Sunteți pe pagina 1din 1

expoziții

„Acvariile” și întrebarea:
căci asta nu este fără față, ci doar cu o față pe care
nu o cunoaștem ori care stă cu fața întoarsă vede-
rii sau poartă chiar mască.

„Ce este omul?”


De aceea, omul reprezentat – pictat și sculp-
tat! – fără față... nu poate fi decât o întrebare! Mai
precis, nu poate fi decât tocmai omul care (se)
întreabă și care este întrebat. Adică, tocmai omul

– Înconjur – surprins în esența umanității sale. Ca fiind deci


problematic și ca atare, întrebător! Muritor fiind
și raportându-se existențial la această calitate a
existenței sale, omul, de când a ajuns să fie om,
István Király V. este problematic pentru el însuși, și, prin urma-
re, este esențialmente întrebător. Toate modurile
noastre umane de a fi – arta, tehnica, științele, re-
(Dedic acest text discuțiilor siluete – de genuri deseori indecidabile – și cape- ligiile, instituțiile, meseriile etc. – nu se originează
purtate cu Gina Neamțu) te... fără față. Iar acest „aspect” a fost explicat la și nici nu reprezintă altceva, decât realizări între-

Î
vernisaj prin influența existențialismului, repre- bătoare ale omului muritor, problematic – și din
ntrebările noastre fac parte „din” noi. De zentând astfel și o expresie a „golirii spirituale” aceste motive!: întrebător!
aceea le și purtăm peste tot. Fie la lumină, fie contemporane a omenirii... De aceea, inevitabil, în orizonturile întrebări-
doar în umbră. Deși suntem, totdeauna, plin Numai că, pe de o parte, cei mai mari gânditori lor sale se află – deci chiar și tăcut ori ne-întrebat
ide întrebări, unele sunt totuși decisive! Întrebarea ai existenței (Martin Heidegger și Karl Jaspers) în mod expres – (și) el însuși. Adică întrebarea
mea – cu care umblu deci peste tot unde mă aflu au refuzat și au protestat constant la încorpora- umană capitală: „Ce este omul?”. Problema este
– este străveche. Chiar dacă doar cu Kant a ajuns rea lor în curentul și moda intelectuală numită însă totdeauna: Ce putem face noi oamenii cu
ea la o formulare precisă și la un „loc” pe care me- „existențialism”. Plus, deși au fost critici severi această întrebare capitală, care, tocmai... ne face
rită. Sună așa: „Ce este omul?” și, cum am spus, ai cotidianității și a contemporaneității, ei au om? Setați fiind – de istorie – în logica întreba-
prin Kant devine ea în mod explicit cea mai înaltă gândit în permanentă existența în primul rând re-răspuns… Deși putem trăi liniștiți – chiar mi-
întrebare a filosofiei. Mai precis: a omului! drept: orizonturi de posibilități de a fi ale omului lenii – cu întrebări și probleme false... cu lipsa
Stând deja latent-permanent în mine, cu aceas- de din totdeauna și de oriunde! Pe de altă parte, răspunsurilor nicicum nu ne putem împăca. Fie
tă întrebare am ajuns să fiu prezent în 8 septem- deplângerea și plângerea după vremuri idealizate aceste răspunsuri de fapt doar înlocuitori. Mai
brie 2017 și la deschiderea Fundației Cosman. deja apuse – acel Ubi sunt? – este pur și simplu... ales dacă nu înțelegem specificul, gravitatea și
Care s-a făcut prin vernisajul expoziției pictoru- desuetă. Căci, chiar dacă, vorba lui Hölderlin, au miza întrebărilor.
lui Octavian Cosman. Expoziția cuprinde opere existat și există „vremuri sărace”, vremurile idea- Așa s-a întâmplat cu siguranță și cu Kant.
din perioada 1967-1979 și se intitulează Acvarii... le, de aur (să zicem ale lui Platon) sau vremurile Care a repartizat cea mai înaltă întrebare a ome-
Acvariile sunt de regulă spații artificiale și captive, paradisiace ale credințelor... nu au existat de fapt nirii unei „discipline specializate”: antropologiei.
dar – dacă sunt întreținute – viabile totuși pentru niciodată. Orice istorie sinoptică planetară din Numai că antropologia – deși se originează și ea
ființele apelor. Nu pentru oameni! Este deci vorba oricare timp cunoscut, ne poate convinge ușor de din întrebarea „Ce este omul?” –, nu tratează to-
de o metaforă, căci toate operele expoziției vor- acest lucru. tuși decât feluritele aspecte în care omul a fost,
besc – mai precis: se întreabă! – despre om. Totuși, majoritatea exponatelor prezintă deci este și va fi. Deci asumă doar întrebarea „Cum
Și chiar astfel ne-am întâlnit noi acolo în... în- oameni care au cap, dar nu au față! Ele nu sunt este omul?”. Ne mai vorbind despre faptul că ter-
trebare/întrebări. Eveniment rar care se numește prin urmare aidoma statuilor ratate ale „soldatu- menul grecesc „anthropos” – de unde vine deci
deja în mod prea comun: comunicare. Care este lui necunoscut” care au totuși un trup și o față... și numele antropologiei – se referea inițial doar
de fapt, întâlnire în interogație. bine conturate... Nu sunt deci negândite și super- la bărbat... Doar el a fost deci considerat a fi pro-
Toate exponatele vorbesc/se întreabă deci des- ficiale! priu-zis „om”... Iar ideologiile mitologizante și/
pre om. Numai că, în majoritatea lor, oamenii Ce poate fi atunci omul reprezentat fără fața sau religiozizante nu au făcut – și nici nu fac –
– pictați sau sculptați aici – nu au față. Au doar lui? El/ea nu poate fi pur și simplu „anonim/ă” decât întăresc patriarhatul... Plus întăresc, sanc-
tifică „diferențele”. Pentru creștin doar creștinul
este cu adevărat om, iar pentru ceilalți... la fel. Așa
se comportă și rasismele, naționalismele, tribalis-
mele și celelalte ideologii de acest gen.
Nu vom înșira și analiza aici toate „definiți-
ile obiectuale” date de om sieși. Precizăm doar
că o asemenea definiție obiectuală „corec-
tă” nici nu poate fi dată omului. Din simplul
motiv că omul se află totdeauna – și perso-
nal! – într-o istorie. Deci el este împreună cu
ceea ce el nu-mai-este (trecut), dar și cu ceea
ce încă-nu este (orizontul posibilităților sale
viitoare). Prin urmare la întrebarea „Ce este
omul?” orice răspuns obiectual este insufici-
ent și chiar periculos.
Singurul răspuns autentic la această întrebare
nu poate fi de aceea decât întrebarea însăși. Omul
este deci existența care se întreabă asupra a ceea
ce este el!
Iar acvariile – tocmai pentru că constituie
un mediu artificial-metaforic – ne pot releva
importanța dar și apartenența acestei întrebări.
Care se deschide deci și acum în dialogul artei
și gândirii.

Maurice Pasternak Seria 4/C (2017), grafit, 43 x 53 cm

TRIBUNA • NR. 366 • 1-15 decembrie 2017 25

S-ar putea să vă placă și