Cuprins

1. Politici financiare publice

1.1 Politica Fiscală
1.2 Politica Bugetară
2. Economia României în perioada pandemiei
3. Analiza comparativă
4. Concluzii
 Introducere

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice legate de politicile
financiare publice, situația României în contextul COVID-19, dar și analiza comparativă a
politicilor financiare publice. 
În primul capitol este realizată o prezentare teoretică a conceptului de politică financiară
publică și am abordat aspectele cele mai importante legate de politica fiscală și cea bugetară,
având în vedere veniturile bugetare, cheltuielile bugetare și bugetul de stat.  
În capitolul al II-lea am prezentat atât situația României în perioada pandemiei cât și
previziunile pe termen mediu despre situația economică din anul 2021 și elementele incerte ce
pot afecta negativ evoluția PIB-ului în viitorul apropiat. 
În capitolul al III-lea am  analizat politicile financiare publice ale României în contextul
crizei sanitare actuale având drept punct de pornire programele de Stabilitate și Convergență. 

Politici financiare publice

Politicile financiare reprezintă principala componentă a politicilor economice. Prin

politica financiară se acţionează în direcţia stabilită de către politica economică a guvernului.
Politica financiară trebuie să contribuie la creşterea economică a unei ţări sau alta, în vederea
satisfacerii trebuinţelor societăţii.1

Politicile financiare publice reprezintă măsurile și acțiunile statului privind impozitele și

rolul lor în formarea veniturilor bugetare și finanțarea cheltuielilor bugetare, tipurile de impozite,
perceperea și folosirea lor ca instrument de stimulare a creșterii economice.

Politicile sunt importante, deoarce prin ele administrația publică aduce la cunoștință
comunității cele mai importante obiective financiare. Acestea se trasează sau sunt redefinite la
vremea elaborării bugetului, atunci când consiliile locale alocă resurse pentru noul an financiar.

1
Stancu I., Finanţe - teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, Analiza şi gestiunea financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 1996 (pag 37)

pg. 2
 Elaborarea unei politici financiare reprezintă un proces complex şi dificil la care participă
mai mulţi factori, respectiv :

• cetăţenii, care fie direct, fie prin sesizări, adunări publice, audienţe etc. fac propuneri
sau sesizează o serie de nereguli şi disfuncţionalităţi, în legătură cu furnizarea şi dezvoltarea
serviciilor publice sau realizarea unor programe şi activităţi de interes public;

• consilierii locali sau judeţeni, care încearcă să promoveze idei şi soluţii din platformele
lor electorale sau din întâlnirile cu cetăţenii;

• şefii departamentelor de buget-finanţe, care: - furnizează elementele de fundamentare a

nivelului veniturilor şi cheltuielilor, - acordă asistenţă de specialitate în redactarea declaraţiei de
politică financiară;

• mass-media, prin aspectele critice semnalate referitoare la utilizarea fondurilor publice.

Absenţa unor politici financiare, scrise şi oficializate, poate crea probleme serioase. Fără
ele, autorităţile locale devin nesigure pe poziţia instituţiei în diversele probleme de management
financiar. Acest neajuns se agravează atunci când se schimbă aleşii locali sau funcţionarii
importanţi.

În lipsa unei „memorii organizaţionale”, politica financiară poate fi o sursă considerabilă

de confuzie şi de potenţiale conflicte în materie de filozofie a finanţelor.

Politicile financiare asigură baza de prevenire şi de rezistenţă, în caz de stare de urgenţă

financiară. Golurile de încasări, diminuarea alocaţiilor bugetare, scăderea rating-ului, terminarea
grant-urilor, limitarea veniturilor sau a cheltuielilor legale pot avea implicaţii importante, dacă nu
există planuri şi politici destinate cu anticipaţie fiecărui caz în parte.

Politicile privind veniturile, investiţiile, creanţele şi rezervele sunt esenţiale pentru

menţinerea solvabilităţii. De exemplu, politica rezervelor asigură soluţia de finanţare temporară a
necesităţilor neprevăzute. Politica datoriilor ajută la evitarea crizelor financiare, fixând valoarea
îndatorării pe termen lung şi pe termen scurt, tipul şi scopul îndatorării, precum şi rezervele din
care se face achitarea. Politica veniturilor poate ajuta la depăşirea urgenţelor financiare,

pg. 3
asigurând o bază diversificată de venituri, colectarea „agresivă” a acestora, limitarea utilizării
fondurilor speciale şi administrarea sănătoasă a impozitelor colectate.

Politicile financiare publice sunt formate din două componente: Politica Fiscală și
Politica Bugetară.

Politica fiscală

Politică fiscală are la baza criteriul eficienţei fiscale, adică necesitatea da randament cât
mai mare. Trebuie să asigure mobilizarea unor venituri bugetare cât mai mari, în condiţiile
încurajării afacerilor economice, a investiţiilor, concomitent cu promovarea echităţii în
contribuţia fiecăruia la venituri, cu asigurarea protecţiei sociale2.

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi importante din veniturile
statului, caracterizată prin prelevarea, conform legii, a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Mai mult, impunerea
reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni având o latură atât politică cât şi una de ordin
tehnic3.

Din punct de vedere politic, impunerea fiscală trebuie să răspundă la o serie de cerinţe si
să fie realizată în concordanţă cu unele principii cu caracter general. Astfel, maximele lui Adam
Smith că şi principiile lui Maurice Allais se regăsesc în ştiinţă finanţelor publice ca:

1.principiul de echitate fiscală;

2.principiul de politică financiară;

3.principiul de politică economică;

4.principiul social-politic

2
Dobrotă, Niță (coord.) (1999), Dicționar de economie, Editura Economică, pg.354 şi 356.
3
Văcărel, I., şi colectiv (2008), Finante Publice, ediţia a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

pg. 4
 În economiile moderne, statele colectează impozitele atât pentru finanţarea cheltuielilor,
cât şi pentru îndeplinirea triplului lor rol de stabilizare, de distribuire şi de alocare 4. Impozitele
indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor servicii, al importului sau
al exportului, ceea ce înseamnă că vizează cheltuirea unor venituri.

Politica bugetară

Politica bugetară definește concepția și acțiunile statului privind veniturile bugetare, căile
și mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinații, care sa serveasca
stabilitatii si dezvoltarii economice. Realizarea ei, în practică, presupune legi financiare, prin
care se stabileșe ansamblul resurselor și cheltuielilor, se autorizează folosirea veniturilor numai
pentru obiectivele prevăzute, au loc reglementări ale exercitiului financiar.

Politica bugetară se concretizează în bugetul de stat, care constituie mijlocul principal

prin care se formează veniturile publice și se efectuează cheltuielile publice. Cu alte cuvinte,
politica bugetară este însăși politica veniturilor și a cheltuielilor bugetare.

Bugetul de stat se prezintă sub forma unei balanțe economice în care sunt prevăzute și
autorizare veniturile (sau încasarile) și cheltuielile anuale ale statului. El este un document de
sinteză, un act autorizat prin vot de către Parlament, ce reflectă marile categorii de resurse și
sarcini ale statului, constituind forma principală de manifestare a politicii sale financiare.

Veniturile bugetare cuprind încasările din impozite pe profit și impozite pe salarii,

impozite asupra patrimoniului, pe venitul gospodăriilor, pe avere, impozite asupra consumului –
taxa pe valoarea adăugată (TVA, taxa asupra cifrei de afaceri etc.), precum și resurse nefiscale.

Cheltuielile bugetare cuprind: dotările de stat, cheltuielile de funcționare a puterii publice,

investiții de capital – ce duc la mărirea patrimoniului public, cheltuieli destinate educației,
culturii, științei, sănătații, protecției sociale, cheltuielile militare etc.

4
Braşoveanu, I.V. (2009), Analize ale politicii fiscale în România şi în statele membre ale UE, Bucureşti.

pg. 5
 Bugetul de stat este o previziune, deoarece conținutul lui este reprezentat prin ceea ce se
anticipează, în perioada respectivă, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Elaborarea lui presupune
un anumit comportament al puterii publice, înseamnă alegerea din mai multe variante, ținandu-se
seama de funcția de bunăstare colectivă.

Într-una din lucrările sale, Gheorge Manolescu “disociază” politica bugetară în 3

componente, şi anume5: 

1. Politica fiscală, generată de intrumentarea elementelor de impozite şi taxe;

2. Politica alocativă, sau politica bugetară în sens restrâns, generată prin
intrumentarea elementelor de cheltuieli bugetare;
3. Politica soldului bugetar, care priveşte finanţarea deficitului şi
valorificarea excedentului bugetar.

În legătură cu politica bugetară se află și datoria publică. Aceasta înseamnă împrumuturi

interne sau externe contractate de catre stat, atunci când țara respectivă se confruntă cu dificultăți
economice; depasirea acestora necesită investiții de capital, pe care statul le finanțează recurgând
la împrumuturi, deoarece, în condițiile date, nu dispune de alt mijloc care să permită evoluția
ascendentă a economiei.

Economia României în perioada pandemiei

Pandemia cauzată de noul coronavirus reprezintă un șoc enorm pentru economii, atât în
UE, cât și la nivel mondial, cu consecințe foarte grave din punct de vedere socioeconomic. Se
preconizează că economia României se va redresa de pe urma scăderii producției. Deși contracția
înregistrată de economie în 2020 pare mai puțin gravă decât se estimase inițial, incertitudinea
rămâne foarte ridicată, având în vedere evoluția recentă a pandemiei, iar producția reală probabil
că nu va reveni la nivelurile de dinainte criză până la sfârșitul anului 2022. Se estimează că
deficitul bugetar va crește semnificativ, deoarece efortul bugetar necesar pentru combaterea
crizei se adaugă derapajelor fiscale din trecut.

5
Manolescu Gh (coord.) - Politici economice, concepte, instrumente, experiente, Ed Economica, Bucuresti , 1997,
p. 265

pg. 6
 Rezultatele economice din ultimii ani arată limitele unei politici fiscal bugetare
expansioniste marcate de majorarea accelerată a cheltuielilor de funcţionare ale administraţiei,
reducerea spaţiului fiscal pentru investiţii si capacitatea redusă de absorbție a fondurilor
europene. Pe fondul situației economice și bugetare dezechilibrele externe au crescut iar inflația
a ramas la un nivel ridicat. România își menține angajamentul de aderare la Zona Euro, însă în
prezent eforturile Guvernului se axează pe minimizarea efectelor sociale și economice negative
ale pandemiei COVID-19, urmând ca apoi să implementeze măsuri de relansare economică.
Astfel, atenția autorităților va fi îndreptată către adoptarea monedei unice imediat ce sunt
restabilite echilibrele macroeconomice.

România a înregistrat în ultiimii ani o creștere economică bazată pe consum, susținut de

politica fiscală prociclică. Acestea au condus la deteriorarea dezechilibrelor externe și la un nivel
al inflației peste media țărilor din zonă. Deși s-a amplificat contribuția negativă a exportului net
la creșterea economică, pe fondul lărgirii ecartului nefavorabil dintre dinamica exporturilor şi cea
a importurilor de bunuri şi servicii, acest efect a fost contrabalansat de evoluția pozitivă a cererii
interne.

Pe termen mediu, scenariul cu cea mai mare plauzibilitate este cel în care creșterea
economică revine în zona potențialului său estimat înainte de pandemia COVID-19, respectiv în
intervalul 3-4%. Referitor la anul 2021 s-au identificat, la acest moment, două surse probabile de
incertitudine, care se pot transforma în riscuri negative la adresa creșterii PIB: traiectoria
trimestrială a reluării activităților economice şi probabilitatea asociată unui al doilea val
pandemic în lunile octombrie - noiembrie 2020.

Analiza comparativă a politicilor

Dată fiind situația pandemică actuală, România a adoptat câteva măsuri de politică
financiară publică,cu scopul de a redresa economia țării, afectată de coronavirus. La nivel de
politică bugetară, a fost adoptat programul IMM INVEST ROMÂNIA, prin intermediul căruia
statul român garantează în procent de 80% sau 90% creditele de investiții și creditele/liniile de
credit aferente capitalului de lucru contractate de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii

pg. 7
și vor beneficia de granturi pentru plata dobânzilor și comisioanelor în limita a 800.000 de euro
fiecare. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar
plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro. De
asemenea, printr-o serie de OMFP-uri, s-au creat anumite facilități de natură fiscală și bugetară,
îndeosebi în ceea ce privește relațiile dintre Instituțiile bugetare și contribuabili. La nivel de
politică fiscală, au fost adoptate măsuri pentru asigurarea resurselor necesare finanțării
instituțiilor publice, în principal, în domeniul social și medical. S-a reglementat tratamentul
fiscal, s-au introdus clarificări privind tratamentul fiscal al indemnizațiilor acordate din bugetul
asigurărilor pentru șomaj sau din bugetul de stat, s-a prelungit aplicarea măsurii de amânare a
plății TVA în vamă pentru anumite bunuri destinate prevenirii, limitării, tratării și combaterii
COVID-19 etc.

Concluzii

 Atât politica fiscală, cât și cea bugetară dețin un rol esențial în dezvoltarea
economică armonioasă a oricărui stat, de aceea acestea trebuie concepute de către
persoane competente și actualizate în permanență, în funcție de conjuncturile
naționale și internaționale.
 Situația generată de pandemie a determinat adoptarea unor schimbări în domeniul
eficientizării acestor politici, spre a le face mai accesibile contribuabililor și
pentru a redresa situația economică din România.
 Pe viitor, este nevoie de o actualizare continuă a acestor politici, pentru a asigura
parcursul economic evolutiv al României.

pg. 8
 Bibliografie

4
- Braşoveanu, I.V. (2009), Analize ale politicii fiscale în România şi în statele membre
ale UE, Bucureşti.

2
- Dobrotă, Niță (coord.) (1999), Dicționar de economie, Editura Economică, pg.354 şi
356.

5
- Manolescu Gh (coord.) - Politici economice, concepte, instrumente, experiente, Ed
Economica, Bucuresti , 1997, p. 265
1
- Stancu I., Finanţe - teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, Analiza şi
gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996 (pag 37)

3
- Văcărel, I., şi colectiv (2008), Finante Publice, ediţia a VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

pg. 9