Genul epic

i.
⮚ Totalitatea operelor literare ub care transmiterea sentimentelor si a
gandurilor se realizeaza indirect prin intermediul naratorului, a
personajelor si a actiunii ; modul predominant de expunere fiind
naratiunea.

⮚ Se remarca prezenta indicilor spatio-temporali care fixeaza cadrul

descris.l

⮚ Actiunea se desfasoara intr-o succesiune logica, fiind organizata

pe momentele subiectului:

-Expozitiunea
-Intriga
-Desfasurarea Actiunii
-Punctul Culminant
-Deznodamantul

● A nu se confunda AUTORUL (empiric) cu

NARATORUL (vocea narativa / instanta epica)

SPECIILE GENULUI EPIC IN PROZA

- Nuvela
- Basmul
- Schita
- Romanul
- Povestirea
II.
Basmul Cult

⮚ Definitie:

Specia literara a genului epic in proza, mai rar in versuri in care

se prezinta intamplari fantastice la care participa personaje
inzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind lupta dintre bine si
rau, in final intrgistrandu-se triumful valorilor morale.
Basmul cult este un continuator al speciei literare populare,
aflandu-se in relatie de interdependenta cu aceasta. Se pastreaza
un timp si spatiu vag conturate, cu o actiune pluriepisodica. In ceea
ce priveste dimensiunea temporala, se face trimitere la un moment
al inceputurilor, mitic, stravechi, numit illo tempore ( timp al
originilor).

⮚ Clasificarea Basmelor:

- Animaliere ( „Punguta cu doi bani”, „Capra cu trei iezi”, „Cantaretii

din Bremen”)
- Nuveliste ( „Soacra cu trei nurori”- Ion Creanga ; „Leana cea
sireata” – Ioan Slavici ; „Fat-Frumos din lacrima”- Mihai Eminescu)
- Fantastice ( „Povestea lui Harap-Alb” – Ion Creanga)

⮚ Printre particularitatile basmului cult se evientiaza:

- Inca de la inceputul operei se semneaza o conventie ( un pact)

intre cititor si narator conform careia este acceptat elementul
neobisnuit ca firesc.

- Se remarca ingerinta autoriala ( implicarea naratorului in unele

secvente narative)

- Modurile de expunere se implinesc armonios.

- Structura specifica unui basm nu este mereu respectata,
apelandu-se la o forma originala in care unele clisee
compozitionale pot lipsi.

- Fabulosul este tratat in mod realist iar protagonistul este

individualizat deoarece are atat defecte cat si calitati, fiind invitat sa
parcurga un traseu initiatic deoarece nu este atotstiutor de la
inceput.

- Spre deosebire de asmul popular, in specia culta se intalneste

procedeul triplicarii ( nu mai exista doar trei probe, fiecare proba
fiind impartita in alte trei probe) ingreunand astfel procesul
maturizarii.

- Atat in basmul cult cat si in cel popular exista anumite motive:

calatoria, lupta cu maleficul, nunta, cifrele si obiectele magice,
imparatul fara mostenitor, incalcarea juramintelor, prezenta
donatorilor si a adjuvantilor dar si triumful binelui.

- In basme personajele apartin atat lumii reale cat si a celei

imaginare, remarcandu-se superioritatea mezinului. Acestea se
impart in categorii: Maniheice ( care lupta pentru bine), Antiheice
(care lupta impotriva binelui) . De asemenea apar figuri Arhetipale
( modele de urmat ; Ex: Sf. Duminica, Tatal, Craiul, Calul
Nazdravan)
III.
Functiile Basmului

1) ABSENTA
- O plecare temporala, la razboi, la pescuit, la lucru.
- Moartea parintilor poate constitui o forma intiparita de absenta.

2) INTERDICTIA
- „O interdictie este specifica eroului”, o camera, a douasprezecea
usa

3) INCALCAREA
- Raufacatorul indeamna la incalcare.

4) ISCODIREA
- „Raufacatorul incearca sa iscodeasca cum stau lucrurile” , unde e
ascuns un obiect, cum confectioneaza ceva. Poate exista si o
forma inversa de iscodire atunci cand victima interogheaza
raufacatorul.

5) DIVULGAREA
- „Raufacatorul obtine informatii asupra victimei”.

6) VICLESUGUL
- „Raufacatorul incearca sa-si insele victima pentru a pune stapanire
pe ea sau pe averea ei”.

7) COMPLICITATEA
- „Victima se lasa inselata ajutandu-si astfel, fara a vrea, dusmanul.
Eroul acepta, se lasa convins de raufacator. O observatie ar fi ca
 interdictiile sunt intotdeauna incalcate, iar propunerile inselatoare
din potriva sunt mereu acceptate si indeplinite.

8) PREJUDICIEREA
- Lanseaza intriga propriu-zisa, punctul ei de innodare. ( Ex:
Raufacatorul rapeste/loveste pe cineva)

9) LIPSA
- „Unuia dintre membrii familiei ii lipseste ceva, doreste sa aiba un
lucru oarecare”.

10) MIJLOCIREA
- Introduce un erou in basm. Eroii basmului sunt: Cautatorii ( eroul
cauta fata rapita/ ceva furat) ; Victima ( eroul este rapit sau izgonit
de acasa)
- Este impotant deoarece el determina plecarea sau trimiterea de
acasa.

11) CONTRAACTIUNEA INCIPIENTA

- Cautatorul accepta sau se hotaraste sa intreprinda contraactiunea
( Specific doar in cazul eroului cautator)

12) PLECAREA
- Eroul pleaca de acasa. Aceasta plecare este diferita de absenta
temporala.

13) PRIMA FUNCTIE A DONATORULUI

- Eroul este pus la incercare, iscodit, atacat, pregatindu-se astfel
inarmarea lui cu unealta nazdravana sau cu ajutorul nazdravan.
14) REACTIA EROULUI
- Eroul reactioneaza la actiunea viitorului donator . In majoritatea
cazurilor, reactia poate fi negativa sau pozitiva.

15) INZESTRAREA, OBTINEREA UNELTEI NAZDRAVANE

- Intrarea in posesia eroului a uneltei nazdravane. Uneltele acestea
pot fi: animale, obiecte care au o insusire miraculoasa.

16) DEPLASAREA SPATIALA, CALAUZIREA

- Obiectul cautarii se afla intr-o alta imparatie, pe un alt taram.
Acesta este foarte departe pe orizontala, fie foarte afund pe
verticala ori foarte sus.

17) LUPTA
- Eroul si raufacatorul intra intr- lupta directa.

18) MARCAREA, INSEMNAREA

- Eroul este insemnat. I se face un semn pe corp sau i se da un
obiect.

19) VICTORIA
- Raufacatorul este invins.

20) REMEDIEREA
- Nenorocirea sau lipsa initiala este remediata.

21) INTOARCEREA
- Eroul se intoarce.
22) URMARIREA, GOANA
- Eroul este urmarit, iar urmaritorul se transforma in animale,
fenomene ale naturii.

23) SALVAREA
- Eroul scapa de urmarire, el presara obstacole, se transforma la
randul lui, evita ispitele.

24) SOSIREA INCOGNITO

- Eroul soseste acasa sau in alta tara, fara sa fie recunoscut.

25) PRETENTII NEINTEMEIATE

- Falsul erou formuleaza pretentiile sale neintemeiate.

26) INTOARCEREA GREA

- Eroul are de facut fata unei grele incercari: mancat/baut peste
masura, foc, ghicit, ascuns.

27) SOLUTIA
- Incercarea este trecuta cu succes.

28) RECUNOASTEREA
- Eroul este recunoscut

29) DEMASCAREA
- Raufacatorul sau falsul erou este recunoscut.

30) TRANSFIGURAREA
- Eroul capata o noua infatisare.
31) PEDEAPSA
- Raufacatorul este pedepsit.

32) CASATORIA
- Eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat.

IV.
„Povestea lui harap-Alb”

Dupa cum se stie, basmul este specia literara a genului epic in

proza, mai rar in versuri in care se prezinta intamplari fantastice la care
participa personaje inzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind lupta
dintre bine si rau, in final inregistrandu-se triumful valorilor morale. Un
continuator al acestei specii este basmul cult, aflandu-se in relatie de
interdpendenta cu aceasta.

Pe data de 1 august 1877, in revista „Convorbiri Literare” a fost

publicata pentru prima data opera lui Ion Creanga, intitulata „Povestea lui
Harap-Alb”. Nascut pe 1 martie 1837, Ion Creanga a fost un scriitor
roman recunoscut datoritamaiestriei basmelor, povestilor si povestirilor
sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii romane mai
ales datorita operei sale autobiografice „Amintir din Copilarie”.

Printre particularitatile basmului cult se remarca inca de la inceput

semnarea unei conventii intre cititor si narator conform careia elementul
neobisnuit este acceptat ca firesc. Modurile de expunere se impletesc
armonios structura specifica a basmului ne fiind respectata mereu,
apelandu-se la o forma originala in care unele clisee compozitionale pot
lipsi.

Fabulosul este tratat in mod realist iar protagonistul este

individualizat deoarece acesta are atat calitati cat si defecte, fiind invitat
sa percurga un traseu initiatic dat fiind faptul ca acesta nu este
omniscient inca de la inceput. Se foloseste de asemenea ingerinta
autoriala.

Spre deosebire de basmul popular, in cel cult se intalneste

procedeul triplicarii, care consta in inmultirea numarului de probe prin
care protagonistul trebuie sa treaca, ingreunand astfel procesul
maturizarii. Dar cum basmul cult este un continuator al speciei populare,
in ambele exista motive cum ar fi: calatoria , lupta cu maleficul, nunta,
cifrele magice, prezenta donatorilor si a adjuvantilor dar si triumful
binelui.

In basme personajele apartin atat lumii reale cat si celei imaginare,

remarcandu-se superioritatea mezinului, acestea impartindu-se in
categorii principale: personaje maniheice(care lupta pentru bine) ,
personaje antitetice( care lupta pentru rau) cat si personaje
arhetipale( modele de urmat).

Cuvantul „poveste” are sensul de nascocire, istorisire sau chiar

minciuna, textul prezinta intamplarile protagonistului la care apare
onomastica pentru prima data in scena cand spanul il pacaleste pe fiul
craiului sa coboare in fantana. Acesta „boboc in feliul sau la trebi de
aistea” se potriveste spanului bagandu-se in fantana fara a se gandi la
consecinte. Naiv, lipsit de experienta si extrem de credul, mezinul
schimba statutul din nepot al lui Verde-Imparat la cel de sluga a
spanului. „De aici inainte sa sti ca te cheama Harap-Alb, aista t-i numele
si altul ba”. Numele acesta reprezinta la nivel stilistic un oximoron
deoarece „Harap” inseamna rob cu tenul inchis, este pus in contrast cu
„Alb” cu care evidentiaza puritatea si inocenta mezinului.

Ca in orice basm, tema consta in lupta binelui contra raului care

poate fi ori motivul central dezvaluit inca de la inceputul operei sau doar
o proba necesara in firul narativ, cum este de altfel si in „Povestea lui
Harap-Alb”, unde protagonistul este al treilea fiu al unui crai, care este
trimis de tatal sau la unchil acestuia Verde-Imparat pentru a mosteni
tronul deoarece fratele Craiului avea doar fiice. Mezinul este invitat sa
parcurga un traseu initiatic care incepe chiar inainte de a parasi locul
unde a copilarit ca abia mai apoi pe drum, ignorand avertismentul tatalui,
acesta are de a face cu tema luptei dintre bine si rau cand este pacalit
de span, acesta devenind sluga lui iar spanul asumandu-si titlul de mezin
al Craiului.

Basmele debuteaza cu o formula specifica care poate varia „Amu

cica era odata” fiind un exemplu. Aceasta are rolul de a-l pregati pe
lector in fictiune si de a-l pregati pentru idea ca ceea ce se va nara este
rodul imaginatiei autorului. „Amu” este o marca a oralitatii care face
trecerea de la realitate la fictiune , fiind un adverb care apartine
naratorului, acesta incercand sa-i trezeasca interesul cititorului pentru
universul fictiv. „Cica” in context este sinonim cu „se spune”, aceasta
constructie impersonala ridicand un semnde intrebare in ceea ce priveste
veridicitatea si adevarul celor narate, astfel ca nici instanta epica nu este
convinsa ca cele povestite s-au intamplat. „Odata”este un adverb specific
basmelor care trimite la ideea de timp mitic, al originilor, stravechi,
nedefinit sau „illo tempore” dupa cum a fost numit de catre Mircea Eliade.

Formula de final scoate cititorul din lumea fabulosului, si neaga

oarecum veridicitatea celor narate: „Si a tinut veselia ani intregi, si acum
mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca, iar pe la noi cine are
bani bea si mananca, iar cine nu se uita si rabda.” Prin urmare formula
sugereaza ca totul a fost o nascocire producand iesirea din timpul si
spatiul fabulos.

Basmul debuteaza cu expozitiunea , ce prezinta initierea lectorului

in fabulos cu ajutorul indicilor spatio-temporali slab dezvoltati si
prezentarea personajelor, a Craiului sicelor trei fii ai sai si a Imparatului
Verde cu cele trei fiice ale sale.

Intriga se declanseaza in momentul in care imparatul Verde il

instiinteaza pe fratele sau de faptul ca nu are un mostenitor, rugandu-l sa
isi trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a ii mosteni imparatia.

Desfasurarea actiunii debuteaza cu incercarile primilor doi feciori ai

craiului de a pleca pe drumul spre imparatia unchiului lor, intorsi fiind la
prima greutate. Cel de-al treilea fiu se infricosa ca nu va face fata
provocarii, dar este ajutat de o batrana in urma daruirii unui banut, ea
spunandu-i sa plece la drum cu armele, calul si straiele tatalui lui de cand
era fecior, tanarul conformandu-se si trecand astfel de proba podului,
unde tatal ii spune sa nu se increada in omul span sau ros. Ascultator,
tanarul pleaca la drum cu blana de urs de la crai. Pe drum intalneste
niste furnici pe un pod, pe care le ocoleste cu grija, primind drept
rasplata o aripa de furnica. Tot o aripa, de data aceasta a unei albine, a
primit tanarul cand a oferit un adapost unui roi de astfel de insecte.
Urmeaza ca Harap-Alb sa ii intalneasca pe Ochila, Setila, Flamanzila si
Pasari-Lati-Lungila, mergand impreuna la imparatia celui Ros. In cele
din urma pleaca toti cu fata imparatului, urmand ca cei doi tineri sa se
desparta de prieteni pe drum si sa se indragosteasca nebuneste unul de
celalalt.

Punctul culminant este atins cand, ajunsi in imparatia Verde,

spanul ii taie capul lui Harap-Alb, recunoscand ca este un impostor. Ca
riposta, calul credincios il arunca pe span in inaltul cerului, omorandu-l in
timp ce fata il readuse la viata pe Harap-Alb cu ajutorul celor doua ape si
a crengutelor.

Deznodamantul relateaza nunta celor doi si incoronarea baiatului,

a caror petrecere a tinut mult timp si poate mai tine si acum, dupa
spusele naratorului, ce reintegreaza lectorul in lumea reala.

Dintre toate probele parcurse de protagonist, proba fantanii este

cruciala in drumul sau spre maturizare. Din urma acesteia personajul
invatand ca increderea nu trebuie acordata cu usurinta. In acest punct
critic se observa atat fidelitatea si inocenta dar si naivitatea excesiva a
tanarului. Proba este completata de antagonistul care are rolul de
initiator al drumului spre maturitate, un drum initiatic ascetic, indeplinit
doar de un caracter capabil de posedarea unui set de calitati dar si
defecte.

Proba ospatului in casa imparatului Ros intareste protagonistul fizic

dar si mental, invatand cumpatarea de sine si testul este trecut fara
discutie, tocmai datorita amicitiei, fapt care a intarit relatia dintre cele
sase personaje. Acest eveniment ail inzestreaza pe craisor cu putere si
incredere de sine si in cei din jurul lui, dar si cu indrazneala, urmand a-i
cere din nou pe fata sa imparatului, gata sa accepte probele ce succed
ospatului.

Proba podului este fara indoiala cea mai importanta, aceasta fiind
inceputul calatoriei initiatice a protagonistului care i-a dat craisorului niste
indicii despre cum va fi lumea pe care avea sa o traverseze: plina de
obstacole, inselaciune si oameni cu intentii rele.
 Harap-Alb este un personaj complex si atipic datorita faptului ca
poseda atat calitati cat si defecte spre deosebire de obisnuitul „Fat-
Frumos” care are doar calitati trecand prin probe cu usurinta si
repeziciune. Acesta este de origine nobila, atat prin titlul de fiu al craiului
cat si prin actiunile si calitatile de care acesta da dovada in calatoria sa.
Ca orice nobil respectabil, acesta este sociabil prin abilitatile acestuia de
a fi comunicativ, prietenos dar si respectuos, fara a judeca oamenii dupa
infatisare. Mai mult decat atat este o fire vesela si buna la suflet, mereu
saritor cand o fiinta are nevoie de ajutor, fapt demonstrat in scena in
care acesta ocoleste cu grija furnicile si ajuta albinele construindu-le un
stup.

Este fidel deoarece isi tine promisiunea facuta spanului, dar si

intelept , fapt care reiese din raspunsul acestuia la intrebarea tatalui:
„Dar aista cal ti-l-ai ales?” lac are tanarul raspunde ca nu vrea sa atraga
atentia deoarece merge printre straini.

Dar desigur, acesta are si defecte. Cateva dintre acestea cum ar fi

slabiciunea (demonstrata in scena in care nu poate trece proba
labirintului prin propriile sale puteri) sunt defecte de care dau dovada toti
oamenii la un moment in viata. O alta calitate negativa ar fi nesupunerea
acestuia care reieste din faptul ca acesta a mers impotriva cuvantului
tatalui sau, moment ce echivaleaza cu pacatul originar.

Harap-Alb pe langa atipic, este si un personaj tridimensional, in

sensul ca acesta este prezentat in trei ipostaze diferite: cea de fiu al
craiului, cea de sluga a spanului si cea de imparat, in ciuda faptului ca
acesta are mentalitatea unui flacau de la tara. Este al 3-lea fiu, ceea ce
inseamna ca este predestinat sa invinga. Un lector inocent l-ar putea
considera o marioneta deoarece este ajutat pe parcursul probelor cand
in realitate este un personaj rotund chiar daca in toate scenele
comportamentul sau pare similar. Acesta mai este considerat si un
personaj purtator de masca, persona.

Limbajul este bogat in proverbe, elemente paremiologice, fraze

ritmate, expresivitatea fiind sustinuta de regionalisme si arhaisme.
Umorul cuprinde expresii populare hazlii, cum ar fi „sa traiasca trei zile cu
cea de alaltaieri”, interjectii precum „mai! mai!” sau „teleap! teleap!”dar si
starea permanenta de buna dispozitie a vocii narative de jovialiate si
placere de a povesti. Din acest punct de vedere, prozatorul este
indulgent cu pacatele oamenilor si cu defectele acestora, facand haz de
necaz si crezand intr-o indreptare a acestora. Mai mult decat atat,
oralitatea textului este sustinuta si de prezenta dativului epic ( nu ti-l
insfaca) ce sugereaza implicarea afectiva a naratorului.

Operele lui Ion Creanga continua a educa si astazi lectorii de toate

varstele, iar aici cel mai bine poate fi rezumat acest fapt in cuvinte de
catre criticul literar Nicolar Manolescu in opinia caruia „Creanga e
altceva, nici narator, nici folclorist, culegator, prelucrator, basmele lui nu
sunt rescrise, impodobite, alternate in structura lor.” („Legaturi Infidele”
cap. „Recitind povestile lui Creanga”) acesta fiind un geniu vechi al
timpurilor noi.

Personal, consider ca acest basm este o adevarata opera de arta

in ciuda stratului subtire de praf care s-a asternut peste acesta in urma
trecerii timpului, acest basm fiind relevant si astazi datorita faptului ca
este usor accesibil dar personajele sunt bine alese si gandite,
transmitand ca nu trebuie sa avem puteri supranaturale pentru a depasi
un obstacol, ci este nevoie de calitati precum bunatatea, mila, curajul,
loialitatea dar si de prieteni adevarati si vointa.

v.
 povestirea

- Acceptiile termenului 🡪 Specie Literara

� Modalitate de expunere, sinonim cu
„naratiune”, forma esentiala si arhetipala a
epicului.

- Forma de validare🡪 Ca opera independenta: LOSTRITA de Vasile

Voiculescu.
� Ca enclava a unei alte opere – ISTORIA
IEROGLIFA de Dimitrie Cantemir / Povestirile
La Scaldat, Furtul Cireselor din „Amintiri din
Copilarie” de Ion Creanga
� Ca element component al unei suite pe baza
careia se intregeste opera: „Hanul Ancutei” –
Mihail Sadoveau / „Decameronul” - Boccacio

- Tipuri: 🡪 Satirica – „Decameronul” ( Boccacio)

� Filozofica – „Cercul Mincinosilor” ( Jean
Claude Carriere)
� Moralizatoare – „Povestirea Hameleonului”
� Istorica –„Stejarul din Borzesti” (Eusebiu
Camilar)
� Erotica – povestirea despre Zamfira din
„Istoria unui Galben” ( V. Alecsandri) ,
„Povestiri de Dragoste” (M. Sadoveanu)
� Fantastica – „Iubire Magica”( V. Voiculescu)

- Particularitati 🡪 Intindere in general redusa, in liteteratura engleza

este incetatenit termenul de „short story”, definind povestea la
pers. I cu final deschis.
� Subiectul este incitant si prezentat cu
adevarat.
 � Tema este in general specifica povestirii
populare.
� Propune visiunea subiectiva a unui narator.
� Urmareste un singur plan narativ.
� Actiunea este prioritara in detrimentul
individualizatrii personajelor.
� Personajele beneficiaza de obicei doar de
niste schite de portret concentrandu-se pe
trairile si implicarea emotionala.
� Trasatura stilistica dominanta este oralitatea,
aparand denotative care valideaza implicarea
totala a povestitorului ( acesta traind ceea ce
spune) mentionand relatia cu cititorul.

-Naratorul poate fi:

🡪 EXTRADIEGETIC – se prevaleaza de niste voci din culise, de niste

naratori

🡪 INTRADIEGETIC – implicare emotionala

vi.
Fantana dintre Plopi
 Publicat in 1928, volumul „Hanul Ancutei” reprezinta pentru creatia
lui Mihail Sadoveanu „capodopera de la rascruce”, pentru ca face
trecerea spre etapa marilor carti sadoveniene, dar este si o sinteza a
elementelor intalnite in povestirile anterioare: „lumea taraneasca,
naturala, idilicul, legenda, oralitatea.”

Povestirea „Fantana dintre plopi” face parte din volumul „Hanul

Ancutei” de M. Sadoveanu realizat prin tehnica povestirii in rama,
volumul „E un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun
anecdote”. Dar ciclul nu este doar o suita de noua povestiri narate de
noua povestitori, ci un ansamblu armonios pe tema povestirii insasi, in
care unificator este ritualul zicerii. „Hanul Ancutei e cartea povestirilor, a
istorisirilor de demult, a initierii in arta desavarsita a naratiunii.”

Opera Hanul Ancutei are forma povestirii in rama deoarece noua

naratiuni de sine statatoare sunt incadrate intr-o alta naratiune, prin
procedeul insertiei, care utilizeaza formele specifice.

Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative.

Exista un povestitor al naratiunii cadru care asista ca martor la seara de
la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori.
Nu are nume, dar este acceptat de catre ceilalti, ceea ce dovedeste
pretuirea lor, faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. Prezenta sa
este redata prin utilizarea pers. I in naratiune si confera iluzia
autenticitatii. Aceasta voce narativa este cea delegata de autor spre a-l
reprezenta, fapt care il face pe criticul N. Manolescu sa afirme: „Vocea
anonima care infatiseaza obiceiurile de la Han la inceputul cartii este ???