Sunteți pe pagina 1din 4

ANASTASIEI IONUT-ANDREI

Drept FR. Anul III. Barlad


DIFERENTA
Univ.Danubius. Galati

Numirea si admiterea membrilor oficiului consular

Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice clasifică membrii


misiunii diplomatice în trei categorii:

1.şeful misiunii;

2. membrii personalului misiunii;

3. personalul privat al misiunii.

Numirea personalului oficiului consular se face de statul trimitator si trebuie notificata statului
primitor.
Un oficiu consular, în funcție de clasa pe care о deține, este condus de un consul general,
consul, viceconsul, agent consular, împuternicit cu funcții consulare, care are responsabilități de
reprezentare și coordonează întreaga activitate a instituției pe care о conduce. Articolul 10 al
Convenției enunță un principiu fundamental, dezvoltat în articolele. Diferitele aspecte ale
activităţii diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor, ca şi de organele externe ale
acestora, create în acest scop misiunile diplomatice permanente şi misiunile diplomatice ad-hoc,
precum şi anumite laturi ale activităţii conferinţelor şi organizaţiilor internaţionale. Dreptul
diplomatic ocupă un rol important în cadrul dreptului internaţional pentru că are ca obiect
mecanismul care face să existe şi să se desfăşoare relaţiile dintre state.

In comparaţie cu celelalte norme ale dreptului internaţional în ansamblu, normele


dreptului diplomatic joacă un rol instrumental, în sensul că el: ajută la atingerea obiectivelor de
politică externă şi oferă modalităţile de stabilire şi de derulare a relaţiilor dintre state, contribuind
direct, efectiv, la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului internaţional.

Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează, deci, prin acte unilaterale
ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și, corelativ, acceptarea numirii prin
exequaturul); scopul final al procedurii are valență internațională, raportul bilateral al numirii și
admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară".
Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi:
a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete
la exercițiul funcțiilor consulare;
ANASTASIEI IONUT-ANDREI
Drept FR. Anul III. Barlad
DIFERENTA
Univ.Danubius. Galati

b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea funcțiilor


consulare, care poartă denumirea de exequatur.
Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea
oficială a şefului misiunii diplomatice). Ea este, în fapt, un document special cu care este
învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimițător pentru a îndeplini
funcția de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă.
Dicționarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu
consular, reguli privind patenta consulară și conținutul ei fiind fixate de chiar reglementările
Convenției din 1963(art.11).
Exequatur-ul reprezintă autorizația pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru
admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate (art.12 din Convenție
de la Viena din 1963) .
Potrivit practicii internaționale și reglementărilor în domeniu, Ministerul Afacerilor
Externe solicită, pe cale diplomatică, acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea
şefului oficiului, dacă prin tratatele internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt
parte, nu se prevede altfel (art. 6 pct. 1 al Regulamentului consular al României). După obținerea
acordului statului de reşedinţă, Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară, prin
care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular, categoria și rangul său,
circumscripția consulară și sediul Oficiului Consular, punând sigiliul de stat. Ministerul
Afacerilor Externe transmite, prin canale diplomatice, Ministerului Afacerilor Externe al statului
în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea obținerii exequaturului.
Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație numită exequatur,
emisă de către autoritățile statului de reşedinţă.
Această procedură urmată în practica României, conformă dispozițiilor din art. 6 alin. 2,
3 și 4 din Regulamentul consular al României. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de
funcții consulare există două modalități:
a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice
este necesară o simplă notificare, făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă;
b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de
obținut geranța consulară, care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor
externe al statului de reşedinţă.
Convenția din 1963 cu privire la relațiile consulare tratează geranța consulară în art. 15
intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor şefului de post consular”. Art. 6 pct. 5 din
Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură:

 dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă
postul său a devenit vacant, Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar
care va acționa cu titlu provizoriu, în calitate de sef al oficiului consular de carieră. Ca
ANASTASIEI IONUT-ANDREI
Drept FR. Anul III. Barlad
DIFERENTA
Univ.Danubius. Galati

gerant interimar poate fi numit un funcționar consular al oficiului consular respectiv, un


agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la
Ministerului Afacerilor Externe al României. Ministerului Afacerilor Externe va lua
măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului
Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră.
În ce priveste consulii onorifici, Regulamentul consular al României cuprinde în art. 24
pct. 3 următoarea reglementare: procedura privind înființarea de oficii consulare onorifice,
numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art.2
pct. (1), (3), (4), (5) și la art. 6 alin. (1), (2), (3), și (4) din prezentul Regulament consular. Pct. 5
al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare
onorifice, după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii
diplomatice române acreditat în acea țară, împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor
Externe, care trebuie să conțină atribuțiile consulare pe care aceștia le pot exercita, drepturile de
care se bucură și obligațiile ce le revin, în timp ce pct. 6 face referire la cetățenia pe care o pot
avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetățeni români
cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă, cetățeni ai statului de reşedinţă sau cetățeni ai
unui stat terț cu domiciliul în statul de reşedinţă”. În ce-i priveste pe funcționarii consulari
trebuie precizat că numirea oricărui funcționar consular, în afară de şeful de post consular,
necesită doar procedura notificării numirii, statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului
trimițător ca notificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post,
iar admiterea oricărui funcționar consular, în afară de şeful postului consular, este bazată în
declararea funcționarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă.
Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de înțeles că funcționarul consular numit
nu este persona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”), ia ființă în sarcina statului
trimițător obligația de a revoca numirea funcționarului respectiv. Declararea funcționarului
consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată, în unele cazuri, sub formă de eliberare a
vizelor de intrare în țara de reşedinţă. Convenția de la Viena reglementează și admiterea
angajaților consulari și ai membrilor personalului de serviciu, ținând cont de sarcinile care le
revin, sfera de acțiune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul
funcționarilor consulari."
Conform Art. 5 pct.2 al Convenţiei de la Viena din 1961: „Dacă statul acreditant
acreditează un şef de misiune în unul sau mai multe state, el poate înfiinţa o misiune diplomatică
condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-şi
are reşedinţa sa permanentă”, si Art.4 pct.1: „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana
pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul
acestui stat”.

Numirea unui şef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării şi nu
din momentul acordării agrementului. Această procedură presupune existenţa a două declaraţii
de voinţă distincte:1. voinţa statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic:
ANASTASIEI IONUT-ANDREI
Drept FR. Anul III. Barlad
DIFERENTA
Univ.Danubius. Galati

scrisorile de acreditare;- declaraţia expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective:


primirea solemna a scrisorilor de acreditare.

Bibliografie:

- Anghel, Ion M.- Dreptul diplomatic si consular;- ED. Lumina Lex. Bucuresti.
- Iacob Gh. Introducerea in diplomatie. Editura fundatiei AXIS, Iasi, 1998.
- Nastase Dan, Drept Diplomatic si consular, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti
2006.
- Moroianu Zlătescu Irina, Demetrescu C. Radu, „Drept Instituţional European”, Editura
Olimp, Bucureşti, 1999;
- Suport curs Drept diplomatic si consular. Prof. Univ.Dr. Jana Maftei.