Raport - Protectia Monumentelor Istorice Si A Patrimoniului Construit - PDF

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României
Studii de fundamentare
2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI
STUDII DE FUNDAMENTARE
Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor
proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de
planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei
perioade de programare post 2013”
Beneficiar:
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA
Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:
S.C. Agora Est Consulting SRL
Administrator: Florin‐Silviu BONDAR
şi
Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Director general: Toader POPESCU
STUDIUL 20. PROTECŢIA MONUMENTELOR ISTORICE ŞI A PATRIMONIULUI CONSTRUIT
Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Formă finală. 2014

Studiul 20
2
2
Protecția monumentelor istorice şi a patrimoniului construit
Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați
2014
Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit

I. Informaţii generale
I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului
Domeniul 6. Cultură şi patrimoniu
Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit
I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)
Raport final
I.3. Lista autorilor, colaboratorilor
Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, dr. arh. Sergiu NISTOR, arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU,
urb. Alexandra HAJNŠEK (ANA‐VIŞINESCU). Colaboratori: arh. urb. Ana Maria PETRESCU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU,
urb. Ramona UNGUREANU, dr. arh. Toader POPESCU. Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. Sorin
BĂNICĂ
I.3. Lista consultanţilor de specialitate
Dr. Virgil NIŢULESCU
I.5. Cuprinsul studiului
I. Informaţii generale
I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului
I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)
I.3. Lista autorilor, colaboratorilor
I.4. Lista consultanţilor de specialitate
I.5. Cuprinsul studiului
I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor
I.7. Lista tabelelor şi graficelor
I.8. Anexe
II. Metodologie
II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR
II.2. Contextul european şi românesc
II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă
II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă
II.3. Problematică şi obiective specifice
II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare
II.3.2. Obiective specifice
II.4. Ipoteze şi metode de cercetare
II.4.1. Ipoteze de cercetare
II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor
II.4.3. Indicatori şi indici
II.4.4. Reprezentări cartografice
II.5. Bibliografie şi surse
II.5.1. Studii şi publicaţii
II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări
II.5.3. Strategii
II.5.3. Date statistice
II.5.4. Date cartografice
II.6. Glosar de termeni
II.6.1. Patrimoniu construit
II.6.2. Patrimoniu imaterial
II.6.3. Patrimoniu arheologic
II.6.4. Arii şi zone protejate

3
Studiul 20
4
III. Analiză şi recomandări
III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei
III.1.1. Monumente istorice şi alte categorii ale patrimoniului construit
III.1.1.a. Monumente istorice
III.1.1.b. Patrimoniul arheologic
III.1.1.c. Patrimoniul tehnic şi industrial
III.1.1.d. Monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial
III.1.1.e. Patrimoniul european
III.1.1.f. Valori de patrimoniu construit de interes naţional (VPCIN)
III.1.2. Zone protejate
III.1.2.a. Definiţie şi bază legislativă
III.1.2.b. Conceptul de zonă protejată naturală şi construită:
III.1.2.c. Lacune ale sistemului de protecţie
III.1.2.d. Principalele caracteristici ale sistemului de protecţie a patrimoniului construit
III.1.2.e. Protecţia patrimoniului construit – concluzii
III.1.3. Numărul şi repartiţia teritorială a bunurilor de patrimoniu construit
III.1.3.a. Monumentele istorice, valorile de patrimoniu cultural de interes naţional şi monumentele înscrise în
Lista patrimoniului mondial
III.1.3.b. UAT cu patrimoniu construit important
III.1.3.c. Areale cu patrimoniu construit important
III.1.3.d. Propuneri de dezvoltare
III.1.4. Eficienţa mecanismului de protecţie a patrimoniului construit
III.1.4.a. Politica de finanţare a intervenţiilor şi de sprijinire a proprietarilor
III.1.4.b. Efectele politicii de protecţie asupra patrimoniului construit
III.1.4.c. Efectele politicii locale de dezvoltare, în contextul descentralizării
III.1.4.d. Efectele politicii de finanţare din fonduri naţionale şi europene
III.1.5. Relaţia dintre patrimoniul cultural şi dezvoltarea teritorială – politici publice
III.1.5.a. Contribuţia strategiilor şi politicilor din domeniul patrimoniului la coeziunea teritorială
III.1.5.b. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea in valoare a resurselor naturale
III.1.5.c. Relaţia strategiilor şi politicilor patrimoniale cu punerea în valoare a resurselor umane.
III.1.5.d. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea în valoare a resurselor financiare
III.1.5.e. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la rezilienţa comunităţilor în faţa dezastrelor
III.2. Tendinţe de evoluţie
III.3. Priorităţi de dezvoltare
III.3.1. Măsuri pentru stimularea şi susţinerea iniţiativelor publice şi private de protecţe a patrimoniului
III.3.2. Dezvoltarea unei conştiinţe colective de protecţie a patrimoniului
III.3.3. Specificul cultural local‐ noţiune‐cheie pentru dezvoltare
III.3.4. Echilibrul între protejare şi dezvoltare – obiective şi control
III.4. Legături cu alte domenii
III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu
IV. Elemente strategice şi operaţionale
IV.1. Viziune și obiective specifice
IV.1.1. Diagnostic în privinţa monumentelor istorice şi a patrimoniului construit
IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Cultură şi Patrimoniu
IV.1.3. Obiectiv general (linie directoare)
IV.1.4. Obiective specifice
IV.2. Politici, programe şi proiecte
IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora
IV.2.4. Măsuri prioritare
IV.3. Modalităţi de implementare
IV.3.1. Cadru legislativ necesar
IV.3.2. Cadru instituţional necesar
IV.3.3. Responsabilităţi
IV.3.4. Mecanisme de implementare
IV.3.5. Monitorizarea aplicării strategiei
IV.4. Sinteză strategică şi operaţională
4
2014
I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor
Harta 20.1. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI (2013)
Harta 20.2. Sinteză ‐ UAT cu valori de patrimoniu construit de interes naţional şi internaţional (2013)
Harta 20.3. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI – Cap. I – arheologie (2013)
Harta 20.4. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. II – arhitectură (2013)
Harta 20.5. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. III – for public (2013)
Harta 20.6. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. IV – memoriale (2013)
Harta 20.7. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. I ‐ arheologie (2013)
Harta 20.8. Judeţe după numărul real de MI – Cap. I ‐ arheologie (nr. MI 2013) şi situri arheologice înscrise în RAN
Harta 20.9. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. II – arhitectură (2013)
Harta 20.10. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. III – for public (2013)
Harta 20.11. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. IV – funerare/memoriale (2013)
Harta 20.12. Judeţe după numărul real de MI – total LMI (număr MI 2013)
Harta 20.13. Ierarhizarea unităţilor de relief după numărul valorilor de interes naţional (număr MI 2013)
Harta 20.14. Ierarhizarea unităţilor de relief după media MI/UAT (număr MI 2013)
I.7. Lista tabelelor şi graficelor
Tabelul 20.1. Lista cuprinzând zonele de interes arheologic naţional cf. O.M.C.C. 2843/ 2006
Tabelul 20.2. Zonele de protecţie şi zone protejate aferente VPCIN, MLPM, MI
Tabelul 20.3. Zonele protejate de interes cultural ‐ sinteză
Tabelul 20.4. Numărul poziţiilor din Lista monumentelor istorice, după capitol (2010‐2013)
Tabelul 20.5. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe regiuni de dezvoltare
Tabelul 20.6. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice
Tabelul 20.7. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul I ‐ arheologie
Tabelul 20.8. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul II – arhitectură
Tabelul 20.9. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul VPCIN
Tabelul 20.10. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe judeţe şi regiuni de dezvoltare
Tabelul 20.11. Judeţe după numărul real de monumente istorice 2013 şi 2010, pe grupe valorice
Tabelul 20.12. UATdupă numărul real de monumente istorice 2013, pe medii
Tabelul 20.13. Numărul MI după categorii (monument, ansamblu, sit) – LMI, Cap. I – arhitectură (2004)
Tabelul 20.14. Numărul MI ale educaţiei (şcoli, licee, colegii, sedii de facultăţi, universităţi, spaţii
Tabelul 20.15. Densitatea patrimonială în Europa (S. Nistor, 2013)
Tabelul 20.16: Obiective de patrimoniu construit de importanţă naţională aflate în zone defavorizate (S. Nistor, 2013)
Tabelul 20.17. Alocarea fondurilor programului naţional de restaurare ‐ 1997‐2013
Tabelul 20.18. Obiective de restaurare PNR, fonduri şi stadiul lucrărilor (2013)
Tabelul 20.19. Obiective de patrimoniu construit de importanţă deosebită aflate în zone de risc natural (S. Nistor, 2013)

Graficul 20.1. Patrimoniu arhitectural urban generator de zone construite protejate de interes naţional,
Graficul 20.2. Relaţia monument istoric – zonă de protecţie – zonă protejată
Graficul 20.3. Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
Graficul 20.4. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. II – arheologie, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
Graficul 20.5. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. II – arhitectură, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
Graficul 20.6. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. III – for public, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
Graficul 20.7. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. IV – memoriale/funerare, pe macro‐regiuni, regiuni de dezv. şi judeţe
Graficul 20.8. Numărul monumentelor istorice şi al personalului serviciilor de protecţie în Europa (S. Nistor, 2003)
Graficul 20.9. Fonduri PNR alocate (febr. 2013), cu redistribuire (iulie 2013)
Graficul 20.10. Repartiţia obiectivelor de patrimoniu construit de importanţă naţională după factorii de risc (S. Nistor, 2013)
Graficul 20.11. Repartiţia monumentelor istorice după delimitările geografice funcţionale, pe medii
Graficul 20.12. Repartiţia valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional după delimitările geografice funcţionale
I.8. Anexe
Anexa 20.1. Label Patrimoine Européen/European Heritage Label
Anexa 20.2. Ordine emise de Ministerul Culturii pentru clasarea/ declasarea unor monumente istorice (2010‐2013)
Anexa 20.3. Propuneri orientative de clasare a unor noi monumente istorice
Anexa 20.4. Raportul Bady referitor la o politică naţională a patrimoniului în contextul descentralizării în Franţa (2002)
5
Studiul 20
6
II. Metodologie
II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR
Obiectivele Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României sunt determinate şi de procesele şi realităţile din domeniile
patrimoniului cultural, întrucât patrimoniul:
 Promovează şi dă substanţă diversitataţii teritoriale, fundamentând pe baza unor realităţi, procese şi concepte culturale
unitare obiectivele de dezvoltare durabilă;
 Contribuie la definirea, întărirea şi uneori chiar „restaurarea” identităţii locale, prin conservarea elementelor specifice şi a
valorilor locale şi prin promovarea inovării, legate de obiectivul de competitivitate teritorială;
 Contribuie la dialogul dintre colectivităţi şi potenţează competitivitatea teritoriilor prin specificul local definit şi prin rolul
diferit al comunităţilor urbane şi rurale în procesul de dezvoltare.
Protecția responsabilă și valorificarea a patrimoniului construit reprezintă o componentă a dezvoltării durabile a teritoriului
naţional, care presupune păstrarea unui echilibru între existența resurselor, exploatarea economică a acestora și posibilitatea
generaţiilor viitoare de a dispune de resurse similare pe care să le poată utiliza.
Studiul urmărește stabilirea unor măsuri corelate de protecție, conservare și utilizare durabilă a patrimoniului construit și a
monumentelor istorice, măsuri integrate în politicile de dezvoltare teritorială sustenabilă. Se urmărește, de asemenea,
valorificarea potențialului acestui patrimoniu în scopul întăririi identității culturale locale, în contextul globalizării.
Orientările strategice în domeniul patrimonial considerate prioritare pentru orizonturile 2020 şi 2035 se bazează pe ipoteza
unui progres în ceea ce priveşte asumarea de către statul român a principiilor stabilite prin Tratatul de la Lisabona1 şi a
obiectivelor documentelor şi programelor CE referitoare la protecția patrimoniului construit. Orientările sunt compatibile
celor stabilite prin documentele strategice naţionale şi presupun utilizarea, ca bază operaţională teritorializată, a obiectivelor
definite prin prezentul studiu.
Pentru a contura politici, programe şi proiecte din domeniul patrimonial care să fundamenteze dezvoltarea teritorială a
României, studiul a realizat un diagnostic al activităţii de protecţie a monumentelor istorice şi al modului de asumare a
responsabilităţilor de către protectori (APCS, APL, proprietari) urmărind, cu precădere, corelarea aspectelor legate de protecţie
şi de dezvoltare locală. Diagnosticul a pornit de la observarea situaţiei de fapt din România anilor 1990‐2014.
Parcursul metodologic al studiului este prezentat în capitolele II.2.‐II.5.
II.2. Contextul european şi românesc
II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă
Acțiunile UE în domeniul culturii sunt reglementate de articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care
stabilește principiile și cadrul actual privind politicile în domeniul culturii. Agenda Europeană pentru cultură (2007) menţionează în
prim plan diversitatea culturală și dialogul intercultural, promovarea culturii ca un catalizator al creativității; și cultura ca element
vital în cadrul relațiilor internaționale2.
Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 menţionează, printre provocările şi potențialele dezvoltării teritoriale, „pierderea
biodiversității; patrimoniul natural, peisagistic şi cultural vulnerabil”, atrăgând atenția asupra priorităţilor vizând „gestionarea și
conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor”. Articolul 38 precizează că valoarea ridicată a peisajelor urbane
şi rurale europene trebuie protejată şi sporită din punct de vedere calitativ, ca atuuri pentru dezvoltare, în legătură cu posibilitatea
creării de „locuri de muncă ecologice”, cu diversificarea funcţiilor recreative, cu procesul de consolidare a identităţii locale şi
regionale.
România a aderat la convenţii europene şi mondiale importante, ale căror dimensiuno trebuie să fie integrate în planificarea
strategică a teritoriului:
 Convenţia culturală europeană (Consiliul Europei, adoptată prin Legea 77/1991)
 Convenţia UNIDROIT privind bunurile furate sau exportate ilegal, Roma, 1995 (Legea nr. 149/1997)
 Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992 (Consiliul
Europei, adoptată prin Legea nr. 150/1997)
 Convenţia europeană a peisajului, Florenţa, 20 octombrie 2000 (Consiliul Europei, adoptată prin Legea nr. 451/2002)
 Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, UNESCO, Paris, 2003 (Legea nr. 410/2005)
 Conventia privind protecţia şi promovarea diversităţii culturale, UNESCO, Paris, 2005, adoptată prin Legea 248‐2006
România are în studiu aderarea la:
 Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005
1
Tratatul de la Lisabona, art. 2 par. (3) alin. 4 „Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului
cultural european”.
2
Vezi http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_4.17.4.pdf
6
2014
Deşi nu au caracter normativ, cartele, rezoluţiile, declaraţiile şi recomandările organismelor internaţionale de specialitate
agreate de ONU‐UNESCO şi CE sunt, de asemenea, asimilate legislaţiei internaţionale.
Printre acestea, cele mai importante pentru subiect sunt următoarele:
 Recomandarea UNESCO privind salvarea frumuseţii şi caracterul peisajelor şi siturilor (11 dec 1962)
 Recomandarea UNESCO referitoare la protecţia bunurilor culturale periclitate de lucrări publice sau private (19 nov 1968)
 Recomandarea UNESCO referitoare la protecţia la nivel naţional a patrimoniului cultural şi natural (16 nov 1972)
 Recomandările UNESCO privind peisajul istoric urban, Unesco (nov 2011)
 Recomandarea CE referitoare la Carta europeană a amenajării teritoriului ‐ R (84) 2
 Recomandarea CE referitoare la protecţia patrimoniului arheologic în contextul planificării teritoriale – R (89) 5
 Recomandarea CE referitoare la protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural rural – R (89) 6
 Recomandarea CE referitoare la conservarea siturilor culturale, integrată politicilor peisajului – R (95) 9
 Recomandarea CE asupra promovării unui turism legat de punerea în valoare a patrimoniului cultural în perspectivele
dezvoltării durabile – R (2003) 1
 Recomandarea 1752 (2006) a Adunării parlamentare a Consiliului Europei privind conservarea şi exploatarea potenţialului
peisajer al Europei
În paralel, activitatea ştiinţifică internaţională este guvernată de Carte adoptate la reuniuni ale organismelor internaţionale de
specialitate, cum este ICOMOS. Printre acestea, menţionăm ca fiind de maximă importanţă pentru domeniu:
 Carta de la Veneţia privind conservarea şi restaurarea monumentelor istorice (ICOMOS, 1964)
 Carta pentru gestiunea patrimoniului arheologic (ICOMOS, 1990)
 Carta patrimoniului construit vernacular (ICOMOS, 1999)
 Carta itinerariilor culturale (ICOMOS, 2008)
 Carta internaţională a turismului cultural (ICOMOS, 1999)
 Carta pentru interpretarea şi prezentarea siturilor culturale de patrimoniu (ICOMOS, 2008)
II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă
Din punctul de vedere al planificării sectoriale, documentele relevante pe plan naţional sunt următoarele:
 Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020 (Ministerul Culturii – Centrul
de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, 2013, în consultare publică)
 Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii (2006)
În particular, pentru domeniul patrimoniului construit a fost realizată – la iniţiativa ministerului însărcinat cu problemele urbanismului şi
dezvoltării (astăzi MDRAP) – o suită de documente cu caracter metodologic. Menţionăm documentele referitoare la includerea în
planurile de dezvoltare a obiectivelor specifice ale siturilor înscrise în Lista patrimoniului mondial, ale patrimoniului arheologic, ale
problematicii peisajere, precum şi efortul de codificare a legislaţiei urbanismului care a atins problematica patrimoniului.
II.3. Problematică şi obiective specifice
II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare
După 1990, România a aderat rapid (1990‐1996) la principalele convenţii internaţionale ale UNESCO şi Consiliului Europei din
domeniul protejării patrimoniului cultural şi natural, consolidând un sistem legislativ şi operaţional diferit de cel al perioadei
anterioare. Transformările de după 1990, generate de reaşezarea populaţiei în teritoriu, de extinderea generalizată a arealelor
locuite în defavoarea celor naturale şi de înlocuirea masivă a construcţiilor vetuste au avut, însă, efecte grave asupra
monumentelor istorice, patrimoniului construit şi peisajului.
Cercetarea s‐a bazat pe această observaţie preliminară, încercând să demonstreze cauzele eşecului politicilor patrimoniale din
România şi, prin excepţie, modelele de succes. Eşecul politicilor se remarcă în ceea ce priveşte protejarea unor tipuri ale
patrimoniului construit (în special arhitectura minoră, patrimoniul urban şi vernacular) şi se manifestă mai puternic în
conjuncturi specifice (slăbiciunea sistemului de control în faţa operaţiunilor de dezvoltare, inclusiv în cazul particular al
patrimoniului arheologic, slăbiciunea sistemului de avizare în faţa operaţiunilor de finanţare a reabilitărilor, slăbiciunea
profesioniştilor în faţa demersului de planificare ş.a.), iar modelele de succes, în operaţiunile coerente de protejare a
patrimoniului din câteva oraşe reprezentative ale ţării.
Intrebările de cercetare au fost formulate în legătură cu situaţia actuală:
 Care este ponderea și dispunerea în teritoriu a arealelor cu valoare culturală sau naturală şi culturală deosebită? Cum se
poate cuantifica valoarea și importanța patrimoniului construit?
 Care sunt monumentele care se află în situaţii defavorabile (situare în zone de risc ş.a.)?
 Sunt eficiente mecanismele şi structurile instituţionale actuale de protecție și valorificare a patrimoniului construit și a
monumentelor istorice și care trebuie să fie efectul şi rolul acestora? Cum se corelează aceste mecanisme şi instituţii cu
Cum se pot valorifica centrele istorice ale localităților, monumentele istorice și cultura urbană astfel încât acestea să
devină elemente reprezentative pentru imaginea urbană?
7
Studiul 20
8
 Cum se poate dezvolta o conștiință colectivă orientată către protecția patrimoniului și a specificului cultural local, în scopul
îmbunătățirii procesul de protecție a patrimoniului? Cum se poate conserva, proteja durabil și valorifica specificul cultural
local și național?
 Cum se poate ajunge la un echilibru între exploatarea comercială și protecţia, conservarea durabilă a zonelor cu număr
substanțial de monumente istorice?
 Cum se pot stimula și susține inițiativele publice și private de protejare, conservare durabilă, reabilitare, valorificare a
monumentelor istorice?
II.3.2. Obiective specifice
În Lista Monumentelor Istorice din România 2010 sunt clasate cca 27000 monumente, ansambluri şi situri, monumente
istorice de importanță internațională, națională și locală; acest fapt conduce la necesitatea existenței unor politici și programe
de protejare și valorificare a patrimoniului construit corelate cu politicile teritoriale de dezvoltare economică, teritorială,
socială și culturală.
Din 3181 UAT, 2686 UAT au pe teritoriul lor obiective cuprinse în LMI 2010 (84.4% din totalul UAT din România). Un număr de
167 UATB sunt definite prin Legea 5‐2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional ca având o foarte
mare concentrare de valori de patrimoniu construit de importanţă culturală de interes naţional.
In acest context, protecția responsabilă și valorificarea durabilă a patrimoniului construit reprezintă o componentă a
dezvoltării sustenabile a teritoriului, care presupune păstrarea unui echilibru între existența resurselor imobile și exploatarea
economică a acestora.
Obiectivele studiului susţin problematica menţionată mai sus și contribuie la conturarea unei strategii de dezvoltare teritorială:
 Stabilirea orientărilor în protecţia patrimoniului la nivel naţional, regional şi judeţean;
 Stabilirea priorităţilor politicii de protejare efectivă a monumentelor incluse în Lista patrimoniului mondial în România;
 Stabilirea teritoriilor cu mari concentrări ale monumentelor istorice;
 Finanţarea acţiunilor de calitate prin fonduri publice, naţionale, locale sau europene;
 Asumarea rolului de protector de către stat; asocierea APL; rolul reţelei ONG;
 Carenţele sistemului de protecţie şi crearea legislaţiei zonelor protejate;
 Legătura cu legislaţia urbanistică, a mediului şi peisajului.
II.4. Ipoteze şi metode de cercetare
II.4.1. Ipoteze de cercetare
Cu toate că după 1990 România a repudiat metodele şi practicile comuniste ale amenajării teritoriului şi urbanismului socialist,
mecanismele şi structurile instituţionale de protecție au fost iniţial inexistente (1990‐1992), apoi insuficiente (1992‐1999) iar
după 2000, în bună măsură, ineficiente. Acest fapt poate fi pus pe seama unei anumite crize de autoritate a administraţiei
survenită după părăsirea sistemului politic centralizat anterior, în contextul unei creşteri economice rapide, pe de‐o parte şi,
pe de altă parte, a lipsei unei conştiinţe patrimoniale, resimţită la nivelul întregii societăţi, ale cărei cauze pot fi căutate în
ultimele două decenii şi jumătate ale perioadei socialiste.
Elementele strategice în acest domeniu pornesc de la formularea mai multor ipoteze privind restructurarea rolului
administraţiei publice (în contextul descentralizării serviciilor), cu luarea în considerare a unui progres în ceea ce priveşte
asumarea – de către statul român – a obiectivelor stabilite prin documentele CE referitoare la protecția patrimoniului
construit, a celor stabilite prin documentele strategice naţionale şi utilizarea, ca bază operaţională teritorializată, a
obiectivelor definite prin prezentul studiu.
II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor
Metodele de cercetare au pornit de la colectarea şi actualizarea datelor referitoare la numărul de MI, la categorii și la valori, la
modul de protejare a acestora şi analizarea problemelor constatate la fiecare pas al analizei. În mod implicit, nivelurile analizei
au fost cele la nivel naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III) şi local – UAT (LAU 2).
Din punctul de vedere al naturii valorilor protejate, palierul de relevanţă maximă este cel aferent unor decupaje care nu
urmăresc logica administrativă, urmărită statistic. În acest sens, a fost considerată necesară crearea unei baze de date
agregată teritorial, după unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief.
Reliefarea particularităţilor regionale sau zonale în ceea ce priveşte stocul patrimonial, a disparităţilor constatate între
diferitele părţi ale ţării a condus la o posibilă formulare – diferenţiată pe teritorii de referinţă – a tendinţelor de evoluţie, a
priorităţilor şi – implicit – a viziunii strategice.

8
2014
Din punct de vedere calitativ, au fost raportate rezultatele teritoriale ale sistemului de protecţie la obiectivele afirmate în
legislaţia naţională şi internaţională, reieşind atât carenţele legislative sau doctrinare, cât şi lipsa de adecvare a sistemului de
protecţie la obiectivele stabilite pe plan naţional şi internaţional. În consecinţă, viziunea strategică a urmărit adecvarea
sistemului de protecţie la realităţile politice, culturale, legislative şi doctrinare ale secolului XXI.
II.4.3. Indicatori şi indici
Indicatorii derivaţi din numărul obiectivelor protejate au urmărit stabilirea impactului teritorial al legislaţiei, adică estimarea
suprafeţei protejate prin legislaţia actuală, pe diferite decupaje teritoriale. Pentru aceasta, a fost necesară stabilirea iniţială, prin
studiu, a numărului real de MI din Lista Monumentelor istorice (LMI) din 2010, cu eliminarea suprapunerilor de poziţii care
caracterizează acest document. Numărul real actual obţinut a fost actualizat pentru anul 2013, cu adăugarea poziţiilor noi şi
eliminarea celor dispărute în urma declasărilor, pe baza actelor normative apărute în intervalul 2010‐2013. Pe baza acestora au
fost calculaţi indicatori specifici.
Indici şi indicatori utilizaţi:
 Numărul de poziţii în LMI (2010); numărul actualizat (2013) – pe categorii, grupe valorice, capitole ale LMI
 Numărul real al MI (cu eliminarea suprapunerii poziţiilor duble) – pe categorii, grupe valorice, capitole ale LMI
 Numărul real de MI, numărul de VPCIN, MLPM, ZIAP pe UAT, judeţe, regiuni (cu evidenţierea diferenţelor la nivel teritorial)
 Numărul MI după proprietar/administrator (cu evidenţierea unor categorii speciale)
 Numărul potenţial de situri arheologice la 100 km, numărul MI la kmp, numărul de MI la 100 locuitori
 Numărul MI la 1 angajat de specialitate al MC; numărul MI la 1 inspector al DCCPCN
 Numărul de MI reabilitate, după sursa de finanţare publică
 Suprafaţa estimată a zonelor de protecţie şi a zonelor protejate
 Numărul de descărcări de sarcină arheologică/an; numărul de intervenţii asupra MI pe an reprezintă date care nu sunt
disponibile public; obţinerea lor reprezintă o prioritate pentru evaluarea sistemului de protecţie
II.4.4. Reprezentări cartografice
Temele reprezentate cartografic au pornit de la bazele de date puse la dispoziţie de MDRAP, la care s‐au adăugat alte date
publice sau calculate prin studiu, vizând o cât mai bună reprezentare la nivel teritorial a problemelor, cu accent pe problema
densităţii patrimoniale şi a gradului de reprezentare la nivel teritorial a categoriilor patrimoniale.
A fost privilegiată prezentarea problemelor la nivelul UAT, urmată de agregarea după criterii administrative, statistice,
geografice şi operaţionale, determinându‐se astfel potenţialul şi oportunităţile de dezvoltare generate de prezenţa valorilor de
patrimoniu, pe de‐o parte, şi disparităţile şi, pe de altă parte, măsurile necesare pentru îmbunătăţirea protecţiei la nivel teritorial.
II.5. Bibliografie şi surse
II.5.1. Studii şi publicaţii
CCPCN, Urbana SA, Metodologie de monitorizare şi Metodologie de gestiune şi protecţie a monumentelor istorice înscrise în
Lista patrimoniului mondial, beneficiar: MC, 1999.
English Heritage, Heritage Counts England, 2012, http://hc.english‐heritage.org.uk/content/pub/2012/hc‐2012‐england.pdf
Commission « Décentralisation et patrimoine », Refléxions et propositions pour une politique nationale du patrimoine (Etat,
collectivités territoriales et secteur privé): Rapport remis par Jean‐Pierre Bady, conseiller maître à la Cour des comptes, à Jean‐
Jacques Aillagon, Ministre de la Culture (2002), http://www.culture.gouv.fr/culture/actualites/index‐rapports.htm
Quattro Design SRL, Rostrada SA, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar:
MTCT/MDRT, 2007‐2008.
Quattro Design SRL, Muzeul Naţional de Istorie a României, Point Zero SRL, Metodologie de identificare şi de evaluare a
peisajului, Zona protejată de interes Național Bordușani, beneficiar: MTCT/MDRT, 2007‐2008.
Quattro Design SRL, Rostrada SA, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar:
MTCT/MDRT, 2007‐2008.
Ministère de la Culture et de la Communication, Patrimoine et architecture, Chiffres Cles 2012 Statistiques de la Culture
Ministry of Culture, Essays on Culture 2003 – 2009, http://www.mkcr.cz/assets/Essays_on_culture/II‐MK_Summary_final‐
Quattro Design SRL, Muzeul Naţional de Istorie a României, Point Zero SRL, Metodologie de identificare şi de evaluare a
peisajului, Zona protejată de interes Național Bordușani, beneficiar: MTCT/MDRT, 2007‐2008.
Fojut, Noel, „The philosophical, political and pragmatic roots of the convention”, in: Heritage and Beyond, Council of Europe
Publishing, Strasbourg, 2009,
Luca, Sabina‐Adina, „Rolul programului Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană în dezvoltarea socioeconomică urbană”,
in Calitatea vieţii, XX, nr. 1–2, 2009, pp 171–178.
9
Studiul 20
10
Nistor, Sergiu, „Cercetarea arheologică, între punerea în valoare a patrimoniului şi logica descărcării de sarcina arheologică”,
in Caietele ICOMOS nr. 3‐2012, Arheologia, conservarea şi restaurarea ruinelor, pp. 1‐5
Nistor, Sergiu, „Verigi lipsă în legislaţia de protecţie a patrimoniului construit. Protecţie, administrare şi descentralizare”,
in Transsylvania Nostra, nr. 4/2012, pp. 33‐40
Nistor, Sergiu, „Terminologie şi metodologie în protejarea patrimoniului: parcursul documentelor internaţionale, CO.RE
Patrimoniul construit”, in Caietele ICOMOS, nr. 2‐2011, pp.5‐20
Nistor, Sergiu, „Recomandarea UNESCO asupra peisajului istoric urban – un nou (?) instrument internaţional în protejarea
integrată a patrimoniului construit”, in Buletinul comisiei monumentelor istorice, nr. 1‐2‐2011, pp. 5‐15
Nistor, Sergiu, „Ameninţările contemporane asupra monumentelor; o privire asupra viziunii ICOMOS”, in Revista
Monumentelor Istorice, nr. 1– 2010
Palmer, R., Heritage and Beyond, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2009
II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări
Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) şi lista zonelor naturale
şi a celor cu valori de patrimoniu de interes naţional
Legea Nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice (republicată 2006)
Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil ( republicată 2008)
Legea muzeelor şi a colectiilor publice (republicată 2006)
Ordonanţa nr. 43 din 30 ianuarie 2000, privind protecţia patrimoniului arheologic și declararea unor siturii arheologice ca zone
de interes național
Ordinul nr. 2682 din 13 iunie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice,
a Listei monumentelor istorice, a Fişei analitice de evidenţă a monumentelor istorice şi a Fişei minimale de evidenţă a
monumentelor istorice
Ordinul nr. 2684 din 18 iunie 2003 Publicat privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligației privind folosința
monumentului istoric şi a conținutului acesteia
Ordinul nr. 562 din 20 octombrie 2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul‐cadru
al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)"
Ordinul nr. 2434 din 25 octombrie 2006 privind nominalizarea membrilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a
Biroului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Secţiunilor de specialitate ale acesteia şi ale Comisiilor Zonale a
Monumentelor Istorice

Alte surse legislative precum şi directivele, convenţiile, recomandările sunt citate în text.
II.5.3. Strategii
Ministerul Fondurilor Europene, Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020,
primul proiect, octombrie 2013
Ministerul Culturii – Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, Strategia sectorială în domeniul culturii şi
patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020, 2013, în consultare publică
Ministerul Culturii, Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii, 2006
Alte documente strategice sunt citate în text.
II.5.3. Date statistice
ESPON, EUROSTAT, INSEE – TEMPO, MDRAP
Alte surse sunt semnalate în text şi hărţi.
II.5.4. Date cartografice
MDRAP; Atlasul teritorial al României
Alte surse semnalate în hărţi.
10
2014
II.6. Glosar de termeni
II.6.1. Patrimoniu construit
Patrimoniul cultural – constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de
regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în
continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri
(Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005)
Peisaj cultural – rezultat al interacţiunii între factorii naturali şi umani (UNESCO, World Heritage Convention), ilustrând evoluţia
societăţii şi a aşezărilor umane în decursul istoriei, sub influenţa constrângerilor materiale sau oportunităţilor generate de
mediul lor natural şi de factorii sociali, economici şi culturali, atât interni cât şi externi (UNESCO, Operational Guidelines for the
Implementation of the World Heritage Convention, 3rd Annex).
Peisajul istoric urban – zona urbană rezultată din sedimentarea istorică a valorilor şi caracteristicilor naturale, care depăşeşte
noţiunea de „centru istoric” sau „ansamblu”, incluzând un context urban mai larg, care cuprinde şi vecinătatea sa geografică.
Acest context mai larg include topografia, geomorfologia, hidrologia şi caracteristicile naturale ale aşezării; mediul construit al
acesteia, atât cel istoric, cât şi cel contemporan; infrastructura subterană şi supraterană, spaţiile deschise şi grădinile,
modelele de folosinţă a terenului şi organizarea spaţială, relaţiile perceptuale şi vizuale, precum şi alte elemente ale structurii
urbane. De asemenea, cuprinde practici şi valori sociale şi culturale, procese economice şi dimensiunile intangibile ale
patrimoniului, în corelaţie cu diversitatea şi identitatea. Această definiţie furnizează fundamentul pentru o abordare
comprehensivă şi integrată, necesară pentru identificarea, evaluarea, conservarea şi managementul peisajelor istorice urbane
în cadrul dezvoltării durabile globale (Recomandări privind peisajul istoric urban, Unesco, 2011)
Comunitate patrimonială – este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului
cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare (Convenţia‐cadru a
Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005).
Monument istoric: parte a patrimoniului cultural naţional
CF. L 422/2001, ART. 1(2): "bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României sau în afara graniţelor,
proprietăţi ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală". ART. 3: "Conform
prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate subteran, suprateran sau
subacvatic: [monument, ansamblu şi sit]".
Sit
CF. L 422/2001, ART. 3(C): "teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadrul natural care sunt mărturii
cultural‐istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios,
ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural".
Ansamblu
CF. L 422/2001, ART. 3(B): "grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de
construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie
cultural‐istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau
tehnic".
Monument
CF. L 422/2001, ART. 3(A): "construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de
mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acesta, precum şi lucrările artistice comemorative, funerare,
de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural‐istorice semnificative din
punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic".
Zonă de protecţie a unui monument istoric
CF. L 422/2001, ART. 8: "(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea
integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (2) delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se
realizează simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii. (3) în zona de protecţie pot fi instituite
servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate
conform legii". Art. 59: "Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 8 se consideră zonă de
protecţie o suprafaţă delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor".
Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial
CF. OG 47/2000, ART. 2: "Monumentele istorice din România înscrise în Lista patrimoniului mondial de catre Comitetul
patrimoniului mondial de pe lânga UNESCO".
Monument istoric propus pentru înscrierea în Lista patrimoniului mondial
CF. OG 47/2000, ART. 15: "Monumente istorice pentru care România a depus dosarul de înscriere la Comitetul Patrimoniului
Mondial de pe lângă UNESCO, în vederea înscrierii lor în Lista patrimoniului mondial".
11
Studiul 20
12
Clasare a bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice
CF. OMC 2013/22.02.2000, ANEXA 1: "Procedură legală prin care un imobil accede la regimul de protecţie aferent
monumentelor istorice, atestată prin înscrierea acestuia în Lista monumentelor istorice." [vezi "Lista monumentelor istorice"]
Lista monumentelor istorice
CF. OMCC 2682/2003: Listă instituită de Ministerul Culturii. Lista se întocmeşte pentru fiecare judeţ, respectiv pentru
municipiul Bucureşti. Lista este structurată în următoarele Capitole: I. Arheologie, II. Arhitectura, III. Monumente de for public,
IV. Monumente memoriale/funerare.
Lista valorilor de patrimoniu natural naţional
CF. L 5/2000: Listă prezentată în Anexa I a PATN – Secţiunea a III‐a – zone protejate, structurată pe capitole şi subcapitole,
corespunzătoare unor categorii, apoi pe judeţe.
Patrimoniu tehnic si industrial
CF. L 6/2008, ART. 1: „totalitatea bunurilor mobile, imobile si a unor ansambluri ale acestora, reprezentand marturii
semnificative ale activitatilor tehnice si de producție care au stat la baza evoluțiilor socio‐economice ale societății umane, de
la primele manifestări preindustriale și până în prezent.
II.6.2. Patrimoniu imaterial
Patrimoniu cultural imaterial
CF. OG 19/2007, ART. 2: "Totalitatea practicilor, reprezentărilor şi formelor de exprimare ale culturii tradiţionale a unei
comunităţi, împreună cu produsele materiale şi spaţiile culturale asociate acestora, transmise continuu de o comunitate".
Cuprinde: meşteşugul tradiţional, creaţia artistică şi tehnica tradiţională, cultura populară contemporană şi purtătorii
elementelor de cultura tradiţională.
II.6.3. Patrimoniu arheologic
Patrimoniu arheologic
CF. OG 43/2000, ART. 2(b): "Patrimoniul arheologic constituie totalitatea bunurilor arheologice care este format din: (i) siturile
arheologice clasate în Lista cuprinzând monumentele istorice situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii
arheologice: structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat, definite conform legii; (ii)
bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestărilor umane,împreună cu terenul în care acestea au fost descoperite".
Bunuri de patrimoniu arheologic
CF. L 378/2001, ART. 4(1): "Bunurile de patrimoniu arheologic pot fi parte a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi
protejate ca bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil sau ca monumente istorice, în condiţiile legii".
Cercetare arheologică
CF. OG 43/2000, ART. 2(c): "prin cercetare arheologică se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific şi tehnic menite să
asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin săpături arheologice, investigarea, recoltarea, înregistrarea şi valorificarea
ştiinţifică, inclusiv publicarea, a patrimoniului arheologic. Cercetarea arheologică se realizează în condiţiile prezentei ordonanţe de
către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor. Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice stă la
baza stabilirii statutului juridic de protecţie a descoperirilor arheologice sau, după caz, descărcării de sarcină arheologică a zonei".
Descoperire arheologică
CF. OG 43/2000, ART. 2(d): "prin descoperire arheologică se înţelege evidenţierea, prin intermediul săpăturilor arheologice, a
vestigiilor, obiectelor şi urmelor manifestărilor umane, care constituie mărturii ale epocilor şi civilizaţiilor dispărute".
Descoperire arheologică întâmplătoare
CF. OG 43/2000, ART. 2(d): "prin descoperire arheologică se înţelege evidenţierea de bunuri de patrimoniu arheologic, ca
urmare a acţiunii factorilor naturali sau acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică atestată".
Descărcare de sarcină arheologică
CF. OG 43/2000, ART. 5(11): "Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost
evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente".
Sit arheologic declarat zonă de interes prioritar
CF. OG 43/2000, ART. 2(g): "prin sit arheologic declarat zonă de interes prioritar se înţelege zona de interes arheologic naţional care
se instituie asupra teritoriului ce cuprinde siturile arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protejare şi punere în valoare este de
importanţă excepţională pentru istoria şi cultura naţională prin mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte
sau sunt propuse să facă parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural naţional mobil sau, după caz, din categoria
monumentelor istorice aflate în Lista patrimoniului mondial".
12
2014
Zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat
CF. OG 43/2000, ART. 2(f): "prin zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca urmare a cercetării
arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute la art. 2 litera b" [vezi "PATRIMONIU ARHEOLOGIC"]. ART. 5(3):
"Regimul de protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat este reglementat de legislaţia în vigoare privitoare la
protejarea monumentelor istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional".
Zonă de patrimoniu arheologic reperat
CF. OG 43/2000, ART. 2(h): "prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în care urmează
să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau
subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional. Până la finalizarea
cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi de punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele
de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat". ART.
4(9): "Autorizarea lucrărilor de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat se aprobă numai pe
baza şi în conformitate cu avizul MCC".
Zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător
CF. OG 43/2000, ART. 2(i): "prin zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător se înţelege terenul în care existenţa
bunurilor de patrimoniu arheologic s‐a evidenţiat în mod neprevăzut ca urmare a: (I) acţiunilor umane, altele decât cercetarea
arheologică atestată cum ar fi: lucrări de construcţii, lucrări de prospecţiuni geologice, inclusiv teledetecţie, lucrări agricole,
precum şi alte tipuri de lucrări şi cercetări efectuate subteran sau subacvatic; (II) acţiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seism,
alunecări de teren, inundaţii, eroziunea solului şi altele; şi în cazul cărora este necesară o cercetare arheologică în vederea
înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora.
Autorizaţia de săpături arheologice
CF. OG 43/2000, ART. 5(6): "Săpăturile arheologice şi activităţile umane întreprinse asupra patrimoniului arheologic se efectuează
numai pe baza şi în conformitate cu autorizaţia emisă de MCC la propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie, în condiţiile legii.
Autorizaţia de acces cu detectoare de metal
CF. OG 43/2000, ART. 5(7): "Accesul cu detectoare de metal şi utilizarea lor în situri arheologice, în zone de interes arheologic
prioritar şi în zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de MCC".
Certificat de descărcare de sarcină arheologică
CF. OG 43/2000, ART. 5(2): "Certificatul de descărcare de sarcină arheologică reprezintă actul administrativ emis în condiţiile prezentei
ordonanţe, prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic".
II.6.4. Arii şi zone protejate
Zonă de protecţie a unui sit arheologic sau istoric
CF. OG 43/2000, ART. 2(H) ALIN. 2: "Până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi
de punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform
legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat". VEZI "ZONĂ DE PATRIMONIU ARHEOLOGIC REPERAT".
Zonă protejată
CF. L 5/2000, ART. 1(2): "zone naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu
natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a patrimoniului".
Zonă protejată de interes naţional
CF. L 5/2000, ART. 2: "Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional [Anexa I a legii] şi identifică valorile de
patrimoniu cultural naţional [anexa III a legii] care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori".
Zonă de protecţie a unei valori de patrimoniu cultural
CF. L 5/2000, ART. 5 (2): "Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor publice centrale, vor delimita, în
baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor
de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III". Art. 10: "(1) Până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de
protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III, în condiţiile art. 5 alin. (2), se instituie zona de protecţie
a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii şi oraşe, de 200 metri în comune şi de 500 metri în afara localităţilor. (2)
Distanţele sunt măsurate de la limita exterioară a terenurilor aferente monumentelor istorice [...]".
13
Studiul 20
14
III. Analiză şi recomandări
III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei
III.1.1. Monumente istorice şi alte categorii ale patrimoniului construit
Componentele patrimoniului construit sunt:
 Monumentele istorice (Legea 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice);
 Patrimoniul arheologic (Ordonanţa nr. 43/2001 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri
arheologice ca zone de interes naţional, aprobată prin Legea 378/2001)
 Patrimoniul tehnic şi industrial (Legea nr. 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic si industrial)
 Zonele protejate (Legea nr. 5/2000 privind aprobarea PATN – Secţiunea a III‐a. Zone protejate, Legea nr. 190/ 2013);
 Peisajul – peisaj istoric, peisaj cultural (fără legislaţie specifică)
Aceste componente se suprapun parţial.
Categoriile speciale ale patrimoniului construit sunt:
 Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional
 Monumentele înscrise şi cele propuse pentru înscriere în Lista patrimoniului mondial

III.1.1.a. Monumente istorice
1. Definiţie, categorii şi grupe valorice
Monumentele istorice sunt definite prin Legea nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, după cum urmează:
 Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru
istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală (Art. 1.2);
 Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevăzute în prezenta
lege (art. 1.3.);
 Pot fi clasate ca monumente istorice bunurile imobile situate în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, cu
respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia se află (art 1.4.)
Monumentele istorice (bunuri imobile situate suprateran, subteran şi subacvatic) se împart în categorii (Legea 422/2001, art. 3):
a] monument ‐ construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elemente de mobilare
interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice, comemorative, funerare, de for
public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural‐ istorice semnificative din punct de
vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;
b] ansamblu ‐ grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane
sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural‐
istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social,
stiinţific sau tehnic;
c] sit ‐ teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural‐istorice
semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiinţific,
tehnic sau al peisajului cultural.
Monumentele istorice se clasează după grupe valorice (Legea 422/2001, art. 7):
a] în grupa A ‐ monumentele istorice de valoare naţională şi universală;
b] în grupa B ‐ monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric , care însoţeşte actele de proprietate, de concesiune sau de închiriere pe tot
parcursul existenţei imobilului se întocmeşte de către protector şi reprezintă actul prin care sunt precizate condiţiile şi regulile
de utilizare sau de exploatare şi de întreţinere a bunului imobil în cauză; „este servitute constituită în folosul imobilului” şi se
înscrie în Cartea funciară de către proprietar (Legea 422/2001, art. 17).

14
2014
Observaţii
 Conceptele utilizate – monument, ansamblu şi sit – sunt preluate din Convenţia patrimoniului mondial (1972) care, la
rândul său, este inspirată din Carta de la Veneţia – 1964. Deşi asigură o anume conexiune a legislaţiei româneşti cu cea
europeană şi mondială, consecinţa operaţională a includerii în aceeaşi categorie juridică a unor clase de construcţii,
amenajări şi combinaţii dintre acestea diferite după natură, caracteristici şi necesităţi de conservare – în absenţa unor
clarificări metodologice instituite prin acte normative subsecvente şi subordonate legii speciale – a fost atitudinea lipsită
de diferenţiere în ceea ce priveşte valorile conţinute de aceste monumente, ansambluri şi situri şi, implicit, a înţelegerii
modului specific de conservare a a cestora.
 Încadrarea în grupe valorice nu este la baza unui sistem de finanţare diferit (de tipul stat/UAT), numai competenţele de
avizare a intervenţiilor realizându‐se diferenţiat, în cadrul MC pentru monumentele de grupă valorică A şi în cadrul
direcţiilor judeţene pentru cele de grupă valorică B.

2. Lista Monumentelor Istorice
Monumentele istorice clasate sunt înscrise în Lista Monumentelor istorice (LMI). Prima LMI, elaborată în 1991, nu a fost
publicată în Monitorul Oficial. Prima publicare a LMI a fost realizată în 2004, actualizată în 2010. După 2010, lista a fost
modificată prin ordine ale Ministrului Culturii.
Codificarea LMI se face printr‐un indicativ alfanumeric de tipul 1.AB – I – s – A – 00001 sau 00001.01
1. – numărul curent al monumentului pe lista judeţului
AB – numele simplificat al judeţului
I, II, III, IV – capitolele LMI:
I – arheologie; II – arhitectură; III; monumente de for public; IV – monumente memoriale/funerare.
m, a, s – categoriile monumentelor istorice: m – monument; a – ansamblu; s – sit.
A, B – grupa valorică a monumentelor istorice: A – valoare naţională; B – valoare locală.
00001 – numărul de cod al monumentelor istorice;
00001.01 – numărul de cod al monumentelor care face parte dintr‐un ansamblu sau dintr‐un sit.
Explicaţiile sistemului de clasificare sunt date în Ordinul MCC nr.2260/18.04.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de
clasare şi inventariere a monumentelor istorice, modificat prin OMCC nr. 2048/2009.
Observaţii:
 În categoriile „ansambluri” şi „situri” sunt incluse teritorii de mai mici sau mai mari dimensiuni care, după caz, sunt sau nu
protejate. Protecţia urbanistică necesară a acestora nu poate fi realizată de protectorul monumentelor istorice –
Ministerul Culturii, iar protecţia caracteristică monumentelor izolate (cum ar fi, de exemplu, Ateneul Român) este
imposibilă în cazul siturilor de tipul „cartierul UCB” sau „siturile” I şi II ale Municipiului Bucureşti, care cuprind suprafaţa
oraşului dezvoltată până în 1831. Implicit, în cazul ansamblurilor şi majorităţii siturilor, obligaţiile de folosinţă ar trebui să
ia forma regulamentelor urbanistice, ceea ce nu se petrece.
 Împărţirea în categorii este deseori defectuoasă şi vădeşte neînţelegerea conceptelor; de exemplu, Parcelarea UCB (arh. I.
Doicescu), caz tipic de ansamblu coerent din punct de vedere arhitectural, este încadrat ca sit:
206 B‐II‐s‐A‐17924 Parcelarea Jianu‐Bordei (U.C.B.) str. Armindenului ‐ str. Jean Monet ‐ Bd. Mircea Eliade ‐ Bd.(sic!) prima
jum. sec. XX
 Încadrările suprapuse sunt inutile şi creează confuzie; de exemplu, în Bucureşti, în interiorul unui sit, putem găsi
„ansambluri” şi, în interiorul acestora, „monumente” – explicaţia principală fiind neînţelegerea conceptelor de ansamblu
şi, mai ales, de sit.
[sit] 192 B‐II‐s‐B‐17910 Sit I Splaiul Independenţei ‐ str. Vasile Pârvan ‐ str. Berzei ‐ str. Buzeşti ‐ str. Sevastopol ‐ str.
Grigore Alexandrescu ‐ str. Polonă ‐ str. Mihai Eminescu – (sic!)
[ansamblu] 931 B‐II‐a‐B‐18650 Ansamblul de arhitectură "Str. Dumbrava Roşie nr. 1‐11; 2‐16" Str. Dumbrava Roşie
sector 2 sf. sec. XIX ‐ înc. sec. XX [încadrare cronologică greşită]
[monument] 932 B‐II‐m‐B‐18651 Casă Str. Dumbrava Roşie 1 sector 2 sf. sec. XIX ‐ prima jum. sec. XX
 Numărul real al monumentelor istorice este diferit de numărul de poziţii din LMI, pentru că ansamblurilor şi siturile sunt
numerotate cu numere curente urmate de numerele curente ale componentelor ansamblului (un ansamblu format din
două entităţi ocupă mai multe poziţii în LMI); astfel, numărul real al monumentelor istorice este mai mic decât cel al
poziţiilor din Lista monumentelor istorice:
Exemplu: 3 poziţii în listă cuprind 1 „ansamblu” şi cele 2 „monumente” componente
1445 B‐II‐a‐B‐18079 Ansamblul Colegiul Naţional "Matei Basarab“ Str. Matei Basarab 32 ‐34 sector 3 sf. sec. XIX ‐ prima
jum. sec. XX
1446 B‐II‐m‐B‐18079.01 Corp central Str. Matei Basarab 32 ‐34 sector 3 1883
1447 B‐II‐m‐B‐18079.02 Corp lateral Str. Matei Basarab 32 ‐34 sector 3 1928

15
Studiul 20
16
3. Sistemul de protecţie
Protectorul monumentelor istorice este Statul român, garant al prezervării acestora.
Atribuţii ale administraţiei publice
 Atribuţiile administraţiei publice centrale: guvernul (coordonare); MC (evidenţa, clasarea, controlul, avizarea intervenţiilor,
iniţierea exproprierii, preemţiunea la cumpărare, organizarea CNMI / CZMI / CNA / INMI / ONMI, atestarea specialiştilor şi
experţilor, administrarea şi finanţarea intervenţiilor pentru MI aflate în proprietatea statului).
 Atribuţiile administraţiei publice judeţene: coordonarea activităţii pentru oraşe şi comune fără aparat de specialitate,
eliberarea CU, AC şi AD pentru MI şi imobile aflate în raza de protecţie (pentru comune), preemţiunea la cumpărare;
 Atribuţiile administraţiei publice locale: finanţarea întocmirii DU pentru zonele de protecţie şi zonele protejate, eliberarea
CU, AC şi AD pentru MI şi imobile aflate în raza de protecţie (numai pentru municipii şi oraşe; la Bucureşti ‐ CGMB),
preemţiunea la cumpărare, elaborarea programelor de protecţie.

Drepturi şi obligaţii ale proprietarilor
 Drepturi: să solicite consultanţă de specialitate gratuită, acoperirea parţială sau totală a costurilor studiilor, documentaţiilor
tehnice, lucrărilor de intervenţie asupra MI; să beneficieze de reducerea cu 50% a impozitelor şi a taxelor aferente acestor
lucrări, de scutirea de taxa de autorizare şi de plata impozitului pe clădiri şi pe suprafaţa de teren ocupată de construcţii (numai
pentru activităţi nelucrative).
 Obligaţii: respectarea Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric; asigurarea pazei, integrităţii şi protecţiei
monumentelor istorice, efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a
acestora; înştiinţarea autorităţilor despre orice modificări, degradări, descoperiri întâmplătoare; finanţarea operaţiunilor
de descărcare de sarcină arheologică, înştiinţarea autorităţilor despre intenţia de a înstrăina monumentul istoric, în
vederea exercitării dreptului de preemţiune; notificarea viitorului proprietar asupra regimului juridic şi a Obligaţiei privind
folosinţa MI.
Notă: o cotă de 2% din încasările realizate de agenţiile imobiliare din vânzarea imobilelor monumente istorice reprezintă
una dintre sursele care constituie venitul propriu al Fondului Cultural Naţional (OG 2/2008 de modificare a OG 51/1998),
ceea ce – alături de dreptul de preemţiune a statului şi UAT la înstrăinarea imobilelor cu statut de MI ‐ are repercusiuni
asupra preţului de vânzare al acestor imobile. Totuşi, taxa nu are o valoare semnificativă, cota care revine agenţiilor
situându‐se între 4 şi 6% din preţ).

4. Zonele de protecţie ale monumentelor istorice
Protecţia monumentelor istorice se realizează prin metode specifice directe şi prin instituirea zonelor de protecţie a
monumentelor istorice (Legea nr. 422/2001, art. 8 şi 7.4.)
 Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau
urbanistice, în funţie de trama stardală, relief şi caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură
conservarea integrată şi punerea în valoare a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural;
 Delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în
condiţiile legii;
 Autorităţile publice locale competente vor include în planurile urbanistice şi în regulamentele aferente zonele de protecţie
delimitate;
 În zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi
regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii.
Definirea şi scopul instituirii zonei de protecţie sunt explicate prin lege şi prin OMTCT nr. 562/ 2003 (art. 15):
 Zona de protecţie, constituită ca un teren format din parcele cadastrale situate în jurul monumentului, asigura perceperea
nealterată a acestuia;
 În zona de protecţie se instituie servituţile de utilitate publică şi reglementările de construire pentru: păstrarea şi
ameliorarea cadrului natural al monumentului prin înlăturarea sau diminuarea factorilor poluanţi de orice natură;
păstrarea şi ameliorarea cadrului arhitectural‐urbanistic al monumentului prin aprobarea şi supravegherea construirii;
păstrarea şi valorificarea potenţialului arheologic.
Dimensiunile zonelor de protecţie ale monumentelor istorice variază in funcţie de locul unde este amplasat monumentul
istoric, conform Legii nr. 5/ 2000 (art. 10) şi al Legii 422/2001 (art. 59), cu formulări diferite:
a] Legea 5/2000: Până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural se
instituie zona de protecţie a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii şi oraşe, de 200 metri în comune şi de 500
metri în afara localităţilor. Distanţele sunt măsurate de la limita exterioară terenurilor aferente monumentelor istorice.
b] Legea 422/2001: Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se consideră zonă de
protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara
localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur‐împrejurul monumentului istoric.
16
2014
Drepturi şi obligaţii ale proprietarilor din zonele de protecţie:
 Drepturi: reducerea cu 50% a taxelor de autorizare pentru lucrările pe care le finanteaza si care sunt necesare pentru păstrarea
integrității fizice si a cadrului construit sau natural al monumentelor istorice, astfel cum sunt ele reglementate prin
documentația de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobata pentru zona de protectie respectiva, sau prin avizul
direcției pentru cultura, culte si patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București (legea 422/2001);
 Obligaţii: respectarea prevederilor Legii 422/2001 şi a servituţilor impuse prin reglementările urbanistice;
Notă: O taxă de 3% din devizul general al investițiilor autorizate este aplicabilă operatorilor economici, pentru construcțiile
amplasate in „spațiile de protecție” ale monumentelor istorice proprietate publica, care reprezintă una dintre sursele care
constituie venitul propriu al Fondului Cultural Naţional (OG 2/2008 de modificare a OG 51/1998). Taxa nu este aplicată,
însă aplicarea ei ar avea consecinţe negative asupra intervenţiilor în zonele de protecţie ale MI (care sunt scutite de 50%
din taxele de autorizare, respectiv 1% ‐ 0.5% pentru locuinţe în cazul reabilitării construcţiilor). Taxa FCN ar fi, deci, de 3,
respectiv 6 ori mai mare decât taxa de autorizare a construirii şi de 6, respectiv 3 ori mai mare în cazul reabilitărilor.

III.1.1.b. Patrimoniul arheologic
1. Bunuri ale patrimoniului arheologic
Patrimoniul arheologic (OG 47/2000 aprobată prin Legea 378/2001, republicată, art. 1.b) reprezintă ansamblul bunurilor
arheologice care este format din:
a] Siturile arheologice înscrise în Repertoriul arheologic naţional, cu excepţia celor distruse ori dispărute, şi siturile clasate în
Lista monumentelor istorice, situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: aşezări, necropole,
structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat, definite conform legii;
b] Bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea au fost descoperite;
Categoriile sunt următoarele:
a] Zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat (art. 2.h, 5.3)
Prin zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca urmare a cercetării arheologice, au
fost descoperite bunuri [de patrimoniu arheologic].
Regimul de protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat este reglementat de legislaţia în vigoare
privitoare la protejarea monumentelor istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional.
b] Zonă de patrimoniu arheologic reperat (art. 2.1.j)
Prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în care urmează să se efectueze
cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau subacvatică de bunuri
de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional.
Până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi de punere în valoare a
descoperirilor arheologice, zonele de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone
cu potenţial arheologic reperat. Autorizarea lucrărilor de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic
reperat se aprobă numai pe baza şi în conformitate cu avizul MCC.
c] Zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător (art. 2.1.k., 2.13)
Prin zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător se înţelege terenul în care existenţa bunurilor de patrimoniu
arheologic s‐a evidenţiat în mod neprevăzut ca urmare a: (I) acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică atestată
cum ar fi: lucrări de construcţii, lucrări de prospecţiuni geologice, inclusiv teledetecţie, lucrări agricole, precum şi alte tipuri
de lucrări şi cercetări efectuate subteran sau subacvatic; (II) acţiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seism, alunecări de
teren, inundaţii, eroziunea solului şi altele; şi în cazul cărora este necesară o cercetare arheologică în vederea înregistrării
şi valorificării ştiinţifice a acestora (art. 2.1.k).
Zona cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător se delimitează în jurul locului descoperirii arheologice
întâmplătoare, astfel: (1) pe toată suprafaţa terenului care face obiectul autorizării de construire; (2) pe o rază de 50 metri
faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s‐a făcut ca urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au
nevoie de autorizaţie de construire; (3) pe toată suprafaţa terenului afectat de acţiunea factorilor naturali (art. 2.13).
Prin protejarea bunurilor de patrimoniu arheologic şi a terenurilor din zonele cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat
şi din zonele cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător „se înţelege adoptarea măsurilor ştiinţifice, administrative şi
tehnice care urmăresc păstrarea vestigiilor descoperite întâmplător sau ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea
bunurilor respective ori până la finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de obligaţii în sarcina proprietarilor,
administratorilor sau titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conţin ori au conţinut bunurile de patrimoniu
arheologic respective, precum şi prin reglementarea sau interzicerea oricăror activităţi umane, inclusiv a celor autorizate
anterior (art. 5.1).
17
Studiul 20
18
Descărcarea de sarcină arheologică „este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul
arheologic poate fi redat activităţilor umane curente”. Până la descărcarea de sarcină arheologică terenul care face obiectul
cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii (art. 5.2, 5.14). Este de menţionat dispoziţia de la art. 7.2, potrivit căreia
„zonele cu patrimoniu arheologic reperat se includ în cadastrul de specialitate al zonelor protejate, naturale şi construite”,
dispoziţie fără obiect (cadastrul citat neexistând).
Observaţii:
 În afara imobilelor înscrise în LMI (capitolul I), Ministerul Culturii are în evidenţă un număr apreciabil de situri care,
împreună cu cele clasate în LMI sunt înscrise în Repertoriul Arheologic Naţional (RAN), al căror regim de protecţie nu este
explicit; imobilele înscrise în LMI sau RAN corespund zonelor cu patrimoniu cunoscut şi cercetat;
 Cercetările arheologice generează un regim de protecţie temporar (zone cu patrimoniu arheologic reperat, zone cu
patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător), mai drastic decât cel al monumentelor istorice, până la decizia cu privire la
modul de conservare a valorilor descoperite – fie descărcarea de sarcină arheologică, fie „protecţie şi de punere în valoare
a descoperirilor arheologice”, fie [fără să fie menţionat în lege] clasarea în Lista monumentelor istorice sau în RAN. Nu este
fixat un interval de timp maxim până la această decizie;
 Legislaţia de protejare a patrimoniului arheologic nu este corelată cu cea a monumentelor istorice, observându‐se
consecinţele acestui fapt (de pildă, cercetările arheologice – care reprezintă intervenţii asupra monumentelor istorice – nu
urmează procedura de avizare aferentă MI, fără ca această excepţie să fie menţionată în lege; în sens invers, slăbiciunea
sistemului de evidenţă al siturilor arheologice face ca intervenţiile în zone cu patrimoniu arheologic să fie realizate fără
respectarea legii etc.);
 Regimul de monument istoric – impunând conservarea – este în conflict cu cel al patrimoniului arheologic – care are ca
rezultat extragerea elementelor de valoare şi eliminarea progresivă a straturilor; din această pricină, aria de contact
posibilă dintre cele două regimuri de protecţie este limitată, diferită în funcţie de tipurile, caracteristicile siturilor şi
perioada considerată de referinţă pentru fiecare dintre acestea şi trebuie stabilită în mod explicit în legislaţie.

2. Situri arheologice declarate Zone de interes arheologic prioritar
Prin sit arheologic declarat zonă de interes prioritar se înţelege zona de interes arheologic naţional care se instituie asupra
teritoriului ce cuprinde siturile arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protejare şi punere în valoare este de importanţă
excepţională pentru istoria şi cultura naţională prin mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sunt
propuse să facă parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural naţional mobil sau, după caz, din categoria monumentelor
istorice aflate în Lista patrimoniului mondial.
Scopul instituirii este, în esenţă, desfăşurarea cercetărilor arheologice pe baza unui „Proiect de cercetare arheologică” aprobat de
Comisia Naţională de Arheologie (CNA). Cercetarea arheologică se poate executa prin încadrarea în unul din următoarele
regimuri: regimul de cercetare arheologică preventivă; regimul de cercetare arheologică prealabilă; regimul de supraveghere a
lucrărilor; regimul de protecţie; regimul de săpătură arheologică; regimul de cercetare arheologică sistematică.
Ordinul MCC 2483/2006 pentru aprobarea Listei cuprinzând zonele de interes arheologic prioritar stabileşte 10 situri.
Aceste situri nu corespund în totalitate definiţiei de mai sus:

Nr. Situl arheologic Comuna Judeţul
crt.
1. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei Orăştioara de Sus Hunedoara
Boşorod Hunedoara
Băniţa Hunedoara
Săsciori Alba
2. Histria Istria Constanţa
3. Ulpia Traiana Sarmizegetusa Sarmizegetusa Hunedoara
4. Tropaeum Traiani Adamclisi Constanţa
5. Oraşul de Floci Giurgeni Ialomiţa
6. Borduşani Borduşani Ialomiţa
7. Potaissa Turda Cluj
8. Păcuiul lui Soare Ostrov Constanţa
9. Poduri Poduri Bacău
10. Apulum Alba Iulia Alba
Tabelul 20.1. Lista cuprinzând zonele de interes arheologic naţional cf. O.M.C.C. 2843/ 2006.
Sursa: OMCC 2483/2006.

18
2014
III.1.1.c. Patrimoniul tehnic şi industrial
Patrimoniul tehnic şi industrial, cf. Legii nr. 6/2008, reprezintă „totalitatea bunurilor mobile, imobile şi a unor ansambluri ale
acestora, reprezentând mărturii semnificative ale activităţilor tehnice şi de producție care au stat la baza evoluţiilor
socioeconomice ale societăţii umane, de la primele manifestări preindustriale şi pâna în prezent” (art. 1). Bunurile aparţinând
patrimoniului tehnic şi industrial se clasează în categoria patrimoniului cultural mobil, respectiv ca monumente istorice, şi sunt
inventariate în conformitate cu prevederile legale in vigoare (art. 3).
Din patrimoniul tehnic si industrial „pot face parte” (art. 2):
a) construcţii industriale în care se păstrează componentele materiale şi/sau funcţionale ale unei activităţi tehnice şi de
producţie determinate: ateliere, hale, depozite, turnuri de apă, centrale electrice şi altele asemenea;
b) construcţii civile, alte clădiri în relaţie cu producţia industrială, de tipul: locuinţe, clădiri cu caracter administrativ, religios
sau folosite pentru educaţie ori recreere;
c) zone de exploatare si prelucrare a resurselor naturale de subsol sau de suprafața ‐ mine, cariere, amenajări
hidroenergetice si altele asemenea;
d) construcţii pentru transporturi si infrastructuri;
e) maşini, instalaţii, linii tehnologice, utilaje, alte componente materiale şi/sau ansambluri ale acestora;
f) peisaje culturale industriale, pe arie restrânsă, reprezentând acele teritorii naturale sau urbane în care se conservă
componentele esenţiale ale procesului de producţie al uneia sau mai multor activităţi industriale;
g) fonduri documentare publice sau private – proiecte, documentaţii tehnice, fotografii, înregistrări video şi audio,
documente juridice, alte documente legate de industrie şi de tehnică.
Sistemul de evidenţă nu a fost instituit, iar lipsa altor dispoziţii legale face ca acest regim să nu existe în fapt.
III.1.1.d. Monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial
Monumentele istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial elaborată de UNESCO în urma Convenţiei patrimoniului Mondial
(1972) la care România a aderat în 1990 sunt, astăzi, în număr de 30. Regimul juridic aferent acestora a fost stabilit prin
OG nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului
mondial, aprobată prin Legea nr. 564/2001.

1. Monumente istorice din România înscrise în Lista patrimoniului mondial (31 obiective)
 Biserici cu pictură exterioară din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI‐lea (8 obiective): Biserica „Învierea
Domnului” a Mănăstirii Suceviţa (comuna Suceviţa); Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Moldoviţa (comuna Moldoviţa);
Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Arbore (comuna Arbore); Biserica „Adormirea Maicii Domnului
şi Sfântul Gheorghe” a fostei Mănăstiri Humor (comuna Mănăstirrea Humorului); Biserica „Sfântul Gheorghe” a fostei
Mănăstiri Voroneţ (oraş Gura Humorului); Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuţi (comuna Pătrăuţi); Biserica „Sfântului
Gheorghe” din Suceava (municipiul Suceava); Biserica „Sfântul Niculae” a Mănăstirii Probota (comuna Dolhasca), toate în
judeţul Suceava;
 Ansamblul Bisericilor de lemn din Maramureş (8 obiective): Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Bârsana
(comuna Bârsana); Biserica „Sfânta Paraschiva” din Deseşti (comuna Deseşti); Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Şurdeşti
(comuna Şişeşti); Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Plopiş (comuna Şişeşti); Biserica „Sf. Nicolae” din Budeşti (comuna Budeşti);
Biserica „Sfânta Paraschiva” din Poienile Izei (comuna Botiza); Biserica „Naşterea Fecioarei” din Ieud‐Deal (comuna Ieud);
Biserica „Sf. Arhangheli” din Rogoz (oraşul Târgu Lăpuş), toate în judeţul Maramureş;
 Mănăstirea Hurezi (localitate Romanii de Jos, oraş Horezu), judeţul Vâlcea;
 Situri săteşti cu Biserici fortificate din Transilvania (7 obiective): Câlnic (comuna Câlnic, judeţul Alba); Prejmer (comuna
Prejmer, judeţul Braşov); Viscri (comuna Buneşti, judeţul Braşov); Dârjiu (comuna Dârjiu, judeţul Harghita); Saschiz (comuna
Saschiz, judeţul Mureş); Biertan (comuna Biertan, judeţul Sibiu); Valea Viilor(comuna Valea Viilor, judeţul Sibiu);
 Cetățile dacice din munţii Orăştiei (6 obiective): Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia; Cetatea dacică de la Costeşti‐
Blidaru; Cetatea dacică de la Costeşti‐Cetăţuie (comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara); Cetatea dacică de la Luncani‐
Piatra Roşie (comuna Boşorod, judeţul Hunedoara); Cetatea dacică de la Băniţa (comuna Băniţa şi municipiul Petroşani,
judeţul Hunedoara); Cetatea dacică de la Căpâlna (comuna Săsciori, judeţul Alba);
 Centrul istoric Sighişoara (municipiul Sighişoara, judeţul Mureş).

2. Regimul de protecţie al MLPM
Principalele prevederi ale regimului de monument înscris în Lista patrimoniului mondial (extins şi la monumentele propuse de
Statul român pentru înscrierea în Lista patrimoniului mondial) sunt următoarele:
 Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial
reprezintă obiectiv de interes naţional; în condiţiile legii, pentru protejarea acestora se poate proceda la expropriere
pentru cauză de utilitate publică (Art. 3.3).
 Monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt obiective speciale, iar paza acestora se asigură, fără
plată, de către Ministerul de Interne (Art. 6.6).
19
Studiul 20
20
 Ca şi în cazul monumentelor istorice, lucrările de reparaţie, întreţinere curentă, punere în valoare, cercetare, restaurare,
consolidare şi conservare a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt în sarcina proprietarilor,
administratorilor sau a titularilor altor drepturi reale, după caz. (Art. 4)
 Finanţarea lucrărilor de cercetare, conservare, consolidare şi restaurare a monumentelor istorice înscrise în Lista
patrimoniului mondial, indiferent de regimul de proprietate al acestora, se poate face şi de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Culturii. Finanţarea lucrărilor de reparaţie, întreţinere curentă şi a celor de punere în valoare a monumentelor
istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se poate face şi din venituri extrabugetare şi din alocaţii acordate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor prevăzute în bugetele anuale ale ordonatorilor principali de
credite, după caz. (Art. 5.1‐2).
 Finanţarea elaborării sau actualizării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism pentru zonele care cuprind
monumente istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial se face din bugetul de stat prin bugetul Ministerului
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (Art. 7.2)
 Activităţile şi lucrările prevăzute la art. 4, pentru monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, se realizează
în conformitate cu Programul de protecţie şi gestiune a M.L.P.M. (Art. 6.1). Programul de protecţie şi gestiune a
monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se elaborează pentru perioade de 5 ani de către Ministerul
Culturii, se avizează de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi se aprobă prin Hotărâre a Guvernului. Programul de
protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial cuprinde măsuri cu caracter
administrativ şi măsuri cu caracter tehnic cu privire la aceste monumente şi la zona lor de protecţie (Art. 6.2‐3).
 Realizarea Programului de protecţie şi gestiune se detaliază prin planuri anuale de protecţie şi gestiune a monumentelor
istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial. Planurile anuale de protecţie şi gestiune sunt elaborate de consiliul
judeţean pe teritoriul căruia se află monumentul istoric înscris în Lista patrimoniului mondial, cu consultarea proprietarilor,
administratorilor sau a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, precum şi a consiliului local respectiv, şi
sunt avizate de Ministerul Culturii şi de A.P.C.S. cu atribuţii în domeniu (Art. 6.4‐5).
 Documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru zonele care cuprind monumentele istorice care fac parte din
Lista patrimoniului mondial şi zonele lor de protecţie se elaborează sau se actualizează prin includerea prevederilor şi
reglementărilor de urbanism şi amenajarea teritoriului din programele de gestiune şi protecţie, în termen de 12 luni de la
aprobarea programelor (Art. 7.1).
 Aprobarea planurilor zonale de amenajare a teritoriului şi, după caz, a planurilor urbanistice generale sau zonale pentru
localităţile sau, respectiv, zonele care cuprind monumentele istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial şi
zonele lor de protecţie se face prin Hotărâre a Guvernului (Art. 7.3).
 Intervenţiile asupra monumentului istoric care face parte din Lista patrimoniului mondial şi asupra imobilelor din zona sa
de protecţie sunt avizate, în condiţiile legii, de Ministerul Culturii şi, respectiv, de Ministerul Culturii şi Ministerul Lucrărilor
Publice şi Amenajării Teritoriului şi sunt comunicate Comitetului patrimoniului mondial în conformitate cu reglementările
Convenţiei pentru protejarea patrimoniului mondial natural şi cultural a UNESCO, prin grija Ministerului Culturii (Art. 7.4).
Legislaţia specială a fost completată cu Hotărârea Guvernului nr. 493/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind
monitorizarea monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și a Metodologiei privind elaborarea și conținutul
– cadru al planurilor de protecție și gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. Menţionăm că
activităţile de monitorizare, gestiune şi protecţie a MLPM sunt solicitate prin Orientările care trebuie să ghideze punerea în
operă a Convenţiei patrimoniului mondial3.
Observaţii:
 Sistemul de monitorizare, gestiune şi protecţie a MLPM din România nu este funcţional;
 Protejarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei reprezintă cea mai complicată problemă, din pricina teritoriului larg, a lipsei
unei administrări unitare a MLPM, a conflictului de interese dintre protejarea patrimoniului arheologic, protejarea
patrimoniului natural, regimul silvic.
 În cazul celorlalte MLPM, dacă situaţia este bună sau acceptabilă din punctul de vedere al conservării bunului de
patrimoniu clasat, nu acelaşi lucru se poate spune în ceea ce priveşte zonele‐tampon (buffer zones) care, conform legii
române, reprezintă zone de protecţie ale MI şi zone protejate de interes naţional;
 Perimetrele acestora din dosarele de clasare nu au fost consfinţite pe plan naţional;
 Nu au fost aprobate reglementări urbanistice care să asigure protecţia efectivă a acestor zone (documentaţiile elaborate,
uneori în mai multe rânduri, nu au fost aprobate şi nu produc efecte); acest lucru este valabil şi pentru cetăţile dacice;
 Efectele în teritoriu ale lipsei de protecţie a zonelor‐tampon sunt evidente, substanţa acestora fiind afectată radical prin
intervenţii constructive realizate fără cel mai mic control, în contextul economic favorabil al dezvoltării turismului cultural
şi al celui rural; acest fapt este mai puţin grav în cazul satelor săseşti, al Sighişoarei şi al Mănăstirii Hurezi, dar extrem de
grav în cazul bisericilor din nordul Moldovei şi a celor din Maramureş.

3
Actualizate 2012. Vezi http://whc.unesco.org/fr/orientations/
20
2014
III.1.1.e. Patrimoniul european4
Pe lângă „marca” UNESCO, a fost creată o altă „marcă” ‐ label, denumită „patrimoniu european”; instituită de UE, cuprinde –
în România – 4 obiective: Palatul Cantacuzino‐Nababu, Ateneul Roman, ambele din București, Istria şi Ansamblul Monumental
Calea Eroilor din Târgu‐Jiu. Primul label acordat la nivel european datează din 2007.
Siturile selecţionate se angajează să pună în operă un program de valorizare europeană, cuprinzând: signalectică şi în mai
multe limbi, instrumente de mediatizare de punere în valoare a identităţii europene a siturilor, acţiuni deschise către publicul
tânăr şi publicul handicapat, acţiuni legând patrimoniul de creaţie. Lista– care cuprinde 66 obiective din 18 ţări din UE şi
Elveţia (Anexa 20.1) grupează obiectivele în 5 teme.
Înscrierea obiectivelor din România în cele 5 liste tematice:
 Europa arhitecturii, stilurilor şi peisajelor – Palatul Cantacuzino, Bucureşti
 Europa sacrului şi spiritului
 Europa comerţului şi industriei
 Europa democraţiei şi memoriei – Situl arheologic de la Istria
 Europa creaţiei, artizanilor şi operelor – Ateneul Român, Bucureşti; Parcul lui Brâncuşi, Târgu Jiu
III.1.1.f. Valori de patrimoniu construit de interes naţional (VPCIN)
VPCIN sunt definite şi denumite prin Legea nr. 5/ 2000‐ Legea PATN‐ subdiviziunea a III‐ a – Zone protejate. Legea „identifică
valorile de patrimoniu cultural naţional care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestei valori”.
După natura monumentelor care constituie valorile de patrimoniu cultural naţional, acestea sunt împărţite prin lege în două
categorii şi mai multe subcategorii:
 monumente şi ansambluri de arhitectură: cetăţi; ansambluri curţi domneşti private; biserici fortificate‐cetăţi; castele,
conace, palate; cule; clădiri civile urbane; ansambluri urbane; biserici din lemn; muzee etnografice în aer liber; biserici şi
ansambluri mănăstireşti; arhitectură industrială, amenajări căi de comunicaţie; monumente de arhitectură populară
(locuinţe săteşti); ansambluri tradiţionale rurale (Graficul 1).
 monumente şi situri arheologice: complexe paleolitice; aşezări neolitice şi eneolitice; aşezări şi necropole din epoca
bronzului; fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului (hallstattian); fortificaţii dacice; necropole şi zone sacre– epoca
fierului; castre şi aşezări civile aferente; fortificaţii romano‐bizantine; edificii; monumente medievale identificate pe baza
cercetărilor arheologice; rezervaţii arheologice cuprinzând situri cu niveluri de locuire pe perioade îndelungate‐ aşezări şi
necropole.

1 80 1 67
1 60
1 40
1 20
1 00
78 75
80 70
60
40
20 19
13
20 7 4 8 5
1
0
C eta ti B is eri c i A rh it ec tura Bi s eri ci , F o rt if ic at ii O r as e c u
fo rt if ic at e c iv i la m a nas ti r i an tic e s i z one
b iz an tin e c o ns tr ui te
pr ot ej ate
de i nte re s
na ti ona l
Graficul 20.1. Patrimoniu arhitectural urban generator de zone construite protejate de interes naţional,
cf. L5‐2000 (S. Nistor, 2003)
4
http://www.culture.gouv.fr/culture/politique‐culturelle/patrimoine_europeen/patrimoine_europe.pdf
21
Studiul 20
22
III.1.2. Zone protejate
III.1.2.a. Definiţie şi bază legislativă
Zonele protejate „sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic şi/ sau topografic, care cuprind valori de
patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de
patrimoniu” (Legea 5/2000, art. 1.2). Această definiţie poate fi reţinută pentru categoriile stabilite prin legea citată.
Definiţia „oficială” a conceptului de zonă protejată este conţinută în Legea nr. 190/ 2013 privind aprobarea Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 72011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/ 2000 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, art. I.43: „zonă protejată – zona naturală ori construită, delimitată geografic şi/sau topografic, determinată de
existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare
pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează
asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe,
înălţime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi este
stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate.”
Zonele construite protejate pot fi:
 Zone construite protejate de interes naţional
Acestea apar (implicit) „în cazul valorilor de patrimoniu cultural naţional” (anexa III a legii 5/2000) “care necesită
instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori"; tot implicit, zone protejate de interes naţional
sunt cele instituite în jurul monumentelor istorice de grupă valorică A sau în jurul siturilor (zonelor) de interes arheologic
prioritar sau cele care cuprind astfel de elemente.
 Zone protejate construite de interes local (categorie implicită)
Acestea apar (implicit) în cazul celorlalte monumente istorice (de grupă valorică B) şi în cazul zonelor protejate care nu
intră la prima categorie.
În lipsa unei Legi a zonelor protejate, enumerăm articolele de lege pe care se pot baza reglementările urbanistice care instituie
servituţi în zone protejate.
 „Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ – teritorială, aferent Planului urbanistic general,
sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile referitoare la modul
concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi
plantaţiilor, materiale şi culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural – urbanistice ale acestora, stabilite
în baza unui studiu de specialitate.”
O.U.G. nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,
art. I. 27.
 „Monumentele istorice, zonele de protecţie şi zonele construite protejate, definite potrivit legii, se evidenţiază în planurile
de amenajare a teritoriului şi în planurile urbanistice ale unităţilor administrativ – teritoriale. În condiţiile legii şi în baza
avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, în scopul protejării valorilor de patrimoniu cultural ce au determinat instituirea
zonei construite protejate, autorităţile publice locale pot institui servituţi, pot interzice desfiinţarea sau modificarea
construcţiilor.”
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, art. 18, alin. 1, 2.
Explicaţiile detaliate pentru modul de operare în zonele protejate sunt conţinute în OMTC T nr. 563/ 2003 pentru aprobarea
Reglementării tehnice „Metodologie de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite
protejate (P.U.Z.).
III.1.2.b. Conceptul de zonă protejată naturală şi construită:
Concept juridic şi urbanistic care care are o expresie teritorială variabilă şi care trimite la o zonă delimitată topografic, în jurul şi
în legătură cu prezenţa unor valori naturale sau/şi construite a căror protejare este de interes public, şi care este subiect al
unui regim juridic special instituit prin lege şi stabilit prin documentaţii de urbanism. Conceptul s‐a dezvoltat în practică, în
mod similar cazurilor din alte state europene.
Regimul juridic special are ca scop protejarea urbanistică a valorilor naturale sau/şi construite, care este de interes public. In
numele acestui interes, în zona respectivă se instituie un număr de servituţi urbanistice, a căror respectare este urmărită de
persoanele juridice abilitate şi constituie numai o parte a activităţii de protejare a zonei.
După natura interesului public şi iniţiativa instituirii, zonele protejate pot fi:
 Zone protejate de interes local;
 Zone protejate de interes naţional.
În cazul în care asupra unei zone protejate, organisme internaţionale instituie (la propunerea statului român) o protecţie
internaţională, atunci zona se poate considera de interes internaţional (UNESCO – Lista patrimoniului mondial, natural şi cultural).
Protecţia internaţională se poate institui şi din oficiu, fără consultarea statelor (UNESCO ‐ Lista monumentelor în pericol).
22
2014
*500 m în extravilan, 200 m în intravilan rural şi
100 m în intravilan urban

Graficul 20.2. Relaţia monument istoric – zonă de protecţie – zonă protejată
Sursa: Prodomus SA, Urbana SA, Metodologie de delimitare şi instituire a zonelor protejate de interes naţional
pentru monumente şi situri arheologice situate în extravilan (2002).

După natura valorilor care au stat la baza instituirii zonei protejate, acestea pot fi:
 Zone protejate naturale;
 Zone protejate construite;
 Zone protejate naturale şi construite.
După tipul valorilor care determină instituirea zonelor protejate, acestea pot fi:
 Determinate de un element izolat protejat şi de zona lui de protecţie (monument istoric / monument al naturii);
 Determinate de o arie protejată şi de zona ei de protecţie (ansamblu istoric, sit istoric / arie naturală, sit natural);
 Determinate de o sumă de elemente care necesită protecţie şi se constituie într‐o suprafaţă protejată (centre şi zone
istorice urbane sau rurale, reţele, căi de comunicaţie, alte amenajări valoaroase / rezervaţii naturale).
Zonele protejate de interes local stabilite prin documentaţii de urbanism:
 În PUG Municipiul Bucureşti (1997‐2000) s‐au stabilit limitele a 98 zone construite protejate şi s‐au aprobat Regulamentele
Locale de Urbanism pentru construirea în aceste zone (HCGMB 279/2000); prin PUG s‐au delimitat zone care au primit un
regulament de construire pentru zona respectivă. 12 dintre PUZ pentru zonele construite protejate au fost revăzute în anii
următori şi au fost aprobate prin HCGMB nr. 34/2009 (astăzi caducă), alte 3 au fost revăzute în 2011, după o metodă
ameliorată, însă nu au fost încă aprobate.
 Prin alte documentaţii (PUZ Zone construite protejate) s‐au stabilit limitele zonelor construite protejate şi s‐au aprobat
Regulamentele Locale de Urbanism pentru construirea în aceste zone; în această situaţie este, de pildă, Ansamblul
monumental Calea Eroilor din Târgu Jiu, unde PUZ produce efecte la 18 ani de la aprobare, deşi cadrul normativ a evoluat
semnificativ de atunci.
23
Studiul 20
24
Zonele protejate de interes naţional stabilite prin documentaţii de urbanism:
 Reprezintă zonele protejate determinate de valori de patrimoniu cultural de interes naţional (Legea 5/2000) – categorie
explicită, dar şi zonele protejate determinate de monumentele istorice de grupă valorică A, de monumentele incluse sau
propuse spre înscriere în Lista patrimoniului mondial şi de siturile de interes arheologic prioritar diferite de primele (cazuri
izolate) şi a căror reglementare reprezintă o sarcină a ministerului însărcinat cu problemele urbanismului (MDRT, acum
MDRAP);
 Cea mai mare parte a documentaţiilor de urbanism finanţate de acest minister au fost finalizate, recepţionate de minister
şi avizate conform legii (cel puţin parţial), însă nu au fost promovate către aprobare (fie prin hotărâri ale Consiliilor locale,
fie prin Hotărâri de Guvern, în cazul MLPM). În această situaţie se află ultima generaţie de PUZ pentru siturile înscrise în
Lista patrimoniului mondial, dar şi alte documentaţii cu statut de studiu pilot;
 Trebuie menţionat că ministerul nu are mecanisme de sprijinire (logistică şi financiară) pentru etape administrative care
stau în sarcina sa în momentul finanţării DU, cum ar fi obţinerea anumitor avize – de mediu, ANCPI, organizarea consultării
populaţiei, însuşirea DU şi promovarea HG şi/sau HCL de aprobare a documentaţiilor. Pentru a putea face faţă acestor
solicitări, ministerul se poate baza pe parteneriate cu alte instituţii publice sau ONG, fie stabilite ca măsură prealabilă, fie

create ad‐hoc.

Bunuri de patrimoniu construit ZONE DE PROTECŢIE ZONE PROTEJATE ACTE NORMATIVE
Monumente înscrise în Lista
MLPM Zone protejate construite de DCPUN 187/1990
Patrimoniului Mondial
ZP Zone de protecţie a MPLM şi interes internaţional OG 47/2000
ZPCII
Monumente propuse pentru MLPM MpLPM (categorie nedefinită explicit + L 564/2001
Mp
înscriere în Lista Patrimoniului în lege) L5/2000
LPM
Mondial
Zone de protecţie ale
Valori de patrimoniu cultural ZP Zone protejate construite de HG 525/1996
VPCIN valorilor de patrimoniu ZPCIN
de interes naţional VPCIN interes naţional L5/2000
cultural de interes naţional
Monumente istorice grupa
valorică A (monumente, Zone protejate construite de L422/2001
ZPCIN
ansambluri, situri de interes interes naţional L5/2000
naţional)
MI ZPMI Zone de protecţie a MI
Monumente istorice grupa
valorică B (monumente, Zone protejate construite de L422/2001
ZPCIL
ansambluri, situri de interes interes local L5/2000
local)
‐ ‐ ‐ ‐ ZPC Zone protejate construite HG 525/1996 L5/2000
Tabelul 20.2. Zonele de protecţie şi zone protejate aferente VPCIN, MLPM, MI
Sursa: Quattro Design, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, Faza II.

ZONE PROTEJATE DE INTERES CULTURAL
CATEGORII ACTE NORMATIVE
DCPUN 187/1990
ZPCII Zone protejate construite de interes internaţional OG 47/2000 + L 564/2001
L5/2000
HG 525/1996
ZPCIN Zone protejate construite de interes naţional
L 5/2000; L 422/2001
HG 525/1996
ZPCIL Zone protejate construite de interes local
L 5/2000; L 422/2001
ZPC Zone protejate construite HG 525/1996 L 5/2000
Regim definitiv asimilat ZPC
ZIAP Zone de interes arheologic prioritar
OG 43/2000 + L 378/2001
Regim temporar asimilat ZPC
ZPAR Zone cu potenţial arheologic reperat
OG 43/2000 + L 378/2001
Regim temporar asimilat ZPC
ZPAEI Zone cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător
OG 43/2000 + L 378/2001
Regim definitiv asimilat ZPC
ZPACC Zone cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat
OG 43/2000 + L 378/2001
Tabelul 20.3. Zonele protejate de interes cultural ‐ sinteză
Sursa: Quattro Design, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului (2008).
24
2014
Observaţii:
 Obiectivul de protejare a vecinătăţilor monumentelor istorice izolate, a centrelor istorice ale oraşelor, a patrimoniului
construit, a patrimoniului rural – care reprezintă sau ar trebui să reprezinte zone construite protejate – nu se atinge acum
prin crearea de instrumente urbanistice care stabilesc servituţi în ceea ce priveşte următoarele: desfiinţarea construcţiilor
– chiar şi a celor neclasate în LMI), modul de construire, diminuarea schimbărilor, controlul activităţilor umane, realizarea
echilibrului între elementele păstrate şi cele noi;
 În România, zonele de protecție nu au un regim juridic explicit în legislaţie, spre exemplu un regim fiscal sau financiar de
favorizare a activităților și acțiunilor, ca urmare valorile sunt protejate numai prin obligativitatea obţinerii avizului
Ministerului Culturii şi, în anumite cazuri, a ministerului însărcinat cu problemele urbanismului. Din această pricină,
desfiinţarea construcţiilor care nu sunt clasate în LMI este posibilă.
 În practică, zonele se delimitează prin documentaţii specifice, având sau nu ca suport studii de specialitate şi se includ în
PUG; rareori, aceste zone sunt reglementate la nivel PUZ (care trebuie să obţină aviz al celor două ministere); existenţa
acestui aviz nu implică, însă, justeţea regulilor din interior, date fiind condiţiile superficiale de avizare; în acest caz, avizul
ulterior al MC la nivelul autorizaţiei de construire se va referi la intervenţie şi nu la condiţiile de construibilitate ale parcelei
(care sunt legale, fiind avizate anterior); este cazul, de pildă, al celor 98 de zone protejate construite din Bucureşti, în care
condiţiile de construibilitate nu sunt adaptate obiectivelor de protecţie a zonelor respective.
 Fapt îmbucurător, de aproape un deceniu opinia publică – prin vocea unor ONG din domeniu – începe să conştientizeze
necesitatea unui sistem de protecţie a zonelor cu valori istorice, arheologice, peisagere ş.a., fără însă să militeze pentru
crearea unui cadru legislativ solid;
III.1.2.c. Lacune ale sistemului de protecţie
Sistemul de protecţie a patrimoniului prezintă lacune importante. Aceste lacune pot fi puse pe seama mai multor factori:
 Incapacitatea sau ineficienţa administrativă, la toate nivelurile şi, parţial, corupţia din sistemul de autorizare a construirii;
 Lipsa unei viziuni asupra patrimoniului împărtăşită de membrii comunităţii care să permită reducerea acţiunilor ilegale ci,
dimpotrivă, considerarea întregului sistem ca fiind constrângător;
 Lipsa unei viziuni largi asupra tipurilor, valorilor şi însemnătăţii patrimoniului care să permită înţelegerea problemelor
induse de cuplul – aparent conflictual – dintre conservare şi dezvoltare; această problemă se răsfrânge asupra sistemului
de creaţie, avizare şi aprobare, asupra activităţilor ONG, asupra conţinutului strategiilor, a documentelor de planificare şi
asupra aplicării acestora.
Categoriile patrimoniale a căror protecţie este deficitară (obiective neclar formulate, acţiuni de protecţie deficitare,
neincludere explicită în OMCPN 2260/2008) sunt următoarele:
 Patrimoniul arheologic în general (obiectivele înscrise în LMI sau numai in RAN), care este expus unor distrugeri mari:
vadalizări, furturi (cetăţile dacice), exploatarea agricolă (Ulpia Traiana Sarmizegetusa), exploatarea industrială (Roşia
Montană, complexul Basarabi‐ Murfatlar);
 Arhitectura minoră şi peisajul istoric urban (ţesutul istoric urban, compus din trama stradală istorică ‐ străzi, bulevarde,
pieţe, spaţii plantate stradale ‐ din sistemul parcelar şi din modul tradiţional de de amplasarea a clădirilor pe parcelă şi din
dimensiunile volumelor construite).
 Patrimoniul vernacular şi peisajul rural ‐ întregul sistem de economie rurală, modul de folosire a materialelor locale,
tehnicile tradiţionale de construire;
 Construcţii cu destinații diferite faţă de cele reprezentative: clădiri industriale, porturi şi diguri, căi ferate normale şi
înguste, gări şi anexe ale acestora, drumuri istorice şi treceri prin pasuri montane ‐ poduri, mine, saline, lucrări edilitare cu
instalaţii aferente, lucrări de geniu militar, iazuri piscicole istorice, iazuri pentru mori ş.a.;
 Sisteme de transport tradiţionale: mocăniţe, linii ferate industriale, tramvaie tradiţionale, bacuri, funiculare;
 Spaţii plantate publice situate în interiorul localităţilor, spaţii plantate decorative sau gospodăreşti de pe parcele, cimitire,
cursuri de apă din interiorul localităţilor;
 Elemente componente: anexe gospodăreşti ale locuinţelor, împrejmuiri, statui, fântâni, troiţe, cruci, elemente de mobilier
urban, pavaje, semne ale instalaţiilor edilitare, împrejmuiri, porţi ş.a.;
 Denumirile tradiţionale ale satelor, ale cetăţilor, ale străzilor, ale spaţiilor publice, ale locurilor istorice;
 Picturile interioare, icoanele, mobilierul, obiectele de cult din bisericile care nu sunt înscrise în LMI.

25
Studiul 20
26
III.1.2.d. Principalele caracteristici ale sistemului de protecţie a patrimoniului construit
 Protecţia exercitată de stat
Protecţia patrimoniului construit este una dintre principalele obligaţii pe care şi le‐a asumat statul român; protecţia se
exercită prin autoritatea publică centrală de specialitate – Ministerul Culturii.
Ministerul Culturii desfăşoară următoarele tipuri de activităţi şi acţiuni de protecţie:
 Elaborarea legislaţiei şi a metodologiei, organizarea tuturor mecanismelor de aplicare; structura Ministerului Culturii
este compusă din administraţia centrală şi din 42 de Direcţii pentru Cultură descentralizate la nivelul judeţelor şi al
Municipiului Bucureşti. Una dintre principalele atribuţii ale MC este emiterea avizelor de specialitate necesare, fie
aprobării documentaţiilor de urbanism care se referă la teritorii în care se află monumente istorice, fie autorizării
lucrărilor de construire la oricare dintre construcţiile înscrise în LMI; se adaugă acestora autorizarea cercetărilor
arheologice în întreaga ţară;
 Organizarea şi susţinerea funcţionării sistemului de suport ştiinţific al intervenţiilor tehnice asupra construcţiilor
înscrise în LMI, situate în zonele de protecţie ale acestora sau în zonele protejate. Sistemul comportă organizarea
Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (la nivelul MC), a Comisiei Naţionale de Arheologie (la nivelul MC), a
Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public (la nivelul MC), a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice (12
comisii zonale5 care examinează proiecte de lucrări din județele arondate fiecărei comisii în parte);
 Organizarea şi atestarea corpului tehnico‐ ştiinţific care este abilitat să proiecteze şi să execute lucrări asupra
construcţiilor cu valoare de patrimoniu (specialişti şi experţi în arhitectură, construcţii, instalaţii şi în executarea
lucrărilor, arheologi, pictori restauratori ş.a.);
 Controlul activităţilor de restaurare‐ reabilitare a monumentelor istorice, controlul activităților care se desfăşoară în
clădirile monument istoric;
 Intervenţia de cumpărare a clădirilor monument istoric aflate în proprietate privată, prin exercitarea dreptului de
preemţiune al statului la vânzarea acestora;
 Implicarea directă a statului în acţiuni focalizate de restaurare a unor monumente istorice ( cu sau fără aport financiar
din partea unor surse externe): de exemplu, restaurările din centrul istoric al Sibiului, resturarea frescelor de la
Mănăstirea Probota, de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, restaurarea sculpturilor realizate de
Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu.
 Finanţarea majorităţii cercetărilor arheologice programate (de cercetare fundamentală) în şantierele din toată ţara.
 Se constată, în general, că sistemul de protecţie exercitat de stat se bazează pe un eşafodaj ştiinţific de buna calitate
(dar încă lacunar) şi că se exercită în mod greoi printr‐un aparat complicat şi format din prea puţini specialişti. În plus,
controlul lucrărilor este aproape inexistent, iar implicarea statului în executarea unor lucrări este foarte slabă din cauza
bugetării slabe a domeniului; aparent, din acelaşi motiv statul nu cumpără imobilele monument istoric puse în vânzare.
În concluzie, există o tendinţă de slăbire a acţiunilor statului în domeniul protecţiei patrimoniului, de neangajare în
anumite procese şi acţiuni care se desfăşoară în ţară; această tendinţă se combină cu preferinţa proprietarilor privaţi
sau a administratorilor din partea statului de a nu se angaja in activităţi sau acţiuni de restaurare a valorilor
patrimoniale, acţiuni care par complicate, lente şi ineficiente. Rezultatul acestei combinaţii de factori este, în multe
cazuri, lipsa de îngrijire a valorilor patrimoniale(distrugerea lentă a acestora prin incurie, sau distrugerea voluntară
mascată în „accidente”).
 Protecţia exercitată de administraţia publică locală
Administraţia publică locală se implică în foarte puţine cazuri în acţiuni de protecţie a patrimoniului pe care îl
administrează.
 Acţiunile concrete, prilejuite de sistemul de finanţare din fonduri naţionale şi, mai ales, europene, reprezintă
operaţiuni de reabilitare a clădirilor de învăţământ, a primăriilor şi a altor monumente istorice din domeniul public de
interes local.
 Acţiunile locale de anvergură întreprinse în zonele urbane sunt puţin numeroase: în centrul istoric Sibiu, centrul istoric
Bucureşti, Cetatea Alba Carolina Alba Iulia, Piaţa Sfatului Braşov, centrul istoric Cluj, centrul istoric Timişoara, centrul
istoric Baia Mare sau centrul istoric Sfântu Gheorghe. În general însă, acţiunile duse de administraţia publică sunt
puţine, se desfăşoară în ritm lent şi nu se transformă în activităţi de valorificare a patrimoniului construit.
 Finanţarea unor lucrări din fonduri europene are un aport substanţial în acţiunile de valorificare a patrimoniului, dar
rezultatul sistemului de finanţare este şi acela nociv – de suprimare în scopul acţiunii imediate a etapelor iniţiale de
studii, de cercetări şi de proiectare ştiinţifică.
5
Comisia Zonală 1 (sediul la Ia Iaşi) ‐ acoperă judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Bacău; Comisia Zonală 2 (sediul la Piatra Neamţ) ‐ acoperă judeţele Suceava,
Botoşani, Neamţ; Comisia Zonală 3 (sediul la Tulcea) ‐ acoperă judeţele Tulcea şi Constanţa; Comisia Zonală 4 (sediul la Ploieşti) ‐ acoperă judeţele Prahova,
Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu; Comisia Zonală 5 (sediul la Buzău) ‐ acoperă judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi; Comisia Zonală 6 (sediul la Târgu ‐
Jiu) ‐ acoperă judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vălcea, Olt; Comisia Zonală 7 (sediul la Timişoara) ‐ acoperă judeţele Timiş şi Caraş‐Severin; Comisia Zonală 8 (sediul la
Oradea) ‐ acoperă judeţele Arad, Bihor, Satu Mare; Comisia Zonală 9 (sediul la Cluj‐Napoca) ‐ acoperă judeţele Maramureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa‐Năsăud; Comisia
zonală 10 (sediul la Sibiu) ‐ acoperă judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Hunedoara; Comisia Zonală 11 (sediul la Braşov) ‐ acoperă judeţele Braşov, Covasna, Harghita;
Comisia Zonală 12 (sediul la Bucureşti) ‐ acoperă municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.
26
2014
 Protecţia exercitată de persoane private (protecţia non‐etatică)
Acele persoane private care posedă clădiri monument istoric şi care nu consideră valorificarea patrimoniului ca pe o
cheltuială inutilă, au acţiuni individuale de întreţinere ‐ restaurare cu rezultate destul de bune. Aceste persoane sunt, în
primul rând, proprietarii unor imobile situate în general în cartierele istorice ale oraşelor şi, în al doilea rând, bisericile de
toate religiile care îşi întreţin lăcaşurile de cult.
Acţiunile sunt duse uneori în grabă, fără aportul ştiinţific necesar, cazuri în care rezultatele sunt nocive. Un caz particular
este „operaţiunea Roşia Montană”, în care investitorul privat desfăşoară acţiuni de mare amploare, fundamentate
ştiinţific, constând din cercetări arheologice şi restaurări de clădiri, acţiuni în vederea exploatării în viitor a minereurilor din
zonă; cercetările arheologice, însă, nu sunt destinate punerii în valoare a patrimoniului arheologic din zonă, ci descărcării
de sarcină arheologică a majorităţii teritoriului, ceea ce nu corespunde valorii istorice remarcabile a zonei respective.
Există în momentul de faţă acţiuni de protecţie a patrimoniului întreprinse de organizaţii private sau de persoane private
(„proprietari culţi”). Aceste acţiuni, îndreptate mai mult asupra unor obiective din mediul rural, se remarcă prin
fundamentarea ştiinţifică, prin folosirea tehnicilor de lucru tradiţionale, prin mediatizare. Exemple: acţiunile finanţate de
Prinţul Charles de Wales în satele din Ardeal, acţiunile Fundaţiei Pro Patrimonio (arh. Şerban Cantacuzino), acţiunile
Transylvania Trust (ing. Bálint Szabó), activităţile Asociaţiei Heritage (arh. Silvia Oostven) sau acţiunile O.A.R. de salvare‐
restaurare a unor biserici de lemn săteşti (arh. Şerban Sturdza) ş.a..
III.1.2.e. Protecţia patrimoniului construit – concluzii
Activitatea statului este încă nesatisfăcătoare; este în involuţie din pricina lipsei fondurilor şi subdimensionării aparatului de
specialitate, atât la nivel central cât şi în serviciile descentralizate:
 Organizează – cu lacune – cadrul legal, suportul ştiinţific, sistemul de specialişti, sistemul de avizare a documentaţiilor
referitoare la patrimoniul construit;
 Nu organizează sistemul de monitorizare, gestiune şi protecţie a monumentelor istorice înscrise în LPM;
 Nu organizează sistemul de evidență al zonelor de protecție a M.I., al zonelor protejate ș.a.
 Nu exercită un control efectiv asupra procesului de protecţie şi de utilizare a patrimoniului construit;
 Nu aplică legea în ceea ce priveşte realizarea numai de către specialiştii şi experţii atestaţi în domeniul protecţiei
patrimoniului a proiectelor care se referă la MI, tolerând realizarea proiectelor de proiectanți obișnuiți şi contrasemnarea
lor de către un expert, ceea ce conduce la inutilitatea sistemului de evaluare a competenţelor în vederea atestării;
 Nu susţine învăţământul de profil şi nici formarea continuă a specialiştilor, a muncitorilor, a meşteşugarilor;
 Finanţează foarte slab protecţia patrimoniului (cu excepţia marilor şantiere arheologice şi a muzeelor naţionale), se implică
în puţine acţiuni directe şi nu cumpără monumentele istorice vândute de proprietarii care au recuperat imobilele;
 Se preocupă foarte puţin de imobilele cu valoare patrimonială aflate în proprietatea statului administrate de minister şi
instituţiile publice subordonate;
 Un punct foarte important (vezi Studiul 21. Infrastructura culturală) este reprezentat de recuperarea imobilelor în care au
fost instalate, în perioada socialistă, muzeele, colecţiile, bibliotecile ş.a., a căror retrocedare nu a fost compensată prin
achiziţii sau prin construirea de spaţii noi.
 Trebuie menţionate efectele negative ale politicii de reabilitare termică a clădirilor, promovate la nivel naţional de alte
APCS prin acțiuni care, în cazul M.I., nu au fost prevenite de MC prin stabilirea de excepţii sau metode de intervenţie
specifice.
 Nu s‐au elaborat metodologiile şi normativele specifice execuţiei lucrărilor de conservare, consolidare şi restaurare a
monumentelor, şi din această cauză în astfel de intervenţii sunt aplicate normative nespecifice, cu efecte negativew asupra
calităţii lucrărilor
 Nu au fost elaborate planuri de prevenire şi reducere a efectelor dezastrelor naturale asupra obiectivelor de patrimoniu de
importanţă naţională sau internaţională ori în zone protejate de importanţă naţională.
Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale este slabă, în evoluţie graţie fondurilor europene şi a climatului
competitiv creat de procesul de descentralizare:
 Există puţine cazuri de acţiuni de administrare protectivă corectă a patrimoniului colectivităţilor locale;
 Există cazuri de acţiuni de protecţie‐administrare a patrimoniului bazate pe finanţări externe, executate rapid şi incorect
din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, fără perspectiva transformării acestora în activităţi administrative: intervenţii fără
urmărirea sistemului legal de avizare, cu nesocotirea bunelor practici în restaurare, în special din pricina realizării SF fără
proiect de specialitate avizat în prealabil – cazuri: sedii de primării, şcoli, licee, parcuri şi grădini, unități medicale ş.a.);
acţiuni în legătură cu monumentele istorice care conduc la efecte negative asupra acestora);
 Cele mai multe cazuri sunt cele în care autorităţile administraţiei publice locale nu acţionează pentru protecţia
patrimoniului (incuria administrativă), nu cumpără imobilele care se vând, cu rezultatul distrugerii patrimoniului construit;
 Nu au stabilit, delimitat, avizat, reglementat şi comunicat către MC zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi ale
VPCIN situate în teritoriul administrativ al UAT, deci nu au organizat cadrul de protecţie al acestora.
27
Studiul 20
28
Acţiunile proprietarilor privaţi sunt, în cele mai multe cazuri, nocive, mentalităţile evoluând însă vizibil spre corectitudine:
 Există puţine cazuri de protecţie reală, corect ştiinţifică şi tehnică şi de folosire adecvată a patrimoniului construit; în
general putem vorbi de la reparaţii/refuncţionalizări în care principiile restaurării ştiinţifice nu au fost urmate;
 Cele mai multe cazuri sunt cele în care proprietarii nu se preocupă de întreţinerea‐ restaurarea imobilelor monument
istoric care le aparţin, încearcă să eludeze prevederile legale referitoare la întreţinerea acestora şi, deseori, le lasă voit să
se distrugă; aceste fapte, deşi pedepsite prin lege, nu sunt sancţionate de autorităţi.
Sistemul de proiectare‐avizare‐autorizare este, prin natura problemelor, complex şi îndelungat; la acestea se adaugă, fie
complicaţiile administrative datorate actelor normative (cazul cercetărilor arheologice, cazul monumentelor istorice şi zonelor
protejate din Municipiul Bucureşti), fie unele complicaţii rezultate din tendinţele subiective ale persoanelor care lucrează în
sistemul avizare‐ autorizare, fie unele dificultăţi apărute prin exagerarea partizană a atributelor dreptului de proprietate.
Opinia publică nu are încă un rol important în protecţia patrimoniului: există o serie de persoane care deplâng decăderea
patrimoniului, există unele ONG care fac zgomot cu scopul de a se afirma, există în mass‐ media prezentări ale unor cazuri
senzaţionale, există instituţii, persoane şi ONG care lucrează cu seriozitate în domeniul protecţiei patrimoniului. În rest
persoanele obişnuite nu au o atitudine civică formată în problemele de protecţie şi de respect pentru patrimoniu.
Meseriile tradiţionale necesare protecţiei patrimoniului au decăzut, întrucât nu se mai formează meşteri specializaţi. În acest
domeniu aportul statului este nul şi formarea unui mic număr de meşteşugari se face numai prin slabele mijloace ale unor
intelectuali cultivaţi (consideraţi de contemporani ca fiind nişte idealişti neproductivi).
Localizarea valorilor de patrimoniu este – absolut normal‐ legată de existenţa centrelor urbane şi de existenţa vestigiilor
arheologice, amplasate în majoritate în afara localităţilor. În aprecierea culturală a monumentelor se observă tendinţa
supraaprecierii valorice a celor amplasate în localităţile urbane şi a subaprecierii valorice a celor amplasate în localităţile
rurale.
Valorile de patrimoniu sunt înconjurate de zone de protecţie stabilite conform legii în foarte puţine cazuri; majoritatea
monumentelor istorice nu beneficiază de aceste mijloace de protecţie a căror necesitate este stabilită prin lege (dispoziţia
legală nu are măsuri coercitive de aplicare). Preocupările efective pentru zonele protejate şi pentru protecția peisajului
reprezintă cazuri izolate.

III.1.3. Numărul şi repartiţia teritorială a bunurilor de patrimoniu construit:
III.1.3.a. Monumentele istorice, valorile de patrimoniu cultural de interes naţional şi monumentele înscrise în Lista
patrimoniului mondial
Pentru a putea avea o imagine a repartiţiei teritoriale a bunurilor de patrimoniu construit, special pentru acest studiu din
cadrul SDTR, s‐a utilizat metoda următoare6:
(a) Stabilirea numărului real de monumente istorice, diferenţiat după cele 4 capitole ale LMI (fără numărarea dublă a
ansamblurilor, siturilor şi componentelor acestora); această operaţiune a fost făcută manual, statistica monumentelor
istorice neexistând la MC din Lista monumentelor istorice 2010; metoda a presupus evidenţierea componentelor
ansamblurilor şi siturilor şi eliminarea, după caz, a poziţiilor duble;
(b) Actualizarea listei pentru perioada 2010‐august 2013, cu includerea sau excluderea de MI prin clasare/declasare şi
schimbarea grupei valorice (nu au fost luate în considerare declasările parţiale);
(c) Organizarea M.I. pe fiecare localitate şi UAT din care fac parte şi, apoi, încadrarea în judeţe şi regiuni de dezvoltare;
(d) Nu a putut fi făcută corespondenţa dintre MLPM, VPCIN şi MI, date fiind dificultăţile în interpretarea denumirilor diferite ale acestora;
această evidenţă a fost realizată, de pildă, la nivelul anului 1999 pentru MLPM7, dar nu a putut fi actualizată pentru studiul de faţă.
Numărul total al poziţiilor de monumente istorice înscrise în LMI 2010 era de 29.542; acestor poziţii corespunzându‐le un
număr real de 26580 monumente istorice. În perioada 1010‐2013, procesul de clasare/declasare a condus la un număr real
actual de 26688 MI (în creştere cu 108 MI). Judecând numărul real de MI de grupă valorică A, de la 5829 MI în 2010, cifra a
scăzut la 5786 MI (cu 43 MI mai puţin).
Cercetarea publicată în 2013 de dr. arh. Sergiu Nistor şi arh. Irina Călinescu8 ia în considerare numărul de 19.880 poziţii de
monumente istorice înscrise în capitolul II – arhitectură al LMI (fără numărul construcţiilor dintr‐ un ansamblu sau sit, ori din
zonele construite protejate) şi calculează („densitatea patrimonială”) cu indici de 83,5 poziţii de monumente istorice/1000kmp
şi 1, 04 poziţii de monumente istorice/1000 loc; după aceşti indici România este pe locul 13, respectiv 15 într‐o ierarhie
statistică pentru 19 ţări din U.E. (vezi sinteza realizată de autorul principal în capitolul III.1.6.).
6
Quattro Design, 2013: urb. Alexandra Hajnšek, urb. Carmen Moldoveanu
7
CCPCN, Urbana SA, Metodologie de monitorizare şi Metodologie de gestiune şi protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, beneficiar:
MC, 1999.
8
Sergiu Nistor, Irina Iona Călinescu, „Patrimoniofobia: falsa a conflictului dinte dezvoltarea şi conservarea patrimoniului”, in Arhitectura, nr. 2 (644) 2013, pp. 20‐ 21
28
2014

Graficul 20.3. Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
Surse: LMI 2010, actualizare septembrie 2013 (urb. Alexandra Hajnšek, urb. peisg. Carmen Moldoveanu, Quattro Design)
29
Studiul 20
30
În 2013, densitatea patrimonială calculată pe baza numărului real de monumente istorice după metoda SDTR este de
112 monumente istorice [de toate categoriile]/1000 kmp,1.25 monumente istorice/ 1000 locuitori (populaţie INS 2012).
Densitatea patrimonială a monumentelor istorice înscrise în capitolul II – arhitectură – al LMI, după numărul real de MI (2013)
este de 69.8 MI/1000 kmp şi de 0.78 monumente istorice/1000 locuitori, ierarhia în cadrul european modificându‐se cu o
treaptă (locul 14, respectiv 16 din cele 19 ţări analizate). Amintim că metoda de calcul diferă uşor de cea stabilită de S. Nistor.
În continuare, vom prezenta datele referitoare la situaţia monumentelor istorice, a valorilor de patrimoniu cultural de interes
naţional, a monumentelor înscrise în Lista patrimoniului mondial şi a zonelor de interes arheologic prioritar, cifrele
reprezentând numărul actual de MI în 2013.

Lista Monumentelor Cap. I Cap. II Cap. III Cap. IV Număr total
Istorice Arheologie Arhitectură For public Memoriale/ monumente
funerare
LMI 2010 9671 17746 694 1433 29544
Număr MI poziții în listă
LMI 2010 7886 16578 693 1423 26580
Număr real MI
LMI actualizare 2013 ‐ 9678 17849 695 1441 29663
Număr MI poziții în listă
LMI actualizare 2013 ‐ 7892 16672 694 1430 26688
Număr real MI
Tabelul 20.4. Numărul poziţiilor din Lista monumentelor istorice, după capitol (2010‐2013)

Localizare Număr MI Total Număr VPCIN Total Nr. Nr.
MR Regiune Total I II III IV Total 1. 2. MLPM ZIAP*
Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
1
Total Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
2
Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
Total S Muntenia 4332 927 2856 64 370 60 48 12 0 2
3 Total B‐IF 3191 613 2194 131 253 49 49 0 0 0
Total S‐M+B‐IF 7523 1540 5050 195 623 109 97 12 0 2
Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
4
Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
Total România 26688 7892 16672 694 1430 661 517 144 31 13
Tabelul 20.5. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe regiuni de dezvoltare
*10 Zone de interes arheologic prioritar, situate în 13 UAT
Monumente istorice, după capitol (I – arheologie; II – arhitectură; III – monumente de for public; IV – monumente memoriale/funerare)
Valori de patrimoniu cultural de interes național, după categorie (1. Monumente și ansambluri de arhitectură; 2. Monumente și situri arheologice)

30
2014
Ierarhia regiunilor de dezvoltare şi a judeţelor după numărul de monumente istorice
1. Cele mai multe MI se găsesc în macro‐regiunea 3 (regiunile S Muntenia împreună cu Bucureşti‐Ilfov) – total 7523 MI (semn
al clasării unui număr mare de monumente în Bucureşti şi al unei mai bune cunoaşteri de către elaboratorii listei a acestei
zone), urmate de MI din regiunea Centru (semn al unei mai bune recunoaşteri a patrimoniului central‐european şi în mod
particular a celui săsesc), apoi NV, NE, cel mai mic număr de MI găsindu‐se în regiunea Vest (1888).

Regiune MI I II III IV VPCIN 1. 2. MLPM ZIAP
1. S Muntenia+B‐IF 7523 1540 5050 195 623 109 97 12 0 2
2. Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
3. Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
4. Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
6. Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
7. Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
8. Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
Tabelul 20.6. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice
2. Cele mai multe MI înscrise în capitolul I al LMI – arheologie ‐ se găsesc tot în macro‐regiunea 3 (regiunea S Muntenia
împreună cu Bucureşti‐Ilfov) – total 1540, urmate de cele din regiunea Nord‐Vest, apoi SE, NE, cel mai mic număr găsindu‐se
tot în regiunea Vest (512).
1. S Muntenia+B‐IF 7523 1540 5050 195 623 109 97 12 0 2
2. Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
3. Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
4. Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
5. Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
6. Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
7. Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
Tabelul 20.7. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul I ‐ arheologie
3. Cele mai multe MI înscrise în capitolul II al LMI – arhitectură ‐ se găsesc tot în macro‐regiunea 3 (regiunea S Muntenia
împreună cu Bucureşti‐Ilfov) – total 5050, urmate de cele din regiunea Centru, SV, NV, cel mai mic număr găsindu‐se în
regiunea Sud‐Est (512) – ceea ce este de explicat istoric.
1. S Muntenia+B‐IF 7523 1540 5050 195 623 109 97 12 0 2
2. Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
3. Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
4. Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
5. Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
6. Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
7. Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
Tabelul 20.8. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul II – arhitectură
4. Cele mai multe VPCIN se găsesc în regiunea Nord‐Est – total 128, urmate de cele din regiunea Centru (125), MR3, NV, cel
mai mic număr găsindu‐se în regiunea Vest (43). Împărţirea pe categorii arată – în cazul monumentelor istorice şi de
arhitectură – regiunea Centru pe primul loc (111) şi Sud‐Est pe ultimul (24), iar în cazul monumentelor şi siturilor arheologice,
regiunea SE pe primul loc (46) şi MR 3 pe ultimul (12).
1. Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
2. Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
3. S Muntenia+B‐IF 7523 1540 5050 195 623 109 97 12 0 2
4. Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
5. Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
6. Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
7. Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
Tabelul 20.9. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul VPCIN
31
Studiul 20
32

Graficul 20.4. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. II ‐ arheologie, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Graficul 20.5. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. II ‐arhitectură, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
32
2014

Graficul 20.6. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. III – for public, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Graficul 20.7. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. IV – memoriale/funerare, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe
33
Studiul 20
34
Localizare Număr MI Total Număr VPCIN Total MLPM ZIAP

MR Regiune Județ Total I II III IV Total 1. 2. Total Total
BH 417 143 236 19 19 15 13 2 0 0
BN 663 305 340 11 7 5 5 0 0 0
Nord‐Vest CJ 1230 564 611 13 42 31 26 5 0 1
MM 565 100 426 13 26 21 18 3 8 0
SM 280 87 181 6 6 5 5 0 0 0
SJ 469 262 198 6 3 12 8 4 0 0
1 Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1
AB 589 168 391 20 10 32 26 6 2 2
BV 878 92 702 8 76 26 25 1 2
CV 494 112 365 9 8 6 4 2 0 0
Centru
HR 614 203 390 4 17 13 12 1 1 0
MS 919 200 681 12 26 18 16 2 2 0
SB 917 133 733 14 37 30 28 2 2 0
Total Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2
BC 324 98 202 8 16 8 4 4 0 1
BT 445 211 211 16 7 13 9 4 0 0
Nord‐Est IS 1450 683 668 53 46 35 30 5 1 0
NT 457 135 301 21 0 21 13 8 0 0
SV 463 103 320 10 30 41 39 2 7 0
VS 395 127 245 0 23 10 7 3 0 0
2 Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1
BR 164 34 79 9 42 3 3 0 0 0
BZ 739 415 274 3 47 5 3 2 0 0
CT 610 401 152 43 14 24 5 19 0 3
Sud‐Est
GL 238 78 135 20 5 4 3 1 0 0
TL 502 402 90 2 8 27 5 22 0 0
VN 381 113 183 17 68 7 5 2 0 0
Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3
AG 927 67 685 14 161 27 23 4 0 0
DB 1108 352 671 12 73 10 10 0 0 0
CL 262 93 139 0 30 1 1 0 0 0
Sud ‐
Muntenia GR 474 174 270 11 19 5 4 1 0 0
IL 194 69 110 3 12 1 0 1 0 2
3 PH 994 214 692 16 72 13 9 4 0 0
TR 373 73 289 8 3 3 1 2 0 0
Total S Muntenia 4332 927 2856 64 370 60 48 12 0 2
București ‐ B 2585 150 2081 115 239 47 47 0 0 0
Ilfov IF 606 463 113 16 14 2 2 0 0 0
Total B‐IF 3191 613 2194 131 253 49 49 0 0 0
DJ 663 77 515 23 48 11 9 2 0 0
GJ 465 68 346 23 28 18 16 2 0 0
Sud ‐ Vest MH 525 133 355 9 28 18 14 4 0 0
OT 717 107 577 13 20 9 7 2 0 0
VL 704 171 472 24 37 22 19 3 1 0
4 Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0
Vest AR 360 106 217 19 18 10 9 1 0 0
CS 733 241 466 15 11 10 4 6 0 0
HD 473 114 334 9 16 36 24 12 5 4
TM 322 51 226 27 18 6 6 0 0 0
Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4
Total România 26688 7892 16672 694 1430 661 517 144 31 13
Tabelul 20.10. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe judeţe şi regiuni de dezvoltare
Monumente istorice, după capitol (I – arheologie; II – arhitectură; III – monumente de for public; IV – monumente memoriale/funerare)
Valori de patrimoniu cultural de interes național, după categorie (1. Monumente și ansambluri de arhitectură; 2. Monumente și situri arheologice)

34
2014

Harta 20.1. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI (număr MI 2013)

Harta 20.2. Sinteză – UAT cu valori de patrimoniu construit de interes naţional şi internaţional (2013)
35
Studiul 20
36
Harta 20.3. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI – Cap. I – arheologie
(număr MI 2013)

Harta 20.4. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. II – arhitectură
(număr MI 2013)
36
2014

Harta 20.5. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. III – for public (număr MI 2013)

Harta 20.6. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România –LMI, Cap. IV – memoriale (număr MI 2013)
37
Studiul 20
38
Nume județ Cod Județ Număr total real MI Număr total real MI cf. Număr real MI gr. A ‐ Număr real MI gr. A cf.

2013 LMI 2010 2013 LMI 2010
TOTAL ROMÂNIA 26688 26580 5786 5829
BUCUREŞTI B 2585 2564 254 238
IAŞI IS 1450 1448 110 106
CLUJ CJ 1230 1229 294 294
DÂMBOVIŢA DB 1108 1112 251 251
PRAHOVA PH 994 993 259 258
ARGEŞ AG 927 926 456 456
MUREŞ MS 919 920 455 455
SIBIU SB 917 899 327 326
BRAŞOV BV 878 877 289 289
BUZĂU BZ 739 739 101 101
CARAŞ‐SEVERIN CS 733 734 107 107
OLT OT 717 717 51 51
VÂLCEA VL 704 703 119 119
BISTRIŢA‐NĂSĂUD BN 663 663 182 182
DOLJ DJ 663 662 54 53
HARGHITA HR 614 614 154 154
CONSTANŢA CT 610 603 227 224
ILFOV IF 606 603 66 64
ALBA AB 589 589 154 154
Medie judeţe (fără M. Bucureşti) 588
MARAMUREŞ MM 565 536 160 160
MEHEDINŢI MH 525 525 58 58
TULCEA TL 502 495 107 97
COVASNA CV 494 492 240 240
GIURGIU GR 474 475 42 42
HUNEDOARA HD 473 473 188 188
SĂLAJ SJ 469 467 105 105
GORJ GJ 465 464 50 50
SUCEAVA SV 463 462 172 172
NEAMŢ NT 457 459 90 89
BOTOŞANI BT 445 445 35 35
BIHOR BH 417 402 52 51
VASLUI VS 395 395 63 63
VRANCEA VN 381 382 75 75
TELEORMAN TR 373 373 54 54
ARAD AR 360 360 93 93
BACĂU BC 324 323 76 76
TIMIŞ TM 322 321 105 105
SATU MARE SM 280 280 42 42
CĂLĂRAŞI CL 262 262 24 24
GALAŢI GL 238 238 38 38
IALOMIŢA IL 194 193 47 45
BRĂILA BR 164 163 3 2
Tabelul 20.11. Judeţe după numărul real de monumente istorice 2013 şi 2010, pe grupe valorice
Surse: LMI 2010, actualizare septembrie 2013 (Quattro Design)
38
2014
III.1.3.b. UAT cu patrimoniu construit important
UAT cu peste 600 monumente Numărul UAT Numărul UAT cu MI în mediul Numărul UAT cu MI în mediul
istorice cu MI (% din urban rural
total naţional) Municipii Orașe Comune
Municipiul București (2585 MI) 1 (0,0%) 1 ‐ ‐
UAT cu 100...600 monumente istorice 24 (0,8%) 24 ‐ ‐
UAT cu 50...99 monumente istorice 28 (0,9%) 22 3 3
UAT fără monumente istorice 495 (15,6%) 1 16 478
Total România 3181 (100,0%) 103 217 2861
Tabelul 20.12. UAT după numărul real de monumente istorice 2013, pe medii
Surse: LMI 2010, actualizare septembrie 2013 (Quattro Design)

1. Ierarhia UAT după numărul de MI arată preeminența – cu peste 1000 de monumente – a Municipiului Bucureşti (2585 MI –
9.9% din totalul MI din România), urmat de următoarele UAT în ordine descrescătoare, cu valori cuprinse între 600 şi 100 MI
în teritoriul administrativ: Iași (552), Brașov (398), Cluj‐Napoca (351), Craiova (310), Sibiu (250), Sighișoara (231), Târgoviște
(207), Bistrița (205), Drobeta Turnu‐Severin (173), Târgu Mureș (164), Constanța (149), Câmpulung (148), Arad (145), Ploiești
(135), Focșani (124), Caracal (121), Botoșani (120), Timișoara (114), Brăila (113), Oradea (113), Slatina (110), Galați (105),
Pitești (102), Alba‐Iulia (100).
2. Cifra medie a MI pe UAT (fără Municipiul Bucureşti) este de 8.4 MI, corespunzând, de exemplu, cu oraşul Copşa MIcă (8 M.I.).
3. Comunele cu număr mare de MI sunt: comuna Pietroasele, jud. Buzău (71 M.I.), comuna Merei, jud. Buzău (60 M.I.) şi
comuna Roşia Montană, judeţul Alba (50 M.I.).

III.1.3.b. Areale cu patrimoniu construit important
1. Ierarhia judeţelor după numărul de M.I. începe cu Municipiului Bucureşti (2585 M.I. – 9.9% din totalul M.I. din România),
urmat de judeţele Iaşi (1450 M.I. – 5.5% din total), Cluj (1450 M.I. – cca 4.6% din total) şi Dâmboviţa (1108 M.I. – 4.2% din
total). Judeţul cu cele mai puţine M.I. este Brăila (164 M.I. – 0.6% din totalul M.I. din România).
2. Cifra medie a MI pe judeţ (fără Municipiul Bucureşti) este de 588 MI (2.2% din total), corespunzând cu numărul
monumentelor istorice din judeţul Alba (589 M.I.).
3. În ceea ce priveşte M.I. de grupă valorică A (monumente de importanţă naţională), ierarhia diferă: pe locul I se situează
judeţul Argeş (456 M.I.), urmat de judeţele Mureş (455 M.I.). Sibiu (327 M.I.), Cluj (294 M.I.), Braşov (289 M.I.), Prahova (259
M.I.) şi Bucureşti (254 M.I.). Judeţul cu cele mai puţine M.I. de grupă valorică A este tot Brăila (4 MI M.I.).
4. Din analiza hărţii 20.6 se observă arealele de concentrare a valorilor de patrimoniu construit de nivel naţional la nivelul ţării.
Centrul este regiunea cea mai bine reprezentată, urmată de regiunile NV, NE şi SE.

III.1.3.c. Propuneri de dezvoltare
Studiul propune amplificarea activităţilor de protecţie a patrimoniului construit ceea ce implică:
 Înscrierea în continuare în LMI a unor construcţii, în primul rând a unora amplasate în localităţi rurale şi în al doilea rând, a
unor categorii de construcţii care nu au constituit pînă acum obiectul cercetărilor de patrimoniu
 Înscrierea în Lista Tentativă a MLPM a unor obiective suplimentare; sunt propuse încă 6 noi obiective, pe lângă cele 10
înscrise deja de MCPN în Lista Tentativă (a cărei revizuire este necesară)
Zonele protejate vor creşte ca număr şi ca suprafaţă, dar trebuie asigurată reglementarea acestora:
 Vor fi declarate monumente istorice mai multe construcţii decât în prezent;
 Se vor delimita prin documentaţii de urbanism zonele de protecţie ale unor monumente istorice înscrise în LMI (inclusiv
VPCIN), zone care în momentul de faţă nu sunt delimitate;
 Vor fi declarate zone protejate construite în mai multe localităţi din ţară (prin documentaţii de urbanism aprobate de
9
Consiliile Locale); zonele protejate vor fi mult extinse prin luarea în consideraţie a prezervării peisajului natural şi cultural .
 Suprafeţele zonelor de protecţie ale monumentelor istorice înscrise în LMI nu sunt în evidenţa MCPN şi MDRAP; ca
urmare, suprafeţele acestor zone se pot estima numai prin raţionamente care, probabil, au un grad mare de
imprecizie;
9
Pentru exemplificare, zona naturală şi construită de interes naţional Borduşani (jud. Ialomiţa) are suprafaţa de 2300 ha, în urma includerii în aceasta zonă a unui
areal cu peisaj foarte valoros (malul stâng al Braţului Borcea, meandrul Braţului Borcea, malul drept al Braţului unde natura a creat mamelonul numit « Popina
Borduşani » şi care este unul dintre siturile arheologice de interes prioritar din România)
39
Studiul 20
40
 suprafaţa unei zone de protecţie, până la stabilirea după criterii ştiinţifice a fiecărui caz, este – conform legii – de
minimum 1.0 ha, 4.0 ha, 25.0 ha (în principiu, calculate pentru un punct care generează în jurul lui raza de protecție
stabilită prin lege), în funcţie de amplasarea monumentului istoric, respectiv în oraş, sat sau în afara unei localităţi;
 suprafaţa medie a zonelor de protecţie a M.I. poate fi apreciată la 5 ha;
 suprafaţa medie a zonei de protecţie a unui MLPM se poate aprecia ca fiind de 100 ha;
 numărul actual de monumente istorice este de 26688, din care MLPM sunt în număr de 31; aceste monumente istorice
determină zone de protecţie cu suprafaţă terestră totală de cca 120.000 ha, adică 0.5% din suprafaţa ţării;
 Creşterea numărului monumentelor istorice în următorii ani va conduce, probabil, la creşterea suprafeţei totale a
zonelor de protecţie la maxim 1% din suprafaţa ţării;
 O creştere substanţială a arealelor protejate se va realiza numai după ce vor deveni funcţionale legislaţia şi politicile de
protejare a peisajului, care vor acoperi întreg teritoriul naţional, cu reglementări pentru zonele specifice din punct de
vedere al peisajului, în directă dependenţă cu caracteristicile biogeografice şi istorice ale teritoriilor.

III.1.4. Eficienţa mecanismului de protecţie a patrimoniului construit:
III.1.4.a. Politica de finanţare a intervenţiilor şi de sprijinire a proprietarilor
 Finanţarea directă de către stat, prin MCPN, a protecţiei patrimoniului se face în primul rând pentru cercetările
arheologice, pentru activitatea muzeelor naţionale, a bibliotecilor, a unor formaţii artistice şi pentru organizarea unor
10
evenimente culturale majore ; în puţine cazuri această finanţare a fost direcţionată către restaurarea unor obiective
importante; sumele alocate prin bugetul de stat pentru aceste intervenţii directe sunt însă foarte mici;
 Finanţarea indirectă a protecţiei patrimoniului, efectuată prin elaborarea unor documentaţii de urbanism sau a unor proiecte este
foarte slabă (elaborarea documentaţiilor de urbanism pentru unele dintre zonele de protecţie ale MLPM a fost finanţată de actualul
MDRAP; documentaţiile nu dau rezultatele aşteptate, întrucât iniţiatorul nu a facilitat aprobarea acestora conform legii.
 Unele instituţii publice aflate în subordinea unităţilor finanţează în mod implicit lucrări de protecţie a patrimoniului prin
activitatea concretă de investiţii; din cauză că în bugetul anual nu se include în mod explicit capitolul „Restaurarea
monumentelor istorice aflate în administrare”, activitatea respectivă este privită ca o cheltuială obişnuită şi precauţile care
trebuie luate în cazul restaurărilor sunt privite ca o piedică;
 În cazul solicitării de fonduri europene pentru acţiuni care includ şi protecţia patrimoniului, există avantajul financiar al
eligibilităţii cheltuielilor pentru punerea în valoare a monumentelor istorice;
 Sprijinirea proprietarilor privaţi ai monumentelor istorice este foarte slabă, reducându‐se la scăderea de impozit pe
proprietate a spaţiilor folosite pentru locuire şi la scutirea de taxă de autorizare a construcţiei în cazul lucrărilor autorizate
(nu avem date statistice referitoare la numărul şi valoarea acestor scutiri minore, de asemenea nu avem date referitoare la
plata către particulari a daunelor provocate culturilor agricole prin cercetări arheologice). Acest sistem de sprijin are însă
un efect negativ asupra unităţilor administrativ‐ teritoriale în care sunt multe monumente şi unde, deși există mult mai
multe probleme administrative, bugetele sunt sensibil diminuate prin scutirile de impozite şi taxe de mai sus (care nu au –
ca măsură compensatorie – o distribuire de fonduri de la nivel naţional, proporţională cu problemele);
 Acţiunea statului în domeniul protecţiei patrimoniului nu se manifestă în sprijinirea sistemului de asigurări pentru clădirile
monument istoric aflate în proprietate privată;
 Acţiunea statului se manifestă şi prin înscrierea unor „clădiri din patrimoniul cultural naţional, muzee ş. a.” în clasa de
importanţă seismică II‐ clădiri care prezintă un pericol major pentru siguranţa publică în cazul prăbuşirii sau a avarierii
grave11. Se remarcă neclaritatea exprimării (toate clădirile înscrise în LMI sunt incluse în această clasă sau nu?) şi rangul
redus de importanţă pe care aceste clădiri îl ocupă;
 Sprijinirea de către stat a protecţiei patrimoniului ia trei aspecte total diferite, în funcţie de tipul proprietarului
monumentului istoric: celeritate în rezolvarea problemelor şi sprijin necondiţionat în cazul proprietăţii publice
administrate de instituţii ale statului; sprijin dependent de criterii politice în ceea ce priveşte patrimoniul în proprietate
publică a administraţiilor locale; lentoare, piedici şi uneori atitudine ostilă (sau subestimată) în cazul proprietarilor privaţi.
Astfel, se poate vorbi de administratori publici care beneficiază de sprijin activ, fără a fi controlaţi în mod activ şi de
proprietarii privaţi care beneficiază de control activ, cea ce creează o situaţie inegală, aproape discriminatorie12.
Consecinţa principală a acestor atitudini este slaba protecţie a patrimoniului, indiferent de proprietar: slabei protecţii a
patrimoniului în proprietate publică i se adaugă acţiunile proprietarilor privaţi care – nefiind sprijiniţi în mod activ –
încearcă să se debaraseze de sarcinile pe care le incumbă protecţia patrimoniului (practici de eludare a legislaţiei sau, mai
grav, de distrugere intenţionată a bunurilor pe care le au în proprietate). Este de notat că patrimoniul bisericilor
(confesiunile principale) este sprijinit într‐un mod deosebit de activ; în cazul BOR, sprijinul financiar ajunge din mai multe
surse, ajutorul masiv fiind însă cel pentru construirea de lăcaşuri de cult noi.
10
Direcţionarea fondurilor pentru cercetările arheologice urmăreşte şi interesele economice ale statului ‐ cazul cercetărilor pentru construirea autostrăzilor, pentru
exploatările în cariere, pentru Capitala Culturală Sibiu ș.a.
11
OMDRAP 2465/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică‐ Partea I‐ Prevederi de proiectare pentru clădiri”, ind. P100‐ 1/ 2013.
12
Un exemplu în această direcţie este cel al înmânării obligaţiilor de folosinţă cu precădere proprietarilor privaţi
40
2014

Harta 20.7. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. I ‐ arheologie (număr MI 2013)

Harta 20.8. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. I ‐ arheologie (nr. MI 2013)
şi situri arheologice înscrise în RAN
41
Studiul 20
42

Harta 20.9. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. II – arhitectură (număr MI 2013)

Harta 20.10. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. III – for public (număr MI 2013)
42
2014

Harta 20.11. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. IV – funerare/memoriale (număr MI 2013)

Harta 20.12. Judeţe după numărul real de MI – total LMI (număr MI 2013)
43
Studiul 20
44
III.1.4.b. Efectele politicii de protecţie asupra patrimoniului construit
 Refuncţionalizarea şi restaurarea unui număr destul de mare de construcţii monument istoric sau situate în zone
construite protejate;
 Organizarea administrativă destul de bună a sistemului de protecţie, specializarea unor funcţionari publici şi a unor
profesionişti în domeniul protecţiei patrimoniului construit;
 Construirea, în special în zonele construite protejate, a unor clădiri nepotrivite ca funcţiune, cu volum exagerat şi cu o
arhitectură ieftină;
 Controlul tehnico‐ ştiinţific prealabil construirii face ca activitatea de protecţie a patrimoniului să pară dificilă şi ca
iniţiativa să pară limitată prin acţiunea forurilor de specialitate (atitudine comună pentru administratorii patrimoniului
public şi pentru proprietarii privaţi);
 Absenţa avantajelor financiare şi fiscale reale pentru proprietarii privaţi, combinată cu condiţiile mai aspre în care îşi
desfăşoară acţiunile (se poate ajunge la distrugerea prin incurie sau prin „accidente” a monumentelor istorice);
 Absenţa controlului acţiunilor din partea instituţiilor statului.

III.1.4.c. Efectele politicii locale de dezvoltare, în contextul descentralizării
 Descentralizarea atribuţiilor executive a condus la rezultate notabile în unităţile administrativ‐teritoriale în care autorităţile
APL au dorit să îşi asume protecţia patrimoniului (exemple sunt municipiile: Alba Iulia, Sibiu, Timişoara şi – în ultimii ani – Sf.
Gheorghe ş.a.). Este de remarcat faptul că, în primele două exemple, a existat un sprijin activ al statului: la Alba Iulia, sprijin din
partea MC şi MDRAP în baza unor protocoale de colaborare cu ministerele care se ocupă de cultură, echipare, urbanism din
13
Franţa iar, în al doilea caz, acţiunile s‐au concentrat în jurul proiectului „Sibiu – Capitală Europeană 2007” ;
 Existenţa unui sistem de avizare tehnico‐ ştiinţifică bazat pe un model birocratic este resimţită în mod eronat de unele
autorităţi locale ca o tendinţă de centralizare, de limitare a iniţiativei venite din partea statului, recurgând deseori la
practici ilegale în numele unor atitudini de promovare a identităţii locale;
 Descentralizarea atribuţiilor executive nu a dat rezultate în acele unităţi administrativ‐ teritoriale în care autorităţile APL
nu au iniţiativă şi așteaptă ca, în continuare, statul şi proprietarii privaţi să se ocupe şi de protecţia patrimoniului;
 S‐a format, în unele segmente ale populaţiei ţării, convingerea că protecţia şi folosirea patrimoniului aduce avantaje, în
primul rând pentru autorităţi şi, în al doilea rând, pentru locuitori; a început procesul lent de formare a unei atitudini civice
favorabilă protecţiei patrimoniului local;
 Se remarcă tendinţa de realizare a unor acţiuni curente, cu rezultate vizibile, obţinute rapid: APL nu întreprind acţiuni pe
termen lung (de exemplu, delimitarea zonelor de protecţie ale VPCIN şi MI şi reglementări de construire în zonele
respective), ci acţiuni de scurtă durată, realizate de clienţii autorităților respective. Rezultatele sunt îndreptate adesea
împotriva protecţiei patrimoniului, ducând la distrugerea bunurilor, dar şi împotriva meşteşugurilor şi producţiei locale în
favoarea meseriilor şi furnizorilor de materiale care caracterizează construirea industrializată;
 Descentralizarea are şi un efect nociv: lipsa dorinţei autorităţilor de a colabora cu autorităţile APL vecine sau cu alte entităţi ce
pot avea aport pozitiv în protecţia patrimoniului (bisericile, organizaţii profesionale, O.N.G. ş.a.). Este de remarcat că linia
politicilor de finanţare UE, se consolidează un sistem nou de grupare a APL, şi anume Grupurile de Acţiune Locală (GAL).

III.1.4.d. Efectele politicii de finanţare din fonduri naţionale şi europene
 Sistemul de finanţare introdus prin noua organizare economică prezintă un număr de aspecte pozitive, principalele aspecte fiind
aportul financiar al UE şi direcţionarea precisă a fondurilor către realizarea la termenele stabilite a unor obiective concrete;
 Finanţarea unor proiecte din partea statului român are efectul reducerii la minimum a conţinutului proiectelor prin
renunţarea la tot ce ar putea constitui cheltuieli în plus. Finanţarea unor proiecte din fonduri europene poate avea efectul
nociv al realizării în zonele cu patrimoniu a unor construcţii de mari dimensiuni(comerţ de mari dimensiuni, birouri,
hoteluri, parkinguri ş.a.) sau a unor amenajări de mică utilitate (ştranduri, săli de sport, pavaje, statui, fântâni ş.a.). În
ambele cazuri, protecţia patrimoniului este o acţiune auxiliară, iar monumentele istorice care ar trebui protejate sunt
anihilate prin concentrarea mare de construcţii care trebuie executate;
 Ocuparea cu precădere a domeniului public cu construcţii noi, care – din motive economice – nu se pot realiza pe terenuri
particulare. Prin aceste acţiuni se poate ajunge chiar şi la distrugerea peisajului prin construire prea masivă;
 Absenţa comunicării cu publicul pentru elaborarea şi aprobarea documentaţiilor;
 Ocolirea sistemului de control tehnico‐ ştiinţific stabilit în domeniul protecţiei patrimoniului şi avizarea documentaţiilor
prin presiuni politice şi administrative exercitate asupra funcţionarilor publici;
13
Proiectul, iniţiat sub ministeriatul Caramitru (2002 – parteneriatul cu Luxemburg), aprobat 2004 de Consiliul şi Parlamentul UE; comisarul general din partea
României a fost arh. Sergiu Nistor. Numărul de turişti în perioada 2005–2007, în Sibiu: 220000 (2005); 300000 (2006); 700000 (2008); 337 de proiecte, însumând 2
062 de evenimente; valoarea finanţărilor alocate pentru proiectele culturale din anul 2007: cca 13.400.000 de euro, suportate de Primăria Sibiu (aprox. 8 200 000
de euro, pentru 215 proiecte), Consiliul Judeţean Sibiu (aprox. 450 000 de euro, pentru 21 de proiecte), Asociaţia Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană (7 500
de euro, pentru două proiecte), Ministerul Culturii (aprox. 3 400 000 de euro, pentru 99 de proiecte) şi Comisia Europeană (1 400 000 de euro, în baza finanţării
acordate oraşelor ce au dobândit acest titlu) – Cf. Sabina‐Adina Luca, “Rolul programului Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană în dezvoltarea socioeconomică
urbană”, în: Calitatea vieţii, XX, nr. 1–2, 2009, pp 171–178; surse preluate de autoare de la Asociaţia Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană).
44
2014
 Folosirea unor documentaţii importate, care nu se încadrează în sistemul documentaţiilor stabilit prin lege (de exemplu,
PIDU, Masterplan) şi care, astfel, pot eluda regulile de avizare‐aprobare obişnuite; din acest motiv, multe documentaţii de
acest tip nu au suportul tehnico‐ ştiinţific necesar, în special în zonele cu patrimoniu construit , fiind elaborate de un
număr de „specialişti” în dosare de finanţare care nu au calificările necesare pentru asemenea studii, nu le pot evalua în
ceea ce priveşte conţinutul ştiinţific (implicit, stabilind un nivel prea scăzut al pieţei care interzice accesul specialiştilor);
 În general, pentru investiţiile bazate pe fonduri publice, o problemă de fond este modul de structurare a acestora: în
primul rând, realizarea documentaţiilor de achiziţii publice de către nespecialişti (care, apoi, sunt implicaţi în procedura de
evaluare a ofertelor); efectul este generalizarea practicii achiziţiei la preţul cel mai scăzut, fără condiţii restrictive suficiente
pentru a asigura calitatea realizării investiţiei. Un caz particular este acela al documentaţiilor tehnice pe bază de SF care nu
e precedat de un proiect supus avizării și care consfinţeşte un deviz în care studiile necesare obţinerii unei calităţi
acceptabile lipsesc cu desăvârşire, conducând la forţarea specialiştilor la concesii majore. Pe de altă parte, calitatea slabă a
proiectanţilor neselecţionaţi după capacitate conduce la efecte majore asupra investiţiei: creşterea costurilor şi, în
particular pentru obiectivele de patrimoniu, distrugerea bunurilor protejate.
 Problemele menţionate în paragraful anterior afectează investiţiile de toate tipurile, însă în ceea ce priveşte documentele
de programare a dezvoltării, a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, a intervenţiilor asupra
patrimoniului construit şi a anumitor intervenţii în domeniul public (amenajarea parcurilor, grădinilor, scuarurilor, pieţelor,
suprafeţelor pietonale ş.a.), efectele nocive pot fi, uneori, iremediabile sau greu remediabile.
 Problema intervenţiilor asupra suprafeţelor plantate merită o atenţie specială: deşi există instituit un regim de protecţie
asupra parcurilor şi grădinilor istorice, intervenţiile asupra acestora nu sunt realizate de specialişti şi, în plus, nu sunt
trimise către avizare MC; acelaşi lucru se petrece în legătură cu alte componente ale spaţiului neconstruit (străzi, alei,
împrejmuiri, pieţe) din perimetre protejate.
 Ultimul aspect pe care îl menţionăm este şi cel mai important în ceea ce priveşte domeniul arheologiei, în contextul dezvoltării
teritoriale prin crearea de noi axe de circulaţie, şi în special reţeaua de autostrăzi. Sistemul – aşa cum este conceput – nu include
problema cercetărilor arheologice ca pe un capitol bugetar căruia îi corespunde un termen clar. Din acest motiv, cercetările de
salvare – conduse de specialişti angajaţi de constructor – conduce, în mod exclusiv, la descărcarea de sarcină arheologică a
siturilor descoperite, chiar şi atunci când situl descoperit necesită cercetare mai atentă în vederea clasării în LMI şi, ulterior, a
punerii în valoare. Prevederea unui buget special pentru cercetări şi acţiuni de modificare a traseului (sau de creare de viaducte)
precum şi pentru eventuala punere în valoare a siturilor este posibilă şi va fi recomandată prin studiu.
În exemplul de mai jos, arătăm (1) că pe un traseu de cca 100 km de autostradă (Sibiu‐Orăştie) au fost descoperite (până la
data articolului de mai jos) 4 situri arheologice, adică un sit la 25 km, în medie; dintre acestea, probabil, 1 sau 2 justificau din
punct de vedere ştiinţific includerea în LMI şi continuarea cercetărilor după metode ştiinţifice şi (2) că atitudinea arheologilor
este cea de „valorificare” ştiinţifică a descoperirilor, prin extragere de artefacte şi publicare, necum de protejare a siturilor.

I. Situl arheologic Sebeş/Lancrăm – Glod (sector 1 – km 26+990 – 27+120, sector 2 – sens giratoriu bretea Lancrăm Nord). ‐ vestigii aparţinând unor
aşezări din prima epocă a fierului şi epoca medieval timpurie.
II. Situl arheologic Sebeş – între km 29+850 şi 30+090. 1. Necropolă cu 62 de morminte de incineraţie din Epoca Bronzului (cultura Wietenberg, aprox. 2000
Î. Chr.), cea mai mare cunoscută până în prezent aparţinând acestei culturi; 2. O aşezare din Epoca Fierului, din care au fost identificate şi cercetate 6
complexe arheologice, între care şi locuinţe (cultura Gava, aprox. sec. XI‐IX Î. Chr.).
III. Situl arheologic Sebeş – Podul Pripocului, între km 32+250 şi 32+550. În urma săpăturilor arheologice desfăşurate pe traseul viitorului tronson de
autostradă Orăştie‐Sibiu, în locul numit Podul Pripocului din localitatea Sebeş, au fost descoperite vestigii care se întind pe un larg palier cronologic,
respectiv din perioada eneoliticului, Epocii Bronzului, La Tene, epoca post‐romană, evului mediu timpuriu şi chiar modernă şi contemporană. Cele mai
spectaculoase descoperiri sunt mormintele de inhumaţie descoperite în stare bună de conservare, apartinând epocii migraţiilor;
IV. Răhău – între km 35+150 şi 36+500. Principalele descoperiri: gropi menajere şi de provizii, un şanţ (cel mai probabil de împrejmuire sau, eventual, şi de
apărare), care înconjoară aşezarea, bordeie, locuinţe de suprafaţă de formă aproximativ patrulateră, de mari dimensiuni, cu foarte mult chirpic ars şi multă
ceramică, o parte din ea ornamentată cu pictură [...], [elemente] care (cu excepţia mormintelor gepide) aparţin epocii eneolitice, cultura Petreşti (cca. 4500
Î. Chr.). [...]. Cele mai spectaculoase descoperiri sunt construcţiile de suprafaţă, de mari dimensiuni (unele dintre ele ajungând chiar la o lungime de aproape
20 de m şi o lăţime de 10 m, îndeplinind, cel mai probabil, rolul de „temple”, „sanctuare” sau „case ale comunităţii”), Acestea erau împodobite cu capete de
animale (de taur în special), realizate tot din lut ars [un bot aparţinând acestui animal descoperit la demontarea uneia dintre aceste construcţii]. Idolii, atât
antropomorfi cât şi zoomorfi, nu lipsesc nici ei, al fel ca și protomele zoomorfe de pe anumite vase. Alte construcţii, tot de suprafaţă, dar de dimensiuni ceva
mai mici, îndeplineau rolul de locuinţe. Toate acestea ne îndreptăţesc să credem că aici a existat o foarte importantă aşezare a culturii Petreşti, nu numai din
punct de vedere economic, dar mai ales spiritual, un adevărat „centru” în acest sens. În plus, în imediata vecinătate a aşezării a fost descoperită şi este în
curs de cercetare, prima necropolă a acestei culturi descoperită vreodată (de fapt cimitirul care deservea așezarea succint descrisă mai sus). În jurul km 36 a
fost descoperită o aşezare medievală, cu gropi de provizii şi menajere, locuinţe, dar şi morminte aparţinând Epocii Bronzului (cultura Noua) si epocii
migraţiilor (Gepide). În prezent, descoperirile rezultate (şi care vor rezulta în continuare) în urma cercetărilor arheologice preventive efectuate de Muzeul
Naţional al Unirii Alba Iulia în cele patru situri enumerate mai sus sunt în curs de restaurare şi prelucrare ştiinţifică de către membrii colectivului de
cercetare, cele mai reprezentative urmând să‐şi ocupe locul în expoziţia de bază a instituţiei noastre. De asemenea, după finalizarea prelucrării ştiinţifice a
acestor descoperiri, ele vor vedea lumina tiparului prin apariţia unor volume şi studii de specialitate, intrând astfel în circuitul ştiinţific românesc şi
internaţional.
Sursa: Dr. Cristinel Fântâneanu, Şef secţie Arheologie‐Cercetare şi Restaurare‐Conservare Patrimoniu, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Iulian Brok, “Sate din
Epoca Fierului, din Epoca Bronzului, din perioada medievală descoperite lângă Sebeş”, in Informaţia de Alba, 7 apr. 2012; http://www.informatiadealba.ro
45
Studiul 20
46
III.1.5. Relaţia dintre patrimoniul cultural şi dezvoltarea teritorială – politici publice
III.1.5.a. Contribuţia strategiilor şi politicilor din domeniul patrimoniului la coeziunea teritorială
1. Cele două grupe valorice de clasare au meritul şi potenţialul de a gestiona corelat simboluri ale unităţii naţionale şi
elemente valoroase ale diversităţii culturale regionale şi locale. Chiar dacă celelalte elemente ale împărţirii pe aceste două
grupe de clasare nu au fost bine gestionate şi nu au dat rezultatele aşteptate (finanțarea complementară şi descentralizarea
răspunderii de avizare) existenţa lor simultană şi complementară se justifică cu atât mai mult în cazul unui proces simultan de
globalizare, integrare în UE, pe de o parte, şi regionalizare, pe de o altă parte.

Tabelul 20.13. Numărul MI după categorii (monument, ansamblu, sit) – LMI, Cap. I – arhitectură (2004).
2. Capacitatea de definire a patrimoniului local a fost până acum instituită doar pentru zonele construite protejate, pentru
care autoritățile APL au competenţe cvasi‐totale în instituirea şi gestionarea lor. Se menţine însă, în mod contradictoriu, avizul
autorităţii publice centrale de specialitate chiar şi după elaborarea şi aprobarea RLU în zone protejate, ceea ce încarcă
administrativ‐birocratic activitatea serviciilor descentralizate ale MC.
3. Nu există politici publice şi nici strategii care să vizeze obţinerea unei bune coeziuni teritoriale prin intermediul protejării şi
punerii în valoare a patrimoniului.
4. Nu sunt suficient studiate programele de arhitectură prezente în lista monumentelor istorice, astfel încât să nu se întâmple
ca anumite tipuri de clădiri (de exemplu şcoli de sfârşitul sec. XIX) să fie clasate în anumite judeţe şi să fie complet ignorate în
altele, uneori chiar vecine cu primele).
46
2014
O statistică făcută în 2013 asupra acestei problematici arată că o serie de judeţe cu o mare tradiţie în educaţie nu au nici pe
departe numărul la care ne+am aşteptat de monumente istorice din cadrul programelor şcolare.
Nr MI Judet Scoli Licee Colegii Facultati Universi‐ Adm/Bibl Altele
total tati
10 AB 1 0 2 1 1 3 2
15 AG 8 3 2 1 0 0 1
13 AR 4 3 1 1 1 1 2
45 B 2 8 3 9 5 5 13
30 BC 25 3 1 0 0 0 1
10 BH 2 2 3 1 1 0 1
11 BN 2 6 2 0 0 1 0
6 BR 4 1 1 0 0 0 0
11 BT 3 6 0 0 0 1 1
24 BV 15 6 0 0 0 1 2
9 BZ 3 3 2 0 0 1 0
32 CJ 4 6 1 5 6 4 6
7 CL 1 4 1 0 0 1 0
14 CS 11 3 0 0 0 0 0
8 CT 5 0 1 1 0 1 0
13 CV 5 4 1 0 0 1 2
25 DB 21 1 0 0 0 1 2
9 DJ 3 3 0 0 1 1 1
6 GJ 4 0 0 0 1 0 1
18 GL 10 1 0 1 1 2 3
23 GR 18 1 0 0 0 2 2
10 HD 4 2 2 0 0 1 1
10 HR 6 3 0 0 0 0 1
0 IF 0 0 0 0 0 0 0
8 IL 8 0 0 0 0 0 0
43 IS 18 0 2 11 6 3 3
9 MH 5 1 1 1 0 1 0
26 MM 17 4 1 0 0 0 4
17 MS 6 6 0 0 2 1 2
21 NT 11 7 1 0 0 1 1
10 OT 7 1 0 0 0 0 2
11 PH 6 1 2 1 0 0 1
11 SB 6 1 1 0 2 0 1
5 SJ 2 2 1 0 0 0 0
8 SM 2 3 0 0 0 1 2
15 SV 11 2 1 0 0 0 1
3 TL 2 1 0 0 0 0 0
8 TM 1 2 1 2 0 0 2
25 TR 20 4 0 0 0 0 1
0 VL 0 0 0 0 0 0 0
7 VN 5 1 1 0 0 0 0
17 VS 10 3 2 0 0 1 3
605 Total 298 108 37 35 27 35 65
% 50% 25% 10% 6% 9%
Tabelul 20.14. Numărul MI ale educaţiei (şcoli, licee, colegii, sedii de facultăţi, universităţi, spaţii
anexe procesului didactic) şi repartiţia lor pe judeţe (S. Nistor, 2013)
47
Studiul 20
48
5. România se poziţionează în ultima treime (poziţia 15 din 19 ţări analizate) într‐un clasament al densităţii patrimoniale, fie ea
calculată în raport de suprafaţă, fie în raport de numărul de locuitori. Clădirile monumente istorice nu sunt atât de dese pe
suprafaţa ţării, fiind doar 8,35 la 100 kmp, revenind puţin peste 1 MI la 1000 de locuitori. Dacă monumentele ar fi egal
distribuite pe teritoriul naţional, la fiecare 3,5 km parcurşi fie pe direcţia N‐S fie pe direcţia E‐V am întâlni o clădire MI.
Bucureştiul, la populaţia sa de cca. 2 Mil. locuitori, cu cele 2.234 coduri ‐ imobile cu clădiri monument istoric reprezintă doar
puţin peste media pe ţară (110%). Faţă de situaţia României, densitatea patrimonială este în Olanda, Germania şi Anglia de 15,
25 şi respectiv 35 de ori mai mare (în raport cu suprafaţa) şi de la de 7 ori (Anglia) până la 9 ori (Germania) şi chiar 11 ori
(Slovenia) raportând la populaţie.
În tabelul următor sunt calculate ierarhiile în baza raportului dintre numărul de MI şi suprafaţa şi populaţia statului respectiv şi
sunt puse în legătură cu dezvoltarea economică. Se poate observa că densitatea patrimonială nu împiedică dezvoltarea
economică, ba dimpotrivă, o poate mai degrabă stimula (S. Nistor, 2013).

Tabelul 20.15. Densitatea patrimonială în Europa
Sursa: dr. arh. Sergiu Nistor, 2013

În 10 ani, din care 5 de criză economică, Franţa (ţara de la care România a preluat sistemul protejării monumentelor istorice)
şi‐a crescut numărul monumentelor istorice cu 8,25%14, Anglia cu 1,3%15, Ungaria cu 8,3%16, Cehia cu 7%17, Olanda cu 8,5%,
Portugalia şi‐a sporit între 1992 şi 2008 numărul monumentelor istorice cu o rată de 9% pe an, cu precădere prin aportul
patrimoniului local. În acelaşi ritm s‐a petrecut şi în Slovacia creşterea stocului patrimonial între 1992 şi 2010. Între 1995 şi
2008 Turcia a depăşit ritmul de 10% pe an creştere a clasărilor de monumente istorice. Intre 1992 si 2007 Norvegia a
multiplicat numărul clădirilor MI cu 75%. Germania are estimat între 3 şi 10% din construcţii protejate de landuri. Zonele
construite protejate s‐au înmulţit în ultimii 10 ani cu 8,9% în Anglia, ocupă cca. 1,9% din teritoriul Danemarcei, şi au in
Finlanda o suprafaţa de 6.326 kmp (aprox. suprafaţa jud. Argeş).

14
Intre 2002 si 2012, cf. Patrimoine et architecture, Chiffres Cles 2012, Ministere de la Culture et de la Communication, Statistiques de la Culture
(c) La Documentation Francaise, http://www.outil2amenagement.certu.developpement‐durable.gouv.fr/IMG/pdf/04‐Patrimoine‐architecture‐
2012_cle69c119.pdf
15
Intre 2002 si 2012, cf. English Heritage, Heritage Counts England, 2012, http://hc.english‐heritage.org.uk/content/pub/2012/hc‐2012‐england.pdf
16
Intre 1995 si 2010 cresterea a fost de 12,5%
17
Intre 1993 si 2000, cf. Ministry of Culture, Essays on Culture 2003 – 2009, http://www.mkcr.cz/assets/Essays_on_culture/II‐MK_Summary_final‐version.pdf
48
2014
III.1.5.b. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea in valoare a resurselor naturale
Din 666 obiective de patrimoniu construit de importanţă naţională,
19 sunt amplasate în zone defavorizate active sau stinse.
1. Castelul Corvinilor Municipiul Hunedoara Hunedoara
2. Centrul istoric satul Roşia Montană Comuna Roşia Montană Alba
3. Biserica Sfinţii Arhangheli Comuna Hida, satul Baica Sălaj
4. Biserica Sfântul Nicolae Comuna Broşteni, satul Broşteni Suceava
5. Biserica Sfântul Gheorghe Comuna Lupşa, satul Lupşa Alba
6. Biserica Sfântul Nicolae Oraşul Zlatna Alba
7. Biserica Sfântul Nicolae Municipiul Hunedoara Hunedoara
8. Biserica Sfântul Nicolae Comuna Ribiţa, satul Ribiţa Hunedoara
9. Biserica Adormirea Maicii Domnului Oraşul Călan, satul Strei Hunedoara
10. Galeriile romane ale exploatărilor Comuna Roşia Montană, satul Roşia Alba
miniere aurifere Montană
11. Mina Adamul Vechi Comuna Baia de Criş, satul Căraci Hunedoara
12. Furnalul Vechi Comuna Ghelari, satul Govăjdia Hunedoara
13. Galeria de mină "Treptele romane" a Municipiul Brad, satul Ruda‐Brad Hunedoara
exploatării miniere Barza
14. Furnal Oraşul Călan Hunedoara
15. Case ‐ secolele al XVIII‐lea‐ al XIX‐lea Comuna Roşia Montană, satul Roşia Alba
Montană
16. Complexul gospodăresc cu ocol întărit Comuna Breaza, satul Breaza de Sus
Suceava
Maria Veruleac
17. Fortificaţie dacică; necropolă tumulară Oraşul Cugir Alba
(în punctul "Cetăţuie")
18. Cetate geto‐dacică Oraşul Zimnicea Teleorman
19. Necropolă tumulară şi plană; Oraşul Zimnicea Teleorman
necropolă epoca bronzului; aşezare şi
necropolă medievală (în punctul
"Câmpul morţilor")
Tabelul 20.16: Obiective de patrimoniu construit de importanţă naţională aflate în zone defavorizate (S. Nistor, 2013)
Se poate remarca faptul că decăderea activităţilor industriale a lăsat în urmă vestigii uneori multiseculare ale meşteşugurilor
ce au angrenat populaţia zonei. Odată schimbată paradigma dezvoltării, cu trecerea de la dezvoltarea industrială la cea
postindustrială, este de aşteptat ca numărul zonelor defavorizate ori a pungilor de sărăcie să crească, sporind nevoia de
intervenţie pentru reintegrarea teritoriului, şi cu ajutorul resursei sale patrimonială, în circuitul economic şi social.

III.1.5.c. Relaţia strategiilor şi politicilor patrimoniale cu punerea în valoare a resurselor umane
Numărul de poziţii în LMI, structuri arheologice şi arhitecturale este astăzi, în Lista Monumentelor Istorice, de peste 29.50018.
Numărul inspectorilor Direcţiei de Patrimoniu Cultural din MC este de 5, cărora li se adaugă alţi 3 pensionari re‐angajaţi.
Ei sunt responsabili direct pentru 25% din cele 29.544 de monumente istorice. În Direcţiile judeţene pentru cultură există în
medie 1,7 specialişti pe judeţ, având în ”păstorire” fiecare dintre ei în medie 500 de monumente de importanţă locală.
18
Structura Listei Monumentelor Istorice (2010) : 29.544 pozitii, din care 9.671 pozitii sunt din clasa I (structuri sau straturi arheologice) si 19.873 sunt structuri
arhitecturale. Din acestea din urmă cca. 85%, adică 17.776 sunt clădiri sau construcţii clasate în virtutea meritului lor istoric, urbanistic şi arhitectural, iar 2124 sunt
construcţii comemorative sau de for public. Cca 25% sunt de grupa A şi 75% de grupa B.
49
Studiul 20
50
O situaţie din 2003 arăta că la nivelul UE, situaţia raportului dintre număriul de monumente şi specialiştii implicaţi direct în
protejarea lor era următoarea:
1,400 3000
1,265.32
1,200
2500
1,000
2000
800
1500
600 500
466.854
1000
400
500
200
43.75415.245.451
36.673 30.73 10 44.451 50.132 19.5
6 2.646 4 0.694 3.432.7129.1889.3911.7712.734
0 0
B- LU NO PO
B-Fl CZ DK FIN F D GR HU IR I NL SK E SW CH TK UK RO
W X R R
# MI (.000) 6 2.65 36.7 43.8 15.2 45.5 1,26 30.7 10 4 500 0.69 44.5 3.43 2.71 9.19 9.39 1.77 2.73 50.1 467 19.5
MI/Spec 67 14 180 547 48 27 22.5 13 14.5 38.5 7 14.5 5 25.5 2.5 12.5 97.5
MI/Adm 67 29 1,35 972 1,01 151 2,53 102 27 72.5 7 247 38.5 12 37 4.5 126 290 1955
Graficul 20.8. Numărul monumentelor istorice şi al personalului serviciilor de protecţie în Europa

Graficul evidenţiază rapoartele dintre numărul MI şi cel al specialiştilor din serviciile dedicate, precum şi cel al funcţionarilor
administraţiei de specialitate. În ultima poziţie, România avea în 2003 cca 2000 de poziţii din LMI pe fiecare angajat al Direcţiei
de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor (denumirea la acea dată a Ministerului Culturii), faţă de 4,5 MI/angajat în
Slovenia, sau – la jumătatea listei – 159 MI/angajat în Franţa (ţară unde există numărul de MI la 100 locuitori este dublu faţă
de România. Astăzi raportul este de 1 angajat la 5800 de poziţii din LMI 2010, o cifră dublă faţă de Germania, unde numărul
de MI/1000 locuitori este de 65 ori mai mare. În serviciile descentralizate şi instituţiile de specialitate subordonate raportul
era de 1 specialist la cca 100 MI iar astăzi, prin scaderea personalului, a ajuns la 1 la 250.
În domeniul specializării profesionale implicate în conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, astăzi numărul
specialiştilor şi experţilor atestaţi face ca într‐o treime din judeţele ţării să nu existe expertiza necesară conducerii proiectelor
de restaurare, iar în domeniul meseriilor tradiţionale să ducem o acută lipsă de meseriaşi. Pe de altă parte, desfiinţarea
registrului firmelor acreditate în domeniul restaurării de monumente istorice, cerută de aplicarea Directivei Servicii a UE, a dat
cale liberă către contracte bănoase de restaurarea firmelor fără experienţă în domeniul monumentelor istorice.
Logica atestării (de către MC) astăzi este cea a recunoaşterii unei expertize preexistente la arhitectul, inginerul, restauratorul
ce bate la porţile domeniului. Resursele unui astfel de sistem s‐au epuizat, dovada fiind numărul din ce în ce mai redus de
tineri atestaţi19. Acestui sistem trebuie să‐i ia locul o schemă pro‐activă, educaţională şi formativă, care să transforme
generalistul în specialist, prin cursuri şi practică pe şantierele de restaurare. Sunt 157 de arhitecţi din totalul de 510 specialişti
atestaţi. Doar o mică parte din aceştea sunt absolvenţi ai cursurilor post/universitare de restaurare a monumentelor istorice.

19
3 arhitecţi atestaţi în prima jumatate a lui 2013, 7 in tot anul 2012, 16 in 2011, 3 in 2010, 20 in 2009, 9 în 2008, 16 in 2007, 25 în 2006, 8 în 2005, 13 în 2004, 9 in
2003, 28 între 2000 şi 2003.
50
2014
III.1.5.d. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea în valoare a resurselor financiare
Situaţia finanţării Programului Naţional de Restaurare, aşa cum poate fi ea documentată (greu) din site‐urile MC şi INP ne
arată următoarea evoluţie (pentru a putea compara situaţia de dinainte şi de după intrarea în UE am utilizat exprimarea
bugetelor în USD).
An Mld. Lei Echiv. Nr. șantiere în Alocație medie Nr. recepții RF + Medie Nr. receptii RF +
(mil. $) PNR Mii $ / RTL plurianual RTL/1 mil $
monument ă
1997 193.8 14.9 154 96,753 137 12.5 Mil $ 2,72
1998 229.5 14.3 198 72,222
1999 188.7 10.1 218 46,330
2000 230 10.95 234 46,794
2001 110 3,5 215 16,280 35 3.48 Mil $ 5,05
2002 112,9 3,42 215 15,906
2003 120 3,52
2004‐2008: Fără date disponibile
2009 418.6 14,22

2010 487.8 16,59 Fără date disponibile
2011 550.0 17,15
2012 550.0 16,56 280 59.142 13 0,78
Tabelul 20.17. Alocarea fondurilor programului naţional de restaurare ‐ 1997‐2013
Sursa: MC

La bugetele de după 2007 şi până în 2013 ale MCPN, de cca 11‐12 Mil. Euro /an, la ritmurile anuale ale încheierii restaurărilor
(între 5 şi 10 % din numărul şantierelor) reducerea ”morbidităţii şi mortalităţii patrimoniale” este iluzorie dacă nu se va lua în
calcul multiplicarea actorilor implicaţi în protecţia monumentelor istorice şi creşterea bugetelor ori sporirea surselor de
finanţare.
Programul Naţional de Restaurare conţine între 200 şi 300 de obiective, din care câteva zeci nu au finanţare. Dincolo de a fi o
amăgire, este şi o importantă sursă de ameninţări pentru monumentele istorice cărora, precum unui bolnav dus la masa de
operație, li se deschide ”toracele”, după care chirurgul fuge la patul altui bolnav.
La costurile actuale ale restaurărilor (cca. 2.000 Euro/mp), Programul Naţional de Restaurare poate anual să asigure
încheierea lucrărilor complexe de consolidare şi restaurare doar la aprox. 20 de obiective de cca. 300 mp/Acd (suprafața
desfășurată), adică o biserică + turn clopotniţă sau casă egumenească. Pentru a fi eficientă, terapia trebuie să fie aplicată în
concentraţia necesară şi la momentul oportun.
În actualul sistem, menţinând bugetul actual al restaurărilor, chiar optimizând organizarea şantierelor şi concentrând resursele
nu putem obţine decât o castă de monumente privilegiate (cca. 50‐60) care să aibă şantiere deschise preconizate să se
desfăşoare pe o perioadă de 4 ani, cu o rată de noi şantiere de cca 15 obiective anual. Este însă evident că o Românie cu 1 sau
2 şantiere de restaurare pe judeţ nu este calea de rezolvare a crizei. Schimbarea de paradigmă stă în restrângerea utilizării
fondurilor PNR al MC doar la conservarea, consolidarea şi restaurarea structurilor arheologice şi arhitecturale direct şi
nemijlocit purtătoare a valorilor culturale, şi în co‐finanţarea de parteneri a lucrărilor suplimentare precum extinderi,
completări sau amenajări.
Totodată, trebuie arătat că distribuţia cvasi‐subiectivă a alocărilor, pe criterii politice, face ca rezultatul finanţărilor să fie chiar
mai modeste decât le permit fondurile. Sunt semnificative graficul şi tabelul de mai jos, pentru a demonstra alocarea pe
criterii electorale a fondurilor de restaurare într‐un an cu alegeri. Se poate constata numărul crescut de şantiere şi fondurile
consistente alocate şantierelor din judeţele de provenienţăp ale responsabililor ministeriali şi politici ai momentului.
51
Studiul 20
52
18,000,000.00
PNR feb. 2012 alocat ‐lei‐
PNR Redistribuire iulie 2012 alocat ‐

16,000,000.00
14,000,000.00
12,000,000.00
10,000,000.00
8,000,000.00
6,000,000.00
4,000,000.00
2,000,000.00
0.00
BC
SM
TM
CL
GL
TL
VL
CJ
GJ
SJ
BT
CT
NT
OT
BV
CV
SV
BN
VN
BZ
AG
CS
MS
VS
AB
AR
B
BR
GR
HR
SB
BH
MH
PH
TR
HD
IL
DJ
DB
IF
IS

Graficul 20.9. Fonduri PNR alocate (febr. 2013), cu redistribuire (iulie 2013)
Sursa: MC

Judet AB AG AR B BC BH BN BR BT BV BZ CJ CL CS CT CV DB DJ GJ GR HR
Nr.
10 10 7 12 1 5 8 1 4 13 7 13 1 4 4 21 17 1 4 3 8
obiective
Judet HG IF IL IS MH MM MS NT OT PH SB SJ SM SV TL TM TL VL VR VS
Nr. 315
11 3 3 13 3 22 12 5 4 6 12 9 3 20 7 14 3 14 3 5
obiective
Structura MI
Recepti la terminarea Achizitii noi Obiective
PNR 252 Lucrari noi 13 105 35 84 gr.
lucrarilor proiectare nefinantate
B
Finantare 20 35
55,o
Obiective laice Mil Obiective de cult Mil Finantare PNR
Mil. Ron
. .
Tabelul 20.18. Obiective de restaurare PNR, fonduri şi stadiul lucrărilor (2013)
Sursa: MC

Este de notat că, din bugetul total, după redistribuire, edificiile religioase au obţinut 67% din fonduri (2/3), iar cele laice 33% (1/3).
Primele 5 judeţe către care au fost alocate fondurile după alocare s‐au modificat radical la redistribuire.
52
2014
III.1.5.e. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la rezilienţa comunităţilor în faţa dezastrelor
Riscurilor naturale care planează asupra monumentelor istorice în România pot fi grupate pe patru tipuri de ameninţări:
seismice, alunecări de teren, inundaţii, vânturi puternice. Din acestea, 3 sunt documentate şi stau la baza anexei "Zone de risc
natural" din cadrul Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea V20. Riscurile luate în considerare pentru a defini
ariile de risc natural sunt: seismul, alunecările de teren şi inundaţiile. Suprapunând situaţia zonelor de risc natural peste
obiectivele generatoare de zone protejate construite de importanţă naţională (Anexa III la Legea 5 ‐ 2000 privitoare la
aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea III, Zone protejate) avem situaţia prezentată în tabelul de
mai jos:
Obiective în Obiective în Obiective în Obiective în Obiective în Obiective în Obiective în
risc seismic risc de risc de risc de risc de seism risc de seism risc complex
inundaţii alunecări de inundaţii şi şi inundaţii şi alunecări de
teren alunecări de teren
teren
133 110 46 111
47 24 25
% din % din % din % din % din % din % din % din % din % din % din % din
% din % din
total nr. total nr. total nr. total nr.
total nr. total nr. total nr.
ob. în ob. în ob. în ob. în
ob. în ob. în ob. în
risc risc risc risc
risc risc risc
19.9 26. 16.5 22.1 6.9 9.2 16.6
7.0 22.3
9.4 3.6 4.8 3.7 5.0
Obiective în risc 496
Total obiective 666
Tabelul 20.19. Obiective de patrimoniu construit de importanţă deosebită aflate în zone de risc natural

MI in risc seismic
MI in risc de inundatii
MI in risc de alunecari de teren
MI in risc de inundatii si alunecari de teren
MI in risc de seism si inundatii
24 25 MI in risc de seism si alunecari de teren

47 133
MI in risc complex
111
110
46

Graficul 20.10: Repartiţia obiectivelor de patrimoniu construit de importanţă naţională după factorii de risc

Se observă că din cele 666 obiective de importanţă deosebită, 496 se află şi în zone de risc natural, lucru ce conduce la
concluzia că zonele protejate construite de importanţă naţională generate de monumentele istorice respective vor fi şi ele în,
parţial sau integral interiorul unor astfel de areale de risc. Multe din obiectivele de patrimoniu de importanţă naţională
deosebită se găsesc sub influenţa a 2 sau chiar 3 factori de risc (207 din 666, adică 31% din total).

20
Lege nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional ‐ Secţiunea a V‐a Zone de risc natural, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 726 din 14 noiembrie 2001
53
Studiul 20
54
III.2. Tendinţe de evoluţie
Se menţionează că tendinţele de evoluţie care pot fi prezentate acum reprezintă posibilităţi aparent contradictorii; multe
dintre aceste tendinţe sunt evidente în societate, altele sunt conjecturi formulate de autorii studiului. În măsura în care
politicile și programele adoptate în scopul protecţiei patrimoniului vor fi eficiente, multe dintre tendinţele cu conţinut negativ
vor putea fi diminuate; în cazul neadoptării masurilor necesare, tendinţele negative se pot amplifica.
Tendinţe pozitive:
 Începutul formării unei conștiințe colective îndreptată către recunoașterea valorii sociale a patrimoniului și a valorilor vieții
locale, în urma căreia unele autorități ale administrației publice locale încep să acționeze în beneficiul monumentelor;
 Formarea unor grupări non‐etatice de oameni care acționează în domeniul protecției (asociații, ONG, proprietari culți ș.a.);
 Amplificarea preocupărilor de formare a practicienilor şi a meșteșugarilor în domeniul restaurării și protecției
patrimoniului.
Tendinţe negative:
 Marginalizarea problemelor legate de protecția patrimoniului cultural, vizibilă în slaba administrare de catre stat a
domeniului şi în promovarea activă a intereselor economice ale pieţei private;
 Augmentarea procesului de distrugere voită a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor, prin intervenții
constructive neștiințifice, prin incurie, prin vandalism sau prin neaplicarea legilor21;
 Scăderea cheltuielilor din bugete publice îndreptate către restaurarea monumentelor istorice.
Rezultate teritoriale:
 Mărirea numărului de construcții civile clasate monumente istorice folosite în scopuri comerciale și turistice (comerț,
birouri, alimentație publică, unități de cazare ș.a.), în scopuri de învăţământ și în scopuri administrative;
 Mărirea numărului monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și a celor clasate în Lista Monumentelor
Istorice, cu repercusiuni pozitive in evoluţia teritoriului;
 Evoluția științifică a sistemului de protecție a monumentelor istorice, clarificarea conceptelor, metodelor și procedurilor
(este un sistem mai bine structurat decât sistemul de protecție a ariilor naturale);
 Valorificarea identităţii locale prin turism, prin evenimente culturale şi prin ocupaţii tradiţionale; acţiuni localizate în
centrele istorice ale localităților și în unele incinte ale monumentelor istorice.
III.3. Priorităţi de dezvoltare
Problemele majore ale sistemului de protecţie a patrimoniului construit afectează societatea pe mai multe planuri. Pierderea
fondului construit valoros reprezintă o pierdere culturală, ştiinţifică, economică dar, în primul rând, identitară:
desconsiderarea istoriei conduce la diluarea sentimentului de apartenenţă la comunitatea naţională. Lipsa unei conştiinţe
patrimoniale a decidenţilor şi a populaţiei trebuie remediată printr‐un ansamblu de măsuri legislative şi operaţionale
complexe, a cărui componentă de sensibilizare a publicului este esenţială. În ceea ce priveşte procesul activ de descentralizare
a serviciilor publice, care se va petrece în viitorul apropiat, prioritatea este echilibrarea atribuţiilor, urmând principiul
subsidiarităţii, fără a pierde însă din vedere nevoia de coordonare la nivel naţional şi teritorial prin mecanismele legale.
În ceea ce priveşte acţiunile legislative, priorităţile sunt:
 Drepturile şi obligaţiile generate de statutul de monument istoric. Sprijinirea de către stat a proprietarilor privaţi ai
monumentelor istorice este foarte slabă, reducându‐se la scăderea de impozit pe proprietate a spaţiilor folosite pentru
locuire, a terenurilor ocupate de monumente şi la scutirea de taxă de autorizare a construcţiei în cazul lucrărilor
autorizate. Acest sistem de sprijin are însă un efect negativ asupra bugetelor unităţilor administrativ‐ teritoriale în care
sunt multe monumente, singurele care suportă degrevările fiscale. Pe de altă parte, sprijinirea de către stat a protecţiei
patrimoniului ia trei aspecte total diferite, în funcţie de tipul proprietarului monumentului istoric: eficienţă în rezolvarea
problemelor şi sprijin necondiţionat în cazul proprietăţii publice administrate de instituţii ale statului; sprijin dependent de
criterii politice în ceea ce priveşte patrimoniul în proprietate publică a administraţiilor locale; lentoare, piedici şi uneori
atitudine ostilă în cazul proprietarilor privaţi. Administratorii publici beneficiază de sprijin activ, fără a fi controlaţi în mod
activ, iar proprietarii privaţi beneficiază de control activ, fără a fi sprijiniţi, ceea ce creează o situaţie inegală22. Considerăm
prioritară reechilibrarea drepturilor şi obligaţiilor protectorilor monumentelor istorice în cadrul unui proces de reformă
legislativă a patrimoniului, bazată pe înţelegerea rolului activ în societate pe care acesta îl poate deţine. În acest sens o
prioritate trebuie să o constituie asumarea de câtre stat a degrăvarii fiscale pentru costurile lucrărilor de restaurare a
monumentelor istorice suportate de persoanele fizice, ca o contrapartidă pentru degrevările fiscale suportate de bugetele
locale.
21 Vezi, de pildă, acţiunile PMB în cazurile Pasajul Titulescu sau axa de circulaţie Buzeşti‐Berzei.
22
Un exemplu în această direcţie este cel al înmânării obligaţiilor de folosinţă cu precădere proprietarilor privaţi.
54
2014
 Valorile de patrimoniu cultural sunt înconjurate de zone de protecţie stabilite conform legii în foarte puţine cazuri;
majoritatea monumentelor istorice nu beneficiază de aceste mijloace de protecţie a căror necesitate este stabilită prin
lege (dispoziţia legală nu are măsuri coercitive de aplicare). Considerăm prioritară crearea legislaţiei aferente zonelor
protejate, ca parte a legislaţiei de protecţie a patrimoniului cultural şi corelarea acesteia cu legislaţia de dezvoltare, de
amenajare a teritoriului şi urbanism şi cu regimul ariilor protejate.
 Protecţia peisajului. O creştere substanţială a arealelor protejate se va realiza numai după ce vor deveni funcţionale
legislaţia şi politicile de protejare a peisajului, care vor acoperi întreg teritoriul naţional, cu reglementări pentru zonele
specifice din punct de vedere al peisajului, în directă dependenţă cu caracteristicile biogeografice şi istorice ale teritoriilor.
Considerăm prioritară crearea legislaţiei de protecţie a peisajului şi corelarea acesteia cu legislaţia de dezvoltare, de
amenajare a teritoriului şi urbanism şi de protecţie a patrimoniului natural şi cultural, parte a obligaţiilor asumate de statul
român prin semnarea şi ratificarea Convenţiei Europene a Peisajelor.
 Patrimoniul arheologic. Dispariţia unor situri arheologice a căror valoare ştiinţifică ar fi putut justifica punerea în valoare in
situ, în paralel cu cercetarea sistematică, poate fi prevenită prin stabilirea, în legislaţie, a procedurilor legate de finalizarea
cercetării arheologice preventive (fie prin clasarea în Lista monumentelor istorice, fie prin descărcare de sarcină
arheologică). Menţionăm că, în contextul dezvoltării teritoriale (în special prin crearea de noi axe de circulaţie), sistemul –
aşa cum este conceput – conduce, în mod exclusiv, către descărcarea de sarcină arheologică a siturilor descoperite, oricare
ar fi valoarea ştiinţifică a acestora. Prevederea – în cazul marilor proiecte – a unui buget special pentru cercetări şi acţiuni
de modificare a traseului (sau de creare de viaducte) precum şi pentru eventuala punere în valoare a siturilor este
obligatorie. Considerăm prioritară acţiunea de stabilire precisă, în legislaţie, a procedurilor legate de relaţia dintre
cercetarea arheologică şi regimul de monument istoric şi, în particular, a procedurilor şi mecanismelor operaţionale ale
cercetării arheologice preventive în cazul investiţiilor de anvergură (artere de circulaţie rutieră şi feroviară, exploatări de
suprafaţă sau de adâncime, hidrocentrale etc.)23.
 Reabilitare, restaurare şi regenerare urbană. Acţiunile concrete, prilejuite de sistemul de finanţare din fonduri naţionale
şi, mai ales, europene, reprezintă în special operaţiuni de reabilitare a clădirilor de învăţământ, a primăriilor şi a altor
monumente istorice din domeniul public de interes local. Acţiunile locale de anvergură întreprinse în zonele urbane sunt
puţin numeroase: în centrul istoric Sibiu, centrul istoric Bucureşti, Cetatea Alba Carolina Alba Iulia, Piaţa Sfatului Braşov,
centrul istoric Cluj, centrul istoric Timişoara, centrul istoric Baia Mare sau centrul istoric Sfântu Gheorghe. În general însă,
acţiunile duse de administraţia publică sunt puţine, se desfăşoară în ritm lent şi nu se transformă în activităţi de
valorificare a patrimoniului construit. Considerăm prioritară extinderea operaţiunilor de reabilitare a centrelor istorice ale
principalelor oraşele ale ţării prin crearea – prin lege – a unui cadru operaţional integrat, care să aibă la bază
obligativitatea existenţei unui regulament de protecţie şi intervenţie avizat de APCS şi aprobat de APL şi a unei
documentaţii locale de planificare strategică.
 Investiţii publice. Pentru investiţiile bazate pe fonduri publice, o problemă de fond este modul de structurare a acestora:
în primul rând, realizarea documentaţiilor de achiziţii publice de către nespecialişti (care, apoi, sunt implicaţi în procedura
de evaluare a ofertelor); efectul este generalizarea practicii achiziţiei la preţul cel mai scăzut, fără condiţii restrictive
suficiente pentru a asigura calitatea realizării investiţiei. Un caz particular este acela al documentaţiilor tehnice pe bază de
studii de fezabilitate care nu sunt precedate de un proiect supus avizării și care consfinţeşte un deviz în care studiile
necesare obţinerii unei calităţi acceptabile lipsesc cu desăvârşire, conducând la forţarea specialiştilor la concesii majore. Pe
de altă parte, calitatea slabă a proiectanţilor neselecţionaţi după capacitate conduce la efecte majore asupra investiţiei:
creşterea costurilor şi, în particular pentru obiectivele de patrimoniu, distrugerea bunurilor protejate. În cazul finanţării
unor lucrări din fonduri europene (cu aport substanţial în acţiunile de valorificare a patrimoniului), rezultatul este deseori
nociv, prin suprimarea (în scopul acţiunii imediate) a etapelor iniţiale de studii, de cercetări şi de proiectare ştiinţifică.
Considerăm prioritară introducerea, prin lege, a unui circuit legal de avizare‐aprobare de către APCS a documentelor de
planificare (strategii locale, planuri de dezvoltare ş.a.) şi a celor economice (SF, SPF) care preced investiţiile precum şi a
unui set minimal de indicatori de calitate.
În ceea ce priveşte palierul operaţional, priorităţile sunt:
 Acţiuni de anvergură ale statului şi colectivităţilor locale. Descentralizarea atribuţiilor executive a condus la rezultate
notabile în unităţile administrativ‐teritoriale în care autorităţile APL au dorit să îşi asume protecţia patrimoniului (exemple
sunt municipiile: Alba Iulia, Sibiu, Timişoara şi – în ultimii ani – Sf. Gheorghe ş.a.). Este de remarcat faptul că, în primele
două exemple, a existat un sprijin activ al statului: la Alba Iulia, sprijin din partea MC şi MDRAP în baza unor protocoale de
colaborare cu ministerele care se ocupă de cultură, echipare, urbanism din Franţa iar, în al doilea caz, acţiunile s‐au
concentrat în jurul proiectului de anvergură internaţională „Sibiu – Capitală Europeană 2007”. Considerăm prioritară
iniţierea unui Program Naţional al Marilor Restaurări, în legătură cu monumentele istorice, ansamblurile rurale şi
urbane de importanţă naţională şi crearea unui fond special al patrimoniului care să asigure finanţarea acestuia24.
23 Efortul de clarificare a legislaţiei trebuie să reunească autorităţile din domeniul protecţiei patrimoniului, transporturilor, infrastructuri, construcţiilor ş.a.
24
Un exemplu în acest sens este Fondul Lotto, în Italia, bazat pe un procent redirecţionat către activităţi de restaurare.
55
Studiul 20
56
 Monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial (MLPM). Efectele în teritoriu ale lipsei de protecţie a zonelor‐tampon
sunt deosebit de grave, substanţa acestora fiind afectată radical prin intervenţii constructive realizate fără cel mai mic
control, în contextul economic favorabil al dezvoltării turismului cultural şi al celui rural; acest fapt este mai puţin grav în
cazul satelor săseşti, al Sighişoarei şi al Mănăstirii Hurezi, dar extrem de grav în cazul bisericilor din nordul Moldovei, a
celor din Maramureş şi pot conduce la radierea acestor poziţii din Lista patrimoniului mondial. Considerăm prioritară
acţiunea directă a APCS în reglementarea efectivă a zonelor protejate generate de cele 31 de monumente înscrise în
Lista patrimoniului mondial (acţiune care trebuie continuată de MDRAP, pentru care baza legislativă a fost creată),
parte a obligaţiilor asumate de statul român prin semnarea Convenţiei Patrimoniului Mondial. Înființarea unei unități
centrale pentru gestiunea şi protecţia MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură cu acestea, ca şi revizuirea
Listei Tentative a României pentru UNESCO reprezintă, de asemenea, măsuri prioritare.
 Patrimoniu vulnerabil. Din cele 661 valori de patrimoniu cultural de interes naţional, 496 (75%), împreună cu zonele
protejate de importanţă naţională generate de acestea sunt în zone de risc natural (31% fiind în zone unde se cumulează 2
sau mai mulţi factori de risc). O parte mai mică a VPCIN se găsesc în zone defavorizate (3% din total). Considerăm
prioritară evaluarea vulnerabilităţii valorilor de patrimoniu construit de interes naţional, printr‐un program naţional de
cercetare şi evaluare, pentru pregătirea acţiunilor necesare.
 Patrimoniu rural. Se observă tendinţa supraaprecierii valorice a celor amplasate în localităţile urbane şi a subaprecierii
valorice a celor amplasate în localităţile rurale, în condiţiile în care specificitatea locală ar impune o atenţie sporită
adresată mediului rural (fapt observat şi din modificarea cererii şi ofertei turistice, de pildă). Considerăm prioritară
acţiunea de reevaluare a patrimoniului rural, în legătură cu protecţia peisajului, cu efecte benefice în valorificarea
turistică a mai multor regiuni ale ţării şi, în primul rând, a identităţii populaţiei rurale, printr‐un program naţional de
cercetare.
III.4. Legături cu alte domenii
Principale aspecte care stau la baza legăturii cu alte domenii studiate în cadrul fundamentării SDTR:
 Protejarea monumentelor istorice şi a patrimoniului construit reprezintă o parte a protecţiei patrimoniului natural, cultural
şi a peisajului, parte a politicilor de creştere a coeziunii comunităţilor;
 Acţiunile de punere în valoare a monumentelor istorice şi a patrimoniului construit reprezintă o bază de dezvoltare a
turismului, a calităţii vieţii şi, în general, a creşterii competitivităţii;
 Protejarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului trebuie să fie integrată în politicile de amenajare a teritoriului,
urbanism şi dezvoltare locală.
La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor (vezi Capitolul IV), Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului
construit este în corelare directă cu Studiul 21. Infrastructuri culturale în cadrul domeniului 6. Cultură și patrimoniu, conducând la
formularea obiectivului strategic OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul
comunităților.
Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi
prevenirea schimbărilor climatice (aferent Studiului 9. Cadrul natural și biodiversitatea, Studiului 10. Conservarea şi gestionarea
resurselor naturale, Studiului 11. Protecţia mediului şi riscurile natural și Studiului 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a
peisajului) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT6. Gestionarea şi conectarea valorilor
ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.
Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării
teritoriale a României, şi anume SDTR5. Utilizarea sustenabilă a capitalului natural și cultural în scopul susținerii dezvoltării
teritoriale.
III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu
Principale implicaţii economice, sociale şi de mediu:
 Creşterea veniturilor la nivel naţional, generată de valorificarea monumentelor istorice, direct şi indirect, prin efectele
benefice ale dezvoltării turismului cultural; mărirea patrimoniului autorităţilor locale prin înzestrarea cu spații construite în
imobile monumente istorice;
 Creşterea calităţii vieţii, prin efectele acţiunilor de punere în valoare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului;
 Creşterea coeziunii sociale a comunităţilor; îmbunătăţirea imaginii despre România şi despre locuitorii săi pe care o are
populaţia din alte ţări;
 Dezvoltarea durabilă a teritoriului naţional, prin efectele politicii susţinute de protejare a patrimoniului natural, cultural şi a
peisajului (diminuarea creşterii extensive a localităţilor, promovarea activităţilor care nu conduc la efecte negative asupra
mediului şi peisajului, valorificarea activităţilor tradiţionale ş.a.).

56
2014
IV. Elemente strategice şi operaţionale
IV.1. Viziune şi obiective specifice
IV.1.1. Diagnostic în privinţa monumentelor istorice şi a patrimoniului construit
Se constată că sistemul de protecţie exercitat de stat se bazează pe un eşafodaj ştiinţific încă lacunar, care se exercită printr‐o
procedură complicată condusă de o administraţie formată din prea puţini specialişti25. Controlul lucrărilor este aproape
inexistent, iar implicarea statului în executarea unor lucrări este foarte slabă din cauza bugetării slabe a domeniului; aparent,
din acelaşi motiv statul nu cumpără imobilele monument istoric puse în vânzare.
În concluzie, există o tendinţă de slăbire a acţiunilor statului în domeniul protecţiei patrimoniului, de neangajare în anumite
procese şi acţiuni care se desfăşoară în ţară; această tendinţă se combină cu preferinţa proprietarilor privaţi sau a
administratorilor publici de a nu se angaja in activităţi sau acţiuni de restaurare a valorilor patrimoniale, acţiuni care par
complicate, lente şi ineficiente. Rezultatul acestei combinaţii de factori este, în multe cazuri, lipsa de îngrijire a valorilor
patrimoniale(distrugerea lentă a acestora prin incurie sau, la limită, distrugerea voluntară).
Principale constatări:
 Sistemul de protecţie este bazat pe legislaţia aferentă monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic; aplicarea
legislaţiei are probleme majore de eficienţă, în condiţiile unui aparat public subestimat grav, ale unei Liste a
monumentelor istorice nerevizuite în fond de peste 20 ani (care nu acoperă valorile de patrimoniu care necesită protecţie,
raportându‐se la concepte caracteristice celei de‐a doua jumătăţi a secolului XX) şi, mai ales, ale unui context economic,
social şi politic care desconsideră problemele patrimoniale, uneori cu preţul nerespectării angajamentelor internaţionale;
sistemul de control este ineficient, monitorizarea lipseşte, finanţările sunt insuficiente; domeniul este propus a fi vizat de
descentralizarea serviciilor publice, cu pierderea controlului la nivel central;
 Teritoriul protejat este de cca 0,5% din teritoriul naţional, insuficient (de menţionat faptul că densitatea monumentelor
istorice este deosebit de mică în comparaţie cu nivelul altor ţări europene)26; patrimoniul rural este subreprezentat (în
special în ariile caracterizate de o densitate mare a aşezărilor şi de o vitalitate mare a populaţiei) iar patrimoniul urban este
suprareprezentat (arhitectura minoră din oraşe – patrimoniul urban – este protejată în slabă proporţie prin includere în
LMI, în locul unui sistem de protecţie teritorial – zone protejate); centrele urbane şi rurale nu beneficiază de protecţie
(sistemul zonelor protejate nu este legiferat, fiind susţinut în mod exclusiv şi în puţine cazuri prin practica urbanistică);
 Operaţiunile de reabilitare a patrimoniului sunt puţin numeroase: câteva iniţiative publice de anvergură şi succes (Sibiu
2007, Alba Iulia), mai multe iniţiative non‐etatice de mai mică anvergură, şi acestea de succes (Râmetea, Viscri ş.a.) şi – în
rest – iniţiative punctuale de restaurare, finanţate fie din bugetul MC, fie din fonduri locale sau europene;
 Rolul unei strategii ar fi aducerea sistemului de protecţie în concordanţă cu sistemele europene de după anul 2000, cu
adecvarea la principiile Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate
(Faro, 2005), singura convenţie a Consiliului Europei din domeniul patrimoniului cultural care nu a fost semnată de
România.
Aspecte pozitive relevante:
 Creşterea numărului de acţiuni de valorificare a patrimoniului cultural prin acțiuni localizate în zonele istorice sau în
incintele M.I. (turism, festivaluri, evenimente culturale, prezentarea ocupațiilor tradiționale ș.a.);
 Începerea formării în societate unei atitudini favorabile protecției monumentelor istorice (creşterea numărului de ONG de
profil, creşterea numărului de acţiuni în favoarea protejării patrimoniului, creşterea numărului de dezbateri în media a
cazurilor de bune practici şi a cazurilor de încălcare a legislaţiei patrimoniale etc.)27;
 Apariţia unor structuri non‐etatice cu rol activ în protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural.
Aspecte negative relevante:
 Viziune restrânsă a colectivităţii şi a administraţiei asupra efectelor benefice ale protejării patrimoniului construit;
 Atitudine pasivă a administraţiei publice centrale de specialitate care reprezintă problemele patrimoniului construit;
 Legislaţie neadaptată evoluţiei conceptelor patrimoniale, cu implicaţii asupra elementelor protejate (absenţa unor
categorii relevante, suprareprezentarea altor categorii, lipsă de omogenitate la nivel teritorial);
 Lipsa de protecţie în interiorul ansamblurilor, siturilor şi în interiorul zonelor de protecţie a tuturor monumentelor istorice;
 Lipsa de protecţie a teritoriilor denumite „zone protejate” şi lipsa legislaţiei aferente peisajului;
25 România avea în 2003 cca 2000 de poziţii din LMI pe fiecare angajat al Direcţiei de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor (denumirea la acea dată a
Ministerului Culturii), faţă de 4,5 MI/angajat în Slovenia, sau – la jumătatea listei – 159 MI/angajat în Franţa (ţară unde există numărul de MI la 100 locuitori este
dublu faţă de România), fiind pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere. Astăzi raportul este de 1 angajat la 5800 de poziţii din LMI 2010, o cifră dublă
faţă de Germania, unde numărul de MI/1000 locuitori este de 65 ori mai mare. În serviciile deconcentrate şi instituţiile de specialitate subordonate raportul era de
1 specialist la cca 100 monumente istorice iar astăzi, prin scăderea personalului, a ajuns la 1 la 250 de monumente istorice.
26
Cu un număr de 29663 poziţii în Lista monumentelor istorice (care corespund unui număr real de 26688 monumente istorice), România se poziţionează în ultima
treime (poziţia 15 din 19 ţări analizate) într‐un clasament al densităţii patrimoniale în ţările europene, fie aceasta calculată în raport cu suprafaţa, fie în raport cu
numărul de locuitori. Faţă de situaţia României, densitatea patrimonială este în Olanda, Germania şi Anglia de 15, 25 şi respectiv 35 de ori mai mare în raport cu
suprafaţa şi în Anglia, Germania şi Slovenia de 7, 9, respectiv 11 ori mai mare în raport cu populaţia.
27
Vezi situaţia conflictuală determinată de reluarea exploatărilor de la Roşia Montană.
57
Studiul 20
58
 Carenţe majore în ceea ce priveşte punerea în aplicare a OG 43/2000 prin actele normative subsecvente reglementând
protejarea patrimoniului arheologic;
 Lipsa de corelare a legislaţiei de protecţie a patrimoniului natural şi a celui cultural;
 Sistem neperformant de evidență a monumentelor istorice, sisteme de finanţare şi de control neadaptate realităţii şi,
implicit, neperformante, sistem de avizare a intervențiilor cu deficiențe birocratice, sistem de finanţare slab şi lipsit de
viziune pe termen mediu şi lung, toate aceste aspecte având drept cauză multiple aspecte ale societăţii româneşti şi, în
primul rând, personalul subreprezentat şi, mai ales la nivel teritorial, subcalificat;
 Lipsă de corelare a obiectivelor de conservare a valorilor teritoriale cu cele de dezvoltare (lipsă în ceea ce priveşte
asocierea autorităţilor publice interesate şi a colectivităţii în procesul de planificare a dezvoltării); slăbiciuni în sistemul de
avizare a documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului; lipsa de corelare a legislaţiei privind dezvoltarea (şi a
instrumentelor de dezvoltare locală) cu legislaţia urbanismului şi amenajării teritoriului şi a autorizării construirii care
asigură legătura – prin sistemul de avizare – cu legislaţia de protejare a patrimoniului cultural);
 Privilegierea, în achiziţiile publice, a criteriilor legate de preţul cel mai mic sau de termenul cel mai scurt fără stabilirea
precisă a performanţelor aşteptate; acest sistem conduce la realizarea unor documentaţii tehnice şi a unor intervenţii de
slabă sau foarte slabă calitate, care afectează iremediabil fondul construit valoros. Observaţia este valabilă şi în cazul
documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, unde consecinţele acestei practici afectează teritorii de mari
dimensiuni; în cazul strategiilor de dezvoltare, problemele sunt similare, adăugându‐li‐se lipsa încadrării în sistemul legal
de avizare‐aprobare caracteristic DUAT.
Probleme la nivel teritorial
 Slaba reprezentare a persoanelor specializate în protejarea patrimoniului cultural în instituţiile şi serviciile publice de la
nivel judeţean şi local (aspect care vizează instituţiile publice din mediul rural sau din oraşele de mici dimensiuni, în primul
rând, dar şi firmele cu activitate în domeniul patrimoniului construit28, cu consecinţe în ceea ce priveşte mecanismele de
protecţie şi cele de valorificare a patrimoniului cultural);
 Discrepanţele mari la nivel regional şi local în ceea ce priveşte tipul, categoriile imobilelor protejate, numărul acestora şi
suprafaţa protejată, cauzate nu atât de discrepanţele patrimoniale reale, cât de modul de înţelegere a patrimoniului, dar şi
de lipsa – în ultimii 50 de ani şi cu precădere după 1990 – a cercetării îndreptate către identificarea elementelor specifice şi
a celor de valoare din teritoriu (este de reamintit că Lista monumentelor istorice se bazează în parte pe cea de dinainte de
1989 şi în parte pe cea realizată imediat după Revoluţie, fără o bază metodologică modernă şi fără a fi fost supusă unei
scrutări stiintifice comprehensive atunci când baza metodologică a fost instituită, iar problemele derivate din acest fapt au
fost detaliate în studiu). Acest proces este cu atât mai grav cu cât, în ultimii 20 de ani, dezvoltarea s‐a realizat cu
sacrificarea unei mase mari de construcţii considerate vetuste, parte din ele meritând protecţie;
 Corelarea, la nivel teritorial, a numărului şi tipului valorilor protejate conduce la următoarele observaţii:
 Mediul urban este mai bine reprezentat decât cel rural;
 Teritoriile situate în jurul capitalelor regiunilor istorice, teritoriul transilvan de cultură saxonă şi nordul Dobrogei sunt
mai bine reprezentate decât celelalte în ceea ce priveşte totalul monumentelor istorice;
 Sudul, centrul şi nord‐estul României sunt, după toate criteriile, mai bine reprezentate decât celelalte părţi ale ţării;
 Ierarhia se modifică în ceea ce priveşte valorile de patrimoniu cultural de interes naţional, care reflectă mai fidel
distribuţia arealelor de coerenţă istorică şi arhitecturală din ţară;
 O ilustrare sintetică a problemelor teritoriale poate fi surprinsă în hărţile şi tabelele următoare, în care este arătată
distribuţia teritorială a monumentelor istorice şi a valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional în funcţie de
subunităţile operaţionale de relief (vezi graficele 20.11‐20.12 şi planşele 20.13‐20.14)29.
 În ceea ce priveşte monumentele istorice (grupele A şi B), se confirmă suprareprezentarea arealelor cunoscute
cercetătorilor, situate în jurul centrelor urbane mari (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Sibiu ş.a.); pe de altă
parte, se confirmă suprareprezentarea arhitecturii minore din marile oraşe (în defavoarea celei din oraşele mijlocii şi
mici); acestea se găsesc, în special, în areale de câmpie şi de podiş (care, astfel, sunt suprareprezentate);
 Arealele montane – bine reprezentate în ceea ce priveşte patrimoniul cultural de interes naţional (25,7% din totalul
VPCIN din ţară) sunt deosebit de slab reprezentate în ceea ce priveşte monumentele istorice, atât ca număr total
(17,9% din total), cât şi ‐ mai ales ‐ ca număr de monumente istorice de interes naţional (5,41% din total)30;
 Arealele submontane şi de dealuri sunt subreprezentate ca număr de monumente istorice, situaţia valorlor de
patrimoniu cultural de interes naţional reflectând mai bine situaţia din teritoriul ţării;
 Subreprezentarea arhitecturii vernaculare este vizibilă în întregul teritoriu naţional.
28 Numărul specialiştilor şi experţilor atestaţi în domeniul protejării monumentelor istorice face ca într‐o treime din judeţele ţării să nu existe expertiza necesară
conducerii proiectelor de restaurare, iar în domeniul meseriilor tradiţionale să ducem o acută lipsă de meseriaşi. Pe de altă parte, desfiinţarea registrului firmelor
acreditate în domeniul restaurării de monumente istorice, cerută de aplicarea Directivei Servicii a UE, a dat cale liberă către contracte bănoase de restaurarea
firmelor fără experienţă în domeniul monumentelor istorice
29
În cadrul SDTR, studiul disparităţilor teritoriale s‐a realizat pe baza cercetării situaţiei locale, surprinse în cadrul unităţilor şi subunităţile operaţionale de relief
(stabilite în Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea). Delimitările geografice funcţionale (areale montane, submontane şi de dealuri, de podiş, de câmpie, de
luncă sau deltaice) – menţionate în documentele de programare a fondurilor europene pentru intervalul următor de programare – au fost stabilite după
subunităţile geografice, respectând criteriile de utilizare a terenurilor (vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic).
30 Vezi, pentru detalii, Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului.
58
2014

Graficul 20.11. Repartiţia monumentelor istorice după delimitările geografice funcţionale, pe medii
Sursa: Quattro Design, 2013 (vezi, pentru detalii, Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului).

Graficul 20.12. Repartiţia valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional după delimitările geografice funcţionale
Sursa: Quattro Design, 2013 (vezi, pentru detalii, Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului).
59
Studiul 20
60

Harta 20.13. Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief după media MI/UAT (număr MI 2013)

Harta 20.14. Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief după numărul valorilor de interes naţional (număr MI 2013)
60
2014
IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Cultură şi Patrimoniu
O viziune nouă (sau măcar revigorată) porneşte de la evaluarea şi adoptarea schimbărilor paradigmatice contemporane din
domeniul instituirii, conservării, restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural şi, cu precădere, de la reevaluarea
următoarelor trăsături ale domeniului:
 În detrimentul monopolului claselor privilegiate și respectiv a experților, beneficiarii și principalii contributori în definirea
patrimoniului cultural au devenit colectivitățile31;
 Rolul patrimoniului cultural nu mai este exclusiv acela de a ilustra pentru erudiți evoluția artelor și succesiunea marilor
evenimente ori personalități32, ci acela de a contribui la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții colectivităților33.
În perspectiva Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate (art. 2):
 Patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de
regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în
continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;
 O comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale
patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare
Părţile convin să promoveze o recunoaştere a patrimoniului comun al Europei care include (art. 3):
 Toate patrimoniile culturale din Europa care constituie, în ansamblu, o sursă partajată de memorie, înţelegere, identitate,
coeziune şi creativitate; şi
 Idealurile, principiile şi valorile născute din experienţa progreselor şi a conflictelor trecute, care favorizează dezvoltarea
unei societăţi a păcii şi a stabilităţii bazată pe respectul drepturilor omului, a democraţiei şi a Statului de drept.
Aplicarea Convenției de la Faro în România – după semnarea acesteia de către statul român, menţionată în programul de
guvernare – trebuie concepută ca pe o completare și extindere a obligațiilor pe care țara noastră și le‐a asumat în virtutea
aderării la Convenția de la La Valetta și la Convenția de la Granada. Îndatoririle statelor în domeniul configurării legislative,
administrative, fiscale și metodologice a sistemelor de protecție a patrimoniului arhitectural ori arheologic, deja prevăzute
prin Convențiile Consiliului Europei din 1985 și 1992 se întregesc prin Convenția de la Faro cu:
 Precizarea rolului social al patrimoniului, privit ca resursă în raport cu o comunitate ce‐i împărtășește valorile culturale ori
economice, precum și instituirea conceptului de patrimoniu cultural european comun.
 Provocarea construirii unei relații multipolare între patrimoniul cultural, pe de o parte, și autoritatea centrală de protecție a
patrimoniului, administrațiile publice locale și diversele straturi sociale și colectivități, pe de altă parte. Această relație este
bazată pe dreptul persoanelor și colectivităților de a se bucura de patrimoniul cultural ‐ ca parte a dreptului la cultură și
identitate culturală – și de responsabilitatea comună în a contribui la protejarea și punerea în valoare a acestuia.
Domeniul culturii – în sens larg – este integrat în noţiunea de patrimoniu cultural propusă de Convenţie, inclusiv problemele
patrimoniului mobil şi ale patrimoniului intangibil.
Viziunea domeniului Cultură şi patrimoniu ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României, astfel înţeles, reprezintă
o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale
omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce
le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind
împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.
Obiectivul strategic al domeniului, bazat pe înţelegerea rolului major al patrimoniului cultural pentru societate, este
promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităților.
31
”Decisions about what to preserve, what to develop and what to destroy provoke questions concerning value to whom, and at what cost? Of what value in
economic terms as a generator of income? Of what value in social terms to build cohesive societies or heal divided ones? Of value to whose cultural identity and
which collective purpose? What should be done about our decaying heritage? What should we do with our overflowing archives and museum storerooms? How
many more historic and commemorative sites can be supported? Can we accept the preoccupation for restoring places and spaces when the cultures that inhabit
them are dying out; minority languages are being lost, stories and music are no longer being passed down from generation to generation?”, R. Palmer, Prefață,
Heritage and Beyond, ISBN 978‐92‐871‐6635‐7, Council of Europe Publishing, 2009, Strasbourg, pag. 7‐8.
32
”Heritage discourse and action were strongly expert‐dominated. Very small self‐defining cadres of well‐educated individuals, often from relatively privileged
personal backgrounds, had existed in most countries for many years. They identified and selected the “best” of the nation’s heritage for attention through
interpretation, conservation and presentation, working sometimes through private channels, sometimes through legislation and state action. Initially largely self‐
resourced, many of these “gentleman experts” were by the 1960s working for government departments and agencies – state funded but with little thought of
democracy in their operational policies. The ordinary populace were invited, if not positively instructed, to admire these experts’ choices, while anyone from outside
the charmed circle of expertise was looked on with deep suspicion.” Noel Fojut, The philosophical, political and pragmatic roots of the convention, Heritage and
Beyond, Council of Europe Publishing, ISBN 978‐92‐871‐6635‐7, Strasbourg, 2009, pag. 14.
33
Definiția dată scopului conservării și punerii în valoare a patrimoniului cultural și respectiv a acestuia din urmă în Art. 1.c și respectiv 2.a de Convenția cadru a
Consiliului Europei privind rolul patrimoniului cultural pentru societate ‐ Convenția de la Faro (2005) sunt exemplare în această privință: Art. 1.c ‐ [statele părți]
subliniază faptul că scopul conservării și utilizării durabile a patrimoniului cultural este direcționat către dezvoltarea umană și creșterea calității vieții; Art. 2.a ‐
patrimoniul cultural reprezintă o categorie de resurse moștenite din trecut și pe care oamenii le identifică, independent de regimul lor de proprietate, ca pe reflexii
și expresii ale evoluției constante a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor. El include toate componentele mediului rezultate din interacțiunea dintre
oameni și locuri în decursul timpului.
61
Studiul 20
62
IV.1.3. Obiectiv general (linie directoare)
Obiectivul general în privinţa patrimoniului cultural, bazat pe înţelegerea rolului major al acestuia pentru societate, este
creşterea eficienţei sistemului de protecţie, prin crearea de mecanisme instituţionale adaptate secolului XXI, capabile de a
promova conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului cultural.
Pentru orizontul 2020, viziunea porneşte de la ameliorarea vizibilă a practicilor patrimoniale datorată în mod esenţial acţiunii
reorganizate a statului în profil teritorial, iar pentru orizontul 2035, viziunea se bazează rezultatul benefic al acţiunilor locale
ale colectivităţilor care şi‐au asumat rolul de protector al propriului patrimoniu.
Misiunea statului – ca protector al patrimoniului cultural – este aceea de a însoţi procesul de schimbare a paradigmei
patrimoniale caracteristice secolului trecut, în contextul descentralizării serviciilor publice, printr‐o politică activă de pilotaj
metodologic, ştiinţific şi legislativ îndreptată către nivelul local şi printr‐o politică de finanţare adecvată, în scopul întăririi
capacităţii locale de a îşi însuşi valorile patrimoniale locale şi de a prelua (parţial şi efectiv) responsabilităţi în gestiunea,
protecţia şi monitorizarea patrimoniului.
Contextul politic al descentralizării face posibil transferul de competenţe administrative la nivel regional sau judeţean,
în beneficiul competitivităţii teritoriale. În procesul de descentralizare a atribuţiilor statului în domeniul patrimonial trebuie să
fie luate în calcul aşteptările colectivităţilor teritoriale în materie de descentralizare a domeniului cultural (patrimoniul ca
instrument de dezvoltare locală şi de ameliorare a cadrului de viaţă, integrat în politicile de amenajare a teritoriului de
urbanism şi de turism), însă soluţiile de descentralizare trebuie să fie diferite, în funcţie de domeniul patrimonial.
Dacă sistemul de protecţie a patrimoniului cultural din România se bazează pe concepte stabilite în Europa anilor 1964‐1985
(între Carta de la Veneţia şi Convenţia de la Granada), modul de percepere al patrimoniului la nivelul comunităţilor şi, implicit,
mecanismele de protecţie sunt la nivelul Europei anilor 1930‐1960, în care afirmarea falsului conflict dintre conservare şi
dezvoltare a creat dezechilibre majore la nivel teritorial. Decalajul în perceperea rolului patrimonial – indus de sfârşitul
perioadei socialiste (abandon şi distrugere la scară largă) şi de tranziţia către economia de piaţă (aceleaşi procese, difuze dar
de mare anvergură teritorială) – trebuie depăşit într‐un interval scurt.
Procesul de descentralizare care se petrece în paralel poate fi considerat sub aspectul său pozitiv, de pilon de sprijin al
comunităţilor în ceea ce priveşte „aducerea la zi” a paradigmei patrimoniale.
Descentralizarea atribuțiilor administrative și decizionale în domeniul protecției monumentelor istorice nu poate fi realizată
fără studierea prealabilă a unor scenarii diferite în ceea ce priveşte transferul la nivel județean și local al controlului și
răspunderii pentru protecție şi pentru finanţarea acesteia.
Astfel, exemplul Franţei (vezi Anexa 4) – prin Raportul Comisiei „Patrimoniu şi descentralizare”, zis şi Raportul Bady, către
Ministrul Culturii din 2002) – arată modul de studiere a problemelor, necesar anterior stabilirii unor soluţii de
descentralizare34:
1. Nu poate exista o soluţie uniformă, ci soluţiile de descentralizare trebuie să fie diferite în funcţie de domeniul patrimonial;
2. Nu este de dorit să existe tutelă a unei colectivităţi asupra alteia, şi nici posibilitate de delegare de competenţe dinspre o
colectivitate către alta, de perimetru geografic mai restrâns;
3. Nu poate fi vorba de a descentraliza în favoarea asociaţiilor sau proprietarilor privaţi, aceştia trebuind însă să fie asociaţi
deciziei statului şi punerii în operă a deciziei
Comisia franceză doreşte ca statul:
 Să fie descongestionat şi să se concentreze asupra misiunilor sale esenţiale, care trebuie să fie formulate;
 Să se corecteze în ceea ce priveşte deciziile funcţionarilor, considerate de terţi versatile şi arbitrare; să corecteze lipsa de
coordonare între diversele servicii care au preocupări diferite şi, de aici, poziţii diferite care paralizează sau întârzie
deciziile;
 Să regăsească supleţe, eficacitate, capacitate de reacţie şi de adaptare
În ceea ce priveşte descentralizarea, este necesar:
 Să fie luate în calcul aşteptările colectivităţilor teritoriale în materie de descentralizare a domeniului cultural
 Instrument major de dezvoltare locală şi de ameliorare a cadrului de viaţă (amenajare a teritoriului, urbanism, turism)
şi o sursă de creştere a bunăstării personale şi colective;
 Construirea politicilor de formare, de educaţie artistică, de comunicare pentru ameliorarea serviciului public cultural,
nu numai în domeniul patrimonial;
 O mai bună cunoaştere şi salvgardare a bogăţiilor patrimoniale ale teritoriilor pentru a întări identitatea, în scop
cultural, economic şi social: teritoriul devine din ce în ce mai mult patrimoniu comun;
 O mai bună difuzare şi o mai bună valorizare a culturii patrimoniale, suport al creaţiei şi al schimburilor culturale
34
REFLEXIONS ET PROPOSITIONS POUR UNE POLITIQUE NATIONALE DU PATRIMOINE (Etat, collectivités territoriales et secteur privé) : Rapport remis par Jean‐Pierre
Bady, conseiller maître à la Cour des comptes, à Jean‐Jacques Aillagon, ministre de la Culture (2002) ; Commission « Décentralisation et patrimoine ».
http://www.culture.gouv.fr/culture/actualites/index‐rapports.htm
62
2014
 Deciziile trebuie să fie luate mai aproape de cetăţeni, ceea ce face ca rolul colectivităţilor teritoriale şi al proprietarilor
privaţi să crească (nu numai ca proprietari, ci ca cetăţeni sensibili – releu al politicii patrimoniale); locuitorii unei comune,
unui judeţ, unei regiuni îşi vor „însuşi” patrimoniul colectivităţii proprii
 Într‐o manieră generală, trebuie simplificate şi clarificate procedurile existente, ceea ce înseamnă:
 Desemnarea clară a responsabililor care răspund în ceea ce priveşte acţiunile lor în faţa cetăţenilor;
 Evitarea suprapunerii de tipuri de protecţie şi de labeluri printre care chiar iniţiaţii nu se mai regăsesc (un membru al
Comisiei a observat faptul că în comuna sa, cu o suprafaţă de 11000 ha, se suprapuneau 17 măsuri de protecţie sub
titlul urbanismului, patrimoniului şi mediului)
 Punerea în operă a unui „ghişeu unic”, de exemplu pentru vărsarea subvenţiilor, eliberarea autorizaţiilor;
 „Toaletarea” aprofundată a textelor legislative şi reglementare aplicabile, necesitând „de‐sedimentarea” acestora.
Este de remarcat că, în contextul României, similarităţile privesc principiile şi de‐birocratizarea, însă în ceea ce priveşte textele
legislative, „de‐sedimentarea” trebuie însoţită de reafirmarea principiilor, de umplerea lacunelor (zone protejate, peisaj,
arheologie) şi de stabilirea procedurilor. În plus, dimensiunea aparatului de funcţionari activi în protejarea patrimoniului în
România este infimă, fapt ce conduce la un sistem administrativ paralizat. Sistemul de atestări practicat de MCC permite
accesul persoanelor insuficient calificate la activităţile de protejare; practica ştampilării de complezenţă a lucrărilor este
generalizată. Slabele preocupări privind şcolarizarea de profil şi formarea continuă conduc la imposibilitatea creării unui
adevărat corp de specialişti în restaurare.
IV.1.4. Obiective specifice
Obiectivele specifice sunt grupate, după relevanţă, responsabilităţi şi efecte, astfel:
Obiective naţionale35:
 Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în
context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate
asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice.
Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);
 Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot
fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte,
obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a
obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională)
în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi
sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020:
1. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice;
2. Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi;
3. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.
Obiective teritoriale:
 Obiective locale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează
dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare
naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt.
Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a
accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte
realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase
priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020:
1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate;
2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice;
3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.
Obiectivele teritoriale ale fiecărui domeniu se structurează într‐un set de obiective teritoriale integrate, urmărind coeziunea
teritorială, prin reducerea disparităţilor în zonele cu specific geografic.
Obiectivele sunt formulate detaliat în capitolul următor, asigurându‐se corelarea cu politica generală a domeniului, cu
programele corespunzătoare obiectivelor şi cu proiectele derivate din acestea. În cazul precis al acestui studiu, nu au fost
precizate decât proiectele‐pilot în responsabilitatea statului.
Pentru orizontul 2020, viziunea porneşte de la ameliorarea vizibilă a practicilor patrimoniale, datorată în mod esenţial acţiunii
reorganizate a statului în profil teritorial: urmăreşte direct obiectivele administrative şi cele teritoriale şi coordonează activ
implementarea măsurilor care corespund obiectivelor funcţionale. Pentru orizontul 2035, viziunea se bazează pe rezultatul
benefic al acţiunilor locale ale colectivităţilor care şi‐au asumat rolul de protector al propriului patrimoniu.
35 Împărţirea în două categorii (naţionale/teritoriale) a fost solicitată de beneficiar.
63
Studiul 20
64
IV.2. Politici, programe şi proiecte
Obiectivului strategic domeniului Cultură şi patrimoniu îi corespunde elaborarea unei politici publice cu titlul Patrimoniul cultural
al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind – pe de‐o parte – creşterea nivelului cultural al
populaţiei şi punerea în valoare a creativităţiişi, pe de altă parte, afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu
rol social şi identitar precum şi ca sumă de drepturi şi obligaţii ale administraţiei publice centrale, locale şi ale colectivităţilor.
Scopul politicii publice va fi abilitarea colectivităţilor în identificarea, selectarea, instituirea, protejarea, conservarea, restaurarea şi
punerea în valoare a patrimoniului identitar şi conservarea rolului fundamental al APCS în coordonare, finanţare şi control şi
creşterea eficienţei sistemului de protecţie la nivel naţional.
Politica publică se operaţionalizează prin pachete de proiecte cuprinse în următoarele programe, care corespund obiectivelor
specifice la nivel naţional. Componenta de pilotare a procesului de descentralizare – afirmată în art. 5(2) al Legii‐cadru a
descentralizării nr. 195/2006 – va fi menţionată în cadrul fiecărui obiectiv. În articol se precizează că „Ministerele şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile
asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze‐pilot în vederea testării şi evaluării impactului
soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent”.
Coordonarea şi programarea acţiunilor derivate din politici, programe şi proiecte reprezintă o responsabilitate a APCS
interesate, şi în special MC, MDRAP, MMSC. În continuare sunt detaliate şi prezentate în mod corelat obiectivele, programele
şi proiectele referitoare la domeniul patrimoniului cultural şi, cu precădere, cele referitoare la monumente istorice şi
patrimoniu construit. Obiectivele, programele şi proiectele referitoare la domeniul culturii sunt prezentate în Studiul 21.
ON20.1: Creşterea implicării statului, a administraţiei publice locale şi a colectivităţilor teritoriale în privinţa patrimoniului
cultural, în contextul descentralizării, cu luarea în considerare a rolului activ al colectivităţilor locale, proprietarilor,
asociaţiilor şi societăţilor comerciale în protejarea patrimoniului cultural
Obiective subordonate:
1.a. Creşterea eficienţei sistemelor de evidenţă şi control la nivel naţional precum şi căutarea de soluţii pentru îmbunătăţirea
sistemului de finanţare din fonduri naţionale a diferitelor aspecte ale protejării patrimoniului
1.b. Acoperirea lacunelor – în principal în ceea ce priveşte zonele protejate, patrimoniul arheologic, peisajul; simplificarea şi
reorganizarea dispoziţiilor legale, limitarea suprapunerilor categoriilor juridice (eventual Cod al patrimoniului), precizarea
procedurilor, corelarea cu domeniile conexe;
1.c. Sprijinirea activității de restaurare a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor (finanțare, facilități
administrative, facilități procedurale, fiscalitate specială, răspundere pentru luarea măsurilor de protecție).
1.d. Creşterea implicării statului în formarea specialiştilor de toate categoriile, a funcţionarilor în domeniul culturii, a aleşilor, a
meseriilor din domeniul restaurării (în special a meseriilor tradiţionale) precum şi introducerea în învăţământul
preuniversitar a unor module de pregătire specifice.
Programe asociate:
P20.1. Program de reformă legislativă, constând din adoptarea Codului Patrimoniului Cultural, cu 2 faze: principiile codului,
adoptate prin Hotărâre de Guvern, după consultare publică, incluzând prescripţii privind zonele protejate şi peisajul (ambele
domenii menţionate pot fi obiect al unei legi speciale)
 Programul trebuie iniţiat printr‐un proces de revizuire a categoriilor patrimoniale, în legătură cu reforma legislativă, urmat
de revizuirea Listei Monumentelor Istorice prin adăugarea categoriilor care lipsesc, revizuirea categoriilor, şi a poziţiilor,
sporirea numărului monumentelor istorice la nivel naţional; asocierea colectivităţilor la acest ultim proces; revizuirea LMI
presupune revizuirea criteriilor de intrare în listă, evaluarea poziţiilor actuale cu declasarea sau modificarea regimului de
protecţie a acestora, dacă este cazul;
 Aplicarea programului necesită crearea, în paralel, a unor sisteme adecvate pentru protejarea patrimoniului arhitectural şi
urban precum şi a peisajului. În particular, menţionăm subreprezentarea patrimoniului rural, a celui aferent anilor 1950‐
1960, a patrimoniului industrial.
P20.2. Program de fundamentare a procesului de descentralizare a atribuțiilor administrative și decizionale în domeniul
protecției monumentelor istorice, cu formularea posibilelor scenarii şi consecinţele acestora asupra fondului patrimonial
precum şi necesităţile în termeni de formare, specializare, personal al instituţiilor publice
P20.3. Program de mărire a bazei de contribuţie la bugetul alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale, prin
prevederi corespunzătoare în Legea administraţiei publice locale şi cea a finanţelor publice locale
 Programul presupune obiectivul de mărire a bugetelor, identificarea de surse de finanţare alternative (fiscalitate,
atragerea investiţiilor APL şi a celor private), direcţionarea spre restaurare a veniturilor provenite din folosirea monumentelor
istorice;
 Principiile de distribuire a fondurilor trebuie să fie revizuite (diferenţiere după starea sau importanţa monumentului
istoric, finanţare proporţională cu complexitatea problemelor patrimoniale cu care se confruntă fiecare teritoriu);
 Programul necesită introducerea în bugetele publice la capitolul Investiții a subcapitolului distinct Restaurarea
monumentelor istorice şi regenerarea urbană şi evidenţierea activităţilor prin statistici adecvate.
64
2014
Proiecte‐pilot asociate:
PP20.1. Proiect‐pilot de fundamentare a procesului de descentralizare şi al rezultatelor acestuia, în condiţiile reformei
legislative, după scenarii bazate pe numărul de niveluri de competenţă (sistemul actual – două niveluri; 3 niveluri – ipoteza
introducerii regiunilor; 4 niveluri – ipoteza introducerii regiunilor şi a unor subdiviziuni judeţene) şi după gradul de implicare a
colectivităţilor, asociaţiilor, proprietarilor, societăţilor comerciale
ON20.2. Îmbunătăţirea imaginii despre țară și locuitori pe care o are societatea internațională, bazată pe promovarea
patrimoniului natural, cultural şi a peisajului; dezvoltarea turismului care valorifică patrimoniul istoric și modul de viață
tradițional
Programe asociate:
P20.4. Program de valorificare a patrimoniului cultural reprezentativ pe plan internaţional, prin publicaţii, media, aplicaţii şi
platforme internet, bazate pe o prezentare de nivel ştiinţific ridicat, corelată cu programele de prezentare a potenţialului
turistic al României
P20.5. Program de prezentare şi interpretare a patrimoniului de importanţă naţională, prin centre de informare, publicaţii,
aplicaţii internet; organizarea unui sistem de ghizi de specialitate locali (personal al universităţilor, muzeelor, bibliotecilor);
P20.6. Program de finanţare a unor operaţiuni de anvergură – mari restaurări – cu asigurarea vizibilităţii internaţionale, în jurul
cărora pot fi organizate şantiere‐şcoală, prezentări, publicaţii (de pildă Probota, Curtea de Argeş, Cetăţile dacice, alte
monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial); crearea unui fond special al patrimoniului care să asigure finanţarea.
P20.7. Program de punere la zi a activităţilor legate de monumentele înscrise în Lista patrimoniului mondial, conform
legislaţiei naţionale şi solicitărilor UNESCO (inclusiv continuarea reglementării acestora, administrare unitară ş.a.);
P20.8. Program de valorificare a patrimoniului rural, printr‐o suită de acţiuni de inventariere, conservare, promovare, valorificare.
PP20.2. Proiect‐pilot de „custodie comunitară a patrimoniului cultural”, prin care, după modelul custodiei ariilor protejate,
zone de patrimoniu construit, urban, rural, ori situri mixte, construite si naturale, sunt gestionate din punct de vedere al
propunerii masurilor științifice, tehnice, al comunicării publice si punerii in valoare de catre ONG cu expertiza in domeniu.
ON20.3. Încurajarea acţiunilor în beneficiul patrimoniului pe plan regional şi local, pentru proprietari publici şi privaţi;
încurajarea accesului către fonduri naţionale şi europene a acestora, în special în cazul comunităţilor defavorizate
Programe asociate:
P20.9. Program de sprijinire a dezvoltării locale bazate pe conservarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (probleme
metodice, acces la fonduri, colaborare intercomunală, asocierea serviciilor publice şi a celorlalţi actorilor patrimoniali la proiectele
de dezvoltare, facilitarea realizării de parteneriate public‐privat, încurajarea formelor non‐etatice de sprijin în protejarea
patrimoniului)
P20.10. Program finanțat in bugetul de stat pentru cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari și
pentru intrarea monumentelor în patrimoniul local, în scopul folosirii de către instituțiile publice, cu precădere cele culturale
P20.11. Program de instituire a zonelor construite protejate în localități (asociere a APCS cu colectivităţile locale)
P20.12. Program de sprijinire a desemnării unor imobile protejate local de către APL (sprijin metodologic, financiar)
P20.13. Program de sprijinire a formării profesionale în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice, de utilizare a
potenţialului uman local, a materialelor locale (eficienţă economică mai mare)
P20.14. Program de încurajare a finanțării unor forme non‐etatice de sprijin a protecției M.I., colaborarea cu acestea
(Bisericile, asociațiile, sindicatele, organizațiile profesionale ș.a.)
PP20.3. Proiecte pilot de cercetare operaţională a unei zone în vederea stabilirii unor politici de dezvoltare locală bazate pe
utilizarea resurselor patrimoniale (investiţii teritoriale integrate, dezvoltare sub responsabilitatea comunităţii) – regenerare
urbană, rurală, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific,
reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari, medii şi mici, protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale,
valorificarea durabilă a patrimoniului cultural36. Alegerea zonelor trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele a căror
finanţare prin fonduri europene este probabilă în perioada următoare de programare şi trebuie să profite de existenţa unor
studii sau parteneriate strategice anterioare, cu participarea MDRT. În plus, existenţa unor VPCIN şi MLPM care generează
ariile protejate este necesară favorizează finanţarea studiilor de către MDRT, în baza Legii nr. 5/2000 şi HG 1268/2010:
 Regenerarea urbană (studii de caz posibile: Drobeta Turnu Severin, Mangalia, Făgăraş, Odobeşti)
36
Categorii stabilite prin Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, Primul proiect, MFE, octombrie 2013, Obiectivul
tematic nr. 6 Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor. Aceste activităţi pot fi corelate cu cele realizate în Grupurile Locale Funcţionale ale
MFE şi în special cu GLF pentru noi abordări, responsabil de instrumente financiare, dezvoltare urbană, investiții teritoriale integrate şi dezvoltare sub
responsabilitatea comunităților locale
65
Studiul 20
66
 Regenerarea rurală (studii de caz posibile: Chiojdul Mare, Cincşor, Comana, Rogoz, Sântămăria Orlea)
 Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific (studii de caz
posibile: Munţii Orăştiei, zona viticolă Drăgăşani – cu posibilitatea testării parteneriatelor rural‐urban, public‐privat)
 Reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari (studiu de caz: Brăila), medii (studiu de caz: Alba Iulia) şi mici (studii
de caz posibile: Câmpulung Moldovenesc, Orăştie, Curtea de Argeş, Babadag)
 Protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale (studii de caz posibile: Borduşani, jud. Ialomiţa, Măgura – sat al com.
Moeciu, jud. Braşov ş.a.)
 Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (studii de caz: Mărginimea Sibiului, Platforma LuncanilorRegenerarea urbană
(studii de caz posibile: Drobeta Turnu Severin, Mangalia, Făgăraş, Odobeşti)
 Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific (studii de caz
posibile: Munţii Orăştiei, zona viticolă Drăgăşani – cu posibilitatea testării parteneriatelor rural‐urban, public‐privat)
 Reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari (studiu de caz: Brăila), medii (studiu de caz: Alba Iulia) şi mici (studii
de caz posibile: Câmpulung Moldovenesc, Orăştie, Curtea de Argeş, Babadag)
 Protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale (studii de caz posibile: Borduşani, jud. Ialomiţa, Măgura – sat al com.
Moeciu, jud. Braşov ş.a.)
 Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (studii de caz: Mărginimea Sibiului, Platforma Luncanilor)37.
Notă: Aceste activităţi pot fi corelate cu cele realizate în Grupurile Locale Funcţionale ale MFE şi în special cu GLF pentru
noi abordări, responsabil de instrumente financiare, dezvoltare urbană, investiții teritoriale integrate şi dezvoltare sub
responsabilitatea comunităților locale38.
ON20.4. Crearea unor mecanisme transparente şi competitive de acces la finanţările naţionale şi europene în domeniul
protejării şi valorificării patrimoniului construit şi de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi corectitudinii
utilizării fondurilor
1.a. Îndreptarea prioritară a fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în zone şi centre istorice, în vederea
instituirii zonelor protejate; condiţionarea finanţărilor ulterioare de existenţa legală a zonelor protejate (delimitare,
instituire, reglementare, avizare, aprobare);
1.b. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate locală, pe importanţa
valorilor de patrimoniu, pe conformitatea actelor întocmite; crearea condiţiilor de acces echitabil la fonduri, fără
condiţionări derivate din dreptul de proprietate şi asigurarea accesului prioritar la finanţare pentru zonele cu deficit în
ceea ce priveşte protejarea monumentelor istorice – ariile subcarpatice şi de câmpie, zonele cu dificultăţi economice,
zonelor izolate etc.).
Programe asociate:
P20.15. Program de recalibrare a criteriilor şi mecanismelor de acces la fondurile naţionale şi europene (Ghidul aplicantului)
P20.16. Program de stabilire de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi corectitudinii utilizării fondurilor şi de
implementare a acestora
IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora
OT20.5. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate zonelor cu specific geografic; aceste măsuri vor fi coroborate cu
cele derivate din alte domenii şi studii pentru crearea unui cadru de dezvoltare adaptat specificităţilor locale şi vor
contribui la crearea profilului intervenţiilor teritoriale integrate
OT20.5.1.Protejarea şi valorificarea monumentelor istorice şi a patrimoniului cultural în teritoriile urbane (zone metropolitane,
zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mici dimensiuni):
a. Regenerarea urbană a zonelor istorice de mari dimensiuni (zone şi centre istorice, cartiere cu specific urbanistic, arii
industriale dezafectate, parcuri şi grădini, clasate sau neclasate) – prioritate pentru municipii şi oraşe medii, mici sau în
declin economic; sunt necesare investiţii teritoriale integrate, coroborate cu acţiuni de restaurare a monumentelor
istorice, de creştere a calităţii spaţiilor publice, de favorizare a plantaţiilor
b. Reglementarea şi punerea în valoare a vecinătăţilor monumentelor, ansamblurilor şi siturilor, protejarea patrimoniului
neclasat – prioritate pentru zonele metropolitane, polii de creştere şi de dezvoltare; sistemele de transport în zonele
metropolitane sau în zonele funcţionale urbane trebuie să ţină cont de poziţia monumentelor istorice importante,
contribuind la dezvoltarea turismului cultural pentru locuitorii zonei şi la atractivitatea acesteia pentru turişti
37
tematic nr. 6 Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor. Exemplele sunt orientative.
38
Acordul de parteneriat citat.
66
2014
OT20.5.2.Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural clasat sau neclasat şi a peisajului în teritoriile rurale (în special prin
asocierea mai multor comune dintr‐o arie culturală omogenă, cu promovarea acţiunilor în această privinţă a asocierilor de
comune), în special în cazul arealelor de podiş sau de câmpie, unde patrimoniul natural este mai puţin cunoscut şi cu prioritate
în zonele izolate
OT20.5.3. Valorificarea monumentelor istorice din vecinătatea punctelor de trecere a frontierei, care poate contribui la
diversificarea profilului economic al UAT respective, favorizând călătorii de scurtă durată interstatale sau vizite legate de
escale, în cazul frontierelor pe ape); în acest ultim caz, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalaţii portuare) reprezintă un
obiectiv important
OT20.5.4. Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului rural şi a tradiţiilor
OT20.5.5. Conservarea şi valorificarea patrimoniului activităţilor în diminuare
a. Conservarea patrimoniul industrial în zonele urbane în declin
b. Conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone periurbane, zone turistice)
OT20.5.6. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a turismului cultural cu cel rural
sau tematic în arealele de munte sau costiere (de litoral) precum şi în ariile subcarpatice sau de deal supuse presiunilor turistice
Programe asociate:
P20.17. Program de precizare a elementelor specifice fiecărui teritoriu, pornind de la definirea zonelor cu specific geografic şi
a obiectivelor locale şi de precizare a obiectivelor prioritare de dezvoltare pentru fiecare teritoriu în parte
P20.18. Program de creştere a suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) în
arealele în care teritoriul este insuficient protejat, în paralel cu reechilibrarea criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale
(areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării)
IV.2.4. Măsuri prioritare
M20.1. Mărirea bugetului alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu
complexitatea problemelor patrimoniale cu care se confruntă fiecare teritoriu); direcţionarea spre restaurare a veniturilor
provenite din folosirea monumentelor istorice
M20.2. Sprijinirea activității de restaurare a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor (finanțare, facilități
administrative, facilități procedurale, fiscalitate specială, răspundere pentru luarea măsurilor de protecție); introducerea în bugetele
publice la capitolul Investiții a subcapitolului distinct Restaurarea monumentelor istorice; evidenţierea activităţilor prin statistici adecvate
M20.3. Cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari, pe baza dreptului de preemţiune, pentru intrarea
în patrimoniul statului sau al colectivităţilor locale, în scopul folosirii de către instituțiile publice (cu precădere culturale)
M20.4. Elaborarea documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice – documente juridice, delimitarea
siturilor arheologice, cadastrul monumentelor istorice, cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare,
Obligația de folosință a monumentului istoric ș.a.
M20.5. Elaborarea Codului patrimoniului cultural, a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului
M20.6. Revizuirea Listei Monumentelor Istorice, cu înscrierea în LMI a unor categorii de construcții slab reprezentate şi
reîncadrarea poziţiilor care creează confuzii
M20.7. Înființarea unei unități centrale pentru gestiunea şi protecţia MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură
cu acestea; pregătirea documentațiilor pentru MLPM deja înscrise și revizuirea Listei Tentative a României pentru UNESCO
M20.8. Includerea problematicii patrimoniului cultural în cadrul politicilor de dezvoltare teritorială, în scopul creşterii competitivităţii
M20.9. Dezvoltarea capacităţilor de intervenţie directă a proprietarilor (prin activităţi curente) şi de expertiză din domeniu
(prin specialişti, persoane fizice şi firme de specialitate)
M20.10. Îndreptarea prioritară a fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în zone şi centre istorice, în vederea
instituirii zonelor protejate
M20.11. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare la nivel central bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate
locală, pe importanţa valorilor de patrimoniu şi pe conformitatea actelor întocmite
M20.12. Crearea condiţiilor de acces echitabil la fonduri pentru colectivităţile locale şi alţi potenţiali beneficiari, fără condiţionări
derivate din dreptul de proprietate şi asigurarea accesului prioritar la finanţare pentru zonele cu deficit în ceea ce priveşte
protejarea monumentelor istorice – ariile subcarpatice şi de câmpie, zonele cu dificultăţi economice, zonele izolate etc.)
M12.13. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a III‐a a PATN – Zone protejate.
67
Studiul 20
68
IV.3. Modalități de implementare
IV.3.1. Cadru legislativ necesar
În capitolul precedent au fost precizate principiile care trebuie să fie urmărite în procesul de reformă legislativă din domeniu.
Principalele acte normative care trebuie elaborate sunt: Codul patrimoniului cultural, Legea zonelor protejate şi Legea‐cadru
a dezvoltării teritoriale şi peisajului.
În Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013‐2016 (ianuarie 2013) sunt menţionate modificările care
urmează a fi realizate cu prioritate; domeniul studiat este invocat în mai multe puncte, pe care le vom lista mai jos.
Menţionăm că punctele invocate mai jos – necorelate şi lipsite de planificare strategică – nu vor contribui decât la o
ameliorare de mică anvergură a situaţiei din ţară.
Dintre problemele menţionate în programul Guvernului, un punct trebuie discutat, şi anume protecţia insuficientă a
drepturilor proprietarilor de bunuri supuse servituţilor de urbanism (vezi proiectul de modificare a Legii nr. 350/2001). A pune
în lumină o asemenea cauză echivalează cu anularea principiului pe care se bazează urbanismul (dar şi – parţial – protecţia
patrimoniului natural şi cultural), şi anume acela conform căruia servituţile urbanistice sunt stabilite în interesul general al
colectivităţilor şi sunt gratuite (nu pot face obiectul despăgubirilor). O servitute urbanistică este, de pildă, limitarea înălţimii
construcţiilor în zonele de protecţie ale monumentelor istorice. În condiţiile în care în România, dezvoltarea urbanistică a fost
anarhică în ultimii 20 de ani, esenţială este – dimpotrivă – întărirea puterii regulamentelor de urbanism în vederea
reechilibrării dezvoltării urbane şi rurale, în particular în zone cu valori istorice, arhitecturale, urbanistice, peisajere.
Proiect de Lege privind completarea şi modificarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (termen de
prezentare în Guvern: decembrie 2013, MC):
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice a fost elaborată şi aprobată înaintea accesării de către România a Uniunii Europene şi cuprinde
prevederi şi proceduri care s‐au dovedit neperformante în raportul specific dintre nevoia de protejare a patrimoniului construit naţional şi mecanismele
dinamice ale unei economii globalizate, de piaţă, concurenţiale, ce pun deseori în cauză protecţia monumentelor istorice faţă de dezvoltarea urbanistică şi
teritorială. În acest context, modificările preconizate sunt:
‐ îmbunătăţirea cadrului şi mecanismului de avizare: perfecţionarea procedurilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, prin organizarea sa pe secţiuni
de specialitate cuprinzând şi o secţiune specializată în protejarea patrimoniului arheologic, prin delegări de competenţă care să eficientizeze activitatea de
avizare;
‐ îmbunătăţirea sistemului de monitorizare a modului în care proprietarii de monumente istorice îşi duc la îndeplinire sarcinile stabilite prin lege, prin instituirea
principiului deductibilităţii din impozitul pe clădire a cheltuielilor făcute anual cu întreţinerea monumentului, în locul actualei formule de scutire automată,
precum şi definirea mai clară a obligativităţii bunei întreţineri a monumentului;
‐ stabilirea condiţiilor şi cazurilor în care poate fi necesară reconstruirea monumentului istoric distrus prin acţiunea factorilor naturali sau a celor umani;
‐ precizări asupra folosirii fondului colectat din taxa de timbru al monumentelor istorice;
‐ modificări terminologice.
Proiect de Lege privind completarea şi modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului
arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional (termen: noiembrie 2013, MC):
‐ îmbunătăţirea cadrului şi mecanismului de avizare: perfecţionarea procedurilor Comisiei Naţionale de Arheologie, prin delegări de competenţă care să
eficientizeze activitatea de avizare;
‐ îmbunătăţirea sistemului de determinare a instituţiilor organizatoare de cercetare arheologică în condiţiile acoperirii cu prevederi legale operaţionale a
tuturor categoriilor de terenuri, din perspectiva regimului lor de proprietate şi de protecţie;
‐ adecvări terminologice
Proiect de Lege privind creşterea performanţei energetice a clădirilor de interes şi utilitate publică (termen: noiembrie 2013,
MDRAP):
‐ respectarea caracterului arhitectural‐ambiental al clădirilor publice în cadrul zonelor urbane. S‐a constatat că în unele situaţii, caracterul arhitectural‐
ambiental al zonelor, respectiv al clădirilor amplasate în centrele istorice ale localităţilor, în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi/sau în zonele
construite protejate, a fost afectat de executarea lucrărilor de intervenţie, existând pericolul uniformizării şi dispariţiei identităţii locale, element ce contribuie
fundamental la competitivitatea localităţilor.
Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional ‐ Secţiunea a III ‐ a zone protejate (termen: iunie 2014, MDRAP).
‐ având în vedere atât modificările cadrului legislativ specific domeniului protecției mediului și al proteției patrimoniului construit, dar și dispariția unor
monumente istorice, precum și clasarea altora, se impune promovarea unui proiect de lege de revizuire a Legii nr.5/2000
Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (termen: iunie
2014, MDRAP)
‐ simplificarea în continuare a procedurii de obţinere a avizelor/acordurilor stabilite prin certificatul de urbanism şi respectiv de obţinere a autorizaţiei de
construire, în vederea reducerii sarcinilor administrative în domeniu;
‐ eliminarea unor paralelisme între prevederile Legii nr. 50/1991 şi ale codului penal, respectiv ale Legii nr. 422/2000 privind protejarea monumentelor istorice,
republicată, cu modificările ulterioare, referitor la infracţiuni;
‐ stabilirea caracterului consultativ al avizului primarilor comunelor/oraşelor în situaţia în care autorizaţia de construire se emite de către Preşedintele
Consiliului Judeţean, respectiv al avizului primarului de sector în situaţia în care autorizaţia de construire se emite de către Primarul General al Mun. icipiului
Bucureşti.
68
2014
Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (termen:
decembrie 2013, MDRAP)
‐ restructurarea şi codificarea legislaţiei în urbanism şi amenajarea teritoriului în conformitate cu prevederile Programului de guvernare şi cu Principiile
europene ale dezvoltării teritoriale şi urbane durabile asumate de România prin semnarea Agendei Teritoriale Europene, a Chartei de la Leipzig privind oraşele
europene durabile şi a Convenţiei europene a Peisajului;
‐ clarificarea unor aspecte legate de: corelarea prevederilor şi procedurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului cu legislaţia mediului şi directivelor
europene, rolurile actorilor urbani în procesul de planificare şi proiectare urbană;
‐ rezolvarea problematicii operaţionale prin intermediul unor planuri urbanistice de detaliu;
‐ clarificarea statutul arhitectului şef şi calificarea relaţiilor din structurile de specialitate ale administraţiei publice locale responsabile cu urbanismul, gestiunea
imobiliara, locuirea, dezvoltarea;
‐ circuitul informaţiilor referitoare la documentaţiile de urbanism între consiliul judeţean şi consiliul local sau între CGMB şi consiliile locale de sector;
‐ coordonarea între documentaţiile de urbanism ale diverselor sectoare în cazul Bucureştiului;
‐ corelarea dezvoltării între marile aglomerări urbane şi zona periurbană;
‐ problema extinderii necontrolate a intravilanelor localităţilor pentru interese imobiliare, fără a se lua în considerare obligaţiile ce vor deriva pentru
autorităţile locale în relaţie cu infrastructura, echipamentele publice;
‐ protecţia insuficientă a drepturilor proprietarilor de bunuri supuse servituţilor de urbanism;
‐ absenţa limitării în timp a servitutilor;
‐ echilibru între exigenţele de stabilire a reglementărilor şi necesităţile de flexibilitate;
‐ clarificarea competentelor în contextul descentralizării.
Proiectul se va baza pe ample consultări cu structurile asociative, mediul profesional, mediul investititonal, mediul academic. De asemenea, proiectul va fi
fundamentat pe baza unui proiect derulat cu sprijinul Bancii Mondiale, finanțat din Programul Operational de Asistenta tehnică, cu titlul Consolidarea
planificării spațiale, precondiție pentru dezvotlarea urbană.

IV.3.2. Cadru instituţional necesar
 Creşterea aparatului MC, atât la nivel naţional cât şi în structurile deconcentrate la nivel judeţean
 Înființarea compartimentelor pentru protecția M.I. în aparatul primăriilor UAT care au în teritoriu mai mult de 50 M.I.;
 Înfiinţarea unui Institut naţional de cercetare‐dezvoltare în domeniul patrimoniului, istoriei arhitecturii şi a oraşelor;
 Înființarea unei unități centrale pentru restaurarea MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură cu acestea
(fără diminuarea atribuţiilor APL);
 Studierea oportunităţii creării unei structuri, la iniţiativa statului, pentru acţiuni de sprijinire a colectivităţilor în domeniul
patrimoniului, dezvoltării locale şi turismului (fie în formulă asociativă, fie în formulă de agenţie de dezvoltare).

IV.3.3. Responsabilităţi
 Responsabilitatea principală în domeniu aparţine statului, prin Ministerul Culturii, în asociere cu alte structuri ale APCS – în
special MDRAP şi MMSC;
 Stabilirea sistemului de echilibrare a responsabilităţilor în domeniu reprezintă un obiectiv al strategiei.

IV.3.4. Mecanisme de implementare
 Având în vedere reforma necesară în domeniu, mecanismele de aplicare în ceea ce priveşte reforma legislativă (în
contextul descentralizării) vor fi determinate pe parcurs, în urma finalizării fiecărei etape în parte.
 Este necesară o reevaluare a implicării statului în domeniul patrimonial; păstrarea poziţiei actuale – de maximă pasivitate –
va conduce la pierderea masivă a valorilor de patrimoniu cultural, valori identitare.
 Oportunităţile date de poziţia României ca stat membru al UE pot fi ratate atâta timp cât nu se asigură un echilibru între
obiectivele de dezvoltare şi de conservare, în special în ceea ce priveşte raportul dintre dezvoltarea urbană şi cea rurală.

IV.3.5. Monitorizarea aplicării strategiei
Procesul de monitorizare este aplicabil fiecărui program în parte şi va fi definit în mod specific.
Procesele fiind multiple şi complexe, indicatorii de rezultat nu pot fi formulaţi decât parţial, urmând ca o corelare a acestuia să
constituie obiectivul unui proiect special. Pot fi enumeraţi posibili indici, care vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare,
iar bilanţul acestora se va face pentru perioada de implementare a strategiei (2014‐2020; 2020‐2035): număr de poziţii reale
ale LMI, suprafaţa totală protejată, număr de restaurări finanţate, după finanţator, numărul de zone protejate instituite etc.
Indicatorii de impact vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare; bilanţul indicatorilor se va face pentru perioada de
implementare a strategiei (2014‐2020; 2020‐2035). Exemplele ar putea fi: numărul de vizitatori în UAT în care au fost realizate
investiţii patrimoniale majore, număr de locuri de muncă create în sectorul patrimonial/turistic, creşterea anuală a
performanţei economiei locale generate de sectorul patrimonial etc.
69
Studiul 20
70
IV.4. Sinteză strategică şi operaţională
[
VIZIUNE
Patrimoniul cultural al României reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun
PALIERUL STRATEGIC
Obiectiv strategic
OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunității
Obiectiv general (linie directoare)
OG20. Conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului cultural, în condiţiile creşterii eficienţei sistemului de protecţie, prin
crearea de mecanisme instituţionale adaptate secolului XXI
Obiective specifice naţionale
Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)
ON20.1: Creşterea implicării statului, a administraţiei publice ON20.3. Încurajarea acţiunilor în beneficiul patrimoniului pe
locale şi a colectivităţilor teritoriale în privinţa patrimoniului plan regional şi local, pentru proprietari publici şi privaţi;
cultural, în contextul descentralizării, cu luarea în considerare încurajarea accesului către fonduri naţionale şi europene a
a rolului activ al colectivităţilor locale, proprietarilor, acestora, în special în cazul comunităţilor defavorizate
asociaţiilor şi societăţilor comerciale în protejarea ON20.4. Crearea unor mecanisme transparente şi
patrimoniului cultural competitive de acces la finanţările naţionale şi europene în
ON20.2. Îmbunătăţirea imaginii despre țară și locuitori pe domeniul protejării şi valorificării patrimoniului construit şi
plan internaţional, bazată pe promovarea patrimoniului de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi
natural, cultural şi a peisajului; dezvoltarea turismului care corectitudinii utilizării fondurilor
valorifică patrimoniul istoric și modul de viață tradițional.
Obiective specifice teritoriale (operaţionale)
OT20.5. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate zonelor cu specific geografic; aceste măsuri vor fi coroborate cu cele
derivate din alte domenii şi studii pentru crearea unui cadru de dezvoltare adaptat specificităţilor locale şi vor contribui la
crearea profilului intervenţiilor teritoriale integrate.
1. Urban‐rural şi zone metropolitane
OT20.5.1. Protejarea şi valorificarea monumentelor istorice şi a patrimoniului cultural în teritoriile urbane (zone
metropolitane, zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mici dimensiuni):
a. Regenerarea urbană a zonelor istorice de mari dimensiuni (zone şi centre istorice, cartiere cu specific urbanistic, arii
industriale dezafectate, parcuri şi grădini, clasate sau neclasate) – prioritate pentru municipii şi oraşe medii, mici sau în
declin economic; sunt necesare investiţii teritoriale integrate, coroborate cu acţiuni de restaurare a monumentelor
istorice, de creştere a calităţii spaţiilor publice, de favorizare a plantaţiilor
b. Reglementarea şi punerea în valoare a vecinătăţilor monumentelor, ansamblurilor şi siturilor, protejarea patrimoniului
neclasat – prioritate pentru zonele metropolitane, polii de creştere şi de dezvoltare; sistemele de transport în zonele
metropolitane sau în zonele funcţionale urbane trebuie să ţină cont de poziţia monumentelor istorice importante,
contribuind la dezvoltarea turismului cultural pentru locuitorii zonei şi la atractivitatea acesteia pentru turişti
OT20.5.2.Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural clasat sau neclasat şi a peisajului în teritoriile rurale (în special prin
asocierea mai multor comune dintr‐o arie culturală omogenă, cu promovarea acţiunilor în această privinţă a asocierilor de
comune), în special în cazul arealelor de podiş sau de câmpie, unde patrimoniul natural este mai puţin cunoscut şi cu
prioritate în zonele izolate
2. Zone periferice (frontaliere)
OT20.5.3. Valorificarea monumentelor istorice din vecinătatea punctelor de trecere a frontierei, care poate contribui la
diversificarea profilului economic al UAT respective, favorizând călătorii de scurtă durată interstatale sau vizite legate de
escale, în cazul frontierelor pe ape); în acest ultim caz, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalaţii portuare) reprezintă un
obiectiv important
3. Zone slab populate sau izolate
OT20.5.4. Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului rurals şi a tradiţiilor
4. Zone în transformare sau declin
OT20.5.5. Conservarea şi valorificarea patrimoniului activităţilor în diminuare
a. Conservarea patrimoniul industrial în zonele urbane în declin
b. Conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone periurbane, zone turistice)
5. Zone geografice
OT20.5.6. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a turismului cultural cu cel rural
sau tematic în arealele de munte sau costiere (de litoral) precum şi în ariile subcarpatice sau de deal supuse presiunilor turistice
70
2014
PALIERUL OPERAŢIONAL
Politici
Politică cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind afirmarea
patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar
Măsuri
M20.1. Mărirea bugetului alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu
complexitatea problemelor patrimoniale cu care se confruntă fiecare teritoriu); direcţionarea spre restaurare a veniturilor
provenite din folosirea monumentelor istorice
M20.2. Sprijinirea activității de restaurare a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor (finanțare, facilități
administrative, facilități procedurale, fiscalitate specială, răspundere pentru luarea măsurilor de protecție); introducerea în
bugetele publice la capitolul Investiții a subcapitolului distinct Restaurarea monumentelor istorice; evidenţierea activităţilor
prin statistici adecvate
M20.3. Cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari, pe baza dreptului de preemţiune, pentru intrarea
în patrimoniul statului sau al colectivităţilor locale, în scopul folosirii de către instituțiile publice (cu precădere culturale)
M20.4. Elaborarea documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice – documente juridice, delimitarea
siturilor arheologice, cadastrul monumentelor istorice, cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare,
Obligația de folosință a monumentului istoric ș.a.
M20.5. Elaborarea Codului patrimoniului cultural, a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului
M20.6. Revizuirea Listei Monumentelor Istorice, cu înscrierea în LMI a unor categorii de construcții slab reprezentate şi
reîncadrarea poziţiilor care creează confuzii
M20.7. Înființarea unei unități centrale pentru gestiunea şi protecţia MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură
cu acestea; pregătirea documentațiilor pentru MLPM deja înscrise și revizuirea Listei Tentative a României pentru UNESCO
M20.8. Includerea problematicii patrimoniului cultural în cadrul politicilor de dezvoltare teritorială, în scopul creşterii
competitivităţii
M20.9. Dezvoltarea capacităţilor de intervenţie directă a proprietarilor (prin activităţi curente) şi de expertiză din domeniu
(prin specialişti, persoane fizice şi firme de specialitate)
M20.10. Îndreptarea prioritară a fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în zone şi centre istorice, în vederea
instituirii zonelor protejate
M20.11. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare la nivel central bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate locală, pe
importanţa valorilor de patrimoniu şi pe conformitatea actelor întocmite
M20.12. Crearea condiţiilor de acces echitabil la fonduri pentru colectivităţile locale şi alţi potenţiali beneficiari, fără
condiţionări derivate din dreptul de proprietate şi asigurarea accesului prioritar la finanţare pentru zonele cu deficit în ceea ce
priveşte protejarea monumentelor istorice – ariile subcarpatice şi de câmpie, zonele cu dificultăţi economice, zonele izolate etc.)
Programe
Pachetul 1 (asociat ON20.1)
P20.1. Program de reformă legislativă, constând din adoptarea Codului Patrimoniului Cultural, cu 2 faze: principiile codului,
adoptate prin Hotărâre de Guvern, după consultare publică, incluzând prescripţii privind zonele protejate şi peisajul (ambele
domenii menţionate pot fi obiect al unei legi speciale)
P20.2. Program de fundamentare a procesului de descentralizare a atribuțiilor administrative și decizionale în domeniul protecției
monumentelor istorice, cu formularea posibilelor scenarii şi consecinţele acestora asupra fondului patrimonial precum şi
necesităţile în termeni de formare, specializare, personal al instituţiilor publice
P20.3. Program de mărire a bazei de contribuţie la bugetul alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale, prin
prevederi corespunzătoare în Legea administraţiei publice locale şi cea a finanţelor publice locale
P20.4. Program de valorificare a patrimoniului cultural reprezentativ pe plan internaţional, prin publicaţii, media, aplicaţii şi platforme
internet, bazate pe o prezentare de nivel ştiinţific ridicat, corelată cu programele de prezentare a potenţialului turistic al României
P20.5. Program de prezentare şi interpretare a patrimoniului de importanţă naţională, prin centre de informare, publicaţii, aplicaţii
internet; organizarea unui sistem de ghizi de specialitate locali (personal al universităţilor, muzeelor, bibliotecilor);
P20.6. Program de finanţare a unor operaţiuni de anvergură – mari restaurări – cu asigurarea vizibilităţii internaţionale, în jurul
cărora pot fi organizate şantiere‐şcoală, prezentări, publicaţii (de pildă Probota, Curtea de Argeş, Cetăţile dacice, alte monumente
înscrise în Lista patrimoniului mondial); crearea unui fond special al patrimoniului care să asigure finanţarea.
P20.7. Program de punere la zi a activităţilor legate de monumentele înscrise în Lista patrimoniului mondial, conform legislaţiei
naţionale şi solicitărilor UNESCO (inclusiv continuarea reglementării acestora, administrare unitară ş.a.);
P20.8. Program de valorificare a patrimoniului rural, printr‐o suită de acţiuni de inventariere, conservare, promovare, valorificare.
71
Studiul 20
72
P20.9. Program de sprijinire a dezvoltării locale bazate pe conservarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (probleme
metodice, acces la fonduri, colaborare intercomunală, asocierea serviciilor publice şi a celorlalţi actorilor patrimoniali la proiectele
de dezvoltare, facilitarea realizării de parteneriate public‐privat, încurajarea formelor non‐etatice de sprijin în protejarea
patrimoniului)
P20.10. Program finanțat din bugetul de stat pentru cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari și pentru
intrarea monumentelor în patrimoniul local, în scopul folosirii de către instituțiile publice, cu precădere cele culturale
P20.11. Program de instituire a zonelor construite protejate în localități (asociere a APCS cu colectivităţile locale)
P20.12. Program de sprijinire a desemnării unor imobile protejate local de către APL (sprijin metodologic, financiar)
P20.13. Program de sprijinire a formării profesionale în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice, de utilizare a
potenţialului uman local, a materialelor locale (eficienţă economică mai mare)
P20.14. Program de încurajare a finanțării unor forme non‐etatice de sprijin a protecției M.I., colaborarea cu acestea (Bisericile,
asociațiile, sindicatele, organizațiile profesionale ș.a.)
P20.15. Program de recalibrare a criteriilor şi mecanismelor de acces la fondurile naţionale şi europene (Ghidul aplicantului)
P20.16. Program de stabilire de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi corectitudinii utilizării fondurilor şi de
implementare a acestora
Pachetul 5 (asociat OT20.5)
P20.17. Program de monitorizare a situaţiei în teritoriu, bazat pe colaborarea dintre diferitele APCS cu atribuţii în domeniu, cu
participarea APL, organizaţiilor, altor persoane interesate;
P20.18. Program de implementare a cadastrului monumentelor istorice şi a informaţiilor legate de monumentele istorice în bazele
de date geografice.
Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)
PP20.1. Proiect‐pilot de fundamentare a procesului de descentralizare şi al rezultatelor acestuia, în condiţiile reformei
legislative, după scenarii bazate pe numărul de niveluri de competenţă (sistemul actual – două niveluri; 3 niveluri – ipoteza
introducerii regiunilor; 4 niveluri – ipoteza introducerii regiunilor şi a unor subdiviziuni judeţene) şi după gradul de implicare a
colectivităţilor, asociaţiilor, proprietarilor, societăţilor comerciale.
PP20.2. Proiect‐pilot de „custodie comunitară a patrimoniului cultural”, prin care, după modelul custodiei ariilor protejate, zone de
patrimoniu construit, urban, rural, ori situri mixte, construite si naturale, sunt gestionate din punct de vedere al propunerii
masurilor științifice, tehnice, al comunicării publice si punerii in valoare de către ONG cu expertiza in domeniu.
PP20.3. Proiecte pilot de cercetare operaţională a unei zone în vederea stabilirii unor politici de dezvoltare locală bazate pe
utilizarea resurselor patrimoniale (investiţii teritoriale integrate, dezvoltare sub responsabilitatea comunităţii) – regenerare
urbană, rurală, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific,
reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari, medii şi mici, protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale,
valorificarea durabilă a patrimoniului cultural39. Alegerea zonelor trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele a căror finanţare prin
fonduri europene este probabilă în perioada următoare de programare şi trebuie să profite de existenţa unor studii sau
parteneriate strategice anterioare, cu participarea MDRT. În plus, existenţa unor VPCIN şi MLPM care generează ariile protejate
este necesară favorizează finanţarea studiilor de către MDRT, în baza Legii nr. 5/2000 şi HG 1268/2010:
 Regenerarea urbană (studii de caz posibile: Drobeta Turnu Severin, Mangalia, Făgăraş, Odobeşti)
 Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific (studii de caz posibile:
Munţii Orăştiei, zona viticolă Drăgăşani – cu posibilitatea testării parteneriatelor rural‐urban, public‐privat)
 Reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari (studiu de caz: Brăila), medii (studiu de caz: Alba Iulia) şi mici (studii de
caz posibile: Câmpulung Moldovenesc, Orăştie, Curtea de Argeş, Babadag)
 Protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale (studii de caz posibile: Măgura – sat al com. Moeciu, jud. Braşov ş.a.)
 Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (studii de caz: Mărginimea Sibiului, Platforma Luncanilor).
Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

39
tematic nr. 6 Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor. Aceste activităţi pot fi corelate cu cele realizate în Grupurile Locale Funcţionale ale
MFE şi în special cu GLF pentru noi abordări, responsabil de instrumente financiare, dezvoltare urbană, investiții teritoriale integrate şi dezvoltare sub
responsabilitatea comunităților locale
72
2014
Anexa 20.1. Label Patrimoine Européen/European Heritage Label
France Quémarec, Sites. Label Patrimoine Européen, Ministère de la Culture et de la Communication, 201140
40
http://www.culture.gouv.fr/culture/politique‐culturelle/patrimoine_europeen/patrimoine_europe.pdf
73
Studiul 20
74
74
2014
75
Studiul 20
76
Anexa 20.2. – Ordine emise de Ministerul Culturii pentru clasarea/ declasarea unor monumente istorice (2010‐2013)41

Clasări 2010
O.nr.2.241/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "A", a imobilului Circul de Stat ‐ pavilionul central, din Aleea Circului nr. 15, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.242/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casa Neniţescu", din Str. Şcoalei nr. 8, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.243/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) clasarea în LMI, categoria Monumente memoriale, grupa "A", a imobilului Cimitirul internaţional de onoare "Mircea cel Bătrân", din satul/comuna Mircea Vodă, Str. Gării nr. 2, judeţul
Constanţa
O.nr.2.244/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului Biblioteca Orăşenească Sulina, din Str. I nr. 178‐179, Sulina, judeţul Tulcea
O.nr.2.255/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului Fosta locuinţă directorială a Fabricii de Textile Sfântu Gheorghe, din str. Kós Károly nr. 19/A, oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna
O.nr.2.256/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului Biserica "Sf. Vineri", din str. Neagoe Basarab nr. 12, Ploieşti, judeţul Prahova
O.nr.2.257/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria memoriale, grupa "B", a imobilului "Atelierul pictorului Nicolae Grigorescu" din Str. Batiştei nr. 20, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.258/12‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casa arh. Dimitrie Maimarolu" din str. George Vraca nr. 6, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.261/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Monumente memoriale/funerare, grupa "B", a Monumentului funerar al generalului Alexander Wasiliewich Gelhard, din satul/comuna Valea Mărului, judeţul
Galaţi
O.nr.2.262/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casa Horváth", din Str. Arcuşului nr. 25, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna
O.nr.2.263/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului Biserica ortodoxă "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", din str. Română nr. 37, Beiuş, judeţul Bihor
O.nr.2.264/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casa Ştefan Lilovici" din str. Matei Basarab nr. 29, sectorul 3, Bucureşti
O.nr.2.265/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir", din piaţa Samuil Vulcan nr. 26, Beiuş, judeţul Bihor
O.nr.2.269/19‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a corpului A, cu poarta de acces dinspre str. Andrei Şaguna, aparţinând imobilului din str. Andrei Şaguna nr. 25, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.270/19‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casă de locuit" din str. Andrei Şaguna nr. 3, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.272/19‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Ansamblu, grupa "B", a imobilului Grupul Şcolar Independenţa, fosta fabrică de pantofi "Herma", din Str. Ocnei nr. 33, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.273/19‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Fostul cinematograf Arta", din Str. Tribunei nr. 6, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.282/26‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casă de locuit", corpurile A, B şi C, din str. Andrei Şaguna nr. 17, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.283/26‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea parţială din LMI a imobilului "Casa Coculescu", din str. Armand Călinescu nr. 32‐34, municipiul Piteşti, judeţul Argeş
O.nr.2.284/26‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Memoriale, grupa "B", a imobilului "Izvorul lui Mihai Eminescu", din satul/comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa
O.nr.2.288/01‐06‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Ansamblu memorial, grupa "A", a imobilului Peşterile "Sf. Apostol Andrei", din satul/comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa
O.nr.2.399/20‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului fostei primării din Str. Unirii nr. 15, Zalău, judeţul Sălaj
O.nr.2.400/20‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Casa D.R. Ioaniţescu" din str. Mântuleasa nr. 33, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.405/22‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria memoriale, grupa B, a imobilului "Casa sculptorului George Apostu" din satul/comuna Stănişeşti, judeţul Bacău
O.nr.2.450/04‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa B, a imobilului "Casa Dr. Gh. Nanu" din Str. Icoanei nr. 50A, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.451/04‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa B, a imobilului "Casa G‐ral Jitianu I." din str. Olari nr. 32, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.452/04‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa B, a imobilului "Pasajul Generala" din Str. Academiei nr. 39‐41, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.458/05‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa B, a imobilului "Casa parohială" din satul/comuna Roşia nr. 247, judeţul Sibiu
O.nr.2.459/05‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa B, a imobilului "Casă de locuit" din str. Andrei Şaguna nr. 19, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.460/05‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea de urgenţă în LMI, categoria ansamblu, grupa B, a imobilului "Ansamblul Cazinoul Mamaia" din staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa
O.nr.2.480/18‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa A, a imobilului "Gheţărie", în cadrul "Ansamblului Palatului Brâncovenesc", din str. Valea Parcului nr. 1, satul/comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov
O. nr.2.509/02‐09‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Clădire administrativă" din str. Iuliu Maniu nr. 9, municipiul Zalău, judeţul Sălaj
O.nr.2.520/14‐09‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică A, a imobilului Biserica "Adormirea Maicii Domnului" ‐ Maica Precista de la Dud (Madona Dudu) din str. Madona Dudu nr. 3, Craiova, judeţul Dolj
O.nr.2.524/16‐09‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului Biserica ortodoxă "Sf. Nicolae" din satul Gherdeal, comuna Bruiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.558/30‐09‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa valorică "B", a imobilului Calea ferată forestieră îngustă "Valea Vaserului" din oraşul Vişeu de Sus, judeţul Maramureş
O.nr.2.561/04‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "A", a imobilului "Casa Ştefan Z. Ghica Ghiculescu", cu împrejmuirea dinspre stradă, din Str. Italiană nr. 4, Ploieşti, judeţul Prahova
O.nr.2.569/06‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa "B", a imobilului Ansamblul fostului seminar evanghelic din Bd. Victoriei nr. 40, Sibiu, judeţul Sibiu
O.nr.2.571/06‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa "B", a imobilului "Conacul din Murani", satul Murani, comuna Pişchia, judeţul Timiş
O.nr.2.622/26‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa "B", a imobilului "Ansamblul Piaţa Libertăţii", din municipiul Salonta, judeţul Bihor
O.nr.2.653/08‐11‐2010 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Turnul de apă "Cetatea lui Ţepeş Vodă" din str. Candiano Popescu nr. 6, sectorul 4, Bucureşti

Schimbări de categorie 2010
O.nr.2.398/19‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei de clasare din "B" în "A" pentru imobilul Biserica "Buna Vestire" a fostei mânăstiri Bisericani din satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ

Declasări 2010
O.nr.2.266/18‐05‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Moara ţărănească", din Str. Florilor nr. 2, oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa
O.nr.2.351/05‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă", situat în municipiul Bucureşti, bd. Ghica Tei nr. 125A, sectorul 2
O.nr.2.352/05‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă", situat în municipiul Bucureşti, Calea Floreasca nr. 226, sectorul 1
O.nr.2.353/05‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă", situat în municipiul Bucureşti, Str. Fluviului nr. 12, sectorul 1
O.nr.2.354/05‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Eugenia Boaru", situat în satul/comuna Balta Albă, judeţul Buzău
O.nr.2.362/12‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă", situat în municipiul Bucureşti, str. Negulescu Ştefan nr. 20‐22, sectorul 1
O.nr.2.388/13‐07‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea parţială din LMI a imobilului "Casa Ibrăileanu" din Str. Gării nr. 6, Focşani, judeţul Vrancea
O.nr.2.464/10‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" nr. 211 din satul/comuna Zăbala, judeţul Covasna
O.nr.2.489/18‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din str. Sandu‐Aldea Constantin nr. 37, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.499/30‐08‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Biserica de lemn "Sf. Voievozi" din satul Pleşa, oraşul Bumbeşti‐Jiu, judeţul Gorj
O.nr.2.624/27‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Hotel Marna, din str. Buzeşti nr. 3, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.625/27‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Casa în care a locuit Mihai Eminescu, din str. Buzeşti nr. 5, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.626/27‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa C‐tin Rădulescu", faţadele dinspre Calea Griviţei şi str. Buzeşti, din Calea Griviţei nr. 80, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.627/27‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa", din Calea Plevnei nr. 52, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.630/28‐10‐2010 (M.C.P.N.) ‐ radierea din LMI a imobilului din str. Naum Râmniceanu nr. 7, sectorul 1, Bucureşti, nr. crt. 1.829, cod B‐II‐m‐B‐19526

Clasări 2011
O.nr.2.023/18‐01‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Biserica "Naşterea Maicii Domnului", situat în satul Teliţa, comuna Frecăţei, judeţul Tulcea
O.nr.2.054/07‐02‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a monumentelor memoriale/funerare din cadrul sitului clasat monument istoric Cimitirul central, cod CJ‐IV‐s‐B‐07839, din str. Avram lancu nr. 26‐28,
Cluj‐Napoca, judeţul Cluj
O.nr.2.116/04‐03‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Clădire primărie, din Str. Principală nr. 206, satul/comuna Aita Mare, judeţul Covasna
O.nr.2.391/16‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa valorică "A", a imobilului Crematoriul "Cenuşa" din calea Şerban Vodă nr. 183, sectorul 4, Bucureşti
O.nr.2.392/16‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului Corpul C4‐chilii, din cadrul Ansamblului Mânăstirea Radu Vodă, din str. Radu Vodă nr. 24 A, sectorul 4, Bucureşti
O.nr.2.393/16‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Fosta uzină de apă din Str. Apeductului, f.n., municipiul Suceava, judeţul Suceava
O.nr.2.409/23‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Biserica ortodoxă «Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril»" din satul/comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea
O.nr.2.454/30‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a unor imobile din Piaţa Libertăţii şi Str. Republicii, municipiul Salonta, judeţul Bihor
O.nr.2.455/30‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului "Terminal pasageri Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ‐ Aurel Vlaicu", şos. Bucureşti‐Ploieşti nr. 40, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.647/17‐10‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului din Bd. Aviatorilor nr. 106, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.709/17‐11‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Ansamblu, grupa valorică "B", a imobilului Muzeul Aviaţiei, din str. Fabrica de Glucoză nr. 2‐4, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.710/17‐11‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Capela Haşaş, din Cimitirul Municipal, din Oradea, judeţul Bihor
O.nr.2.770/16‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Arheologie, grupa valorică "A", a imobilului Peştera Coliboaia, situat în satul Măgura, comuna Pietroasa, judeţul Bihor
O.nr.2.771/16‐11‐2011 (M.C.P.N.) ‐ ORDIN al ministrului culturii şi patrimoniului privind clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Casa Boambă‐Rahtivanu", din Str. Batiştei nr. 27‐27A, sectorul 2, Bucuresti
O.nr.2.772/16‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Cazarma jandarmilor călare", situat în Bd. Nicolae Bălcescu nr. 17‐19, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.773/16‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Corp C2 chilii, fără extinderea de pe latura de vest, partea de nord, din cadrul Ansamblului Mănăstirii Radu Vodă, situat în str. Radu Vodă
nr. 24 A, sectorul 4, municipiul Bucureşti
O.nr.2.787/20‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Biserica "Sf. Ilie Tesviteanul", situat în str. Decebal nr. 15, oraşul Borşa, judeţul Maramureş
O.nr.2.788/20‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică ,A", a imobilului Palatul Bibliotecii Sfântului Sinod, din cadrul Ansamblului Mănăstirii Antim, situat în str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29, sectorul 5,
municipiul Bucureşti
O.nr.2.801/29‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casa ing. Panait Pascalis şi Viada Vasiliadis", situat în str. Dimitrie Onciu nr. 31, sectorul 2, municipiul Bucureşti

41
Completări și modificări ale LMI 2010 ‐ prelucrare specială pentru SDTR Studiul 20 ‐ Quattro Design 2013 (urb. Alexandra Hajnšek, arh. urb. Irina Popescu‐Criveanu)
76
2014
Declasări 2011
O.nr.2.057/31‐01‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Iosif Diaconescu, azi Augustin Iosifescu", situat în comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa
O.nr.2.058/31‐01‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă", situat în municipiul Bucureşti, Str. Colţei nr. 40, sectorul 3
O.nr.2.347/26‐05‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din str. Bicaz nr. 1, Caracal, judeţul Olt
O.nr.2.352/31‐05‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din str. Baldovin Pârcălabul nr. 18, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.362/01‐06‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din Str. Cameliei nr. 24, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.729/05‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Maria Teodorescu", din Calea Câmpulung nr. 6, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa
O.nr.2.798/29‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Biserica de lemn "Sf. Trei Ierarhi", situat în satul Poiana Largului, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ
O.nr.2.799/29‐12‐2011 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Kompasz", situat în str. Cuza Vodă nr. 15, oraşul Seini, judeţul Maramureş

Clasări 2012
O.nr.2.010/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului "Fortul 13 Jilava din satul Jilava, comuna Jilava, judeţul Ilfov
O.nr.2.012/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a monumentului de for public "Nimfa adormită" din Parcul Herăstrău, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2018/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului din str. J. L. Calderon nr. 33, sectorul 2, municipiul Bucureşti
O.nr.2.097/06‐03‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Pavilionul 1 al Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie, secţie a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", din str. Louis Pasteur nr. 26,
Oradea, judeţul Bihor
O.nr.2.107/06‐03‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Biserica "Sf. Nicolae" şi "Sf. Mucenic Miron" din str. Victor Daimaca nr. 1, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.144/12‐03‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Monumente memoriale/funerare, grupa valorică "B", a imobilului Capela funerară lacob N. Lahovary din cadrul Ansamblului "Cimitirul Şerban Vodă‐Bellu" din
calea Şerban Vodă nr. 249, sectorul 4, municipiul Bucureşti
O.nr.2.153/20‐03‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului din bd. Schitu Măgureanu nr. 19, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.202/09‐04‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa valorică "B", a imobilului Ansamblul Bisericii ortodoxe greceşti "Sf. Nicolae" din Str. Păcii nr. 1, oraşul Sulina, judeţul Tulcea
O.nr.2.203/09‐04‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa valorică ,A", a imobilului Ansamblul Institutului de Cercetări Agronomice al României, azi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe
lonescu‐Şişeşti", din bd. Mărăşti nr. 61, sectorul 1, Bucureşti
O.nr.2.204/09‐04‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Arheologie, grupa valorică "A", a imobilului Aşezare neoeneolitică, punctul Taraschina, comuna Maliuc, judeţul Tulcea
O.nr.2.222/18‐04‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria Arheologie, grupa valorică "A", a imobilului Monument funerar roman (Cavoul "Tudorka") din satul Slava Rusă, comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea
O.nr.2.298/14‐06‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casă de locuit" din str. Mihai Viteazul nr. 44, Târgu Mureş, judeţul Mureş
O.nr.2.429/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casa Kovats" din Piaţa Unirii nr. 5, Oradea, judeţul Bihor
O.nr.2.432/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casa cu cariatide" din bd. Lascăr Catargiu nr. 30, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.433/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casa Fântâneanu" din str. Mihai Eminescu nr. 17, Slatina, judeţul Olt
O.nr.2.435/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică ,A", a imobilului din Str. Dianei nr. 9, sectorul 2, municipiul Bucureşti
O.nr.2.478/13‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului "Edificiul cu contraforturi", situat în situl arheologic medieval "Oraşul de Floci", din satul Giurgeni, comuna Giurgeni, judeţul Ialomiţa
O.nr.2.479/13‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului "Biserica nr. 2", situat în situl arheologic medieval "Oraşul de Floci" din satul Giurgeni, comuna Giurgeni, judeţul Ialomiţa
O.nr.2.480/13‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică A", a imobilului "Ruine zona hala centrală", situaţia intersecţia str.Anastasie Panu cu str. Sf. Lazar, municipiul laşi, judeţul Iaşi
O.nr.2.563/23‐10‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Clădirea "Olimpia" din str. G. Coşbuc nr. 2, municipiul Braşov
O.nr.2.646/12‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Conacul Jancsó" din satul Ghelinţa, cartierul Ladia nr. 471, comuna Ghelinţa, judeţul Covasna
O.nr.2.647/12‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Casa Pompiliu Eliade" din Splaiul Independenţei nr. 74, sectorul 5, Bucureşti
O.nr.2.648/12‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria arheologie, grupa valorică A, a imobilului "Casa monahală" (stăreţia veche), satul Măxineni, comuna Măxineni, la 9 km N‐N‐E de sat, pe malul drept al Şiretului,
judeţul Brăila
O.nr.2.654/16‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Fosta clopotniţă", situat în Ansamblul Bisericii "Sf. Nicolae" ‐ Şuiei, din satul Şuiei, comuna Şuiei, judeţul Argeş
O.nr.2.655/16‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, categoria monumente memoriale/funerare, grupa valorică B, a imobilului "Mormântul magistratului Constantin Crupenschi" din Cimitirul "Eternitatea", parcela 12/1,
municipiul laşi, judeţul laşi
O.nr.2.684/29‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Fosta bolniţă", situat în ansamblul Mănăstirii Cozia din Căciulata, oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea
O.nr.2.687/29‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului "Palatul Arta", actualul sediu ArCuB, Str. Batistei nr. 14, sectorul 2, Bucureşti

Modificări 2012
O.nr.2.095/05‐03‐2012 (M.C.P.N.) ‐ ORDIN al ministrului culturii şi patrimoniului naţional pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.709/2011 privind clasarea în LMI, categoria
Ansamblu, grupa valorică "B", a imobilului Muzeul Aviaţiei, din str. Fabrica de Glucoza nr. 2‐4, sectorul 2, Bucureşti

Schimbări de categorie 2012
O.nr.2.431/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice de clasare din "B" în "A" a imobilului Biserica ortodoxă "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din satul Chilia Veche, comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea
O.nr.2.434/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice de clasare din "B" în "A" a ansamblului "Mănăstirea Cocoş" din satul Niculiţel, comuna Niculiţel, judeţul Tulcea
O.nr.2.436/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice de clasare din "B" în "A" a imobilului Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din satul Teliţa, comuna Frecăţei, judeţul Tulcea
O.nr.2.454/04‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului Conacul Hagi Theodoraky din str. Biserica Măxineni nr. 10, satul Grădiştea, comuna Grădiştea, judeţul Ilfov
O.nr.2.683/29‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice de clasare din B în A, a imobilului "Fostul Palat al Paşei de la Tulcea", azi "Muzeul de Artă", str. Grigore Antipa nr. 2, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea
O.nr.2.685/29‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice’de clasare din B în A a imobilului "Ansamblul conacului Petre P. Carp" din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi
O.nr.2.686/29‐11‐2012 (M.C.P.N.) ‐ schimbarea grupei valorice de clasare din B în A a imobilului "Casa Avramide", azi "Muzeul de Ştiinţele Naturii", Str. Progresului nr. 32, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea

Declasări 2012

O.nr.2.011/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului din Calea Călăraşilor nr. 149, sectorul 3, municipiul Bucureşti
O.nr.2.013/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Constantin lonescu" din str. Baia Baciului nr. 10, oraşul Slănic, judeţul Prahova
O.nr.2.014/11‐01‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din bd. Regina Maria nr. 60, sectorul 4, municipiul Bucureşti
O.nr.2.285/07‐06‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Casa ofiţerilor, azi Casa Armatei, din str. Costache Racoviţă nr. 22, Tecuci, judeţul Galaţi
O.nr.2427/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Spitalul vechi" din bd. Bucureşti nr. 82, Giurgiu, judeţul Giurgiu
O.nr.2430/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Dumitru Şovăială" din Str. Teilor nr. 22, Moreni, judeţul Dâmboviţa
O.nr.2.437/20‐08‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Spital" din str. Copăceşti nr. 2, Adjud, judeţul Vrancea
O.nr.2.455/04‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Fabrica de cărămidă, astăzi hală, din Str. Călăraşilor f.n. (fosta str. Traian Lalescu nr. 36, incinta Societăţii Comerciale TMK ‐ S.A.), municipiul Reşiţa, judeţul
Caraş‐Severin
O.nr.2.456/04‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă" din str. Hagi Moscu Măria nr. 28‐30, sectorul 1, municipiul Bucureşti
O.nr.2.457/04‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului Uzinele Timpuri Noi, birouri ‐ fostul Centru de calcul, din Splaiul Unirii nr. 165, sectorul 3, municipiul Bucureşti
O.nr.2.458/04‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa" din bd. Regina Maria nr. 12, sectorul 4, municipiul Bucuresti
O.nr.2.462/06‐09‐2012 (M.C.P.N.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casă" din bd. Regina Maria nr. 12, sectorul 4, municipiul Bucureşti

Clasări 2013
O.nr.2.118/28‐02‐2013 (M.C.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică A, a imobilului din str. J.L. Calderon nr. 48, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.119/28‐02‐2013 (M.C.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică A, a imobilului din str. J.L. Calderon nr. 50, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.120/28‐02‐2013 (M.C.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică B, a imobilului din str. Popa Rusu nr. 24, sectorul 2, Bucureşti
O.nr.2.121/28‐02‐2013 (M.C.) ‐ clasarea în LMI, categoria ansamblu, grupa valorică B, a imobilului Conacul Ion C. Păunescu din str. Sf. Ilie nr. 40, oraşul Turceni, judeţul Gorj
O.nr.2.187/02‐04‐2013 (M.C.) ‐ clasarea în LMI, grupa valorică "B", a imobilului "Casa Iorgu Antonescu" din str. Tudor Vladimirescu nr. 24, Râmnicu Sărat, judeţul Buzău

Modificări 2013
O.nr.2.092/07‐02‐2013 (M.C.) ‐ ORDIN al ministrului culturii pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.455/2011 privind clasarea în LMI, grupa valorică "A", a imobilului "Terminal
pasageri ‐ Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ‐Aurel Vlaicu", şos. BucureştiPloieşti nr. 40, sectorul 1, municipiul Bucureşti

Declasări 2013
O.nr.2.139/12‐03‐2013 (M.C.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Casa Nicolae Popescu", din Calea Domnească nr. 317, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa
O. nr.2.171/25‐03‐2013 (M.C.) ‐ declasarea din LMI a imobilului "Locuinţă cu atelier", din str. Hagi Moscu Maria nr. 16, sectorul 1, Bucureşti

77
Studiul 20
78
Anexa 20.3. – Propuneri orientative de clasare a unor noi monumente istorice

A. Lista Patrimoniului Mondial (LPM)
A.1. Promovarea dosarelor deja realizate pentru includerea în LPM
 Ansamblul de monumente de la Târgu Jiu (inclus în Lista Tentativă)
 Centrul istoric și ansamblul de piețe din Sibiu (inclus în Lista Tentativă)
 Exploatarea auriferă antică de la Alburnus Maior – Roșia Montană (decizie asupra includerii în Lista Tentativă)

A.2. Refacerea Listei Tentative, cu includerea altor poziţii cu şanse mai mari de intrare în LPM
 Extinderea poziţiei Limesului Roman sub care sunt clasate partile de limes din Germania, Anglia si Scoţia, cu o poziţie din Romania
(Limesul Danubian)
 Satele pastorale din Mărginimea Sibiului și drumurile oilor de peste Carpați
 Satele fânului din Transilvania și Bucovina, cu aşezarea populației în funcție de anotimp
 Oraşul Brăila – ansamblu unitar de secol XIX şî început de secol XX
 Bisericile bizantine și post‐bizantine de la Curtea de Argeș (cf. Listei Tentativă)
 Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș (cf. Listei Tentativă) – posibilă extindere către ansamblul bisericilor din Haţeg
 Ansamblul rupestru de la Basarabi (cf. Listei Tentativă)
 Centrul istoric al orașului Alba Iulia (cf. Listei Tentativă)
 Vechile sate Hollókő și Rimetea și împrejurimile lor (cf. Listei Tentativă)
 Mănăstirea Neamț (cf. Listei Tentativă)
 Biserica Trei Ierarhi din Iași (cf. Listei Tentativă)
 ”Culele” din Valahia (cf. Listei Tentativă)
B. Lista monumentelor Istorice (LMI)
 Viile istorice (ex. Drăgășani, Odobești, Cotnari)
 Satele pescărești din Dobrogea
 Iazurile istorice din Moldova (ex. jud. Botoșani)
 Salinele istorice
 Furnalele și uzinele metalurgice istorice
 Exploatările petrolifere istorice (ex. Câmpina, Moreni)
 Ansamblurile amenajărilor portuare și cheiurilor istorice (ex. Galați, Brăila, Constanța)
 Satele colonii austriece din Banat
 Localitățile proiectate (ex. Giurgiu, Turnu Severin, Mihăileni)
 Localitățile de vilegiatură de pe țărmul Mării Negre
 Liniile ferate vechi cu ecartament normal și îngust (mocănițe), cu instalațiile tehnice, gările, podurile ș.a.
 Ansambluri de blocuri de locuinte din deceniul 6 al secolului XX
 Cimitirele sătești de lângă biserici
 Descoperirile arheologice fortuite
78
2014
Anexa 20.4. Raportul Bady referitor la o politică naţională a patrimoniului în contextul descentralizării în Franţa (2002) ‐ extras
REFLEXIONS ET PROPOSITIONS POUR UNE POLITIQUE NATIONALE DU PATRIMOINE (Etat, collectivités territoriales et secteur privé)
Rapport remis par Jean‐Pierre Bady, conseiller maître à la Cour des comptes, à Jean‐Jacques Aillagon, ministre de la Culture (2002)
Commission « Décentralisation et patrimoine »42

Conform Raportului Bady, în ceea ce priveşte actorii unei politici naţionale a patrimoniului şi consecinţele unei descentralizări, sunt
formulate mai multe obiective, pornind de la observaţia conform căreia o politică naţională a patrimoniului trebuie să se aşeze pe cei
patru piloni: stat, colectivităţi teritoriale, proprietari privaţi, asociaţii, însă descentralizarea „nu este un tort de împărţit”, ci este vorba
despre a găsi nivelul apropriat pentru exercitarea diferitelor competenţe:
 Competenţe comune tuturor actorilor: să facă cunoscut patrimoniul unui număr cât mai mare de persoane, favorizarea
frecventării, insuflarea dragostei [de monumente];
 Competenţe pe care statul trebuie să le păstreze:
 cunoaşterea (diferită de sistemul de evidenţă) şi difuzarea acesteia;
 actul protecţiei;
 controlul ştiinţific şi tehnic;
 solidaritatea naţională şi susţinerea financiară;
 perenitatea imobilelor clasate monument istoric (statul trebuie să dea un exemplu în ceea ce priveşte conservarea imobilelor
clasate monument istoric aflate în proprietatea sa – care deseori sunt mai puţin bine restaurate şi întreţinute decât cele
aparţinând altor proprietari privaţi sau publici);
 formarea actorilor (fără exclusivitate).
 Competenţe ale colectivităţilor teritoriale care ar putea fi exercitate în mod legitim (pornind de la ideea că trebuie ţinut cont de
proximitatea colectivităţilor teritoriale pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor şi că o gestiune de proximitate ar trebui, în
principiu, să aceelereze tratarea dosarelor şi vărsarea creditelor):
 Conducerea operaţiunilor de evidenţă (şi difuzarea acestora);
 Prezervarea şi valorizarea patrimoniului neclasat (cu mijloace proprii şi credite transferate);
 Valorizarea şi animaţia monumentelor în proprietate sau gestiune proprie;
 Dirigenţia şantierelor la monumentelor în proprietate sau gestiune proprie;
 Formarea şi sensibilizarea actorilor teritoriali, printre care aleşii şi meşteşugarii (artizanii);
 În alte domenii, o competenţă mai restrânsă sau mai largă ar putea fi recunoscută în funcţie de gradul de descentralizare
căutat în ceea ce priveşte programarea şi gestiunea diferitelor tipuri de credite;
Rolul regiunii ar putea fi amenajarea culturală (regiunile franceze având deja amenajarea teritoriului şi turismul în competenţe), strategia,
programarea; rolul departamentului ar putea fi gestiunea operaţională iar rolul administraţiei locale este gestiunea de proximitate.
 Competenţe ale proprietarilor privaţi (în principal, particulari):
 Conservarea patrimoniului clasat sau neprotejat, adică prezervarea sa (evitarea căderii în ruină), chiar restaurarea;
 Valorizarea patrimoniului (deschidere, cercetări, publicaţii, animarea prin ocupare permanentă sau manifestări periodice).
 Proprietarii nu pot fi abandonaţi:
 Conservarea patrimoniului acestora constituie o sarcină financiară grea, din cauza dimensiunii clădirilor, costului ridicat al
întreţinerii şi lucrărilor clădirilor vechi şi, deci, necesită ajutor din partea puterii publice;
 Ajutorul va fi cu atât mai apreciat cu cât este precedat de măsuri de protecţie explicate şi de studii la care vor fi fost
asociaţi şi cu cât va fi vărsat mai repede. Este, deci, convenabil să li se permită participarea la decizii;
 Statul trebuie să se preocupe de transmiterea acestui patrimoniu de la o generaţie la alta: avantajele consimţite în materie
de moştenire sau de donaţie trebuie să fie acompaniate de măsuri destinate cunoaşterii de către public a edificiilor.
 Competenţe ale asociaţiilor:
 Sensibilizarea puterilor publice în favoarea monumentelor sau spaţiilor ameninţate şi acţiuni în apărarea acestora;
 Coordonarea, animarea reacţiilor diferiţilor actori (proprietari de monumente, iubitori ai patrimoniului); forţă de propunere;
favorizarea „aproprierii colective a patrimoniului”;
 În anumite cazuri, animarea şantierelor de restaurare, recompensarea iniţiativelor private sau animarea edificiilor, organizând
vizite şi manifestări şi, în alte cazuri (mai rare), acţiuni de formare;
 Rolul asociaţiilor ar putea fi dezvoltat cu ocazia descentralizării, în acelaşi mod cu sectorul privat: o participare nouă sau
sporită la diferite comisii sau formularea de păreri asupra măsurilor de protecţie sau repartiţiei creditelor;
 Un loc particular trebuie să fie păstrat Fundaţiei Patrimoniului (creată în 1996 şi recunoscută de utilitate publică), persoană
juridică de drept privat creată la iniţiativa statului care are drept aderenţi asociaţii, particulari, societăţi, colectivităţi teritoriale şi
ale cărei competenţe sunt îndreptate către patrimoniul neprotejat.
 Societăţile comerciale specializate în lucrări asupra monumentelor istorice (label Qualibat) sunt parteneri importanţi ai punerii în
operă a conservării patrimoniului (angajează artizani calificaţi); au dificultăţi (piaţă foarte specializată); pentru acestea, o lege‐
program plurianuală este esenţială pentru a avea a acţiuni pe termen mai lung; meseriile de artă (sculptori, pictori, tapiseri etc.)
depind de comenzi (abandonarea conducând la pierderea tradiţiei).

42
Raportul complet: http://www.culture.gouv.fr/culture/actualites/index‐rapports.htm. Vezi şi cele 29 de puncte propuse pentru o politică naţională a patrimoniului
79

Raport - Protectia Monumentelor Istorice Si A Patrimoniului Construit - PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport - Protectia Monumentelor Istorice Si A Patrimoniului Construit - PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Localizare Număr MI Total Număr VPCIN Total MLPM ZIAP

Nume județ Cod Județ Număr total real MI Număr total real MI cf. Număr real MI gr. A ‐ Număr real MI gr. A cf.

2009 418.6 14,22

PNR Redistribuire iulie 2012 alocat ‐

24 25 MI in risc de seism si alunecari de teren

S-ar putea să vă placă și