Sunteți pe pagina 1din 6

2.

DETERMINAREA DURITĂŢII PRIN


METODA ROCKWELL

2.1. Introducere

Metoda Rockwell de determinare a durităţii se aplică pentru următoarele


materiale: oţeluri în stare călită, metale dure, oţeluri de scule, bronzuri, alame
speciale etc. Nu se recomandă aplicarea acestei metode la determinarea durităţii
aliajelor cu structură neomogenă sau a materialelor fragile.
Încercarea de duritate Rockwell se execută în condiţiile atmosferei
ambiante, iar valoarea acesteia se exprimă prin adâncimea de pătrundere a unui
penetrator conic de diamant sau a unui penetrator sferic de oţel (de forme şi
dimensiuni standardizate) în piesa de încercat.
Notarea durităţii Rockwell se face astfel:
- HRC – când penetratorul este con de diamant (fig. 2.1, a);
- HRB – când penetratorul este bilă de oţel (fig. 2.1, b);

Fig. 2.1. Schema încercării de duritate Rockwell


a – penetrator con de diamant;
b – penetrator bilă de oţel călit.

12
Încercarea de duritate Rockwell constă în apăsarea unui penetrator (con de
diamant sau bilă de oţel) sub o sarcină iniţială F0 şi apoi sub o suprasarcină F1 şi
măsurarea adâncimii de pătrundere e, după îndepărtarea suprasarcinii,
menţinându-se sarcina aplicată iniţial.
Duritatea Rockwell se calculează pe baza adâncimii de pătrundere e. Cu
cât un corp este mai dur, cu atât deformaţiile plastice sunt mai mici în raport cu
cele elastice, deci adâncimea remanentă de pătrundere e a penetratorului este o
mărime invers proporţională cu duritatea materialului încercat.
Duritatea Rockwell reprezintă diferenţa dintre o adâncime convenţională
E şi adâncimea pătrunderii remanente e a penetratorului sub o suprasarcină F1.
Adâncimea se măsoară faţă de poziţia penetratorului sub sarcina iniţială F0.
HR = E - e; (2.1)
unde: E este o constantă (o mărime convenţională);
e – adâncimea remanentă de pătrundere.
Încercarea se execută prin apăsarea penetratorului în material în trei faze
(fig. 2.1).
- în prima fază piesa de încercat se aduce în contact cu penetratorul, apăsându-se
asupra piesei cu o sarcină iniţială F0 (poz. 1).
- asupra penetratorului se aplică suprasarcina F1, penetratorul pătrunzând adânc
în piesă, deformând plastic şi elastic materialul (poz. 2).
- se îndepărtează suprasarcina F1 şi penetratorul se ridică până într-o poziţie
corespunzătoare deformaţiilor plastice din material (poz. 3).
Diferenţa dintre adâncimea de pătrundere este chiar adâncimea de
pătrundere remanentă e.

2.2. Aparatură, epruvete

Aparatul folosit pentru încercarea de duritate Rockwell este de tip


"Balanţa" Sibiu şi schema de funcţionare a acestuia este prezentată în figura 2.2.

13
Ciclul de încărcare a aparatului este automatizat şi sarcinile de încercare
sunt de 100 şi de 130 daN, corespunzător încercării Rockwell B sau C.
Timpul de menţinere a sarcinii se reglează automat.
Simbolizarea se face cu iniţialele HR, adăugându-se iniţialele
penetratorului utilizat pentru încercare (HRC - încercare Rockwell C - con de
diamant); (HRB - încercare Rockwell B - bilă de oţel călit).

Fig. 2. Aparatul de duritate Rockwell, tip "Balanţa" Sibiu

Epruvetele, sau piesele de încercat trebuie să aibă o suprafaţă netedă,


lipsită de rizuri, defecte sau porţiuni axiale. Suprafaţa trebuie să fie plană,
corespunzătoare unui diametru de cel puţin 6 mm. Se consideră ca fiind plane şi
suprafeţele cu o rază de curbură mai mare de 25 mm. Grosimea piesei de
încercat trebuie să fie de cel puţin 8⋅e.

14
După încercare nu se admite ca suprafaţa piesei opusă suprafeţei de
încercat să prezinte deformaţii datorită încercării. La prelucrarea suprafeţei de
încercat trebuie să se evite ecruisarea sau încălzirea până la o temperatură ce ar
putea provoca transformări structurale.

2.3. Metode de încercare

• Încercarea Rockwell B se deosebeşte de încercarea Brinell prin faptul că


se măsoară adâncimea de pătrundere a bilei şi nu diametrul calotei sferice
imprimate de bilă. La metoda Rockwell penetratorul se leagă direct de un
comparator cu cadran care dă posibilitatea citirii durităţii, scurtând timpul de
încercare.
Bila utilizată pentru metoda Rockwell are un diametru mai mic,
d = 1,5875 mm. Un dezavantaj al metodei îl reprezintă faptul că diametrul mic al
bilei afectează precizia de măsurare.
Sarcina iniţială, când penetratorul este în contact cu piesa, este
F0 = 10 daN, apoi se aplică suprasarcina F1 = 90 daN, astfel încât forţa de
apăsare totală care acţionează asupra penetratorului este F = 100 daN.
Se descarcă suprasarcina F1, penetratorul rămânând încărcat numai cu sarcina
F0, aplicată la început, după care se realizează citirea adâncimii de pătrundere.
Pentru această metodă, valoarea convenţională E = 130. Pe cadran, acul indică
direct duritatea în unităţi HRB.
• Încercarea Rockwell C are ca penetrator un con de diamant cu unghiul la
vârf de 120° ± 0,5°, terminat printr-o calotă sferică cu raza 0,2 ± 0,002 mm.
Axa conului coincide cu axa monturii penetratorului, cu o toleranţă de 0,5°.
Penetratorul trebuie să fie şlefuit fin, fără fisuri sau alte defecte de suprafaţă.
La această încercare se lucrează cu o sarcină iniţială F0 = 10 daN, iar
suprasarcina F1 = 140 daN.

15
Cadranul comparatorului este prevăzut cu o scală care are 0...100
diviziuni pentru duritate Rockwell C şi 30...130 diviziuni pentru duritatea
Rockwell B.

2.4. Determinări experimentale

• Se verifică starea de funcţionare a aparatului:


- etalonarea aparatului pentru încercare se face pe o plăcuţă circulară,
numită plăcuţă etalon de duritate, care se găseşte în trusa aparatului.
• La verificarea indicaţiilor se determină:
- Eroarea indicaţiilor, la o anumită duritate, este diferenţa dintre media
aritmetică a durităţilor a 5 încercări repetate pe plăcuţe etalon şi duritatea
nominală a plăcuţei exprimată în unităţi Rockwell.
- Abaterea de fidelitate la o anumită duritate este diferenţa dintre valoarea
maximă şi minimă a adâncimii remanente la pătrundere, h, exprimată în
procente, din valoarea medie a adâncimii remanente de pătrundere.
Erorile şi abaterile de fidelitate tolerate ale indicaţiilor aparatelor sunt date
în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Erori şi abateri de fidelitate la încercarea de duritate Rockwell
Determinarea Rockwell B (HRB) Rockwell C (HRC)
35-60 HRB 60-100 HRB 20-55 HRC 55-65 HRC
Eroarea (unităţi HR) ± 3,0 ± 2,0 ± 2,0 ± 1,5
Abaterea de fidelitate af (%) 6,0 6,0 3,0 3,0

• Se aleg condiţiile încercării (scara B sau C).


• Se pregăteşte piesa de încercat şi se aşează pe măsuţa aparatului (platoul de
reazem), care este în funcţie de forma şi dimensiunile piesei de încercat.
• Se stabileşte contactul dintre penetrator şi suprafaţa piesei de încercat;
• Se aplică sarcina iniţială F0.

16
• Se aplică suprasarcina F1 şi se menţine sarcina totală (F0 + F1), în funcţie de
timpul prescris.
• Se citeşte duritatea pe cadranul comparatorului gradat în unităţi de duritate
Rockwell.
Încercarea de duritate Rockwell cu con de diamant nu poate fi utilizată la
piesele din fontă sau la cele cu o porozitate remanentă ridicată sau cu incluziuni,
deoarece se obţin rezultate eronate sau se poate deteriora penetratorul de
diamant.

17

S-ar putea să vă placă și