România comunistă[modificare 

| modificare sursă]

România în 1967

Articol principal: România socialistă.

La 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română, după ce, în contextul
ocupării României de către armata sovietică, regele Mihai I a fost forțat să abdice, stabilindu-se
în Elveția, la Versoix.
La data de 23 mai 1948 are loc ultima cedare teritorială în favoarea Uniunii Sovietice: Ana
Pauker semnează un proces-verbal secret în urma căruia Insula Șerpilor este cedată statului
vecin de la Răsărit.
La începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-și afirme o oarecare
independență față de Uniunea Sovietică. Ceaușescu a devenit președintele Partidului Comunist
Român în 1965 și șef al Statului în 1967. Denunțarea de către acesta a invaziei sovietice în
Cehoslovacia din 1968 și o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei imagini
pozitive a dictatorului, atât în vest, cât și acasă. Seduși de politica străină aparent „independentă”
a lui Ceaușescu, liderii vestici au avut o poziție ambiguă față de un regim care a devenit la
sfârșitul anilor 1970 din ce în ce mai despotic și imprevizibil. Creșterea economică rapidă
antrenată de creditele externe a lăsat loc încet-încet unei austerități răstălmăcite și a unei aspre
represiuni politice interne.
Conducerea lungă, de peste două decenii, a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în
ce mai austeră în anii 1980.
După prăbușirea comunismului în restul Europei de Est în toamna anului 1989, un protest de la
mijlocul lui decembrie din Timișoara a fost intrumentalizat împotriva regimului ceaușist de înșiși
apropiații acestuia, provocând în capitală o revoltă populară concomitentă cu lovitura de stat dată
de Ion Iliescu, Petre Roman, Vasile Milea, Victor Stănculescu și alții pe 22 decembrie. Ceaușescu
a fost arestat imediat, și, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu soția sa pe 25
decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de persoane au fost ucise în luptele de stradă în care
atât armata cât și populația erau convinși că apără „Revoluția” împotriva unor pretinși „teroriști” ai
lui Ceaușescu, trăgând în realitate unii într-alții, lucru pentru care autorii loviturii de stat au fost
considerați ca responsabili, fără însă ca o manipulare voită să poată fi dovedită. O coaliție de
guvernare improvizată condusă de Ion Iliescu a format atunci Frontul Salvării Naționale (FSN),
care s-a instalat la putere și a proclamat restaurarea democrației și a libertății și dorința sa de a
ajunge la un „socialism uman și științiifc”, dorință la care a renunțat după numai câteva zile pentru
a promova economia de piață. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai importante
măsuri nepopulare ale lui Ceaușescu, precum interzicerea avortului, au fost abrogate.
Articol principal: Revoluția română din 1989.