„MAITREYI”

de Mircea Eliade
(Caracterizarea personajului)

Romanul "Maitreyi", aparut în 1933, face parte din literatura interbelica si

ilustreaza epicul pur, în care Mircea Eliade (1907 -1986) creeaza, în spiritul lui
Andre Gide, eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si
ordoneaza epic experiente traite."Mircea Eliade este cea mai integrala si servila
intrupare a gideismului in literatura noastra" - George Calinescu."Maitreyi" este
un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii
literare: jurnalul, eseul, reportajul.
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca
dimensiune esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca
traire limita.Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-
se cu autorul, prin jurnalul intim care constituie temelia realizarii romanului.
Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale
naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la
substituirea lui de catre personaj, definind viziunea narativa "impreuna cu".
Romanul are valente autobiografice, intrucat Mircea Eliade a fost in India ca sa
studieze sanscrita si filozofia hindusa si a locuit o vreme in casa profesorului
Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu
real, deschis - India, muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al
framantarilor, chinurilor si zbuciumului din sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul
lucid si analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in
romanul romanesc modern.
Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan,
un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de
Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in India, prilej cu care a consemnat in
jurnalul intim propria poveste de iubire si pe baza caruia a realizat romanul: "Am
sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa
cand am intalnit-o pe Maitreyi".
Venit in India sa lucreze si imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan
se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el - "eu o
intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si
neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea, nesiguranta
si tulburarea celor dintai intalniri". Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza
personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul romanului jurnalul,
care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare:
"Totusi n-am scris nimic in jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice
urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat cat de
incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba
mai tarziu firul vietii mele".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul
interior scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de
incertitudinea iubirii, aceste tehnici de analiza psihologica fiind proprii
construirii personajului modern.Allan este intr-o permanenta deruta interioara:
cand este un observator reee, cand exaltat, cand coplesit de fericire deplina. Insa
principala dominanta a eroului ramane luciditatea, perceptia rationala a
propriilor trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este
total lipsit fie si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la
prima vedere". "Niciodata nu m-am gandit la dragoste in primele cinci luni" -
marturiseste Allan cercetand jurnalul si cautand cu infrigurare momentul exact
in care s-a aprins flacara iubirii.Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in
sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile consemnate urmand a fi
reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un personaj
analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin
care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul
evidentiat de critica literara.Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este
un pasionat lucid, observand si observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze,
un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan
construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru
a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate
fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este surprins de
imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie.
De altfel, tanara femeie indianca este construita exclusiv prin ochii barbatului,
ai europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o
defmesc, insa ea nu are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui
eventuate explicatii. Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea
dilematica a eroului, care analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitdtii
traite, desi acestea il nedumeresc, il descumpanesc, pentru ca nu poate intelege
atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca facand parte din familie. Caldura cu
care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de
catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea
dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de
franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen
incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la inceput etc.), prin
consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire.
Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor
ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel,
spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind
respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. Si atunci, cum poate
intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea
sa fie si a lui? Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe
ca fiind altceva decat o strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe
Allan, deoarece nu poate intelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o
poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si
dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindeam un zambet distant si putin
rautacios... Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca
e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat de natura sa pasionala,
este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata
aceleasi, niciodata".Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale
ilustrand un adevarat proces launtric dominat de o constiinta mereu in alerta,
atenta, analitica. De la primele perceptii, cand "nu o iubesc", la emotia provocata
de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt
indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate
impotrivi -"Nicio femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuaia e un
blestem."-, considerandu-se vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste,
Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletui
indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al
acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de
cand m-a sarutat intaia oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de
mine nu sunt oare simple caderi, acte determinate de constiinta ei barbara,
superstitioasa?"
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a
iubirii, eventual itatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am
simtit pentru intaia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma
oboseasca. [...] Cand aveam nevoie de singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce
nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?".Despartirea brutaia
si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, 6 puternica
si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de sinucidere.
Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante,
chinuitoare:"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma
muscam sa nu tip"; "Sa ma inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe
Maitreyi". De altfel, drama intregii familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au
vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotiriui, in noaptea nuntii, ca s-a
culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal,
si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata,
de a trantit-o la pamant in sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la
spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va
linisti. [...] Pe Maitreyi au inchis-o intr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat
soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire. [...] Chabu a
incercat sa se sinucida cu creolina."Finalul romanului descrie incercarile eroului
de a se consola, "gandul sirtuciderii mi-a aparut deodata in toata lasitatea si
ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o "tanara fara
expresie", dintr-o familie de evrei fmlandezi si venita aici in cautarea absolutului
prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta reiatie amoroasa,
continuand sa-si analizeze starile, gandurile, reactiile in raport cu alte femei. O
alta reiatie, de data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata
buna, admirabila", dar persista gandurile la Maitreyi cu aceeasi iubire
tulburatoare, incercand sa desluseasca motivele pentru care tanara se daduse
unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi, Allan gaseste o scrisoare a
unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o
iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui
Allan sporeste, el inmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata
misterioasei Maitreyi. Ultimul gand al lui Allan, cu care se si termina romanul,
este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "Si daca n-ar fi
decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa
privesc ochii Maitreyiei.""Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa
fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar
de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeo si al Julietei,
putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai
priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in
nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului
incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")
Originalitatea moderna a eroului masculin e data de subtilitatea analitica a
propriei constiinte, de trairea dramei suferite din iubire, de identificarea deplina
a timpului subiectiv (al iubirii) cu cel obiectiv (al jurnalului), de faptul ca autorul
este in acelasi timp personaj si narator.