Sunteți pe pagina 1din 1

Simion Stoilow

Simion Stoilow, uneori scris Stoilov a fost un matematician român, fondatorul școlii românești


de analiză complexă și autor a peste o sută de publicații. A lucrat ca profesor la Universitatea din
București și a fost ales membru al Academiei Române. Este cunoscut drept creatorul teoriei
topologice a funcțiilor analitice. Este totodată creatorul școlii românești de analiză complexă.
Născut în București, și-a petrecut tinerețea la Craiova. Tatăl său a fost colonel și a luptat
la Smârdan în Războiul din 1877.
După ce a studiat la școala elementară „Obedeanu” și la Colegiul Național „Carol I” din Craiova,
merge în 1907 la Universitatea din Paris, ca trei ani mai târziu să obțină diploma de absolvent. În
1916 obține doctoratul în matematici sub îndrumarea lui Émile Picard.
În 1916 se întoarce în țară pentru a participa la Primul Război Mondial pe frontul din Dobrogea,
apoi din Moldova. După încheierea conflagrației, în perioada 1919 - 1921 este profesor de
matematică la Universitatea din Iași, iar în perioada 1921 - 1939 la Universitatea din Cernăuți. În
1939 se mută în Capitală, activând mai întâi la Politehnica, iar din 1941 la Universitate, în
perioada 1944 - 1945 fiind rector, iar între 1948 și 1951 decan al Facultăților de Matematică și
Fizică
Este activ și în plan politico-social. Astfel, în perioada 1946 - 1948, este ambasador al țării
în Franța iar în 1946 este membru al delegației române, conduse de Gheorghe Tătărescu,
la Tratatele de pace de la Paris. În iulie 1947, organizează la Club de Chaillot expoziția "L'art
français au secours des enfants roumains", unde participă Constantin Brâncuși, iar Tristan
Tzara și Jean Cassou scriu prefața catalogului.
A încetat din viață datorită accident vascular cerebral, fiind incinerat la Crematoriul Cenușa; până
în 1990 rămășițele sale pământești au fost conservate la Mausoleul liderilor comuniști din Parcul
Carol I.

Onoruri
 Legiunea de Onoare (1928)
 Ordinul Meritul Cultural pentru știință (1934)
 Ordinul Steaua României, Mare ofițer (1946)]
 Ordinul Steaua RPR, cl. a II-a (1948), respectiv cl. I (1952)
 Ordinul 23 August, cl. a III-a (1954)
 Premiul de Stat, cl. I (1954)

S-ar putea să vă placă și