Plumb- George Bacovia

R1 (context, simbolismul + 2 trăsături )

(Context) Poezia Plumb de George Bacovia deschide volumul de debut cu acelaşi nume,
apărut în 1916, dar care a trecut prin epocă aproape neobservat, deoarece România se
pregătea să intre în Primul Război Mondial, dar şi pentru că majoritatea poeziilor fuseseră
deja publicate în revistele vremii. George Bacovia este considerat de critica literară cel mai
însemnat reprezentant al simbolismului românesc (depășește simbolismul – simbolism
autentic bacovian, antisimbolism – modernitate (ambiguitate+ dizarmonii). Poet
interbelic*(prin viziunea despre lume), apreciat pentru originalitatea sa (stil/ maniera de a
scrie), care derivă dintr-un pesimism exacerbat cu care trăieşte, claustrarea într-un mediu
ostil (prima coflagrație + recunoașterea valorică) şi spaima de moarte (B detestă moartea)
creează o lirică a tinereţii ireparabile.
Poezia Plumb se înscrie în curentul literar simbolism. Reacție antiromantică,
simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, fiind teoretizat în anul 1886 de către Jean
Moreas în articolul- manifest Le Symbolisme (revista Le Figaro). Acest curent literar a fost
promovat la noi de către Alexandru Macedonski, prin articole programatice (Poezia
viitorului), reviste şi cenaclul simbolist Literatorul.
Textul bacovian se înscrie/ se circumscrie în estetica simbolistă prin teme şi
motive specifice (condiția poetului, moartea, singurătatea + sicriul, cavoul, vântul+frigul)),
prin cultivarea simbolului (plumb, cavou/sicriu), a sugestiei, prin decor (construct artificial),
cromatică, tehnica repetiţiilor (simetrie, refren, paralelismul sintactic) ce conferă poeziei
muzicalitate. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei (sugestia!), starea poetică
simbolistă fiind transmisă pe calea sugestiei, prin decor şi simboluri.
Poezia Plumb poate fi considerată o artă poetică pentru lirica lui George Bacovia prin
exprimarea directă a concepției despre poezie (absența surselor de inspirație Dormea întors
amorul meu de plumb) și prin plasarea în deschiderea volumului (text programatic/ rețetar
normativ simbolist).
Poezia este o elegie, deoarece exprimă sentimentul de tristeţe şi spaima de moarte,
sub forma monologului liric al unui eu „fantomatic” (rătăcitor) (N. Manolescu).
T1. În primul rând, textul aparține simbolismului prin cultivarea simbolului plumb.
Simbolul preferat al lui Bacovia, plumbul este un metal saturnian, greu, de culoare cenușie,
rău/slab coducător de căldură, toxic și a fost ales de G. Bacovia pentru potențialul său
sugestiv: platitudinea vieții (monotonia, rutina), răceala, apăsarea grea, rigiditatea, captivitatea
ființei, toxicitatea...

T2.În doilea rând, textul bacovian se caracterizează prin / are drept particularități
mijloacele / procedeele de expresivitate (sugestia, ambiguitatea, sinestezia, corespondențele,
tehnica refrenului). Provenit din limba greacă, cuvântul sinestezie (sin+esthetis – simțire
împreună) denumește o imagine artistică care combin ăimpresii senzoriale diferite
(vizual+auditiv+olfactiv „scârțâiau coroanele de plumb”). Stimulii la care se referă sunt
percepuți simultan (văz, auz, miros). Corespondențele sunt legăturile inefabile între planuri
(exterior – interior). Charles Baudelaire oferă o definiție a corespondențelor în poemul
Corespunderi (parfum, culoare, sunet se îngână)
(Ca lungi ecouri unite-n depărtare/Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și
răspund.

T1 – teme + motive (ex.

T 2 – procedee / mijloace (simbol, corespondente, sinestezie, repetitii)+ ex.

1
 R 2. (tema – def) + (motivul – def)
Tema poeziei o constituie condiţia de damnat a poetului într-o lume meschină, care
nu-l înţelege, o societate superficială, neputincioasă să înţeleagă valoarea artei adevărate.
Universul poetic bacovian are la bază motive poetice specifice liricii simboliste,
precum: motivul singurătăţii apăsătoare, sentimentul inadaptării care produce izolarea,
înstrăinarea şi neputinţa evadării.....
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, de un tragism asumat cu luciditate,
validată și de laitmotivul „stam singur”, care subliniază senzaţia de pustietate.
Ideea poetică ilustrează melancolia, tristeţea şi starea de solitudine a poetului, care se
simte sufocat, încătuşat într-o lume din care crede că nu are nicio şansă de evadare.
Lirismul este subiectiv prin exprimarea directă, nemijlocită a stărilor (angoasa,
spaima, spleenul) dar și prin prezența mărcilor subiectivității/ eului liric: vb + pron stam
singur, meu...
I1 O imagine relevantă pentru tema poeziei este ...(primul) versul/primul catren
V1, V3...

I2 O altă imagine relevantă pentru tematica poemului o constituie / o reprezintă

V3,4...

Titlul atrage atenţia nu doar ca realizare fonetică (vocala gravă u, consoane bilabiale
închise p,m,b), dar şi ca încărcătură stilistică (apăsare, greutate, limitare.... Considerând
structura sonoră monosilabică a lexemului, acesta „reproduce zgomotul unui corp greu care
cade” (D. Dumitru). Metafora-cheie în dimensiunea liricii bacoviene, plumbul are drept
corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează apăsarea sufletească,
angoasa, labilitatea psihică, dezorientarea.

În compoziţia poeziei esențial este principiul simetriei. Textul este structurat în două
catrene în care cuvântul plumb asigură legătura de substanţă, fiind repetat de şase ori şi plasat
în poziţii simetrice, la rima exterioară şi interioară. Alte surse ale simetriei sunt paralelismul
simetric şi tehnica simbolistă a repetiţiilor (verbul „dormeau”/ „dormea” şi laitmotivul
„stam singur”) = punctuația
Incipitul poeziei este dat de imperfectul verbului „a dormi” care sugerează lipsa
sentimentelor interioare, precum şi nefinalizarea acţiunilor eului liric.
Prima strofă corespunde planului exterior, care ilustrează mediul în care trăieşte
poetul sau chiar propriul destin, propria viaţă. Oricare dintre aceste spaţii este sugerat de către
elemente care alcătuiesc decorul funerar: „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”,
„coroanele de plumb”, trimiţând, ca stare către iminenţa morţii.
Apăsarea sufletească şi solitudinea poetului, împreună cu alte simboluri, precum „era
vânt”, „scârţâiau” creează pustietatea sufletească, nevroză. Repetarea simbolului plumb
plasat ca rimă în primul şi ultimul vers creează imaginea imposibilităţii evadării poetului din
această lume care îl apasă, sufocă.
În cea de-a doua strofă este ilustrat spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire.
Şi în această poezie este prezentată solitudinea morbidă, idee sugerată de versul „Stam singur
lângă mort”. În această poezie, iubirea nu este una înălţătoare, ci dimpotrivă, una fără
perspective de reuşită, fapt sugerat de sintagma „atârnau aripile de plumb”. Singurătatea în
care trăieşte poetul provoacă disperare sufletească- „strig”.
Imperfectul verbelor („dormeau”, „stam”, „era”, etc.) sugerează plasarea
sentimentelor de iubire în veşnicie, eternitate, dar şi nefinalizarea acţiunii eului poetic.

2
 Cromatica este numai sugerată în poezia Plumb, prin prezenţa elementelor funerare:
„sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmând”, care trimit către imaginea morţii.
În poezia simbolistă, sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondenţelor,
prin cultivarea senzaţiilor diverse (vizuale, auditive, tactile).
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiple
semnificaţii pe care le pot primi sintagme precum epitetul „(dormea) întors” sau metafora
„aripile de plumb”. Versul „stam singur lângă mort” poate conota întârzierea de sine,
alienarea, ca reacţie la absurdul existenţei.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale,
independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica
inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, „Dormea întors amorul
meu de plumb”.
În ceea ce priveşte prozodia, Plumb are o construcţie riguroasă, care sugerează
prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsura fixă de zece silabe,
iambul alternând cu amfibrahul. Muzicalitatea versurilor este dată de cuvinte cu sonoritate
surdă, terminate în consoane grele (plumb/ vestmânt/ vânt/ plumb), care sugerează spaţiul
închis şi apăsarea sufletească.
Poezia bacoviană se circumscrie esteticii simboliste, prin procedee, imagini,
muzicalitate, George Bacovia fiind numit pictor de cuvinte şi scriitor de vorbe. În acelaşi
timp, poezia bacoviană depăşeşte cadrul simbolismului şi realizează trecerea la modernitate,
după cum afirmă şi Rodica Zafiu: „Bacovia aparţine unei faze mai târzii a simbolismului, în
care [...] se presimte un modernism mai acut, scindat”.
Poet monocord, trăind până la paroxism spaima de moarte, Bacovia creionează un
univers trist, apăsător, deprimant, a cărui artă poetică, poezia Plumb, îl reprezintă pe deplin,
constituindu-se ca un crez existenţial original. Bacovia rămâne bijutierul plumbului în istoria
literaturii române”(I. Caraion, Sfârșitul continuu), un punct de referinţă în istoria
simbolismului românesc.