OBSERVAȚIA ȘI INTERVIUL

În cercetarea sociologică sunt utilizate diferite metode printre care se

numără observaţia şi interviul.

Observația constă din investigarea sistematică, pe baza unui plan riguros

stabilit şi cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a
relaţiilor şi proceselor dintr-un câmp social dat.
Despre observaţie, M. Singletary afirma că este „cea mai pură formă de
cercetare calitativă, pentru că ea apare în localizările naturale şi îi cere
cercetătorului să facă şi să înţeleagă lucrurile aşa cum le face participantul la
cercetare”. (V.Marinescu, 2005)
Observaţia este „metoda ştiinţifică de colectare a datelor cu ajutorul
simţurilor (văz, auz, miros) în vederea interferenţelor sociologice şi psihologice
pentru a verifica ipotezele sau pentru a descrie sistematic şi obiectiv mediul
înconjurător, oamenii şi relaţiile interpersonale, comportamentele individuale şi
colective, acţiunile şi activităţile, comportamentul verbal, obiectele fizice,
produsele activităţilor creatoare ale persoanelor şi grupurile umane”.
(S.Chelcea,2001)
Este recunoscută ca fiind metoda primă şi fundamentală în cunoaşterea
realităţii înconjurătoare şi, ca urmare, „canavaua cognitivă a acţiunilor noastre”
(P.Iluţ, 1997). Trebuie de asemenea precizat că observaţia nu este numai o tehnică
de lucru care face parte dintr-un set de tehnici practicate în investigaţia sociologică,
ci totodată şi o etapă sau un moment al demersului sociologic.
În studiul comunicării, metoda observaţiei urmăreşte obţinerea unor date
care să ofere o înţelegere asupra semnificaţiilor negociate în interiorul unor grupuri
şi a mecanismelor de interpretare a comunicării. Ca mecanism psihologic,
observaţia este o activitate complexă, plurisenzorială, fiind însoţită automat de
procesarea informaţiei la nivel abstract.
Caracteristici
Metoda observaţiei permite înregistrarea comportamentului efectiv al
oamenilor, ceea ce realmente ei fac, şi nu numai ce spun că fac. De asemenea,
permite studierea comportamentului indivizilor în context natural, fiind surprinsă
multitudinea de factori ce determină şi condiţionează acţiunile şi interacţiunile
umane. Este o metodă nonobstructivă (nu provoacă răspunsuri) şi în general de
lungă durată şi astfel identifică acţiunile şi interacţiunile fireşti, comportamentul
obişnuit al subiecţilor tipic pentru viaţa cotidiană şi nu artificializată de
experiment.
 Observaţia oferă informaţii cu valoare de fapte, care constituie materialul
cel mai bogat, divers şi nuanţat, susceptibil de analize calitative, caracteristice
ştiinţei sociologice. Se consideră că valoarea unei observaţii este direct
proporţională cu timpul petrecut în teren, observând şi discutând cu oamenii.
Observaţia sociologică şi orice altă tehnică de culegere a datelor de teren
presupune o anumită concepţie teoretică. Însuşi fondatorul pozitivismului, Auguste
Comte, recunoaşte rolul teoriei. El susţine că dacă, pe de o parte, orice teorie
trebuie în mod necesar fundamentată pe observaţii, este de asemenea necesar, pe
de altă parte, ca spiritul nostru să dispună de o anumită teorie pentru a putea realiza
observaţia.
Georges Bénézé afirmă că observaţia deschide şi închide orice cercetare.
Astfel orice cercetare începe printr-o observaţie relativ iniţială care dă naştere unei
conjecturi, transformată prin inducţie în ipoteză, continuă cu ajutorul deducţiei,
formulându-se previziuni pe care experimentul şi observaţia relativ finală le
confirmă sau le infirmă. În acest mod cercetătorul demonstrează că studiul ştiinţific
urmează o traiectorie ciclică.
Realizarea unor observaţii ştiinţifice asupra unui fenomen social impune
definirea cât mai precisă a temei şi obiectivelor, precum şi elaborarea unor ipoteze
adecvate, fiind astfel eliminate prenoţiunile. Totuşi grila de categorii şi ipotezele
generate au un caracter flexibil, fiind reluate şi modificate în timpul derulării
cercetării prin confruntarea cu noi date.
Din perspectiva comunicaţională, trăsătura distinctivă a datelor rezultate
din aplicarea metodei observaţiei este nivelul minim de control exercitat de
cercetător asupra producerii lor, rezultând astfel caracterul reflexiv al observaţiei.
Acesta se referă la faptul că este o metodă deschisă la întâmplările experienţei din
teren şi, deci, mai puţin strict lineară sau mai puţin predictibilă în rezultatele sale.
Lista cu caracteristicile principale ale observaţiei realizată de Alan Bryman:
1. „A vedea prin ochii celuilalt”: cercetătorul trebuie să vadă evenimentele,
acţiunile, normele, valorile din perspectiva subiectului studiat
2. Descrierea: se pune accentul pe detalii pentru a uşura înţelegerea unui context
particular şi, în acelaşi timp, pentru a procura indicii pentru alte secvenţe ale
realităţii
3. Contextualitatea: oricare ar fi domeniul din care sunt colectate datele,
evenimentele pot fi înţelese numai când sunt plasate în contextul lor social şi
istoric
4. Proces: din perspectiva acestei metode, viaţa socială este un proces care
presupune o serie interconectată de evenimente
Un instrument utilizat în observaţia sociologică este fișa de observație .
Model de fişă de observaţie care urmăreşte să cunoască nivelul de sociabilitate al
persoanei, gradul ei de independenţă:

Fişă de observaţie

Data:
Ora:
Locul desfăşurării acţiunii:
Participanţi:
Interacţiune de grup:
Limbaj specific: Încredere în sine:
Modalitatea de a lua decizii:
Motivaţie (intrinsecă/extrinsecă):
Factori subtili ascunşi(vestimentaţie, limbaj nonverbal etc.):
Abilităţi sociale:
Aptitudini de comunicare:

Interviul sociologic este o tehnică interogativă ce constă în culegerea informaţiilor

prin intermediul întrebărilor şi răspunsurilor verbale. El urmăreşte cunoaşterea
unor comportamente greu observabile, în studiul credinţelor, al opiniilor şi
atitudinilor etc.
Se desfăşoară în conformitate cu anumite reguli metodologice şi urmăreşte
descrierea unor stări de lucruri sau verificarea ipotezelor cauzale.
Interviulsociologic poate fi clasificat în funcţie de numeroase criterii, astfel:
1. În funcţie de numărul de persoane participante la schimbul informaţional,
există: - interviul individual ;
- interviul de grup (4-12 persoane dezbat un subiect de interes pentru
cercetătorşisub îndrumarea acestuia).
2. În funcţie de libertatea cercetătorului de a introduce în discuţie teme noi, de
a schimba ordinea întrebărilor, există:
- interviul structurat bazat pe chestionar(tipic în anchetele pe eşantion), în care
întrebările şi temele se succed într-o ordine precisstabilită;

- interviul nestructurat, bazat pe acoperirea unei liste de subiecte până la interviul

în profunzime sau interviul calitativ care se poate întinde de la 5 10 minute până la
câteva ore, oscilând, în linii mari, în jurul subiectelor propuse într-un ghid de
interviu (un rol important, în cadrul interviului nestructurat, îl are interviul clinic).

3.În funcţie de modalitatea de desfăşurare, există:

- interviu direct, faţă în faţă”;
- interviu telephonic (are unele avantaje în privinţa subiectelor mai sensibile);
- interviuprin chestionar poștal - (acordă oamenilor mai mult timp de reflecţie
pentru răspunsuri).
Ca orice metodă, interviul prezintă atât avantaje (se înregistrează
spontaneitatea răspunsurilor, se pot studia probleme complexe, se pot observa şi
comportamentele nonverbale), cât şi dezavantaje (cost ridicat, timp îndelungat, nu
întotdeauna se asigură anonimatul).
Fiecare tip de interviu are reguli specifice care trebuie respectate, însă toate
tipurile de interviu trebuie respecte următoarele cerinţe: operatorul de interviu
trebuie să explice scopul şi obiectivele urmărite prin cercetare, metoda prin care au
fostselectate persoanele din eşantion,să declare instituţia pentru care realizează
interviul şi să-i asigure pe interlocutori de anonimatul şi de caracterul confidenţial
al răspunsurilor.
Există, de asemenea, reguli stricte în ceea ce priveşte modul de punere a
întrebărilor şi de înregistrare a răspunsurilor.
Controlul cercetătorului, în cadrul interviului, creşte simţitor prin utilizarea
chestionarelor computerizate pentru interviurile personale sau prin telefon, precum
sistemele CATI (Computer-Assisted Telephone Interviewing; interviu prin telefon
asistat de computer).
Sunt utilizate ghiduri de interviu (lista problemelor ce urmează a fi abordate).
Iată, spre exemplificare, un ghid de interviu care urmăreşte culegerea datelor
pentru realizarea unei analize descriptiv-interpretative a fenomenului de
dependenţă şi independenţă a adolescenţilor faţă de părinţi:
 Ghid de interviu (pentru adolescenţi)

Data interviului:
Localitatea:
Sexul:
Locul interviului:
Durata interviului:

1. Te simţi constrâns de părinţi atunci când trebuie să adopţi o decizie?

2.În familia ta, cine este respectatmaimult?
3.Ce studii au părinţii tăişi ce ocupaţii au ei în prezent?
4.Când eşti lăsatsă ieisingur o decizie?
5.Ce lipseşte familiei tale pentru a fi considerată cea mai bună?
6. Noutatea constituie un obstacolsau o provocare pentru tine?
7. Ce faci atunci când planurile se schimbă datorită unui eveniment
neaşteptat? Găseşti imediat o soluţie sau intri în panică?
8. Prezintă pe scurt un eveniment care te-a făcut să descoperi că poţi
avea încredere în forţele tale (în tine).
9. Prezintă pe scurt cel mai mare eşec al tău de până acum. Cum ai
trecut peste el cu ajutorul părinţilor, al tău personal, al prietenilor
sau al altor persoane?
10. Crezi că succesele/eşecurile ţi-au influenţat existenţa pozitiv sau
negativ?Exemplifică.

Sarcină ( termen de predare 10. 06. 2020)

1. Realizaţi o fişă de observaţie care să descrie modul în care se realizează

socializarea în familie şi în grupul de prieteni.