Sunteți pe pagina 1din 2

Care au fost masurile luate de autoritatile de la Bucuresti

in cadrul Celui de-al doilea razboi mondial?


După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an (în decursul
căreia Regatul României a permis evacuarea guvernului, tezaurului și
forțelor poloneze spre Egiptul britanic, dar a pierdut importante teritorii în
profitul aliaților de atunci ai Germaniei naziste, anume URSS, Ungaria și
Bulgaria), România își schimbă alianțele odată cu sosirea la putere a lui Ion
Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 și intră în război
de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile
luate de URSS : Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

Contributia Romaniei in efective de lupta a fost enorma, depasita doar


de armata germana, dar depasind celelalte aliate ale Germaniei.

In anii regimului lui Antonescu, Romania a alimentat economia de


razboi a Germaniei cu petrol, cereale, precum si produse industriale fara
vreo recompensa.

In iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la


Nürnberg, autoritatile romane i-au exclus din serviciul public pe
functionarii evrei. Chiar si dupa inlaturarea de la putere a Garzii de Fier,
regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de
opresiune si masacrare a evreilor (si, mai apoi, a tiganilor), mai ales in
teritoriile estice. Regimul Antonescu facuse planuri pentru deportari in
masa din Valahia, sudul Transilvaniei, si din sudul si vestul Moldovei, dar
nu le-a pus niciodata in practica.

Regele Mihai, care initial nu s-a implicat efectiv in politica Romaniei,


a condus cu succes o lovitura de stat pe 23 august 1944 avand suportul
opozitiei si al armatei, arestandu-i pe Ion Antonescu si pe membrii
guvernului. Imediat, el l-a numit prim-ministru pe gen. Constantin
Sanatescu, in fruntea unui guvern compus din militari si reprezentantii
Blocului National Democrat, ca ministri fara portofoliu.

In aceeasi zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamatia


catre tara", prin care anunta revenirea la un regim democratic, incheierea
razboiului cu Natiunile Unite si intoarcerea armelor impotriva Germaniei.
La 12 septembrie, Romania semneaza Armistitiul cu Natiunile Unite,
asumandu-si obligatia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de lupta
antihitlerist.

S-ar putea să vă placă și