COMBATEREA BURUIENILOR IN

AGRICULTURA ECOLOGICA

Specializarea: CONSULTANTA SI MANAGEMENT IN AGRICULTURA

Disciplina: AGRICULTURA ECOLOGICA

1
1.INTRODUCERE
Agricultura ecologică (termen similar cu agricultura organică sau biologică) este un
procedeu “modern” de a cultiva plante, de a îngrăşa animale şi de a produce alimente, care se
deosebeşte fundamental de agricultura convenţională. Rolul acestui sistem de agricultură este
de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în
deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei.
Agricultura ecologică  contribuie la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare
adăugată şi are o contribuţie majora la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Agricultura ecologică nu utilizează: fertilizanţi şi pesticide de sinteza, stimulatori şi
regulatori de creştere, hormoni, antibiotice şi sisteme intensive de creştere a animalelor.
Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în agricultura ecologică.
Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face prin respectarea
perioadei de conversie, care în producţia vegetală are o durată de 2 ani pentru culturile anuale
şi  3 ani pentru culturile perene.
Sistemul de agricultură ecologică se bazează pe respectarea unor reguli şi principii de
producţie stricte în conformitate cu legislaţia comunitară şi legislaţia naţională în vigoare de
implementare a legislaţiei comunitare.
Prevederile europene privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică
sunt foarte precise.
Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii următoarele menţiuni
specifice sistemului de agricultura ecologică: referirea la modul de producţie ecologic, sigla,
numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat
certificatul de produs ecologic, şi începând cu anul 2006, sigla ,,ae”.
Sigla ,,ae”  garantează ca produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică
şi este certificat de un organism de cotrol, permiţând consumatorului o identificare facilă a
acestor produse pe piaţă. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 la
Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice, publicat in M.O nr. 593 din 11 iulie.
În România, controlul şi certificarea produselor obţinute din agricultura ecologică este
asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă,
imparţialitate şi competenţă, prin Comisia pentru acreditarea organismelor de inspecţie şi

2
certificare din sectorul de agricultură ecologică, compusă din cinci persoane. Aprobarea de
către M.A.P.D.R a organismelor de control este precedată de acreditarea în conformitate cu 
EN ISO 45011:1998, emisă de Asociaţia de acreditare din România ,,Renar”(www.renar.ro)
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii
ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul animalier.
O condiţie esenţială pentru  dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă acţiunile de
promovare a  conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor
asupra importanţei produselor ecologice (calitate şi sănătate), astfel încât aceştia să ofere un
preţ mai mare pentru produse de calitate superioară.
Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovarea a conceptului
de agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private. De asemenea,
agricultura ecologică este introdusă ca materie de studiu în principalele instituţii de profil din
învăţământul superior.
Deoarece agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, prin
sporirea biodiversităţii, protecţia mediului şi creşterea fertilităţii solului, producătorii din
acest sector sunt sprijiniţi prin programele de agro-mediu ale Comisiei Europene. Astfel,
începând din acest an, producătorii din agricultura ecologică, beneficiază de prime
compensatorii pe unitatea de suprafaţă şi pe culturi, în vederea acoperirii pierderilor de venit
pe durata perioadei de conversie şi pentru producţia certificată, prin Planul Naţional de
Dezvoltare Rurală - Axa 2 - submăsura agro-mediu,  din Fondul European pentru Agricultură
şi Dezvoltare Rurală (FEADR) nerambursabil, în conformitate cu Regulamentul Comisiei
(CE) nr.1698/2005. (www.apdrp.ro)
De asemenea, se acordă sprijin comunitar, în vederea promovării produselor
ecologice, prin programe de cofinanţare, cu o finanţare de 50% din partea Comisiei
Europene, 20% din partea organizaţiilor profesionale şi 30% de la bugetul de stat,  conform
procedurii din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1071/2005.
Termenii de specialitate utilizaţi în sistemul de agricultură ecologică se definesc după
cum urmează:

1) producţie - acţiunile necesare efectuate într-o unitate/fermă agricolă sau alimentară în

scopul obţinerii de produse agroalimentare ecologice;
2) preparare - toate operaţiunile de conservare şi/sau procesare a produselor agricole, inclusiv
sacrificarea şi tăierea animalelor, ambalarea şi/sau modificările făcute pe etichetele de
prezentare a metodei de producţie ecologică a produselor proaspete, conservate şi/sau

3
procesate;
3) etichetare - menţiunile, indicaţiile, mărcile de fabrică sau de comerţ, imaginile reproduse
pe ambalaj, documentul, înscrisul, inelul sau banda, care însoţesc produsele obţinute după
metoda de producţie ecologică;
4) operator - orice persoană fizică sau juridică, care produce, prepară, importă/exportă şi/sau
comercializează produse agroalimentare ecologice;
5) comercializare - deţinerea sau expunerea în vederea vânzării, oferirea spre vânzare,
vânzarea, livrarea sau alte modalităţi de plasare pe piaţă a produselor agroalimentare
ecologice;
6) ingredient - orice substanţă sau material care intră în compoziţia unui aliment pentru a-i
conferi anumite calităţi;
7) produse pentru protecţia plantelor - orice substanţă care asigură, în combinaţie chimică sau
în orice altă formulă, şi este utilizată în protecţia plantelor, privind fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură;
8) producţie animalieră - producţia de animale domestice şi acvatice crescute în ape dulci şi
sărate, cu excepţia animalelor sălbatice;
9) organisme modificate genetic şi derivatele lor - organisme obţinute prin tehnici prin care
materialul genetic a fost modificat într-un mod nenatural prin reproducere/recombinare, cu
excepţia celor obţinute prin conjugare, transducţie şi hibridare;
10) agenţi de curăţare (detergenţi) - substanţe şi preparate care sunt utilizate în operaţiunile de
spălare a produselor obţinute după metoda de producţie ecologică ;
11) unitate/fermă de producţie ecologică - unitate şi/sau fermă care respectă regulile de
producţie ecologică;
12) materie primă - produse de origine vegetală sau animală, în stare naturală, proaspătă,
conservată sau produsele derivate din prelucrarea industrială a acestora, precum şi substanţele
organice şi anorganice care conţin sau nu aditivi, utilizate în hrana animalelor;
13) furaje compuse - amestecuri de materie primă furajeră, conţinând sau nu aditivi, destinate
furajării animalelor;
14) aditivi - substanţe sau preparate care intră în componenţa furajelor;
15) furaje sau materiale furajere produse ecologic - produse destinate furajării animalelor,
obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică;
16) furaje sau materiale furajere în curs de transformare - produse destinate furajării
animalelor, care respectă regulile de producţie ecologică, cu excepţia perioadei de conversie;

4
17) furaje sau materiale furajere convenţionale - produse destinate furajării animalelor, care
nu sunt obţinute după metodele de producţie ecologică;
18) certificare - procedura prin care organismele de inspecţie şi certificare acreditate
furnizează o atestare scrisă din care să rezulte că produsele agroalimentare ecologice sau
sistemele de control al acestora sunt conforme cu regilile de producţie ecologică;
19) organism de inspecţie şi certificare - orice persoană fizică sau juridică, de stat sau privată,
autorizată sau acreditată, de Ministerul Agriculturii,Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu
atribuţia de a verifica dacă un produs vândut sau etichetat ca ecologic este obţinut, preparat,
ambalat, manipulat, comercializat, importat sau exportat în conformitate cu prevederile R
(CEE) 2092/91;
20) produse pentru medicina veterinară - orice substanţă sau produs autorizat, folosit pentru
prevenirea sau combaterea bolilor la animale.

2.COMBATEREA BURUIENILOR IN AE

5
 În ultimii ani, producerea culturilor în sistemul ecologic a devenit un trend, unul bine
argumentat. Însă, o bună parte din producători întâlnesc probleme la cultivarea acestora, una
dintre care ar fi menținerea sub control a buruienilor.
Buruienile produc pagube enorme, atât de ordin cantitativ, cât şi calitativ: reduc calitatea
recoltei, a laptelui, impurifică lâna sau blana animalelor, unele pot fi toxice pentru om şi
animale sau produc stări alergice. Astfel, sunt unul din factorii ce influențează negativ practic
orice activitate agricolă.
Practicile aplicate în agricultura ecologică sunt deosebite, ce nu produc daune plantei,
solului și, în general, mediului, dar stimulează dezvoltarea microorganismelor. În 10 grame
de sol se conţin de 1,5 ori mai mulţi microbi decât populaţia globului pământesc. Satisfacerea
nevoilor lor în elemente nutritive şi condiţii bune pentru viaţă este nu mai puţin importantă
decât crearea condiţiilor satisfăcătoare de viaţă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Mai multe detalii despre cum poate fi prevenită răspândirea buruienilor pe câmpuri,
dar și combaterea acestora a oferit, pentru Agrobiznes, în cadrul proiectului „InfOrganic”,
Ion Bacean, doctor în științe agricole Universitatea Agrară de Stat din Moldova.
„De fapt, agricultura ecologică nu presupune realizarea unor culturi lipsite total de
buruieni, producătorul trebuie să asigure ţinerea sub control a acestora, buruienile fiind un
factor al mediului. De aceea, vorbim de limitarea îmburuienirii câmpurilor, nu de
distrugerea totală a lor. Buruienile, pe lângă influența negativă asupra dezvoltării plantelor,
posedă și unele avantaje: îmbunătăţesc structura solului și împiedică eroziunea, asigură
spaţiul de viaţă şi hrană pentru unele insecte utile în agricultura ecologică, iar după pieirea
lor sunt hrană pentru microorganisme. Totodată, microorganismele asigură circuitul de
energie și nutrienți, ceea ce este esențial pentru agricultura organică”, a explicat Ion
Bacean.
Combaterea buruienilor din culturi se efectuează prin măsuri menite să prevină
răspândirea acestora, dar şi metode ce permit combaterea acestora.
Metodele ce permit prevenirea dezvoltării buruienilor:
Evitarea compactării solului – pierderile anuale de materie organică din sol trebuie
compensate, iar numărul trecerilor utilajelor agricole grele pe sol trebuie redus. Astfel,
producătorii trebuie să opteze pentru combinatoare, ce permit efectuarea mai multor lucrări
concomitent;
Fertilizarea organică a solului trebuie făcută doar cu gunoi de grajd bine fermentat.
Prin creşterea temperaturii în timpul fermentării, la 50-70 grade°C, este distrusă facultatea
germinativă a seminţelor de buruieni;

6
Este necesară menținerea fertilității solului – pe solurile cu un nivel sporit de fertilitate,
diferența de producție produsă de prezența buruienilor este mult mai mică. Totodată, impactul
negativ al buruienilor se manifestă în prima 1/3 perioadă de vegetație, deci, în acest moment
trebuie făcute prașile;
Este recomandată condiționarea (curățirea, sortarea) semințelor înainte de semănat.
Astfel, seminţele care vor fi folosite la semănat trebuie curăţite cu selectoare, trioare,
vânturători, pentru a îndepărta seminţele de buruieni şi alte resturi;
Este foarte importantă pregătirea semănătorii înainte de însămânțarea câmpurilor, pentru a nu
avea pe sol porțiuni ce nu au fost semănate sau rânduri formate incorect. Nu trebuie să fie
tuburi de semănătoare înfundate, rândurile lipsă sunt puternic îmburuienite, mai ales la
cerealele păioase;
 La prăşitul manual sau mecanic trebuie urmărit să nu rămână rânduri sau porţiuni
neprăşite;

7
 Este importantă menținerea sub control și a buruienilor crescute în apropierea
câmpurilor, plantațiilor: marginile drumurilor, şosele, diguri, canale de irigaţie sau de
desecare, cărări din grădinile de legume, livezi şi podgorii, stâlpilor reţelelor electrice şi de
telecomunicaţii, etc;
Recoltarea culturilor agricole trebuie făcută la timp. Cu cât mai mult timp stau acestea
pe câmp cu atât mai multe buruieni au timp să fructifice şi să-şi scuture seminţele la suprafaţa
solului. Mai apoi lucrarea solului nu mai are o eficiență înaltă;
Evitarea răspândirii seminţelor de buruieni prin intermediul animalelor în timpul pășunatului;
Metodele ce asigură curățarea câmpurilor de buruieni răsărite sau în curs de răsărire, în
agricultura organică, sunt reprezentate de metodele agrotehnice, fiind excluse complet
metodele chimice de combatere.
Eficiența cea mai bună este obținută când buruienile sunt combătute până a începe
răsărirea acestora din sol, cu cât lucrarea este efectuată mai timpuriu, cu atât efectul este mai
vizibil. Buruiana trebuie „prinsă” în perioada până când se poate acoperi cu pământ, faza de
„ață albă”.
Pot fi combătute buruienile eficient prin:
Rotaţia culturilor. Este una dintre cele mai eficiente metode în lupta împotriva
buruienilor, presupunând și costuri neînsemnate. Rescpectând succesivitatea cultivării
culturilor nu se răspândesc boli, dăunători, dar și se reduce rezerva de buruieni din sol.
Pe lângă respectarea asolamentului, este importantă cultivarea culturilor prășitoare (cu
distanțe mai mari între rânduri) după cele semănate compact (15 cm) și invers.
Combaterea buruienilor în anumite faze de vegetație: dacă pălămida este tăiată în faza
de înflorire a lucernei, devine foarte vulnerabilă, deoarece conține în această perioadă foarte
puține substanțe plastice în rădăcini.
Amestecurile de culturi graminee și leguminoase, la fel, sunt eficiente și combat
buruienile. Pirul gros, volbura devin vulnerabili la semănarea costreiului și a golomățului
(graminee). La fel, rapița, muștarul, măzărichea, phacelia pot concura cu buruienile și pot fi
semănate în câmp ca îngrășăminte verzi sau drept cultura de baza stopând răspândirea și
dezvoltarea buruienilor;
 Floarea soarelui, ovăzul și secara au efect alelopatic asupra buruienilor, dacă sunt
încorporate în sol;
Semănarea culturilor în termenii recomandați permite de a evita încolțirea acestora
concomitent cu buruienile. Iar grapările efectuate înainte de semănat distrug buruienile.

8
Pentru cultura grâului, în cazul în care terenul este puternic îmburuienit, este recomandată
majorarea cantității de semințe per hectar.
Monocultura sau plantarea unei culturi repetat, mai ales la culturile neprăşitoare
favorizează înmulţirea buruienilor. Sfecla, mazărea, porumbul, sorgul, cerealele păioase de
primăvară sunt sensibile la îmburuienire, în special, în primele săptămâni după răsărire.
Rapiţa, secara, iarba de Sudan, floarea soarelui, lucerna înăbușă buruienile.
Lucrările solului executate cu plugul, grapa, cultivatorul, freza contribuie la
distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire. Grapatul terenului distruge
buruienile în stadiul de plantulă (când buruienile sunt mici) și crusta solului. Cultivarea
timpurie a terenului se efectuează la adâncimea de 10-12cm.
Grapele cu dinți arcați și prașile rotative sunt unele dintre cele mai eficiente utilaje în
combaterea buruienilor. Lucrările cu acestea trebuie făcute când buruienile se află în faza de
“ață albă”. Grapatul se efectuează înainte și după semănat, iar potrivit experiențelor făcute în
țară, grapele cu dinți arcați produc pagube minime culturilor la lucrarea efectuată după
semănat. Totodată, numărul buruienilor scade cu 60-90%;
Pentru lucrarea solului între rânduri se folosesc cultivatoare cu panouri de protecţie
pentru prevenirea acoperirii cu sol a plantelor tinere. Tractorul trebuie să se deplaseze încet
pentru a evita greșurile la efectuarea lucrărilor, inclusiv tăierea plantelor;
Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol şi distruse practic toate buruienile anuale şi
bienale, iar pentru o perioadă redusă de timp cele perene (pirul, pălămida, volbura, susaiul
etc.), care regenerează după un timp din organele vegetative. O parte din masa organelor
subterane este adusă la suprafaţa solului și distrusă prin uscare vara, sau prin îngheţ în timpul
iernii. Arătura trebuie efectuată la adâncimea de 15-22 cm, în depedență de cultură.
 Culturile de toamnă: grâul, orzul, secara pot fi lucrate cu ţesala de buruieni (grapa cu
dinți flexibili) toamna, ca lucrare de întreţinere. Primăvara culturile descălţate se tăvălugesc și
după aceasta se aplică lucrarea cu grapa cu dinți flexibili. Pe solurile ușoare, aceasta are
randament mai bun, decât pe cele grele. Pe solurile grele, se mai pot folosi grapele obișnuite.
O altă metodă eficientă în combaterea buruienilor este prășitoarea mecanică. În țările
dezvoltate se aplică, preponderent această metodă, prășitul manual întâlnindu-se foarte rar.
Folosind prășitoarele, trebuie să ținem cont de următoarele recomandări:
 lucrarea trebuie să se facă cât mai repede, pentru a fi cât mai eficientă;
 buruienile dezvoltate sunt tăiate, iar cele mai mici se acoperă pentru a împiedica o
nouă răsărire;

9
  buruienile care se înmulţesc prin rădăcini se combat greu cu praşila. Pălămida după
praşile nu înfloreşte, dar rizomii se dezvoltă mai bine. Astfel, aceste buruiene pot fi
ținute sub control prin smulgere directă;
Pentru a ține sub control buruienile, semănatul trebuie efectuat astfel încât să asigure o
desime optimă a plantelor. O desime mai mare decât limita maximă recomandată pentru
specia, soiul sau hibridul cultivat împiedica dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mai
mică, buruienile invadează repede cultura, mai ales golurile din ea.
Lucrările solului trebuie efectuate la timp, astfel încât să nu permite buruienilor să
formeze semințe ce pot germina;
Mulcirea solului este una dintre cele mai eficiente metode de combatere a buruienilor.
Lucrarea constă în acoperirea solului cu paie, frunze, gunoi de grajd fermentat, foile de
plastic, hârtie și alte materiale ce împiedică dezvoltarea buruienilor în culturile prăşitoare.
Mulcirea cu folie neagră previne dezvoltarea buruienilor, dar și evită lucrarea solului, ceea ce
este important pentru un sol supus eroziunii. Prin acest procedeu nu doar menținem sub
control buruienile, dar și favorizăm dezvoltarea râmelor în sol.
Un alt avantaj al mulcilor este acela că, astfel este redus consumul de apă din sol prin
evaporare. Mulcirea combate eficient buruienile perene cum ar fi pirul gros, pirul târâtor,
volbura. Materialele organice folosite contribuie la ameliorarea conținutului de humus în sol.
Această metodă poate fi aplicată la producerea legumelor, dar și în livezi (în țările înalt
dezvoltate este răspândită).
Pentru combaterea buruienilor mai pot fi folosite: acidul citric în amestec cu usturoi, acid
citric și acid acetic, ulei de cuișoare cu oțet, ulei de cimbru, produse pe bază de gluten de
porumb (inhibă dezvoltarea rădăcinilor în timpul germinării, astfel, tratamentul se efectuează
înainte de răsărirea plantelor). Totodată, potrivit experienței fermierilor din țară, aceste
metode sunt mai puțin eficiente, astfel, metoda de bază la combaterea buruienilor în sistemul
ecologic rămâne a fi metoda agrotehnică.

10
BIBLIOGRAFIE

https://agrobiznes.md/cum-pot-tinute-sub-control-buruienile-in-agricultura-ecologica.html
https://ro.scribd.com/doc/26597931/Agricultura-ecologica

11