Drept civil.

Teoria Generală
Conf. univ. dr. Carmen Todică

Curs 3. Aplicarea legii in timp

§1. Intervalul de timp în care se aplică legea

Potrivit art. 6 alin. (1) teza I C.civ., „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare”.
a) Intrarea în vigoare a legii. Legea devine obligatorie din momentul intrării ei în vigoare. Legea
intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară,
precizată expres în textul legii respective. Potrivit art. 78 din Constituţie, „Legea se publică în Monitorul
Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în
textul ei”.
b) Ieşirea din vigoare a legii. Momentul final al acţiunii unei legi este cel al abrogării. În funcţie de
modul de precizare a normelor juridice ce urmează a ieşi din vigoare, abrogarea este expresă sau
tacită (implicită); în funcţie de întinderea abrogării, ea poate fi totală sau parţială.
Abrogarea este expresă atunci când se precizează explicit (in terminis) că legea se abrogă.
Abrogarea expresă poate fi directă şi indirectă. Este abrogare directă aceea care nominalizează
legea sau capitolele ori articolele dintr-o lege care se abrogă. Este abrogare indirectă aceea care
prevede ieşirea din vigoare a legilor sau actelor normative, „contrare legii noi”, utilizându-se ca regulă
formula „orice alte dispoziţii contrare care se abrogă”.
Abrogarea este implicită (tacită) atunci când legea nouă conţine dispoziţii incompatibile cu cele din
vechea lege, fără a prevedea că dispoziţiile contrare se abrogă.

Un ultim aspect se referă la legile temporare şi la desuetudine.

În primul caz nu este necesară abrogarea, fiind suficientă scurgerea perioadei de timp pentru care
actele normative au fost adoptate. Cât priveşte cel de al doilea aspect (desuetudinea), menţionăm că
intervine în acele situaţii în care, datorită dispariţiei raţiunilor pentru care actul normativ a fost adoptat,
acesta nu mai este aplicat, fără a fi însă abrogat. „Căderea în desuetudine” a unei legi înseamnă
neaplicarea ei, dar nicidecum abrogarea ei. Cel mai la îndemână exemplu este al Codului comercial
intrat în vigoare la 1 septembrie 1887, care, după instaurarea puterii populare şi până la 22 decembrie
1989, nu s-a aplicat, fiind în desuetudine, revigorându-se în 1990 şi aplicându-se până în momentul
abrogării exprese prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civilşi a produs efecte până la abrogarea ei expresă prin O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii.

§2. Corelaţiile temporale dintre legea nouă şi situaţiile juridice

Situaţiile juridice se nasc, se modifică, se sting sau îşi produc efectele în perioade de timp
guvernate de legi diferite, care se succed.
situaţiile juridice – prin elementele prin care pot fi legate de una dintre aceste perioade (constituire,
modificare, stingere sau efecte) – se clasifică în trei categorii distincte, după cum urmează:
– situaţii juridice trecute – facta praeterita –, care s-au constituit, s-au modificat, s-au stins şi au
produs efecte în trecut, înainte de intrarea în vigoare a legii noi;
– situaţii juridice prezente – facta pendentia –, care se constituie, se modifică, se sting în prezent,
sub legea nouă;
– situaţii juridice viitoare – facta futura –, care se produc ulterior abrogării legii sub care s-au
constituit în mod valabil, adică este vorba de efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute. Cu alte
cuvinte, este vorba de o situaţie juridică ce se naşte sub imperiul unei legi, dar care se desfăşoară
şi/sau îşi produce efectele sub imperiul unei legi noi. Ex testamentul
. Ia naştere astfel un conflict de legi în timp, ce se soluţionează după dreptul tranzitoriu sau
intertemporal, conţinând două reguli de bază (principii):

1
Drept civil. Teoria Generală
Conf. univ. dr. Carmen Todică

– principiul neretroactivităţii normei juridice civile;

– principiul aplicării imediate a normei juridice civile noi.

§3. Principiul neretroactivităţii legii civile

1. Formularea principiului

- Legea noua se aplica pentru viitor nu pentru trecut (situatii trecute) si doar pentru situatii
prezente si situatii viitoare (situatii care se nasc se modifica si se sting si efectelor viitoare ale
unei situatii trecute .
- Principiul care delimitează aplicarea legii în timp este consacrat expres în art. 6 alin. (1) C.civ.,
care prevede că „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere
retroactivă”. Acest principiu, de mare valoare pentru ocrotirea drepturilor subiective, pentru
însăşi autoritatea legii, a fost consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede: „Legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

3. Excepţia de la principiu. Retroactivitatea legii noi (legea noua se aplica si situatiilor

trecute)

Articolul 15 alin. (2) teza a II-a din Constituţie prevede expres ca o excepţie de retroactivare
(excepţie de la principiul neretroactivităţii), legea penală şi legea contravenţională mai
favorabilă: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile”. Excepţia de retroactivitate presupune că, în cazul în care de la săvârşirea faptei penale sau
a contravenţiei până la judecarea definitivă a faptei au intervenit uneori mai multe legi penale, respectiv
contravenţionale, se aplică legea mai favorabilă.

§4. Principiul aplicării imediate a legii civile noi

1. Formularea principiului

În prezent însă, principiul aplicării imediate a legii civile este reglementat de art. 6 alin. (5) şi (6)
C.civ., potrivit cărora „(5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după
caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea
sa în vigoare. (6) Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor
juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia (...)”.

În concluzie, legea nouă urmează să se aplice cu titlu universal tuturor situaţiilor juridice care
se constituie, se modifică sau se sting după intrarea ei în vigoare, înlăturând aplicarea legii vechi.
Totodată, legea îşi exercită acţiunea şi asupra situaţiilor juridice aflate în curs de formare sau stingere
(preexistente, pluridependente) şi asupra efectelor viitoare ale acesteia.

3. Excepţia de la principiu. Ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi

Excepţia de ultraactivitate înseamnă aplicarea legii vechi la unele situaţii concrete, deşi a intrat
în vigoare o nouă lege civilă. Ultraactivitatea legii vechi presupune că anumite situaţii juridice pendinte
continuă să fie reglementate de legea sub imperiul căreia au început să se formeze, să se constituie
ori să se stingă.

2
Drept civil. Teoria Generală
Conf. univ. dr. Carmen Todică

Supravieţuirea legii vechi şi găseşte aplicarea;

- în cazul situaţiilor juridice voluntare, născute din voinţa părţilor. Asemenea situaţii vor
continua să fie cârmuite de legea sub imperiul căreia a fost încheiat actul juridic, deoarece
părţile, prin voinţa lor, au avut în vedere efectele pe care legea în vigoare în momentul încheierii
contractului le prevedea. Dacă în timpul derulării contractului s-ar aplica legea nouă, care prin
ipoteză ar modifica aceste efecte, ar fi nesocotită voinţa părţilor. Trebuie precizat că vocaţia de
supravieţuire a legii vechi asupra acestei situaţii poate fi exclusă de către legea nouă printr-o
dispoziţie expresă, de ordine publică.
- legea nouă prevede expres printr-o dispoziţie tranzitorie că anumite situaţii juridice rămân în
continuare guvernate de legea veche. De exemplu, Legea nr. 114/1996 a locuinţei, care în art.
71 prevede: „Persoanele care beneficiază de drepturi mai favorabile decât cele prevăzute în
prezenta lege, consacrate prin legi speciale, care se referă, printre altele, la materia raporturilor
juridice locative şi a celor conexe acestora, se bucură în continuare de aplicarea drepturilor mai
favorabile”.
Un exemplu recent îl oferă chiar actualul Cod civil, care în art. 6 alin. (4) stabileşte expres că
„Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt
în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Dispoziţia este reluată şi de art. 201 din
Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, care dispune că „Prescripţiile începute şi
neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au
instituit”.

APLICAȚII PRACTICE (Aplicarea legii civile):

1. Rezolvați următoarele exerciții grilă:

1. Legea intră în vigoare:

a) la data adoptării;
b) la data promulgării de către Preşedintele României;
c) în trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
2. Aplicarea legii civile în timp este guvernată de următoarele principii:
a) neretroactivitatea şi aplicarea imediată a legii noi;
b) neretroactivitatea şi ultraactivitatea legii vechi;
c) nerectroactivitatea şi retroactivitatea legii vechi.
3. Ultraactivitatea legii civile vechi reprezintă o excepţie de la:
a) principiul neretroactivităţii legii noi;
b) principiul teritorialităţii legii noi;
c) principiul aplicării imediate a legii noi.
4. Atunci când legea nouă conţine dispoziţii incompatibile cu cele din legea veche,
abrogarea este:
a) expresă;
b) tacită;
c) indirectă.

2. Rezolvați următoarele spețe:

1. În data de 1.02.2008, A i-a împrumutat lui B suma de 15.000 de lei, în contract prevăzându-se
scadența obligației de restituire la data de 1.02.2010. Printr-un act adițional la contractul de împrumut,
încheiat la 30.01.2013, A și B au convenit prelungirea cu 1 an a termenului de prescripție extinctivă a
dreptului la acțiune al lui A pentru restituirea împrumutului. Ulterior, A a fost sfătuit de un avocat că
simpla recunoaștere a datoriei din partea lui B ar fi fost suficientă pentru ca A să beneficieze de un nou
termen de 3 ani, iar recunoașterea în sine ar rămâne valabilă chiar dacă actul adițional ar fi nul. În

3
Drept civil. Teoria Generală
Conf. univ. dr. Carmen Todică

aceste condiții, A formulează o cerere de chemare în judecată împotriva lui B, solicitând constatarea
nulității absolute a actului adițional din 30.01.2013. În motivare, A a invocat art. 201 din Legea de punere
în aplicare a Codului civil (Legea nr. 71/2011) și art. 1 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privind
prescripția extinctivă, cea din urmă dispoziție sancționând cu nulitatea absolută orice convenții contrare
regimului legal al prescripției extinctive. În apărare, B a arătat că actul adițional este valabil pentru că a
fost încheiat după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar art. 102 din Legea nr. 71/2011 este normă
specială față de art. 201.

În calitate de judecător, soluționați cererea lui A.

2. A este un inginer specializat în tehnologia autoturismelor. În anul 2012, A a inventat un filtru special
de combustibil, care permite reducerea cu până la 20% a consumului de combustibil pentru
autoturismele de dimeniuni mici și medii. A a obținut brevetul de invenție la începutul anului 2014. La
1.04.2014, printr-un contract de licență pe perioadă nedeterminată supus legii române, A a constituit
societății germane B dreptul exclusiv de a exploata invenția în producția de autoturisme. Părțile au
evaluat valoarea invenției la suma de 240.000 de Euro și au prevăzut în contract dreptul lui A de a
primit o redevență lunară de 3.000 de Euro.
La 1.07.2014, a intrat în vigoare Legea X privind stimularea dezvoltării tehnologice. În art. Y din
această lege, s-a prevăzut că, în scopul protejării activităților inventive, sub sancțiunea nulității absolute,
nu se poate stabili prin contracte de licență pentru utilizarea invențiilor o redevență lunară mai mică
decât a douăsprezecea parte din valoarea de piață a invenției.
În aceste condiții, la 1.10.2014, A a chemat în judecată societatea B (în România), solicitând
constatarea nulității absolute parțiale a contractului de licență din 1.04.2014 în ceea ce privește clauza
prin care s-a fixat redevența, precum și obligarea societății B la a-i plăti suma de 102.000 de Euro,
reprezentând diferența de redevență datorată, potrivit legii, pentru perioada 1.04.2014-1.10.2014.
Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat societatea B la plata sumei de 51.000 de Euro către A,
reprezentând diferența de redevență datorată pentru perioada 1.07.2014-1.10.2014; toate celelalte
pretenții au fost respinse.
Ambele părți au formulat apel la Curtea de Apel.

În calitate de judecător învestit cu soluționarea apelului, pronunțați-vă motivat asupra temeiniciei soluției
Tribunalului.