Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dimirache Diana
Baltagul este un roman obiectiv, deoarece raportul dintre realitate şi ficțiune artistică se bazează pe un
model de tip mimesis; de asemenea, discursul naratorului este detaşat, obiectiv, narând din prisma naratorului
omniscient, omniprezent, în formula narațiunii heterodiegetice, viziunea ”dindărăt”, relatare la persoana a III-a,
focalizarea fiind zero. Deşi naratorul obiectiv este unic, la parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului,
reconstituind crima pe baza propriilor deducţii, povestind-o veridic celor prezenţi.
Este , de asemenea, un roman mitic, amintind de mitul lui Osiris, un roman baladesc, al transhumanţei,
zugrăvind o civilizaţie pastorală arhaică ce conservă gândirea magică, un roman filosofic, relevând un concept despre
lume şi om bazată pe credinţe şi rânduieli, roman iniţiatic, al riturilor de trecere oficiate de Vitoria Lipan şi al iniţierii
lui Gheorghiţă (bildungsroman), roman de dragoste, de familie, cu intrigă poliţistă.
1
Caracterizarea Vitoriei Lipan din romanul Baltagul, prof. Dimirache Diana
personaj tipic pentru că reprezintă femeia voluntară, un exponent al lumii arhaice, femeia de munte, hotărâtă să-şi
găsească şi să-şi răzbune soţul.
Romanul se încadrează şi în estetica tradiţională, prin tratarea temei rurale, a tradiţiilor pastorale, a motivului
comuniunii om-natură şi a miturilor de trecere. Structura narativă perfect echilibrată, cu planuri clar delimitate,
dinamizate de conflicte puernice ţine tot de tradiţionalism. Specific acestei proze este tipul naratorului reprezentabil,
care exprimă implicit puncte de vedere, idei şi concepţii ale scriitorului însuşi. Perspectiva asupra personajelor e
marcată de opţiunile etice ale scriitorului, eroii fiind polarizaţi în funcţie de dominanta morală, bine/rău. Vitoria
Lipan şi soţul ei sunt reprezentativi pentru prrofilul moral şi modelul comportamental al personajului colectiv.
Evoluţia lor epică este previzibilă, bine motivată prin logica interioară a romanului.
4.Tema
Tema vieţii şi a morţii şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul ordonator al călătoriei explorative
şi iniţiatice, având ca scop cunoaşterea, iniţierea, restabilirea justiţiei şi a echilibrului cosmic. Căutându-şi soţul, Vitoria
parcurge simultan două lumi: spaţiul real, concret şi comercial şi o „lume de semne şi minuni”, al căror sens ea şie să-l
descifreze.
5. Titlul:
Titlul „Baltagul” pune întregul univers al cărţii sub simbolul dualităţii. Baltagul, topor cu ascuţişul curb, cu două
tăişuri, e , în acelaşi timp, şi unealtă, şi armă a răzbunării, figurând simbolic viaţa şi moartea. Călătoria Vitoriei este
de viaţă şi drum de moarte, desfăşurându-se nu numai într-un spaţiu geografic real, ci într-un spaţiu lăuntric, un
labirint interior în care se hotărăşte totul. În sensul basmului arhaic, baltagul poate fi considerat unealta magică şi
simbolică însuşită de răufăcători şi recucerită de erou. El poate reprezenta labrys-ul, securea dublă cu care a fost
doborât minotaurul.
6.Compoziţie şi structură:
Romanul are 16 capitole, desfăşurate conform principiului clasic cronologic, grupate în trei părţi. Primele şase
capitole alcătuiesc prima parte şi surprind aşteptarea plină de nelinişte şi presimţiri ale eroinei, hotărîrea ei de a porni
pe urmele lui Nechifor şi pregătirile spiritual-purificatoare sau practic-gospodăreşti pentru marea călătorie în „ţara
cealaltă de vale”. Partea a doua, cea mai amplă, cuprinde capitolele VII-XIII, şi surprinde călătoria care reface în
sens invers traseul străbătut în toamnă de Lipan, realizată de Vitoria şi fiul ei, Gheorghiţă. Ultima parte, care conţine
punctul culminant şi deznodământul, capitolele XIV-XVI, dezvăluie adevărul despre moartea lui Nechifor şi descrie
înfăptuirea actului justiţiar.
Episoadele se succed , predominant, prin tehnica înlănţuirii. Tehnica alternanţei contribuie la dublarea planului
obiectiv, evenimenţial, de un plan inerior, urmărind zbuciumul lăuntric al personajelor.
Incipitul , de tip clasic, rezumă o legendă cosmologică, având funcţii multiple. Ea integrează cosmic existenţa
muntenilor, schiţează un portet colectiv, ciobanii cărora Dumnezeu le-a dat o „inimă uşoară” şi introduce personajul
absent al cărţii. Povestea o spunea uneori Nechifor Lipan la cumetrii şi la nunţi, la care era nelipsit. În expoziţiunea
dezvoltată, se surprinde existenţa satului de munte, Măgura Tarcăului, şi a familiei Lipan. Nechifor Lipan, capul
familiei, plecase la târgul de la Dorna să vândă şi să cumpere oi. Întârzierea lui o nelinişteşte pe Vitoria, soţia lui,
care îşi cheamă fiul, pe Gheorghiţă, de la stână. Semnele rele şi visul prevestitor îi sporesc femeii teama. Hotărârea
femeii este de a pleca în căutarea soţului, împreună cu fiul ei.
Finalul reprezentat de epilog, surprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după
încheierea deznodământului.
Viziunea artistică este structurată pe trei planuri. Prim-planul este cel al existenţei individuale şi al familiei.
Este un plan epic, urmărind călătoria explorativă a Vitoriei şi este dinamizat de un conflict exterior de interese care a
dus la moartea lui Nechifor. Planul existenţei comunităţii de oieri e un plan monografic, surprinzând existenţa unei
lumi arhaice care se confruntă cu noi forme de existenţă socială. Focalizat asupra unui personaj colectiv, „locuitorii
de sub brad”, acest plan dezvoltă un conflict de natură morală generat de încălcarea gravă a normelor etice ale
comunităţii tradiţionale. Existenţa muntenilor este integrată cosmic, înr-un plan mitic şi simbolic. Relaţia omului cu
2
Caracterizarea Vitoriei Lipan din romanul Baltagul, prof. Dimirache Diana
acest plan se realizează prin credinţă şi gândire magică, prin mentalităţi şi superstiţii arhaice, prin vis şi semne.
Dezechilibrul în plan metafizic este provocat de un conflict ontologic determinat de moartea violentă a unui om, al
cărui suflet nu-şi află odihna până când nu este încredinţat pământului prin ritualul funebru. Deznodământul aduce
rezolvarea tuturor acestor conflicte, iar lumea redevine coerentă şi plină de sens.
7.Vitoria Lipan
Vitoria reprezintă imaginea unui erou popular, având o personalitate reprezentativă şi puternică. Este
soţia lui Nechifor Lipan şi mama Minodorei şi a lui Gheorghiţă. Muntencă de la Măgura Tarcăului, ea trăieşte
viaţa aspră a oamenilor de la munte, devenind un tip reprezentativ pentru aceasta lume arhaică. Pentru
caracterizarea ei, autorul foloseşte o diversitate de procedee artistice: direct, prin descriere, prin părerea
celorlalte personaje sau indirect prin fapte, prin atitudine, prin relaţia cu celelalte personaje sau prin felul de a
vorbi.
Încă de la început impresionează prin frumuseţea şi farmecul fizic, căci la cei aproape 40 de ani „ochii ei
căprui răsfrângeau lumina castanie a părului”, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor care o
copleşeau. Ochii ei „luceau ca într-o uşoară ceaţă, în dosul genelor lungi, răsfrânse în cârligaşă”.
Portretul fizic, realizat în expoziţiune, ilustrează îngrijorarea femeii provocată de absenţa îndelungată
a soţului ei, pe care îl bănuieşte mort, deoarece a plecat la Dorna să cumpere oi şi nu s-a mai întors.
Portretul moral este cel al unui personaj exponenţial care sintetizează trăsăturile omului simplu, fiind
puternic conturat, Vitoria fiind înzestrată cu spirit jusţitiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament
şi neclintire în implinirea tradiţiilor şi datinilor străvechi, trăsături care reies mai ales din faptele, vorbele şi
gândurile femeii.
Femeie dârză, deprinsă cu greutăţile vieţii,Vitoria este o gospodină harnică şi pricepută, care duce
treburile gospodăriei în absenţa soţului,care adesea este plecat. Ea ştie să producă şi să valorifice laptele, brânza,
ştie să se tocmească cu negustorii şi unde să-şi vândă produsele, mergând ea însăşi la câmpie.Având un deosebit
simţ practic, înainte de a pleca în căutarea lui Nechifor, ea îşi lasă gospodăria orânduită. Prevăzătoare îşi duce
banii la preot pentru a nu fi prădată, comandă pentru Gheorghiţă un baltag pe care îl sfinţeşte părintele Danilă,
iar ea ia cu sine o puşcă pe care s-o folosească în caz de nevoie.
Vitoria mai reprezintă şi o femeie arhaică. Era credincioasă, respectă cu stricteţe obiceiurile strămoşeşti
şi creştine. Nu pleacă la drum până nu se consultă cu preotul, se roagă, ţine post 12 vineri, se spovedeşte, se
împărtăşeşte, iar când întâlneşte o cumetrie şi o nuntă respectă tradiţia şi, mai ales, e preocupată să împlinească
toate cele creştineşti pentru înmormântarea lui Nechifor. Astfel, în popasurile de la Fărcaşa, Borca sau de la
Cruci, Vitoria nu numai că respectă ceremoniile la care asistă, dar şi reuşeşte să-şi păstreze sufletul curat şi să-şi
ascundă durerile şi frământările personale, închinând un pahar în cinstea mirilor. Însă, pe lângă acest fapt este şi
o fire superstiţioasă. Crede în vise, în semne, în descântece şi în vrăji şi pentru aceasta nu uită să meargă şi la
baba Maranda pentru a afla veşti despre soţul ei, pe care-l visează “călare cu spatele întors către ea” sau trecând
“călare o apă neagră”.
Eroina este înzestrată cu o inteligenţă proceedurală, pe care şi-o manifestă într-o diversitate de
împrejurări. Pe tot parcursul drumului, Vitoria dă dovadă de isteţime, ascultând şi culegând informaţii de la cei
care l-au cunoscut pe soţul ei. Ea dovedeşte o mare pricepere în descifrarea sufletului oamenilor: “Eu te cetesc
pe tine, măcar că nu ştiu carte” sau “toate pe lumea asta arată ceva”. Cu toate greutăţile întâmpinate în drumul
său şi în investigaţiile făcute, Vitoria dovedeşte tenacitate, dârzenie şi voinţă, deoarece nu se linişteste până nu
descoperă adevărul.
Spirit justiţiar, Vitoria regizează magistral scena demascării vinovaţilor la praznicul de
înmormântare. Cu o logică impecabilă, prin vorbe inţepătoare şi aluzive, ea îi constrânge pe făptaşii crimei să
3
Caracterizarea Vitoriei Lipan din romanul Baltagul, prof. Dimirache Diana
mărturisească adevărul. Datoria faţă de bărbatul ucis fusese “împlinită cu muchia baltagului în frunte asupra
ucigaşului” de către Gheorghiţă. Pentru Vitoria, datoria creştinească se află înainte de toate. Datina
înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor vin dintr-o etică străveche a poporului: “cine ucide om nu se poate să
scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Vitoria Lipan îi uimeşte pe cei din jurul sau prin însuşirile sale deosebite şi de aceea celelalte personaje
îşi exprimă punctul de vedere apreciindu-i calităţile. Gheorghiţă gândeşte cu uimire, caracterizând-o direct:
“mama asta trebuie să fie fermecatoare, cunoaşte gândul omului”. La rândul său, Calistrat Bogza este la fel de
uimit de exactitatea cu care Vitoria a reconstituit totul. De aceea, fiind pe moarte, el îşi recunoaşte fapta: “Şi să
se ştie că a fost întocmai cum a arătat femeia mortului.
Vitoria este caracterizată indirect şi prin nume, care sugerează că va fi victorioasă, biruind toate
greutăţile şi împlinindu-şi destinul.
Pe lângă modalităţile tradiţionale de caracterizare, Sadoveanu foloseşte şi mijloacele artistice ale
introspecţiei psihologice, şi anume, labirintul interior, memoria afectivă, credinţele strămoşeşti, mentalitatea
ancestrală, superstiţiile, semnele rău-prevestiroare, care determină comportamentul exterior al eroinei.
În opinia mea, Vitoria e un personaj complex, care ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate şi
suferă de fiecare dată când copiii ei trec prin dificultăţi.
În primul rând, complexitatea ei reiese din modul diferit în care e receptată de critica literară.George
Călinescu o asociază cu „un Hamlet feminin”. Nicolae Manolescu o consideră „o femeie în ţara bărbaţilor”.
Pe de altă parte, ea este femeia voluntară pornită într-o călătorie justiţiară, din dragoste pentru soţul
dispărut şi din dorinţa de a îndeplini datinile.
Aşadar, Vitoria este un personaj puternic individualizat prin tehnica basoreliefului şi prin cea a detaliului
semnificativ, relevând o femeie atrăgătoare, o soţie iubitoare şi o mamă grijulie.
8. Încheiere:
În concluzie, romanul „Baltagul” aparţine realismului mitic, fiind o operă care surprinde o lume arhaică,
întemeiată pe o matrice tradiţională, dominată de datini şi obiceiuri, Vitoria fiind exponentul feminin a acestei lumi.
Copiii ei, Minodora şi Gheorghiţă, receptivi la noutăţile civilizaţiei, sunt readuşi la rolurile impuse de existenţa
tradiţională de mama autoritară.