Plumbul

Plumbul metalic, pur, apare și el în natură, dar este foarte rar. În

schimb, plumbul sub formă de minereuri apare frecvent, împreună cu
alte metale cum ar fi zincul, argintul (cel mai adesea) și cuprul, și este
extras împreună cu aceste metale. Cel mai răspândit mineral în care
apare plumbul în natură este galena, sau sulfura de plumb , care
conține 86% plumb în greutate. Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul,
sau carbonatul de plumb
(PbCO3) și anglezita, sau
sulfatul de plumb (PbSO4).
În România printre cele mai
importante mine de extragere a
minereurilor de plumb au fost
minele de plumb de la Baia
Sprie și Cavnic de lângă Baia
Mare.

Obținerea plumbului
din minereu

Cele mai multe minereuri

conțin mai puțin de 10% plumb,
dar mineruri cu numai 3%
plumb pot fi încă exploatate din
punct de vedere economic. Minereul este zdrobit și concentrat prin
tehnica de separare cu ajutorul apei, o tehnică veche de separare.
Astfel se separă mineralele metalice de restul materiilor ce intră în
minereu (ganga), cum ar fi cuarțul, care reprezintă roca în care se
găsesc cristalele.
Cristalele de galenă (sulfură de plumb) sunt ulterior prăjite, proces în
care sulfura de plumb se transformă în oxid de plumb, rezultând și
sulfați și silicați de plumb, precum și alte metale din minereu. Oxidul de
plumb este apoi redus la plumb metalic în furnale care folosesc cocsul.
În acest proces, plumbul devine un lichid topit, fierbinte. Apar și alte
materii care se separă și plutesc în straturi deasupra plumbului metalic
topit: silcați cu 1,5% plumb și arsenuri de fier și cupru. Aceste deșeuri
conțin cupru, zinc, cadmiu, bismut și plumb neredus care pot fi
recuperate economic.
Plumbul metalic care rezultă din prăjire și furnale încă conține
cantități însemnate din alte metale, cum ar fi arsenic, stibiu, bismut,
zinc, cupru, argint și aur. Topitura este tratată cu aer, abur și sulf care
oxidează metalele acestea cu excepția argintului, aurului și bismutului.
Oxizii astfel formați sunt separați prin adăugarea de hidroxid de sodiu
ce îi face să plutească deasupra topiturii și apoi să fie smântâniți. Aurul,
argintul și bismutul sunt îndepărtați prin diverse procese. Plumbul
foarte pur poate fi obținut prin tratarea plumbului obținut pe calea
metalurgică clasică mai departe într-un proces de electroliză, care este
însă scumpă.

Folosirea plumbului de-a lungul

istoriei
Plumbul este unul din cele
șapte metale cunoscute de
oameni din cele mai vechi
timpuri. Datorită faptului că este
un metal moale care poate fi
îndoit și lucrat cu ușurință, și în
același timp este un metal
foarte greu i s-au dat
întrebuințări multiple. Se
cunoaște că egiptenii pescari se
foloseau de greutăți făcute din
plumb la năvoade astfel încât acestea să atârne în jos, încă din mileniul
al doilea înainte de Hristos.

Folosirea plumbului în perioada Vechiului Testament

Plumbul este folosit curent de mii de ani, deoarece a putut fi ușor de

găsit în natură, ușor de obținut și de lucrat cu el. Este foarte maleabil și,
de asemenea, ușor de topit, fapt ce au făcut să fie folosit încă din cele
mai vechi timpuri, cu 3500 de ani înainte de Hristos. În acea perioadă
el era folosit sub forma minereului de plumb care conținea și stibiu
(antimoniul) și arseniu.
Plumbul este unul din cele șase metale menționate în Vechiul
Testament în cartea Numerii, la capitolul 31, vers. 22, lucru ce atesată
folosirea diverselor obiecte din plumb: Aurul, argintul, arama, fierul,
plumbul, cositorul și tot ce trece prin foc, să le treceți prin foc, ca să se
curețe; afară de aceasta, și cu apă de curațire să le curățiți... Plumbul
mai este pomenit în cartea Ieremia în capitolul 6, vers. 29: Foalele s-au
ars, plumbul s-a topit de foc și turnătorul în zadar a topit...

Folosirea plumbului în Imperiul Roman

Una din cele mai însemnate întrebuințări ale plumbului în imperiul
roman a fost la facerea conductelor de alimentare cu apă. Romanii au
dezvoltat vaste rețele de aducere a apei în orașe, construind
numeroase apeducte chiar și de sute de kilometri lungime care
traversau văi și munți, iar în orașe existau instalații din plumb. Romanii
au construit apeducte pe tot întinsul imperiului, din Germania până în
Africa și mai ales la Roma. Aici ele totalizau 415 km. Apeductele
furnizau apă pentru băile publice și pentru băut, în orașele de pe
întinsul imperiului și au impus un standard de inginerie care nu a fost
întrecut 1000 de ani.
În imperiul Roman, plumbul a fost folosit împreună cu alte materiale
în vasta rețea de funizare a apei, și anume la fabricarea conductelor de
apă, în zonele urbane. Metoda prin care se fabricau țevile de plumb a
fost descrisă de Vitruvius și Frontinus. Plumbul era turnat în foi
uniforme de 3 metri lungime, care erau apoi îndoite pentru a forma un
cilindru, plumbul fiind foarte maleabil, și sudate la cusătură. Țevile de
plumb puteau varia în mărime: de la aproximativ 1,3 cm diametru până
la mai mult de 57 cm diametru, în funcție de debitul de apă.
Conductele de plumb romane adesea purtau insigna împăraților
romani. Cercetătorii au ajuns la concluzia că inscripționarea se făcea
prin folosirea unor stanțe. O stanță care avea textul scris în relief era
presat pe stratul de nisip ușor umed sau cel de argilă ce urmau a folosi
ca matriță, producându-se o imagine în oglindă a textului. Plumbul topit
era turnat în foaie peste această
matriță, iar inscripția apărea
astfel în relief pe suprafața
foii de plumb, în imagine corectă
a textului.
Instalațiile din plumb au
continuat în Europa și după
Theodoric cel Mare, secolul
V- VI, după căderea imperiului
Roman de Apus, până în
secolul XX.
În engleză, termenii instalație,
instalator (plumbing, plumber)
vin de la cuvântul latin plumbum ("metal moale").
Romanii foloseau plumbul topit și pentru a asigura boldurile care
țineau la un loc mari blocuri de calcar în diferitele construcții
monumentale.
Condimente, conservanți, îndulcitori pe bază de plumb în Imperiul
Roman

În imperiul roman, pe lângă instalații, plumbul a fost folosit și ca

conservant pentru mâncăruri și băuturi. De asemenea, romanii
foloseau acetatul de plumb (zahărul plumbului) ca conservant și
îndulcitor al vinurilor și mâncărurilor (Nu exista zahărul pe vremea
aceea).
Când plumbul metalic este încăzit în contact cu aerul, se formeaza la
suprafața lui cristale gălbui-roșiatice. Acestea sunt oxidul de plumb sau
litarga.
Litarga a fost întrebuințată de romani la prepararea “zahărului
plumbului”. Praful acesta de litargă (oxid de plumb) reacționează cu
acizii rezultând o substanță care se numește zahărul plumbului (acetat
de plumb), care este dulce.
Plumbul transformă sucul în sirop. Romanii obișnuiau să fiarbă must
(suc de struguri) în vase de plumb până la obținerea unui lichid vâscos
și dulce care se cheamă sapa ce conținea aproximativ 1 gram de
“zahar de plumb” la litru de suc. Acest sirop folosea ca îndulcitor în
multe rețete și ca conservant al vinului.
Acest îndulcitor se folosea în multe rețete deoarece se obținea foarte
ușor și era ușor de manevrat ca sirop.
Pe vremea aceea romanii nu cunoșteau zahărul iar mierea era
scumpă. De asemenea, acest sirop se obținea foarte simplu, era dulce
și se conserva bine. Romanii foloseau atât zahărul plumbului cât și
litarga ca conservant al vinului. Înainte de inventarea sticlelor sigilate și
a dopurile de plută și altor tehnici de sigilare, vinul era descoperit, și
astfel expus oxidării. Microbii transformau astfel alcoolul din vin în oțet.
Oxidul de plumb conserva vinul acționând pe două căi: prin
neutralizarea oțetului (acidului) care se formase deja, formând zahărul
plumbului, dar și prin omorârea microbilor.
Necesitatea conservării vinului (băutură de bază de-a lungul
perioadelor istorice) a fost atât de puternică încât, chiar și după ce s-a
elucidat definitiv toxicitatea litagăi în secolul 18 folosirea ei a continuat.
Doar aplicarea pedepsei cu moartea a oprit folosirea ligargăi.
Mulți istorici leagă căderea aristocrației romane de daunele
neurologice majore pe care le-ar fi cauzat expunerea la plumb. Unii
cercetători chiar merg mai departe afirmând ca posibil ca nebunia unor
împărați precum Caligula, Nero și Commodus să fie rezultat al folosirii
în exces a vinului astfel conservat și a îndulcitorilor cu plumb în
general.

Folosirea plumbului de după căderea Imperiului

Roman de Apus până în secolul XX
Până în secolul 17, cositorul (staniul) nu era adesea deosebit de
plumb: plumbul se numea plumbum nigrum, iar cositorul plumbum
candidum, adică deschis la culoare. Această nedeosebire se poate
vedea în Europa și la alte popoare: “olovo” însemnând plumb în cehă,
și cositor în rusă ("олово"). În latină plumbum era un termen care se
refera la metalele moi.
Plumbul a continuat să fie folosit în instalații la conductele pentru apă
de atunci și până în anii 1970'. În anii 1970' el era folosit pentru a lega
conductele de apă care erau fabricate din fier, și, de asemenea, tot
plumbul se folosea ca material din care se confecționau țevile de apă
de diametru mai mic.
Plumbul este metalul tradițional care se folosea la confecționarea
orgelor de-a lungul secolelor, în amestec cu diverse cantități de cositor
pentru a controla tonalitatea tuburilor.

Decorarea vaselor ceramice cu emailuri

Compușii cu plumb sunt folosiți ca element decorativ în emailarea

vaselor ceramice, mai ales cu culorile roșu și galben. Tehnica emailării
vaselor ceramice, și nu numai a acestora este o tehnică foarte veche.
Emailul poate fi colorat, ca în vasul din poză, sau poate fi transparent,
care nu conține plumb.

Vitralii și sticlă colorată

Se mai folosește pentru a forma dâre strălucitoare la vitralii sau alte

geamuri colorate. Este folosit tot mai puțin din motive stilistice. Sticla cu
plumb, un alt obiect cu plumb, conține 12-28% oxid de plumb. Plumbul
modifică proprietăților optice ale sticlei, reducând transmisia radiației.
Plumbul este încă folosit pe scară largă la statui și sculpturi.

Colica din Devon

 Colica de Devaon este o
boală cauzată de
intoxicarea cu plumb pe
care au suferit-o oamenii
din Devon, Marea Britanie,
în secolele 17 și 18. Prima
mențiune a colicii datează
din 1655. Simptomele au
început cu dureri
abdominale severe, și
adesea boala a fost
mortală. Cidrul, vinul de
mere, este băutura
tradițională a devonienilor și
legătura între colică și
băutura de cidru a fost
observată mulți ani la
rândul. Cauza precisă a
fost descoperită de abia în a doua jumătate a secolului 18, pe la 1760,
când dr. George Baker a emis ipoteza unei otrăviri cu plumb legate de
cidru, observând că simptomele colicii erau similare cu cele ale otrăvirii
cu plumb. Se pare că plumbul era folosit în procesul de fabricare a
cidrului: atât presele erau din plumb, cât și ustensilele de curățat ale
acestora. El a efectuat și teste chimice pentru a demonstra prezența
plumbului în sucul de mere.
Publicarea rezultatelor sale a fost întâmpinată cu o mare ostilitate din
partea producătorilor de cidru. Cu timpul, spiritele s-au calmat,
concluziile au fost acceptate și plumbul a fost eliminat din procesul de
fabricare a cidrului. Colica nu a mai apărut. Așa cum am menționat mai
sus, acetatul de plumb (zahărul plumbului) era folosit în imperiul roman
ca conservant șli îndulcitor al vinului. Mulți consideră acesta ca fiind
cauza demenției care a afectat mulți dintre împărații romani. Există
cercetători care afirmă că plumbul a fost și o cauză parțială a căderii
imperiului roman.

Folosirea plumbului pentru obținerea de vopseluri

Pigmenții cu plumb au fost folosiți pentru a obține diverse culori:alb

(carbonatul de plumb), diverse culori de galben printre care și galbenul-
crom (pudra de cromat de plumb, PbCrO4), portocaliu și roșu (pudra de
cromat de plumb și oxid de plumb).
Galbenul-crom a fost prima dată extras din mineralul (crocoite) de
către chimistul francez Louis Vauquelin în anul 1809. Mineralul a fost
prima dată descoperit în depozitul Berezovsky de lângă Ecaterinburg în
munții Urali în 1766 și a fost denumit de către F.S. Beudant în 1832, de
la cuvântul grecesc κροκος <krokos>, șofran, ca o aluzie la culoarea
sa. Pentru că pigmentul tinde să se oxideze și să se închidă la culoare
în timp dacă este expus la aer, și pentru că conține plumb, un metal
greu toxic, a fost înlocuit tot mai mult cu un alt pigment, galbenul-
cadmiu, în amestec cu portocaliul-cadmiu pentru a produce o culoarea
asemănătoare cu galbenul-crom. Galbenul-crom se produce prin
amestecarea soluțiilor de nitrat de plumb și cromat de potasiu, și
filtrând precipitatul de cromat de plumb.
Vopselele pe bază de plumb au fost folosite multe decenii, la
vopsirea obiectelor din metal sau la vopsirea pereților caselor, inclusiv
în România. Însă, oamenii de știință și-au dat seama că pe măsură ce
vopseaua de pe perete se deteriorează, ea se decojește, se
pulverizează în mici particule de praf și apoi este inhalată de oameni
sau intră în corp prin contact mână-gură sau prin intermediul
alimentelor sau apei.
S-a mai constatat că Inhalarea vopselei cu plumb este o sursă
majoră de intoxicare a copiilor. De aceea, pe la mijlocul anilor 1980
vopseaua cu plumb a fost interzisă în multe țări din lume. Trebuie aici
menționat că dacă vopseaua nu se decojește ea nu este periculoasă.
Numai când se decojește este periculoasă dacă se stă zi de zi în acea
cameră pentru că poate fi inhalată.
Unii artiști, care folosesc vopsele pe bază de ulei, continuă să
folosească culoarea alb de carbonat de plumb, motivând proprietățile
acesteia în comparație cu alternativele.
Cele mai multe utilizări au fost abandonate din cauza pericolului de
intoxicare. Începând cu 2010, în Statele Unite a devenit obligatoriu ca
meseriașii care efectuează renovări, reparații sau zugrăveli care
necesită distrugerea unui strat de zugrăveală mai mare de aprox. 1 mp
în case, clădiri unde stau copiii și școli construite înainte de 1978, să fie
certificați și instruiți pentru a urma anumite practici de lucru specifice
pentru a preveni contaminarea cu plumb.
Agenția de știri Reuters afirmă că vopselele cu plumb se mai fabrică
în continuare în lume. Agenția afirmă că SUA a redus procentul de
plumb din vopsele la 0,06% în 1978, și apoi, din nou, la 0,009% în
2009 și că teste realizate după anul 2000 au arătat că procentul de
plumb în vopselele fabricate în anumite țări se situează între 0,7% și
3,2% punând în pericol populația. (Reuters: Lead-laden paint still
widely sold around the world)
 Carbonatul de plumb (alb) este pigmentul tradițional pentru unele
vopsele pe bază de ulei, dar este înlocuit pe scară largă cu pigmenții
oxizi de zinc și titanium. Este înlocuit și în vopselele pe bază de apă.
Carbonatul de plumb (alb) a fost folosit și de către acrițele japoneze
geisha și în vest în fondul de ten de albire.
Și în România vopselele pe bază de pigment din plumb au fost
interzise. Vopseaua de plumb din casele zugrăvite înainte de 1980
trebuie dată jos folosind măști adecvate.
Trebuie aici menționat că dacă vopseaua nu se decojește ea nu este
periculoasă. Numai când se decojește este periculoasă dacă se stă zi
de zi în acea cameră pentru că poate fi inhalată.
Plumbul a intrat și în compoziția vopselei pentru jucăriile copiilor,
acum fiind interzis. Este celebru în acest sens scandalul din Uniunea
Europeană de la începutul anilor 2000 cu jucăriile chinezești.

Realizarea de lipituri pe plăcile de circuite imprimate

Temperatură de topire relativ joasă de 327 grade Celsius, îl face

ideal pentru a fi folosit ca material de lipire în realizarea lipiturilor la
piesele electrice și electronice. Sârma de lipit conține 37-40% plumb și
60-63% staniu (cositor) și are temperatura de topire de 183º, respectiv
de 187º Celsius.
În Uniunea Europeană, începând cu 1 iulie 2006, a fost interzisă
folosirea plumbului și la realizarea lipiturilor la obiectele și produsele
electrice și electronice produse în UE, prin directiva cu privire la
deșeurile provenite din echipamente electrice și electronice și prin
directiva de restricționare a substanțelor cu grad de risc, care au intrat
în vigoare la acea dată. În Statele Unite, plumbul este încă permis în
realizarea lipiturilor la aceste produse.

Alte utilizări anterioare

Plumbul este metalul ce a fost folosit în tiparul ce utiliza metal cald în

secolul 19. Plumbul a fost folosit pentru proiectilele praștiilor,
proiectilele originale ale muschetelor (gloanțele rotunde din plumb),
astăzi ale puștilor. A fost interzis în fabricarea gloanțelor pentru
vânătoarea păsărilor acvatice, și a fost înlocuit cu fier. Și în Olanda
gloanțele din plumb pentru vânătoare și sport au fost interzise în 1993,
iar emisia de plumb a scăzut de la 230 tone în 1990 la 47 tone în 1995.
Plumbul a intrat în compoziția vopselei pentru jucăriile copiilor, acum
fiind interzis. În anii 40-60 a fost folosit în tinichigerie înaintea aplicării
vopselei. Plumbul este un foarte bun conductor. IBM a încercat să
realizeze un calculator care să folosească un aliaj al plumbului pentru a
realiza efectul Josephson (un efect fizic care se manifestă prin apariția
unui curent electric, prin efectul tunel, între doi supraconductori separați
fără a aplica o tensiune). Plumbul a fost folosit și în pesticide înainte de
anii 1950 când livezile de fructe au fost tratate împotriva unor molii.
Marinarii, de asemenea, utilizau un cilindru de plumb atașat de un fir
lung pentru a afla adâncimea apei.