UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

Specializarea: Geomatica pentru Ingineria Mediului
Disciplina: Schimbari climatice – cauze si efecte. Cod DA2

S6. Factorii de mediu care influenteaza cresterea si dezvoltarea plantelor agricole –

temperatura, lumina, aer, apa si sol

1. Temperatura

Cerintele plantelor agricole pentru caldura variaza in raport cu specia, soiul si hibridul cultivat.
Necesitatea fata de temperatura este in stransa corelatie cu faza de vegetatie si cu diferitele organe ale
plantei. Functie de cerintele fata de caldura, plantele se impart in trei categorii, si anume :
- plante microterme, care traiesc la temperaturi cuprinse intre 0 – 15 de grade Celsius;
- plante mezoterme, care traiesc la temperaturi cuprinse intre 10 – 40 de grade Celsius;
- plante megaterme, care traiesc la temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
Posibilitatile plantelor agricole de a se adapta la variatiile valorilor de temperatură sunt diferite.
Unele plante denumite plante euriterme se pot adapta la variatii mari de temperatura, iar altele nu pot
trai decat in anumte limite si se numesc plante stenoterme. Majoritatea plantelor de cultura cultivate in
Romania fac parte din grupa plantelor mezoterme.

1.1.Cerintele plantelor fata de temperatura in diferite faze de vegetatie

Plantele agricole au un optimum.un minimum si un maximum de crestere. Nevoia de caldura

incepe sa se manifeste odata cu lucrarea tehnologica de semanat.
Procesul de germinatie a semintelor se declanseaza la o anumita temperatura in functie de
specia, soiul si hibridul cultivat.
Cunoasterea temperaturii minime de germinatie prezinta o importanta deosebita, deoarece
functie de aceasta, incepe operatiunea de semanat. Asa, de exemplu, secara germineaza in 4 zile la
temperatura de 4 -5 grade Celsius si numai intr-o singura zi, la temperatura de 15,7 grade Celsius.
Porumbul semanat la temperatura de 10 – 12 grade Celsius germineaza in 13 -15 zile, iar la
temeperatura de 21 grade Celsius germineaza numai in 5 – 6 zile.
Pentru practica agricola, cunoasterea acestor aspecte este extrem de importanta, deoarece, de
exemplu, semanatul porumbului la temperatura solului de 8 – 10 grade Celsius este momentul cel mai
potrivit pentru obtinerea unor productii ridicate. Daca asteptam pana se realizeaza temperatura optima
de semanat, se pierde apa din sol si nu se mai asigura o buna rasarire. Semanatul mai devreme, inainte
de a se realiza in sol temperatura minima de germinatie este, de asemenea, contraindicat, deoarece, de
la semanat pana la rasarire, intervalul de timp este prea mare, terenul se infecteaza cu buruieni, iar
multe boabe nu rasar din cauze multiple (aparitia de boli, daunatori, etc.).
Cerintele fata de temperatura dupa rasarire sunt diferite. Cercetarile efectuate in fitroton la
cultura porumbului au aratat ca cele mai mari recolte de porumb s-au obtinut cand temperatura solului
a fost de 25 de grade Celsius si periodic a scazut la 15 grade Celsius, in comparatie cu varianta in care
temperatura s-a mentinut constant la temperatura de 20 de grade Celsius.
Temperatura are o mare influenta asupra infloririi plantelor. De exemplu, la cerealele de
toamna, temperaturile scazute provoaca schimbari biochimice in mugurii de crestere, fenomen

1
cunoscut sub numele de iarovizare; fara fenomenul de iarovizare, cerealele de toamna ar creste
vegetativ fara sa formeze flori, spice si normal, seminte.
Caldura influenteaza, de asemenea, asupra calitatii semintelor, a plantelor furajere, etc.
Cerintele plantelor fata de temperatura se exprima prin constanta termica, care reprezinta suma
temperaturilor medii zilnice mai mari de 5 grade Celsius, din perioada de vegetatie.
Aceste valori, desi relative, au o importanta deosebita pentru practica agricola si trebuie sa fie
luate in consideratie atunci cand se pune problema zonarii culturilor. Actualmente, necesarul de caldura
specific fiecarei etape de vegetatie al fiecarei plante agricole, se studiaza cu multa precizie in camere
cu climat dirijat, cunoscute sub denumirea de fitrotoane.
Cercetarile efectuate au demonstrat ca daca temperatura se abate cu plus sau minus, un grad
Celsius, atunci productia plantelor agricole scade. Asa de exemplu, la ovaz, mentinerea temperaturii cu
plus 8 grade Celsius peste normala momentului, a diminuat productia de ovaz in vase de vegetatie,
de la 0,359 g/vas in varianta martor (temperatura normala) la 0,243 g /vas (temperatura mai mare decat
normala). In acelasi timp, s-a constatat si o inrautatire a calitatii recoltei. . Rezultate asemanatoare s-au
obtinut si la alte specii de cultura. Deosebit de importante sunt rezultatele obtinute in cadrul aceleiasi
specii, unde diferite soiuri au inregistrat diferente foarte mari productive intre ele.
Cunoscand cerintele plantelor agricole fata de temperatura in diferite faze de vegetatie, precum
si constantele termice ale acestora, putem face o mai buna zonare a plantelor agricole , precum si a
soiurilor si hibrizilor semanati.
Prin zonarea ecologica a plantelor agricole se urmareste ca fiecare specie, hibrid sau soi sa se
cultive in acele regiuni unde se regasesc cele mai favorabile conditii termice corespunzatoare.
Culturile de porumb, floarea soarelui, bumbac, orez, etc., se recomanda a fi cultivate in
regiunile cu climat cald, iar cartoful, trifoiul, in regiunile mai racoroase. In cadrul aceleiasi specii de
plante, hibrizii si soiurile tardive se vor semana in zonele mai calduroase, iar hibrizii si soiurile cele
mai timpurii, in regiunile mai nordice.
Epoca si adancimea de semanat ale plantelor agricole se vor stabili in fiecare zona de cultura,
functie de resursa termica.
Pentru culturile de primavara cultivate in regiunile cu climat cald, cum sunt stepa Dobrogei si
Baraganului, stepa si silvostepa din zona de vest a tarii, semanatul se va face mai timpuriu. In zonele
racoroase, semanatul plantelor agricole se va face mai tarziu decat epoca optima de semanat a acestora.
La cerealele de toamna, semanatul se va face mai devreme in zonele mai umede si racoroase si mai
tarziu in zonele mai calduroase si secetoase fata de epoca optima.

1.2. Influenta temperaturii asupra proceselor chimice si biologice

Conform ultimelor cercetari privind fiziologia si biochimia plantelor agricole, solubilitatea

sarurilor nutritive din sol, oxidarile, schimbul de gaze, etc., si in general, marea majoritate a proceselor
fiziologice si biochimice, sunt corelate cu temperatura mediului ambiant. De exemplu, trecerea
potasiului din diferite forme neschimbabile in forme schimbabile se dubleaza in intensitate atunci cand
temperatura in sol creste cu circa 10 grade Celsius.
Temperaturile scazute din zona radacinilor influenteaza in mod negativ absorbtia fosforului si
reduc cresterea acestora; dimpotriva, la temperaturi mai ridicate, viteza de difuziune a fosforului din
sol catre radacini creste.
Aplicarea ingrasamintelor atunci cand solul inregistreaza temperaturi mai scazute in zona
semintelor da posibilitatea plantelor ca, dupa germinare, sa-si procure hrana in conditii mai bune.
Procesul de nitrificare are loc atunci cand temperatura solului este favorabila dezvoltarii
microflorei nitrificatoare, aceasta fiind de 25 -32 de grade Celsius, conform rezultatelor de cercetare.
La fel ca si plantele superioare, microorganismele din sol au si ele un optim termic, activitatea
acestora incepand sa creasca atunci cand temperatura solului depaseste 10 grade Celsius. Sub aceasta
2
temperatura, activitatea microorganismelor care descompun si minerallizeaza substanta organica este
redusa, iar cantitatile de amoniac eliberate sunt foarte mici.
Functie de componentele si raportul apa/aer, incalzirea solului se face in mod diferit, deoarece
aceste componente au capacitate si conductibilitate calorica diferita, dupa cum urmeaza : apa are
capacitatea calorica mare; componentele minerale si organice ale solului au capacitatea calorica
mijlocie ; aerul are o capacitate calorica foarte mica.
Asadar, temperatura solului este diferita in functie de factorii mai sus mentionati. : atunci cand
solul este uscat, are temperatura ridicata, iar atunci cand solul este umed are temperaturi mai scazute,
deoarece apa are capacitate calorica mare si astfel se incalzeste mai greu. Pentru ridicarea temperaturii
pe aceste soluri este necesar ca prin lucrari agroameliorative sa se regleze regimul aerohidric.
Cercetarile au dovedit ca diferenta de temperatura dintr-un sol care a fost drenat, comparativ cu
temperatura dintr-un sol nedrenat, poate ajunde pana la 7 grade Celsius.
De asemenea, pe aceste soluri, o masura agrotehnica care a dat rezultate foarte bune privind
reglarea regimului aerohidric si al temperaturii, este afanarea totala sau partiala pana la adancimea de
60 – 80 cm.
Sistemul de lucrare a solului mareste gradul de afanare, devenind mai permeabil si astfel solul
se incalzeste mai usor. Stratul de sol arat ingheata la o adancime mai mica decat solul nearat. Un rol
foarte important in mentinerea caldurii de la suprafata solului il are materia organica (resturile
vegetale), deoarece schimbul de caldura intre sol si aerul atmosferic se reduce foarte mult.
Stratul de zapada fiind un rau conducator de caldura, protejeaza, de asemenea, solul de
temperaturile scazute pe timpul iernii, diferenta de temperatura dintre suprafata stratului de zapada si
suprafata solului fiind destul de mare. Cu cat stratul de zapada este mai gros, cu atat efectul asupra
temperaturii solului este mai mare ; sub un strat de zapada cu grosimea de 20 de cm, semanaturile de
toamna sunt foarte bine protejate impotriva temperaturilor scazute din timpul ternii, in conditiile din
Romania.
In paralel, culoarea solului are o importanta mare in incalzirea solului; astfel, solurile negre se
incalzesc mai repede si acumuleaza o cantitate de caldura mai mare decat cele deschise la culoare.
Acest fapt se explica prin aceea ca puterea absorbanta pentru toate radiatiile este maxima pentru
culoarea inchisa si minima pentru culoarea deschisa ; in acelasi timp, radiatiile luminoase si termice
care cad pe suprafata solului de culoare inchisa nu sunt reflectate, ci dimpotriva, sunt absorbite si
transformate in caldura si invers.
Experientele riguroase efectuate in casele de vegetatie privind influenta culorii asupra
productiei de orz, demonstreaza efectul pozitiv al culorii negre a solului in obtinerea de productii
ridicate (productia cea mai mare s-a inregistrat acolo unde culoarea solului a fost de 75% si complet
neagra). Culoarea inchisa a solului este data de cantitatea de humus din sol, hidroxidul de fier da
culoarea galbuie si roscata, iar silicea impreuna cu humusul dau culoarea cenusiu – deschis.
Mulcirea solului cu substante organice cum sunt : composturile, mranita, turba, s.a, favorizeaza
acumularea unei cantitati mai mari de caldura si impiedica in acelasi timp si evapotranspiratia.
Expozitia solului influenteaza regimul termic al acestuia ; in mai toate zonele tarii, solurile de
pe pantele sudice se usuca mai repede decat cele de pe pantele nordice, Acest lucru prezinta importanta
deosebita pentru semanatul culturilor agricole, in special in sezonul de primavara. Aici, semanatul va
incepe intotdeauna pe solurile in panta cu expozitie sudica, intrucat se incalzesc mai repede ; un alt
aspect important care trebuie retinut este faptul ca intarzierea semanatului pe aceste soluri de pe pantele
sudice, poate duce la pierderea apei din stratul de sol in care se gasesc semintele. Pe pantele cu
expozitie sudica se vor amplasa culturile mai pretentioase fata de caldura, iar culturile mai putin
sensibile se vor amplasa pe pantele cu expozitie nordica.

3
2. Lumina

Cercetari si observatii minutioase facute in anumite conditii restrictive de lumina, temperatura,

precipitatii si sol, au stabilt ca dezvoltarea plantelor in aceste conditii este anormala si nu fructifica. De
exemplu, soiurile de cartof aduse in Europa din zona ecuatoriala a Anzilor, unde conditiile de
temperatura, umiditate, sol sunt practic identice, nu fructifica si deci nu produc tuberculi – fenomene
care se datoreaza duratei diferite a zilei. Exista si alte exemple, ceea ce a condus la concluzia ca,
variatiile duratei zilei si noptii pot avea o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii plantei, uneori
accelerand, uneori incetinand, iar uneori facand imposibila formarea organelor de reproducere.
Asadar, lumina este un factor de vegetatie indispensabila vietii plantelor, ea reprezentand
factorul de vegetatie prin care energia soarelui se integreaza in planta sub forma de energie potentiala
sau energie acumulata in substanta organica.
Energia luminoasa este absorbita de clorofila, care prin procesul de fotosinteza, transforma
bioxidul de carbon luat din frunze impreuna cu apa din radacini, in monozaharide necesare nutritiei
plantelor.Cantitatea de energie solara care este folosita in procesul de fotosinteza este destul de mica,
comparativ cu totalitatea energiei venita de la soare.. Din cantitatea totala de energie solara, plantele
agricole au un coeficient de utilizare de circa 3 -5 %. In acelasi timp, trebuie avut in vedere faptul ca nu
toate razele care compun spectrul solar au aceiasi intensitate, cea mai mare intensitate si coeficientul
cel mai mare de utilizare avandu-l razele rosii.
Coeficientul de utilizare a energiei luminoase este diferit in functie de specia, soiul sau
hibridul cultivat. La majoritatea plantelor agricole , coeficientul de utilizare este cuprins intre 1- 5 %,
dupa cum urmeaza : floarea –soarelui 4,5 % ; porumbul 2,5 %, graul de toamna 3,26 %, cartoful 3,02
%, sfecla de zahar 2,12 %, secara 2,6 %, etc.
Asimilatia clorofiliana este corelata cu intensitatea si cantitatea totala de lumina pe care o
primesc plantele. Cercetarile executate pana in prezent au reliefat faptul ca , in cazul unor culturi, cum
ar fi ovazul, cresterea intensitatii luminii, conduce la cresterea productiei de ovaz. De asemenea. si in
cazul culturilor de masa verde (cultura de secara), pentru productia obtinuta in conditii cu intensitati
diferite de lumina, se constata o relatie directa intre nivelul productiei si intensitatea luminii, aceste
rezultate fiind insa strans corelate si cu ceilalti factori de mediu.
Lumina intensa are o influenta puternica asupra infratirii, infloririi, fructificarii si rezistentei la
cadere a plantelor gricole ; lumina de intensitati diferite are influenta directa si asupra calitatii
cerealelor. Alte cercetari au dovedit ca intensitatea luminii influenteaza continutul de zahar la sfecla de
zahar si de amidon la cartof. Nivelul recoltei de porumb este strans corelat cu intensitatea luminii. In
perioadele cu luminozitatte mica porumbul pierde din greutate, deoarece procesul de respiratie este mai
puternic decat procesul de fotosinteza.
Intensitatea luminii influenteaza si asupra cresterii sistemului radicular. De exemplu, la lucerna,
trifoi, ghizdei. s.a., masa de radacini a crescut in acelasi raport cu masa aeriana , functie de intensitatea
luminii.
Cercetarile efectuate de Hageman si Celus (1961) privind efectul intensitatii luminii asupra
reductazei au stabilit ca reducerea intensitatii luminii cu 30 %, a determinat o reducere a reductazei cu
25 -30 %. Este cunoscut faptul ca, in conditiile reducerii proceselor de reductaza in plante, se
acumuleaza cantitati mai mari de azot care, la plantele furajere, produc intoxicari grave la animale. De
asemenea, s-a dovedit ca lumina mai intensa determina o acumulare mai mare de glucide. Plantele cele
mai adaptate la lumina intensa sunt : sfecla de zahar, floarea-soarelui, cartoful, porumbul, bumbacul, in
contrast cu alte categorii de plante care cresc foarte bine in conditii de lumina mai putin intensa, cum ar
fi plantele de umbra, ca : fasolea, dovleacul, bobul, etc.
Calitatea luminii – s-a constatat ca spectrul luminos actioneaza diferit asupra plantelor,
radiatiile rosii si galbene avand influenta asupra fotosintezei, cele infrarosii pentru producerea de
4
caldura, in contrast cu razele ultraviolete, care sunt vatamatoare . Cu ajutorul atomilor marcati s-a
stabilit ca sub actiunea razelor rosii si galbene se sintetizeaza hidratii de carbon, iar sub actiunea
razelor albastre se sintetizeaza mai mult substantele proteice.
Aceste rezultate ale cercetarii stiintifice pot fi valorificate foarte bine de catre specialistii
amelioratori si de cei care se ocupa de genetica speciilor agricole, in vederea crearii de noi soiuri si
hibrizi cu calitati superioare celor existenti pe piata agricola actuala.
Durata iluminarii – pentru cresterea plantelor agricole prezinta importanta nu numai
intensitatea luminii, dar si durata acesteia. Este cunoscut faptul ca la Ecuator durata zilei si a noptii sunt
egale in tot timpul anului ; pe masura ce ne departam de aceasta limita geografica si mergem catre
poli, zilele devin din ce in ce mai lungi vara, si din ce in ce mai scurte iarna.
Plantele s-au adaptat sa creasca atat in conditiile de zile scurte, dar si in conditii de zile lungi.
Din acest punct de vedere, plantele se impart in doua grupe :
a. - plante de zi scurta, care infloresc si fructifica in conditii specifice de zi scurta ;
b. - plante de zi lunga, adica acele plante pentru care conditiile specifice de zi lunga
favorizeaza inflorirea si fructificarea.
Plante de zi scurta sunt : porumbul, soia, sorgul, meiul, s.a., iar dintre plantele adaptate
conditiilor de zi lunga, amintim : orzul, graul, secara, ovazul, mazarea, lucerna, trifoiul, sfecla de zahar,
etc. Aceasta clasificare trebuie luata ca o clasificarea relativa. Spunem aceasta deoarece, exista specii
agricole in cadrul carora se manifesta o interferenta a caracteristicilor amintite. De exemplu, la
porumb, care este o planta de zi scurta, sunt si hibrizi de porumb (hibrizii extratimpurii sau timpurii),
care isi incheie ciclul biologic in conditiile de zi lunga, mai precis spre sfarsitul verii si inceputul
toamnei.
Astazi, datorita progresului realizat in domeniul geneticii si ameliorarii, s-au creat soiuri si
hibrizi mai precoci, care ajung la maturitate mai devreme. Hibrizii tardivi au ramas insa plante tipice de
zi scurta. Prin scurtarea artificiala a duratei zilei pentru hibrizii de porumb, intervalul dintre aparitia
florilor mascule si a florilor femele devine mai scurt, favorizabd o mai buna fecundare. Acest lucru
este valabil nu numai la specia porumb, ci si la alte specii agricole, cum ar fi, de exemplu, cartoful,
care, in ceea ce priveste formarea tuberculilor, este o planta de zi scurta, iar in ceea ce priveste
formarea semintelor, este o planta de zi lunga. Durata de iluminare are mare influenta asupra formarii
tuberculilor ; astfel, la o durata de iluminare mai lunga , acelasi soi de cartof creste mai mult vegetativ,
formeaza flori, in schimb formeaza mai putini tuberculi decat in conditii normale de vegetatie. Daca ,
insa, perioada de iluminare este mai scurta, dezvoltarea vegetativa si capacitatea de a forma flori este
redusa in timp ce productia de tuberculi este foarte mare.
La sfecla de zahar, acelasi soi cultivat in Europa Centrala (Ungaria, Cehia, Slovacia, sudul
Germaniei) are un continut mai mare de zahar decat atunci cand este cultivat in Europa Occidentala
(Olanda, nordul Frantei,nordul Germaniei), acest lucru explicandu-se prin diferenta dintre intensitatea
si durata de iluminare dintre aceste zone.
Plantele au posibilitatea de a se adapta la perioade diferite de lumina si intuneric, aceasta
adaptare fiind denumita fotoperiodism.
Intrebarea care se pune este : de ce plantele de zi lunga sau plantele de zi scurta infloresc daca
nu au lumina corespunzatoare ? Pe baza cercetarilor stiintifice s-a stabilit ca in frunze exista un
pigment care absoarbe lumina si care elibereaza un hormon florigen, inductor al infloririi. Acest
hormon migreaza in meristemul mugurilor, unde determina formarea primordiilor florale. De
asemenea, fotoperiodismul este in stransa legatura cu pigmentul din frunze, denumit fitocrom, acesta
fiind sensibil la radiatiile rosii si infrarosii, putand influenta pozitiv stimularea infloririi sau dimpotriva,
inhibitia acesteia.
Cunoscand cerintele plantelor agricole fata de lumina, in primul rand, se va avea in vedere acest
aspect cand se face zonarea si amplasarea acestora in mod corespunzator. Pe terenurile cu pante si

5
expozittie sudica se vor cultiva porumbul, floarea soarelui, soia, vita de vie, iar pe cele cu expozitie
nordica, grau, trifoi, etc
Si elementele tehnologice specifice, amintind aici cantitatea de samanta folosita la hectar si
metoda de semanat, trebuie sa asigure o repartizare si o densitate a plantelor cat mai uniforma.
Semanatul prea des determina fenomenul de etiolare, datorita lipsei de lumina, sensibilizand plantele
la cadere si la atacul de boli si daunatori. Nu este indicat nici semanatul prea rar, deoarece favorizeaza
cresterea buruienilor, care ulterior umbresc si stanjenesc cresterea normala a plantelor cultivate..
Cercetarile au stabilit ca fiecare specie, soi sau hibrid cultivat are un anumit optim in ceea ce
priveste densitatea de plante pe unitatea de suprafata. In cazul cultivarii plantelor furajere cu planta
protectoare se va tine cont de cerintele pentru lumina atat a plantei protectoare, dar mai ales a plantei
protejate.
O masura agrotehnica de cea mai mare importanta o constitue combaterea buruienilor, care,
prin umbrire, stanjenesc si de multe ori impiedica cresterea plantelor cultivate. Masurile agrotehnice
care se aplica in solele cultivate, favorizeaza regimul de lumina, atat direct cat si indirect, prin faptul ca
acestea asigura un regim mai bun de folosire a resursei de apa si a hranei, ceea ce se rasfrange si asupra
eficientei coeficientului de folosire al factorului lumina.

3. Aerul

Ca sa vegeteze, plantele agricole au nevoie de un regim favorabil de aer, atat pentru organele
aeriene, cat si pentru organele din sol, care respira ca orice organism viu, absorb oxigen si elimina
bioxid de carbon. Partile componente ale aerului din atmosferaa si din sol sunt aceleasi, insa proportia
lor este diferita. Cantitatea de bioxid de carbon din sol este cu mult mai mare fata de cea din aer,
deoarece in sol are loc descompunerea materiei organice de catre bacterii si microorganisme. In aerul
solului, cantitatea de oxigen este insa mai mica, vaporii de apa se gasesc in cantitatea mai mare in sol,
ceea ce favorizeaza aparitia si dezvoltarea microorganismelor. Solul este un corp poros, cu spatii mai
mici sau mai mari, spatii capilare sau necapilare, in care se gaseste apa si aer. Intre cantitatea de apa si
aer din spatiul lacunar, trebuie sa existe o proportie de doua treimi apa si o treime aer, practic la acest
raport, se creaza cele mai bune conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.
Cantitatea de aer ce se gaseste in sol (capacitatea de aer a solului), dupa ce solul a fost saturat
cu apa, este diferita. Absorbtia aerului de catre faza solida a solului variaza foarte mult cu textura
solului, practic la 100 g sol, cantitatea de aer absorbit (cm cubi) variaza de la 2,26 la solul de tip nisip
argilos usor , la 14,4 la solurile de tip cernoziom.
Continutul de aer in sol depinde foarte mult si de gradul de tasare a solului si metoda de
lucrarea a acestuia. Pentru ca sistemul radicular al plantelor sa se dezvolte in bune conditiuni, are
nevoie de o anumita cantitatea de apa, Consumul zilnic de oxigen al unei singure radacini de cartofi
este de 0,394 l/m p., iar la tutun, 0,580 l/m.p. Slaba aeratie a solului influenteaza negativ dezvoltarea
sistemului radicular, micsorandu-i permeabilitatea pentru apa. In solul neaerat, porumbul absoarbe
elemente nutritive in cantitati mai mici in ordinea : K, Ca, Mg, N, P. In solul aerat corespunzator,
porumbul a absorbit dupa K, mai mult azot si mai putin calciu. Cercetarile facute in vase de vegetatie,
cu si fara aerisire, au aratat ca productia de porumb in varianta neaerisita a fost de 6192 kg/ha si de
9767 kg/ha, in cazul aerisirii artificiale, in conditiile aplicarii la optim a cerintelor din tehnologia de
cultivare.
Aerul din sol este important nu numai pentru viata plantelor agricole, dar este indispensabil
vietii microoorganismelor din sol. Proportia dintre oxigen si celelalte componente ale aerului din sol
conditioneaza aparitia si dezvoltarea multor categorii de microorganisme. In conditii de aeratie
normala se dezvolta microorganismele aerobe, iar cand in sol de gaseste putin oxigen, se dezvolta
microorganismele anaerobe.

6
 Partile componente ale aerului au o influenta specifica in viata plantelor si a animalelor.
Plantele respita, absorb oxigenul si in acest fel, oxideaza o parte din hidratii de carbon, reactie in urma
careia rezulta energia necesara pentru sinteza substantelor proteice si celelalte activitati fiziologice ale
plantei. Prin reactia de oxidare, planta degaja o anumita cantitate de bioxid de carbon.
Plantele au nevoie de oxigen incepand cu faza de germinare a semintelor, deoarece in aceasta
perioada ele respira foarte mult pentru a oxida substantele de rezerva si a furniza embrionului hrana si
energia necesara.. Cerintele pentru oxigen a semintelor in vederea incoltirii si germinarii sunt diferite ;
astfel, semintele de grau, porumb, mazare, fasole, bumbac, au nevoie de cantitati mari de oxigen , in
timp ce semintele de orez, trifoi, lucerna, morcov, au nevoie de cantitati mai mici de oxigen pentru a
parcurge fenofazele fiziologice amintite.
Oxigenul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor aerobe nitrificatoare care oxideaza
amoniacul si-l transforma in nitrati. Unele bacterii ca Azotobacter si unele specii de Rhyzobium, leaga
azotul liber din aer si solicita un mediu bogat in oxigen . In solurile slab aerate predomina
descompunerea anaeroba din care rezulta compusi saraci in oxigen si vatamatori pentru plante, cum ar
fi : aldehida glicolica, aldehida lactica, oxizi de fier, oxizi de mangan, s.a.
Azotul reprezinta un gaz inert, care este absorbit de catre plante pentru formarea de substante
proteice sub forma de saruri amoniacale. Desi nu se poate asimila in stare de azot elementar gazos, el
este unica sursa de compusi azotati din sol. Din azotul asimilat in sol, sub influenta proceselor chimice
si biochimice, iau nastere compusi azotati si amoniacali cu care se hranesc plantele. Cantitatea de azot
din aerul atmosferic si cel din sol este considerabil mai mare, deoarece niciodata nu se simte lipsa
azotului elementar gazos. Interventia omului nu face altceva decat sa favorizeze procesele
microbiologice prin care azotul elementar gazos este transformat in compusi accesibili plantelor.
Amoniacul se gaseste in atmosfera in cantitati foarte mici fata de amoniacul ce se regaseste in
sol, ca rezultat al descompunerii materiei organice proteice. Amoniacul este oxidat de catre bacteriile
nitrificatoare din sol si transformat in nitriti, apoi in nitrati sau azotati. Nitratii constitue hrana de baza
pentru plante, amoniacul fiind o veriga din circuitul azotului in natura.
Bioxidul de carbon este absorbit de plante prin toate organele verzi si radacini. Cantitatea de
bioxid de carbon din atmosfera asigura cresterea si dezvoltarea plantelor ; aerul atmosferic primeste
cantitati mari de bioxid de carbon care rezulta in urma descompunerii materiei organice din sol.
Cantitatea de bioxid de carbon degajata este corelata cu intensitatea activitatii microorganismelor
existente in sol.
Pe terenurile cultivate se elimina mai mult bioxid de carbon decat pe cele necultivate, deoarece
la cantitatea de bioxid de carbon degajata prin activitatea microorganismelor, se adauga si cantitatea de
bioxid de carbon rezultata din respiratia radacinilor.
O cantitate prea mare de bioxid de carbon este vatamatoare, deoarece radacinile plantelor se
asfixiaza, microorganismele aerobe mor, materia organica nu se descompune corespunzator, toxinele
produse de radacinile plantelor se acumuleaza in sol, ceea ce duce la alterarea calitatii acestuia.
Bioxidul de carbon in cantitati normale are un efect stimulator de incoltire a semintelor, el
avand si un rol indirect in viata plantelor, deoarece prin dizolvarea in apa a sa, ajuta la solubilizarea
fosforului din compusii organici insolubili in forme accesibile.
Fara o primenire a aerului din sol, se pot acumula cantitati mari de bioxid de carbon, care pot
impiedica dezvoltarea normala a plantelor si a microorganismelo ; aceasta primenire are loc prin
difuziune si prin schimbarea in masa a aerului.
Schimbul de gaze prin difuziune are loc continuu si prezinta o importanta mai mare decat
schimbarea in masa a aerului.
Primenirea prin difuziune (omogenizarea gazelor in repaos) se face prin spatiile solului,
indiferent de marime. Primenirea in masa a aerului se face datorita factorilor biologici si fizici. De
exemplu : variatiile de temperatura provoaca o schimbare a aerului.

7
 In timpul manifestarii fenomenului de seceta si arsita, volumul aerului creste si nu mai incape
in porii solului ; de aceea o parte din acest aer cald iese din sol si se imprastie in atmosfera.
Dimpotriva, la temperaturi scazute, aerul se contracta, volumul lui se micsoreaza, si astfel, permite ca
in sol sa intre noi cantitati de aer
Vantul favorizeaza foarte mult schimbul de aer dintre aerul uscat de la suprafata solului adus de
vant si cel umed din interiorul solului.
Precipitatiile scot din spatiul lacunar al solului, aerul incarcat cu bioxid de carbon si cu alte
gaze, iar prin evaporarea acestora, in spatiul eliberat de apa, patrunde aer proaspat.
Pentru a asigura primenirea continua a aerului din sol, este necesar a aplica mijloacele
agrotehnice specifice, deoarece, primenirea numai prin procesele naturale nu este suficienta
Pe terenurile cu exces de umiditate este necesar sa se execute lucrari de drenare si evacuare a
apei : pe terenurile agricole, aplicarea corecta a sistemului de lucrare a solului, aplicarea
ingrasamintelor organice, evitarea tasarii solului prin trecerea repetata cu utilaje agricole atunci cand
terenul are un continut mare de umiditate, reprezinta masuri care contribuie la o buna aeratie a solului,
conditie esentiala pentru activitatea microorganismelor si dezvoltarea sistemului radicular.

4. Apa

Apa constitue un factor indisponibil vietii plantelor, cele doua componente ale apei, oxigenul si
hidrogenul participand intr-o proportie foarte mare in compozitia materiei. organice sintetizate de
plante.
O mare importanta o are apa in dizolvarea si disocierea compusilor din sol, in transportul
sarurilor nutritive din sol, deoarece plantele agricole pot folosi substantele nutritive din sol numai in
prezenta apei. Sarurile nutritive din sol sunt absorbite de catre plantele agricole sub forma de solutii,
iar cantitatea de apa absorbita de catre plante este cu mult mai mare decat cea necesara proceselor de
nutritie. Pentru formarea a 3 grame de substanta uscata, planta consuma 1000 grame de apa, din care
1,5 grame intra in cele 3 grame, restul se pierde in atmosfera prin fenomenul de transpiratie (Dimancea
St., 1975).
Cantitatea de apa transpirata de plante pentru a produce o unitate de substanta uscata se
numeste coeficient de transpiratie. Valorile coeficientului de transpiratie sunt diferite, functie de planta
agricola si ele variaza in functie de zona de cultivare. De asemenea, consumul de apa al plantelor este
diferit, unele plante denumte plante xerofite, fiind adaptate sa creasca in conditii de seceta.
Plantele hidrofile, dimpotriva, sunt capabile sa vegeteze in conditii de umiditate excesiva
(orezul), sau chiar in apa.
Majoritatea plantelor insa, au nevoie de cantitati moderate de apa, acestea purtand denumirea de
plante mezofile, in aceasta grupa intrand toate plantele agricole cultivate, cu exceptia culturii de orez.
Unele plante agricole sunt rezistente si pot fi cultivate in regiuni mai secetoase cum ar fi :
sorgul, meiul, iarba de Sudan. Altele au o rezistenta mijlocie la lipsa de apa, in aceasta categorie
intrand : graul, secara, orzul, porumbul, floarea soarelui, sfecla.de zahar, bumbacul, etc. Exista si
plante care nu suporta lipsa apei, nefiind rezistente la fenomenul de seceta , cum ar fi : orezul, cartoful,
plantele de gradina, soia, etc. Desigur, nevoia de apa nu variaza numai in raport cu specia, ci si cu
hibridul cultivat. Plantele au nevoie de apa in toate fazele de vegetatie : de la germinare, pana la
maturitate.
In perioada de vegetatie, nevoia de apa este mai accentuata, deoarece in timpul cresterii,
datorita fenomenului de transpiratie, plantele pierd cantitati mari de apa. Pe langa apa pierduta prin
transpiratie, cand se stabileste catitatea de apa ce urmeaza sa o primeasca plantele prin irigare, se va
tine cont si de apa evaporata la suprafata solului sau a plantelor, numai 1 % fiind apa retinuta de plante.
Ritmul de crestere al plantelor este influentat atat de cantitatea de apa existenta in sol, cat se de
temperatura si de gradul de aprovizionare cu substante nutritive.
8
 In functie de gradul de aprovizionare cu apa al solului, consumul de apa total variaza foarte
mult ( la cultura porumbului, valorile evapotranspiratiei totale sunt mai mici (consum total) in
conditiide neirigare, comparativ cu valorile evaporatiei din regim de irigare). Diferenta de consum de
apa la porumbul irigat se accentueaza ajungand la maximum de 6,1 mm/zi, fata de 3 – 4 mm/zi in
conditii de neirigare. Valorile insumate ale lunilor mai – august ne arata ca in regim irigat porumbul
consuma 522 mm de apa, iar in regim neirigat, porumbul consuma doar 328 mm. Desigur, consumul
de apa zilnic este diferit, functie de stadiul de vegetatie. La cultura porumbului, consumul cel mai
ridicat se inregistreaza in faza aparitiei inflorescentei si formarea bobului, la sfecla in faza de formare a
radacinilor, la soia in perioada formarii pastailor, iar la lucerna, in intervalul dintre coasa a doua si a
treia, etc. Aceasta demonstreaza ca gradul de aprovizionare cu apa al solului are o deosebita importanta
in obtinerea unor producti ridicate la unitatea de suprafata.
Cercetarile efectuate de catre Pintilie C, la I.C.C.P.T. Fundulea, privind corelatia dintre gradul
de aprovizionare cu apa al solului pe diferite orizonturi si productia de porumb, au stabilit ca nivelul
productiei este conditionat, in mare masura, de continutul de umiditate al solului. In conditiile
cultivarii porumbului in regim de neirigare, productia este in mare masura influentata de rezerva de apa
pe care o are solul inainte de semanat pe adancimea de 0 – 150 cm, lucru valabil pentru toate regiunile
din Romania, unde se cultiva porumb.
Cantitatea de precipitatii din timpul perioadei de vegetatie nu poate sa completeze deficitul de
apa decat intr-o masura mai mare sau mai mica, fapt care determina nivelul productiei de porumb.
Acumularea unor rezerve de apa in sol pana la semanatul porumbului constitue o garantie sigura in
obtinerea unor productii mari la hectar.
Lipsa apei in anumite faze, denumite faze critice, influenteaza foarte mult productia agricola.
La cerealele de toamna, faza critica este la impaiere si inspicare: la porumb, faza critica este la
inspicare si formarea bobului; la floarea soarelui, faza critica este inainte de formarea capitulelor; la
cartof, faza critica este intre imbobocire si inflorire; fasolea si soia sunt foarte sensibile, atat la seceta
din sol, cat si la cea atmosferica, in timpul infloririi.
Cercetarile privind influenta secetei survenita in diferite faze de vegetatie la cultura meiului, in
conditii de climat dirijat, au demonstrat ca productia de boabe de mei este corelata cu faza in care au
fost create conditiile de seceta ; lipsa apei in perioada infloririi si a aparitiei paniculului a influentat in
aceiasi masura asupra nivelului productiei de boabe, in timp ce seceta din perioada coacerii in lapte a
influentat mai putin asupra productiei finale.
In conditiile din Romania, plantele cresc si se dezvolta bine atunci cand umiditatea din sol este
in jur de 60 – 70 % din capacitatea maxima de apa a solului.
Consumul de apa al plantelor este foarte mult influentat de cantitatea de ingrasaminte aplicate,
sistemul de lucrare al solului, densitatea plantelor la unitatea de suprafata, epoca de semanat, gradul de
infestare cu buruieni, si altele.
Astfel, ingrasamintele aplicate in doze rationale si pastrand un bun raport intre N si P duc la o
mai buna valorificare a apei din sol.
Activitarea microorganismelor din sol, precum si procesele biochimice din sol sunt
conditionate de gradul de aprovizionare cu apa al solului.
Procesele de amonificare au loc, atat in mediul anaerob, cat si in mediul aerob, numai atunci
cand solul inregistreaza peste 70 % apa din capacitatea totala de apa.
Nitrificarea are loc numai in conditii aerobe, dar umiditatea solului nu trebuie sa fie mai mica
de 80 % din capacitatea totala pentru apa a solului.
Cantitatea de substante nutritive eliberate din aceste procese este strans corelata cu continutul
de umiditate al solului. Fixarea azotului atmosferic are loc in bune conditiuni atunci cand umiditatea
solului este cuprinsa intre 24 si 32 % din capacitatea totala a solului pentru apa. Lucrarile solului ce se
executa in cadrul tehnologiei de cultivare specifica pentru fiecare specie agricola permit acumularea si
pastrarea unei cantitati mai mari de apa.
9
 Ca regula generala, in anii cu precipitatii si in conditii de irigare, densitatea plantelor la unitatea
de suprafata este mai mare decat in anii secetosi si in conditii fara irigare.
Pentru folosirea rationala a apei din sol, in primaverile secetoase si timpurii, semanatul va
incepe mai devreme. In conditiile excesului de umiditate, se vor efectua lucrari ameliorative pentru
evacuarea surplusului de apa, prin lucrari de drenaj, desecare, etc.

5. Solul

Dupa cum este cunoscut, una din conditiile esentiale pentru obtinerea de recolte mari la unitatea
de suprafata este reprezentata de fertilitatea solului, aceasta fiind un fenomen dinamic si care poate fi
influentat de masurile agrotehnice aplicate.
Este demonstrat stiintific ca fiecare masura agrotehnica aplicata corect si in epoca optima
influenteaza direct productia, si de aceea, in activitatea practica se va tine cont ca aplicarea masurilor
agrotehnice sa se faca atat in functie de proprietatile fiecarui tip de sol cat si de cerintele plantelor.
Pentru cresterea plantelor in conditii normale, in sol trebuie sa se gaseasca un raport normal
intre apa si aer, solul trebuie sa aiba un anumit grad de afanare si sa fie bine aprovizionat cu elemente
nutritive.

27 Noiembrie 2019

10