CURS 14

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Menţinerea pe locaţie.
Dinamica sistemelor ancorate.
Ancore.
 Comportarea unui plutitor ancorat in valuri
Cazul unui semisubmersibil

Schema de realizare a experimentului pentru cazul ancorării

Tipul lanţului Valoarea pretensionării Tpre [kgf]

q1 0,891 1,024
q2 0,929 1,024
q3 0,365 0,635 1,024 1,350
q4 1,024 1,209*
q5 1,024 1,745
Tabelul probelor experimentale realizate
 Influenţa calibrului lanţului Tpre=1,024 Kgf Influenţa calibrului lanţului Tpre=1,024 Kgf
xa /ζ a xa/ζa
2,50 2,50

liber liber

q1 q2
2,00 2,00

1,50 1,50

1,00 1,00

0,50 0,50

0,00 0,00
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00 1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00
T [s] T [s]

Funcţiile de răspuns în frecvenţă ale oscilaţiilor de translaţie longitudinală (surge)

pentru pretensionare constantă.
Influenţa calibrului lanţului. Exemplu pentru 2 calibre.
z a /ζ a Influenţa pretensionării pentru q3=ct. z a /ζ a Influenţa pretensionării pentru q3=ct.
2,50 2,50

liber liber
Tpre=1,350 Kgf
Tpre=0,635 Kgf
2,00 2,00

1,50 1,50

1,00 1,00

0,50 0,50

0,00
0,00
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00
T [s] T [s]

Funcţiile de răspuns în frecvenţă ale oscilaţiilor de translaţie verticală (heave) pentru

calibrul constant al lanţului.
Influenţa pretensionării. Exemplu pentru 2 pretensionãri
υa /kζa Th =0,874 Kgf
υa /kζa Th =0,874 Kgf

2,50 2,50

2,00 2,00

1,50 1,50

1,00 1,00

0,50 0,50

0,00
0,00
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 3,50 4,00
T [s]
liber q1 pretensionare=0,891 Kgf liber q5 pretensionare=1,745 Kgf T [s]

Funcţiile de răspuns în frecvenţă ale oscilaţiilor de tangaj (pitch) pentru două

calibre. Componenta orizontală a pretensionării este constantă.
Datele prezentate până acum sunt practic valabile pentru o
configuraţie bilaterală în care există o ramură activă şi perechea
ei.
Procedurile menţionate pentru analiza quasistatică pot fi extinse
pentru cazul ancorării multiple cu turret sau cu lanţuri distribuite
ca în figurile de mai jos.

Ancorare distribuită

Ancorare cu turret
După cum s-a menţionat, analiza quasi-statică presupune
considerarea numai a amplitudinilor mişcărilor orizontale
(surge şi sway) folosind caracteristicile statice funcţie de
unghiurile de incidenţă. În mod practic, este de fapt
considerată numai direcţia cea mai solicitată fiind utilizat, în
plus şi principiul suprapunerii efectelor valului, curentului şi
vântului. Acest lucru reiese din principiul metodei expuse
anterior.
O modalitate mai aproape de realitatea fizică o constituie
utilizarea unui factor de amplificare, sau coeficient de
„dinamicitate” care poate fi aplicat prin majorarea forţelor
aplicate capătului liber al lanţului în punctul de prindere
(fairlead). Valoarea acestui coeficient poate fi evaluată prin
calcularea acceleraţiilor în punctul de prindere pe baza
funcţiilor de răspuns în frecvenţă ale mişcărilor (RAO) şi a
fazelor acestora.
Pentru aplicaţii practice, literatura de specialitate recomandă valori
bazate pe statistică, funcţie de starea mării, ca în tabelul de mai jos
pentru operarea macaralelor plutitoare sau pentru ridicarea maselor
pe platforme fixe de pe nave aflate în mişcare de oscilaţie verticală
(heave). Totuşi, este important de subliniat că nivelul stării mării
pâna la care astfel de operaţiuni sunt permise este limitat datorită
riscurilor pe care le presupune dar şi a limitelor fizice legate de
activităţile umane la bordul navelor.
O manieră mai corectă de abordare presupune şi
considerarea influenţei sistemului de menţinere pe locaţie, în
acest caz sistemul de ancorare, asupra mişcării generale a
ansamblului. O posibilitate de abordare o constituie, după
cum s-a mai precizat, integrarea în termenul de redresare a
forţelor din elementele de legare, T, corespunzând mişcărilor
în plan suprafeţei libere.
oo o
( M + A) X + B ⋅ X + (C + T ) X = Fw
Aceste valori pot fi preluate din caracteristicile statice ale
sisemului de ancorare pentru diverse unghiuri de incidenţă.
În acest fel, matricea forţelor de redresare va conţine şi
componentele de redresare din plan care vor influenţa
mişcările surge, sway şi yaw. În plus, este posibilă şi
afectarea mişcărilor roll, pitch şi heave datorită forţelor
verticale din sistemul de menţinere pe locaţie sau a forţelor
verticale rezultate din operarea ansamblului (forţe
operaţionale).
Rezolvarea presupune parcurgerea unor etape având în vedere
considerarea forţelor din linia de ancorare prin utilizarea
caracteristicii statice constituită din valori discrete (numerice):
- determinarea RAO pentru plutitorul liber şi deci şi a amplitudinilor
mişcărilor în plan orizontal funcţie de frecvenţa de excitaţie a valului;
- utilizarea amplitudinilor mişcărilor pentru evaluarea valorilor forţelor
din caracteristica statică a ansamblului;
- rezolvarea sistemului general de ecuaţii cu considerarea influenţei
liniei de ancorare. Spre deosebire de analiza quasi-statică, în acest
caz, este considerată şi influenţa liniei de ancorare sau, altfel spus,
este considerată şi „rigiditatea” sistemului de ancorare/legare;
- determinarea acceleraţiilor în punctele de cuplare ale liniilor de
ancorare la plutitor (fairlead);
- utilizarea acestor valori pentru dimensionarea liniilor de legare.
Procesul este iterativ.
O altă modalitate de evaluare a comportării sistemului ancorat este
posibil de realizat prin iteraţii succesive utilizându-se ecuaţia în care
termenul datorat sistemului de menţinere pe locaţie este considerat,
alături de excitaţia valului (în membrul drept al ecuaţiilor de
mişcare).
oo o
( M + A) X + B ⋅ X + CX = FW + T
În cazuri practice rezolvarea sistemului de ecuaţii diferenţiale de
mişcare se realizează prin asumarea ipotezei că masele adiţionale
A şi coeficienţii de amortizare B sunt independente de
frecvenţă, astfel încât ecuaţia de mişcare poate fi privită ca o
ecuaţie diferenţială în domeniul de timp. Soluţia poate conţine
componente de frecvenţă joasă (subarmonice) sau componente de
frecvenţă înaltă (superarmonice) faţă de frecvenţa de excitaţie.
Ipoteza coeficienţilor hidrodinamici constanţi reprezintă totuşi o
aproximare destul de grosieră şi nu poate fi justificată mai ales în
condiţii de apă putin adâncă (rapoarte mici între pescajul plutitorului
şi adâncimea apei) când coeficienţii depind sensibil de variaţiile de
frecvenţă.
O manieră mai complexă de abordare consideră dependenţa
de frecvenţă a maselor adiţionale şi a coeficienţilor de
amortizare, termenii neliniari datoraţi sistemului de ancorare,
T, fiind înglobaţi în termenul de excitaţie, conform ecuaţiei de
mai sus.
Ecuaţia poate fi rezolvata în domeniul de frecvenţă. Datele
care reprezintă forţele din linia de ancorare derivă mai întâi din
caracteristica statică a sistemului, sau din descrierea analitică
a dependenţei dintre deplasarea structurii şi încărcare.
În continuare, o primă estimare a forţelor dinamice din linia de
ancorare poate fi realizată pe baza funcţiilor de răspuns în
frecvenţă ale mişcărilor, în scopul utilizării acestora în
metodele teoretice ale dinamicii liniei de ancorare, sau pentru
testele de oscilare forţată ale acesteia. În astfel de cazuri, se
consideră că mişcarea capătului liber al liniei de ancorare este
impusă de structura plutitoare, datorită masei sale superioare.
Câmpul petrolier “Athena”
FPSO with turret system
inside the hull
FPSO with external turret
BW turret mooring system detail
În aceste cazuri se scriu ecuaţiile de echilibru corespunzătoare
când suma forţelor după direcţia x şi y şi respectiv a momentelor
în plan orizontal trebuie să fie nulă.
Relaţiile de legătură între forţele externe medii şi deplasarea
sistemului se obţin prin scrierea contribuţiei fiecărei linii
considerată separat.
În relaţiile prezentate forţa Thi este forţa orizontală care
corespunde liniei de ancorare i iar ψi este unghiul dintre linia de
ancorare şi direcţia x.
 Se poate observa că, practic, deplasarea sistemului funcţie
de unghiul de incidenţă al rezultantei forţelor sistemului este o
funcţie de acesta. Crespunzător, pot fi definiţi coeficienţii de
redresare (constantele de rigiditate) pentru diversele direcţii.
Constanta de rigiditate, c, se defineşte ca fiind raportul între
creşterea componentei orizontale TH la deplasarea unitară a
capătului liber al lanţului, ca în figură.

sau, în general

Pentru cazul ancorării multiple, având N linii de ancorare, se

calculează constantele de rigiditate pentru fiecare direcţie,
constanta sistemului având forma generală

Reprezentarea grafică a constantei de rigiditate este o curbă

închisă.
 Capacitatea de reţinere a ancorelor
Ancorele se aleg în conformitate cu sarcinile date
de forţele exterioare asupra plutitorului ancorat
dar şi de sarcinile care apar pe linia de ancorare
datorita, spre exemplu, acţiunii curenţilor marini.
Trebuie avute în vedere, de asemenea, forţele
induse de operaţiunile pe care trebuie să le
îndeplinească structura plutitoare şi pentru care,
practic a fost concepută (sarcini operaţionale).
Similar cu modul de definire a ancorării clasice,
practic atât ancora cât şi vinciul de ancoră, trebuie
să poată prelua:
a. Mişcările structurii plutitoare (behaviour of the
floating structure);
b. Viteza de deplasare faţă de fundul mării (sailing
speed over ground);
c. Forţele aerodinamice datorate suprafeţelor
expuse la vânt (windage - wind exposed area) în
funcţie de viteza şi direcţia vântului (speed and
direction of wind);
e. Forţele date de curenţii marini funcţie de viteza
şi direcţia acestora (speed and direction of
current);
f. Caracteristicile solului marin în locul de
amplasare a ancorei (sea bed characteristics).
Bazat pe evaluările realizate trebuie definite:
- Tipul ancorei (anchor type);
- Masa ancorei (anchor mass);
- Tipul elementului de legare – anchor chain type
(lanţ, cablu, parâmă, etc.);
- Masa în apă pe metru liniar a elementului de
legare (unit length chain mass in water);
- Lungimea elementului de legare inclusiv
lungimea de contact cu fundul (length of the chain
including length at sea bed);
- Sarcina maximă la vinci (anchor winch brake
power);
- Capacitatea de reţinere a vinciului şi a ancorei
(winch and anchor holding power), etc.
Observaţie importantă: calculele în cazul ancorării navelor,
conform normelor societăţilor de clasificare este distinct faţă
de cazul ancorării în industria offshore!
Ancorarea temporară a navei reprezintă un caz separat şi nu
prevede menţinerea pe locaţie în condiţii de mare montată. În
consecinţă, dotările navei pentru evaluarea ancorării
(equipment number) nu se definesc pentru cazul în care nava
este expusă în mare deschisă şi trebuie să preia mişcările
acesteia şi forţele de derivă datorate factorilor de mediu.
În cadrul acestui capitol, sunt menţionate elementele comune
cu situaţia ancorării clasice a navei, fiind evidenţiate
particularităţile legate de legarea şi ancorarea structurilor
offshore.
Chiar şi în cazul ancorării navelor pentru industria offshore,
modul de abordare diferă şi este legat de realizarea unui indice
de operare cât mai mare cu asigurarea concomitentă a
indicilor de confort.
Principalii parametri care trebuie consideraţi în fizica
fenomenelor legate de echilibrul sistemului se referă la:
- capaciatea de menţinere a ancorei (holding power);
- frecarea lanţului cu solul marin;
- masa şi elasticitatea elementului de legare;
- sarcina maximă preluată de vinci.

Considerând că plutitorul se deplasează sub acţiunea

factorilor externi, deplasarea acestuia în apă este
caracterizată prin energia sa cinetică şi poate fi evaluată
cu:
în care,
Dacă deplasamentul se determină cu relaţia cunoscută
corectată cu un coeficient care ţine cont de masa
adiţională. Atunci,

În care, în cazul unei nave,

- Δ este deplasamentul plutitorului,
- Cb este coeficientul de fineţe bloc,
- B este lăţimea;
- T este pescajul;
- ρ este densitatea apei;
- madd este masa adiţională care poate fi aproximată cu cca.
5% din deplasamentul navei, având deci valoarea 1.05.
Dacă plutitorul nu este tip navă atunci, pentru evaluarea
masei de apă adiţionale se realizează prin calcule sau
prin utilizarea unor relaţii empirice sau statistice
corespunzător formei plutitorului considerat.
Energia cinetică este practic absorbită de:
a)Elasticitatea lanţului;
b)Forţa de frecare a ancorei şi a porţiunii de lanţ în
contact cu fundul mării;
c)Capacitatea de menţinere a ancorei.
În general, în calculele privind statica şi dinamica liniei
de ancorare, este necesară considerarea elasticităţii, mai
ales în cazul utilizării parâmelor sintetice sau vegetale
când curba deplasare – forţă (caracteristica statică) este
în principal dependentă de caracteristicile mecanice ale
materialului.
Practic, capacitatea de menţinere a ancorei poate fi
exprimată ca o funcţie liniară în raport cu masa ancorei
şi caracteristicile solului marin.
în care,
Csol – coeficient care defineşte capacitatea de reţinere a
solului marin (Tabelul 1);
Canc – coeficient care ţine cont de tipul ancorei din
punctul de vedere al capacităţii de reţinere (Tabelul 2);
g – acceleraţia gravitaţională;
manc – masa ancorei.
Type of sea floor Ground coefficient
(tipul solului marin) (coeficientul de reţinere), Csol
Clay (argilă) 4
Heavy sand (nisip compact) 3
Sand / mud (nisip cu mâl) 2
Mud (mâl) 1
Tabelul 1 – Capacitatea de reţinere a ancorei în funcţie de tipul
solului marin
Exemplul din tabelul de mai jos este pentru o structură
plutitoare tip barjă multifuncţională în care forţa totală
dată de acţiunea factorilor de mediu (val, vânt şi curent)
este comparată cu capacitatea de reţinere care depinde de
tipul solului marin.

Mud Forces due

Sand/Mud Heavy sand Clay
Holding to waves,
Item Holding Holding Holding
capacity, wind and
capacity, [kN] capacity, [kN] capacity, [kN]
[kN] current, [kN]
(1) (2) (3) (4) (5) (6)
Head Sea, 180° 372.8 745.6 1118.4 1491.2 150.4
Beam Sea
294.3 588.6 882.9 1177.2 548.6
(starboard), 90°
Beam Sea
196.2 392.4 588.6 784.8 548.6
(port), 270°
Following Sea, 0° 196.2 392.4 588.6 784.8 150.4

Capacitatea de reţinere funcţie de tipul solului (exemplu)

 Ancoră cu capaciate
Tipul de ancoră Ancoră convenţională
mare de reţinere
Canc 1 2-5

Tabelul 2 Influenţa tipului de ancoră

Influenţa acestui parametru este ilustrată în tabelul de mai jos
pentru cazul a 2 ancore de tip Flipper cu capacitate mare de
reţinere, HHD (High Hopding Power), având masele de 2.5 t
(tip 1) şi respectiv 3.5 t (tip 2)

Ground Holding capacity Holding capacity

coefficient Anchor type 1 Anchor type 2
[-] [kN] [kN]
1 98.1 137.3
2 196.2 274.7
3 294.3 412.0
4 392.4 549.4

Tabel: Exemplu privind influenţa solului şi a tipului de ancoră

Exemplu privind influenţa solului şi a tipului de ancoră bazat
pe calculele din exemplul precedent
 Vederea frontală şi laterală ale unei ancore

Geometria simplificată a unei ancore

Faza I – Aşezarea ancorei fără Faza II – apariţia forţelor în lama ancorei

pătrundere în sol

Faza III – pătrunderea în sol – apariţia Faza IV – apariţia forţelor în linia

forţelor în lama şi în braţul ancorei de ancorare
O modalitate de alegere a ancorelor este în
conformitate cu recomandările American Petroleum
Institute „API RP 2SK – Design and Analysis of
Station-keeping Systems for Floating Structures”.

În conformitate cu aceste recomandări, capacitatea

de reţinere a unei ancore (holding capacity), fixate
într-un anumit tip de sol marin, este definită ca fiind
forţa orizontală constantă pe care o poate dezvolta
aceasta ca reacţie la o tracţiune constantă. Această
forţă include rezistenţa de lanţului, cablului sau
parâmei cuplate la ancora fixată în sol dar nu ia în
considerare forţele de frecare cu solul marin.
 Capacitatea de reţinere a unei ancore depinde de un număr de
factori:
- Tipul ancorei şi implicit geometria ei prin elementele
componente (suprafaţa şi forma lamei, unghiul de înclinare în
raport cu braţul, etc), masa ancorei, barele stabilizatoare, etc.,
- Comportarea ancorei după lansare constând în deschiderea
lamelor, pătrunderea în sol, adâncimea de pătrundere,
stabilitatea ancorei, comportarea solului în timpul pătrunderii
ancorei, etc.

Datortă multitudinii factorilor care influenţează comportarea

unei ancore, evaluarea puterii ei de reţinere este dificil de
realizat. În multe cazuri se utilizează relaţii empirice. Deşi în
ultima perioadă au fost dezvoltate modele analitice, bazate
pe scrierea ecuaţiilor de echilibru totuşi, capacitatea reală de
reţinere a unei ancore se determină practic în urma testelor
efectuate la natură după lansarea ei.
Diverse tipuri de ancore utilizate în
industria offshore
Evaluarea capacităţii de reţinere a unei ancore poate
estimată pe baza diagramelor furnizate de producători.
Sunt prezentate 2 diagrame logaritmice, furnizate de
producători, pentru diversele tipuri de ancore şi 2
caracteristici ale solului marin. Din aceste diagrame se
poate remarca influenţa tipului de ancoră asupra
capacităţii de reţinere cu implicaţii asupra preţului
acesteia.

Observaţii:
- Diagramele sunt realizate în coordonate logaritmice;
- Unităţile de măsură sunt kips (imperial unit of force),
pentru care, in sistemul SI, 1N = 0.0002248 kips şi 1
kip = 4448.2216 N = 4.4482216 kN.
Capacitatea de reţinere a ancorelor cu unghiul dintre lame
fixat pentru sol de tip mâl (mud)
Capacitatea de reţinere a ancorelor cu unghiul dintre
lame fixat pentru sol de tip nisip (sand)
Modalitatea de determinare a capacităţii de reţinere sau a
masei ancorei
Pentru utilizarea diagramelor în scopul determinării
capacităţii de reţinere, spre exemplu pentru o ancoră HHP
(High Holding Power) de tip Flipper Delta, se parcurg
următorii paşi.
1. Se aleg 2 puncte pe diagramă, pentru care po fi citite cu
acurateţe coordonatele, în acest caz punctele A (4;60) şi B
(7;100).
2. Se poate demonstra simplu că, utilizând scările
logaritmice dependenţa este liniară, funcţia având forma
Y=XC * d

Log (Y) = Log (XC * d) = Log (XC) + Log (d)

Log (Y) = C* Log (X) + Log (d)
care reprezintă ecuaţia unei drepte.
Scriind acum ecuaţiile dreptelor pentru cele 2 puncte alese,
avem
Log 60 = C*Log 4 + Log (d) (1)
Log 100 = C*Log 7 + Log (d) (2)
care este un sistem de 2 ecuaţii cu 2 necunoscute, C şi d şi a
cărui rezolvare conduce la urmmătoarele soluţii
Din (1), avem
Log (d) = Log60 – C*Log 4
şi introducând în (2), rezultă
C = (Log 100 – Log60) / (Log7 – Log4) = 0.9067

Valoarea lui d se poate determina prin introducerea valorii lui C în

ecuaţia (2)
Log d = Log 60 – Log 4C = Log 60 / (4C)
sau,
d = 60 / (4C) = 60 / 40.9136 = 16.7855
Cu alte cuvinte, pentru o ancoră de tip Delta Flipper, bazat pe
reprezentarea grafică, forma generală a ecuaţiei se poate defini
simplu
Y = 16.7855*X0.9067
Astfel, utilizând ecuaţia de mai sus poate fi aleasă o ancoră
pentru care se cunoaşte capacitatea de reţinere calculată
funcţie de parametrii descrişi anterior.