Romania in spatele Cortinei de fier

Cortina de Fier a însemnat o barieră politică, militară și ideologică care a fost ridicată de
Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a se izola pe sine și
statele aliate dependente din Europa Centrală și de Est de contactul deschis cu Vestul și alte
zone care nu erau comuniste. Termenul acesta a fost folosit ocazional ca metaforă încă din
secolul al XIX-lea, dar s-a evidențiat abia după ce a fost folosit de fostul prim-ministru britanic,
Winston Churchill, într-un discurs ținut în orașul Fulton, Missouri din SUA, la data de 5 martie
1946 când a spus despre statele comuniste că „de la Stettin din Marea Baltică până la Trieste în
Marea Adriatică s-a coborât o cortină de fier de-al lungul continentului”.
România a facut parte din zona sovietica de influenta între 1944 si 1990. Europa de Est a fost
una din mizele principale atât pentru Al Doilea Razboi Mondial, cât si pentru situatia
postbelica, în care lumea s-a gasit între o pace ratata si un razboi nedeclarat — Razboiul Rece.
Conducerea Uniunii Sovietice în frunte cu I.V. Stalin a solicitat constant aliatilor anglo-saxoni
prezenta pe granita vestica a unor tari „prietene” si „democratice”. Ca urmare, iesirea din razboi
a satelitilor Germaniei s-a facut prin negocierea cu Uniunea SovieticaDe aceea s-a aratat
interesat doar de victoria militara; nu a înteles importanta victoriei politice, adica pastrarea
Uniunii Sovietice în granitele ei din 1938. Gândind astfel, Roosevelt a dat libertate generalilor
sa rateze ajungerea la Berlin si Praga. Ca urmare, Armata Rosie intra în inima Europei si devine
cea mai semnificativa forta militara în zona.
Politica externa a româniei a fost marcata de faptul ca, pentru 45 de ani, s-a situat în
zona sovietica de influenta. Aceasta a însemnat relatii privilegiate cu Uniunea Sovietica si cu
„tarile surori” — celelalte state din zona sovietica — si ruperea relatiilor cu Occidentul;
încadrarea României în Biroul Comunist de Informare (Cominform; octombrie 1947–17 aprilie
1956). Apartenenta la aceasta structura si mai ales relatiile cu Uniunea Sovietica aveau
semnificatia unei integrari ideologice; apartenenta la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
(CAER), intre ianuarie 1949 si iulie 1991 are valoarea integrarii economice. Integrarea militara
se încearca prin Pactul de la Varsovia (14 mai 1955–31 martie 1991). Pentru România, se
întrerupea temporar efortul de mai bine de un veac de racordare la valorile occidentale. Pe plan
politic, se impune progresiv modelul sovietic, caracterizat prin dictatura partidului unic.
Desfiintarea proprietatii private si planificarea rigida formeaza notele distincte pe plan
economic. Reasezarea societatii prin eliminarea claselor „exploatatoare” si instalarea dictaturii
proletariatului formeaza substanaa experimentului social. Exista unele elemente care disting
România în ipostaza de tara situata în spatele Cortinei de fier. Destinele Partidului Comunist,
ajuns partid unic, sunt conduse de Gh. Gheorghiu-Dej (1945–1965) si de Nicolae Ceausescu
(1965– 1989). Ei ajung la conducere în conditiile afirmarii puterii militare sovietice drept cea
mai semnificativa în zona. Încercarea de a dobândi si o legitimitate interna apare logica.
Ostilitatea surda fata de URSS — care exista în toate tarile Europei de Est — trebuia
transformata în actiune politica de indepartare de Moscova. O regula nu putea fi si n-a fost
încalcata: evitarea destramarii ideologice. Daca s-ar fi încercat liberalizarea vietii politice si
trecerea la pluralism, Uniunea Sovietica putea interveni în forta si impune conducatori atasati
liniei sovietice; frontiera comuna constituia, din acest punct de vedere, un avantaj pentru
sovietici.
 Incetarea din viata a lui Stalin (5 martie 1953) pune blocului socialist problema
schimbarii metodelor în interiorul Uniunii Sovietice si în relatiile acesteia cu „tarile surori”.
Destalinizarea reactiveaza divergente pâna acum tinute sub control, cu China, spre exemplu. Pe
de alta parte, impulsioneaza departarea tarilor din zona ei de influenta de Moscova
(desatelitizarea). Acesta este fondul pe care în România se ajunge de la reusita negocierii
plecarii unitatilor Armatei Rosii de pe teritoriul national (1958) la Declaratia din aprilie 1964,
perceputa în tara si în exterior drept o declaratie de independenta. Era vorba de o autonomie
pronuntata în directia dobândirii unei suveranitati limitate. România se opune în CAER
încercarii de constituire a autoritatii supranationale, care ar fi condamnat-o la permanentizarea
subdezvoltarii în calitate de tara producatoare de materii prime. Toate gesturile componente ale
liniei românesti de construire a socialismului, inclusiv politica de industrializare, nu convin
Moscovei, dar le tolereaza, de vreme ce nu erau semne de erezie ideologica. Pretul platit pentru
aceasta rostire a unui punct de vedere românesc, a legitimarii nationaliste a puterii (national-
comunism), a fost rigidizarea regimului ca regim totalitar, despotic; trebuia demonstrat
Moscovei ca nu exista riscul defectiunii României, modalitatea unica a mentinerii puterii. Pe de
alta parte, conducatorii români semnaleaza la un moment dat inutilitatea Pactului de la Varsovia
— baza juridica a interventiei în forta în caz de nesupunere a unei tari; nu l-au parasit, dar
România n-a mai participat la manevrele anuale menite sa-i sublinieze prezenta si autoritatea.
Mai mult: România n-a participat la interventia din august 1968 împotriva Cehoslovaciei, tara
în care procesul de liberalizare a fost apreciat la Moscova drept periculos pentru sistem si chiar
pentru Uniunea Sovietica. Despotismul a îndepartat partidul de societate, de opinia publica, de
Occident si aceasta explica prabusirea din decembrie 1989. Este adevarat ca au existat momente
de particularizare accentuata a regimului comunist în România situata în spatele Cortinei de
fier. Sovietologul Adam B. Ulam remarca: „În 1964–1965, România era singurul stat din lume
care se putea lauda cu urmatoarea combinatie de realizari: era aliata a Uniunii Sovietice, era
prietena cu China si era statul comunist ale carui relatii diplomatice si comerciale cu Occidentul
se îmbunatatisera si erau în expansiune”.