Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Datele contabile servesc atât pentru cerinţele interne ale acestor entități, cât şi
în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali,
clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Contabilitatea stocurilor și imobilizărilor
LEGEA nr. 259 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
506 din 27 iulie 2007;
Concluzie
Odată cu falimentul comunismului în România, în materia contabilă s-a pus
problema unei alegeri între a reforma sistemul contabil existent de tip sovietic
(practicat în Republica Socialistă România) sau a-l schimba cu totul. Cea de-a
doua variantă a fost preferată, iar modelul ales nu a fost cel anglo-saxon (aflat
în minoritate în UE, fiind practicat în Olanda, Irlanda și Danemarca), ci unul
continental, cel francez. Alegerea decidenților români a fost justificată prin
faptul că între cele două state existau convergențe culturale, politice și
economice. Nu au existat studii care să analizeze care sistem ar fi cel mai
potrivit economiei românești și nici nu s-a ținut cont de faptul că, la nivel
global, piețele de capital au fost dominate de companii care-și întocmesc
situațiile financiare după modelul anglo-saxon.