Sunteți pe pagina 1din 2

Sistemul de învăţământ 

reprezintă subsistemul principal al sistemului de educaţie.


Structura sistemului de învăţământ din România cuprinde: învăţământul preşcolar, învăţământul
primar, învăţământul secundar inferior, învăţământul general obligatoriu, învăţământul secundar
superior, şcolile de arte şi meserii, şcolile de ucenici, învăţământul post-liceal şi învăţământul
superior.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA concluziona cateva idei despre tipurile de metodologii
didactice abordate in invatamantul romanesc.

“Metodologia didactică, abordată în sens extins, este dependentă de modelele


pedagogice afirmate  paradigmatic în istoria educaţiei şi a învăţământului:

a)  modelul magistrocentrist, tradiţional, centrat pe profesor, pe „transmiterea de cunoştinţe


constituite“ prin predare dirijistă);

b)  modelul pedocentrist/psihocentrist centrat asupra copilului/elevului, în


spiritul pedagogiei  lui Rousseau (secolul XVIII), perfecţionată, în diferite variante, de
reprezentanţii curentului Educaţia Nouă, în prima jumătate a secolului XX;

c) modelul sociocentrist, centrat asupra „socializării metodice a tinerei generaţii“ (Durkheim),


promovat în secolul XX, în diferite
variante,  marxiste (Makarenko), progresiste (Snyders), socialiste şi productive (Freinet) etc.;

d)   modelul tehnocentrist,  centrat asupra obiectivelor concrete  (operaţionale) ale activităţii de


instruire (lecţiei etc.) definite în termeni de performanţe observabile, evaluabile, promovat în
diferite variante – „învăţământ programat“ (Skinner), „instruire deplină“ (Carrol, Bloom),
„pedagogie prin obiective“ (Mager) – valorificate în prezent la nivel de „instruire asistată de
calculator“;

e) modelul constructivist,  centrat asupra structurilor cognitive şi metacognitive ale elevilor,


valorificabile la nivel genetic  (constructivismul
psihologic/Piaget) socio-cultural (constructivismul socio- cultural/Vîgotski, Bruner) .

Modelul impus de paradigma curriculumului, lansată la jumătatea secolului XX (R.W. Tyler), 


perfecţionată continuu, până în prezent, în perspectiva educaţiei permanente şi a  autoeducaţiei,
este centrat asupra obiectivelor procesului de învăţământ construite la nivelul interdependenţei
dintre cerinţele psihologice (exprimate în termeni de competenţe) şi cerinţele sociale (exprimate
în termeni de conţinuturi de bază, fundamentate cultural, validate de societate, în context istoric
determinat).
Metodologia didactică, abordată în sens restrâns, defineşte
ansamblul  metodelor, procedeelor/tehnicilor şi mijloacelor de învăţământ,
subordonate  obiectivelor şi  conţinuturilor de bază ale instruirii, care contribuie
la eficientizarea activităţii de instruire, concepută şi realizată-dezvoltată în context deschis,
ca activitate de predare-învăţare- evaluare.”

Până nu de mult sistemul nostru era unul clasic bazat pe învatarea la zi, prezența fizică la
orele de curs și dependenta elevului de professor ca principal furnizor de informatii. Noile
provocari ivite o data cu izolarea la domiciliu a elevilor si a cadrelor didactice au ridicat
probleme sistemului de invatamant. Astfel profesorii au fost nevoiti sa faca un salt urias de la
modelele clasice de predare-invatare la cele tehnologizate. Intre profesor si elev s-au ridicat mai
multe bariere, fiecare dintre ele avand diverse fatete. A aparut problema lipsei contactului fizic, a
lipsei tehnologiei adecvate de o parte sau de alta si a lipsei mijloacelor de comunicare adecvata,
de oferire a informatiei sau de evaluare a gradului de comprehensivitate.

Abordarea tehnologizata a procesului de predare-invatare a adus cu sine probleme de


organizare a orelor, contorizarea lor logistica, implicarea familiei in procesul de invatare al
elevului si imposibilitatea raportarii la elev in mod individualizat pentru a putea stabili gradul
fiecaruia de asimilare a informatiei.

O parte din problemele de mai sus si-au gasit rezolvare, altele insa reprezinta inca o
provocare. Sistemul de invatamant trece astfel printr-o noua etapa a evolutiei sale in era
tehnologiei iar in functie de raspunsul sau la aceste noi provocari vom putea considera sau nu
daca invatamantul este adaptabil unei astfel de ere. Este foarte posibil sa fim martorii unor
schimbari atat de profunde incat ele sa determine aparitia unei noi ere in istoria invatamantului
la nivel mondial.