Germania interbelica

La sfârşitul primului război mondial Germania, prin semnarea armistiţiului cu delegaţii Puterilor
Antantei, a recunoscut înfrângerea sa. Social-democraţii germani au constituit la 10 noiembrie un nou
guvern - Consiliul Împuterniciţilor Poporului.
La sfărşitul lunii decembrie 1918 la Berlin s-a constituit partidul comunist german, nucleul fiind
alcătuit de grupul “Spartacus”- social-democraţii de stânga în frunte cu Karl Liebknecht şi Roza
Luxemburg, care s-a situat pe poziţii sectariste - au boicotat alegerile în Adunarea Constituantă, au
refuzat să colaboreze cu sindicatele.
În vederea consolidării poziţiilor sale, Consiliul Împuterniciţilor Poporului a trecut la acţiuni
ferme. Au fost arestaţi şi omorâţi liderii mişcării comuniste Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, iar
comuniştii au trecut în ilegalitate. În aprilie 1919, o altă tentativă de a declanşa o revoluţie se produce
în Bavaria.
În ianuarie 1919, au loc alegeri pentru Adunarea Naţională. La şedinţa din 11
februarie 1919, F.Ebert a fost ales în funcţia de preşedinte al Germaniei iar conducerea guvernului a
fost încredinţată lui Philipp Scheidemann.
În oraşul Weimar, ulterior în capitală, Adunarea naţională a Germaniei a adoptat Constituţia,
document cunoscut drept “Constituţia de la Weimar”, iar suprastructura politică instituită - regimul
de la Weimar sau republica de la Weimar - sistem republican federal de guvernământ, bazat pe noua
Constituţie. Conform Constituţiei Germania era o republică parlamentară. Parlamentul - Reichstag-ul
- a devenit organul legislativ suprem. Constituţia consfinţea drepturile şi libertăţile democratice ale
cetăţenilor.
În Germania s-au constituit sute de societăţi militare şi civile, organizaţii, partide ce exprimau
opinii extremiste, revanşarde. În 1919 s-a constituit Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist
German, în fruntea căruia ceva mai târziu se va situa Adolf Hitler.Naziştii propovăduiau teoria
pseudo-ştiinţifică a inegalităţii raselor umane şi a superiorităţii rasei ariene, rolul deosebit al
germanilor în Europa şi în lume. În viziunea lor, Germania trebuia să lupte pentru a-şi ocupa un loc
sub soare, să reunească toţi germanii într-un singur stat, bazat pe principii rasiale. Statul urma să fie
condus de Fuhrer iar în plan extern, germanii trebuiau să se răzbune pe Franţa apoi să-şi
lărgească spaţiul vital din contul Europei de Est şi Sud-Est.
Din 1921, Germania a început să plătească reparaţiile de război. La sfărşitul anului  1922, a cerut
să i se ofere un moratoriu în privinţa achitării reparaţiilor. Acţiunile francezilor şi belgienilor în
bazinul Rhur şi regiunea Rinului au agravat situaţia economică şi financiară. În noiembrie 1923, la
Munchen, Adolf Hitler şi generalul Ludendorff au încercat să realizeze o lovitură de stat. Ei
intenţionau să organizeze în marş spre Berlin, dar forţele de ordine au respins această tentatvă.
“Puciul de bere” a eşuat.
Stabilizarea economică s-a datorat ajutorului financiar acordat de S.U.A. şi alte state
occidentale. Un rol important l-a avut Planul Dawes care prevedea acordarea de credite,
împrumuturi, investiţii de capital, în scopul restabilirii potenţialului industrial al Germaniei, precum
şi eşalonarea plăţii reparaţiilor. La renaşterea potenţialului economic al Germaniei şi-a adus
contribuţia şi U.R.S.S. La 16 aprilie 1922, la Rapallo, a fost semnat tratatul de colaborare economică
sovieto-german ce a marcat ieşirea din izolare a celor două ţări.
Criza economică mondială a avut urmări deosebit de grave asupra economiei germane, care
depindea de investiţiile străine. Guvernul cancelarului H.Muller şi-a dat demisia, şef fiind
numit Heinrich Bruning, care a propus un program de ieşire din criză pe contul angajaţilor salariaţi.
În martie 1932, au loc alegeri prezidenţiale unde este ales pentru un al doilea mandat
feldmareşalul von Hindenburg. În toamna aceluiaşi an au loc alegeri pentru Reichstag.Cele mai multe
voturi au fost  obţinute de partidul nazist (11,7 mil.), pentru social-democraţi au votat 7,2 mln., iar
pentru comunişti - 5,9 mln. Comuniştii nu au dorit să se coalizeze cu social-democraţii, fapt ce a
permis ascensiunea naziştilor.
După anul 1930, Republica s-a transformat efectiv dintr-un sistem parlamentar în unul
prezidenţial, preşedintele Hindenburg numind cabinete lipsite de majoritate parlamentară. În cele din
urmă aceasta a netezit calea pentru ascensiunea naţional-socialismului, numirea liderului
partidului Adolf Hitler pe postul de cancelar la 30 ianuarie 1933 şi suspendarea constituţiei de la
Weimar. Astfel, pe cale legală, la putere în Germania au venit forţele dictatoriale de extremă dreapta.
Ajunşi la putere fără prea mare efort, naziştii au luat măsuri pentru a-şi consolida poziţiile. În
februarie 1933, a fost incendiată clădirea Reichstag-ului, fiind învinuiţi comuniştii, pentru a-i înlătura
de la putere. A urmat interzicerea activităţii Partidului Comunist, Partidului Social- Democrat, a fost
suspendată activitatea sindicatelor.
Au fost curăţate şi rândurile Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist, fiind înlăturaţi cei care nu
împărtăşeau politica promovată de A.Hitler. La 1 august 1934, după moartea preşedintelui
von Hindenburg, funcţia de cancelar şi preşedinte au fost unificate; prin decretul din 2 august
1934, Hitler şi-a asigurat puteri depline numindu-se Fuhrer şi cancelar al Reichului.
Venirea naziştilor la putere a coincis cu depăşirea momentului culminant al crizei economice.
Economia a fost trecut pe picior de război. În anii 1933-1939 cheltuielile militare au sporit de 10 ori.
În 1935 a fost introdus serviciul militar obligatoriu, ceea ce era o încălcare a prevederilor Tratatului
de la Versaille

Politica externă a Germaniei naziste

În domeniul politicii externe au fost elaborate planuri strategice de cucerire a lumii. O atenţie

deosebită se acorda ciceririi “spaţiului vital” în Est. În 1935 a fost prin plebiscit alipită regiunea Saar,
iar în 1936 au ocupat zona demilitarizată Rehnană. Tot atunci a fost semnat Pactul Anticomintern cu
Japonia la care a aderat în 1937 şi Italia.
Germania s-a implicat activ în războiul civil din Spania (1936-1939) de partea lui Franco. În
martie 1938 a fost anexată Austria în urma Anschluss-ului. În urma acordului de la Munchen, din
septembrie 1938, dintre Franţa, Marea Britanie, Italia şi Germania, Cehoslovacia a fost dezmembrată
şi a încetat să existe ca stat. Ultima achiziţie a Germaniei înainte de declanşarea războiului a fost
oraşul-port Memel (Klaipeda) care a aparţinut Lituaniei. Următoarea victimă ale intenţiilor agresive
ale naziştilor va fi Polonia. Pentru realizarea scopului propus Germania a încheiat un tratat de
neagresiune cu U.R.S.S., cunoscut ca Pactul Ribbentrop- Molotov, semnat la 23 august 1939.