Totalizare Nr-1. Varianta3. Cinev Ruslan Mp-1701. 28.04.2020.

N1. Panaritiu superficial; Forme; Principii de tratament.

Panarițiul - este o inflamație de natură infecțioasă acută ce poate apărea la degete , de regulă la
mână, mai rar la picior, care afectează falanga distală (cu supurații periunghiale), mijlocie sau
proximală.
Panaritiu superficial se dezvolta in grosimea tegumentului si se prezinta sub forma:
- Eritematoasa;
- Flictenulara;
- Antracoida;
Si Panaritii ale falangei distale:
- supuratii periunghiale;
- supuratii bazei unghiei;
- supuratii subunghiale .
1) Panariţiu eritematos – infecţie acută localizată, generată de o inţepătură şi dezvoltată în
grosimea tegumentului, având ca agent streptococul.
Clinic – congestia, durerea spontană şi la palpare.
Tratament – pansamente umede cu soluţii antiseptice ( betadină, etc.)
2) Panariţiu flictenular – acumulare de lichid cu caracter inflamator, între derm şi epiderm, ca
urmare a unor înţepături.
Clinic – flictena cu conţinut seropurulent.
Tratament – se excizează flictena, fără anestezie, şi se fac spălături cu apă oxigenată şi soluţie de
betadină 10 %. Trebuie explorată suprafaţa dermului pentru a depista o eventuală comunicare cu
o colecţie profundă ( abces în „buton de cămaşă” ) şi care va fi evacuată. Pansament zilnic.
3) Panariţiul antracoid( carbuncul, furuncul )– pe faţa dorsală a primei falange prin infectarea
unuia sau a mai multor foliculi pilosebacei.
Clinic – tumefacţie, hiperemie, flictena centrată de un fir de păr urmată de apariţia de secreţie
purulentă.
Tratament – Incizie în cruce când puroiul s-a colectat, cu debridare şi eliminarea sfacelurilor.
Pansament zilnic.
Panariţiile unghiale– cea mai frecventă supuraţie întâlnită la femei după efectuarea manichiurei
fiind localizată în jurul rădăcinii unghiei sau subunghial şi cauzată de Stafilococul auriu.
1) Panariţiul periunghial ( paronichia )– la nivelul cuticulei unghiale şi poate fi unilaterală sau
în potcoavă ( turniola ).
Clinic – dureri locale, hiperemia repliului, apariţia unei flictene şi constituirea pustulei
Tratament – excizia marginii laterale a unghiei, inclusiv rădăcina, precum şi a ţesutului de
granulaţie care o acoperă.
2) Panariţiul bazei unghiei ( eponichia ) – necesită ca tratament incizia pielii de o parte şi de
alta a marginilor laterale ale unghiei ( pe 3 – 4 mm ) cu excizia rădăcinii unghiei ( Kanavel )
3) Panariţiul subunghial ( subonichia ) – puroiul se dezvoltă subunghial fie prin înţepare sub
unghie, fie prin fuzare de la o infecţie periunghială.
Clinic – durere intensă, pulsatilă, accentuată de declivitate şi în timpul nopţii. Netratat, poate
evolua spre evacuare şi cronicizare ( botriomicom ) sau spre profunzime cu apariţia osteitei.
Tratament – se practică avulsia ( excizia ) unghiei, inclusiv a rădăcinii care se scoate de sub pliul
cutanat; pansamente cu unguente cu antibiotice.

N2 Infectia anaeroba neclostridiala; Agentii patogeni; Tabloul clinic; Tratament.

Infectia anaeroba - este un proces patologic polimicrobian provocat de germenii anaerobi. Cel
mai frecvent infecţia anaerobă a ţesuturilor moi este o complicaţie gravă a proceselor ce au loc în
plagă.
Agentii patogeni: Anaerobii nesporogeni sunt cocii grampozitivi(Ruminococcus, Peptococcus,
Peptostreptococcus), bacteriile grampozitive (Actinomyces, Arahiie, Lactobacillus) şi bacterii
gramnegative (Bacteroides, Fusobacterium, Campilobacter).
Tabloul clinic:
Infecţia anaerobă neclostridială a ţesuturilor moi spre deosebire de forma gazoasă a infecţiei
anaerobe se caracterizează prin existenţa eliminărilor seroase sau seroase-hemoragice din
ţesuturile plăgii şi lipsesc simptoamele de inflamaţie clasică a plăgii. La bolnavii cu infecţie
anaerobă a ţesuturilor moi se schimbă vădit starea psihică. Un rol important în geneza
dereglărilor psihice la această categorie de bolnavi î-i aparţine toxemiei. La debutul maladiei
pacienţii sunt excitaţi, neliniştiţi, au logoree. Odată cu dezvoltarea toxemiei bolnavii devin
adinamici, neadecvaţi în timp şi spaţiu. Dezvoltarea şocului toxico-infecţios provoacă pierderea
cunoştinţei bolnavului. Temperatura la bolnavii cu infecţie anaerobă de obicei este ridicată, cu
toate că acest simptom nu este permanent. La bolnavii cu forme locale ale maladiei şi cu
toxemie moderată se poate determina o temperatură subfebrilă.
Tratament:
Tratamentul patogenetic constă din 3 componente:
1. Sanarea focarului din plagă, excluderea factorului bacterian (tratament chirurgical);
2. Neutralizarea acţiunii toxinei circulante în organismul bolnavului;
3. Corecţia schimbărilor funcţionale în organele şi sistemele bolnavului.
Tratament Chirurgical:
- În cazul infecţiei anaerobe neclostridiene intervenţia chirurgicală e necesar de efectuat imediat.
Incizia la piele se efectuează la hotarul focarului de edem sau a pielei modificate şi apoi se
efectuează disecarea ţesuturilor adiacente şi se efectuează minuţios revizia plăgii formate. Din
plagă se înlătură toate ţesuturile, neviabile, sau modificate.
- Intervenţia chirurgicală se asociază cu lavajul plăgii cu soluţie de antiseptic (0,5% dioxidină cu
1 g de metronidazol sau 0,02% Sol. de clorhexidină). În perioada postoperatorie se utilizează
ung. osmotic active, hidrosolubile (levosină, levomecol, Ung. de dioxidină 5%).
Tratamentul antibacterian:
Se utilizează antibioticele: Clindamicină, Augmentin, Sulperazon, Tienam.
Din antiseptici chimici – Dioxidină, Metronidazol.
Terapia antibacteriană se efectuează cu scopul de suprimare (inhibiţie) a activităţii vitale a
aerobilor, care practic întotdeauna însoţesc infecţia anaerobă.
Tratament general:
1. Corecţia dereglărilor funcţionale a organelor şi sistemelor bolnavului.
2. Oxigenarea hiperbarică (oxigenobaroterapia) – se creează condiţii nefavorabile, pentru
anaerobi şi se micşorează hipoxia din organe.
Baroterapia sporeşte acţiunea antibioticelor şi stimulează fagocitoza.
N3 Sepsisul. Tratament.
Sepsisul - este o manifestare patologică cauzată de răspunsul imun masiv, dereglat al
organismului uman în cadrul unor infecții de diferite etiologii, cel mai adesea infecții bacteriene.
Tratament.
Tratamenrul local include :
1. Deschiderea urgentă a focarului purulent prin incizie mare; excizia maximală a ţesuturilor
necrotizate.
2. Drenarea activă a cavităţii purulente nu mai puţin de 7-12 zile cîte 6-12-24 ore.
3. Lichidarea precoce a defectului ţesuturilor: aplicarea suturilor, dermoplastia.
Tratamentul general include:
1. Utilizarea antibioticelor contemporane.
2. Imunoterapia activă şi pasivă.
3.Terapia de infuzii.
4. Hormonoterapia.
5. Detoxicaţia extracorporală: hemosorbţia, plasmosorbţia, limfosorbţia.
6. Baroterapia.
Imunoterapia nespecifică: constă în restituirea elementelor figurate ale sîngelui şi proteinelor,
stimularea producerii lor în organismul bolnavului şi include transfuzii de sânge şi a
componenţilor lui, de masă leucocitară, trombocitară, de preparate proteice – aminoacizi,
albumina şi administrarea stimulatorilor biogeni – pentoxil, metiluracil.
Imunoterapia specifică include administrarea diverselor seruri şi anatoxinei (plazmă
antistafilococică, -globulină antistafilococică, bacteriofag, anatoxina stafilococică).
Întroducerea în organism a plazmei – imunizarea pasivă a orgamismului, iar a anatoxinei –
imunizarea activă.
Din remediile utilizate pentru imunizarea activă mai este cunoscută autovaccina –
imunopreparat împotriva germenului patogen ce a provocat procesul infecţios. Atunci cînd este
jos nivelul de T-limfocite sau ele nu sunt destul de active este indicată administrarea limfocitelor
(masei leucocitare) sau stimularea sistemului de T-limfocite cu aşa preparate cum este decariesul
(levamizon).
Corticosteroizii se utilizează mai ales în tratamentul şocului septic şi a formelor grave de sepsis.
Se utilizează prednizolon şi hidrocortizon. Hormonii au o acţiune hemodinamică,
antiinflamatorie şi antihistaminică. În afară de aceasta este indicat tratamentul cu hormoni
anabolici – nerabol, nerabolil, retabolil, care intensifică anabolismul proteic, reţin în organism
substanţele azotice, ce sunt necesare pentru sinteza proteinelor, caliului, sulfului şi fosforului în
organism.
În ultimul timp se utilizează în tratamentul sepsisului iradierea sângelui intravascular cu lazer.
Se foloseşte lazerul helio-neonic. Lazerul se întroduce în v. Subclavia şi v.Femorală.
Durata procedurii este de 60 min, 5 cure de tratament, cu interval de 2 zile.
N4. Fistule. Clasificare.
Fistula – reprezintă un canal patologic îngust cu pereţii acoperiţi cu epiteliu sau granulaţii, ce
uneşte organul, cavitatea corpului sau cavităţile între ele.
Clasificare:
I. În dependenţă de provenienţă:
1. Congenitale – ca rezultat a dereglărilor de embriogeneză (vicii de dezvoltare)
2. Dobândite:
a) În rezultatul unui proces patologic (traumă, tumoare, maladii inflamatorii), osteomielita
cronică, fistule de ligătură etc. – fistule patologice.
b) Formate pe cale artificială (a vezicii urinare, intestinale).
II. În dependenţă de legătura cu mediul extern:
1. Externe – ce unesc organele interne cu mediul extern (pararectale, duodenale)
2. Interne (între 2 organe cavitare între un organ şi o cavitate)
III. În dependenţă de structură:
1. Labiale – epiteliul mucoasei organului cavitar trece la piele;
2. Granulare – pereţii acoperiţi cu granulaţii;
IV. În dependenţă de caracterul eliminărilor:
1. Urinare;
2. Salivare;
3. Mucoase;
4. Fecaloide;
5. Purulente etc;