Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Balzac sau al lui Guy de Maupassant, datorită dimensiunii istorice si sociale sau accentelor realiste ale amplei
sale opere. In cele peste o suta de titluri se numara romanele istorice (Fratii Jderi, Zodia Cancerului sau
Vremea Ducai Voda, Neamul Soimarestilor etc), proza descriptiva (Tara de dincolo de negura, Imparatia
apelor, Noptile de sanziene), cea contemplativ-filosofica (Oameni si locuri, Divanul persian) si cea realist-
sociala: Crasma lui Mos Precu, Venea o moara pe Siret, Baltagul, Hanu-Ancutei.
Publicat în 1930, “Baltagul” este un roman realist atât prin temele familiei, a căutării şi a cunoaşterii
adevărului, cât şi prin tipul uman identificat aici, justiţiarul – Vitoria Lipan şi Gheorghiţă. Titlul este simbolic,
întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară.
Spaţiul este clar precizat – familia Lipanilor locuia în Măgura Tarcăului, Vitoria trecând prin mai multe
localități – Bistrița, Piatra-Neamt, Dorna, Suha, Sabasa. Timpul este marcat de două sărbători religioase – de la
Sf. Dumitru, 26 octombrie, până la Sfântul Gheorghe, 23 aprilie. Compoziția este dată de două planuri
narative – primul este reprezentat de drumul Vitoriei, iar al doilea prezintă formarea, iniţierea lui Gheorghiţă,
care îşi însoţeşte mama. Un prim conflict, interior, este dat de frământările personajului feminin, al doilea
conflict important, exterior, stabilindu-se cu ucigașii lui Nechifor.
Femeie voluntară, munteancă, soție de cioban și mamă autoritară, Vitoria Lipan este personajul
principal al romanului, construit prin tehnica basoreliefului. Portretul fizic, realizat prin caracterizare directă de
către narator, este acela al unei femei mature, dar care, în ciuda trecerii anilor, îşi păstrase frumuseţea – „nu mai
era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”. Profilul moral se conturează prin caracterizarea
indirectă, dezvăluind o femeie puternică, conservatoare și intransigentă în respectarea tradițiilor satului
patriarhal pentru care devine un adevărat exponent, decisă să își găsească soțul pe care îl iubea cu aceeași
pasiune ca și în tinerețe. Aparținând acestei lumi arhaice, le transmite copiilor respectul tradițiilor și este
refractară la noutățile civilizație – „în tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui Gheorghiță. De asemenea, îi
interzice Minodorei să adopte moda de la oraș – „Îți arăt eu coc și bluză” – și să continuie legătura cu fiul
dăscăliței.
Hotărâtă, curajoasă și lucidă, pe drum își ia o pușcă și nu ezită să o folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un
baltag sfințit. Are curajul de a depăși hotarul satului, motiv pentru care Nicolae Manolescu o numește „o femeie
în țara bărbaților”. Datorită inteligenței native și a stăpânirii de sine, ea reușeșete să reconstituie drumul parcurs
de Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașul în fața autorităților. Credincioasă, femeia postește 12 vineri și
se roagă la Sfânta Ana de la mânăstirea Bistrița înainte de a porni în căutarea lui Nechifor, alături de
Gheorghiță. În absența tatălui, preia rolul de inițiator față de băiat, îndemnându-l sa uite frământările copliărești
și să se maturizeze – „Înţelege că jucăriile au stat. De acu trebuie sa te arăţi bărbat”.
Plecarea este pregătită cu multă grijă – sunt anunțate autoritățile, Minodora este dusă la mânăstire,
Mitrea este lăsat stăpân peste gospodărie, banii necesari sunt obținuți din vânzarea pieilor de miel și a
brânzei. Acțiunea continuă cu reconstituirea itinerariului , pe parcursul căruia cei doi fac o serie de
popasuri, la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos
Pricop si baba Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei, unde găsesc actul de de vânzare a olilor. Spre Păltiniș,
trec prin Brosteni și Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “într-o țara cu totul necunoscută”. De
asemenea, întâlnesc o cumetrie, la Borca si la o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din
viata omului dă de gandit Vitoriei și anticipează înmormantarea din final. Întreband din sat in sat, ea își
dă seama că soțul său a disparut între Suha si Sabasa.
O secvența care ilustrează forța morală a femeii este cea în care descoperă într-o râpă osemintele lui
Nechifor Lipan. Lupu, câinele care îl însoțise pe acesta și pe care îl găsiseră aciuat la o gospodărie, îi conduce la
locul crimei. Gheorghiță coboară și găsește rămășițele tatălui său, apoi, simțind „chemarea lui înfricoșată”,
femeia „răcni aprig”, strigând numele celui mort. coboară și Vitoria. La vederea oaselor „albe, cu zgârciurile
umede”, femeia „răcni aprig”, strigând numele celui mort, dar imediat își adună puterile și „îngenunchind cu
grabă, îi adună ciolanele și îi deosebi lucrurile”. „Cu grabă, dar fără lacrimi”, ea face „cea dintâi rânduială,
acoperind oasele cu „o pocladă” și aprinzându-i o lumânare, timp în care băiatul, „părea cu totul zăpăcit” și
„plângea ca un copil mic”. Deși îl vede înfricoșat, Vitoria îl lasă să-și „privegheze” tatăl cât timp erau anunșate
autoritățile, obligându-l astfel să își înfrunte spaima și să devină bărbat.
O altă secvență din care reies puterea și fermitatea Vitoriei este cea a praznicului. Respectând datina,
ea își înmormântează soțul, chemând la această ceremonie pe toți cunoscuții care se aflau acolo. Îndemnându-i
pe meseni să mănânce şi să bea, femeia observă că Bogza are un baltag despre care spune că "e mai vechi şi ştie
mai multe". Apoi, ea începe să povestească faptele, aşa cum se petrecuseră, pentru că i le spusese Lipan atunci
când îl priveghease în râpă. Acesta fusese lovit cu "o singură pălitură" de unul dintre cei doi bărbați cărora le
vânduse oile. La îndemnul femeii, Gheorghiţă ia baltagul lui Calistrat, deoarece ei i se pare "că pe baltag e scris
sânge şi acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău". Pierzându-şi cumpătul, Bogza se năpusteşte asupra lui
Gheorghiţă, ca să-i smulgă baltagul şi să se apere de câine. Atunci, "feciorul mortului simţi în el crescând o
putere mai mare şi mai dreaptă", apoi îl loveşte scurt cu muchea baltagului, în frunte", în timp ce câinele "se
năpusti la beregată". Calistrat Bogza mărturiseşte că impreună cu Ilie Cuţui l-au ucis pe Lipan "ca să-i luăm
oile".
Finalul redă planul Vitoriei ca, după întoarcerea acasă, să revină pentru parastasul de patruzeci de zile şi
să o aducă și pe Minodora, "ca să cunoască mormântul" tatălui ei. Naratorul prezinta evenimentele obiectiv,
impersonal, în ordine cronologica. Este omniscient si omniprezent, avand acces atat la mecanismele vietii
sociale, cât si la resorturile vietii afective. Limbajul redă particularităţile graiului moldovenesc, timbrul grav,
sugerând ceremonia unei culturi vechi şi nobile.