Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertăți

Conf.univ.dr. Marieta SAFTA

 Izvoarele dreptului constituţional

Surse materiale Surse formale

Ansamblul factorilor și Forma pe care o îmbracă norma
juridică elaborată de un anumit
condițiilor de configurare, de factor competent al puterii,
determinare a dreptului: respectiv forma în care este
social-politici, istorici, exprimată acea normă juridică
economici, materiali și în funcție de organul de stat
spirituali, inclusiv faptele, care le emite și de competența
acestuia, domeniul pe care îl
acțiunile etc. reglementează, ierarhia forței
juridice a actului normativ
respectiv, procedura sau
tehnica legislativă prin care
este elaborată etc.
 Clasificarea izvoarelor dreptului constituţional
După nivelul normei:

Surse Surse
naționale europene

Surse
internaționale
 Clasificarea izvoarelor dreptului constituţional
După forma lor:
SCRISE
- directe = actul normativ
- indirecte = jurisprudența

NESCRISE
- cutuma
 Clasificarea izvoarelor dreptului constituţional
După ierarhia normelor:

Izvoare Izvoare
principale subordonate
 Actul normativ

Actul normativ reprezintă izvorul de drept creat de organe ale

autorității publice, învestite cu competențe normative, și curpinde
norme general-obligatorii a căror aplicare poate fi realizată și prin
intervenția forței coercitive a statului.
Ierarhia actelor normative ca izvoare ale dreptului
constituțional

Legi
constituționale

Legea
Legi organice

Legi ordinare
 Constituția sau legile constituționale

Constituția și implicit legile constituționale (de exemplu

legile de revizuire a Constituției)constituie categoria de legi supreme,
cu forță juridică superioară tuturor celorlalte legi și acte normative
subordonate legii.

Obiectul de reglementare îl constituie organizarea puterilor în

stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, îndatoririle
fundamentale ale acestora, precum și principiile logico-juridice ce
stau la baza exercitării puterii de stat în societate.
 Legile organice

Legile organice sunt considerate de puterea constituantă

originară ca prelungiri ale dispozițiilor constituționale.

Obiectul de reglementare îl constituie organizarea,

funcționarea și structura diferitelor organe ale statului sau la
domenii speciale ale vieții sociale.
➢Art.73 din Constituție
➢Art.76 alin.1 din Constituție
 Legile ordinare

Legile ordinare sunt toate celelalte legi elaborate de

Parlament, în alte domenii decât cele rezervate legilor
constituționale sau organice.

Domeniul legilor ordinare nu este circumscris în Legea

fundamentală, în cuprinsul său intrând orice relație socială (grup de
relații sociale), cu un anumit grad de generalitate și a căror
importanță impun adoptarea unei legi.

➢Art.76 alin.2 din Constituție

 Decretul-lege

Decretul-lege are un conținut și un caracter hibrid, din

perspectiva organului emitent el aparține puterii executive, dar din
perspectiva forței sale juridice el aparține legii.

Este actul normativ emis de Guvern în virtutea unei abilitări

legislative ori a unei îndrituiri date de Constituție sau, chiar în
absența acestora, în situații revoluționare.
 Hotărârile Parlamentului

Hotărârile Parlamentului reprezintă o categorie de acte

normative emise de Parlament în exercitarea atribuțiilor sale.

În funcție de obiectul lor, hotărârile Parlamentului se adoptă

cu:
a) votul majorității fiecărei Camere, în cazurile privind
Regulamentele Camerelor;
b) votul majorității membrilor prezenți din fiecare cameră, în cazul
celorlalte hotărâri.
Art.76 alin.1 și 2 din Constituție
 Ordonanțele guvernamentale

Ordonanțele guvernamentale sunt acte normative emise de

Guvern, dar cu putere de lege, care își au izvorul în competența
delegată de către Parlament.
- art.115 din Constituție
 Ordonanțele guvernamentale se clasifică în:
Ordonanțe care se emit în temeiul
unei legi de abilitare și a
Constituției, prin care Guvernul este
împuternicit de Parlament să emită
actul normativ respectiv într-un
anumit domeniu și într-o anumită
perioadă.
NB: Prin ordonanță nu se poate
reglementa în domeniile rezervate
legilor organice.
Ordonanțe de urgență care
constituie o formă de reglementare
pe care Guvernul o poate realiza
numai în situații extraodinare, a
căror reglementare nu poate fi
amânată, având obligația să
motiveze urgența în cuprinsul
acestora.
NB: Ordonanțele de urgență nu pot
fi adoptate în domeniul legilor
constituționale, nu pot afecta
regimul instituțiilor statului,
drepturile, libertățile și îndatoririle
prevăzute de Constituție.
Bibliografie suplimentară – tematica: limitele reglementării prin
ordonanțe de urgență

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [9 iunie – 3 iulie 2020].

Deciziile Curții Constituționale cu privire la Măsurile Covid-19
Marieta SAFTA
• https://www.juridice.ro/689004/nota-de-jurisprudenta-a-curtii-
constitutionale-9-iunie-3-iulie-2020-deciziile-curtii-constitutionale-cu-
privire-la-masurile-covid-19.html
 Decretul
Decretul este actul cu caracter normativ sau cu caracter individual
emis, în sistemul nostru de drept, de președintele statului.

➢exemple de decrete cu caracter normativ: decretul prin care Președintele

declară starea de urgență, starea de asediu, cele de organizare a
referendumului național consultativ.

➢exemple de decrete cu caracter individual: decrete de grațiere, decrete

de numire în funcții publice, de acordare a unor decorații.

NB: Decretele se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la data

publicării.
 Actele normative internaționale: izvoare ale dreptului
constituțional
1. Teoria monistă = norma internațională este de
aplicabilitate imediată, fără a fi admisă sau transformată în ordinea
internă a statului parte la ea.

2. Teoria dualistă = dreptul intern și dreptul internațional

sunt sisteme independente și separate.
Constituția României cuprinde trei texte de referință cu privire
la sursele internaționale ale dreptuluiși raportarea acetsora la
sistemul român de drept:
a) Art.11 - Dreptul internațional și intern
b) Art. 20 - Tratatele naționale privind drepturile omului
c) Art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
 Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern

(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-

credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină
parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate
avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile

cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile.
 Constituția
norme care reglementează
drepturi și libertăți
fundamentale

interpretarea
Constituției în
concordanță cu tratatele
internaționale în materia
drepturilor și libertăților
fundamentale la care
România este parte
în caz de neconcordanță -
aplicarea prioritară a
Tratatelor internaționale în
materia drepturilor și
libertăților fundamentale la
care România este parte
cu excepția cazului în care
Constituția sau legile
interne conțin dispoziții
mai favorabile
Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul

transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun
cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege
adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă
de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea
la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească
garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din
prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu
caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii
Europene.
 Cutuma

Cutuma (obiceiul) = rezultatul unei experiențe de viață a unei

comunități, repetării unei practici, atât de înrădăcinată încât oamenii
consideră că prin intermediul obiceiului își exercită de fapt un drept
pozitiv, adică prevăzut de lege.

Cutuma ca izvor de drept are o importanță pondere în

sistemele de drept anglo-saxon, constituind în unele cazuri, chiar
parte a Constituției.

Constituția României face trimitere la obicei în dispozițiile art.

44 privitor la dreptul de proprietate.
 Jurisprudența

Jurisprudența (practica judecătorească) = totalitatea

hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de toate gradele,
fie ca totalitate a soluțiilor pronunțate de instanțe judecătorești în
litigiile ce au ca obiect raporturi juridice dintr-un anumit domeniu,
fie drept concepție în principiu reafirmată constant, a instanței
supreme într-o anumită problemă de drept ivită în activitatea de
judecată, concepție obiectivată prin hotărârile acesteia și transpusă
în practica tuturor celorlalte instanțe în temeiul autorității judiciare a
acestei instanțe, în condițiile legii.
Articolul 147 din Constituție - Deciziile Curţii Constituţionale

• (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente,
constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile
Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale
sunt suspendate de drept.
• (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea
lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
• (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost
constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de
neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind
neconstituţional nu poate fi ratificat.
• (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data
publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
• Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de
Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru
viitor, adică vizează cu aceleaşi efecte toate autorităţile publice şi toate
subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în
exercitarea controlului concret, posterior, admite excepţia de
neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, şi nu
numai inter partes litigantes (Decizia nr. 1018 din 19 iulie 2010, M. Of. nr.
511 din 22 iulie 2010).
• Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică
normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi
aplicarea pentru viitor (Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului
de lege privind revizuirea Constituţiei României, M. Of. nr. 440 din 23 iunie
2011).
• Decizia Curții Constituționale face parte din ordinea juridică normativă (a se vedea
Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, M. Of. nr. 605 din 14 august 2008), fără a se identifica, în
sens formal, cu norma juridică. Totodată, întrucât nu poate fi separată de efectele de
drept constituțional pe care aceasta le produce, decizia se prezintă ca un tot unitar sub
aspectul naturii și efectelor sale juridice. În acest context, Curtea subliniază că deciziile
simple (sau extreme) de admitere a sesizărilor de neconstituționalitate sau cele sub
rezervă de interpretare constituie un izvor formal distinct al dreptului constituțional,
preiau forța juridică a normelor constituționale pe care le interpretează și se adresează
tuturor subiectelor de drept. Prin urmare, deși are caracter jurisdicțional, art. 147 alin. (4)
din Constituție conferă deciziei antereferite forța normelor constituționale, pe care nu o
limitează la cazul dat, ci îi atribuie un caracter erga omnes, ceea ce înseamnă că ea
trebuie respectată și aplicată de către toate subiectele de drept cărora li se adresează. De
aceea, Curtea apreciază că, deși decizia sa nu se identifică cu norma/actul legislativ,
efectele sale sunt similare acestuia, astfel că, prin intermediul acestora, decizia stabilește
reguli de conduită ce se impun a fi urmate, drept care face parte din ordinea normativă a
statului (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, M. Of. nr. 97 din 7 februarie 2019).