Sunteți pe pagina 1din 2

NIVELUL DE VIATA.

SARACIA

Nivelul de viata mediu al unei tari se masoara ,de regula,printr-un indicator economic:produsul intern brut
(PIB),care in tarile bogate se ridica la mai multe mii de dolari lunar pe cap de locuitor iar in cele sarace la
cateva zeci de dolari.Nivelul de viata inseamna venituri totale,mai précis ce si cat se poate cumpara (bunuri
si servicii calculabile in bani) ,dupa cum explica Jean Fourastié.
Ceea ce reprezinta importanta pentru nivelul de trai este repartizarea veniturilor pentru satisfacerea
diferitelor categorii de trebuinte:ce parte din total se cheltuieste pentru trebuintele primare (alimentatie),cele
secundare(produse industriale,imbracaminte,locuinta si echipamentul acesteia,circulatie,etc) si cele tertiare
(servicii de tot felul,timp liber,cultura ,refacere si distractie,etc.).Nevoia de a cheltui cea mai mare parte a
veniturilor pentru satisfacerea trebuintelor primare indica un nivel de viata scazut.Cu cat mai ridicat este
procentul de venituri alocabil pentru satisfacerea trebuintelor secundare si tertiare,cu atat nivelul de viata este
mai ridicat si ,implicit ,calitatea vietii este mai buna.O asemenea raportare a nivelului de viata la strructura
trebuintelor este specifica ,dupa Jean Fourastié,societatilor moderne,industriale.Pana la construirea
acesteia,deci pana in secolul al XIX-lea in tarile cele mai dezvoltate si secolul XX in cele subdezvoltate ,
,,nivelul de viata a ramas vegetativ in intreaga lume si la scara maselor de muncitori si tarani.”Atunci saracia
caracteriza majoritatea populatiei masata la baza piramidei sociale,doar straturile medii si , mai ales,
superioare fiind scutite de ea . Societatea moderna a rezolvat in linii mari ( in tarile dezvoltate) problema
alimentatiei pentru majoritatea populatiei ; in aceasta societate , accentul s-a deplasat pe satisfacerea in masa
a trebuintelor secundare, iar in societatea postmoderna accentual se deplaseaza din nou , el cazand acum pe
satisfacerea trebuintelor tertiare , de servicii . In toate tarile dezvoltate , saracia caracterizeaza situatia unor
categorii sociale destul de conturate: somerii,oamenii in varsta fara pensie sau cu pensii mici,personae
handicapate,copii orfani,etc.
Printr-un oarecare consens,cercetatorii acestei problematici disting doua genuri sau trepte ale saraciei :
cea absoluta si cea relativa. Peter Townsend foloseste pentru aceeasi distinctie expresiile de saracie totala si
partiala. Temeiul acestei distinctii il constituie stabilirea a doua nivele . Primul este cel al ,,minimului de
subzistenta” , insemnand ,, minimul de resurse necesare unui om sau unei familii pentru a-si procura
suficienta mancare,pentru mentinerea sanatatii fizice”,deci pentru simpla supravietuire, iar cel de al doilea
nuvel este cel al ,,minimului social” , insemnand resursele necesare pentru satisfacerea trebuintelor. Cei ce
traiesc sub minimul de subzistenta se afla in conditia saraciei totale sau absolute , iar cei ce traiesc sub
nivelul minimului social se afla in conditia saraciei partiale sau relative.Aici trebuie subliniat faptul ca insasi
notiunea de saracie totala sau absoluta este si ea , in sens sociologic, relativa.Chiar nevoile de
alimentatie,accentueaza Peter Townsend, nu pot fi definite, in chip abstract, pentru toate imprejurarile
sociale, ci sunt in mare masura dependente de conditiile sociale si ocupationale in care ele se
manifesta.Standardul minim al nevoilor de alimentatie este altul in societatea industriala decat in cea
preindustriala, altul in societatile dezvoltate de astazi decat in cele subdezvoltate, altul in diferite regiuni ale
aceleiasi tari, altul si altul la oameni cu ocupatii si moduri de viata diferite,etc.Din acelasi motiv, in cele din
urma, insasi distinctia dintre saracia absoluta si cea relativa este relativa, minimul de subzistenta fiind si el ,,
social “.