Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Centrul Ortodox de Studii și Cercetare

„Dumitru Stăniloae” – Paris

APOSTOLIA

ORTODOXIA, O RELIGIE PRINTRE ALTELE?

APARENT ÎNVECHITĂ, DE FAPT MODERNĂ

Cursant:
Maricica Pandele

2020
 Ortodoxia, o religie printre altele?
Aparent învechită, de fapt modernă

„Voi, ortodocșii, nu sunteți cei mai mulți” mi s-a spus de mai multe ori din dorința unor
colegi binevoitori să mă ațâțe. Sunt una din puținele persoane din jurul lor care își asumă public
că merge la biserică în mod frecvent și nu o face doar pentru că așa trebuie și că așa am moștenit
de la părinți, bunici, din moși-strămoși.
I-am spus unui coleg într-o discuție din multele purtate pe această temă că aleg ortodoxia
tocmai pentru că mă gândesc pragmatic: „mie ce-mi iese din chestia asta”. A fost șocat să audă
că pun problema în felul acesta. Se gândea, probabil, la un discurs sentimental, lipsit de
argumente raționale. Mi-e foarte clar că pentru mulți învățăturile Bisericii Ortodoxe sunt
iraționale și în consecință, Biserica ar trebui desființată. Am auzit-o de multe ori în jurul meu.
Eu sunt o persoană egoistă. Ideal ar fi să ajung să fiu o persoană dezinteresată, să Îl
iubesc pe Dumnezeu dezinteresat, dar nu sunt la acel nivel. Părinții spun că există trei categorii
de persoane: robi, plătiți și fii: „Căci trei sînt stările oamenilor : robi, plătiţi şi fii. Robii nu iubesc
binele, dar se reţin de la rău, de frica muncilor. Acesta nu este, zice Sfîntul Dorotei, un lucru bun,
nici bine-plăcut. Cei plătiţi iubesc binele şi urăsc răul, dar în nădejdea plăţii. Iar fiii, fiind
desăvîrşiţi, nu se reţin de la rău de frica muncilor, ci-l urăsc cu putere, nici nu fac binele în
nădejdea plăţii, ci-l socotesc ca pe o datorie. Ei iubesc şi nepătimirea ca pe o urmare a lui
Dumnezeu şi ca pe o pricinuitoare a sălăşluirii Lui, prin care se depărtează de tot răul, chiar dacă
nu e vreo ameninţare”1. Din moment ce mă gândesc ce îmi iese din treaba asta, este evident că
mă încadrez la categoria a doua.
În acest eseu voi alege să abordez problema lumește. Ce îmi iese lumește din faptul că
merg la biserică, fără să iau în calcul beneficiile duhovnicești care mă gândesc, din experiențele
sfinților, că trebuie să fie extraordinare. Numai când mă gândesc cum puteau sfinții să fie fericiți
în cele mai grele condiții și deja mi se pare foarte convingător.
Voi alege să privesc ortodoxia ca terapie, o psihoterapie integrativă, care ia în calcul mai
multe metode de terapie. Să privesc ortodoxia ca psihoterapie nu este ideea mea, am găsit-o la
Mitropolitul Hierotheos Vlachos2, dar o voi adopta și eu, venind cu argumente lumești.

Terapia ortodoxă
Ortodoxia pentru mine este terapie, dar nu orice fel de psihoterapie, ci una cu standarde
foarte înalte. Ortodoxia are exigențe, însă rezultatele sunt pe măsură. Îmi vine în minte pr.
Gherasim Iscu, la ce nivel înalt de dezvoltare personală (că e la modă subiectul) a ajuns. Fiind în
închisoare, suportând foamete, frig, lipsa tratamentului, jigniri, bătăi din cele mai crunte, a ajuns
1
, Sf. Petru Damaschinul, Filocalia, vol. V, București, Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, 1976, p. 142
2
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă, Editura Învierea – Arhiepiscopia Timișoarei, 1998
în ultimele zile ale vieții sale să stea în aceeași celulă cu torționarul său. Din sadismul specific
comuniștilor torționarul a fost băgat în celulă cu victimele, poate, poate îl vor căsăpi ca să se
răzbune. În noaptea de Crăciun a anului 1951 torționarul Vasilescu era pe moarte. La fel și pr.
Gherasim. Conștiința torționarului era încărcată. Pr. Gherasim nu numai că nu l-a judecat pe cel
care l-a torturat, dar l-a încurajat cu atâta dragoste, i-a vorbit despre dragostea lui Hristos, i-a
spus că l-au iertat creștinii și că dacă ei îl iubesc, Hristos îl iubește cu atât mai mult. Torționarul a
acceptat a se spovedi. „Poate că viaţa este mai impresionantă în romane. Însă niciun romancier
nu a scris vreodată aşa ceva. Victima, în pragul morţii, primea spovedania ucigaşului său şi cel
chinuit a dat dezlegare ucigaşului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrăţişat unul cu altul. Preotul
s-a întors apoi la patul său şi amândoi au murit în aceeaşi noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar
nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur şi simplu că înainte cu două mii de ani Hristos Se
născuse în Vitleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse, în inima unui torţionar comunist”3.
Pr. Gherasim vorbea adeseori despre dragostea lui Hristos. Ajunsese la nivelul de fiu al
lui Dumnezeu după har. Așa am înțeles unde pot ajunge cu terapeutica ortodoxă.
În cadrul ortodoxiei unul din obiective este foarte clar trasat: iubește-ți vrăjmașul 4. Nu e
opțional, e obligatoriu. Fără iubirea de vrăjmaș nu pot să ajung să mă unesc cu Hristos (nu pentru
că Hristos nu mă vrea, ci pentru că eu Îl refuz). Desigur, cel mai mare vrăjmaș al meu sunt eu. Pe
acel vrăjmaș am a-l îmbrățișa în primul rând. Fără să dau la pace cu acela nu voi fi în stare să îmi
dau seama că cei care îmi greșesc o fac din boală și din neputință. Ca și mine.
În Biserică am învățat că nu există oameni buni și răi, pentru că răul nu are ipostas, răul
este doar o pervertire a binelui. Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte. Cum omul este făcut
după chipul lui Dumnezeu, el este făcut să tindă spre bine. Și omul exact așa face. Problema e
cum percepe el acel bine. Pentru că din înșelare, din lipsă de experiență, omul poate să spună
răului bine. Interesant este că și psihologii, psihiatrii moderni spun același lucru. Ajungem să
mințim, să urâm persoane etc., pentru că ne apărăm de persoane problematice din trecut (de cele
mai multe ori persoane cu autoritate din copilărie).
În Biserică am învățat că omul este o ființă psihosomatică și că trupul și sufletul omului
sunt într-o legătură foarte strânsă. Cu toate că de-a lungul timpului, învățăturile filozofice ale
vremii nu spuneau la fel. Fie trupul era văzut ca o închisoare din care trupul să se elibereze, fie s-
a considerat că trupul și sufletul sunt două entități distincte și care nu au legătură unul cu altul
etc. Biserica a spus că trupul și sufletul omului sunt într-o strânsă relație, de nedespărțit. Știința
din zilele noastre dovedește că e așa, pentru că:
- medicamentele psihiatrice nu ar putea fi eficiente (un om aflat în decompensare
psihică, având „vedenii”, este în stare să redevină conștient cu tratament
medicamentos)
3
https://www.fericiticeiprigoniti.net/gherasim-iscu/153-craciunul-noaptea-in-care-parintele-gherasim-iscu-l-a-
repus-pe-hristos-in-inima-tortionarului-sau accesat pe 08.09.2020
4
https://www.youtube.com/watch?
v=0p8Kh0Mm4Pk&feature=share&fbclid=IwAR2ZSKC8NkqiPkiLnCyvYnvatqeDRA2rg9zixbnO4ARIjOhnbxTmg88UPp
Y – min 41, accesat pe 08.09.2020
 - efectele placebo și nocebo nu ar produce urmări la nivel fizic
- nu ar exista somatizările, oamenii depresivi nu ar avea și stări fizice de rău (ar
experimeenta doar niște gânduri care l-ar măcina pe om, nu și stări de rău)
- Un studiu foarte interesant al lui Paul Ekman despre emoții arată că nu doar că
emoțiile se manifestă prin mișcarea anumitor mușchi (ex: „când ne bucurăm, buzele
se ridică mai degrabă decât coboară, iar mușchii din jurul ochilor se contractă” 5), dar
mai mult, dacă exact acei mușchi sunt mișcați, sufletul ajunge să simtă fix acea
emoție și nu alta („Am descoperit că, atunci când făceam anumite expresii, eram
copleșit de emoții intense”6, „simplul fapt de a mima o expresie facială produce
schimbări în sistemul nervos autonom”7).
A fost nevoie de 2000 ani ca știința să își dea seama de ceea ce Biserica spune de la început –
anume că omul este o ființă psihosomatică.
În Biserică am aflat că centrul vieții este inima, nu creierul. Sf. Nicodim Aghioritul,
făcând un soi de sinteză a învățăturilor Sfinților Părinți în cartea Paza celor cinci simțuri spune
foarte clar că:
- Inima este centrul firesc al omului (adică ce ține de natura sa), Sf. Nicodim îl citează
pe Sf. Vasile cel Mare și ne spune că natura face pentru prima dată inima, că trupul se
țese împrejurul inimii. Inima este centrul trupesc, atât după rolul său, cât și după
poziția în trup. Ea este prima zidită și moare ultima. Știința modernă confirmă că ea
este primul organ ce se formează la făt, împreună cu un soi de sistem circulator.
- Inima are în mijlocul său ființa sufletului (chip al trupului), această ființă a sufletului
fiind prezentă în duhul curățit din inimă. E vorba de un duh sufletesc aflat între trup și
minte. Acest duh este viu, are o răspândire în formă de raze și o umezeală asemenea
venelor.8
Există studii mai noi făcute de Institutul Inimii din California care încep să fie din ce în
ce mai des luate în serios în lumea științifică ce dovedesc faptul că inima și creierul comunică
foarte mult, că există un soi de neuroni în inimă și că s-ar părea că inima are mai multe de spus în
privința felului în care acționăm.
În Biserică am înțeles că în inimă se găsesc gânduri și că inima este răspunzătoare de
faptele noastre, și iată, cercetări făcute pe oameni care au suferit transplant de inimă arată că
primitorii au preluat de la donatori anumite gânduri, predispoziții, cunoștințe pe care le aveau
donatorii etc. „Transplantul de cord a relevat un aspect total neașteptat, vizavi de suportul real al
conștiinței. S-ar părea că odată cu cordul ar putea avea loc și un transfer de personalitate.
Observațiile au fost comunicate de către medici în revistele de profil” 9. De exemplu, un „student
de 17 ani este ucis pe stradă. Studia muzica cultă. Inima sa ajunge la un muncitor oțelar în vârstă
5
Paul Ekman, Emoții date pe față, Ed. A 2-a, București, Ed. Trei, 2019, p. 55
6
Idem, p. 69
7
Idem, p. 70
8
Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Galați, Ed. Egumenița, p. 240-241
9
Dumitru Constantin Dulcan, Creierul și mintea universului, Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2019, p. 96
de 47 de ani. După transplant a început să asculte muzică cultă și să fredoneze arii din opere pe
care nu le învățase niciodată”10. „Inima unui copil de 3 ani, căzut de la o fereastră, ajunge la un
altul, în vârstă de 5 ani, cu malformație cardiacă congenitală. Mama copilului donator relatează
că în momentul când l-a întâlnit pe cel care purta inima fiului său, acesta i-a zâmbit și i-a spus
numele și vârsta binefăcătorului său, fără să le fi știut până atunci”11.
Rolul central al inimii este afirmat de către Mântuitorul Iisus Hristos 12 și mai târziu și de
către Sf. Părinți. Sf. Nicodim Aghioritul a ales să dea crezare acestor învățături ale Bisericii,
chiar dacă știința epocii spunea altceva: „În creier se află ca într-o unealtă nu ființa și puterea
minții - adică a sufletului - ci, numai lucrarea minții, după cum am arătat la început. Lasă-i pe
fizicienii și metafizicienii mai noi să spună că ființa sufletului se află în creier și în conariul[?]
creierilor. Căci acest lucru este ca și cum ar spune cineva că sufletul cel săditor nu-și are originea
în rădăcina copacului, ci în creangă și în rod. Învățătura Scripturilor și a Sfinților Părinți este mai
adevărată decât învățătura oamenilor”13. Bine a făcut, pentru că iată, în prezent știința confirmă
spusele Sfinților Părinți.
În Biserică am aflat ceea ce psihologia modernă consideră că e o mare descoperire –
anume că imaginația are același efect asupra omului ca și făptuirea, creierul nostru neputând face
diferența dintre ce e real și ce e imaginar. Iată ce spune Sf. Nicodim Aghioritul în această
privință: „Unul, de exemplu, mănâncă o lămâie. Aproape de el stă cineva care îl vede. Văzându-
l, i se pare că gustă și el acea acreală a părticelelor de lămâie, astfel încât începe a saliva. Ceea ce
pătimește cel care-l vede pătimește și unul ce nu îl vede, ci, prin imaginație, bine și-l
închipuiește. Căci imaginându-și bine și real acea simțire pe care o are cel ce mănâncă lămâie, i
se pare că mănâncă și el o lămâie și încet-încet începe și el să saliveze” 14. Imaginația
„pricinuiește prin aceste imagini aceleași patimi și tulburări pe care le aduc organele simțurilor în
suflet”15.
În Biserică am aflat că ce mă doare e rana mea, nu comportamentul celuilalt, din nou
psihologie la nivel înalt. Dau ca exemplu pe Ava Dorotei: „Se întîmplă iarăşi uneori, că cineva se
vede pe sine şezînd în pace şi în linişte, dar cînd îi spune un frate un cuvînt care-l supără, se
tulbură şi socoteşte de aceea că pe drept cuvînt se supără, zicînd împotriva aceluia : «De nu
venea şi nu-mi vorbea şi nu mă tulbura, n-aş fi păcătuit». Dar aceasta este un lucru de rîs, este o
judecată strîmbă. Căci oare, cel ce i-a spus lui acel cuvînt a sădit în el patima ? Acela doar i-a
arătat lui patima ce era în el, pentru ca, dacă voieşte, să se pocăiască pentru ea. El se aseamănă
cu o floare de tăciune, care pe dinafară e frumoasă, iar pe dinăuntru e cenuşă, şi cînd o sfărîmă
cineva se arată cenuşa. Aşa şi acesta şedea în pace, cum socotea el, dar în lăuntrul lui avea

10
Idem, p. 97
11
Ibidem
12
„din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care
spurcă pe om”(Matei 15, 19-20)
13
Sf. Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 241-242
14
Sf. Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 227
15
Ibidem
patima şi nu ştia. A fost deajuns să-i spună fratele acela un singur cuvînt şi a scos la arătare tina
ascunsă înăuntru. Deci dacă voieşte să fie miluit, să se pocăiască, să se cureţe, să sporească şi
atunci va vedea că mai degrabă trebuie să mulţumească fratelui, ca celui ce i s-a făcut pricină a
acestui folos”16.
În Biserică am aflat cât de important e să fiu atentă la gândurile mele, ceea ce se
consideră a fi o mare descoperire a psihologiei moderne, care dovedește că pe baza gândurilor
iau decizii și le pun în practică prin comportamente.
În Biserică am aflat că omul îmbolnăvit acționează în mod nerațional (din pofte, emoții)
și are nevoie să învețe să acționeze rațional. Sf. Nicodim Aghioritul ne spune: „așa s-a rânduit de
Dumnezeu: partea rațională să o stăpânească pe cea nerațională, iar cea mai bună s-o supună voii
sale pe cea mai rea. De aceea, când [partea nerațională] poftește, nu se pornește îndată la faptă și
la dobândirea poftei, ci este oprită de către stăpânul ei, mintea”17. „arată vrăjmașului că nu ești
rob al simțurilor tale, ci un domn și un împărat; arată-i că nu ești numai carne și sânge, ci și
minte cuvântătoare (rațională), rânduită de Dumnezeu a fi iconom și singur stăpânitor peste
patimile cele necuvântătoare [neraționale] ale trupului”18.
Citind despre viața Bisericii primare am înțeles că spovedaniile publice și diferitele
metode de pocăință pe care creștinii le făceau în biserică erau de fapt ceea ce astăzi se numește
terapie de grup. Sigur, scopul acestei terapii era unirea cu Dumnezeu. Greu de crezut că ar mai
putea fi aplicată astăzi, din păcate, pentru că prezența la biserică s-a formalizat. Însă beneficiile
ar fi enorme.
În Biserică am aflat că există metode care având efect asupra trupului (postul, metaniile)
de fapt ajută la descoperirea patimilor sufletești din noi – tot pentru că trupul și sufletul sunt
strânsă legătură. Este ceea ce astăzi vor să facă terapiile corporale.
În Biserică am aflat despre importanța a ceea ce în termeni moderni se numește bonding
(atingere, atașament). O formă de bonding care din păcate se practică în bisericile mici este
sărutarea păcii dintre credincioși. Îmbrățișările dau o stare de bine. Ce util ar fi dacă s-ar relua
această practică!
În Biserică am aflat că păcatele sufletești pot duce la boli trupești – deși medicina oficială
încă mai neagă, din ce în ce mai multe studii vorbesc despre somatizări.
În Biserică am aflat că Autoritatea (Dumnezeu) mă iubește necondiționat, fără să își
retragă iubirea față de mine indiferent ce aș face. Psihologia modernă dovedește că relația
autorității cu copilul bazată pe o iubire de genul „Te iubesc doar dacă..” duce la un atașament
nesănătos. Atașamentul cel bun este al iubirii necondiționate prin care autoritatea îmi dă
libertatea să și greșesc și să învăț din greșeli. Astfel ajung să nu mai privesc greșelile în mod
fatalist, oricât de mari ar fi ele.

16
Ava Dorotei, Filocalia Vol. 9, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980,
p. 551
17
Sf. Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 101
18
Idem, p. 219
 În Biserică am aflat că munca multă împletită cu rugăciunea sunt cele mai eficiente
metode de descoperire a patimilor din mine. Mai nou, aceste practici sunt adoptate de
psihoterapeuți care organizează tabere în care membrii se implică în diferite activități, destul de
obositoare (pentru că astfel măștile cad și ies la iveală rănile pentru a fi conștientizate și lucrate).
În Biserică am aflat de tendința narcisică a omului (de a se îndrăgosti de el însuși, de a se
crede centrul universului) despre care vorbește și psihologia modernă 19. Omul s-a îmbolnăvit de
narcisism la cădere când a ales, fără să știe consecințele, fiind necopt și înșelat de diavol, să
caute să devină dumnezeu fără Dumnezeu.
În Biserică am aflat că e bine, chiar de dorit să ne exprimăm emoțiile atâta timp cât ele
conduc către Domnul: să ne bucurăm la nuntă (foarte frumos spunea Maica Siluana că în biserică
se dansează, de exemplu dansul de la nuntă, „Isaia dănțuiește” 20), să ne dăm voie să plângem la
înmormântări și parastase, să ne jelim morții (prin priveghi, parastase etc.), pentru că și
psihologic are un efect bun.
Biserica a abordat foarte curajos frica de moarte (spunându-ne să ne aducem aminte de ea
tot timpul, deci să ne acomodăm, să ne împrietenim cu ea). Psihologii de azi spun că frica ce stă
la baza tuturor fricilor este frica de moarte. Fricile, anxietățile se tratează în psihoterapie prin
acomodarea cu obiectul anxiogen. Fobia de gândaci se tratează prin aducerea unui gândac și
acomodarea cu el. Fobia de avion se va trata mai întâi prin discuții despre zborul cu avionul,
omul își va imagina cum ar fi dacă s-ar urca într-un avion și ar zbura. Iată că prin aducerea
aminte de moarte, Biserica tratează fobia, firească de altfel, de moarte. Ea stă la baza tuturor
fricilor. Tratând-o pe aceasta vom acționa cu adevărat liber. Vom fi liberi să alegem să ne unim
cu Domnul.
Biserica Ortodoxă nu e o instituție care să pretindă că dacă ai citit 12 cărți de teologie
dogmatică Îl cunoști pe Dumnezeu. Îl cunoști pe Dumnezeu dacă ai o relație vie cu El, pentru că
Dumnezeul ortodox este personal. Terapia ortodoxă e o terapie a relațiilor: cu mine, cu cei
apropiați, cu colegii, străinii, oamenii cu care interacționez, cu „autoritățile” (preot, episcop,
Dumnezeu etc.). Practic atinge toate cadrele vieții. Un psihoterapeut îmi spunea că o terapie de
efect se face atât prin participare la terapie de grup, cât și printr-un proces de terapie individuală,
tocmai pentru a acoperi toate cadrele vieții unui om. Biserica oferă prin practicile sale această
posibilitate: prin implicarea în activități și deci, interacțiunea cu alți membri, în primele veacuri
chiar prin spovedanie publică, prin spovedanie privată. Implicarea enoriașilor în activități poate
crește gradul de atașament față de biserică.
Psihoterapia oferită de Biserică este gratis. Și e la un nivel foarte, foarte înalt. Făcând
destul de multe cursuri de dezvoltare personală, m-am întors până la urmă tot la dragostea dintâi,
la învățăturile Bisericii. Sunt și asemănări, sunt și deosebiri importante. Deosebirile pornesc,
evident, din modelul antropologic. În Biserica Ortodoxă există un model antropologic foarte
interesant: omul îmbolnăvit (dar nu stricat cu totul) care are nevoie de ajutor să își revină să fie
19
http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-psihice/narcisismul_63 accesat pe 08.09.2020
20
https://www.ganduridinierusalim.com/este-dansul-un-pacat-maica-siluana-varaspunde/ accesat pe 08.09.2020
sănătos. PS Sofian Brașoveanul spunea într-o conferință susținută în 2019 la Facultatea de
Teologie din București21 că în limba greacă este o mare apropiere între cuvintele „sfânt” și
„sănătos”. Cu alte cuvinte, omul sfânt este un om sănătos în primul rând. Omul nu poate deveni
sănătos decât în relație cu Dumnezeu, nu poate fi nemuritor decât fiind în relație cu Dumnezeu.
Cum spunea pr. Romanidis, „Toți oamenii vor vedea slava lui Dumnezeu, și, din acest punct de
vedere, toți vor avea același sfârșit. Toți vor vedea, desigur, slava lui Dumnezeu, însă cu o
diferență: cei mântuiți vor vedea slava lui Dumnezeu ca pe o Lumină prea-dulce și neînserată, iar
cei pierduți vor vedea aceeași slavă a lui Dumnezeu ca pe un foc consumator, ca pe un foc ce-i
va arde”22.
De aceea am nevoie de terapia oferită de Biserică, să îmi conștientizez proiecțiile,
convingerile limitative, credințele iraționale și încet-încet să fiu mai aproape de Dumnezeu. De
când îmi pun problema așa, de când am înțeles mai bine care este scopul vieții mele și cum ajung
să mă mântuiesc mi-e mult mai ușor în spovedanie. Poate și mai greu, căci trec prin rușine mai
mult decât înainte, dar și mai terapeutic. Mă ajută să conștientizez cum mă raportez eu la
Dumnezeu.
Ortodoxia nu este o religie printre altele. Este pur și simplu altceva. Mi-a plăcut foarte
mult comparația părintelui Romanidis: „Ortodoxia este știință, și mai ales știință medicală
conform criteriilor actuale. Nu cultură. Ortodoxia nu este un sistem socio-cultural(..). Nu este
Ortodoxia o religie ca celelalte religii. Ortodoxia se distinge printr-un fenomen unic, ce nu există
în alte religii. Acest fenomen este antropologic și terapeutic” 23. Aș adăuga eu, oferă mai mult
decât pleiada de cursuri de dezvoltare personală care există pe piață.

Beneficiile terapiei ortodoxe

Lucrând cu tine nu ai nevoie să iei cursuri de vorbit în public. Sau cel puțin nu prea
multe. Cunosc duhovnici care nu au făcut nici un curs și cu toate acestea, fiind atenți la sine,
vindecându-se prin metodele terapiei ortodoxe, încercând să se conecteze cu publicul (cum spune
John Maxwell, expertul cotat ca numărul 1 în leadership) sunt în stare să țină discursuri de mare
calitate. Acești duhovnici nici nu își pun problema că sunt oameni care câștigă o grămadă de bani
explicând ceea ce ei stăpânesc la perfecție. Nici nu conștientizează că ar putea fi la un nivel atât
de înalt prin ceea ce spun și fac și că alții pretind bani grei pentru ceea ce ei oferă pe gratis.
Pot să dau un exemplu, pr. Serafim Bădilă de la Mănăstirea Cășiel, care a făcut un
interviu la 12 noaptea24, după o zi obositoare în care a avut de spovedit pe mulți. Cine ascultă
înregistrarea prea puțin sesizează cât de obosit trebuie să fi fost părintele Serafim. În schimb
gesturile pe care le face sunt la nivel de expert în comunicare, excelent dozate. La fel și tonul
vocii, este foarte bine dozat, e conectat cu persoanele care i-au luat interviu, comunică, transmite.
21
https://www.cbrom.de/index.php/multimedia/predici-audio/1103-2019-10-29-episcopul-sofian-brasoveanul-
despre-firescul-sfinteniei-bucuresti min. 40-41, accesat pe 08.09.2020
22
Ioannis Romanides, Teologia patristică, București, Ed. Metafraze, 2011, p. 67-68
23
Idem, p. 53
24
https://www.youtube.com/watch?v=suGOSWL-Sqc&t=9s , accesat pe 08.09.2020
Pauzele în timpul vorbirii la fel. Și nu a făcut cursuri de vorbit în public. În schimb, s-a
preocupat de propria mântuire.
Lucrând cu tine, înveți cum să legi relații sănătoase – în familie, la serviciu, peste tot pe
unde sunt oameni. Îți dezvolți, inevitabil, abilitățile de leadership, prin simplul fapt că vei învăța
să nu judeci, vei învăța să asculți și cum spunea Sf. Serafim de Sarov: „Dobândește pacea și mii
de oameni în jurul tău se vor mântui” 25. De ce? Pentru că devii un lider care influențează pe alții
să urmeze calea ta. Foarte frumos spunea Gheron Nikon de la Nea Skiti, Sfântul Munte Athos, că
ortodoxia se propovăduiește cu gura închisă prin puterea propriului exemplu. Video-ul în care ne
explică cum africani necatehizați au ales ortodoxia, deoarece le-a plăcut cum trăiau ortodocșii
merită ascultat26.
Lista beneficiilor este foarte mare, dar aici am prezentat pe scurt câteva. Le putem găsi
prezentate foarte pe larg de către cei care promovează diferite programe de dezvoltare personală.
Dacă acelea oferă aceste beneficii lumești, Biserica ce ne pune în relație cu Dumnezeu prin harul
Său nu ne va oferi cu atât mai mult?

Bibliografie

Resurse în format fizic

 Ava Dorotei, Filocalia Vol. 9, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1980

25
https://www.aparatorul.md/o-cale-simpla-de-mantuire-dobandeste-pacea-si-mii-de-oameni-din-jurul-tau-se-vor-
mantui-sfantul-serafim-de-sarov/ accesat pe 08.09.2020
26
https://www.youtube.com/watch?v=CxrxMwqpSUU min 2, accesat pe 08.09.2020
  Dulcan, Dumitru Constantin, Creierul și mintea universului, Cluj-Napoca, Ed.
Școala Ardeleană, 2019
 Ekman, Paul, Emoții date pe față, Ed. A 2-a, București, Ed. Trei, 2019
 Romanides, Ioannis, Teologia patristică, București, Ed. Metafraze, 2011
 Vlachos, mitropolit Hierotheos, Psihoterapia ortodoxă, Editura Învierea –
Arhiepiscopia Timișoarei, 1998
 Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Galați, Ed. Egumenița
 Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, vol. V, București, Editura și Tipografia
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1976

Resurse online
 https://www.fericiticeiprigoniti.net/gherasim-iscu/153-craciunul-noaptea-in-care-
parintele-gherasim-iscu-l-a-repus-pe-hristos-in-inima-tortionarului-sau
 https://www.youtube.com/watch?v=0p8Kh0Mm4Pk&feature=share
 http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-
psihice/narcisismul_63
 https://www.ganduridinierusalim.com/este-dansul-un-pacat-maica-siluana-
varaspunde/
 https://www.cbrom.de/index.php/multimedia/predici-audio/1103-2019-10-29-
episcopul-sofian-brasoveanul-despre-firescul-sfinteniei-bucuresti
 https://www.youtube.com/watch?v=suGOSWL-Sqc
 https://www.aparatorul.md/o-cale-simpla-de-mantuire-dobandeste-pacea-si-mii-
de-oameni-din-jurul-tau-se-vor-mantui-sfantul-serafim-de-sarov/
 https://www.youtube.com/watch?v=CxrxMwqpSUU