Sunteți pe pagina 1din 6

Nr. 9282/25.11.

2020

SCRISOARE METODICĂ
adresată profesorilor de informatică din judeţul Iaşi

Stimați colegi,

Sistemul de învăţământ a trebuit și trebuie să-şi regândească întregul arsenal (conţinuturi,


metode, structuri) prin prisma unor jaloane orientative, extrase din problemele actuale ale
restricțiilor generate de contextul pandemic pe care România îl traversează.

Sub această amprentă, supunem atenției dumneavoastră următoarele aspecte privind


realizarea activităţilor didactice de predare-învățare-evaluare prin intermediul
tehnologiei şi al internetului, cu dorința de a veni în sprijinul cadrelor didactice care
predau Informatică – Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor.

I. Aspecte metodologice privind organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice prin


intermediul tehnologiei şi al internetului în unităţile de învăţământ preuniversitar la
disciplina Informatică

In conformitate cu Ordinul nr. 5545 din 10 septembrie 2020 se vor urmări următoarele
aspecte:

- respectarea prevederilor din planurile-cadru şi ale programelor şcolare în vigoare


ART. 16 (1)

- proiectarea şi organizarea activităţii didactice prin intermediul tehnologiei şi al


internetului cu selectarea informaţiilor/a experienţelor anterioare ale elevilor şi
valorificarea acestora; realizarea/selectarea/adaptarea materialelor/resurselor
specifice pentru facilitarea procesului educaţional; crearea unei comunităţi de
învăţare; aplicarea sarcinilor de lucru, astfel încât să se asigure pentru toţi elevii
dobândirea competenţelor specifice particularităţilor de vârstă; încurajarea
contribuţiilor individuale, a reflecţiei etc. ART. 16 (2)

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
- activităţile didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului vor urmări
dezvoltarea competenţelor elevilor, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, educaţia
remedială, pregătirea elevilor pentru susţinerea evaluărilor şi examenelor naţionale.

- materialele didactice utilizate în format digital manuale şcolare, auxiliare


curriculare aprobate/avizate de către M.E.C., ghiduri, broşuri, platforme, dar şi
diverse aplicaţii, platforme, resurse recomandate de către M.E.C., de către I.S.J. sau
de către conducerea unităţii de învăţământ ART. 17 (1)

În acest sens se recomandă utilizarea în procesul de predare-învățare următoarele:

a. Resurse furnizate de către M.E.C.

- Manualele 3D www.manuale.edu.ro;
- Auxiliare curriculare aprobate/avizate de către M.E.C.
- Platforme Educatiacontinua http://educatiacontinua.edu.ro/; platforma EduCred
https://digital.educred.ro ;
- Ghiduri / broşuri „Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul
școlar 2019 -2020” http://educatiacontinua.edu.ro/repere-metodologice.html
- Strategia privind digitalizarea educației din România 2021 - 2027 - SMART.Edu
(Școală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii digitale)
https://www.smart.edu.ro/
- Programul național „Educația în siguranță” (Hotărârea nr. 756/2020).
- https://ec.europa.eu/education/resources-and-tools/coronavirus-online-learning-
resources_ro

b. Resurse I.S.J. Iași pentru elevi și profesori:

ABC ghiduri rapide


http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/5%20ABC%20Ghid%20rapid%20Teams.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/4%20ABC%20%20Ghid%20rapid%20-
%20ADSERVIO.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/3%20ABC%20Ghid%20rapid%20Classroom.
pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/2%20ABC%20Ghid%20rapid%20Zoom.pdf
http://www.isjiasi.ro/documente/informatica/1%20ABC%20Ghid%20rapid%20Webex.pdf

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
Ghid pentru pregătirea examenului de bacalaureat

http://www.isjiasi.ro/index.php/examene-si-concursuri2/menu-2/1185-ghid-pentru-
pregatirea-examenului-national-de-bacalaureat-2020-informatica

II. Formarea profesorului digital

Se recomandă următoarele oportunităților de formare privind învățarea on-line:

a. M.E.C. „TeleȘcoala profesorilor”, Educație Deschisă pentru toți” – CRED

b. I.S.J. Iași

- derularea proiectului “Profesorul digital - oportunități de formare pentru noua


misiune în școala ieșeană”, proiect derulat prin Centrul de Formare pentru Educaţie
Digitală ISJ Iași, cu sprijinul profesorilor de informatică ieșeni.

- participarea la dialogurile științifice și metodice din cadrul cercurilor pedagogice,


participarea la activitățile “Exemple de Bune Practici“

- dialogul metodic constant cu inspectorii de specialitate și profesorii metodiști, în


cadrul inspecțiilor (on-line) în specialitate sau pentru obținerea gradelor didactice, ca
posibilitate de a împărtăși și promova experiențe și bune practici educaționale, dar și
de a semnala eventuale disfuncții, limitări, în vederea identificării unor soluții de
remediere.

c. C.C.D. Iași, alte organizații acreditate

III. Creșterea calității actului de predare-învățare-evaluare în mediul virtual

În vederea eficientizării și creșterii calității orelor de Informatică/Tehnologia Informaţiei şi


a Comunicaţiilor/Informatică și TIC vă supun atenției următoarele aspecte vizate prin
Ordinul 5545/2020:

a. utilizarea la nivelul unității de învățământ a unei singure platforme (conform


recomandărilor M.E.C. din adresa nr. 36347/26.10.2020), pentru a nu perturba concentrarea
elevilor, cu accent pe alternarea predării sincrone cu cea asincronă -
Ord.5545/2020,ART(2);

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
b. utilizarea constantă a platformei Google Classroom / Microsoft Teams / Adservio în
activitatea de predare-învățare evaluare pentru forma asincron și sincron, astfel încât să
se respecte curba de efort a elevilor şi să se evite supraîncărcarea acestora cu sarcini de
lucru.

c. proiectarea lecțiilor

- în zona Classwork - pentru platforma Google Classroom;

- în zonele Lecții interactive, Teme, Fișiere - pentru platformele Microsoft Teams /


Adservio, cu realizarea activităţilor didactice din perspectiva principiilor curriculare
şi a celor privind învăţarea prin intermediul tehnologiei şi al internetului, urmărindu-
se precizarea duratei pentru fiecare etapă a lecției în schița lecției.

d. monitorizarea constantă a frecvenței elevilor și a gradului de implicare în lecție a


acestora, comunicarea cu părinții, identificarea și aplicarea unor strategii (la nivelul
școlii sau al disciplinei) de susținere a motivației și a interesului pentru învățare;

e. diversificarea activităților de învățare realizate în mediul on-line, cu prioritate a


metodelor de evaluare (elaborarea unor instrumente de evaluare aplicabile prin
intermediul tehnologiei și al internetului);

f. verificarea sistematică, de către cadrul didactic, a modului cum a fost realizate


sarcinile de lucru de către elevi şi încurajarea acestora prin oferirea feedbackului
constructiv/pozitiv cu accent permanent pe proces, soluţii şi pe rezultat, nu pe
consecințe, în procesul evaluării sarcinilor de lucru se recomandă utilizarea unor tehnici
de colaborare în perechi sau în grupuri mici, încurajarea elevilor să aplice
autoevaluarea şi evaluarea reciprocă. Se recomandă ca feedbackul privind activitatea
desfăşurată de elevi să fie în raport cu progresul şi potenţialul fiecăruia (conform Ord.
5545/2020, ART. 19(2) )

g. monitorizarea permanentă a progresului realizat de elevi cu precizarea competențelor


formulate pentru fiecare oră de predare-învățare-evaluare, măsurabile, comunicate
elevilor (ex. în zona Classwork,etc.)

h. realizarea și comunicarea către elevi (pe site-ul școlii/ alte domenii/medii virtuale
accesibile a unor resurselor educaționale deschise pentru activitățile de învățare on-
line, ca instrumente complementare de lucru, care să asigure înțelegerea / fixarea /

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
sistematizarea noilor conținuturi, formarea / exersarea competențelor specifice
disciplinei;

i. proiectarea și aplicarea unor activități suport pentru învățare prin mijloace alternative
(conform ART. 20 din Ordinul nr. 5545/2020 din 10 septembrie 2020).

Desfăşurarea activităţii didactice în comunităţi dezavantajate în care cadrele didactice şi


elevii au acces limitat la tehnologie

În acest sens, considerăm că sunt foarte importante:

a. alcătuirea pachetelor educaționale: selectarea, accesibilizarea și dozarea acelor


conținuturi și sarcini de lucru care se pretează învățării de la distanță; includerea de
explicații clare, logice, de modele/sugestii de rezolvare, fișe de lucru/teme de portofoliu,
miniproiecte, teste de evaluare însoțite de punctaje și bareme; aprecierea realistă a
timpului destinat parcurgerii informațiilor și rezolvării cerințelor (perspectiva orarului
clasei/planificării materiei, a solicitărilor de la celelalte discipline de studio, cât și a
efortului intelectual la care este supus zilnic elevul); includerea unor instrumente de
feedback;

b. asigurarea unui flux săptămânal de transmitere/preluare a pachetelor educaționale


(conform procedurii stabilite de unitatea școlară), insistând pe implicarea și
conștientizarea părinților, a căror eventuală reticență ar conduce la diminuarea
rezultatelor învățării, respectiv creșterea riscului de abandon;

c. evaluarea activității de la distanță a elevilor și transmiterea periodică de feedback către


aceștia și familiile lor.

d. pregătirea elevilor din claselor a XII-a pentru examenul de Bacalaureat 2021, prin
sarcini de lucru/evaluări diferențiate, respectând programele și modelele de subiecte
comunicate oficial de M.E.C. (I.S.J Iași susține ideea unei simulări a examenelor până la
sfârșitul semestrului I, organizarea acesteia este condiționată de evoluția contextului
pandemic).

Observație: În urma inspecțiilor de specialitate efectuate s-a constatat că sunt cadre


didactice care nu utilizează platformele recomandate de M.E.C., forma de comunicare cu
elevii fiind Facebook sau WhatsApp, messenger. În acest sens se recomandă o analiză
atentă, împreună cu conducerea unității școlare, privind oganizarea şi desfăşurarea
activităţilor în mediul virtual asigurând respectarea cerinţelor privind protecţia datelor cu

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro
caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului
European şi al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind
libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecţia datelor), denumit în continuare Regulamentul (UE) 2016/679.

Eficiența și calitatea orei de informatică depind de implicarea fiecăruia dintre noi, cu


responsabilitatea profesională care se plasează, ca de fiecare dată, în zona
profesionalismului, a responsabilității față de elevi și rezultatele acestora, inclusiv din
perspectiva examenului de bacalaureat, precum și a respectului față de valorile școlii și ale
educației, dincolo de restricțiile generate de contextul pandemic.

Cu prețuire și prietenie,

Inspector școlar pentru informatică,


Prof. Emanuela Tatiana Pădurariu

Str. N. Bălcescu nr. 26, 700117, Iași


Tel: +40 (0)232 26 80 14
Fax: +40 (0)232 26 77 05
www.isjiasi.ro

S-ar putea să vă placă și