Sunteți pe pagina 1din 43

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………………………… 3
ISTORIC …………………………………………………………………………… 3
Cap. I: ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU CONVULSII FEBRILE ……………………. 4
1.1. Anatomia și fiziologia sistemului nervos ……………………………………. 4
1.2. Convulsiile febrile ……………………………………………………………. 5
1.2.1. Definiție ……………………………………………………………. 5
1.2.2. Etiologie ……………………………………………………………. 6
1.2.3. Patogenie ……………………………………………………………. 6
1.2.4. Clasificare ……………………………………………………………. 6
1.2.5. Tabloul clinic ……………………………………………………………. 7
1.2.6. Diagnostic ……………………………………………………………. 7
1.2.7. Diagnosticul diferențial …………………………………………….. 8
1.2.8. Evoluție și prognostic …………………………………………………….. 8
1.2.9. Tratament …………………………………………………………….. 8
1.2.10. Profilaxie …………………………………………………………….. 10
Cap. II: ÎNGRIJIRI GENERALE …………………………………………………………….. 11
1. Internarea bolnavului …………………………………………………………….. 11
2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare …………………………………………...... 11
3. Asigurarea igienei corporale a bolnavilor …………………………………………….. 12
4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative …………………………………….. 12
5. Alimentarea bolnavului ……………………………………………………………. 14
6. Administrarea medicamentelor …………………………………………………….. 15
7. Participarea asistentei medicale la recoltarea de produse biologice şi patologice ….....15
Cap. III: STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………. 22
CONCLUZII …………………………………………………………………………………… 29
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………. 30
Motto:

„Învățăm pentru viață, nu pentru școală”

Seneca

2
ARGUMENT

În această lucrare voi prezenta „CONVULSIILE FEBRILE” deoarece  am  considerat  că  este
un diagnostic  foarte  important  şi o afecţiune des întâlnită la copii.
Starea de sănătate reprezintă echilibrul, trăirea firească a vieţii din perspectiva biologică, 
psihologică  şi  socială şi depinde  de  tot  ceea  ce  ne  înconjoară  de  toate  relaţiile  şi  conjuncturile  
în care ne găsim la un moment dat şi care pot fi normale, fireşti sau nu.
De aceea, în spitale, îngrijirea medicală nu trebuie să se rezume la actul internării şi al
administrării medicaţiei,ci este de preferat să devină mediul educativ,
locul în care putem înţelege posibilitatea existenţei şi adevăratul sens al vieţii,
unde deosebim mijloacele de menţinere şi de revalorizare a sănătăţii.
Luând  în  considerare  premisele  menţionate  mai  sus putem  spune  că  profesia de 
nursa implică multe cerinţe, calităţi fără de care ceea ce facem noi ca nurse, nu poate fi numit  nursing.

3
ISTORIC

Convulsiile febrile sunt cele mai comune forme din patologia convulsivă la copil. Sunt accese
convulsive care apar în cursul unei afecţiuni febrile extracerebrale la copii sub şase ani, anterior
normali neurologic, şi care nu au mai avut manifestări convulsive, iar dacă au mai prezentat, acestea au
fost întotdeauna în cazul unei stări febrile.
În practica pediatrică, convulsiile febrile reprezintă o urgenţă. Ele trebuie recunoscute şi tratate
imediat.

4
CAP. I. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU CONVULSII FEBRILE

1.1. Anatomia şi fiziologia sistemului nervos

Sistemul nervos ne controlează activitatea de la o mişcare la alta, totul, fără excepţie. Sistemul
nervos este cea mai complexă şi cea mai importantă reţea de control şi de distribuţie a informaţiilor.
Fără sistem nervos nu există auz şi vedere. Nu este durere şi bucurie, dar nu sunt nici mişcări
coordonate, ar fi de neînchipuit reglarea unor funcţii fiziologice ca digestia sau respiraţia fără să mai
vorbim despre importanţa memoriei şi a luării de decizii, despre sentimente, afectivitate, gândire şi
vorbire.

Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale diferitelor organe, coordonate,


controlate şi conduse de sistemul nervos. Acesta coordonează activitatea tuturor organelor, precum şi

5
relaţiile organismului, ca întreg, cu mediul extern. Datorită coordonării şi reglării nervoase menţionate,
organismul se comportă ca o unitate funcţională. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această
coordonare se numeşte funcţie integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului
nervos, dar organul de integrare propriu-zisă, care subordonează şi funcţiile celorlaltor etaje, este
scoarţa cerebrală.
Se deosebesc un sistem nervos vegetativ şi un sistem nervos al vieţii de relaţie, alcătuit din
sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic.

Sistemul nervos vegetativ

Nu este - cum se credea în trecut - un sistem autonom, independent. Este o componentă a


sistemului nervos, care îşi poate desfăşura activitatea şi independent de voinţă. Activitatea sa este
reglată de segmentele superioare ale sistemului nervos central şi în mod special de scoarţă. Sistemul
nervos vegetativ coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii şi presiunea sanguină
distribuţia sângelui, frecvenţa mişcărilor respiratorii, secreţia etc. Cele două componente ale sistemului
nervos vegetativ - simpaticul şi parasimpaticul - exercită asupra fiecărui organ acţiuni antagoniste:
unul stimulează, celălalt inhibă. Excitaţia simpatică, măreşte catabolismul, deci creşte căldura,
glicemia, accelerează bătăile inimii, diminuează circulaţia periferică şi creşte circulaţia centrală.
Parasimpaticul are acţiune antagonistă: el creşte anabolismul.
Ţesutul nervos este constituit din două elemente esenţiale: neuronul (celula nervoasă propriu-
zisă) şi nevroglia (ţesutul de susţinere).
Neuronul - unitatea anatomo-funcţională a sistemului nervos - este alcătuit din corpul celular şi
prelungirile sale. Acestea sunt: axonul - prelungire de obicei unică şi lungă, prin care influxul nervos
pleacă de la celulă - şi dendritele - prelungiri scurte, prin care influxul vine la celulă. Fibra nervoasă
este continuarea axonului şi este constituită dintr-un fascicul de neurofibrile, numit cilindrax, învelit
sau nu de o teacă de mielină. Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează legătura între doi neuroni,
legătură care poartă denumirea de sinapsă.

6
Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la cilindrax, spre
dendrite şi corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte influx nervos.
După sensul impulsului nervos se deosebesc un neuron aferent - care conduce impulsul de la periferie
către centru (calea senzitivă) -  şi un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru spre periferie
(calea motorie).
Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase şi organe terminale, deserveşte informaţia. La
modificări corespunzătoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiţi, se produc excitaţii (în
organele terminale senzitive), transmise prin fibre nervoase spre centru. Excitaţiile mediului extern şi
excitaţiile pornite de la muşchi, tendoane, articulaţii, periost se transmit prin intermediul sistemului
nervos al vieţii de relaţie, iar excitaţiile plecate de la viscere se transmit pe calea sistemului nervos
vegetativ. Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe specializate, numite receptori, care pot fi:
exteroceptori, care culeg excitaţiile pornite de la mediul extern, proprioceptori, care culeg excitaţiile de
la muşchi, tendoane, articulaţii etc. şi interoceptori, care culeg excitaţiile viscerale.

1.2. Convulsiile febrile

1.2.1. Definiţie
Convulsiile febrile sunt convulsiile sugarului sau ale copilului mic care survin în general între trei luni
şi cinci ani, în asociere cu febră, în absenţa unei afecţiuni intracelulare aparente sau definite.

1.2.2. Etiologie

7
Etiologia febrei în contextul căreia apar convulsiile febrile este în mod obişnuit infecţia acută a căilor
aeriene superioare, de regulă de etiologie virală (otita medie, rinofaringită, boli eruptive), de unde şi
incidenţa sezonieră a convulsiilor febrile.
Convulsiile apar de obicei precoce în cursul bolii, în perioada creşterii rapide a temperaturii şi pot fi
adesea prima manifestare a bolii.
Convulsiile pot apărea după unele vaccinări (D.T.P., antipoliomielitică, antirujeolică). Orice altă
infecţie febrilă poate asocia convulsii, dintre care cea cu Shigella şi Salmonella ridică probleme
deosebite de diagnosticare.
1.2.3. Patogenie
Convulsiile febrile sunt declanşate de creşterea rapidă a temperaturii corporale. Creşterea ratei
metabolismului neuronilor cerebrali indusă de febră, scade pragul lor convulsivant.
Convulsiile febrile par a necesita, de asemenea, o susceptibilitate (predispoziţie) genetică, căci la
aproximativ 1/4 din cazuri în antecedentele familiale sunt regăsite convulsiile febrile.
Transmiterea acestei predispoziţii poate fi autozomal dominantă sau poate fi poligenică.

1.2.4. Clasificare
Convulsiile febrile se împart în:
a. convulsiile febrile simple;
b. convulsiile febrile complicate.
a. Convulsiile febrile simple (benigne):
- sunt cele mai frecvente;
- incidenţa maximă este între 1-5 ani;
- au durată scăzută, de obicei mai mică de 15 minute;
- clinic, de obicei sunt bilaterale, tip convulsii tonico-clonice, generalizate sau numai clonice, rar
hipotonice, dar niciodată mioclonice.
Criza este lipsită de manifestări respiratorii, copilul revine rapid la starea neurologică normală, adesea
înainte de a fi văzut de medic.
b. Convulsiile febrile complexe (complicate):
- sunt mai rare;
- apar de obicei înaintea vârstei de un an;
- se repetă în cursul unei zile;
- durata este mai mare de 15 minute;
- sunt unilaterale;
- apar la copii cu dezvoltare psihomotorie anormală anterior crizei (suferinţă neonatală, dismaturitate);
8
- pot avea deficit neurologic post critic.
În desfășurarea unei crize convulsive se descriu 3 etape:
1. faza preconvulsivă
– nu este obligatorie
– copilul poate fi anxios, agitat sau poate prezenta halucinații auditive, vizuale
2. criza propriu-zisă
– există o rigiditate accentuată cu capul în extensie (dat pe spate), cu gurița încleștată, mânuțele sunt
contractate iar picioarele sunt în extensie (întinse), fază ce durează câteva secunde până la maxim 1
minut, urmată de perioada cea mai dramatică în care întreaga musculatură prezintă contracții foarte
rapide (tremurături), ochii au mișcări ritmice sau dimpotrivă sunt imobili, la nivelul feţei există grimase
iar respirația este neregulată (uneori chiar se poate opri), toate aceste manifestări având o durată
variabilă de la 1-2 minute până la 10-15 minute, uneori chiar mai mult, urmate fiind de o stare de
relaxare generalizată (hipotonie) în care copilul este foarte „moale”
3. faza postconvulsivă: somnolență, iritabilitate cu amnezie completă (nu știe ce s-a întâmplat).

1.2.5. Tabloul clinic


- febră: în general cu valori de 39,5 °C, dar 25% din CF se observă la valori de 38-39 °C. În 25% din
cazuri, convulsiile sunt primul simptom al bolii
- convulsiile survin frecvent în prima oră de febră subită
- convulsii generalizate în CF simple şi focale în CF complexe, durata < 15 minute în cele simple şi >
15 minute în cele complexe
- CF complexe pot fi urmate de pareză tranzitorie unilaterală (paralizie Todd)
- examinarea clinică trebuie să urmărească şi detectarea cauzei febrei la copil (rinofaringită, otită medie
acută, pneumonie, gastroenterite, ITU, etc.)

1.2.6. Diagnostic
Diagnosticul pozitiv: se va preciza dacă se întrunesc cunoscutele criterii principale şi secundare după
cum urmează:
a. Criterii principale:
- survin în legătură cu creşterea febrei (peste 38 oC);
- febra nu este în legătură cu o afecţiune acută a sistemului nervos central (meningite, encefalite);
- copilul nu are antecedente neurologice;
b. Criterii secundare:
- criza durează sub 15 minute şi nu realizează starea de rău convulsiv;
9
- clinic, criza este generalizată;
- vârsta de debut a primei convulsii febrile este sub trei ani;
- electroencefalograma nu pune în evidenţă anomalii după o săptămână de criză.
La adult, o febră moderată poate să nu fie observată sau poate antrena doar o senzaţie de indispoziţie
ori impresie de frig. La bătrân, o febră ridicată poate antrena tulburări de comportament, simulând o
meningită, de exemplu.

Diagnostic paraclinic
a. Puncţia lombară şi examenul lichidului cefalorahidian (L.C.R.)
Indicaţii:
- prima criză de convulsie apare în context febril;
- vârsta mică a copilului, sub 18 luni;
- suspiciunea de meningită (somnolenţă, bombarea fontanelei, rigiditatea cefei);
- convulsii febrile complexe.
b. Electroencefalograma (E.E.G.)

E.E.G. nu are indicaţii în prima săptămână după convulsii, când poate arăta activitatea postcritică cu
unde lente difuze, prezenţa unor elemente procritice (vârfuri sau vârf-undă) nu are nici o semnificaţie.
c. Analizele de sânge au valoare limitată
d. Radiografia de craniu, tomografia, rezonanţa magnetică nucleară (RMN) nu sunt indicate în practica
curentă; o convulsie febrilă nu determină de cele mai multe ori o leziune la nivelul creierului.

1.2.7. Diagnosticul diferenţial

10
Se vor exclude în primul rând “falsele convulsii”, relatate de anturaj, de obicei ca: tremurături (de
frică), frison, spasme; într-o a doua etapă vom exclude o meningită, o encefalită, abcese cerebrale,
embolii septice, intoxicaţii medicamentoase, traumatisme craniene, sindrom hemolitic – uremic,
spasmul hohotului de plâns, mioclonii benigne.

1.2.8. Evoluţie şi prognostic


În marea majoritate a cazurilor evoluţia convulsiilor febrile, chiar recidivante, este favorabilă. În
evoluţia convulsiilor febrile apar frecvent recidive. Ele survin în aproximativ 1/3 din cazuri cel mai
adesea în anul următor primei crize. Riscul este identificat după o a doua criză.
Recidivele dispar după vârsta de 4-5 ani, riscul recidivelor nu este acelaşi pentru toţi copiii.
Au fost identificaţi următorii factori de risc:
- vârsta mică, sub 18 luni;
- antecedente familiare de convulsii febrile antrenează un risc mai mare de 50%, în timp ce în absenţa
acestora riscul este de numai 20%;
- crize complexe;
Epilepsia poate fi o “complicaţie” a convulsiilor febrile, fie că este vorba de epilepsie primitiv
generalizată, a cărei primă manifestare au fost convulsiile febrile, fie de o epilepsie secundară lezională
sechelară după o criză convulsivă febrilă prelungită.
Riscul epilepsiei este variabil, el atinge 50% după convulsiile febrile “complexe”, dacă există
antecedente familiale de epilepsie şi semne de afecţiuni cerebrale. Acest risc este de 40% în absenţa
acestor circumstanţe.
Nu există un risc crescut de tulburări neurologice sau mintale la copii normal dezvoltaţi anterior
convulsiilor febrile.
Tulburările intelectuale şi disabilităţile de învăţare sunt şi ele rare după convulsiile febrile cu o
frecvenţă de 5 ori mai mare decât retard mintal, chiar dacă anterior convulsiilor febrile au fost
consideraţi normali.
De aceea riscul întârzierii mintale este greu de prevăzut după prima convulsie febrilă.
Contrar temerii populare, mortalitatea prin convulsii febrile este foarte scăzută chiar dacă convulsiile
febrile se repetă şi chiar dacă se produce status epileptic la copii anterior normali.

1.2.9. Tratament
Dacă se prezintă la medic după episodul convulsivant:
• tratament simptomatic de reducere a febrei [antitermice: Paracetamol, Ibuprofen (MIG pediatric)];
• tratament etiologic al bolii acute infecţioase, dacă este posibil;
11
• hidratare, de preferat pe cale orală, la nevoie pe cale parenterală cu soluţii cristaloide.
În criză:
• asigurarea unei poziţii de securitate (decubit lateral, capul decliv);
• prevenirea leziunilor traumatice posibile din timpul crizei (supravegheat, pat capitonat);
• dezbrăcarea pacientului şi iniţierea unor metode de scădere a febrei: metode fizice (baie
hipotermizantă la 34-35 °C, împachetări), antitermice;
• administrarea de Diazepam:
intrarectal – 0,5 mg/kg/doză, fără a depăşi 5 mg pe administrare până la vârsta de 5 ani şi fără a depăşi
10 mg după vârsta de 5 ani;
intravenos – 0,2-0,3 mg/kg/doză, fără a depăşi doza de 10 mg.
Dacă criza se opreşte înainte de administrarea dozei calculate, se va opri medicaţia antiepileptică.
În situaţia în care criza epileptică nu se opreşte după 10-15 minute de la prima administrare de
Diazepam, se poate administra a doua doză (aceeaşi cantitate).
În crizele prelungite – stare de rău epileptic (peste 30 de minute) tratamentul va fi efectuat conform
schemei valabile în astfel de situaţii. Tratamentul se va efectua numai în Secţia de Terapie Intensivă şi
include:
1. Menţinerea unei oxigenări cerebrale optime prin:
Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene (pipă orofaringiană, intubaţie traheală);
Oxigenoterapie;
Monitorizarea respiratorie şi cardiovasculară.
2. Asigurarea accesului intravenos. În caz de eşec, acces intraosos.
3. Asigurarea echilibrului acido-bazic şi hidroelectrolitic.
4. Medicaţie antiepileptică:
benzodiazepinele, dacă nu şi-au dovedit efectul nu vor mai fi utilizate (receptorii GABA nu răspund la
medicaţie);
se va administra − fenitoin (sau fosfenitoin) în doză de 20 mg/kg/doză;
ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 50 mg pe minut;
doza totală de fenitoin nu trebuie să depăşească 1.000 mg;
se va monitoriza tensiunea arterială şi electrocardiograma;
dacă în 15-20 minute criza epileptică nu se opreşte, se va administra a doua doză de fenitoin, 10
mg/kg/doză, cu aceleaşi precauţii;
dacă copilul prezintă în continuare manifestări epileptice se ajunge la o stare de rău epileptic refractară.
În această situație se va administra Thiopentalul, pentru obţinerea unei come barbiturice, copilul fiind
curarizat, intubat şi ventilat mecanic.
12
Se va monitoriza în continuare funcţia cardiovasculară.
Se va monitoriza activitatea electrică cerebrală (EEG) până la obţinerea aspectului de „suppression-
burst” (nu se mai recomandă obţinerea neapărată a traseului izoelectric.

Prevenirea recidivelor

Există așa numita profilaxie intermitentă care se adresează episoadelor febrile și constă în tratamentul
prompt al oricărei ascensionări termice, alături de profilaxia continuă care în general se adresează celor
cu factori de risc pentru a dezvolta epilepsie.
profilaxia intermitentă: – orice episod febril trebuie tratat cu maximă atenție respectând cu strictețe
indicațiile medicului; de cele mai multe ori, acesta vă va recomanda să aveți la domiciliu antitermice și
Diazepam intrarectal (Desitin) pe care să-l administrați atunci când temperatura nu poate fi controlată
cu scopul de a preveni repetarea convulsiilor.
profilaxia continuă – se adresează celor cu: – convulsii complexe, deficienţe neurologice asociate sau
celor ce au în familie epilepsie și constă în administrarea continuă, în general pe o perioadă de 1-2 ani
de Fenobarbital sau Acid valproic (Depakine, Orfiril, etc.); această medicație continuă este
recomandată de obicei de către medicul neurolog pediatru în urma unor evaluări complexe și datorită
efectelor secundare ale tratamentului continuu necesită evaluări trimestriale.

Educaţia şi consilierea familiei

Educaţie sanitară → primul ajutor pe care familia trebuie să îl acorde copilului


Părinții necesită un suport psihologic important
Convulsiile febrile: nu aduc prejudicii dezvoltării neuropsihice; nu determină retard neuropsihic; nu
determină tulburări de comportament
Riscul de epilepsie după o CF simplă = 2-4%; riscul de epilepsie după o CF complexă = 5-10% (doar)
CF trebuie considerate ca un sindrom convulsiv reactiv și nu ca un adevărat sindrom epileptic (Engel,
2001).

1.2.10. Profilaxie
Tratamentul profilactic al recidivelor convulsiilor febrile constă în utilizarea medicamentelor
anticonvulsivante în două variante: regim discontinuu sau continuu.

13
Tratamentul preventiv discontinuu este prescris numai în caz de febră şi constă în administrarea de
DIAZEPAM per os în doză de 0,5-1 mg/kg corp repartizat în 3-4 prize/zi şi antitermice.

CAP. II. ÎNGRIJIRI GENERALE

1. Internarea bolnavului

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului, el se desparte de mediul său
obişnuit şi în stare de infirmitate sau semiinfirmitate este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini.
Această situaţie împreună cu boala îi creează anumite stări emotive, de care personalul care primeşte
bolnavul în spital trebuie să ţină seama menajându-l cât mai mult.
Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul, şi de aceea este necesar ca bolnavul să fie cât
mai bine primit.
Internarea în spital se face pe baza biletului de internare emis de medicul de familie.
Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţii al serviciului de primire,
el va fi examinat la internare de medicul de gardă.
În acest scop el va culege datele anamnezice de la bolnavul sau de la martor, date pe care le va trece în
foaia de observaţie a bolnavului.

2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

14
Scopul spitalizării bolnavului în majoritatea cazurilor este vindecarea.
Pentru a realiza acest lucru trebuie create condiţii prielnice necesare ridicării forţei de apărare şi
regenerare a organismului şi scoaterea lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului
înconjurător.
Funcţiile întregului organism sunt controlate şi dirijate de scoarţa cerebrală. Excitaţiile din mediul
înconjurător, pot acţiona asupra SNC, atât prin numărul cât şi prin calitatea lor, ceea ce duce la
suprasolicitarea şi epuizarea celulelor corticale.
Bolnavii infecţioşi trebuie spitalizaţi în saloane mici de 2-4
paturi, în condiţii de perfectă curăţenie, cuprinzând numai
mobilierul strict necesar. Saloanele trebuie să fie luminoase şi
cu o ventilaţie ireproşabilă, pentru a se putea realiza o aeraţie
permanentă.

Patul trebuie să asigure bolnavului o odihnă perfectă.

Se vor înlătura toţi excitanţii: auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra
sistemului nervos.

Personalul secţiei trebuie să evite discuţiile în saloane şi pe coridoarele secţiei. Convorbirile vor fi duse
cu voci scăzute, dar în aşa fel încât ca să audă şi bolnavul, căci i se deşteaptă bănuiala că i se ascunde
gravitatea bolii sale.
Asistenta verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate, va asigura lenjerie
curată şi uscată de corp şi de pat, va efectua toaleta parţială a bolnavului, va schimba lenjeria ori de
câte ori este nevoie, va urmări în permanenţă mucoasa bucală (care se deshidratează repede) se asigură
igiena cavităţii bucale.
Asistenta verifică dacă bolnavul a mâncat.
3. Asigurarea igienei corporale a bolnavilor

Igiena corporală a bolnavilor se începe de la internare, când este îmbrăcat şi la nevoie deparazitat. Ea
rămâne însă şi pe mai departe în atenţia asistentei constituind unul dintre factorii esenţiali ai vindecării.
Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcţională a pielii şi reduce posibilitatea de apărare şi
regenerare a organismului.
Bolnavii obişnuiţi cu igiena corporală se spală singuri sau pretind de la personal spălarea corpului,
toaleta cavităţii bucale, întreţinerea părului, schimbarea lenjeriei de noapte cu lenjerie proaspătă de zi.
15
Baia pe regiuni se efectuează ori de câte ori este nevoie în cazul bolnavilor imobilizaţi la pat.
Baia generală la cadă se efectuează de 1-2 ori pe săptămână.
Baia se efectuează începând cu spălarea extremităţilor, cefalice, apoi trunchi, membre superioare,
membre inferioare, regiunea perineală cu organe genitale.
Îndepărtarea celulelor moarte se efectuează după înmuierea cu apă şi săpun.
După clătirea finală, se va efectua spălatul dinţilor, apoi tăierea unghiilor, uscarea prin tamponare a
conductului auditiv extern.
Întrucât prezenta lucrare de diplomă descrie îngrijirea copiilor cu convulsii febrile este necesar să
menţionăm că toaleta copiilor este făcută de mamă sau de asistenta medicală.

4. Supravegherea funcţiilor vitale şi   vegetative

Temperatura
Termometrul maximal utilizat în medicină este gradat după scala Celsius de la 34,5-42 oC.
Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante de bromocet sau clorură 2%, soluţia
dezinfectantă trebuie schimbată zilnic.

Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se face


în cavităţile închise sau semiînchise, pentru a o obţine pe cea mai
apropiată de cea centrală.
Astfel temperatura se poate măsura în axilă, în plica inghinală, în
gură, dar măsurători mai precise se obţin totuşi numai în rect,
valoarea lor este de 0,5 oC mai mare decât temperatura axilară.
Temperatura se măsoară de 2 ori/zi - dimineaţa şi seara, valoarea
obţinută se notează cu culoarea albastră în foaia de temperatură a
bolnavului respectiv.
Nou-născut şi copil mic: 36,1 oC - 37,8 oC.

Pulsul
Este o destindere ritmică care poate fi palpată (apăsând uşor
arterele pe suprafeţele dure osoase, sub forma unei zvâcnituri
uşoare ritmice, pulsabilă de unde numele de puls.

16
Pulsul poate fi măsurat la oricare arteră accesibilă, care poate fi comprimată pe un plan osos (radială,
temporală, carotidă, humerală, femurală, pedioasă).
La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute înainte de
numărare, întrucât un efort, o emoţie oarecare în timpul sau înaintea pulsului (modifică rezultatul), se
va face cu vârful degetului index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă.
La puls trebuie urmărit volumul sau amplitudinea, tensiunea pulsului, celeritatea.
Pulsul se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu culoarea roşie întrerupt în foaia de
temperatură a bolnavului respectiv.
În funcţie de vârstă, pulsul variază în felul următor:
- la nou-născut 130-140 bătăi/min;
- la copil mic 100-120 bătăi/minut;
- la 10 ani 90 -100 bătăi/minut;
- la 20 ani 60 - 80 bătăi/minut;
- la 60 ani în sus 72 - 84 bătăi/minut.

Respiraţia
Respiraţia reprezintă nevoia funcţiei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător, necesar pentru
procesul de oxigenare din organism şi de a elimina CO2, rezultat din arderile celulare.
Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul de respiraţie pe minut, influenţează vârsta şi sexul.
Respiraţia se măsoară în special dimineaţa, înainte ca pacientul să se trezească. Deasupra cutiei
toracice, se aşează zona plantară a mâinii în decurs de un minut se numără inspiraţiile acestuia.
Tipuri de respiraţii:
- costal superior la femei;
- costal inferior la bărbaţi;
- de tip abdominal la copii.
Respiraţia se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu pix de culoare verde, în foaia de
temperatură.
- la nou-născut 30-50 respiraţii/minut;
- la 2 ani 25-35 respiraţii/minut;
- la 12 ani 15-25 respiraţii/minut;
- la adult 16-18 respiraţii/minut;
- vârstnic 15-25 respiraţii/minut.

Tensiunea arterială
17
Tensiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali, constituie tensiunea arterială (T.A.).
Valoarea este determinată, de forţa de contracţie a inimii (care asigură propulsarea sângelui în arborele
arterial), de rezistenţa întâmpinată de sânge, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul sistemului
muscular şi de vâscozitatea sângelui.
Pentru determinarea T.A., bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau semişezând într-un fotoliu
rezemându-şi braţele.
Pentru înregistrarea T.A. se foloseşte TENSIOMETRUL.
Tensiunea arterială se măsoară zilnic, valoarea obţinută se notează cu albastru hașurat în Foaia de
temperatură.
1-3 ani T.max. 75-90, iar T.min. 50-60 mmHg;
4-11 ani T.max. 90-110, iar T.min 60-65 mmHg;
12-18 ani T.max. 100-120, iar T.min 60-65 mmHg;
Adult T.max. 115-140, iar T.min. 75-90 mmHg
peste 50 de ani T.max. 150/90 mmHg.

Diureza
Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din metabolismul
intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism. Eliminarea acestor substanţe se
face în soluţie apoasă şi împreună cu ele părăsesc organismul şi sărurile minerale precum şi o serie de
alte substanţe de catabolism, de care organismul nu mai are nevoie.
Micţiunea - act fiziologic, conştient de eliminare a urinei.
Culoarea - galben deschis;
Mirosul - amoniacal.
pH : 4,5 -5,7 uşor acid.
Sensibile: 1010 - 1025 la 15oC.
Cantitatea: - la nou-născut 30-300 ml/24 h;
- la copii 500-1200 ml/24 h;
- adulţi 1200-1400 ml/24 h;
Aspect: clar. Diureza se notează în Foaia de temperatură.

Scaunul
Reprezintă resturile alimentare expuse procesului digestiei eliminate din organism prin actul de
defecaţie.
Defecaţia: eliminarea materiilor fecale prin anus;
18
Frecvenţa: nou-născut 1-2 scaune/zi;
adult 1/zi sau 1/2 zile.
Consistenţa: omogenă;
Culoarea: brună;
Mirosul: fecaloid;
Orarul: ritmic la aceeaşi oră a zilei de regulă, dimineaţa.
Cantitatea zilnică: 150-200 g. Se notează în Foaia de temperatură.

5. Alimentarea bolnavului

Modul în care se face alimentarea bolnavilor depinde de natura


bolii de care acesta suferă precum şi de starea generală a
acestuia.
Alimentaţie se face în trei feluri:
alimentaţia activă, când bolnavul mănâncă singur;
alimentaţia pasivă, când starea generală a bolnavului nu îi
permite să se alimenteze singur şi deci, trebuie să fie ajutat;
alimentaţia artificială, când alimentaţia trebuie introdusă în organism, prin mijloace artificiale.

Alimentaţia bolnavului urmăreşte:


să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului;
să asigure aportul de melamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului.
să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare cruţând organele îmbolnăvite şi asigurând un
aport de substanţe necesare organismului.
să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente;
să împiedice transformarea bolilor acute în cronice;
să împiedice apariţia recidivelor;
să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Regimul dietetic al bolnavului trebuie astfel ales încât să satisfacă atât necesităţile cantitative cât şi pe
cele calitative ale organismului.
În cazul copiilor cu convulsii febrile dieta va fi largă nutritivă şi fără restricţii deosebite, Totuşi, în faza
iniţială se prescrie o dietă lichidă şi semisolidă.

6. Administrarea medicamentelor
19
Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea
medicamentelor.
Medicamentele sunt substanţe utilizate în scopul de a preveni, de a ameliora sau a vindeca bolile. Ele
sunt extrase sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substanţe minerale. Acţiunea lor
asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică, dar o importanţă aproape tot atât
de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de administrare.
Administrarea medicamentelor se face pe mai multe căi, dintre care, cele mai importante sunt:
- calea digestivă (internă);
- calea externă;
- calea parenterală;
- calea rectală.

Reguli generale de administrare a medicamentelor


 respectarea medicamentelor prescrise;
 identificarea medicamentelor prescrise;
 verificarea - calităţii medicamentelor administrate;
 respectarea căii de administrare;
 respectarea dozelor prescrise;
 respectarea orarului de administrare;
 respectarea somnului bolnavului;
 cruţarea combinării medicamentelor;
 administrarea medicamentelor deschise în ce condiţii acestea pot fi administrate;
 respectarea succesivă de administrare a medicamentelor;
 luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;
 lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
 raportarea medicului a greşelilor de administrare a medicamentelor.

Asistenta trebuie să cunoască:


 medicamentele după aspect exterior şi proprietăţile fizice;
 dozele terapeutice;
 calea obişnuită de administrare;

20
 modul de administrare cu artificii şi manopere ce pot fi utilizate pentru a masca gustul sau
mirosul unor medicamente;
 incompatibilitatea medicamentelor;
 modul de păstrare a medicamentelor;
 efectele ce se aşteaptă de la medicamente;
 timpul după care se realizează efectul;
efectele secundare ale medicamentelor;

7. Participarea asistentei medicale la recoltarea de produse biologice şi patologice

Pregătirea zilnică a bolnavului


 se încadrează în munca de educaţie şi de liniştire, pe care asistenta medicală o duce cu bolnavul
în momentul primirii lui în secţie;
 atitudinea asistentei medicale trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta;

 În preajma examenului de orice natură, asistenta medicală va lămuri pacientul asupra


caracterului inofensiv al examenului;
 asupra eficacităţii şi necesităţii lui, căutând să reducă, la maximum durerile care eventual vor fi
provocate prin unele manevre simple;
 bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare pentru că aşa va pierde încrederea în personalul de
îngrijire;
 se va ţine seama de simţul pudic al pacientului.

Recoltarea şi examenul urinei

Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore.


În cursul examenului fizic, se descrie: cantitatea, culoarea, mirosul şi densitatea.
Pentru examenul chimic: se trimite urina colecţionată din timp de 24 de ore, sau numai urina
proaspătă de dimineaţă, care este cea mai concentrată.
Pentru un examen curent - se trimite 100-150 ml, din care se va determina şi densitatea şi se va
examina şi sedimentul de urină.
Recoltarea sângelui venos pentru examinări hematologice se face pe substanţe anticoagulante de
preferinţă uscată.

21
Recoltarea se face prin puncţie venoasă.
Ca anticoagulante se folosesc:
- Heparină, în cantitate de 0,1-0,2 mg/ml sânge;
- Citrat de sodiu, în soluţie izotonică de 3,8%
Pentru determinarea V.S.H :
- se recoltează 1,6 ml de sânge, prin puncţie venoasă, fără garou, prin tubul de vacuumtainer –
negru – în condiţii sterile pe 0,4 ml de soluţie izotonică de citrat de sodiu (3,8%).
Pentru examinări biochimice şi enzimatice
- glicemia, lipemia, colesterina totală şi esterificată, proteinemia totală şi a funcţiilor proteice,
ureei, creatininei, acidului uric, ca şi probele de disproteinemie, se recoltează dimineaţa pe nemâncate
câte 5-6 ml sânge fără substanţă anticoagulantă (sânge simplu).

Tehnici impuse de afecţiune

Îngrijirea bolnavilor cu febră


Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod pasager, poate însoţi evoluţia bolii sau să
lipsească în totalitate.
Febra se combate numai dacă depăşeşte anumite valori şi persistă mai mult timp, astfel încât pune în
pericol funcţiile vitale ale organismului.
La nou-născut peste 39 oC, pot apărea, complicaţii, nervoase, cardiovasculare, renale, la sugar, copilul
mare şi adultul tânăr complicaţiile survin dacă temperatura depăşeşte 40 oC, la adultul în vârstă, peste
38 oC.
Bolnavul febril prezintă modificări în funcţionalitatea principalelor aparate şi sisteme apărând o serie
de simptome ca:
- hiperemie, paloare, tahicardie, scăderea toleranţei digestive, micţiuni frecvente, somnolenţă,
transpiraţii la nivelul tegumentelor. Agitaţia psihomotorie poate evolua spre delir la copilul mare şi
adult, iar convulsii tonicoclonice la nou-născut, sugar şi copilul mic.
Bolnavul febril prezintă un consum mare de calorii.
Asistenta trebuie să acorde atenţie sporită îngrijirii bolnavului febril.
Asigurarea igienei corporale:
- verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate.
- va asigura lenjeria de pat şi corp uscată şi curată;
- va efectua toalete bolnavului;

22
- va schimba lenjeria bolnavului ori ce câte ori este necesar.
- urmăreşte în permanenţă mucoasa bucală, care se deshidratează foarte repede, asigurându-i şi
igiena cavităţii bucale.
Asigurarea bolnavului cu lichidele necesare pentru prevenirea deshidratării:
- combate hipertermia dacă aceasta depăşeşte valorile majore;
- se îngrijeşte să comande ceai pentru rehidratarea permanentă a bolnavului;
- administrează acestuia cantităţile necesare, la intervale regulate, după necesităţi;
- observă în permanenţă simptomele clinice, care însoţesc febra. În acest scop măsoară pulsul,
frecvenţa respiratorie, observă culoarea tegumentelor şi comportamentul bolnavului, înregistrează
hipertermia majoră şi anunţă medicul.
Aplicarea de comprese umede şi reci:
 pregăteşte de urgenţă comprese umezite în apă la rece la temperatura 10-15oC;
 aplică comprese pe torace, pe cap şi dacă este necesar şi pe trunchi;
 pune la îndemână cearşafuri pentru împachetarea, baia hipotermizantă, prosoape uscate.
 verifică pulsul și culoarea tegumentelor bolnavului;
 întrerupe aplicarea compreselor, dacă tegumentele devin cianotice.
 schimbarea compreselor la intervale de 5-10 minute, de 3-6 ori, până când se observă scăderea
temperaturii corpului cu 1-2oC.
Împachetarea:
 dacă aplicarea compreselor nu are efect scontat, se efectuează împachetarea în cearşafuri umede
la temperatura 10-15oC;
 verifică pulsul, culoarea tegumentelor, starea generală;
 schimbă împachetarea din 5 în 5 minute (de 2-3 ori);
 în cazul unor bolnavi mai gravi pentru menajarea bolnavului cearşaful de dedesubt se schimbă
la intervale de 20 minute, iar cel de la suprafaţă din 5 în 5 minute;
 aplică bolnavului comprese reci pe cap;
 administrează bolnavului lichide reci sau calde, după indicaţiile medicului;
 după împachetare şterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate;
 după circa 10 minute de la împachetare măsoară temperatura bolnavului (care poate fi cu 2-3oC,
mai mică decât înaintea împachetării);
 pregătirea patului bolnavului şi îl lasă în linişte sub supraveghere, de regulă, acesta adoarme,
având un somn liniştit, şi respiraţia regulată.
Administrează medicamente sedative, ca:
23
- se administrează diazepam, fenobarbital la bolnavii agitaţi.
Asigură regim alimentar corespunzător:
 regimul bolnavului febril este hiperglucidic 60-70%, şi hipolichidic, proteinele se dau în
cantitate de 20%.

Educaţia sanitară:
- se efectuează instrucţia bolnavilor şi aparţinătorilor privind necesitatea şi rolul împachetărilor
şi băilor reci, acestea nu se aplică la bolnavi în stare gravă, debilii, cardiaci, decompensaţi astenici.

Puncţia venoasă: constă în crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie
steril.

Scop
Explorator:
recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice, hematologice, serologice şi
bacteriologice)
Terapeutic:
administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
sângerare 300-500 ml în EPA, HTA

Locul puncţiei
Se examinează calitatea şi starea venelor:
 venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică), unde se formează un „M” venos prin
anastomozarea lor
 venele antebraţului
 venele de pe faţa dorsală a mâinii
 venele subclaviculare
 venele femurale
 venele maleolare interne
 venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Pentru evidenţierea venelor:

24
 se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe faţa anterioară a
antebraţului
 se introduce mâna şi antebraţul în apă caldă
 pentru evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face o presiune digitală pe
traiectul venei deasupra locului puncţiei (în sensul circulaţiei venoase)
Materiale necesare:
 de protecţie
 pernă elastică pentru sprijinirea braţului
 muşama sau aleză
 pentru dezinfecţia tegumentului tip I
 tampon de vată
 alcool sanitar
 instrumentar şi materiale sterile
 ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de scop)
 seringi de capacitate (în funcţie de scop), de unică întrebuințare
 mănuşi chirurgicale
 tampoane de vată
 alte materiale
 garou sau bandă Esmarch
 eprubete uscate şi etichetate
 fiole cu soluţii medicamentoase
 soluţii perfuzabile
 tăviţă renală
 (materialele se vor pregăti în funcţie de scopul puncţiei)
Pacientul:
 pregătire psihică: se informează asupra scopului puncţiei venoase
 pregătire fizică: pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:
se aşează într-o poziţie comodă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută puncţia
(decubit dorsal)
se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de
întoarcere la nivelul braţului
se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă
se dezinfectează tegumentele
25
se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei strângându-l a.î. să oprească
circulaţia venoasă fără a comprima artera
se recomandă pacientului să deschidă pumnul venele devenind astfel turgescent

Execuţia asistentei medicale:


spălarea mâinilor cu apă curată și săpun
îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vizavi de bolnav
se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o uşoară
compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între
police şi restul degetelor
se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcţie oblică (unghi de 30 de grade),
apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul înaintează în gol
se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei
se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea medicamentelor, recoltarea
sângelui, perfuzie
în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă care se introduce în
vasul colector, garoul rămânând legat pe braţ
se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a pumnului
se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se retrage
brusc acul
se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
se face toaleta locală a tegumentului
se schimbă lenjeria dacă este murdară
se asigură o poziţie comodă în pat
se supraveghează pacientul
Pregătirea sângelui pentru trimiterea la laborator
se face imediat;
eprubetele se etichetează;
se completează formularele de trimitere;
Reorganizarea:
materialele refolosibile se dezinfectează;
26
se spală;
se pregătesc pentru sterilizare;
deşeurile se îndepărtează.
Se notează puncţia în foaia de observaţie.
Accidentele:
Hematom (prin infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos)
Străpungerea venei (perforarea peretelui opus)
Ameţeli, paloare, lipotimie
Intervenţii
se retrage acul şi se comprimă locul puncţiei 1-3 minute
se retrage acul în lumenul venei
se întrerupe puncţia, pacientul se aşează în decubit dorsal fără pernă, se anunţă medicul
Important:
pentru puncţionarea venei jugulare, pacientul se aşează în decubit dorsal, transversal pe pat, cu
capul lăsat să atârne
prin puncţia venoasă se pot fixa, pe cale transcutanată, catetere din material plastic – ace
Braunülen sau Venflons: cateterul este introdus în lumenul acului cu care se face puncţia; după
puncţionarea venei acul se retrage rămânând numai cateterul. Se utilizează numai materiale de
unică folosinţă.
De evitat:
puncţionarea venei din lateral;
puncţionarea venei cu acul având bizoul în jos;
manevrarea incorectă a materialului steril;
atingerea produsului recoltat (puncţia creând o legătură directă între mediul exterior şi sistemul
vascular pot intra şi ieşi germeni patogeni);
flectarea antebraţului pe braţ cu tamponul la plica cotului, deoarece împiedică închiderea plăgii
venoase, favorizând revărsarea sângelui.

Educaţia sanitară a bolnavilor spitalizaţi:

Educaţia bolnavilor spitalizaţi, presupune o muncă continuă, serioasă şi uneori dificilă, din
partea personalului medical, în scopul obţinerii colaborării bolnavului pentru vindecarea lor cât mai
rapidă.

27
Succesul educaţiei sanitare depinde în foarte mare măsură de educaţia anterioară a bolnavului,
de gradul său de cultură, precum şi de calitatea asistentei, de competenţa sa profesională şi
comportamentul la locul de muncă, în interesul pe care îl arată bolnavului privind îngrijirile şi tot ceea
ce întreprinde pentru vindecarea acestuia.
Asistenta medicală trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii bolnavului.

Externarea bolnavului:

Momentul plecării din spital este stabilit de medic şi când starea pacientului s-a ameliorat.
Asistenta ajută medicul punând la dispoziţia acestuia toată documentaţia necesară completării epicrizei.
Va verifica dacă hainele cu care a venit bolnavul corespund anotimpului şi în special vremii
momentului externării.
Verifică dacă a venit documentaţia.
Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de la medic ce sunt cuprinse în biletul de ieşire.
Va lămuri importanţa respectării regimului, dacă se continuă tratamentul se va verifica dacă bolnavul
şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru continuarea tratamentului prescris la
domiciliu, se va insista ca la data indicată să se prezinte la control. Îi va preciza, să se ferească de frig,
umezeală.

28
foaie 1
CAP. III. STUDIU DE CAZ

Cazul 1. Plan de îngrijire

Culegerea datelor
Date relativ stabile:
Nume: P.
Prenume: C. M.
Vârsta: 2 ani
Sexul: F
Religia: Ortodoxă
Naţionalitatea: Română
Ocupaţie: -
Date variabile:
Domiciliu: urban
Condiţii de viaţă: pacienta locuieşte cu părinții într-un apartament cu:
3 camere, bucătărie şi baie, salubre, bine încălzite;
Gusturi personale şi obiceiuri:
pacienta preferă ciorbele de orice fel, carnea de pui;
pacienta face duş zilnic, baie generală de 2 – 3 ori pe săptămână şi toaleta cavităţii bucale de 2 ori pe zi.
Mod de petrecere a timpului liber: pacienta ascultă muzică, îi place desenul
Relaţii cu familia: bune
Date privind starea de sănătate anterioară:
Date antropometrice: - greutate corporală - 12 kg;
- înălţime – 86 cm;
- grup sangvin O (I);
- RH (+).
Examen fizic general
starea generală - influenţată
tegumente şi mucoase – palide, curate, elastice, discretă cianoză periorală şi nazală
ţesut celular subcutanat – normal reprezentat, turgor ferm
sistem limfo-ganglionar - nepalpabil superficial
sistem muscular - normotrof, normoton, normokinetic
aparat cardio-vascular: zgomotele cardiace ritmice, şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng pe linia
medioclaviculară
aparat respirator: torace normal conformat, obstrucţie nazală, sonoritate pulmonară normală, tuse
iritativă, murmur vezicular fiziologic.
aparat digestiv: congestie faringiană, abdomen suplu, nedureros la palpare, ficat la rebordul costal,
splina nepalpabilă, sonoritate normală, tranzit intestinal fiziologic, apetit redus
aparat urogenital: lojele renale nedureroase, rinichi nepalpabili, micţiuni fiziologice, urini normocrome,
organe genitale externe normal conformate
Sistem nervos central - fără semne de iritaţie meningiană
Organe de simţ - normale
Regim: nu ține
- nu prezintă alergii alimentare sau medicamentoase;
- pacienta a făcut toate vaccinările corespunzătoare vârstei;
Antecedentele heredo-colaterale: fără importanţă.
Antecedentele personale patologice: fără importanţă.
Informaţii legate de boală
Motivele internării:
Pacienta prezintă: convulsii, febră, dispnee, tuse productivă, stare generală alterată
Istoricul bolii:
Mama copilului susţine că în urma tratamentului recomandat de medicul de familie cu Biseptol, copilul
continuă să facă febră, după care a prezentat convulsii. Medicul de familie îi recomandă internarea de
urgenţă pentru investigaţii şi tratament.
Diagnosticul de internare: Convulsii febrile, pneumonie interstiţială.
Data internării: 08.02.2019.
Data externarii:12.02.2019

31
Grila lui Norton Nevoia de a
Nevoia de a
respira bea și a mânca

Nevoia de a Nevoia de a
învăța elimina
20% 10%
1% 5% Nevoia de a se
Nevoia de a se
mișca
realiza

Nevoia de a
Nevoia de a se Nevoi dormi
recrea 10% fundamentale 8%

Nevoia de a Nevoia de a se
comunica îmbrăca
15%
Nevoia de a 25% Nevoia de a fi
evita pericolele curat
Nevoia de a acționa Nevoia de a-și
conform propriilor menține
convingeri și valori temperatura în
limite normale

LEGENDA:

Nevoi dependente:
94%

Nevoi independente: 6%

32
33
ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

Nr. Nevoia Manifestări de Manifestări de Surse de


crt. fundamentală independenţă dependenţă dificultate
0 1 2 3 4
- dificultatea de a respira
Nevoia de a respira şi a avea o bună - mișcări respiratorii libere
1 din cauza tusei și a - obstrucţie nazală
circulaţie - amplitudine normală, egală, de ambele hemitorace
dispneei
- febră
2 Nevoia de a bea şi de a mânca - pacienta nu prezintă in apetit normal - apetit redus
- stare de disconfort
- eliminare adecvată
3 Nevoia de a elimina - eliminări normal fiziologice - vârsta
calitativ și cantitativ
Nevoia de a se mişca şi a avea o - sistem osteoarticular bine reprezentat
4 - mers normal - vârsta
bună postură - mobilitate normală
- imposibilitatea de a avea un somn liniștit din cauza - febră
5 Nevoia de a dormi şi de a se odihni - somn neodihnitor
tusei și a febrei - tuse
- dificultatea de a se
- pacienta nu se poate îmbrăca singură
6 Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca îmbrăca și dezbrăca, - vârsta
- lenjerie de corp proprie
datorită vârstei sale
Nevoia de a-şi menţine temperatura - T=39,6 oC măsurată - posibil proces
7 - aplicarea de comprese reci, pentru reducerea febrei
corpului în limite normale sub axilă infecţios
Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-şi
- stare generală
8 păstra tegumentele şi mucoasele - incapacitatea de a-și acorda îngrijire igienică - tegumente transpirate
alterată
integre
- comunicarea
- funcționarea adecvată
9 Nevoia de a comunica ineficientă la nivelul - vârsta
- debit verbal regulat
intelectului

34
- dificultatea de a
Nevoia de a acţiona conform - colorează, comunica cu colegii de cameră şi cu
10 participa la unele - vârsta
propriilor convingeri şi valori echipa
activități
Nevoia de a fi preocupat în privinţa - pacienta este optimistă în privinţa vindecării - incapacitatea de a trece
11 - vârsta
realizării - ea spune că boala ei este ceva trecător peste dificultăți
- stare generală
12 Nevoia de a evita pericolele - măsuri de prevenire a unor infecții - risc de complicaţii
alterată

(Continuare)
0 1 2 3 4
- dificultate de a se - bolile şi mediul
13 Nevoia de a se recrea - pacientei îi place să asculte muzică și să deseneze
recrea spitalicesc
- este curioasă de ce i se întâmplă şi aşteaptă - manifestările pacientei
14 Nevoia de a învăţa - vârsta
explicaţie pentru orice intervenţie care i se face privind interesul său

ANALIZE DE LABORATOR ŞI ALTE EXPLORĂRI

Data Analize efectuate Mod de recoltare Rezultate obţinute Valori normale


Hematii sânge, puncţie venoasă: 5 ml 3.300.000/mm3 3,5-5,5 mil./mm3
Hemoglobină sânge, puncţie venoasă: 2 ml în sticluţă EDTA 11 g% 12,2±3g% la 3-5 luni
Hematocrit sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 32% 35-49%
Globule albe sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 12.400/mmc 4000-9000/mmc
08.02.2015

Polinucleare sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 84% 60-70%


Limfocite sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 10% 30-38%
Monocite sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 5% 3-8%
Eozinofile sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 2% 0-4%
Grup sanguin, Rh sânge, puncţie venoasă: 2-4 ml pe EDTA AI, Rh + ----
Reticulocite sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 14% 5-15%

35
Calciu ionic sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 5,5 mEq/l 5,2-6,0 mEq/l
Magneziu sânge, puncţie venoasă: 5 ml sânge simplu 1,65 mEq/l 1,2-1,7 mEq/l
Albumină - absent Albumină - absent
Glucoză - absent Glucoză - absent
Examen sumar de urină 50-100 ml urină de dimineaţă
Pigmenţi biliari - absenţi Pigmenţi biliari - absenţi
Sediment-săruri amorfe Sediment – rare epitelii plate

Radiografie toracică – infiltrat interstiţial intercleidohilar şi hiliobazal bilateral. Cord normal radiologic.

TRATAMENT ÎN SPITAL

Nr.
Medicamentul Modul de prezentare Doza administrată Acţiunea terapeutică Reacţii adverse
crt.
0 1 2 3 4 5
Flacoane –250 şi 500 mg 250mg/6h; 1 g/24h (6,12,18,24)
Antibiotic cu spectru Reacţii alergice, urticarie,
1 Ampicilină - conţinând pulbere pentru i.m. în treimea medie a feţei
larg şoc anafilactic (foarte rar)
prepararea soluţiilor injectabile externe a coapsei
Poate prezenta fenomene
Sedativ, hipnotic,
2 Fenobarbital Comprimate de 15 mg Per os 1 cp x 2/24 ore (12 – 20) de excitaţie nervoasă,
anticonvulsivant
alergie de tip urticarian
3 Nurofen Suspensie orală 2,5 ml x 2 zi. Ameliorarea febrei si a Tulburări gastro

36
durerii -intestinale
Dizolvă mucusul,
secreţiile dense care se Tulburări gastro-
4. Fluimucil Plicuri cu granule de 100 g 2 plicuri / 24 ore
fluidifică şi pot fi intestinale
expectorate
Reacţii alergice cutanate
5. Algocalmin Fiole de 2 ml 1fiolă, intravenos Sindrom febril
de diferite intensităţi

PLAN DE NURSING

Nevoia fundamentală Diagnostic de nursing Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare


1 2 3 4 5
Nevoia de a respira Dificultate de a - pacienta să prezinte o - asigurarea condițiilor microclimatice - în urma acordării
respira din cauza respirație normală corespunzătoare îngrijirilor autonome
convulsiei și dispneei - urmărirea funcțiilor - așezarea pacientei în poziție de decubit lateral și delegate se constată
vitale (eliberarea căilor respiratorii) ameliorare a respira-
- pregătirea și recoltarea probelor de sânge și urină ţiei 35 resp/min,
pentru laborator P=120 puls/min
- măsurarea și notarea valorilor funcțiilor vitale în 08.02 – 37 resp/min
FO clinică 09.02 – 45 resp/min
- liniștirea și calmarea membrilor familiei 10.02 – 35 resp/min

37
- administrarea medicației prescrise de medicul 11.02 – 35 resp/min
curant 12.02 – 35 resp/min
(Continuare)
1 2 3 4 5
- explic mamei importanţa curățeniei pentru a se
însănătoși
- pregătesc baia și ajut mama în efectuarea băii
Nevoia de a avea - pacienta să prezinte generale - pacienta prezintă
tegumentele curate și Carenţă de igienă tegumente integre și - examinez tegumentele și observ dacă sunt integre tegumente integre și
integre curate - asigurarea lenjeriei de corp curată și așezarea curate
acesteia la marginea patului în ordinea îmbrăcării
- asigurarea lenjeriei de pat curată, ori de câte ori
este nevoie
- pacienta să prezinte - ajut mama la tăiatul unghiilor copilului și la - pacienta prezintă
Nevoia de a avea
Carenţă de igienă tegumente integre și pieptănat tegumente integre și
tegumentele curate
curate - laud copilul în ceea ce face curate
- asigurarea condițiilor microclimatice (22,0 oC, Pacienta prezintă
umiditate, semiobscuritate, liniste) temperatura în limite
- aerisesc salonul de câte ori este nevoie normale:
Nevoia de a avea Dificultate de a
- pacienta să nu - termometrizez pacienta din 2 în 2 ore 8.02: 39,6 oC
temperatura în limite menține temperatura în
prezinte stare febrilă - trec valorile temperaturii în FO clinică 9.02: 38,5 oC
normale limite normale
- fac împachetări și fricțiuni 10.02: 38,7 oC
- cresc ingestia de lichide în raport cu pierderile 11.02: 36,7 oC
- administrez medicația prescrisă de medic 12.02: 36,5 oC
Nevoia de a evita Risc de complicații - prevenirea apariției - urmăresc și notez valorile funcțiilor vitale - copilul se simte în

38
- asigur curățenia în salon
siguranță
- respect circuitele în spital, pentru prevenirea
pericolele complicațiilor - prezintă risc de
infecțiilor intraspitalicești
infecție
- asigur igiena corespunzătoare copilului
- asigur condiții de microclimat (cameră aerisită,
temperatură optimă, umiditate, semiobscuritate,
- după 2 zile pacienta
liniște)
Dificultate de a dormi - pacienta să aibă prezintă un program
Nevoia de a dormi şi a - schimb lenjeria de corp dacă este nevoie
din cauza febrei și a somn odihnitor de somn adecvat și se
se odihni - la indicația medicului se administrează
tusei productive conform vârstei sale odihnește 9 ore pe
Fenobarbital
noapte
- urmăresc pacienta și efectul medicamentului
administrat
(Continuare)
1 2 3 4 5
- identific cu pacienta cauzele tristeții
- caut să o încurajez și să-i dau încredere în ea
Dificultate de a se - pacienta trebuie să - pacienta participă
- alcătuiesc cu pacienta o listă de activități care îi
Nevoia de a se recrea recrea din cauza prezinte stare de bună la activități
plac
tristeții sale dispoziție recreative
- o pun în legătură cu alți pacienți cu evoluție
favorabilă
Nevoia de a se Dificultatea de a se - pacienta trebuie să - ajut pacienta în alegerea alimentelor care îi plac - nu prezintă semne
alimenta și hidrata alimenta, din cauza se alimenteze - monitorizez ingestia de alimente și lichide, dar și de deshidratare, iar
stării generale alterate, conform vârstei sale greutatea și pliul cutanat greutatea sa este în
manifestată prin lipsa și să aibă greutate - monitorizez ingestia zilnică de calorii limite normale
apetitului corporală în limite - hidratez pacienta conform vârstei sale

39
normale
- pacienta se
mobilizează la
- ajut pacienta să se ridice la marginea patului
- mobilizarea început ușor, iar
Dificultatea de a se - execut cu pacienta exerciții de respirație și relaxare
Nevoia de a se mișca pacientei în vârstă de după ameliorare își
mișca prin refuz - învăț mama să schimbe poziția copilului în pat
2 ani reia singură
- execut cu pacienta exerciții de relaxare
activitățile vârstei
sale

40
EPICRIZA
Copil de 2 ani de sex feminin, cu greutatea de 12 kg, se internează pentru febră 39,6 °C, tuse
productivă, la domiciliu prezintă convulsii după un episod febril. Pe baza rezultatelor examenelor de
laborator efectuate în cursul spitalizării şi care sunt menţionate în tabelul de investigaţii se precizează
diagnosticul de pneumonie interstiţială, convulsii febrile. În urma tratamentului efectuat cu –
Ampicilina 250 mg/6h, Fenobarbital 1cp x 2/24h, Nurofen 2,5 ml x 2/zi, Fluimucil 1/2 plicuri x 4/24
h,Algocalmin 1 fi, împachetări reci, aport lichidian de 1000 ml/24 ore, evoluţia este favorabilă, pe
perioada internarii nu a mai prezentat episoade convulsive.
Copilul este externat cu recomandările: va continua tratamentul cu Luminal 0.015 g – 1 tb x 3/zi, va
reveni la control peste 3 luni.

Educaţia pentru sănătate


Mama este sfătuită:
- să îmbrace copilul bine în sezonul rece
- să îi asigure o alimentaţie variată în care să fie incluse fructe şi legume
- să respecte regulile de igienă
- să se adreseze medicului de familie dacă copilul prezintă febră

41
CONCLUZII

Starea de sănătate reprezintă echilibrul, trăirea firească a vieţii din


perspectiva biologică, psihologică şi socială şi depinde de tot ceea ce ne înconjoară, de
toate relaţiile şi conjuncturile în care ne găsim la un moment dat şi care pot fi normale,
fireşti sau nu.
De aceea, în spitale, îngrijirea medicală nu trebuie să se rezume la actul internării şi
al administrării medicaţiei, ci este de preferat să devină mediul educativ, locul în care putem
înţelege posibilitatea existenţei şi adevăratul sens al vieţii, unde deosebim mijloacele de
menţinere şi de revalorizare a sănătăţii.

Luând în considerare premisele menţionate mai sus, putem spune că profesia de


nursă implică multe cerinţe, calităţi fără de care ceea ce facem noi ca nurse, nu poate fi
numit nursing.

42
BIBLIOGRAFIE

1. Baltă G., Stănescu M. O., Kyowski A., Titircă L. – “Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor”,
Editura medicală, Bucureşti, 1998;
2. Puericultură şi Pediatrie, Editura medicală, Bucureşti, 1997;
3. Borundel C. – “Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura ALL, 1997, Bucureşti;
4. Enescu L. – “Farmacologie“, Editura “Dimitrie Cantemir“, Târgu Mureş, 1998;
5. Gherasim L. – “Medicină internă“, vol. I, Editura medicală, Bucureşti, 2000;
6. Hăulică I. – „Fiziologie“, Editura medicală, Bucureşti, 1999;
7. Iftimie M., Niculescu G. – “Compendiu de anatomie“, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1988;
8. Mozes C. – “Tehnica îngrijirii bolnavilor“, Editura medicală, Bucureşti, 1998;
9. Păun R. – “Medicină internă“, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti;
10. Titircă L. – “Ghid de nursing“, Editura “Viaţa medicală românească“, Bucureşti, 1999;
11. Agenda medicală – Editura medicală, Bucureşti, 1998.

43