BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.

TEMA 1: CONCEPŢII DE BAZĂ PRIVIND INVSTIŢIILE

1. Conceptul de investiţie
2. Clasificarea investiţiilor
3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice

Cuvinte-cheie: investiţie, investiţii reale, investiţii de capital, investiţii de portofoliu, investiţii publice,
investiţii individuale, investiţii productive, investiţii strategice, investiţii obligatorii, investiţii nete,
investiţii brute, subiectul investiţiei, obiectul investiţiei, eficienţa investiţiilor, efort investiţional.

1. Conceptul de investiţie
Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la
dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi
promotor al dezvoltării economice contemporane.
Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în limbajul
economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea
ca însăşi etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând
definiţiile existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt tratate în
mod diferit.
Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în fapt, cheltuirea
unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, fără îndoială, că noţiunea
de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens
îngust”.
În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani
anumită, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit
capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în
scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele
venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării
unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect,
investiţia este, mai de grabă, un factor de acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da
activităţii economice şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.
Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli
făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este, în
majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată.
Este destul de cunoscută şi definiţia dată de Pierre Masse: „Investiţiile reprezintă o renunţare la o
satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe
scurt, investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.
În afară de aceasta, pot fi prezentate şi alte opinii asupra subiectului abordat.
Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe,
inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau
modernizarea capitalurilor fixe existente.
Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de antreprenoriat
sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.
Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare şi
modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la consumuri actuale sigure, dar mici şi
neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari şi într-o structură modernă, mai aproape
de opţiunile utilizatorilor, dar probabile.
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în
activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit”, iar activitatea
investiţională - ca „activitate de efectuare a investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în
legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii
investiţionale şi trăsăturile ei.
1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se explică faptul că orice investiţie
necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi
acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind
atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Şi francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii şi afirmă că investiţiile reprezintă renunţarea la
resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare de obţinere a unor noi resurse, evident mai
mari.
Economiştii R.Heline şi O.Poupart-Lafarge susţin că prin investiţie se afectează resurse pentru
realizarea anumitor obiective industriale sau financiare în vederea obţinerii unor beneficii pe o perioadă
mai îndelungată.
2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se angajează în efectuarea de
imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare
decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în
momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială bănească,
ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:
– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă
financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
– sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice,
oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.
4. În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături moderne ale
activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
Trăsăturile clasice:
• diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii efectelor şi
momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale;
• sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat;
• efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele unui proiect de investiţii;
• ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau deja finalizată,
provocând pierderi totale sau parţiale.
Trăsăturile moderne:
• investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea unor active fizice sau
financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului de investiţii;
• reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea unei investiţii,
durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic,
economic etc.
5. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva nou, de progres,
aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior,
adică investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii şi consecinţe în plan managerial, dintre care ne
mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm mai seminificative:
1. Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie dimensionat, previzionat şi argumentat
pentru a fi susţinut de către cei care trebuie să-l facă.
2. Investiţia vizează un viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific şi realist, prin studii complexe,
pertinente.
3. Sursa de finanţare a investiţiilor o reprezintă o renunţare la consumuri actuale posibile şi sigure, în
favoarea unor consumuri viitoare, mai mari, mai performante, dar probabile.
De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită sub mai multe puncte de vedere: economic,
contabil, financiar, juridic şi psihologic.
În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie
superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă, investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că toate
valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.
Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung.
Imaginea juridică impune condiţia, că în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială
directă nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele
întreprinderii.
Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje
viitoare.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
 timpul
Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul investirii şi cel al
obţinerii profiturilor există un decalaj în timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat
prin momente bine definite.
 riscul
Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi
oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil,
efectele presupun numai speranţe.
 conţinutul material concret al efortului investiţional
Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse
diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse
umane etc.
 eficienţa
O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele / suma totală absolută a încasărilor
viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

Principalul subiect al investiţiei este investitorul.

În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată în
activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.
Valorile care se investesc, cuprind, conform legislaţiei Republicii Moldova, următoarele:
 mijloace băneşti;
 drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi alte drepturi reale;
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
 orice drept acordat în baza legii sau contractului, orice licenţă sau autorizaţie acordata în
conformitate cu legislaţia în vigoare, inclusiv concesiuni de cercetare, cultivare, extragere sau explorare
a resurselor naturale;
 drepturi derivate din acţiuni, părţi sociale sau alte forme de participare în societăţi comerciale;
 drepturi de creanţe monetare sau alte forme de obligaţii faţă de investitor ce au valoare economică şi
financiară;
 drepturi de proprietate intelectuală: dreptul asupra obiectelor de proprietate industrială (brevete de
invenţii, modele de utilitate, mărci de produs şi mărci de serviciu, denumiri de firmă, denumiri de
origine ale produselor, desene şi modele industriale, brevete pentru soiuri de plante, topografii ale
circuitelor integrate), dreptul de autor şi drepturile conexe, secretul comercial (know-how), goodwill.
Investitorii autohtoni fac investiţii sub formă de mijloace băneşti numai în moneda naţională a
Republicii Moldova, iar investitorii străini şi în alta valută convertibilă.
Subiecţii afiliaţi investiţiei, includ:
o antreprenorii (în cele mai dese cazuri – întreprindere specializată de construcţie-montaj, a cărei
ofertă a fost acceptată în scris de investitor);
o proiectanţi (persoana juridcă desemnată de investitor pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei
tehnice şi a devizului de cheltuieli);
o ingineri (persoane împuternicite să supravegheze şi să controleze realizarea lucrărilor
investiţionale);
o organele de supraveghere ale statului responsabile de verificarea respectării în proiectele de
investiţii a diferitor norme de protecţie a mediului ambiant, norme sanitare, urbanistice, de combatere a
incendiilor);
o creditori de diferit tip;
o alţi subiecţi afiliaţi (experţi, specialişti şi consultanţi).
Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii.
Astfel, în funcţie de ramura economică dată, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare, de
transport etc.
Investiţiile în fonduri fixe şi în fonduri circulante diferă după termenii de recuperare, ce reies din
caracteristicile specifice acestor tipuri de capital.
Mai există o serie de alte clasificări, despre care va fi vorba în continuare.

2. Clasificarea investiţiilor
Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici
specifice, adică de efectuat clasificarea lor.
În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor, dar câteva dintre ele sunt
recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de economişti. Conform acestor criterii investiţiile se
clasifică precum urmează.
1. După destinaţia fondurilor alocate:
• investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti nemijlocit în
producţie, pentru constituirea unor active materiale şi nemateriale;
În unele surse, investiţiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiţii corporale (achiziţionare de
bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie) şi investiţii necorporale sau
intangibile (licenţe, brevete, know-how).
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
• investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare,
operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor
bancare, în funcţie de care se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;
• investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a administraţiei publice, care sunt
făcute de autorităţile statului;
• investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale indivizilor şi gospodăriilor
acestora.
2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
 investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:
1)investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi
capacităţilor de producţie;
2)investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente;
3)investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice, îmbunătăţirii
randamentelor utilajelor existente;
4)investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
 investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-dezvoltării sau în alte scopuri şi
care au efecte indirecte asupra investiţiilor productive.
 investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări legislative,
sau anumite angajamente luate faţă de alţi agenţi economici.
3. După gradul de risc pe care îl implică:
 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de
menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de
inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi efecte
mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea
noilor produse şi servicii.
4. După locul în care se fac:
 investiţii interne;
 investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru diversificarea
activităţii).
5. După structura lor tehnologică:
 investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:
1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor, cheltuielile de transport, diferite
taxe aferente acestora etc.;
2) cheltuieli de montaj şi de instalare;
3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;
4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ prospecţiuni, studii, cercetări
asupra terenului, precum şi cheltuielile privind achiziţia acestuia etc.;
 cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare, cheltuielile de
pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea
lucrărilor, licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;
 capital de lucru sau fond de rulment.
6. După rolul funcţional pe care îl joacă în cadrul proiectului:
 investiţii directe (sunt acele cheltuieli legate funcţional de obiectivul care se edifică);
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
 investiţii executate în regie proprie (sunt cheltuieli de resurse legate funcţional de investiţia
directă);
 investiţii executate mixt (sunt cheltuielile ce se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se
înfăptuieşte proiectul).
7. După stadiul în care se găsesc:
 investiţii în curs de execuţie;
 investiţii finalizate.
8. După modul de execuţie investiţiile se clasifică în:
 investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările se execută de o
întreprindere specializată de construcţie-montaj cu dotare tehnică şi personal calificat aferent
specificului activităţii lor);
 investiţii executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale invesitorului);
 investiţii executate mixt.
9. După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
 investiţii finanţate din surse proprii;
 investiţii finanţate din surse atrase.
10. Din punctul de vedere al relaţiilor ce se stabilesc între întreprinzător şi sursa de resurse
pentru investiţii, investiţiile, inclusiv cele străine, se grupează în două categorii:
 investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de control asupra
proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);
 investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente pur financiare, fără alte implicaţii în viaţa
proiectului).

Investiţiile mai pot fi clasificte în funcţie de:

- de mărimea efortului investiţional (mari, mici),
- după criteriul importanţei (proprie, de ramură, naţională, mondială),
- după modul de constituire (nete şi brute) etc.

3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice (de sine stătător)

Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui stat este indicată analiza
abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii
macroeconomice.
Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice, inclusiv investiţiile, şi
procesul dezvoltării economice. Investiţiile, în teoriile acestor economişti deţin un rol opus
economisirilor – ele joacă un rol expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea
activităţilor agenţilor economici. Iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea produsului intern
brut. Rata dobânzii este elementul principal care determină activitatea investiţională într-o economie.
De aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi economiile sunt tratate ca două fenomene opuse.
Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea îngustă a factorilor ce
condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la concluzia că rata dobânzii este
determinantul principal al investiţiilor.
O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este posibilă restabilirea (sau
menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor,
cererii globale în economie şi, deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând
prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista categoriilor economice
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le notează cu litere mari: Venitul Naţional,
Consumul, Investiţiile, Economiile.
J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea problemei investiţiilor,
constatând că investiţiile reale sunt determinate, în primul rând, de perspectivele existente la un
moment dat în economie, şi doar în al doilea rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc
perspectivele de profitabilitate, creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea
economică. Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii
este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi invers.
J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În cazul unui nivel constant
al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor de muncă depinde de volumul investiţiilor
curente. La rândul său, acesta este condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a
investi. Această dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes denotă
că întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme economiile în investiţii, decât în
cazul în care se profilează perspectivele obţinerii unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică
situaţia în care rata „sperată” a profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.
După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care determină o creştere atât
de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire a economisirii dorite corespunzătoare
injecţiei financiare iniţiale”.
Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia reală investiţiile sunt
egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a comportamentului colectiv al
consumatorului individual, iar investiţiile – un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În
cazul în care economiile sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi
circulant.
În orice domeniu-economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de dezvoltare. Astfel
investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură:
- sporirea capitalului fix,
- creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor existente;
- crearea de noi locuri de muncă etc.
În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice şi al promovării
factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile materiale necesare
promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor cercetării ştiinţifice în toate domeniile de
activitate, iar prin aceasta se asigură şi perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor
de organizare a producţiei, precum şi înnoirea produselor.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în asigurarea modernizării
întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a economiei naţionale, precum şi a statului depinde, în
mare măsură, de orientarea şi planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să
aparţină ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt timp
recuperarea lor. Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante şi
perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în dezvoltarea economico-
socială a ţării.
În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre principalii indicatori ai
situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii – indicatorul modificării cererii agregate,
volumului producţiei naţionale şi ocupării forţei de muncă. Pentru Republica Moldova, un interes
esenţial prezintă metodele economice de stimulare a investiţiilor în producţie (anii 80-90) ale ţărilor
dezvoltate occidentale, în care a fost efectuată o schimbare radicală a sistemelor de creditare şi
 BAZELE ACTIVITĂȚII INVESTIȚIONALE. Tema 1.
impozitare în scopul liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii financiare a
antreprenorilor de către stat.

Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător N 81-XV din
18.03.2003 (Monitorul Oficial al R.Moldova N 64-66 din 23.04.2003).
2. Buhociu F. şi Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie;
3. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activităţii investiţionale, Editura A.S.E.M., Chişinău,
2004.
4. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii, Bucureşti, 2000.
5. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale, Chişinău, 2002.
6. Подшиваленко Г.В., Киселевa Н.В., Инвестиционная деятельность.
7. „Управление инвестициями”, под ред. В.М.Павлюченко, В.Д. Шапиро, Москва, Высшая
Школа, 1998.
8. Hincu, R., Suhovici, A., Luchian, I. Основы инвестиционной деятельности, Ed. ASEM. -
Chişinău, 2008.