Gelu Ruscanu si ideea dreptatii absolute

Gelu Ruscanu, personaj principal al dramei “Jocul Ielelor” de Camil Petrescu , este tipul
intelectualului lucid, insetat de absolut, dar in acelasi timp orgolios, inadaptat. Director la ziarul
“Dreptatea Sociala”, fiu de magistrat, Gelu Ruscanu agreaza ideile socialiste, pledeaza cauza
proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice, dar numai fiindca crede ca "dreptatea este cu ea",
spre deosebire de Praida, care vede dreptatea ca fiind subordonata cauzei muncitoresti.

Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile
vietii pline de compromisuri. Acesta doreste o dreptate absoluta, inumana, perfecta si nu este dispus sa
faca concesii societatii si sa ii tolereze defectele. Refuza solicitarea primului procuror si explica: „Noi
urmărim legea pură şi ideea de dreptate însăşi… Legea asta este în noi… Dreptatea asta nu are
privilegii…”. El este in stare sa publice scrisoarea, desi atunci cand este intrebat de catre Sinesti despre
parerea Mariei, recunoaste ca ea ar prefera ca aceasta sa nu se intample. El rezista in fata opozitiei ei, a
matusii si chiar si a lui Sinesti( intrucat imediat dupa intalnirea cu Sinesti el tot intentioneaza sa o publice,
inainte de a accepta ca, din cauza oportunitatii de eliberare a militantului socialist Petre Boruga, dreptul
de a decide ii se cuvine Consiliului).

Totusi, in urma discutiei cu Sinesti, el incepe sa aiba o atitudine diferita(fiind afectat de faptul ca
tatal sau s-a sinucis, deoarece se regaseste in el). Tot el, insa, se opune acestei schimbari, nefiind, in cele
din urma, dispus sa accepte compromisuri cu imperfecta societate. Este de acord cu decizia Consiliului de
a renunta la publicarea documentului, dar afirma: "In clipa asta suntem (irevocabil) definitiv complicii lui
Sinesti.". Isi mai tradeaza principiile si acceptand cererea lui Sache, care vrea sa nu se publice articolul
despre Rapoi. Avand in vedere aceasta decizie, Vasiliu spune revoltat: "AtuncI ce facem cu poetul Ion
Zaprea?", la care Gelu raspunde: "sa profite si el de bresa facuta in sfera pura a constiintei noastre si sa
intre cu totii... la gramada". El ii spune Mariei ca "Doi insi care se iubesc cu adevarat nu mai sunt
oameni…" si ca "iubirea nu poate admite greseala", pastrandu-si perceptia absoluta cu privire la iubire,
iar apoi ii povesteste ca, la finalul liceului, el, impreuna cu un grup de prieteni, dezgustati de faptul ca
inaintasii lor " zi de zi isi tradeaza idealurile tineretii", au jurat ca vor avea taria sa se sinucida "la cel
dintai semn al capitularii viitoare". Denuntand imperfectiunea fiintei umane si fiindu-i frica ca va ajunge
sa o accepte, el se sinucide, la fel ca tatal lui, si el obsedat de absolut.

Dorindu-si o lume si o dreptate absoluta, inumana si neputand sa suporte neajunsurile societatii,

Gelu confirma parerea lui Penciulescu, ce afirmase despre el, vazandu-l ca se confrunta cu chinuri
morale: „Nu mai e nimic de făcut cu el. S-a destrămat hora ielelor.”. In finalul piesei, Praida
concluzioneaza despre prietenul sau decedat: „A avut trufia să judece totul... S-a depărtat de cei
asemenea lui, care erau singurul lui sprijin...”.