Aparatul urinar reprezinta un complex de organe cu structura diferita, ce au rolul

de a produce si elimina urina in mediul exterior.

Dupa functia pe care o indeplineste fiecare, organele uropoetice se impart in doua
categorii si anume: organe secretorii (rinichii) si organe excretorii, acestea din urma
alcatuind un sistem de canale ce primeste lichidul secretat de rinichi, urmand ca mai
apoi sa fie condus spre mediul exterior.

RINICHII

Rinichii sunt organe parenchimatoase care elaboreaza urina. In numar de doi, unul
drept si altul stang, acestia sunt situati in regiunea toracoabdominala, retroperitoneal, de-
o parte si de alta a coloanei vertebrale, ocupa un spatiu denumit “loja renala”,
corespunzand ultimelor doua vertebre toracale si primelor trei vertebre lombare. Loja
renala este delimitata de o capsula fibroasa.
Cei doi rinichi, prin fata lor posterioara si prin intermediul coastei a XII-a, vin in
raport cu peretele posterior al trunchiului. Pentru fata anterioara raporturile sunt diferite,
astfel ca rinichiul stang vine in raport cu mezocolonul transvers, cu splina, pancreasul si
stomacul, iar in partea inferioara are raport cu colonul descendent si ansele intestinale.
La extremitatea superioara se afla glandele suprarenale.
Rinichii sunt mentinuti la locul lor prin intermediul fasciei renale (invelis
conjunctiv fibros), pediculului renal si presei abdominale.
Forma lor este cea a boabelor de fasole care se privesc prin concavitatile lor.
Acestia sunt alungiti in sens vertical, insa axul lor mare nu este paralel cu planul
mediosagital; el este oblic in jos si in afara. Distanta dintre extremitatile superioare este
de 4 cm si cea care separa extremitatile inferioare este de 6 cm.
Cei doi rinichi nu sunt egali, rinichiul stang fiind in general putin mai voluminos
decat cel drept. Ca dimensiuni, au o lungime de 12 cm, latimea de 6 cm, grosimea de 3
cm si o greutate de aproximativ 150-170 de grame. Cantitatea de sange cuprinsa in
rinichi este de 50 ml.
Dezvoltarea maxima a rinichiului este in jurul varstei de 25 de ani.
Prezentand o mobilitate normala, ei coboara in timpul inspirului si revin in pozitie
normala in timpul expirului. Deplasarea lor se face in sens vertical si este in medie de 3
cm.

Pe sectiune, macroscopic, rinichii sunt alcatuiti dintr-o capsula proprie, fibroasa si

parenchimul renal. La nivelul parenchimului renal se disting doua zone: corticala si
medulara.
1) Corticala renala se afla la periferia parenchimului renal. Ea este constituita
 dintr-o substanta galbuie, presarata cu mici puncte de culoare rosiatica,
reprezentand corpusculii renali Malpighi. In profunzimea corticalei renale
se observa piramidele lui Ferrin, teritorii cu aspect diferit de restul
substantei, orientate cu baza spre limita profunda aU substantei corticale,
iar varful spre portiunea superficiala, insa fara a o atinge.
2) Medulara renala se gaseste in profunzime. Aceasta are o culoare rosiatica si
se caracterizeaza prin prezenta unor formatiuni cu aspect conic, numite
piramide renale (ale lui Malpighi), orientate cu baza spre corticala si varful
spre sinusul renal. Numarul acestora variaza; se gasesc intre 7 si 14
piramide renale. Spatiile cuprinse intre acestea sunt ocupate de prelungiri
are corticalei si poarta numele de coloanele lui Bertin.

Rinichiul este format din reunirea unor segmente numite lobi renali. Fiecare lob
renal are din punct de vedere morfologic cat si functional, aceeasi valoare ca organul in
intregime. El este constituit dintr-o piramida renala medulara, impreuna cu portiunea din
substanta corticala aferenta acesteia.
La randul lor, lobii se impart in lobuli. Se estimeaza ca pentru fiecare lob renal exista
cate 500 de lobuli corticali.
Unitatea morfofunctionala a rinichiului este nefronul. La randu-i acesta este
considerat ca fiind un “rinichi in miniatura”. Se gasesc aproximativ jumatate de milion
de nefroni pentru fiecare rinichi in parte.
Nefronul este lung de 5-6 cm si neregular calibrat: 15-300 microni. In alcatuirea
lui intra doua componente distincte: corpusculul renal si tubul urinifer.
a) Corpusculul renal: se gaseste situat in corticala renala si este fromat din capsula
glomerulara Bowman la care se alatura o retea de capilare arteriale ce constituie
glomerulul renal.
b) Tubul urinifer: elaboreaza urina definitiva plecand de la urina primara. Acesta
incepe la polul renal al glomerului. Are o lungime de 30-50 mm, descriind un traiect
lung si complicat. Se imparte in patru segmente dupa cum urmeaza:
1) Tubul contort proximal: cel mai lung si cel mai gros segment avand
ca rol absorbtia apei, potasiului, fosfatului, glucozei si clorului din
urina primara.
2) Ansa lui Henle: contribuie la elaborarea urinii mai concentrate prin
resorbtia apei.
3) Tubul contort distal: responsabil cu reglarea pH-ului si concentratia
calciului. La acest nivel se realizeaza resorbtia sodiului. Tubul
contort distal este impermeabil pentru apa.
4) Tubul colector: se deschide la nivelul papilei renale

Vascularizatia rinichilor prezinta un interes considerabil din punct de vedere

anatomic si functional asigurand nu numai vitalitatea cat si functionalitatea sa.
Vascularizatia arteriala este asigurata de catre artera renala ce are originea la nivelul
aortei abdominale. In cazuri restranse, exista posibilitatea ca un rinichi sa primeasca si 2
sau 3 artere renale. Ca ramuri colaterale, din artera renala se desprind artera suprarenala,
arterele ureterale superioare pentru 1/3 superioara a ureterului, ramuri nodulare pentru
nodulii limfatici lomboaortici si ramuri capsuloadipoase.
In ceea ce priveste vascularizatia venoasa, sangele este colectat de venele renale,
dreapta si stanga, situate anterior arterei renale si pelvisului renal. Reteaua venoasa
perirenala este reprezentata de venele capsuloadipoase. Acestea formeaza o arcada aflata
pe marginea laterala a rinichiului. Avand numeroase anastomoze cu reteaua venoasa
renala cat si cu retelele venoase ale organelor invecinate, respectiv : venele colice,
venele suprarenale inferioare, venele ureterale superioare, venele lombare si azigos, in
cazul obstruarii venei renale, sangele venos din rinichi poate fi dirijat in circulatia
perirenala si de aici in circulatia venoasa generala.
Circulatia limfatica este asigurata de doua retele, superficiala si profunda. Reteaua
superficiala este dispusa imediat sub capsula renala si dreneaza limfa catre ganglionii
lomboaortici. Reteaua profunda incepe la nivelul glomerulului renal, urmand acelasi
traiect ca al vaselor sanguine. In acest caz limfa este drenata catre ganglionii aflati pe
flancul stang al aortei, cei situati inaintea si inapoia venei cave inferioare.
Inervatia rinichilor este vegetativa, nervii provenind din plexul solar, din micul
nerv splanhnic, cat si din cel inferior. Toate aceste elemente ajung in plexul aorticorenal,
de unde pleaca filete nervoase ce patrund in parenchimul renal, dispuse pe traiectul
vaselor de sange, unde se organizeaza in doua grupe, unul anterior si altul posterior.

CAILE EXCRETORII

Caile excretorii reprezinta compartimentul ce primeste lichidul secretat de rinichi

si il conduce in afara organismului. Acest complex este alcatuit din urmatoarele
componente: calice, pelvis renal, ureter, vezica urinara si uretra.

CALICELE RENALE

Sunt reprezentate de organe tubulare musculomembranoase situate in sinusul

renal. Dupa forma si dimensiuni, acestea se impart in doua categorii: calice renale mici
si mari.
Calicele mici au forma cilindrica; ele se gasesc in sinusul renal in numar de 7-14,
unde se insera cu extremitatea periferica in jurul papilelor renale. Extremitatile lor
centrale conflueaza, alcatuind calicele mari.
Calicele mari se mai numesc si primare, sunt in numar de trei, fiind dispuse
superior medial si inferior.
 PELVISUL RENAL

Numit si bazinet, reprezinta o formatiune cavitara, aparut odata cu trecerea la

ortostatism, cu forma triunghiulara orientata cu baza lateral iar varful iesind prin hilul
renal. Acesta este indreptat medial si in jos.
Aproximativ jumatate din bazinet este situat intrarenal, in interiorul sinusului in
care se deschid calicele mari. Cealalta jumatate este extrarenala si tine de la hilul
rinichiului pana la continuarea cu ureterul. Bazinetul este captusit de o tunica mucoasa.
Are rol de “rezervor” cu o capacitate fiziologica de 5-6 cmc, o inaltime de 10 mm si o
latime de 20mm.

URETERUL

Ureterul este un conduct musculomembranos lung de 25-30 cm cu un calibru

neuniform ce se intinde de la extremitatea inferioara a pelvisului renal pana la vezica
urinara.
In traiectul sau parcurge succesiv regiunea lombara, portiunea mediala a regiunii
iliace, apoi il regasim in regiunea pelvina. In concluzie, ureterului ii putem descrie doua
portiuni: abdominala -de la nivelul pelvisului pana la intrarea in micul bazin; si pelvina.-
de la intrarea in micul bazin pana la vezica urinara.
La locul de jonctiune dintre ureter si vezica, intre acestea se formeaza un unghi
ascutit, ureterul patrunzand oblic prin peretele vezicii pe o distanta de 1-2 cm, unde se
deschide printr-un orificu pe fata interna a acesteia. Aceasta dispozitie permite ca in
momentul contractiei peretelui vezicii pentru eliminarea urinei, orificiul ureterului sa se
inchida datorita compresiei si astfel urina nu se mai poate intoarce in ureter.
Dupa cum am amintit si anterior, calibrul ureterului este neuniform. In traiectul
sau prezinta trei ingustari. Prima stramtoare, se afla la origine si este numita coletul
ureterului. Cea de-a doua stramtoare, numita si stramtoarea iliaca, se afla la intersectarea
ureterului cu vasele iliace, iar ultima stramtoare, cea vezicala se gaseste la varsarea
acestuia in vezica urinara. Intre aceste ingustari, diametrul ureterului este mai larg,
asemanandu-se cu o succesiune de fuse.
Traiectul ureterului de asemenea nu este rectiliniu, el descriind o serie de curburi,
atat in sens frontal, cat si in sens sagital. La nivelul ureterului abdominal observam o
curbura cu convexitatea dispusa medial si anterior, asa incat cele doua uretere, drept si
stang au tendinta de apropiere in regiunea lombara. La nivelul vaselor iliace acesta
prezinta o curbura cu convexitatea orientata anterior.
Avand o dispozitie diferita in functie de sex, ureterul pelvin la femeie descrie o curbura
dubla: una convexa lateral, orientata cu varful la nivelul spinei ischiadice, iar cea de-a
doua, cu varful la nivelul intersectarii cu artera uterina.
Din punct de vedere structural, peretele ureterului este alcatuit din trei tunici.
Tunica interna sau mucoasa, captuseste ureterul, in sus se afla in continuarea
mucoasei bazinetului, iar in jos se continua cu mucoasa vezicii urinare. Ea este alcatuita
dintr-un epiteliu stratificat ce nu prezinta membrana bazala.
Tunica medie, sau cea musculara prezinta fibre netede, circulare si longitudinale.
Adventicea, sau tunica externa, este formata din tesut conjunctiv elastic.
Vascularizatia ureterului este asigurata de trei artere ureterale, superioara, mijlocie
si inferioara.
Artera ureterala superioara isi are originea din ramul prepielic al arterei renale. Artera
ureterala mijlocie poate avea origini diferite, ea poate veni fie direct din aorta, fie din
arterele iliace comune sau din iliaca interna, iar ultima, artera ureterala inferioara,
provine din artera uterina. Toate acestea se anastomozeaza formand in jurul si in
grosimea peretelui ureterului un adevarat plex arterial.
Venele sunt omoloage arterelor si se varsa in vena cava inferioara, in venele iliace
si genitale.
In functie de ganglionii spre care este drenata limfa, putem afirma ca limfaticele
ureterului se impart in trei grupe dupa cum urmeaza: cele ce provin din 1/3 superioara
dreneaza limfa catre ganglionii lomboaortici superiori, cele ce provin din 1/3 medie
merg catre ganglionii lomboaortici si iliaci, iar cea de-a treia grupa, o reprezinta
limfaticele din 1/3 inferioara ce se indreapta catre ganglionii limfatici interni.
In ceea ce priveste inervatia, in cazul sexului feminin, nervii provin din filete
vegetative ce apartin plexului aorticorenal si hipogastric.

VEZICA URINARA

Organ cavitar musculomembranos, vezica urinara reprezinta o piesa intermediara intre

ureter si uretra, organ in care este depozitata urina intre doua mictiuni.
Are forma ovoida in stare de plenutudine, si forma de cupa atunci cand este goala.
Vezica urinara prezinta 4 portiuni: varful vezicii, corpul vezicii, fundul sau baza si colul sau
gatul.
Situata in etajul pelvin, aceasta este asezata deasupra planseului pelvin, inapoia simfizei
pubiene si inaintea aparatului genital, care o separa de rect.
Spatiul ocupat de aceasta se numeste loja vezicala, delimitat astfel: anterior este situata
simfiza pubiana si ligamentele pubovezicale, posterior se afla organele genitale, lateral muschii
obturatori interni si muschiul levator anal, iar superior peritoneul parietal cu cele doua funduri
de sac. Inferior se afla planseul pelvin si organele infravezicale, la barbat.
Ca dimensiuni, putem aprecia ca vezica in stare de plenitudine are diametrul vertical
aproximativ 10 cm, cel transversal 9 cm, diametrul anteroposterior 7 cm si o capacitate de 250-
300 ml.
 Vezica este tinuta in poztie morfologica in loja sa prin multiple elemente si anume:
uracul, ce reprezinta restul supravezical al alantoidei, este un cordon fibros, intins de la varful
vezicii la cicatricea ombilicala si are rol de suspendare al vezicii la peretele abdominal anterior.
Un alt mijloc de sustinere este si ligamentul ombiliacal medial. Acesta este un manunchi
de cordoane fibroase ale arterelor ombilicale.
Ligamentele anterioare pubovezicale au si ele un rol important, in numar de 2, ele se
intind de la colul vezical la fata posterioara a simfizei pubiene. In alcatuirea lor intra fibre
conjunctive, musculare si numeroase vene. Acestea au o consistenta elastica, fapt ceea ce
permite deplasarea concomitenta a colului vezical in jos si inapoi, in timpul contentiei
fiziologice.
Ligamentele posterioare sau vezicogenitale sunt formatiuni conjunctivo-musculare ce
fac legatura intre fundul vezici si organele genitale interne.
Un alt element deosebit de important, este si teaca viscerala vezicala, un element
conjunctivo-fibromuscular ce inveleste vezica si o fixeaza la ombilic si la planseul pelvin.
Aceasta are forma conica, dispusa cu varful orientat catre ombilic si baza spre vezica urinara,
continand atat vezica cat si uracul.
Prin intermediul lojei vezicale, vezica urinara are rapoarte cu organele pelvine. Loja
vezicala fiind umpluta cu tesut celular lax, permite miscarile de umplere cat si de golire. Cand
vezica urinara este plina, aceasta prezinta patru fete, un varf si o baza, dupa cum urmeaza:
Fata anterioara, este fata chirurgicala a organului si vine in raport cu peretele abdominal
anterior prin intermediul fasciei ombilico-prevezicale.
Fata posterioara priveste in us si inapoi, este acoperita de peritoneu prin intermediul
caruia vine in raport cu organele din cavitatea peritoneala, respectiv: ansele ileale, colonul
pelvin si la femeie, uretul. La sexul masculin in schimb, fata posterioara vine in raport cu
veziculele seminale,ductele deferente si cu rectul.
Fetele laterale sunt si ele partial acoperite de peritoneu. Acestea vin in raport cu
cordoanele arterelor ombilicale, iar la barbat cu ductele deferente.
Varful vezicii are raport cu peritoneul si cu uracul. In ceea ce priveste baza si colul
vezical, acestea au rapoarte la sexul feminin cu fata anterioara a vaginului, pe care se sprijina,
iar la barbat cu baza prostatei, veziculele seminale si cu triunghiul interdeferential.

ANATOMIE MORFOFUNCTIONALA

Fiind un organ cavitar, vezica are pereti ce sunt alcatuiti din patru tunici.
Tunica externa este constituita din seroasa peritoneala si teaca viscerala vezicala.
Aceasca nu acopera in intregime vezica, cu numai o portiune din peretele anterior, o parte din
peretele posterior si partea anterioara a fetelor laterale.
Cea de-a doua tunica este cea musculara, formata din fibre netede, dispuse in trei
straruri. Stratul superficial prezinta fibre longitudinale, cel mijlociu este format din fibre
circulare ce se continua cu fibrele muschiului sfincter neted al vezicii, iar ultimul strat, cel de-al
treilea, intern, prezinta fibre plexiforme.
Tunica submucoasa este laxa si permite decolarea mucoasei, ea este mai densa la nivelul
trigonului vezical.
Mucoasa vezicii urinare prezinta un epiteliu pseudounistratificat si un corion.
Fata interna a vezicii prezinta trei orificii. Unul dintre ele este orificiul ureteral, aflat
median, dispus la partea anterioara a bazei vezicii. El reprezinta in mod uzual unctul cel mai
decliv, cand persoana se afla in ortostatism. Acest orificu este cunoscut sub numele de col, cu
toate ca nu exista la acest nivel o depresiune infundibuliforma care sa justifice aceasta
denumire.
Orificiile ureterale sunt situate posterior si lateral de colul ureteral. Acestea sunt plasate
la aproximativ 3 cm de acesta si la 9 mm de linia mediana. Au aspect oblic, dar nu in mod
obligatoriu. Cele trei puncte determina formarea trigonului vezical, limitat posterior de un pliu
transversal care reuneste cele doua orificii ureterale. Pe partile laterale, trigonul vezical este
delimitat de doua ridicaturi mai putin evidente, denumite pliuri uretroureterale, cauzate de
ridicarea mucoasei de catre fibrele longitudinale ale vezicii urinare. Inapoia trigonului vezical,
baza vezicii prezinta o usoara depresiune, ce in clinica este denumita bas-fond-ul vezical.
Despresiunea este situata inapoia pliului interureteral. La persoanele de sex masculin, odata cu
varsta si cu cresterea in volum a prostatei, trigonul vezical ascensioneaza si bas-fond-ul vezical
se adanceste. Aici se colcteaza urina sau pot sa stationeze calculi vezicali.
Vascularizatia vezicii urinare are mai multe surse. Artera ombilicala da nastere arterei
vezicale superioare, artera iliaca interna trimite artera genitovezicala ce va furniza artera
vezicala inferioara. Artera pudendala interna trimite catre vezica artera vezicala anterioara ce
trece prin fasciculele ligamentului pubovezical. Toate arterele vezicale dau nastere la trei retele:
perimusculara, submucoasa si subepiteliala, cea din urma fiind vizibila la examenul
cistoscopic.
Venele se grupeaza in plexuri ce conflueaza in vena hipogastrica.
In ceea ce priveste limfaticele, acestea dreneaza in mai multe directii astfel ca cele
anterioare se indreapta catre ganglionii retropubieni, cele laterale catre ganglionii hipogastrici
iar cele posterioare la ganglionii presacrati.
Fiind un organ sensibil si contractil prevazut cu sfinctere, vezica are o inervatie
complexa, nervii provenid din plexul hipogastric, ce primeste nervii presacrati si simpatici
sacrati, dar are si fibre senzitive de la primii doi nervi lombari, precum si de la ramurile
anterioare ale nervilor sacrati 2, 3 si 4. Acestia ajung la vezica pe fata posterolaterala a acesteia,
patrunzand in teaca viscerala de unde se distribuie musculaturii si submucoasei.

URETRA FEMININA

Facand legatura dintre vezica urinara si mediul extern, uretra reprezinta ultimul segment
al cailor excretorii, avand ca rol eliminarea urinei. Este situata dedesubtul vezicii urinare,
inapoia simfizei pubiene. Aceasta traverseaza diafragma urogenitala si este pozitionata inaintea
vaginului.
Ca forma, uretra are aspectul unui segment cilindric, usor dilatat in portiunea mijlocie.
Cu o lungime de aproximativ 30-40 de cm, ea se mareste in timpul sarcinii, atunci cand vezica
trece in etajul abdominal. Este un organ foarte extensibil, mai ales in partea mijlocie, orificiul
inferior fiind putin dilatabil. Ca origine, uretra pleaca din colul vezical, indreptandu-se oblic in
jos, oblic dinapoi inainte, aproape paralel cu traiectul vaginului pe care se aplica. Uretra se
termina prin orificiul ureteral extern, denumit si meat urinar, situat la circa 2 cm inapoia
glandului clitoridian si inaintea tuberculului vaginal.
 Meatul urinar are un diametru de aproximativ 3-4 mm si forma variabila, de la fanta
longitudinala, la forma stelata. Marginile sale sunt proeminente si poarta numele de papila
ureterala.
Uretra feminina este mentinuta in pozitia sa fiziologica de mijloace de fixare precum
conexiunile cu vaginul si perineul. Anterior este fixata la pubis prin ligamentele pubouretrale,
iar lateral, deasupra planseului pelvin ea este cuprinsa in teaca viscerala urinara. Posterior avem
lame conjunctive si musculare ce sustin uretra si o fixeaza la peretele vaginal anterior.
Din punct de vedere al rapoartelor, putem imparti uretra in doua segmente: cel pelvin,
care reprezinta 4/5 din lungimea acesteia, segment in care uretra este inconjurata de sfincterul
neted si cel striat, si segmentul perineal, corespunzator ultimei portiuni, mai exact 1/5 din
lungimea totala, unde ea este alipita peretelui anterior al vaginului.
Morfofunctional, peretele uretrei este constituit din doua tunici concentrice, respectiv
mucoasa si musculara. Tunica mucoasa captuseste interiorul uretrei, este subtire si alcatuita
dintr-un epiteliu stratificat prismatic, cu o bogata vascularizatie.
Tunica musculara este formata din fibre netede, dispuse circular la exterior si fibre
longitudinale in interior. Fibrele circulare se condenseaza in partea superioara, urmand ca in
cele din urma sa formeze sfincterul neted.
In ceea ce priveste vascularizatia, aceasta provine din ramurile arterelor vaginale
mijlocii si inferioare si ramul ureteral al arterei pudendale interne. Venele sunt in numar mare si
provin din plexul lui Santorini, precum si din venele bulbare si cavernoase. Limfaticele
dreneaza in ganglionii iliohipogastrici si ilioinghinali iar nervii care asigura inervatia uretrei
sunt cei ce provin din ramura perineala a nervului pudendal intern.