Radu Stanca; Frunzele – Elegie de toamna

1. Sinonimul contextual pentru cuvantul invaluita este „imbracata” si pentru a

depana este „a desfasura”.

2. Cuvantul a carui forma nu mai este conforma cu normele limbii literare

actuale este „alaturea”.

3. in ceasul al doisprezecelea, a se da de ceasul mortii, a-i suna ceasul

4. Structurile care pun in evidenta prezenta eului liric sunt: „Aseaza-mi-te

alaturea”, „Fa focul”, „Fereste-ma”, „preumbla-te”

5. O tema prezenta in text este efemeritatea fiintei umane, trecerea ireversibila a

timpului si un motiv literar este cel al toamnei si al frunzelor moarte.

6. Uzitarea modului imperativ al verbelor este o marca a lirismului subiectiv si

implicit a eului liric. Astfel, poezia capata forma unui monolog adresat. Formele
de imperativ exprima vointa hotarata si cererile arzatoare ale eului liric ce iau
forma unor porunci adresate fiintei iubite. Chinuit de ideea efemeritatii fiintei
umane si de regretul vremurilor apuse, acesta doreste cu tarie sa evadeze din
realitatea dezolanta. Tonul autoritar, ritmul alert al confesiunii este sustinut de
folosirea modului imperativ care sugereaza totodata deznadejdea si disperarea
eului liric.

7. Frunzele moarte purtate de vant simbolizeaza atat efemeritatea fiintei umane

cat si cat de nesimnificativ si neputincios este omul in fata naturii, in raport cu
universul. Timpul trece in mod ireversibil iar omul este purtat prin viata precum
frunzele uscate de vant, neputand sa se impotriveasca destinului. Constientizarea
dramei umane, a realitatii necrutatoare genereaza deznadejde, angoasa, dezolare.
Astfel, eul liric este inspaimantat, este cuprins de tristete, cautand refugiu si
alinare in iubire.

8. Titlul poeziei, „Frunzele-Elegie de toamna”, fixeaza motivul central al

acesteia, toamna. Prin referire la specia genului liric, elegia, este anticipata
incarcatura afectiva a poeziei, sentimentele dominante fiind melancolia, durerea,
regretul. De asemenea, titlul prefigureaza ideea de ansamblu a textului, aceea a
spulberarii iluziilor si sperantelor la gandul perisabilitatii fiintei umane. Este
dezvaluit si elementul central in jurul caruia graviteaza intregul discurs liric,
frunzele, si care, reluat in cadrul fiecarei strofe, accentueaza ideea deznadejdii, a
disperarii si tristetii eului liric. Astfel, inca din titlu este fixat cadrul natural
metaforic, toamna cu frunzele moarte, cadru necesar exprimarii unor trairi de o
asemenea gravitate si intensitate.

9. Limbajul poetic se remarca prin expresivitate. In cadrul poeziei,

expresivitatea este realizata prin figurile de stil existente, precum metafora,
personificarea, inversiunea cu rol de accentuare a ideii poetice. Astfel, se
remarca personificarea „frunzele sub pasi, cum gem” care se constituie totodata
intr-o imagine artistica auditiva. Personificarea e menita sa exprime zbuciumul
interior, deznadejdea si durerea provocate de drama omului a carui sperante s-au
spulberat. Amploarea suferintei interioare si a temerilor este evidentiata prin
inversiunea „vasta urgie”. Expresivitatea limbajului poetic este dovedita si de
uzitarea metaforei, cum este cea din versul „Sa nu simt frunzele cum zboara in
vant”. Prin intermediul acestei metafore este vehiculata ideea trecerii ireversibile
a timpului care ia cu sine toate sperantele. Eul liric ar dori sa se sustraga acestei
realitati dureroase si sa opreasca timpul, ceea ce reiese din verbul la modul
conjunctiv „Sa nu simt”.
Astfel, expresivitatea la nivelul limbajului poetic se realizeaza prin intermediul
figurilor de stil folosite in cadrul poeziei.