Sunteți pe pagina 1din 11

CURS 1 (sinteză)

Valorile și obiectivele Uniunii Europene

1. Valorile Uniunii Europene


Potrivit art. 2 TUE, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății,
democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a
drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-
o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate
între femei și bărbați.

2. Obiectivele Uniunii Europene


Articolul 3 TUE
(1) Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale.
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere
interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri
adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea
criminalității și combaterea acestui fenomen.
(3) Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a
Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie
socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă
și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului.
Aceasta promovează progresul științific și tehnic.
Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția
sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor
copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea
între statele membre.
Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea
și dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.
(5) În relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și promovează
valorile și interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. Aceasta contribuie la pacea,
securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare,
comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a

1
drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional,
inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite.
(6) Uniunea își urmărește obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcție de
competențele care îi sunt atribuite prin tratate.

Potrivit art. 21 din Tratatul privind UE (TUE), obiectivele Uniunii sunt următoarele:
(a) apărarea valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și
integrității sale;
(b) consolidarea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a
principiilor dreptului internațional;
(c) menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale, în
conformitate cu scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum și cu principiile
Actului final de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele
externe;
(d) promovarea dezvoltării durabile pe plan economic, social și de mediu a țărilor în curs de
dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;
(e) încurajarea integrării tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea
treptată a barierelor în calea comerțului internațional;
(f) participarea la elaborarea unor măsuri internaționale pentru conservarea și
îmbunătățirea calității mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea
asigurării unei dezvoltări durabile;
(g) acordarea de asistență populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu dezastre
naturale sau provocate de om;
(h) promovarea unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică
și pe o bună guvernare globală.

2
CURS 2
(sinteză)

COMPETENȚELE UE ȘI PRINCIPIILE ORDINII JURIDICE A UE

1. Competențele Uniunii Europene


Competențe exclusive
Înțelesul noțiunii de competențe exclusive își are temeiul juridic în art. 2 TFUE. Potrivit
acestuia, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-un domeniu determinat,
numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să
facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a
actelor Uniunii.
În conformitate cu art. 3 TFUE, Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:
ü uniunea vamală;
ü stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
ü politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
ü conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind
pescuitul;
ü politica comercială comună.
De asemenea, potrivit aceluiași temei juridic, competența Uniunii este exclusivă în ceea ce
privește încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un
act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să își exercite competența internă,
sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica
domeniul de aplicare a acestora.

Competențe partajate
Potrivit art. 2 alin. (2) TFUE, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență
partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și
adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită
competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența. Statele membre își exercită din
nou competența în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o
competență care nu se referă la domeniile de competență exclusive și în cazul când Uniunea este
competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor
membre.

1
Astfel, competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele
domenii principale, stabilite prin art. 4 TFUE:
ü piața internă;
ü politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
ü coeziunea economică, socială și teritorială;
ü agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
ü mediul;
ü protecția consumatorului;
ü transporturile;
ü rețelele transeuropene;
ü energia;
ü spațiul de libertate, securitate și justiție;
ü obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele
definite în prezentul tratat.
Potrivit art. 4 alin. (3) TFUE, în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului,
Uniunea dispune de competență pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea și punerea
în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect împiedicarea
statelor membre de a-și exercita propria competență. De asemenea, în domeniile cooperării pentru
dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competență pentru a întreprinde acțiuni și
pentru a duce o politică comună, fără ca exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect
lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-și exercita propria competență.

Competențe de sprijinire
Potrivit art. 6 TFUE, Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de
coordonare sau completare a acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acțiuni
au următoarele domenii:
ü protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
ü industria;
ü cultura;
ü turismul;
ü educația, formarea profesională, tineretul și sportul;
ü protecția civilă;
ü cooperarea administrativă.

2
2. Principiile ordinii juridice a UE
A. Principiul atribuirii de competențe
Potrivit Art.5 TUE, delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul
atribuirii.
Art.5 TUE: (2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele
competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor
stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține
statelor membre.

B. Principiul subsidiarității
Articolul 5 TUE precizează că exercitarea acestor competențe este reglementată de
principiile subsidiarității și proporționalității.
Conform art. 5 alin. (3) TUE, în temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu
sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele
acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central,
nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi
realizate mai bine la nivelul Uniunii.
Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind
aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură respectarea
principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol.

C. Principiul proporționalității
Articolul 5 alin. (4) TUE reglementează principiul proporționalității.
Astfel, în temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu
depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu Protocolul privind
aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.

D. Principiul cooperării cu bună credință


Temeiul juridic al principiului cooperării cu bună credință este art. 4 TUE. Potrivit acestuia,
Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor
națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce
privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special,
pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și

3
apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă
a fiecărui stat membru.
În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută
reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii
obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.
Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice
măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

4
CURS 3
(sinteză)

PROCEDURILE DE ADOPTARE A ACTELOR JURIDICE ALE UNIUNII EUROPENE

1. Procedura ordinară
În toate cazurile în care tratatele Uniunii Europene1 fac „trimitere la procedura legislativă
ordinară pentru adoptarea unui act”2 se vor aplica prevederile înscrise în art. 294 TFUE. Astfel, în
concordanță cu prevederile alin. (2) al acestui articol, inițiativa legislativă aparține Comisiei. Astfel,
Comisia își are dreptul exclusiv de inițiativă legislativă, prin prezentarea propunerilor de acte
legislative Consiliului și Parlamentului European. De la această regulă, excepție fac domeniile în care
Tratatul nu prevede altfel, în special domeniul privind cooperarea judiciară în materie penală și
cooperarea polițienească. Potrivit art. 293 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, atât timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia își poate modifica propunerea pe tot
parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii.
Pe parcursul a 15 alineate, art. 294 TFUE detaliază desfășurarea procedurii ordinare. Astfel,
procedura se caracterizează prin 4 momente distincte, și anume:
- prima lectură;
- a doua lectură;
- concilierea;
- a treia lectură.
Domenii:
- serviciile de interes economic general (art. 14 TFUE);
- inițiativele cetățenești (art. 24 TFUE);
- aplicarea regulilor de concurență politicii agricole comune (art. 42 TFUE);
- legislația în materia politicii agricole comune (art. 43 TFUE );
- excluderea unui stat membru din anumite activități din sfera de aplicare a dispozițiilor cu
privire la dreptul de stabilire (art. 51 alin. (2) TFUE);
- extinderea beneficiului dispozițiilor cu privire la prestările de servicii la resortisanții unui
stat terț stabiliți în Uniune (art. 56 alin. (2) TFUE);
- liberalizarea serviciilor în anumite sectoare determinate (art. 59 par. 1 TFUE);
- imigrarea și lupta împotriva traficului de ființe umane v (art. 79 par. 2 TFUE);

1
Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
2
Articolul 294 alin. (1) TFUE.

1
- cooperarea judiciară în materie penală (art. 82 par. 1 și 2 TFUE);
- Eurojust (art. 85 par. 1 alin. (2) TFUE);
- Europol (art. 88 par. 2 alin. (1) TFUE);
- măsurile necesare pentru utilizarea monedei Euro (art. 133 TFUE);
- sănătatea publică (art. 168 par. 4 TFUE);
- fondurile structurale (art. 177 alin. (1) TFUE);
- energia (art. 194 par. 2 TFUE);
- statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii (art. 336 TFUE) ș.a.

2. Procedurile speciale
Tratatul de la Lisabona reduce procedurile legislative la două. Astfel, alături de procedura
legislativă ordinară, este reglementată și procedura legislativă specială, procedură prin care, în
cazurile prevăzute de tratate, actele juridice ale Uniunii Europene pot fi adoptate de către Parlamentul
European, cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European.
Particularități ale acestei proceduri:
- pentru adoptarea unui act, prin această procedură, este necesară realizarea unanimității în
cadrul Consiliului, precum și obținerea unei aprobări din partea Parlamentului. În acest fel, statele
membre dispun de un veritabil drept de veto, în timp ce membrii Parlamentului European au un rol
mai mic, deoarece nu mai dețin aceleași atribuții ca în cazul procedurii legislative ordinare;
- rolul Comisiei nu este menționat în mod explicit, însă se poate afirma că executivul Uniunii
Europene își vede atribuțiile sporite, în sensul că, urmare a unui act legislativ3, Comisia poate
interveni în cadrul procedurii, modificând „unele elemente neesențiale” ale actului propus.
Procedura legislativă specială se aplică, îndeosebi, în următoarele materii:
- justiție și afaceri interne:
ü Parchetul european;
ü cooperarea polițienească operațională;
ü măsurile privind pașapoartele;
ü cărțile de identitate;
ü permisele de ședere.
- buget:
ü resursele proprii;

3
„Actele legislative definesc, în mod expres, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe. Elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare,
obiectul delegării de competențe” (Gyula Fábián, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București,
2009, p. 218).

2
ü cadrul financiar multianual.
- fiscalitatea:
ü deplasările de capital către țările terțe;
ü armonizarea legislațiilor privind impozitele indirecte.
- unele aspecte prevăzute în cadrul anumitor politici comune (de exemplu:
ü măsurile de mediu având natură fiscală;
ü programele de cercetare și dezvoltare tehnologică, atunci când
programul-cadru multianual este adoptat potrivit procedurii legislative ordinare;
ü securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor.

3
CURS 4
(sinteză)

ACȚIUNEA ÎN ANULARE ȘI ACȚIUNEA ÎN CARENȚĂ

1. Acțiunea în anulare

Art. 263 și art. 264 TFUE reglementează ACȚIUNEA ÎN ANULARE în fața Curții de
Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor
Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și avizele, și a
actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice față
de terți. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor
Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți.
În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de un
stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetență,
de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme
de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.
În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate
de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care urmăresc
salvgardarea prerogativelor acestora.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea
paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual,
precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și
proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor
acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.
Acțiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după caz,
de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care
reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.
Potrivit art. 264 TFUE, în cazul în care acțiunea este întemeiată, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene declară actul contestat nul și neavenit.
Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele
actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

1
2. Acțiunea în carență
Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene este
realizat pe calea ACȚIUNII ÎN CARENȚĂ. În conformitate cu art. 265 TFUE, în cazul în care, prin
încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia
sau Banca Centrală Europeană se abțin să hotărască, statele membre și celelalte instituții ale Uniunii
pot sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul
articol se aplică, în aceleași condiții, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii care se abțin să
hotărască.
Această acțiune este admisibilă numai în cazul în care instituția, organul, oficiul sau agenția
respectivă a fost solicitată în prealabil să acționeze. În cazul în care, la expirarea unui termen de
două luni de la data acestei solicitări, instituția, organul, oficiul sau agenția nu și-a precizat poziția,
acțiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni.
Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condițiile stabilite la paragrafele
precedente în legătură cu omisiunea unei instituții, organ, oficiu sau agenție a Uniunii de a-i adresa
un act, altul decât o recomandare sau un aviz.