Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ne despart câteva zile de finalul unuia din cei
mai dificili ani din ultimul interval de timp.
A fost un an în care a trebuit să ne redescoperim
și să trăim viața diferit față de cum eram
obișnuiți.
Chiar dacă pandemia globală a lăsat urme adânci în viețile noastre, trebuie să fim optimiști și să mergem
mai departe, pentru că, oricâte încercări îți oferă viața, nu trebuie să ne dăm bătuți.
Pentru mine anul acesta a fost un an al încercărilor. Un an în care a trebuit să regândesc strategia atât la
nivel personal, cât și de business. După cum știți, domeniul HoReCa a fost unul din cel mai greu încercate
sectoare din această pandemie.
La nivel personal am trecut prin două încercări care, chiar dacă nu au fost încununate cu succes,
m-au făcut să lupt și să iubesc și mai mult Bacăul și județul Bacău. Lupta mea pentru bunăstarea
municipiul Bacău și a județului Bacău nu se va încheia nici azi, nici mâine și nici peste 20 de ani.
Din acest motiv doresc să le transmit câteva gânduri celor care sunt la cârma Bacăului și a județului
Bacău, deoarece ajutorul meu este necondiționat și îl voi oferi ori de câte ori mi se va cere. Chiar dacă a
început cu stângul mandatul de primar, domnului Viziteu îi doresc să aplece mai mult urechea la nevoile
și dorințele cetățenilor. Înțeleg că este tânăr, cu dorință de muncă, dar trebuie să accepte că orașele
moderne trec prin schimbări, se transformă și se adaptează necesităților actuale ale locuitorilor, astfel
încât să aibă un nivel ridicat de accesibilitate și servicii cât mai calitative.
Tot pe această cale doresc să îl felicit și să îi mulțumesc domnului Valentin Ivancea, președinte al
Consiliului Județean Bacău, pentru că ajuns în această funcție, nu a abandonat proiectele atât de utile
județului Bacău și luptă cu tărie pentru ele. Mă bucur să văd că prioritare în mandatul său sunt vestita
autostradă A13 (Bacău - Brașov), autostrada A7 (Bacău - Suceava), extinderea și reabilitarea rețelelor de
alimentare cu apă și canalizare, spitalul județean și cel municipal etc.
Doresc să le reamintesc atât senatorilor, cât și deputaților aleși să reprezinte județul Bacău, să lupte fără
oprire pentru bunăstarea județului, indiferent de culoarea politică sau orgolii.
După cum am spus mai sus, chiar dacă încercările mele de a candida nu au fost încununate cu succes,
doresc să le transmit mulțumiri celor care au făcut parte din echipa de campanie, susținătorilor, votanților
și, nu în ultimul rând, celor care nu m-au votat, pentru că doar datorită lor lupta mea pentru Bacău nu se
va încheia.
Superstiţii despre
ce „este bine”
să faci de Anul Nou
Anul 2020 ne-a adus multe necunoscute și agitație pe toate planurile. După ce ne-a întors viața pe dos
și ne-a arătat cât suntem de fragili, din toate punctele de vedere, suntem în pragul în care ne luăm
adio de la anul care va rămâne în istorie sub semnul crizei COVID. În ciuda dificultăților întâmpinate și a
visurilor destrămate, au fost și momente în care am arătat că suntem puternici și încrezători. Am răzbit
prin carantină, am strâns din dinți și am mers mai departe. Și nici virusul nu ne-a ținut în casă! Am ales
pentru viitor. Pentru că speranțele nu mor niciodată. Exercițiul democrației a funcționat, inclusiv în an
de criză sanitară, am mers pe un drum nou, cu speranțe noi. Ne-am pus viitorul în 14. Cel mai probabil,
suntem pe mâini bune. 14 pentru noi! 4 senatori și 10 deputați. Un început de drum care sperăm să ne
ridice din țărâna în care ne-am cam cufundat în ultima vreme. Azi luăm aminte pentru a ști de unde
am plecat, iar peste ani, când vom trage linie, să vedem că s-a construit și că am fost pe mâini bune.