APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 9
1 Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi* am văzut o stea care căzuse din cer
pe pământ. I s-a dat cheia fântânii* adâncului
Sunetul de trâmbiță este un sunet de război. Steaua, asemeni celorlalte
stele din Apocalipsa 1, este un conducător religios. Spre deosebire de
stelele din Apocalipsa 1, care erau în mâna Domnului, acest conducător
religios seamănă cu Satana, prin faptul că este „o stea care căzuse din
cer pe pământ” (Isaia 14,12 și Apocalipsa 12,9).
2 şi a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a* ridicat un fum ca fumul unui
cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Din nou apare simbolul fumului, dar, de data aceasta, fumul nu mai este
rugăciunea care vine de pe altar, adică din Biserică, așa cum era în
Apocalipsa 8,3-4, ci este o altă rugăciune, care întunecă lumina lumii,
adică întunecă Evanghelia. Este vorba despre un alt sistem religios,
care își are originea în adânc, adică în păgânism, în Satana (vezi
Apocalipsa 20,1-3).
Religii păgâne au existat și înainte de întruparea lui Christos, fără ca ele
să aibă puterea să întunece Evanghelia. Această nouă religie, ca să
aibă puterea să întunece Evanghelia, trebuie să aibă destule asemănări
cu Evanghelia încât să devină o alternativă la Evanghelie.
Având în vedere toate acestea, precum și vremea apariției acestui nou
sistem religios – după căderea Imperiului Roman de Apus – putem
înțelege clar că este vorba despre islamism.
3 Din fum au ieşit nişte lăcuste* pe pământ. Şi li s-a dat o putere ca* puterea pe
care o au scorpiile pământului.
Imediat ce arabii au trecut la islamism, au pornit să cucerească lumea.
4 Li s-a zis să* nu vatăme iarba* pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac,
ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea* lui Dumnezeu.
Chiar dacă lumea islamică întunecă Evanghelia, ea are de îndeplinit o
misiune din partea Domnului, anume să vatăme pe oamenii care nu au
pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5 Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci* să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era
cum e chinul scorpiei când înţeapă pe un om.
6 În acele zile, oamenii vor căuta* moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi
moartea va fugi de ei.
Cinci luni profetice înseamnă 5x30 de zile profetice, adică 150 de ani.
În anu 674 are loc primul asediu arab asupra zidurilor
Constantinopolelui, condus de califul Muawiyah. În anul 823 are loc
ultimul asediu arab asupra Constantinopolelui, condus de generalul
bizantin Toma Slavul. Astfel se încheie timpul profetic de 150 de ani de
asediu arab asupra Constantinopolelui, fără ca acesta să fie cucerit, dar
chinuitor.
7 Lăcustele acelea semănau* cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe* capete aveau un
fel de cununi care păreau de aur. Feţele* lor semănau cu nişte feţe de oameni.
8 Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii* lor erau ca dinţii de lei.
9 Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor
era ca* vuietul unor care trase de mulţi cai care se aruncă la luptă.
Avem aici descrierea armatelor arabe.
10 Aveau* nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe
care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
Conform cu Isaia 9,15, coada este profetul – în cazul de față, Mahomed.
Religia lui Mahomed este ceea ce îi ținea pe arabi uniți și puternici.
11 Peste ele aveau ca împărat* pe îngerul* adâncului, care pe evreieşte se cheamă
„Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion”.
Adevăratul conducător spiritual al arabilor era Satana, el fiind, conform
cu Apocalipsa 20, îngerul din adânc. Numele Abadon și Apolion
înseamnă Distrugătorul.
12 Cea dintâi* nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
13 Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne
ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu
Faptul că glasul vine din cele patru coarne ale altarului arată că și
această trâmbiță vestește războiul, răspunzând astfel rugăciunilor
sfinților – altarul de aur este un simbol pentru Biserica credincioasă.
14 şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri
care sunt legaţi la* râul cel mare Eufrat!”
15 Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au
fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
Timpul profetic din versetul 15 este de 391 de ani. Acest timp a început
în anul 1443, când a fost ultima cruciadă prin care se încerca salvarea
Imperiului Bizantin de sub amenințarea otomană, și s-a sfârșit în anul
1833, când armatele ruse au intervenit în Anatolia pentru salvarea
Imperiului Otoman de sub amenințarea Egipteană.
16 Oştirea* lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi*; le-am*
auzit numărul.
17 Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul,
iacintul şi pucioasa. Capetele* cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor
ieşeau foc, fum şi pucioasă.
Avem aici descrierea armatelor otomane. Focul, iacintul și pucioasa
arată culorile pe care le aveau uniformele militare otomane. Focul,
fumul și pucioasa care ieșeau din gurile cailor arată că aceste armate
foloseau armele de foc.
18 A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi
de pucioasa care ieşeau din gurile lor.
Expresia „a treia parte din oameni” se referă la Imperiul Bizantin, care a
fost nimicit cu desăvârșire de Imperiul Otoman.
19 Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile* lor erau ca nişte şerpi
cu capete şi cu ele vătămau.
Dacă gurile cailor reprezintă brațul înarmat al Imperiului Otoman, cozile
îl reprezintă pe profetul mincinos, adică pe Mahomed. Vătămarea adusă
de islamism este mult mai mare decât vătămarea adusă de oștile
otomane înarmate, deoarece islamismul înseamnă propovăduirea unui
dumnezeu fals, folosindu-se de anumite relatări biblice. Astfel se
creează confuzie printre creștini, care au impresia că musulmanii se
închină aceluiași Dumnezeu.
20 Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu* s-au pocăit de faptele
mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor* şi idolilor* de aur, de argint, de aramă,
de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21 Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile* lor, nici de curvia lor, nici
de furtişagurile lor.
Creștinii (falși) care nu au fost nimiciți de invazia otomană, adică
Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, au continuat închinarea lor la
icoane, la statui, la cruci, la fecioară, la sfinți, la îngeri, la morți...
Închinarea pe care omul nu o adresează lui Dumnezeu e primită de
Satana. Da asemenea, nelegiuirile „creștinilor” din acea vreme sunt
notorii.