1

CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE PERSONALITATE

Cea mai generala clasificare a chestionarelor de personalitate împarte aceste

instrumente, dupa cum masoara una sau mai multe trasaturi ale personalitatii, în
chestionare unifazice şi multifazice
Funcţie de destinaţia lor ele se clasifică în chestionare de: adaptare, atitudini, interese şi
de personalitate (U. Şchiopu, 1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE
Urmaresc sa evidentieze dificultatile de adaptare în diverse medii ale activitatii
umane: mediul scolar, universitar, mediul muncii. Ele surprind aspectele diferentiale
ale adaptabilitatii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai putin adaptabile în
raport cu un anumit domeniu al activitatii umane .
Exista trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului
-prin acomodarea la cerintele lui
-prin deplasarea sau inlocuirea în caz de esec.
Acomodarea si asimilarea functioneaza sistemic, orice asimilare este urmata, potrivit
teoriei lui Piaget, de acomodarea la noile achizitii.
Deplasarea se refera pe de o parte la o strategie a Eului, explicată de psihanaliză, când
centrul de interes se schimbă către un alt domeniu al activitatii, ca în cazul în care
inregistrând esec în domeniul prezent (nu ne-am realizat ca psihologi) ne orientăm către
domeniul afacerilor sau invers. Pe de altă parte, deplasarea se poate produce si
imaginar, în sensul că, ne compensăm eventualele răni ale stimei de sine, ale imaginii
de sine, proiectandu-ne în diverse situatii unde aceste caracteristici, aceste trebuinţe ale
Eului sunt satisfăcute. Adaptarea la conditiile activitatii este un proces foarte complex
si înglobeaza componente fiziologice, psihologice, sociale angajând atât mecanisme de
diminuare cat si de compensare acordate la un nou mediu, care este considerat cel mai
confortabil.
 2

Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în deceniile trecute, dar
care
mai sunt utilizate si în prezent sunt Woodworth-Mathews şI Psychorater.

Chestionarul Woodworth - Mathews

Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare. În varianata originară a
fost utilizat în primul război mondial ca o modalitate de standardizare a interviului
psihiatric. La elaborarea primei variante s-a utilizat un eşntion normativ de 2000 de
subiecţi normali şi un grup de psihonevrotici. Se mai numeşte inventar psihonevrotic
deoarece poate decela unele accentuări spre patologic ale unor însuşiri
psihocomportamentale larg întânlite în populaţie. Deşi operează cu concepte psihiatrice
el sesizează de fapt caracteristici tipologice şi temperamentale atribuibile personalităţii
normale. Unii autori îl consideră pe bună dreptate ca fiind un chestionar de
temperament.
Descriere
Conţine un număr de 76 de itemi la care subiecţii răspund prin sublinierea răspunsurilor
''Da'' sa ''Nu'' . Răspunsurile sunt tipărite, în dreapta paginii, în continuarea fiecărui item.
Testul mai poate fi administrat cu o foaie de răspuns.
Itemii sunt alocaţi unui număr de opt caracteristici temperamentale. Deşi acestea sunt
denumite cu o terminologie clinică semnificaţia lor poate deveni patologică doar prin
depăşirea considerabilă a anumitor limite.
1. emotivitate simplă; 2. psihastenie, obsesiuni; 3. tendinţe schizoide; 4. tendinţe
paranoide; 5. tendinţe depresive şI ipohondrice; 6. tendinţe impulsive şI epileptoide;
7. tendinţe instabile (instabilitate psihică); 8. tendinţe antisociale (egocentrice).
Administrare.
În instructajul standardizat se insistă pe următoarele aspecte:
Subiecţii trebuie să citească fiecare întrebare cu toată atenţia şI să cântărească foarte
bine dacă întrebarea se referă la o caracteristică ce se potriveşte felului lor de a fi şI de
a acţiona, în condiţiile în care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotrivă, solicită
subiecţilor să dea primul răspuns care îi vine în minte. Această schimbare de accent este
 3

explicabilă prin intenţia lui Woodworth de a realiza odată cu acest chestionar o

prescurtare şI standardizare a interviului psihiatric pentru a putea fi investigat un mare
număr de combatanţi.
Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere în completarea
chestionarului.

Corectarea şi interpretarea testului

Corectarea chestionarului se realizează trecând în revistă fiecare răspuns semnificativ şI
alocându-l, la fel ca într-un tabel de frecvenţă, fiecărei trăsături sau tendinţe, într-un
tabel centralizator tipărit de obicei pe ultima pagină a chestionarului, sau pe foia de
răspuns. De obicei chestionarele conţin în stânga numărului de ordine al fiecărui item o
cifră romană de la I la VIII care arată cărei tendinţe psihonevrotice îi este alocată
întrebarea respectivă. De asemenea mai sunt tipărite unele semne distinctive ( de ex. un
''+'') la acei itemi pentru care răspunsul semnificativ este ''Nu''. Numărul de răspunsuri
pe fiecare tendinţă se înmulţeşte printr-un coeficient care variază de la o trăsătură la alta
fiind cuprins între 20 şi 52. Va rezulta, pentru fiecare trăsătură psihonevrotică un număr
cuprins între 0 şI 360.
Interpretarea testului respectă următorii paşi: 1. Se evaluează gradul de normalitate al
celor opt trăsături temperamentale. Dacă se situează sub valoarea de 120 le vom
considera ca fiind normale. Cu cât valorile vor fi mai mari de 120 şI se vor apropia de
360 cu atât va fi mai îndreptăţită supziţia unor tendinţe patologice. 2. Interpretarea
profilurilor normale luând în considerare ca dominante acele trăsături mai evident
conturate. Despre o persoană care a obţinut valori sub 120 la toate trăsăturile dar la care
caracteristica temperamentală cu nota cea mai mare este tendinţa paranoidă vom emite
ipoteza unei persoane, bănuitoare, suspicioase, uşor de rănit, cu mult amor propriu, ciu
sete de prestigiu, etc. Aceeaşi trăsătură având o notă peste 300 într-un protocol cu toate
celelate note depăşind pragul de 120 indică focalizarea morbidă a persoanei pe ideea de
insecuritate socială, de grandoare sau de persecuţie, unilateralizarea trăsirilor sale
sufleteşti pe ideea obsesivă de prejudiciu.
 4

3. Astfel de profiluri cu tendinţe morbide trebuie confirmate de alte probe sau de

examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI ASPIRAŢII

Pieron defineşte atitudinile ca pe reacţii generalizate faţă de anumiţi stimuli. Ele sunt
sisteme afectogene care impică un sistem de valori, negative sau pozitive implicate în
sfera motivaţională a personalităţii (U. Şchiopu, 1976). Murray consideră că trebuinţa
are o sferă mai largă decât atitudinea pe care de altfel o implică.
Contribuţii consistente în domeniul chestionarelor de atitudini au adus Thurstone,
Likert, Guttman Lazarsfeld, ş.a.
Thurstone a elaborat Scalele de atitudini generale (Generalized Attitude Scales),
intrument care investighează atitudini referitoare la căsătorie, divorţ, libertatea negrilor
şI alte chestiuni cu caracter social. Odată cu acest chestionar Thurstone a elaborat un
aparat matematic special utilizat în valorificarea acestui tip de instrumente
psihodiagnostice.
Alain Sarton realizează un grupaj de chestionare care investighează o serie de atitiduni
cum sunt: atitudinea faţă de sănătate, atitudinea faţă de satisfacţii imediate, faţă de
bani, faţă de prestigiul social şI faţă de muncă. Fiecare tip de atitudine este evaluată pe
trei dimensiuni, de exemplu ca atitudine faţă de sănătatea proprie, faţă de sănătatea
altora şI faţă de sănătatea în general (faţă de conceptul de sănătate).
Psihodiagnosticul aspiraţiilor s-a centrat pe modelarea unor situaţii
experimentale. Este investigat de nivelul de aspiraţii, adică nivelul pînă la care
individul este gata să-şi angajeze într-o sarcină propria sa stimă de sine. Nivelul de
aspiraţii se defineşte prin comparaţia performanţei reale cu performanţa estimată de
subiect. Diferenţa între cele două are valoare de feed- back pentru ajustarea aspiraţiilor
viitoare. Dembo, elev al lui Lewin a elaborat un interesant dizain experimental în acest
domeniu. Subiecţii au de îndeplinit în mod repetat aceeaşi sarcină. Înaintea fiecărei
etape, subiecţii comunică propriile expectaţii privind calitatea şI timpul de rezolvare.
Se constată un proces constant de ajustare a expectanţelor în concordanţă cu
 5

performanţele reale. Situaţii experimentale cu valoare de test, similare au mai realizat

Dellay şi Pichot precum şi J. B. Miller. Testul lui J. B. Miller constă din 20 de pagini
de exerciţii aritmetice simple. Pe măsură ce rezolvă fiecare pagină ( de la 2 la 13) cu
timpul limită de un minut, subiectul o atribuie, alternativ, contului său sau clasei.
Performanţele la paginile 14-19 le atribuie după bunul plac sieşi sau clasei. Comparaţia
celor două conturi, personal şI al clasei, pune în evidenţă atitudini cum sunt cooperarea
sau individualismul.
Pentru informaţii detaliate studenţii vor consulta U. Şchiopu, 1976 p.404-410, H. Murray, Exploration de la
personalite (experimentele lui Frank privind nivelul de aspiraţie) şi Al. Roşca Metode şI tehnici experimentale în
psihologie, p.280-282)

CHESTIONARELE DE INTERESE
Sunt utilizate în special în domeniul orientarii şcolare şi profesionale a adolescentilor,
dar este utilizat si în reorientarea si reconversia profesională. Fiind definit ca fixare si
manifestare a unei trebuinte, interesul dinamizează activitatea psihică, focalizează
atentia, efortul si se obiectivizeaza în performante. Interesele prezinta în randul
oamenilor aspecte diferentiale atat structural cat si din punct de vedere al calitatilor care
sunt: generalitatea, intensitatea, durata. U. Şchiopu (1976) identifică trei tipuri de
chestionare pentru testarea intereselor:
1. Chestionarele cu structură cognitivă. Conţin sarcini (întrebări) de identificare a unor
profesii cunoscute, de apreciere a unor profesii interesante, dificile, pe cale de dispariţie
sau a altora noi.
2. Chestionare care conţin sarcini de identificare a unor profesii pe baza prezentării unor
secvenţe de activităţi specifice.
3. Chestionare de interese profesionale în care itemii conţin descripţiile unor actvităţi
proprii mai multor profesii. La fiecare item subiecţii trebuie să aleagă acel tip de
activitate care îi place cel mai mult.
În domeniul chestionarele de interese profesionale cele mai cunoscute sunt:
Chestionarele de interese vocaţionale Strong (Strong Vocational Interest Blank, Strong-
Campbell Interest Inventory), Chestionarul de interese Kuder (Kuder Occupational
Interest Survey), Lee-Thorpe, Lacerbeau şI Martin Irle.
 6

Chestionarul lui Strong conţine un număr de 400 de itemi vocaţionali şi avocaţionali.

Itemii vocaţionali sunt cei care identifică interese specifice unei anumite profesii; itemii
avocaţionali se referă la interese care nu au legătură cu profesia respectivă. Departajarea
lor pentru 24 de profesii feminine şI 47 de profesii masculine a fost realizată de Strong
prin compararea unor loturi perechi de subiecţi. În unul din loturi toţi subiecţii aveau
aceeaşi profesie iar în celălalt aveau profesii diferite. Ambele loturi erau egalizate
d.p.d.v. al sexului şI vârstei. Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au
relevat anumite modele (structuri) specifice de interese.
Chestionatul se adresează adolescenţilor. Familiile de interese au fost reprezentate pe un
glob. O astfel de reprezentare permite consilierului vocaţional să indice subiectului locul
său pe globul profesiilor şI distanţele dintre locul său şI alte profesii.
Chestionarul Kuder are itemii grupaţi pe 10 grupe de interese ocupaţionale care au fost
identificate prin analiză factorială ca de exemplu: interese ocupaţionale, persuasive,
artistice, literare, muzicale, servicii sociale, funcţionăreşti etc. Fiecare item este format
din descrpţia a trei tipuri de activităţi, fiecare evocând un interes specific. Subiectul
trebuie să opteze pentru una dintre cele trei variante, astfel:
Ce crezi că este mai interesant ?
a) Să realizezi noi tipuri de aparate electrice ?
b) Să conduci un magazin de aparate electrice ?
c) Să primeşti comenzi telefonice pentru aparate electrice ?
Scorurile în percentile pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese permit decelarea
profesiei ale cărei activităţi specifice au fost cele mai preferate. Consilierea subiectului
în alegerea profesiei are în vedere atât profesia dominantă cât şI configuraţia generală a
intereselor subiectului.
Chestionarul Lee-Thorpe operează cu şase tipuri de profesii, descrise succint câte două
în fiecare item. Subiectul trebuie să aleagă de fiecare dată profesia preferată. Profesiile
sunt sociale, naturale, mecanice, afaceri, artă, ştiinţă.
Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactaţi cîte 18 pe patru pagini
diferite. Itemii se referă la diferite ocupaţii cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale,
sportive, legate de natură, din domeniul comerţului, artistice, manuale, imaginative. În
 7

fiecare pagină subiectul alege şase profesii preferate şI indică alte şase respinse. Se
acordă un punctaj diferenţiat de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau respinse.
Chestionarul lui Martin Irle identifică interesele specifice a nouă tipuri de profesii din
domeniul tehnic, ştiinţific, comerciale etc. Este format din 162 de itemi. Fiecare item
evocă patru tipuri activităţi diferite, fiecare aparţinând unei anumite profesii. Subiectul o
alege de fiecare dată pe cea mai preferată. În partea stângă a paginii este indicat printr-
un simbol tipul de profesiune evocat de ficare alternativă, ca în exemplu de mai jos:
65. (A) - A turna stâlpi de beton pentru poduri.
(H) - A cultiva răsaduri de zarzavat.
(D) - A lucra într-un laborator electronic.
(E) - a prezenta în magazin noutăţi tehnice.
Funcţie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaţii se poate stabili
interesele ocupaţionale dominante ale subiectului consiliat.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE

Acestea se adresează atributelor caracteriale si temperamentale. În domeniul
psihodiagnozei sunt preferate inventarele multifazice de personalitate deoarece oferă o
perspectivă mai amplă asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Unele inventare
de personalitate cum este cazul M.M.P.I. opereaza cu concepte din domeniul
psihopatologiei, altele cum este C.P.I.(Inventarul Psihologic California) opereaza în
domeniul normalitatii. Ambele pot fi utilizate atat în domeniul clinic cat si în domeniul
normalitatii.
M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o diferenţiere mai riguroasă a
diverselor tulburări psihice care pot apare ca fenomene dezadaptative.
Dintre chestionarele care au o lunga utilizare în laboratoarele de psihologie din tara
noastră menţionăm: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I. (Inventarul Freiburg); chestionarele 16 P.F.
şI de anxietate ale lui Cattell, inventarul de temperament al lui Guilford-Zimmerman
etc. Mai recent sunt în curs de adaptare pe populaţia românească chestionarele NEO
care au la bază modelul BIG-FIVE.
 8

Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente psihodiagnostice infailibile. Ele

comportă o serie de dificultăţi pe care este necesar să le cunoaştem pentru a avea o
perspectivă cât mai realistă cu privire la valoarea de încredere pe care o atribuim
rezultatelor obţinute prin administrarea lor. Menţionarea mai întâi a limitelor lor are
rolul de a invita la prudenţă şI discernământ când le utilizăm. De asemenea,
configurarea chiar şi numai succintă a evoluţiei ''filosofiei'' care ghidează construcţia
acestor instrumente în ultimele decenii are drept scop relevarea complexităţii travaliului
care stă la baza realizării lor.

Sursele de eroare intânlite în utilizarea chestionarelor de personalitate

Cele mai grave probleme cu care se confruntă chestionarele de personalitate sunt
acelea ale denaturarii răspunsurilor. Spre deosebire de domeniul clinic si de cel al
consilierii unde subiectul este interesat în mod direct să dea raspunsuri într-un mod cât
mai adecvat, în alte domenii ca de ex. în selectia profesionala apare tendinta de
falsificare a raspunsurilor. Ursula Schiopu clasifica sursele de eroare care ţin de
subiectul respondent in: efectul de fatadă, efectul de reputatie bună, efectul de
originalitate, efectul de fraudă, efectul de convenienţă. (Pentru detalii vezi U. Şchiopu,
1976).
Falsificarea raspunsurilor, după Bloom si Naylor (1976), se refera la tendinta subiectilor
de a alege acele raspunsuri care îi prezintă intr-o lumina cât mai favorabilă. Subiectii în
mod constient doresc sa îşi mareasca sansele de succes fie atunci cand chestionarul
serveste unor scopuri de selectie, fie atunci când vor să beneficieze de un anumit regim
preferential.
Exista insă si o motivatie inconstientă de falsificare a răspunsurilor care angajează
mecanismele de aparare ale Eului. Posibilitatea falsificarii, modificarii raspunsurilor la
chestionarele de personalitate a facut obiectul unor experiente. Intr-unul dintre
experiente s-a cerut subiectilor primului esantion experimental sa simuleze raspunsurile
unor oameni fericiti, bine adaptati (subiectii fiind studenti). Subiectilor din al doilea
esantion experimental li s-a cerut sa simuleze dezadaptarea universitară (nefericirea,
stresul), iar celor din esantionul de control ,al 3-lea, li s-a cerut sa se refere la propriul
 9

comportament. S-au obţinut diferente remarcabile care dovedesc usurinta cu care pot fi
generate profilurile dorite. În cele doua loturi experimrntale subiectii au reusit să dea
astfel de raspunsuri incat prin prelucrarea chestionarelor s-au obtinut exact
caracteristicile propuse de experimentator.
Un excelent avertisment în ce priveste fragilitatea chestionarelor de personalitate,
şI respectiv tendinta de falsificare a raspunsurilor, il reprezintă cercetarile intreprinse de
Weastman si Green. Ei au cerut subiectilor să raspundă la un chestionar de
personalitate, ca şi cand ar candida pentru ocuparea postului de vânzator la o mare firma
si ar trebui sa isi mareasca sansele de succes. Dupa o saptamana acelorasi subiectii li s-
a cerut sa raspunda la fel de inalt motivati pentru a fi angajati în postul de bibliotecari.
Trasatura masurata, increderea în sine, a inregistrat diferente notabile intre cele doua
etape ale experimentului, ''vânzatorii'' având scoruri mai inalte decât bibliotecarii.
A doua sursă de eroare o reprezinta seturile sau montajele de raspuns. Este
vorba de efectul de set (montaj, ustanoka). Acesti termeni desemneaza faptul ca noi
percepem si reactionam în fata evenimentelor în virtutea unor experiente anterioare
stocate în adevarate matrici perceptive. Setul are rolul de a categorializa datele primare
ale experientei, deci de a le raporta la ceva cunoscut si în felul acesta de a le desprinde
semnificatia. Prin intermediul setului subiectii au tendinta să interpreteze itemii în
conformitate cu propria lor experienţă si să dea raspunsuri mai mult sau mai putin
deformate de aceste asteptari. Una din consecintele setului il reprezinta tendinta de
răspunde intr-o maniera dezirabilă social. Spre deosebire de tendinta de falsificare
constientă, conformarea la modelele de raspuns acceptate social are la baza mecanisme
mai profunde, mecanisme incostiente care sunt legate de nevoia de protectie si de
aparare impotriva criticilor sau impotiva dezaprobarii sociale. O alta categorie de erori,
legată de set, poate sa apară datorita tendintei de a răspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''.
Incuviintarea echivalează cu incercarea de a raspunde asa cum credem ca altii s-ar
astepta sa raspundem. Tot aici în categoria setului intra deviatia –sau tendinta de a da
raspunsuri necomune sau neobisnuite.
Diminuarea acestor surse de eroare se realizeaza prin următoarele metode.
 10

1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat fiind ca dezirabilitatea
sociala este sursa de eroare .
2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicaţiilor privind importanţa unui
comportament sincer care este în avantajul subiecţilor.
3. Incorporarea în chestionarele de personalitate a unor scari de control care detecteaza
tendintele de falsificare.
4. Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, asa cum este cazul, scarii K din M.M.P.I.
5. Utilizarea tehnicii alegerii fortate a raspunsurilor prin care subiectul trebuie sa aleagă
intre doi sau mai multi termeni sau fraze, egal de acceptabile dar diferite ca semnificatie
(Exemplu . : Aş dori sa am o casă : a) situată în mijlocul pădurii; b) situata în centrul
orasului; c) intre A si B).
6. Asigurarea unui numar egal de intrebari la care raspunsurile : Da –adevarat; Nu - fals
sunt semnificative.
7. Intercalarea acestor doua tipuri de intrebari astfel incat sa nu se formeze setul,
asteptarea faţă de un anumit tip de răspuns.
Trebuie semnalat, odată cu Anastasi (1978), că experienţa acumulată de
cercetători a produs o optică interesantă în legatura cu aceste erori: dacă la inceput ele
erau considerate si tratate ca o sursa de deformare, şi în consecinţă erau introduse
măsuri de contracarare a lor, ca cele mentionate mai sus, ulterior a apărut o a doua
tendinţă potrivit căreia aceste modalitati de raspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri
de raspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici durabile de personalitate.
(Chiar tendinta de a minţi este o caracteristică de personalitate foarte importanta pe care
în majoritatea profesiunulor este farte important sa o evaluam).

Dificultăţi specifice evaluării psihologice cu ajutorul chestionarelor de

personalitate
O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi (Hofstee, Costa,
Mc.Craye) au adus urmatoarele reprosuri chestionarelor de personalitate si anume:
1.Chestionarele inregistreaza limite în operationalizarea dimensiunilor de evaluat. De
exemplu a operaţionaliza sociabilitatea inseamna a-i gasi acele faţete care pot fi uşor
 11

evaluate prin intrebari adecvate. A operationaliza un concept psihologic inseamna a-l

traduce în termeni usor evaluabili. Aceleaşi limite sunt prezente şi în modul de utilizare
a limbajului în sensul că uneori limbajul stiintific este impregnat de notiuni ambigue
provenite din limbajul comun, natural. Cattell este unul dintre autorii de chestionare,
care a fost preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a propus pentru
factorii de personalitate o simbolistică internatională tocmai pentru a elimina
ambiguitătile. De asemenea, chestionarul inregistreaza
limite în privinta modului în care sunt transmise catre subiect si în care sunt
receptate de catre acesta informatiile conţinute de itemi. Nu putem fi siguri că
subiecţii vor obţine aceleaşi înţelesuri ca cele intenţionate de către cel care a redactat
itemii.
2. O alta limita o reprezinta faptul ca starea de intentionalitate a subiectului se reflecta
asupra modului în care el intelege diferit de altul, altfel nuanţat, sensul intrebarilor.
3. O alta limita este, “vizibilitatea” itemilor, faptul că sensul lor favorabil poate fi
intuit de subiect. Uneori este intuita insăşi trasatura de personalitate care este ţintită.
4. O alta limita a chestionarelor e data de faptul ca există o mare variabilitate a
comportamentelor pe care le masuram. Noi nu ajungem la trasaturi psihice direct ci prin
intermediul comportamentelor, în speţă prin comportamentele de raspuns, şI aceasta
functie de dispozitiile personale ale subiectului, de o serie de alte caracteristici care ţin
atât de mediul extern cat si de mediul intern. Subiectul poate sa raspundă la un item intr-
un fel acum si în alt fel peste o anumita perioadă de timp.
5. O altă dificultate rezidă în faptul că, datorită dreptului persoanlor testate la intimitate,
utilizarea chestionarelor de personalitate trebuie să asigure confidenţialitatea sau
anonimatul datelor investigaţiei iar testarea să aibă loc doar în beneficiul persoanei sau
în scopuri ştiinţifice.
6. Lipsa unui criteriu obiectiv de validare a chestionarelor de personalitate constituie
o altă deficienţă majoră (L. Tyler, W. Bruce Walsh, 1979). În general sunt utilzate în
calitate de criteriu diferite evaluări efectuate de profesori, persoane apropiate, şefi, ş.a.,
despre care se presupune că au o suficientă cunoaştere a subiectului testat. Din păcate
 12

evaluările sunt contaminate de către diferite surse de eroare, despre care care am
discutat în semestrul trecut.
7. Eforturile cercetătorilor de a realiza şi valida chestionare după metoda grupurilor
disjuncte (grupurile să fie cât mai asemănătoare din cât mai multe puncte de vedere şi
cât mai diferite din perspectiva caracteristicii de personalitate măsurate) s-au concretizat
în disponibilitatea acestor instrumente de măsura mai degrabă trăsturi negative decât
pozitive. Arsenalul psihodiagnostic este se pare mult mai bine instrumentat pentru a
decela, de exemplu unele deficite psihosomatice decât trăsături cum sunt
conştiinciozitatea, credibilitatea sau onestitatea unei persoane. Aşa cum vom vedea într-
un curs viitor, eforturile actuale ale realizatorilor de chestionare multifazice sunt
destinate corectării acestei deficienţe.
Datorită limitelor trecute în revistă eforturile autorilor de chestionare s-au concentrat
pe stabilirea unor principii şi metode clare care să stea la baza construcţiei acestor
instrumente.

Principii (metode) de construcţie a chestionarelor de personalitate

1) Validitatea de conţinut. Ca metodă de constructie a inventarelor de personalitate
exprima exigenţa ca esantionul de comportament desemnat prin itemi să acopere cât
mai exact gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic măsurat.
Prin analiza de itemi se stabileste gradul de reprezentativitate al fiecarui item pentru
trăsatura masurată. Analiza de conţinut se realizeaza, aşa cum am văzut în cursul opt,
fie conceptual prin consultarea unui lot de judecatori (experţi), fie prin calcularea
saturaţiei fiecărui item în factorul investigat.
2.Acordul empiric cu criteriul. Aacest procedeu controlează dacă răspunsurile
subiecţilor sunt diagnostice sau simptomatice pentru criteriul masurat. Spre deosebire
de validitatea de continut, acordul empiric cu criteriul se caracterizeaza prin faptul ca se
ia în considerare un anumit procentaj de raspunsuri semnificative la chestionar pentru a
respinge sau a reţine itemii acestuia. Astfel, dacă un procentaj mai mare de 25 % din
eşantionul de persoane normale ar răspunde semnificativ la un astfel de chestionar cu
 13

destianţie psihopatologică, itemii acestuia nu ar putea fi reţinuţi pentru că ei nu ar fi

diagnostici pentru cazurile de anormalitate.
3. Rolul teoriilor personalităţii în constructia inventarelor de personalitate
Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza teoria subiacentă drept
fundament conceptual în constructia inventarelor de personalitate.
Teoria si instrumentul coexistă în conceptia unor autori: Cattell, Eysenck, Guilford-
Zimmerman, Guilford. Teoria poate conferi probei o puternica validitate conceptuala
sau de construct. Este motivul care ne-a determinat să procedăm în cursul trecut la o
incursiune în cele mai reprezentative teorii ale personalităţii.
4. Un alt principiu se referă la metoda intuitiva sau raţională. El subliniază iportanţa
culturii şI experienţei ştiinţifice ale psihologului în alegerea acelor itemi care sunt cei
mai adecvati pentru trasatura psihică investigată. Uneori alegerea itemilor poate avea la
baza doar intuitia enculturată a psihologului sau poate sa fie rezultatul operationalizării
teoriei elborate de psihologul respectiv.
5. Metoda empirica: aceasta este intr-un fel asemanatore cu acordul empiric cu
criteriul, prin faptul că psihologul nu se intereseaza atat de conţinutul itemilor cât de
capacitatea itemilor de a diferentia subiectii din punctul de vedere considerat. În cadrul
acestei metode exista urmatorii pasi:
*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atât pe baza raţională, prin operationalizarea
unei teorii sau, cel mai lesne, prin imprumutarea unor itemi de la alte chestionare
consacrate..
*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecti format din două grupuri
asemanatoare din toate punctele de vedere, mai puţin din punct de vedere al trăsăturii
masurate.
*se determină frecventa raspunsurilor la itemi intr-un esantion sau altul si prin metoda
semnificatiei diferentelor se vede în ce masura itemii diferentiaza din punct de vedere
al trasaturii respective în cele doua esantioane (loturi).
Adjectivul empiric are rolul de a sublinia faptul că experienţa mai degrabă decât teoria
determină care răspunsuri ar trebui cotate ca fiind semnificative pentru atributul psihic
măsurat (L. Tyler, W. Bruce Walsh, 1979). Autorii citaţi exemplifică această metodă cu
 14

următorul exemplu : Un răspuns este scorat pentru scara Paranoia numai dacă apare
mult mai frecvent la subiecţii paranoizi decât la cei normali. Bineînţeles că împărţirea
subiecţilor în normali şi paranoizi se realizează pe baza diagnosticului psihiatric.
6. Metoda analizei factoriale. Cuprinde următoarele etape (L. Tyler, W. Bruce Walsh,
1979) :
1. Alegerea unui eşantion de subiecţi cât mai reprezentativ pentru populaţia căreia i
se adresează chestionarul, pe care este aplicat acest instrument.
2. Corelarea răspunsurilor la un item cu toţi ceilalţi itemi. Rezultă o matrice a
intercorelaţiilor foarte mare.
3. Analiza factorială traduce (condensează) aceste intercorelaţii în factori. Aşa cum
vom vedea într-un curs viitor R. B. Cattell reprezintă unul dintre exponenţii cei
mai de seamă a acestei direcţii.
4. Sunt păstraţi itemii care corelează cel mai înalt cu factorii decelaţi în etapa
precedentă.
Elaborarea chestionarelor de personalitate, indiferent de metoda utilizată,
parcurge o serie de etape: se alege în primul rand tipul de chestionar potrivit scopului
urmărit (consiliere, selecţie, orientare, etc.); se construieste un set de itemi dupa
pricipiile si metodele enunţate mai inainte. În aceasta etapa au loc unele ajustari ale
chestionarului (standardizarea instructajului, a tipului de raspuns, realizarea unor itemi
sau scale de validare ale chesionarului); se realizează unele exemple introductive care
preced itemii şI servesc pentru antrenament preliminar administrării chestionarului. Are
loc validarea statistică a chestionarului prin: analiza de itemi, prin validarea cu criteriul
sau prin analiză factorială. În acesta faza are loc standardizarea interpretării
chestionarului, etalonarea lui.
Trăsătura psihică măsurată poate fi definită ca un mod stabil de comportament. Ea are
insuşirea scalaritatii deci se prezinta ca un continuum între două extreme. Pentru a
evalua persoana printr-o trasatura sau alta trebuie să verificăm în ce masură raspunsurile
(frecventa, intensitatea lor) exprimă un anumit grad de dezvoltare a trasaturii pentru
subietul respectiv. Acest lucru nu ar fi posibil în lipsa tabelelor de norme.
 15

In constructia chestionarelor există o adevarată tendinţă evolutivă care merge de la

focalizarea cercetărilor din deceniile trecute pe unităţile molare reprezentate de scalele
chestionarelor, la atenţia specială acordată astăzi unor aspecte moleculare care ţin de
constructia itemilor. Această noua directie este inaugurata de o serie de psihologi,
realizatori de chestionare cum ar fi De Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini,
Ostehdorf ş.a., aparţinând scolilor germană, olandeză , respectiv, italiană.
Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarata epocă de aur în cercetarile
privind constructia chestionarelor. Autorii de chestionare si-au pus pentru prima dată o
serie de probleme privind modul de construcţie a itemilor (Pentru detalii vezi în M.
Minulescu, 1996)
Problemele cercetate de autorii moderni în constructia chestionarelor:
Cum trebuie construit lotul initial de itemi si cum trebuie ei scrisi, redactati ?
Cum influenteaza caracteristicile formale si de conţinut ale formularii itemilor modul în
care subiectii vor intelege acesti itemi.? Aceste probleme vor sa demonstreze
implicaţiile extraordinare pe care limbajul utilizat în formularea itemilor il are asupra
ceea ce inteleg subiectii si asupra comportamentului lor de raspuns, implicit asupra
validităţii chestionarului.
Ca urmare a acestor probleme s-au elaborat strategii speciale de elaborare a
itemilor, strategii care-si pun probleme de limbaj. Primul dintre cei care au elaborat o
astfel de strategie este Jakson. Metoda lui este următoarea:
Se alege un grup de judecatori (experti). Ei vor fi solicitaţi să evalueze gradul de
adecvare a itemilor la trăsătura măsurată de chestionar. Li se furnizează alături de
chestionarul ipotetic o descriere a unor persone tintă (de exemplu două personaje
publice foarte bine cunoscute) care exemplifică prin comportamentul lor trăsatura care
ne interesează. Urmează evaluarea de catre experti a probabilitatii ca persoanele ţintă
să aprobe fiecare din itemii respectivi. Judecatorii mai trebuie sa aprecieze relevanţa
itemilor propuşi pentru trasatura în cauză .
Mai exista o alta strategie elaborată în 1983 de Buss si Craick. Ei au pus la punct
ulmatorul algoritm:
 16

-Se realizeaza un set de trasături selectate în mod sistematic dintr-un model de

comportament interpersonal;
-Un esantion larg de subiecti identifică comportamente observabile care corespund
trasaturii respective, adică acele comportamente care sunt manifestarea obiectivă a
trasaturii în cauză;
-Un alt lot de subiecti apreciaza prin rangare gradul de reprezentativitate al acestor
comportamente pentru trasatura dată. Se pune intrebarea de ce nu folosim judecatori ci
folosim “oameni de pe strada”. Raspunsul ar fi acela ca această metoda doreste sa
capitalizeze experienta sociala privind cunoastrea oamenilor, experienţă stocată în
limbajele naturale.
Una din paradigmele fundamentale ale acestei direcţii în constructia chestionarelor este
larg intalnita în construcţia instrumentelor care evalueaza personalitatea din perspectiva
modelului Big Five. Potrivit ei limba encodează, adica stochează experienţa sociala de
cunoaştere a persoanelor. Totuşi folosirea limbajelor naturale naşte o serie de probleme
privind imprecizia termenilor. Angleitner si Osterndoff propun trei modalităţi de
contracarare a acestui inconvenient: 1) taxonomia tipurilor de personalitate care pot fi
regăsite în limbajul natural. Acesta taxonomie cuprinde sase categorii de conţinuturi pe
care le-am putea intalni mai frecvent în limbaj: trasaturi stabile, stari si dispozitii
psihice, activitati, roluri sociale, relatii si efecte sociale, abilitati si calitati, caracteristici
fizice; 2) specificarea unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu sunt
diferentiatori cum ar fi cei care se refera la originea geografica ( clasificarea oamenilor
în olteni, moldoveni, ardeleni nu conţine o experienţă tipologică demnă de a fi
transferată ştiinţei)
Acesta este un filtru prin care reţinem termenii cu valoare de cunoastere a
personalitatii proveniţi din limbajul comun, şi de respingere a celor fără o astfel de
valoare. Apelam la o grilă de identificare prin care se exclud termenii care nu intră în
mod potrivit în propozitii standard. Exemplu pentru: adjective : cât de ….este X?;
adverbe: cât de …. s-a comportat X?
De Raad în 1981 identifică o directie de valorificare a limbajului comun personalitatii
pe baza distincţiei realizate cu ajutorul partilor de vorbire (adjective, substanative,
 17

verbe). Substantivele, spune autorul, conduc la trăsaturi mai corecte si mai bine definite
si cuprind cele mai extreme semnificatii ale dimensiunii cercetate. Adverbele, în
schimb, sunt mai puţin relevante pentru personalitate si, în masura în care considerăm
că sunt determinate de anumikte dispoziţii, captaeză aspecte temperamentale.
Adjectivele captează cel mai bine caracteristicile de personalitate si nu întâmplător
unele chestionare functionează ca listă de adjective unde subiecţii trebuie să le alegă pe
cele care li se potrivesc cel mai bine .
Exită şi o directie, contrară, în realizarea chestionarelor pe care o vom întalni la
C.P.I. unde autorul a plecat de la itemi aparţinând altor chestionare. În acelasi timp H.
Gugh, autorul CPI, a construit si itemi proprii.
În construcţia chestionarelor s-a desprins următorul principiu privind validitatea
scalelor: scalele care evaluează constructe similare dar provin din chestionare diferite,
tind sa cuprinda aceiasi itemi, sau itemi relativi asemanatori, indiferent de metoda de
constructie si de teoria subiacenta.