dreptului femeii de a decide
în privința avortului.429 Remarcăm și înclinația alegătorilor UKIP
pentru teme care țin de ordinea publică, deși cu privire la acest as-
pect prezintă o atitudine aparent conflictuală: se declară împotriva
restrângerii drepturilor la demonstrații, însă consideră că infracțiu-
nile cu un grad scăzut de periculozitate ar trebui pedepsite mai as-
pru. Explicația rezidă, probabil, în atitudinea lor anti-sistem, în le-
gătură cu care dreptul la demonstrații trebuie păstrat.
429
Coroborăm aceste date cu cele privitoare la profilul electoratului UKIP,
care au indicat faptul că într-o proporție covârșitoare, alegătorii acestui
partid sunt bărbați.
320
Tabel 16. Atitudini economice ale alegătorilor UKIP față de partidele concurente. Estimări ale Regresiei Multinominale
CI CI CI CI
Intercept −.358 (0.090)*** 1.944 (0.112)***
Rusiei chiar dacă asta ar aduce pagube UE din
321
Liberalizarea sistemului medical ar fi o soluție 1.064 (0.059)*** 2.580 2.899 3.258 −.078 (0.075) .799 .925 1.071
bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −.936 (0.067)*** .344 .392 .447 −2.855 (0.080)*** .049 .058 .067
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.803 (0.063)*** .396 .448 .507 −1.704 (0.081)*** .155 .182 .214

Avuția ar trebui redistribuită −.328 (0.061)*** .639 .721 .813 3.125 (0.074)*** 19.694 22.768 26.322
Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru .019 (0.069) .889 1.019 1.167 −1.823 (0.077)*** .139 .162 .188
Cadrul legislativ ar trebui să permită angajato- .382 (0.063)*** 1.295 1.465 1.658 −.971 (0.081)*** .323 .379 .444
rilor să concedieze mai ușor
CI CI CI CI
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pentru 1.142 (0.064)*** 2.765 3.132 3.548 1.768 (0.080)*** 5.007 5.857 6.851
Băncile salvate de stat de la faliment ar trebui −1.789 (0.063)*** .148 .167 .189 −1.899 (0.086)*** .127 .150 .177
să intre sub controlul statului
Taxa superioară pe venit ar trebui redusă mai .200 (0.060)** 1.086 1.221 1.373 −1.176 (0.074)*** .267 .309 .356
mult
322
Guvernul ar trebui să exploateze gazele de șist −.108 (0.057) .802 .897 1.004 −1.281 (0.064) .245 .278 .315
(fracking)
Total 7014 9529
Tabel. Atitudini economice ale alegătorilor UKIP față de partidele concurente. Estimări ale Regresiei Multinominale
CI CI CI CI
Intercept −.420 (0.121)** 2.245 (0.122)***
323
Liberalizarea sistemului medical ar fi o solu- .437 (0.080)*** 1.323 1.548 1.812 −.639 (0.083)*** .449 .528 .621
ție bună
Numărul angajaților la stat ar trebui redus −1.583 (0.087)*** .173 .205 .244 −2.360 (0.085)*** .080 .094 .112
Statul nu ar trebui să intervină în economie −.808 (0.087)*** .376 .446 .528 −1.435 (0.087)*** .201 .238 .283

Tăierile bugetare reprezintă o soluție pentru −1.084 (0.085)*** .286 .338 .400 −1.733 (0.082)*** .150 .177 .208
Cadrul legislativ ar trebui să permită angaja- .134 (0.086) .966 1.143 1.352 −.136 (0.087) .736 .873 1.035
CI CI CI CI
Împrumuturile FMI reprezintă o soluție pen- 2.216 (0.088)*** 7.713 9.173 10.909 .992 (0.085)*** 2.281 2.696 3.185
Băncile salvate de stat de la faliment ar tre- −2.215 (0.090)*** .092 .109 .130 −1.798 (0.093)*** .138 .166 .199
bui să intre sub controlul statului
Taxa superioară pe venit ar trebui redusă mai −1.086 (0.080)*** .288 .337 .395 −1.313 (0.081)*** .230 .269 .315
mult
324
Guvernul ar trebui să exploateze gazele de −1.134 (0.070)*** .280 .322 .369 −3.553 (0.072)*** .025 .029 .033
șist (fracking)
Total 4063 8529
Model χ² = 41292.592. Nota:***p < .001 **p < .01 *p < .05. Notă: R² = .613 (Cox & Snell), .643 (Nagelkerke).Sursa: EUVox
2014

Din punct de vedere economic, remarcăm câteva diferențe care

plasează susținătorii populiștilor britanici la antipozi cu cei ai res-
tului partidelor de la Londra. În primul rând, alegătorii tuturor ce-
lorlalte formațiuni sunt mai degrabă de acord cu sancționarea eco-
nomică a Rusiei, chiar dacă acest gest ar avea efecte nefaste asupra
Uniunii Europene.430 Totodată, alegătorii UKIP se opun cel mai
vehement împrumuturilor de la Fondul Monetar Internațional, pe
care nu le consideră a fi soluții pentru depășirea crizei economice.
Apoi, remarcăm faptul că opiniile alegătorilor UKIP sunt cele
mai favorabile ideii de aducere a băncilor sub controlul statului
dacă acestea au fost salvate de la faliment de către stat. Apare aici
o contradicție cu ideea de neintervenție a statului în economie, idee
apreciată cel mai mult de către alegătorii UKIP. Vedem, însă, la fel
ca și în cazul altor partide populiste europene pe care le-am anali-
zat în această lucrare, cum aceste opinii se grefează pe retorica
anti-elitismului, tema preferată a populiștilor. Astfel, băncile re-
prezintă elita financiară, în timp ce statul este identificat mai de-
grabă cu o elită birocratică. În timp ce prima dintre aceste atitudini
plasează alegătorii UKIP la stânga spectrului politic, cea de-a doua
îi aduce din nou înspre dreapta. Continuăm periplul contradicțiilor
economice evidențiind faptul că susținătorii UKIP sunt mai puțin
430
Ne exprimăm îndoiala cu privire la faptul că UKIP nu ar dori sancționarea
economică a Rusiei pentru a feri Uniunea Europeană de efectele negative
ale acestei decizii.
325
de acord decât conservatorii cu ideea liberalizării sistemului me-

dical, însă sunt mai puțin de acord decât laburiștii că avuția ar tre-
bui redistribuită, ceea ce plasează alegătorii (în cel mai bun scena-
riu) la centru din punct de vedere economic. Ideea redistribuirii
avuției distanțează alegătorii UKIP și de cei ai liberal-democraților
și de cei ai ecologiștilor. Șansele ca un susținător al Partidului La-
burist să fie de acord cu ideea redistribuirii avuției sunt de 22 de
ori mai mari decât șansele ca un susținător UKIP să fie de acord
cu aceeași afirmație, în timp ce în raport cu Verzii, șansele cresc la
31 de ori.
Putem, în concluzie, să afirmăm că, din punct de vedere eco-
nomic, alegătorii UKIP par a fi mai degrabă apropiați dreptei da-
torită opoziției pe care o manifestă față de ideea redistribuirii avu-
ției și cea de reducere a numărului angajaților la stat ca soluție
pentru depășirea crizei economice, însă nu putem trece cu vederea
susținerea unor idei de stânga cu care primele opinii sunt greu de
conciliat.
326
Tabel 17. Atitudini ale alegătorilor UKIP cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Conservative Labour

CI CI CI CI
Intercept 1.041 (0.147)*** 2.310 (0.175)***
UK nu trebuie să adopte vreodată moneda .639 (0.106)*** 1.539 1.894 2.332 −.789 (0.110)*** .366 .454 .563
unica europeană
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −.495 (0.067)*** .535 .609 .695 −1.460 (0.084)*** .197 .232 .274
modificarea tratatelor europene
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în UK tre- −1.743 (0.081)*** .149 .175 .205 −2.729 (0.093)*** .054 .065 .078
327
buie restricționat
Ar trebui să existe o politică externă comună −.079 (0.081) .789 .924 1.082 .981 (0.093)*** 2.226 2.668 3.199
a UE
UE ar trebui să redistribuie resurse de la re- −.205 (0.078)** .699 .814 .949 2.526 (0.090)*** 10.481 12.499 14.904

gativ asupra UK
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise la .870 (0.060)*** 2.121 2.386 2.685 −.036 (0.080) .825 .965 1.129
Westminster, nu prin referendum
UK ar trebui să rămână în Uniunea Euro- 2.864 (0.085)*** 14.843 17.526 20.696 3.310 (0.119)*** 21.671 27.374 34.578
peană
Partid Conservative Labour
CI CI CI CI
Ar trebui organizat cat de repede posibil un −1.198 (0.089)*** .254 .302 .359 −2.787 (0.100)*** .051 .062 .075
referendum “in or out”
Total 7537 10322
Tabel. Atitudini ale alegătorilor UKIP cu privire la UE. Estimări ale Regresiei Multinominale
Partid Liberal Democrats Greens

328
CI CI CI CI
Intercept 1.216 (0.216)*** 2.872 (0.178)***
UK nu trebuie să adopte vreodată moneda −1.336 (0.119)*** .208 .263 .332 −.932 (0.111)*** .317 .394 .490
unica europeană
Statele membre UE ar trebui să poată bloca −1.124 (0.099)*** .268 .325 .395 −1.645 (0.086)*** .163 .193 .228
modificarea tratatelor europene
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în UK tre- −3.333 (0.111)*** .029 .036 .044 −3.534 (0.096)*** .024 .029 .035
buie restricționat
Partid Liberal Democrats Greens
CI CI CI CI
Ar trebui să existe o politică externă co- .893 (0.106)*** 1.986 2.443 3.004 1.142 (0.094)*** 2.603 3.132 3.768
mună a UE
Statutul de membru UE a avut un impact −2.408 (0.150)*** .067 .090 .121 −1.941 (0.123)*** .113 .144 .183
negativ asupra UK
Adoptarea tratatelor UE ar trebui decise la .503 (0.092)*** 1.382 1.653 1.978 −.817 (0.082)*** .376 .442 .519
329
Westminster, nu prin referendum

UK ar trebui să rămână în Uniunea Euro- 4.354 (0.162)*** 56.599 77.756 106.823 2.838 (0.121)*** 13.471 17.079 21.653
peană
Ar trebui organizat cat de repede posibil un −2.303 (0.112)*** .080 .100 .125 −2.225 (0.102)*** .089 .108 .132
referendum “in or out”

Total 4408 9210
Model χ² = 52218.856. Notă:***p < .001 **p < .01 *p < .05; Note: R² = .674 (Cox & Snell), .707 (Nagelkerke).Sursa:
EUVox 2014

Probabil mai mult decât în cazul altor partide europene populiste,

UKIP se identifică aproape în totalitate cu ideile specifice euros-
cepticismului. Acesta este motivul pentru care partidul condus
(până la referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea
Europeană) de către Nigel Farage este, de fapt, în primul rând un
partid eurosceptic, ce abia în subsidiar îmbrățișează strategiile re-
torice ale populismului, fiind mai puțin tributar ideologiei fas-
ciste – element ce caracterizează, spre pildă, așa cum am văzut mai
sus, populiștii austrieci.
Interesant este, totuși, că alegătorii UKIP nu sunt cei care se
opun cel mai vehement monedei unice europene, ci susținătorii
Partidului Conservator – sigur, diferența de opinie e foarte mică,
însă util de subliniat.431 În rest, alegătorii lui Farage sunt cei mai
critici la adresa Uniunii Europene. Astfel, susținătorii tuturor ce-
lorlalte partide sunt mai mult de acord cu ideea ca Marea Britanie
să rămână în Uniunea Europeană decât alegătorii UKIP. Totodată,
electoratul UKIP este și cel mai convins de faptul că statutul de
membru al Uniunii Europene a avut un impact negativ asupra
Marii Britanii. Tocmai în acest sens, datele indică faptul că alegă-
torii lui Farage erau, în anul 2014 ce puțin, cei mai convinși de
utilitatea organizării unui referendum prin care să se decidă soarta
europeană a Regatului Unit.
431
Amintesc, în acest context, faptul că Partidul Conservator a fost divizat
cu privire la tema părăsirii Uniunii Europene în cadrul campaniei pentru
referendumul din iunie 2016.
330
Dacă din punct de vedere economic opiniile exprimate de susți-

nătorii UKIP par a fi mai puțin logice, opiniile cu privire la Uniunea
Europeană sunt coerente, pentru că urmăresc constant opoziția la
construcția suprastatală din care face încă parte și Marea Britanie.
Astfel, acești indivizi percep tot ce are legătură cu Uniunea Euro-
peană ca fiind dăunător. Ca atare, consideră mai mult decât alegăto-
rii oricărui alt partid că dreptul cetățenilor europeni de a lucra în
Marea Britanie trebuie restricționat și că, atât timp cât sunt încă în
Uniunea Europeană, statele membre trebuie să aibă puterea de a
bloca schimbarea tratatelor europene.
În contextul recentului referendum pentru părăsirea Uniunii
Europene, se impune să menționez faptul că datele regresiei de mai
sus indică doar șansele ca părerile alegătorilor celorlalte partide să
difere de cele ale susținătorilor UKIP, neavând vreo înrâurire asu-
pra votului pe care aceștia l-au exprimat la doi ani distanță.
331
V. Concluzii
Populismul este un fenomen politic a cărui manifestare a devenit,

în timp, subiect aproape inevitabil pentru cercetătorii științelor
umaniste și sociale. Succesul partidelor europene care îmbrăți-
șează această retorică, precum și prezența neabătută a populismu-
lui – uneori mai mult, alteori mai puțin perceptibilă – în discursul
politic, au generat nevoia stringentă de oferire a unor clarificări
conceptuale solide. Demersul științific de față este expresia con-
vingerii că depășirea confuziei care a înconjurat înțelegerea aces-
tui fenomen politic este posibilă doar prin angajarea a (cel puțin)
unei duble abordări: istorică și politologică.
Dezvoltarea istorică a acestui fenomen demonstrează faptul că
există prea puține legături între, pe de o parte populismul clasic –
apărut în Statele Unite ale Americii și în Rusia Țaristă la mijlocul
secolului al XIX-lea – și, pe de cealaltă parte, populismul con-
temporan. Acesta este motivul pentru care cercetătorii scriu des-
pre fenomenul politic din contemporaneitate, în comparație cu
cel inițial, ca despre un „fals populism” sau un „populism dezră-
dăcinat”. Am explicat aceste diferențe din două perspective: una
lingvistică, iar cealaltă istorico-geografică. Dacă în Statele Unite
ale Americii populismul secolului al XIX-lea a fost înfrânt odată cu
eșecul electoral în alegerile prezidențiale de la 1896, în Rusia ideile
populismului au fost preluate de ideologii socialismului și ai anar-
hismului (dar nu numai). Un fenomen relativ similar s-a petrecut și
în România. Deși a avut marele merit de a fi impulsionat realizarea
atât a reformei electorale, cât și a celei agrare, mișcarea poporanistă
din România nu a acționat politic sub forma unui partid, ci a urmărit
333
să-și atingă scopurile făcând uz de arhitectura politică a altor forma-

țiuni, care preiau din argumentele ideologice ale poporanismului –
sortit ulterior dispariției.
Astăzi, acest fenomen se prezintă mai degrabă sub forma unei
(supra-)strategii politice, utilizând elemente retorice precum re-
ducționismul politic, anti-elitismul, stigmatizarea sau apelul la de-
mocrație directă. Sunt operațiuni menite a câștiga încrederea elec-
toratului fără a-i propune și o structură ideologică solidă. Faptul că
populismul migrează cu ușurință de la stânga la dreapta spectrului
politic reprezintă un alt indiciu pentru fragilitatea argumentului
ideologic. Este, însă, important să subliniem că populismul func-
ționează în imediata proximitate a ideologiilor (de unde și teoria
„ideologiilor de acompaniament”), motiv pentru care studiile cu
privire la populism servesc, fie și involuntar, ca „site conceptuale”.
Iar asta pentru că înțelegând modul de manifestare a populismului,
pot fi înțelese mai bine și care sunt ideologiile pe care le îmbrăți-
șează partidele, adică esența manifestărilor politice ale acestora. Cu
alte cuvinte, ceea ce rămâne de-asupra acestei „site” e populismul,
iar ceea ce trece prin ea este ideologia în forma sa cea mai pură.
Implicațiile politice sunt, din acest punct de vedere, de netăgăduit.
Pentru a ilustra trăsăturile populismului contemporan am ana-
lizat atât dezvoltarea postbelică a unora dintre cele mai impor-
tante partide populiste de dreapta radicală din Europa, cât și mo-
dul de raportare a alegătorilor acestora la câteva teme majore.
Atitudinea ostilă față de elite (indiferent din ce domeniu) este
elementul care aseamănă cel mai mult aceste partide între ele. Iar
în ceea ce privește alegătorii, șansele ca aceștia să manifeste o
înțelegere cel puțin aparent contradictorie a modului de funcțio-
nare a economiei sunt mai mari decât în cazul alegătorilor altor
partide. Tot aceștia sunt cei care manifestă o intoleranță mult mai
334
V. Concluzii
vizibilă decât electoratul altor partide față de imigranți, minori-

tăți, cupluri homosexuale și dreptul femeii de a decide în ceea ce
privește avortul. Sunt atitudini care ar putea fi corelate pe de o
parte cu diferite precepte morale, iar pe de altă parte cu lipsa de
înțelegere a procesului globalizării și a tendințelor culturale din
postmodernitate.
Șantierul științific al cercetării populismului a fost deschis acum
cincizeci de ani, însă în ciuda progreselor certe care s-au făcut cu
privire la înțelegerea acestuia, există încă suficiente întrebări care
își așteaptă răspunsul. Probabil cea mai importantă este aceea de a
cunoaște în ce măsură comunicarea politică poate supraviețui fără
strategia populistă, o întrebare la care, din nou, doar o cercetare
transdisciplinară – istorie, politologie și științe ale comunicării –
poate să răspundă cel mai bine. Interesul cu privire la populism
apare, însă, și datorită crizei în care se află ideologiile politice, fă-
cându-se tot mai des referire la conceptul de post-ideologii.
A propos de soarta ideologiilor, savantul român Ghiță Ionescu,
unul din pionierii cercetării populismului în Europa, admitea, în
cartea sa intitulată „Politica și căutarea fericirii”, următoarele:
„Declinul și disfuncționalitatea ideologiilor au devenit manifeste
în preajma primului război mondial, când conceptul de progres a
avut de suferit datorită evoluțiilor epistemologice din domeniul
științei, culturii și economiei, iar optimismul profesional al politi-
cii ideologice a început să își piardă tot mai mult din legitimitate.
Mai mult, două sisteme promisorii opuse s-au angajat acum într-un
duel politic care a generat cea de-a treia ideologie, profund imita-
tive, cunoscută sub numele de fascism sau nazism. Urmarea a fost
izbucnirea celui de-al doilea război mondial, continuat de „războ-
iul rece” […] pasibil în orice clipă să se transforme într-un război
ideologic global nuclear. Disfuncționalitatea izbitoare a celor două
335
sisteme conducea, în locul fericirii promise inițial de factorul po-

litic, spre un posibil dezastru uman.”432
În era post-ideologiilor, mecanismele reprezentării democra-
tice sunt singurele care pot oferi soluții pentru depășirea momen-
telor politice încordate – fie că avem în vedere scena politică de
la nivelul Uniunii Europene, fie că ne referim, separat, la diferite
cazuri naționale. Fascinația crescândă pentru democrația partici-
pativă sau pentru democrația directă își are izvorul tocmai în fap-
tul că acestea promit să înarmeze fiecare cetățean cu o portavoce.
Iată cum, pe fondul respingerii virulente a ideologiilor, populiștii
nu fac altceva decât să construiască o altă utopie, folosindu-se din
plin chiar de instrumentarul acestora. Periculos este că, dintr-un
punct de inflexiune în dezbaterea despre democrație, populismul
s-a metamorfozat într-o răscruce de drumuri care poate trans-
forma, în orice clipă, visul unei democrații directe în realitatea
unei democrații parțiale.
432
Ghiță Ionescu, Politica și Căutarea Fericirii, București: Bic All, 1999,
pp. 18–19.
336
VI. Bibliografie
Bibliografie generală
1. Aalberg, Toril, Esser, Frank, Reinmann, Carsten, Strömbäck, Jesper,
De Vreese, Claes H. (editori), Populist Political Communication in
Europe, New York: Routledge, 2016.
2. Albertazzi, Daniele, McDonnell, Duncan (editori), Twenty-First
Century Populism. The Spectre of Western European Democracy,
Hampshire: Palgrave Macmillan, 2008.
3. Arter, D., Politics and Policy Making in Finland, Sussex:
Wheatsheaf Books, 1987.
4. Bărnuțiu, Simion, Discursul de la Blaj și Scrieri de la 1848, prefață
de Ion Rațiu, ediție îngrijită de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, 1990.
5. Bell, Daniel, The End of Ideology. On the Exhaustion of Political
Ideas in the Fifties, Harvard University Press, 2000.
6. Brandist, Craig, Tihanov, Galin (editori), Materializing Bakhtin.
The Bakhtin Circle and Social Theory, Londra: Macmillan Press
Ltd., 2000.
7. Canetti, Elias, Masele și puterea, traducere din limba germană de
Amelia Pavel, ediția a II-a, București: Nemira&Co., 2008.
8. Canovan, Margaret, Populism, New York and London: Harcourt
Brace Jovanovich, 1981.
9. Căpreanu, Ioan, Partide și idei politice în România (1880–1947),
București: Editura Didactică și Pedagogică, 1995.
10. Chwalisz, Claudia (2015), “The populist signal. Why Politics and
Democracy need to change”, London – New York: Rowman & Lit-
tlefield Interantional Ltd.
11. Colas, Dominique, Dicționar de gândire politică, ediția a II-a, Edi-
tura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009.
337
12. Dagger, Richard, Ball, Terence, Ideologii politice și idealul demo-

cratic, Iași: Polirom, 2000.
13. Dahl, Robert A. (editor), Political Opposition in Western Democra-
cies, New Haven: Yale University Press, 1966.
14. Della Torre, P.F., Mortimer, E., Story, J. (editori), Eurcommunism:
Myth or Reality?, Harmondsworth: Penguin Books Ltd., 1979.
15. Delwit, Pascal, Porier, Philippe (editori), Parlement puissant, élec-
teurs absents?: les’élections européennes de juin 2004, Bruxelles:
Ed. de l’Université de Bruxelles, 2004.
16. Dornbusch, R., Edwards, S., „The Macroeconomics of Populism in
Latin America”, Chicago: University of Chicago Press, 1991.
17. Frunză, Mihaela, Ideologie și feminism, Cluj-Napoca: Presa Univer-
sitară Clujeană, 2014.
18. Gherghina, Sergiu, Mișcoiu, Sergiu (editori), Partide și personali-
tăți populiste în România postcomunistă, Iași: Editura Institutul Eu-
ropean, 2010.
19. Gherghina, Sergiu, Mișcoiu, Sergiu, Soare, Sorina (editori), Popu-
lismul contemporan. Un concept controversat și formele sale di-
verse, Iași: Editura Institutul European, 2012.
20. Giusto, Hedwig, Kitching, David, Rizzo, Stefano (editori), The
Changing Faces of Populism: Systemic Challangers in Europe and
the U.S., Bruxelles: FEPS, 2013.
21. Givens, T., Voting Radical Right in Western Europe, Cambridge
University Press: New York, 2005.
22. Goldstone, Jack A., Kaufmann, Eric P., Duffy Toft, Monica (editori),
Political Demography. How population changes are reshaping In-
ternational Security and National Politics, Boulder – London: Pa-
radigm Publishers, 2012.
23. Goodwyn, Lawrence, The Populist Moment. A Short History of the
Agarian Revolt in America, Oxford: Oxford University Press, 1978.
24. Gutmann, Amy, Thompson, Dennis, Why Deliberative Demo-
cracy?, Princeton: Princeton University Press, 2004.
338
VI. Bibliografie
25. Hampton, M., Boulder, C. (editori), Between Bonn and Berlin: Ger-
man Politics Adrift?, Lanham: Rowman and Litlefield Publishers,
1999.
26. Hermet, Guy, Sociologia Populismului, traducerea de Dan Burcea,
București: Artemis, 2007.
27. Heywood, Andrew, Political Ideologies. An Introduction, 5th Edi-
tion, London: Palgrave Macmillan, 2012.
28. Hosu, Ioan, Iancu, Ioana Raluca, Pavelea, Anișoara, Culic, Lorina
Iulia (coordonatori), Perspective empirice asupra comunicării.
Conferința Națională Studențească de Comunicare 2013, Cluj-Na-
poca: Accent, 2014.
29. Ignazi, Piero, Extreme Right Parties in Western Europe, Oxford:
Oxford University Press, 2003.
30. Ionescu, G., Politica și Căutarea Fericirii, București: Bic All, 1999.
31. Kaal, Bertie, Maks, Isa,Van Elfrinkhof, Annemarie (editori), From
Text to Political Positions: Text Analysis across Disciplines, Am-
sterdam: John Benjamin Publishing Company, 2014.
32. Keman, Hans, „Comparative Research Methods”, in Daniele Cara-
mani (ed.), Comparative Politics, 2nd Edition, New York: Oxford
University Press, 2011.
33. Kitschelt, H., McGann, A., The Radical Right in Western Europe: A
Comparative Analysis. Ann Arbor: University of Michigan Press,
1995.
34. Laclau, Ernesto, On Populist Reason, London: Verso, 2005.
35. Mény, Yves, Surel, Yves (editori), Democracies and the populist
challenge, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2002.
36. Merkl, Peter H., Weinberg, Leonard (editori), Encounters with the
Contemporary Radical Right, Boulder (Colorado): Westview Press,
1993.
37. Micu, Dumitru, Poporanismul și Viața românească, Editura pentru
Literatură, București, 1961.
38. Miroiu, Mihaela, Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și
impact, Iași: Polirom, 2012.
339
39. Mudde, C., Kaltwasser, C.R. (editori), Populismul în Europa și în

Cele Două Americi. Amenințare sau Remediu pentru Democrație?,
Iași: Institutul European, 2015
40. Muis, J., Pim Fortuyn. The Evolution of a Media Phenomenon. Rid-
derprint: Riddrkerk, 2012.
41. Ornea, Zigu, Poporanismul, Editura Minerva, București, 1972.
42. Pop, Ioan-Aurel, Bolovan, Ioan (coordonatori), „Istoria României”,
ed. a 2-a, Editura Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007.
43. Rudig, W., Bennie, L.G., Franklin, M.N., Green Party Members: A
Profile, Delta Publications: Glasgow, 1991.
44. Sandelin, C. (editor), European Populism and winning the Immigra-
tion Debate, Scandbook, Falun, 2014.
45. Sargent, L.T., Contemporary Political Ideologies, Homewood, Dor-
sey Press, 1972.
46. Sartori, Giovanni, Parties and Party Systems: A Framework for
Analysis, vol. 1., Cambridge: Cambridge University Press, 2005.
47. Scurtu, Ioan, Alexandrescu, Ion, Bulei, Ion, Mamina, Ion, Stoica,
Stan,Enciclopedia Partidelor Politice din România 1859–2003,
Editura Meronia, București, 2003.
48. Simpson, P.A., Druxes, H., Digital Media Strategies of the Far
Right in Europe and the United States, Maryland: Lexington Books,
2015.
49. Standing, Guy, The Precariat: The New Dangerous Class, London
– New York: Bloomsbury Academic, 2011.
50. Stere, Constantin, Poporanism sau social-democratism?, Ediție și
prefață de Mihai Ungheanu, cu o postfață de prof. dr. Ilie Bădescu,
Editura Porto-Franco, Galați, 1996.
51. Strijker, Dirk, Voerman, Gerrit, Terluin, Ida (editori), Rural protest
groups and populist political parties, Wageningen: Wageningen
Academic Publishers, 2015.
52. Taggart, Paul, Populism, Open University Press, 2000.
53. Venturi, Franco, Il populismo russo, Turin – Einandi, 1952–1972.
54. Vincent, Andrew, Modern Political Ideologies. 3rd Edition, Wiley-
Blackwell, 2010.
340
VI. Bibliografie
55. Von Beyme, K. (editor), Right-Wing Extremism in Western Europe,

Frank Cass & Co. Ltd.: Londra, 1988.
56. Williams, M.H., The Impact of Radical Right-Wing Parties in Wes-
tern European Democracies, New York: Palgrave, 2006.
57. Wodak, Ruth (editor), Language, Power and Ideology. Studies in
Political Discourse, Amsterdam: John Benjamins Publishing Com-
pany, 1989.
58. Wodak, Ruth, KhosraviNik, Majid, Mral, Brigitte (editori), Right-
Wing Populism in Europe. Politics and Discourse, London: Blo-
omsbury, 2013.
59. Wodak, Ruth, Pelinka, Anton, The Haider Phenomenon, London:
Transaction Publishers, 2002.
60. Zbuchea, Gheorghe, Poporaniștii și problema agrară la începutul
secolului XX, în „Analele Universității Spiru Haret”, Seria Istorie,
10, 2007.
Articole științifice
1. Abedi, A. (2009), „Doomed to Failure? UKIP and the Organisatio-
nal Challanges Facing Right-Wing Populist Anti-Political Esta-
blishment Parties”, Parliamentary Affairs, Vol. 62, No.1.
2. Afonso, A. (2015), „Choosing whom to betray: Populist Right-Wing
Parties, Welfare State Reforms and the Trade-Off between Office
and Votes”, European Political Science Review.
3. Agnew, J., Brusa, C. (1999), „New Rules for National Identity? The
Northern League and Political Identity in Contemporary Northern
Italy”, National Identities, 1 (2).
4. Albertazzi, Daniele, McDonnel, Duncan (2005), „The Lega Nord in
the second Berlusconi government: In a league of its own”, West
European Politics, 28 (5).
5. Arter, D. (2010), „The Breakthrough of Another West European Po-
pulist Radical Right Party? The Case of the True Finns”, Go-
vernment and Opposition, vol. 45, nr. 4.
341
6. Arter, D. (2012), Analyising ‘Successor Parties’: The Case of the

True Finns, West European Politics, 35, 4.
7. Bale, T. (2014). “Putting it Right? The Labour Party’s Big Shift on
Immigration since 2010”, The Political Quarterly, 85, 3.
8. Bos, Linda, Van der Brug, Wouter, De Vreese, Claes, “Media cove-
rage of right-wing populist leaders”, Political Communication, vol.
28, 2, 2011.
9. Canovan, Margaret, „Trust the People! Populism and the Two Faces
of Democracy”, in Political Studies, Vol. 47, Nr. 1, 1999.
10. Cantle, Ted (2012), “The Far Right: Rumours about Their Death are
Premature”, Parliamentary Affairs, Vol. 65, Nr. 4.
11. Castells, M. (2008), „The New Public Sphere: Global Civil Society,
Communication Networks, and Global Governance”, The Annals of
the American Academy, 616.
12. Clark, Thomas D. (1946), “The Furnishing and Supply System in
Southern Agriculture since 1865,” in Journal of Southern History,
Vol. 12, No. 1.
13. Dalakoglou, D. (2013). „Neo-Nazism and Neoliberalism: A Few
Comments on Violence in Athens At the Time of Crisis”, Working
USA: The Journal of Labour and Society, 16 (2).
14. Dennison, J., Goodwin, M. (2015), „Immigration, Issue Ownership
and the Rise of UKIP”, Britain Votes.
15. Dorling, D., Rallings, C., Thrasher, M. (1998), „The Epidemiology
of the Liberal Democrat Vote”, Political Geography, 17 (1).
16. Edelman, Murray (1974), „The Political Language of the Helping
Professions”, Politics and Society, 4.
17. Fennema, M., Maussen, M. (2000), “Dealing with Extremists in Pu-
blic Discussion: Front National and “Republican Front” in France,
in The Journal of Political Philosophy, Vol. 8, Nr. 3.
18. Flinders, Matthew (2016), “The Problem with Democracy”, Parli-
amentary affairs: A Journal of Representative Politics, Vol. 69,
Nr.1.
19. Ford, R., Goodwin, M. (2014), „Identity, Social Change and the Left
Behind”, The Political Quarterly, 85, 3.
342
VI. Bibliografie
20. Ford, R., Goodwin, M., Cutts, D. (2011), „Strategic Eurosceptics

and Polite Xenophobes: Support for the UK Independence Party
(UKIP) in the 2009 European Parliament Elections”, European Jo-
urnal of Political Research, vol. 51.
21. Freeden, Michael (2001), „Editorial: What is Special about Ideolo-
gies?”, Journal of Political Ideologies, Vol. 6, Nr. 1.
22. Geddes, A. (2014), „The EU, UKIP and the Politics of Immigra-
tion”, The Political Quarterly, 85, 3.
23. Giordano, B. (2000), „Italian Regionalism or ‘Padanian’ Nationa-
lism – the Political Project of the Lega Nord in Italian Politics”, Po-
litical Geography, 19.
24. Guiraudon, Virginie (2000), “European Integration and Migration
Policy: Vertical Policy-making as Venue Shopping”, Journal of
Common Market Studies, Vol. 38, Nr. 2.
25. Haidt, J., Graham, J. (2007), „When Morality Opposes Justice: Con-
servatives Have Moral Intuitions that Liberals may not Recognize”,
Social Justice Research, Vol. 20, Nr. 1.
26. Haidt, J., Hersh, M.A. (2001), „Sexual Morality: the Cultures and
Emotions of Conservatives and Liberals”, Journal of Applied Social
Psychology, Vol. 31, Nr. 1.
27. Hayes, B., Nagle, J., “Ethnonationalism and attitudes towards gay
and lesbian rights in Northern Ireland”, Nations and Nationalism,
2016, vol. 22, nr. 1.
28. Hayton, R. (2010), “Towards the Mainstream? UKIP and the 2009
Elections to the European Parliament”, Politics, 30 (1).
29. Hix, S., Marsh, M. (2007), „Punishment or Protest? Understanding
European Parliament Elections”, The Journal of Politics, 69 (2).
30. Ibroscheva, E. (2013), „A Different Kind of Massive Attack: How
the Bulgarian Ultranationalist Party Ataka engineered its political
success using electronic media”, Central European Journal of Com-
munication, 1.
31. Iețcu-Fairclough, I. (2007), „Populism and the Romanian ‘Orange
Revolution’: A Discourse-Analytical Perspective on the Presidential
Election of December 2004”, Studies in Language and Capitalism, 2.
343
32. Ignazi, Piero (2005), „Legitimation and Evolution on the Italian

Right Wing: Social and Ideological Repositioning of Alleanza Na-
zionale and the Lega Nord”, South European Society and Politics,
10 (2).
33. Jagers, Jan, Walgrave, Stefaan (2003), „Politiekgaat over de men-
sen. Populistischeretoriekbij de Vlaamsepolitiekepartijen”, in Sa-
menleving en Politiek, Vol. 10.
34. Jagers, Jan, Walgrave, Stefaan (2007), „Populism as political com-
munication style: An empirical study of political parties’ discourse in
Belgium”, in European Journal of Political Research, vol. 46, no. 3.
35. Johnson, R., Pattie, C., Manley, D. (2016), „Britain’s Changed Elec-
toral Map in and Beyond 2015: The importance of Geography”, The
Geographical Journal.
36. Kahn, R. (2012), „Who’s the Fascist? Uses of the Nazi Past at the
Geert Wilders Trial”, Oregon Review of International Law, 14.
37. Krouwel, André, Vitiello, Thomas, Wall, Matthew (2012), „The
Practicalities of Issuing Vote Advice: A New Methodology for Pro-
filing and Matching”, in International Journal of Electronic Gover-
nance, 5 (3–4).
38. Lubbers, Marcel, Scheepers, Peer (2002), “French Front National
voting: a micro and macro perspective”, Ethnic and Racial Studies,
Vol. 25, Nr. 1.
39. Luther, Kurt Richard (2011), „Of goals and own goals: A case study
of right-wing populist party strategy for and during incumbency”,
Party Politics, vol. 17.
40. McDonnell, D. (2006), „A Weekend in Padania: Regionalist Popu-
lism and the Lega Nord”, Politics, 26 (2).
41. Meguid, Bonnie M. (2005), „Competition between Unequals: The
Role of Mainstream Party Strategy in Niche Party Success” in Ame-
rican Political Science Review, Vol. 99, Nr. 3.
42. Mudde, Cas (2000), „In the Name of the Peasantry, the Proletariat,
and the People: Populisms in Eastern Europe”, East European Po-
litics and Societies, 14 (2).
344
VI. Bibliografie
43. Mudde, Cas (2004), „The Populist and Zeitgeist”, Government &
Opposition, Vol. 39, Nr. 3.
44. Mudde, Cas, Mair, Peter (1998), “The Party family and its study”,
Annual Review of Political Science, vol. 1.
45. Muller, Jan-Werner (2015), „Parsing Populism: Who is and who is
not a populist these days?”, Juncture, 22 (2).
46. Niemi, M.K. (2012), “Messenger and Defender – Timo Soini’s po-
pulist leadership and media strategies in winning the elections of
2011”, Research on Finnish Society, 5.
47. Pirro, A. (2014), „Populist Radical Right Parties in Central and Eas-
tern Europe: The Different Context and Issues of the Prophets of the
Patria”, Government and Opposition, 49 (4).
48. Schneider, William (1994), „The New Populism”, Political Psycho-
logy, 15 (4).
49. Slavoj, Žižek (2006), “Against the Populist Temptation”, Critical
Inquiry, Vol. 32, Nr. 3.
50. Smrčková, M. (2009). „Comparison of Radical Right-Wing Parties
in Bulgaria and Romania: The National Movement of Ataka and the
Greater Romania Party”,Central European Political Studies Review,
11(1).
51. Stoica, Mihnea-Simion (2014), „The Corrosion of an Ideological
Identity? Differences Between the Christian-Democratic Discourse
and the Attitude of the Faithful Electorate”, Journal for the Study of
Religions and Ideologies, Vol. 13, Nr. 38.
52. Swyngedouw, Marc, Ivaldi, Giles (2001), „The Extreme Right Uto-
pia in Belgium and France: The Ideology of the Flemish Vlaams
Blok and the French Front National”, West European Politics, Vol.
24, Nr. 3.
53. Van Gent, W.P.C., Jansen, E.F., Smits, J.H.F., „Right-wing Radical
Populism in City and Suburbs: An Electoral Geography of the Partij
Voor de Vrijheid in the Netherlands”, Urban Studies, 51 (9).
345
54. Van Kessel, S. and Pirro, A. (2014). “Discontent on the move: pros-
pects for populist radical right parties at the 2014 European Parlia-
ment elections”, European Parliament elections in times of crisis.
Intereconomics, 49 (1).
55. Varga, M. (2014). Hungary’s “anti-capitalist” far-right: Jobbik and
the Hungarian Guard. Nationalities Papers: The Journal of Natio-
nalism and Ethnicity, 42 (5).
56. Walgrave, Stefaan, Van Aelst, Peter, Nuytemans, Michiel (2008),
„‘Do the Vote Test’: The Electoral Effects of a Popular Vote Advice
Application at the 2004 Belgian Elections”, Acta Politica, Vol. 43,
Nr. 1.
57. Westinen, J. (2014), „True Finns: A Shock for Stability? Testing the
Persistence of Electoral Geography in Volatile Elections”, Scandi-
navian Political Studies,Vol. 37, Nr. 2
58. Zaslove, Andrej (2004), “Closing the Door? The ideology and im-
pact of radical right populism on immigration policy in Austria and
Italy”, Journal of Political Ideologies, Vol. 9, 1.
59. Zaslove, Andrej (2008), „Here to Stay? Populism as a New Party
Type”, European Review, Vol. 16, Nr. 3.
60. Zglobiu, Raluca Octavia, „Strategies of Manipulation in Political
Discourse”, Studia Universitatis Babes-Bolyai-Ephemerides 1
(2008): 29–40.
Studii
1. Benoist, A., Confronting Globalization (traducere de John Lamberth
și Deborah Shair), Telos, 1996.
2. Boven, M., Wille, A., Diploma Democracy. On the Tensions Between
Meritocracy and Democracy. Raport pentru programul NWO – Con-
tested Democracies, Utrecht/Leiden, 2009.
3. Buruma, Ian, “Who’s to blame for this surge in Populism?”,în The
Globe and Mail, Toronto, 14 mai 2010.
346
VI. Bibliografie
4. De Raadt, J., Hollanders, D., Krouwel, A. (2004), Varieties of Po-

pulism. An Analysis of the Programmatic Character of Six European
Parties, Working Papers Political Science No. 2004/04.
5. Ersoy, Ahmet, Górny, Maciej, Kechriotis, Vangelis, Kopeček, Mi-
chal, Manchev, Boyan, Trencsényi, Balázs, Turda, Marius (editori).
Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe
(1770–1945): Texts and Commentaries, vol III/2, Modernism – Re-
presentations of National Culture, Budapesta: CEU Press, 2010.
6. Hamilton, Daniel, Volker, Kurt (editori), Transatlantic 2020: A tale
of Four Futures, Washington DC: Center for Transatlantic Relati-
ons, 2011.
7. Hansen, K.G., Rasmussen, R.O., Roto, J., Nordic Perspectives on
Demography – A Background Report for the Project on Coastal So-
cieties and Demography, NORDREGIO Working Paper: Stoc-
kholm, 2012.
8. Howen, Tim, The non-European roots of the concept of populism,
Working paper No. 120, Sussex European Institute, 2011.
9. Iso-Markku, T. (2014), Euroscepticism vs. Political Pragmatism:
The Finns Party tones down its criticism of the EU, EPIN Commen-
taries.
10. Luther, Kurt Richard (2005), Die FPÖ und das BZÖ, KEPRU Wor-
king Paper.
11. Meret, S., „The Danish People’s Party, the Italian Northern League
and the Austrian Freedom Party in a Comparative Perspective: Party
Ideology and Electoral Support”, Aalborg:Spirit PhD Series, 2010.
12. Raunio, T. (2012), ‘Whenever the EU is involved, you get pro-
blems’: Explaining the European policy of the (True) Finns,
(EPERN Working Paper no. 26).
13. Scheuch, Erwin K., Kligemann, Hans-Dieter, “Theorie des
Rechtsradikalismus in Westlichen Industriegesellschaften”, în Ham-
burger Jahrbuch für Wirtschafts- und Gesellschaftspolitik, Bd. 12
(1967).
14. Skolkay, A. (2000). „Populism in Central Eastern Europe” (working
paper no. 1, Institut Für Wissenschaften vom Menschen, Vienna).
347
15. Stephan, A. (2015), The Rise of the Far Right: A Subregional Analy-
sis of Front National Support in France, working paper, New York
University.
16. Stoica, Mihnea-Simion (2016), „Romanian Populism: Between Ra-
dical Nationalism and Communist Nostalgia”, Universitatea din
Jyvaskyla, Finlanda (în curs de apariție).
17. Stoica, Mihnea-Simion, „The Turning Fortunes of Romania’s Far
Right: The Rise and Fall of Greater Romania Party”, în Fielitz, M.,
Laloire, L.L. (editori), Trouble on the Far Right, Transcript, 2016
(în curs de apariție).
18. Străuțiu, Eugen, Ideologii și Partide Politice. Curs universitar, Si-
biu, 2007
19. Szczerbiak, A., Taggart, P. (2000), “Opposing Europe: Party Sys-
tems and Opposition to the Union, the Euro and Europeanisation,
Opposing Europe Research Network Working Paper No. 1.
20. Van Hear, Nicholas, Nyber Sorensen, Ninna (editori), The Migra-
tion-Development Nexus, United Nations, International Organiza-
tion for Migration, 2003.
21. Van Kessel, S., Krouwel, A. (2012), „Fishing in the same pond?
Comparing the electorates ofthe Socialist Party and the Freedom
Party in the Netherlands”, working paper, Amsterdam.
22. Veldhuis, T., Bakker, E. (2009), Muslims in the Netherlands: Tensi-
ons and Violent Conflict. MICROCON Policy Working Paper 6,
Brighton: MICROCON.
Surse electronice
1. „Frauen in der Spitzenpolitik in Österreich”, 24 februarie 2016,
http://www.parlamentarismus.at/fileadmin/Inhaltsdateien/IfPD/Dat
eien/2016_OE-_4_-_vom_24_02_2016.pdf
2. „The Monster called Europe”, în The Economist, 16 noiembrie 2013,
http://www.economist.com/news/europe/21589894-marine-le-pen-
and-geert-wilders-form-eurosceptic-alliance-monster-called-europe
348
VI. Bibliografie
3. Berlin, Isaiah, To define populism.

http://berlin.wolf.ox.ac.uk/lists/bibliography/bib111bLSE.pdf.
4. Rowan Brian, Paul, „Hillary Clinton’s Fake Populism”, în The Fe-
deralist, 13 august 2015,
http://thefederalist.com/2015/08/13/hillary-clintons-fake-populism/
5. Stoica, Mihnea-Simion (2012), „Noul Populism Românesc. Ana-
liza Programului de Partid PPDD”, Cogitus, 27 noiembrie 2012.
http://www.cogitus.ro/politica/noul-populism-romanesc-analiza-
programului-de-partid-ppdd
6. Stoica, Mihnea-Simion (2015), „Romania’s party system remains
in flux ahead of next year’s local and parliamentary elections”,
LSE EUROPP Blog. 6 August 2015.
http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2015/08/06/romanias-party-
system-remains-in-flux-ahead-of-next-years-local-and-
parliamentary-elections/
7. Tiut, A. (2006). „Strategiile PRM de maximizare a capitalului elec-
toral (1996–2005)”, Sfera Politcii, 120–121–122.
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/120-121-122/art14-tiut.html
8. Wolfgang, Ben, „Hillary Clinton’s Populist Credibility Questioned
after Elizabeth Warren Mimic”, în The Washington Times, 2 no-
iembrie 2014,
http://www.washingtontimes.com/news/2014/nov/2/hillary-
clintons-populist-credibility-questioned-a/?page=all
349
View publication stats

CARTEPopulismulin Europa Mihnea Stoica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CARTEPopulismulin Europa Mihnea Stoica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Populismul în Europa: Dezvoltare istorică, discurs

Book · November 2017

Studiu despre protestele din Romania View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

I. Cuvânt înainte .................................................................... 11

II. Metodologie și surse .......................................................... 19

III. Abordarea teoretică ............................................................ 25

3.5. Un populism pan-european? Explicații și consecințe. ................. 170

IV. Abordarea empirică .......................................................... 181

4.2.2.3. Analiza regresiilor cu privire la atitudinile

4.2.5. Marea Britanie ................................................................ 319

V. Concluzii .......................................................................... 333

Populismul a fost – și mai ales este – un concept utilizat atât de

care s-au remarcat pe scenele politice naționale prin câștigarea

sant demonstra, indirect, existența unui algoritm în creșterea pro-

european chiar din interior,6 asigurarea coeziunii unui astfel de grup

șantaj al acestor partide – teorie patentată de Sartori,9 precum și la

atitudine ostilă ce reverberează și în textele științifice. Dacă, însă,

și (2) prezentările repetate de scuze cu privire la ceea ce le era re-

(agreement method), uzitată în studiile de politică comparată și care

a furnizat datele folosite în studiul meu a fost realizată pentru alege-

persoanele care au declarat că intenționează să voteze cu Frontul

din această bază de date cuprind statele de pe glob și subdiviziuni

Tabel 1. Structura bazei de date utilizate pentru realizarea hărților

Limite Fișierele de tip shapefile 1. DIVA-GIS 1. Vector 1. Austria

Limitele administrative descărcate din bazele de date DIVA-

oferind astfel o perspectivă diferențială în context plan-spațial la

3.1. Evoluția conceptului de populism

Evoluția conceptului de populism poate fi explicată ce puțin din

3.1.1. Evoluția istorico-geografică sau o geografie a delimitării

Schițez, în paginile de mai jos, câteva dintre momentele istorice în

politica rusă”, în Sergiu Gherghina, Sergiu Mișcoiu, Sorina Soare (edi-

diferite care le-au generat, s-au manifestat, în multe privințe, relativ

timp ce în America populismul este cel mai adesea corelat cu in-

european. Acesta este motivul pentru care, recent, în literatură

În continuare, voi prezenta câteva dintre aspectele pe care

3.1.1.1. Populismul fermierilor americani și narodnicismul rusesc

Originile și evoluția populismului în America sunt strâns legate de

întâmpina o situație cel puțin la fel de dificilă. Realizând că singu-

printre care și majoritatea fermierilor – adepți ai teoriei lui Edward

După următoarele alegeri, însă, în 1896, Partidul Democrat –

anului 1848 ca fiind cele care au provocat, în fapt, apariția narod-

al acțiunii politice, narodnicismul se identifică, așadar, cu răscoa-

3.1.1.2. Poporanismul: populismul românesc

Pornind de la premisa că, la origini, populismul reprezenta o „ide-

motrice a unei societăți era „poporul”, de aceea atenția clasei po-

propuse pentru ameliorarea situației locuitorilor din mediul rural.

80% din populația țării.60 Aceeași lipsă de flexibilitate juridică s-a

protecția politică într-o măsură mult mai mare, ceea ce împieta

familie de mici proprietari. Studiile liceale făcute la Chișinău l-au

acesta viza în primul rând progresul economic și social al țărăni-

Stere considera că, în România, la acea dată, un partid social-de-

întregului popor și nu doar pe cele ale unei clase.79 Ideile avan-

imbold suficient de puternic pentru organizarea unei formațiuni

și a celorlalți poporaniști. Fuziunea grupării conduse de Stere cu

Brătianu în vederea înăbușirii răscoalei din 1907. Argumentul lor

electorală și cea agrară, a fost nevoit să cedeze, astfel încât după

când Constantin Stere a fost numit raportor în comisia de revizuire

în structura țărănismului.100 Fenomenul care a avut loc a fost mai

într-o mișcare ideologică, căreia a căutat să-i dea și o expresie

3.1.2. Evoluția lingvistică

Pe lângă înțelegerea evoluției sale istorice, s-a încercat explicarea