ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI

Curs I

Lector Univ. Dr. Daniel G. Ardelean

Elemente de bază ale asigurărilor

De-a lungul timpului, agenţii economici au căutat să descopere şi să aplice diverse

mijloace de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale la care erau
expuse activităţile lor de producţie şi comercializare.
Perfecţionarea tehnicii şi a tehnologiei, aglomerările urbane, creşterea numărului de
mijloace de transport au dus la apariţia unor riscuri extrem de variate. Omul a conceput
diverse mijloace de apărare împotriva pericolelor de orice natură. Asemenea mijloace au la
bază prevenire, asistenţa şi prevederea.
Prevenirea – este cel mai bun mijloc de protecţie, dar nu este eficientă atunci când
riscurile sunt generate de forţele naturii.
Asistenţa – vizează repararea daunelor, dar este incertă şi nu întotdeauna eficientă,
neputând repara decât parţial şi momentan pagubele suferite.
Prevederea – presupune constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare.
Asigurarea este cea mai reuşită formă a prevederii.
Asigurarea protejează împotriva producerii acestor evenimente, care antrenează
importante pagube materiale şi financiare greu de suportat şi care pot destabiliza activitatea
agenţilor economici.
Asigurarea are la bază principiul mutualităţii, potrivit căruia fiecare asigurat
contribuie cu o sumă modestă, numită primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare din
care se compensează pagubele suferite de cei încercaţi. Plătind un procent relativ mic din
acoperirea exercitată de poliţa de asigurare persoanei care îşi asumă riscul (asigurătorul),
asiguratul primeşte în schimb o garanţie de despăgubire împotriva pierderii posibile şi
viitoare.
Asigurarea distribuie daunele produse între numeroşii deţinători de poliţe, astfel încât
nici o persoană să nu suporte o daună. Deţinătorul poliţei este eliberat de o eventuală
dificultate financiară, asigurarea oferindu-i securitate.
În economia de piaţă, asigurările constituie o ramură de activitate şi sunt un sector al
serviciilor.
Omul este supus unor pericole multiple şi variate, cauzate de forţele naturii, de
folosirea tehnicii sau anumitor factori economici sau sociali. Pericolele şi riscurile la care
omul este supus sunt generatoare de pagube şi de aceea, el trebuie să le cunoască pentru a se
pune la adăpost de efectele lor, pentru a acţiona împotriva lor.

1
 De aici rezultă faptul că fiecare activitate economică pe care o desfăşurăm este supusă
unui element de risc. Consecinţele acestor riscuri şi ale altora cu care ne confruntăm zilnic în
viaţa personală sau de afaceri, nu dau naştere numai la suferinţă, durere sau necazuri; aceste
consecinţe sunt şi de ordin financiar.
Asigurarea este mecanismul prin care, din contribuţiile celor mulţi se plătesc
despăgubiri pentru pierderi celor care au avut neşansa de a se confrunta cuc riscul, deci
activitatea de asigurare distribuie riscurile mai multor persoane.
În literatura de specialitate noţiunea de asigurare este destul de bine precizată, însă o
definiţia a asigurării unanim acceptată nu s-a dat încă.
Conform Legii 32/2000 asigurarea este operaţiunea prin care un asigurător constituie,
pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi,
expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe
seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate
ca urmare a activităţii desfăşurate.

Asigurarea sub aspect juridic

Asigurarea îmbracă o formă juridică datorită contractului de asigurare şi a legislaţiei
în vigoare care o reglementează.

Prin legislația în vigoare s-a urmărit armonizarea legislaţiei româneşti cu cea

comunitară, precum şi crearea unui cadru pentru supravegherea solvabilităţii asigurătorilor şi
stabilirea unor standarde recunoscute pe plan internaţional.
Astfel, se reglementează:
 Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, reasigurare, a
societăţilor mutuale, precum şi a intermediarilor în asigurări;
 Organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care a preluat
atribuţiile Oficiului de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare;
 Supravegherea asigurătorilor şi reasigurătorilor care desfăşoară activitatea în sau din
România;
 Supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a altor
activităţi în legătură cu acestea.

Pentru supravegherea respectării dispoziţiilor legii s-a înfiinţat Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, care în urma modificărilor legislative din anul 2013 s-a
desființat. Rolul acesteia a fost preluat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritate
administrativă având următoarele atribuţii:
 Elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul de
asigurări sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, precum şi avizarea actelor
administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurări;
 Supravegherea situaţiei financiare a asigurătorilor în vederea protejării intereselor
asiguraţilor sau a potenţialilor asiguraţi, în care scop poate dispune efectuarea de
controale asupra activităţii asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;

2
  Luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu
respectarea normelor prudenţiale specifice;
 Participarea, ca membru, la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de supraveghere
în asigurări şi reprezentarea României la conferinţe şi la întâlniri internaţionale
referitoare la supravegherea în asigurări;
 Aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asigurătorului,
în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;
 Aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România;
 Aprobarea transferului de portofoliu;
 Îndeplinirea altor atribuţii prevăzute de lege;
 Poate solicita prezentarea de informaţii şi de documente referitoare la activitatea de
asigurare, atât de la asigurători, cât şi de la orice altă persoană care are legătură cu
activitatea acestora;
 Participă la elaborarea planului de conturi, a normelor şi regulamentelor contabile,
după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este obligată să prezinte Parlamentului, în

termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exerciţiu financiar, un raport asupra pieţei
asigurărilor din România, precum şi o informare privind activităţile desfăşurate, urmând să
editeze şi să publice un raport informativ anual asupra pieţei de asigurări, instituţiilor şi
organismelor acesteia.

Contractul de asigurare este reglementat prin lege, conform căreia un contract

trebuie să se întocmească în formă scrisă şi să cuprindă următoarele elemente:
 Numele sau denumirea, domiciliul sau sediul persoanelor contractante;
 Obiectul asigurării: bunuri, persoane sau răspundere civilă;
 Riscurile ce se asigură;
 Momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
 Primele de asigurare;
 Sumele asigurate;
 Alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Condiţiile de validitate ale unui contract (conform art. 948 din Codul Civil):
 Părţile să aibă capacitatea de a contracta;
 Consimţământul acestora să fie valabil;
 Să aibă un obiect determinat sau determinabil;
 Cauza contractului să fie licită.

3
 Legea este forma juridică de realizare a asigurării.
Asigurarea ex contractu se bazează pe principiul facultativităţii. Se încheie din
propria iniţiativă de către persoanele fizice şi juridice interesate împotriva acelor fenomene
care le ameninţă bunurile, viaţa sau integritatea corporală.
Asigurarea ex lege are la bază principiul obligativităţii. Persoanele fizice şi juridice
deţinătoare de bunuri care fac obiectul asigurării obligatorii (asigurarea de răspundere civilă
auto) sunt obligate să le asigure împotriva riscurilor prevăzute de lege, iar societăţile de
asigurare care au primit autorizaţie legală de a practica asemenea asigurări sunt obligate să le
realizeze.

CONSTITUŢIE

LEGI

CONTRACTE

ECONOMICE SOCIALE ASIGURĂRI ALTE TIPURI

ASIGURĂRI GENERALE ASIGURĂRI DE VIAŢĂ

Figura: Legătura între cadrul legislativ şi asigurări

4
 CONSENSUAL

Se încheie numai prin consimţământul părţilor

SINALAGMATIC

Părţile contractante îşi asumă reciproc anumite obligaţii

ALEATORIU

Părţile contractante nu cunosc în momentul încheierii contractului efectele acestuia, respectiv beneficiile sau pierd

ONEROS

Fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj pentru prestaţia pe care o face sau se obligă să o facă în fa

CARACTER

SUCCESIV

Eşalonarea în timp a prestaţiilor prevăzute în contract

DE ADEZIUNE

Forma şi clauzele contractului sunt stabilite de societatea de asigurări, potenţialul asigurat având posibilitatea de a accep

DE BUNĂ-CREDINŢĂ

Presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună-credinţă de către părţi

Figura: Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare

5
 Principiile care stau la baza contractului de asigurare:

 Principiul despăgubirii – contractele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea

pierderilor suferite de asigurat. Astfel, o persoană nu poate profita din pagubele
asigurate. Se reduce riscul subiectiv, când se provoacă intenţionat o pagubă, sau se
exagerează valoarea daunelor produse;
 Principiul interesului asigurabil – o persoană are un interes asigurabil, dacă
producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiară sau un
prejudiciu persoanei respective;
 Principiul subrogaţiei – se aplică atunci când asigurătorul este obligat prin poliţa de
asigurare să despăgubească o daună produsă din culpa unei terţe persoane.

Elementele principale ale subrogaţiei sunt:

 Partea care revendică drepturile subrogaţiei trebuie să fie cea care a plătit prima
despăgubirea;
 Partea care revendică subrogaţia nu reprezintă un simplu voluntar, ci are obligaţia
legală de a plăti despăgubirea;
 Partea care revendică subrogaţia este răspunzătoare indirect pentru plata
despăgubirii;
 Terţa parte este direct răspunzătoare pentru plata despăgubirii.