Ion – Liviu Rebreanu Ultima noapte ... – Camil Petrescu
Enigma Otiliei – George Călinescu Mormeţii – Marin Preda
- narator omniscient, omniprezent, demiurg în - narator-personaj, intradiegetic, dotat cu o
universul ficţional, a cărui cunoaştere este cunoaştere limitată a universului imaginar; nelimitată; naraţiune heterodiegetică (la persoana a naraţiune homodiegetică (la persoana I), perspectivă III-a), perspectivă narativă obiectivă; relatarea narativă subiectivă; focalizare internă, discurs evenimentelor pe un ton neutru, impersonal; actorial; uniperspectivism, narator necreditabil; focalizare zero/neutră, discurs auctorial (naratorul - deplasarea accentului de pe exterior către viaţa extradiegetic nu corespunde personajului); interioară a personajului; faptele de conştiinţă se află - plasarea accentului pe mediul social, pe faptele în prim-planul romanului; nu evenimentul propriu- exterioare; semnificative sunt conflictele de ordin zis, ci reflectarea acestuia în conştiinţa individului exterior în care sunt antrenate personajele; metoda este importantă; realitatea conştiinţei este surprinsă de investigare a realităţii este observaţia (oamenilor, prin introspecţie – tehnică narativă ce încadrează a mediului, a faptelor); romanul subiectiv în seria scrierilor de analiză - existenţa unui singur plan temporal: timpul psihologică; semnificativ este conflictul interior, desfăşurării evenimentelor este şi cel al relatării lor; zbuciumul eroului; se respectă cronologia evenimentelor; - existenţa a două sau mai multor planuri temporale: - simetria incipit-final, ce denotă deplina cunoaştere a trecutul întâmplării faptelor şi prezentul rememorării naratorului care îşi concepe opera ca o construcţie lor; naratorul-personaj recurge la anamneză în riguros organizată; impresia de text închis. scopuri terapeutice (pentru a-şi clarifica anumite aspecte, pentru a se purifica, a uita); discontinuitate temporală; apelul la analepsă/macroanalepsă; - finalul deschis, stând sub semnul incertitudinii.