INTRODUCERE

Gândindu-ne la istoria lumii și la toate stadiile de evoluție prin care a trecut omul ca fiinta
socială, este dificil de identificat momentul zero al debutului omului ca inventator, deși acum ne
stau mărturie dovezi arheologice care pot indica cu o oarecare acuratețe perioada istorică care
a dat startul invențiilor, si aici ne referim chiar la primitivitate.
Nevoile, mai întâi cele primare, de bază, urmând apoi cele secundare, au dus la descoperirea
de căi și posibilități de satisfacere a acestor nevoi.
Prin priceperea, îndemânarea, creativitatea și spiritul inovator al omului, toate acestea
manifestate încă de la începuturi, omul a căutat, mai mult sau mai puțin conștient, să își creeze
un mediu confortabil în care să se desfășoare ca ființă socială, urmând cutumele vremurilor cu
privire la relațiile interumane, bagajul cultural și social acumulat la fiecare moment al
dezvoltării sale. Toate acestea, bineînțeles, adaptate la limitele impuse de timpul istoric în care
individul a evoluat.
Nevoia de mobilitate a fost și este una dintre necesitățile imperative ale fiecărei ere din
parcursul istoric uman.
Conștientizată în funcție de rapiditatea cu care noul pătrundea în viața individului, nevoia de
deplasare a trebuit să își găsească o rezolvare.
Traversând toate etapele istorice, de la mijloacele cele mai primitive, până la cele mai
inovatoare, nevoia de mobilitate a omului și-a găsit de fiecare dată soluția, raportată la nivelul
de cultură, social și la nivelul de interrelaționare dintre indivizi al fiecărui secol în parte.
Evoluția este direct proporțională cu identificarea și crearea de nevoi. Dorința omului de a-și
depăși condiția și de a deveni mai bun decât predecesorii săi, au făcut ca acesta sa se folosească
de toate resursele pe care le cunoaște, să identifice unele noi și să le folosească în scopuri care
să susțină un trai mai ușor.
Pornind de la roata proiectată ca un disc de lemn gros și rotund, fixate pe o osie care efectua
mișcarea de rotație simultan cu aceasta, pentru ca ulterior, prin efectuarea unor crestături în
lemn, să se dezvolte treptat roata cu spiţe, mult mai uşoară decât roata plină.
Carul a urmat acestui sistem, parcurgând și el mai multe etape, ajungând la o forma finală de
stabilitate și utilizare cu adevărat practică. Urmează trăsurile, construite rudimentar în jurul
anilor 1200, continuând cu secolul XV și conceperea primului sistem de suspensii la un vehicul
imaginat de Leonardo da Vinci.
Prima trăsură închisă de două locuri, suspendată pe patru roţi, acoperită cu o capotă şi
prevăzută cu geamuri a fost realizată în 1662 şi denumită berlină, după numele oraşului Berlin
în care a fost construită.
Și astfel a fost deschis capitolul mijloacelor de deplasare cu adevărat inovatoare și o dată cu
acesta și apetitul oamenilor pentru dezvoltarea continuă a acestui domeniu.
1. Premizele apariției primelor mijloace de transport

Dezvoltarea infrastructurii drumurilor, conștientizarea la nivel social și politic a importanței

deplasării eficiente și mai rapide, a dus la un interes crescut și la o susținere a creării de noi
mijloace de transport, între care se impune menționarea diligenţei, o trăsură mare şi grea, care
avea capacitatea de a transporta până la 30 de călători.
Aceasta era folosită cu precădere pentru transportul poştei şi al coletelor, putând lua cu ea şi
până la 5 pasageri.
Urmând principiul trăsurii, apar: cabrioleta (care era o trăsură cu două locuri, prevăzută cu o
capotă ce putea fi ridicată sau coborâtă și condusă de un vizitiu care stătea pe un scaun înalt
situat în spatele pasagerilor); faeton (care avea ca particularitate o caroserie cu locurile pentru
pasageri descoperite, iar locurile pentru conductor puteau fi acoperite, suspensia era asigurată
cu ajutorul unor arcuri lamelare duble, eliptice, iar roţile prezentau pe partea de rulare, bandaje
de cauciuc masiv) si, treptat, s-a ajuns la „escadre de automobile”de diferite tipuri, forme şi
culori, circulând uneori cu viteze ameţitoare.
De la sisteme considerate acum simpliste, echipamente primitive dacă le privim prin ochii
inginerului specialist contemporan, drumul de la aceste angrenaje pana la automobilul zilelor
noastre este destul de interesant. Astfel, în anul 1420 a fost construit un car cu patru roţi
masive de lemn, dinţate, cele din faţă având diametrul mai mic. Două tambure, unul angrenat
de o roată dinţată, fixată pe una din osii şi altul neted, peste care trece o frânghie bine întinsă,
acţionată de un om, puneau carul în mişcare.
În jurul anului 1650, un inventator român, construieşte un gen de tricicletă prevăzută cu două
roţi mari de lemn în spate şi cu alta de dimensiuni mai mici în faţă, precum şi cu două pârghii
laterale, legate solidar cu două braţe, articulate la roţile din spate, chiar pe obadă, şi acţionate
manual de cel care conducea vehiculul.
La 27 iulie 1779, Francois Blanchard, inventatorul paraşutei şi aeronautul de mai târziu care a
traversat primul Canalul Mânecii cu un balon, experimenta la Paris, un vehicul cu trei roţi, care
avea montat pe mecanismul de ghidaj un vultur de bronz cu aripile desfăcute.
Vehiculul era pus în mişcare, prin intermediul unor pedale, de un om ascuns în spate de nişte
draperii. Cu acest vehicul, Blanchard a acoperit distanţa Paris-Versailles, într-o oră şi 45 minute.

Rezultatele obţinute în mai bine de un secol de exeprimente, unele reusite, altele mai putin
reusite, în domeniul construcţiei de automobile, aveau să dobândească, în mai puţin de un
deceniu, succesul, prin perfecţionările impresionante şi randamentele obţinute de noile tipuri
de automobile create în această perioadă.
 Locul automobilului privilegiat, considerat la început ca un obiect de lux şi inaccesibil oricui,
este înlocuit treptat de autovehiculul practic, destinat transportului de persoane şi de mărfuri.

2. Epoca automobilistică FORD

Apare o preocupare mai mare pentru siguranța celor care utilizau aceste vehicule și se fac
progrese însemnate în ceea ce însemna sistem de frânare, de direcție și de suspensie ale
automobilelor.
Sunt studiate cu atenție și supuse multiplelor încercări de perfecționare pneurile, cu efortul
de a se indica presiunea ce trebuie să existe în pneuri, precum și folosirea raţională a ventilului.
Utilizarea pneurilor cu cameră de aer se extinde, contribuind la ridicarea vitezei de deplasare şi
la îmbunătăţirea sistemului de suspensie.

Cel care a revoluţionat cu adevărat tehnologia construcţiei de automobile a fost Henry Ford,
care realizează tipurile de automobile A, B, C, F, şi K, dotate cu motoare de doi, patru şi şase
cilindri, după care urmează tipurile N, R, şi S.
Însă scopul lui era crearea unui automobil popular, ieftin şi bun, care să fie accesibil unui
număr mai mare de cumpărători. Fabricarea acestui nou tip de automobil “se baza pe un flux
continuu de prelucrare a pieselor prin divizarea procesului de producţie în cele mai mici operaţii
şi prin folosirea benzilor rulante, etc., permiţând totodată folosirea forţei de muncă mai puţin
calificată şi deci mai puţin plătită, şi ca urmare obţinerea unor profituri mari.”1

Astfel, apare în anul 1908 Tipul Ford T denumit Lizzie, mult așteptatul „automobil universal”,
uşor, dar foarte solid.
Pentru realizarea acestui vehicul, inginerul Harold Wills, şeful producţiei, în a
cărui sarcină cădea crearea noului model, izbuteşte să-l determine pe Ford să
cumpere din Franţa, cu o sumă fabuloasă, licenţa pentru fabricarea unor oţeluri
speciale cu vanadiu.
Prin folosirea unui oțel numit vanadiu Ford reduce reduce la jumătate greutatea automobilelor.
Scările redimensionate, cu torpedoul executat din tablă groasă de 1 mm, baia de ulei al
motorului din tablă de oţel- o inovație în domeniu, suspensia care însemna două arcuri
lamelare, montate transversal faţă-spate, cu un motor de patru cilindri monobloc şi având
supapele aşezate lateral, o putere dezvoltată de motor era 20 CP, garda la sol, suficient de
mare, cât să permită trecerea cu uşurinţă peste denivelări, acceleraţia rapidă, uşurinţa în
conducere şi greutatea redusă erau caracteristicile care descriau o nouă tehnologie de
fabricaţie, care a trasat linia de dezvoltare pe mai departe a ceea ce va deveni industria
automobilelor.

1
http://aspera.ro/files/user_uploaded/107/automobilul.pdf