Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

An universitar: 2019-2020

Specializarea: Asistență Socială, I.D.

Anul I, Semestrul II

PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Profesor coordonator:

Asoc Bostan Cristina

Student: Zelincă Anamaria

Anul I, sem. II -grupa 1-I.D.

3. Descrieti și definiti caracteristicile influenței sociale și a puterii sociale. Identificați bazele
puterii sociale si construiti cate un exemplu pentru fiecare în parte (material pentru lectura
„Bazele puterii sociale” - French & Raven, material incarcat online).

Teoria influenţei şi a puterii sociale se limitează la influenţa exercitată asupra unei

persoane P de către un agent social O. O putând fi o altă persoană, un rol, o normă, un grup sau o
parte dintr-un grup. Nu ne ocupăm de influenţa socială exercitată asupra unui grup.

Influenţa lui O asupra sistemului a în spaţiul de viaţă al lui P se defineşte ca o rezultantă

ce acţionează asupra sistemului a avându-şi originea într-un act al lui O. Această rezultantă
indusă de O se compune din două forţe, o forţă tinzând să schimbe sistemul în direcţia dorită de
O, şi o forţă de rezistenţă acţionând în sens contrar, declanşată de acelaşi act al lui O.

Conform acestei definiţii, influenţa lui O nu include forţele proprii lui P şi nici forţele
induse de alţi agenţi sociali, în consecinţă, "influenţa" lui O se cuvine distinsă de "controlul"
exercitat de O asupra lui P. O se poate dovedi capabil să inducă forţe considerabile pentru al
determina pe P la o anumită acţiune (de exemplu, O exercită o puternică influentă asupra lui P),
dar dacă forţele de sens contrar induse de o altă persoană sau de nevoile lui P sunt mai mari, P se
va deplasa într-o direcţie opusă (deci O nu va exercita control asupra lui P). Astfel, schimbarea
psihologică a lui P nu poate fi considerată o definiţie operaţională a influenţei sociale a lui O
asupra lui P decât dacă efectele altor forţe au fost eliminate.

Presupunem că orice sistem se află în interdependenţă cu alte părţi ale spaţiului de viaţă,
dacă o schimbare în primul poate produce schimbări în celelalte. Totuşi, această teorie pune
accentul pe schimbările primare ale unui sistem produse în mod direct prin influenţă socială; ea
se ocupă mai puţin de schimbările secundare ce se produc indirect asupra altor sisteme, sau de
schimbările primare produse prin influenţe non-sociale. În mod obişnuit, influenţa socială se
exercită printr-un act intenţional al lui O. Totuşi, nu dorim să limităm definiţia "actului" la un
astfel de comportament conştient. Influenţa ar putea foarte bine să rezulte din prezenţa pasivă a
lui O, fără ca acesta să transmită mesaje verbale sau să facă gesturi semnificative. Simpla
prezenţă a poliţistului la colţul străzii poate fi socotită ca o acţiune exercitându-se asupra
şoferului ce depăşeşte viteza legală. Aceste acte ale agentului inductor pot avea o forţă variabilă,
O poate să nu-şi utilizeze întotdeauna în totalitate puterea. De pildă, poliţistul poate fie să se
mulţumească să privească, fie să acţioneze direct, oprindu-1 pe şoferulinfractor. Influenţa unui
act nu are întotdeauna sensul dorit de O. Direcţia rezultantei în P va depinde de mărimea relativă
a forţei induse declanşată de actul lui O şi de forţa de rezistenţă, dirijată în sens contrar,
declanşată de acelaşi act. în cazul în care O intenţionează să-1 influenţeze pe P într-o direcţie
dată, o rezultantă în această direcţie poate fi numită influenţă pozitivă, în vreme ce o rezultantă
într-o direcţie opusă poate fi numită influenţă negativă. Dacă O produce schimbarea dorită, el a
exercitat un control pozitiv, dar dacă a determinat o schimbare întro direcţie opusă, aşa cum se
întîmplă în negativismul copiilor sau în fenomenul grupurilor de referinţă negative, el a exercitat
un control negativ.
 Forţa puterii lui O asupra lui P într-un sistem a se defineşte ca influenţa potenţială
maximă pe care O este capabil să o exercite asupra lui P, Potrivit acestei definiţii, influenţa ţine
de energia cinetică, tot aşa cum puterea ţine de influenţa potenţială. Presupunem că O este
capabil de acte diverse care, în virtutea unei relaţii mai mult sau mai puţin durabile cu P, sunt
susceptibile să exercite o influenţă asupra lui P ("). Puterea lui O se măsoară după maximumul
influenţei sale posibile, chiar dacă el se poate decide să nu exercite decât o parte din puterea sa
totală. O definiţie echivalentă a puterii poate fi exprimată prin rezultanta celor două forţe
declanşate de actul lui O : una în direcţia tentativei de influenţă a lui O, şi o alta, de rezistenţă în
direcţia opusă. Puterea este rezultanta maximă a acestor două forţe :

Puterea lui O/P(a) = (f ax - f ax) max, unde originea celor două forţe se găseşte într-un act
al lui O. Astfel, puterea lui O faţă de sistemul a al lui P corespunde rezultantei maxime a celor
două forţe declanşate de un act posibil al lui O : (a) forţa pe care O o poate exercita asupra
sistemului a pentru a se deplasa în direcţia x, (b) forţa de rezistenţă în direcţia opusă O- De
fiecare dată când prima componentă este mai mare decât a doua, există o putere pozitivă;
dimpotrivă, dacă a doua componentă este mai mare decât prima, O dispune de o putere negativă
asupra lui P.

E necesar să definim puterea referindu-ne la un sistem specific întrucât puterea lui O/P
poate varia considerabil de la un sistem la altul. O poate avea multă putere în a controla actele lui
P, dar foarte puţină în a-i controla opiniile. Desigur, o putere mare a lui O asupra lui P nu implică
o putere redusă a lui P asupra lui O; cele două variabile sunt independente din punct de vedere
conceptual. Este comod să definim sfera puterii (jurisdicţia ) ca ansamblul tuturor sistemelor în
care O are o putere mai mare decât zero. Un director poate avea o sferă mare de putere asupra
soţiei sale, şi o sferă restrânsă asupra angajatului său. Vom utiliza termenul "importanţă a
puterii" pentru a desemna puterea lui O asupra lui P în toate sistemele cuprinse în jurisdicţia sa.

Prin bază a puterii desemnăm raportul între O şi P aflat la originea acestei puteri. Foarte
rar se întâmplă ca un caz de putere dat să aibă un singur izvor. In mod normal, relaţia dintre O şi
P se caracterizează prin existenţa unei pluralităţi de variabile, calitativ diferite, ce constituie
bazele puterii. Chiar dacă. neândoielnic, există mai multe baze de putere ce pot fi distinse, noi
vom defini aici cinci dintre ele care ni se par deosebit de importante şi de larg răspândite. Cele
cinci baze ale puterii sunt:

(a) puterea de recompensare, bazată pe percepţia lui P că O are posibilitatea să-i ofere
recompense;

De exemplu, puterea de recompensare a subalternilor este determininată de capacitatea

managerilor de a satisfice cerințele subalternilor ca recompensă pentru prestația lor. Măsura în
care subordonații apreciază valoarea recompenselor pe care un manager le poate
oferi( evidențiere, promovare, bani, timp liber etc) îi determină să răspundă favorabil
solicitărilor, pentru a le obține.
 (b) puterea de coerciţie, bazată pe percepţia lui P că O are posibilitatea de a-i aplica
pedepse;

Spre exemplu, puterea coercitivă se bazează pe controlul prin care un manager intervine
pentru a corecta comportamentul subalternilor. El poate să retrogrdeze, să nu plătescă sporurile
salariale, să dea mustrări sau să concedieze personalul. Însă, acestă metodă nu duce la rezultate
positive, iar subalternii știu că vor fi pedepsiți pentru prestațiile de slabă calitate și pot găsi căi de
a evita să fie sancționați.

(c) puterea legitimă, bazată pe percepţia lui P că O are în mod legitim dreptul de a-i
prescrie comportamentul;

De exemplu, puterea legitimă este furnizată de poziția pe care un manager o deține în

cadrul unei organizații. Managerul are dreptul de solicita subalternilor să realizeze sarcinile ce
le revin, iar ei au obligația să se supună acestor cerințe.

(d) puterea de referinţă, bazată pe identificarea lui P cu O;

De exemplu, puterea de referință constă în influențarea comportamenului subalternilor

prin exemplul propriu al managerului sau liderului. Acestă putere se referă la abilitatea unei
personae de a influența comportamenul altora, ca rezultat al aprecierii, încrederii sau admirației
lor.

(e) puterea de competenţă, bazată pe percepţia că O are experienţă sau cunoştinţe

speciale.

Spre exemplu, puterea de competență este abilitatea personală a comportamentului

celorlați membri ai grupului prin pricepere, talent sau cunoștințe de specialitate.

Bibbliografie:

https://elearning.fssp.uaic.ro/pluginfile.php/6027/mod_resource/content/1/Bazele%20puterii
%20sociale.pdf