Sunteți pe pagina 1din 22

Sami, funcţionar de bancã

Şi cu creştere aleasã
A fost invitat la Natan
Şi nevastã-sa, la masã

Tânăr, c-o înfăţişare


Ce te bagã în răcori,
N-a venit cu mâna goală,
Ci cu un buchet de flori.

Doamna, foarte încântată,


Dup’un an de măritiş,
A servit coniac, salatã
Şi apoi ghefilte fiş.

Sami a mâncat cu poftă,


Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat-o pe Şoşana:
- Doamnã, pot sã îndrăznesc?

- Vai de mine, Domnu’ Sami –


Zise ea, înviorată –
Ca la dumneata acasă.
…Şi i-a dat înc-o bucată.

A urmat fripturi, kighel,


Vin de la Ierusalaim,
Şi-ntr-o caldă atmosferă,
Au ciocnit cu toţi “lehaim!”.

Cum petrecerea se-ntinse,


Natan l-a rugat, apoi:
- Ce să te mai duci acasă,
E departe, dormi la noi!

Tocmai când erau mai veseli,


A venit un amploiat,
Şi pe Natan, de urgenţă,
La direcţie, l-a chemat.

- Nu-i nimic, mă-ntorc îndată


Maximum o oră-două.
Voi, mai staţi, fiindcă în casă
Nici nu ninge, nici nu plouă.

Şi-a plecat, şi vremea trece,


Când nici n-ai băgat de seamă,
Îmbrăcând întreg oraşul
Într-o magică năframă.

După ce-au vorbit de toate,


Într-o ambianţă dulce,
I s-a năzărit Şoşanei
C-ar fi timpul să se culce.

I-a făcut, în grabă, patul


Pe sapaua de atlas,
A făcut “lampa mai mică”
Şi sub glass-wand s-a retras.

Prin lumina roz, discretă,


Care dincolo apare,
Sami vede-o siluetă
Scumpã şi turburătoare.

A-nceput sã se dezbrace,
A pus rochia de-o parte,
Ce frumoasă-i în desso-uri,
Numai glass-wandu-i desparte.

Când alături c-o femeie


Şi bărbat-su e plecat,
Fără vrere-ţi trec prin minte,
Numai gânduri de păcat.

Ş-a mai scos şi cămăşuţa,


Rămânând ca o statuie
Capodoperã celebrã,
Cum în lume alta nu e.

Pãrul, despletit pe umeri,


Sânii ca ai Sulamitei,
Chiar de-ai fi mai sfânt ca Papa,
Nu poţi rezista ispitei.

Sami, năucit de farmec,


Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat, discret, prin glass-wand:
- Doamnã, pot sã îndrăznesc?

- Vai de mine, Domnu’ Sami –


A răspuns ea, ştrengăreşte –
Ca la dumneata acasă!
Îndrăzneşte!

Şi, deodată, Domnul Sami,


Din sapa s-a smuls, furiş
Şi şi-a luat înc-o bucată
Din bufet, ghefilte fiş.
Şmilică
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Mimy, avea păr blond şi ochi ştrengari


Ş-avea guriţa roşie şi mică,
Şi o iubeau pe Mimy doi şcolari,
Adică eu, ş-amicul meu Smilică.
Şi cînd, răpit de chipul ei frumos,
Îi sărutam mînuţele feline,
Sau cînd îi recitam un vers duios,
Smilică se uita zîmbind la mine.

Şmilică, apucînd un drum mai bun,


Bazar, mătăsuri, stofe şi umbrele,
Iar eu rămas-am tot boem nebun,
Îndrăgostit de Mimy şi de stele.
Ş-adesea, cînd îi închinam discret,
Un stih ţesut din lacrimi şi suspine
Şi-împleteam iubirea-ntr-un sonet,
Şmilică se uita zîmbind la mine.

Dar într-o zi, Smilică-mbogăţit,


C-un norocos bilet de loterie,
Să nu scape prilejul fericit,
O cere pe Mimy-n căsătorie.
Şi îmbătat de formele-i virgine
Dansam cu ea, nevinovat, un twist,
Şmilică se uita zîmbind la mine.

Şi-au luat şi o maşină, o splendoare,


Cu cele mai moderne automate,
Ş-ades’mă invitau la o plimbare,
Ea la volan, şi eu cu el, în spate.
Cînd vîntul se juca în părul ei,
De-i fîlfîiau şuviţele blondine,
Şi-mi mîngîiau cu drag, obrajii mei
Şmilică se uita zîmbind la mine.

Ca om de-afaceri mari şi cu bănet,


În artă devenind cunoscător,
Şi-a comandat la pictor un portret,
Pe care şi l-a pus în dormitor.
Şi-i spuse: “Draga mea cu flori în plete
Cînd eu voi fi plecat în ţări străine
Tu vei privi tabloul din perete,
Să vezi cum eu mă uit zîmbind la tine.

Cum n-aveam de ascuns nimic, nimic,


Ce sufletul atîta vreme strîns-a,
Ţineam la el ca la un bun amic,
Dar cred că mult mai mult, ţineam la dînsa.
Mergeam la Cazino de obicei,
La baruri cu orchestre argentine,
Eu mă uitam zîmbind la gura ei,
Şmilică se uita zîmbind la mine.

De-a pururi urmărit de ghinion,


Un ghinion ce nu poţi să-l înlături,
M-au invitat la ei de Revelion,
Şi soarta ne-a fixat din nou alături
Picioru-mi se-nfrăţise cu al ei,
Încît simţeam că-mi curge foc prin vine,
Şi cum vorbeam de dragoste tustrei,
Şmilică se uita zîmbind la mine.

Şi-ntr-un amurg cu aur poleit,


Pe cînd Smilică-al ei, lipsea de-o lună,
Mimy-n budoaru-i m-a primit,
Convinsă de iubirea mea nebună.
Ş-acolo, într-un cadru parfumat,
Mi-a dăruit comorile-i divine,
Iar din tablou, deasupra atîrnat,
Şmilică se uita zîmbind la mine.
(Ion Pribeagu)
Apeciere

George-i negustor de firmă


Şi are o prăvălie „chic”
Cumpără şi vinde mărfuri
Blănuri, stofe, mozaic,
Porţelanuri şi covoare,
Chihlimbar şi abanos
Şi orice marfă preţuieşte
După ochi, după miros.

Cum e-ndrăgostit de Lily


O fetiţă foarte fină
Iară nunta-i hotărâtă
Numai peste-o săptămână
George a devenit vulcanic
Şi e plin de nerăbdare
Fiindcă Lily e o păpuşă
Blondă şi fermecătoare.

Şi gândindu-se la glasu-i
Ca un zvon divin de harfă
Îşi şopteşte încins de doruri:
- Faină marfă, bună marfă!
Sâni frumoşi şi braţe durde
Pulpe dulci, picorul mic
Cum să nu te-apuce dracii
Lângă ea când stai un pic?

De aia poate astăzi, George


Când a prins-o-n odăiţă
A pupat-o plin de pofte
Şi pe ochi şi pe guriţă
Şi strângându-i trupu-n braţe
Plin de voluptăţi nebune
A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune.

Vai Georgică, - spuse Lily


Ştiu ce lungă orice clipă-i
Stăpâneşte-te, mă tulburi
Prea mă strângi şi prea mă pipăi
Fii cuminte, ai răbdare
Mai ales şi nu uita
Că peste o săptămână,
Toată, toată e a ta.

George îşi miroase palma


Şi apoi discret îngână
- Asta-i marfă care poate
Să mai stea o săptămână?
Poezii impertinente
Ion Pribeagu

Autoprotret

Ca un savant din vremuri vechi


Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,


Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut


Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ


Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc


Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ


Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!
Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o aluniţă imbecilă
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii şi n-am dispreţ


Şi n-am nici maniere fine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi


Şi pe chelie fire creţe
Şi am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ


Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,


Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ


Mă felicit şi-mi zic în minte
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen


Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare

De n-am la Academie jilţ


Şi n-am smaralde sau rubine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!
La???

Sus, pe Văcăreşti, pe dreapta


Lîngă cârciuma lui State
Avea Smil o prăvălie
Şi vindea păsări tăiate.

Găinuşe şi răţuşte
Câte-un puişor de-un kil
De voiai o gâscă grasă
N-o găseai decât la Smil.

Cum stătea el într-o seară


Printre raţe şi gânsaci
Intră Avram în prăvălie
Şi-l întreabă: - Ce mai faci?

Ce să fac? E criză mare


Şi vânzare nu-i deloc
Chiar de-mi vine, unul, după
Vreo găină, un boboc.

O ia în mână, o întoarce
O apropie de nas
O suceşte, o miroase
Şi mi-o pipăie un ceas.

Pleacă apoi, că-i pare scumpă


Şi eu stau ca un tembel
- Dragă, tocmai ca la tine
Şi la mine e la fel...

- Cum la fel e şi la tine?


Zice Smil cu răutate
Ai şi tu o prăvălie
Unde vinzi păsări tăiate?

- Nu, eu n-am păsări tăiate


Spuse Avram cu îngândurat
Însă, vezi, eu am acasă
Trei fete de măritat.
Patriarhal

Fâlfâiri de boare roze


Se strecoară în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacşu obosit.

Nalt e popa. De departe


Cu un sfânt poţi să-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.

Urcă popa spre colină


Răsfirându-şi barba-n vânt
Vesel c-a-mpărţit lumină
Şi iubire pe pământ.

Când să intre în curticică


Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpină smerită
Bine ai venit părinte!

Să trăieşti! Îi spune dânsul


Luminat de-a lunii rază
Şi trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jilţul lui se-aşează

- Ce zici coană preoteasă


Hai părerea să ne-o dăm:
Vrei să stăm întâi la masă
Şi apoi să ne culcăm?

- Ce pot eu să spun părinte?


S răspuns în grabă ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Şi pe urmă vom mânca!
De unde aţi cumpărat?

Din înaltul plin de boare rece,


Curg serpentine de carmin
Şi un domn – că-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei motri


Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ

Şi cum trecea prin filieră


Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varză,


Ce-i intră în nori, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma


Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleasrgă iute după Toma
Şi-l opreşte:
- Scuza-ţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?
Boul şi Măgarul

Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare


Pe drumul dintre Zlata şi Cahul,
Venea un bou voinic şi mare
Şi era ferice şi sătul
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlneşte nas în nas cu boul.

- Ce-i cu tine mutră pirpirie, -


Întreabă boul. Ce mai este nou?
Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate bou.

De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea


Într-una stors de vlagă, fără rost,
Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Şi în urmă, mai descoperă că-s prost.

Şi uite aşa îmi târâi biata humă,


Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând
De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă
Şi rabd şi tac şi-a pururea flămând.

- Sărmane măgar, ce soartă imbecilă...


Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei
Şi grâu... îngână boul plin de milă
Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeaţă


Cu fân mirositor crescut pe dreapta
Cu apa de izvor, cu iarba creaţă,
Chiar vaca, drăgălaşa mea nevastă.

Într-adevăr, în liniştea opacă


Măgarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă
Îşi spuse în gând: - Ce vacă durdulie!

Ce languroşi sunt ochii ei ... cum zburdă


Cu coapsele şi sufletu-mi adapă
Ce fină e, ce nostimă şi durdă
Încât parol că-mi lasă gura apă!

Şi întocmai ca un frate din Granada


I-a sărutat copita să-i complacă,
Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada
Şi el ca un măgar s-a dat la vacă.

Când se întoarce boul pe coline,


Văzând şi el ce coarne mari purta.
MORALA:
Când eşti bou, ia seama bine
Să nu chemi măgari la masa ta.
Bossa Nova

Gică-i director de bancă


Om cu faimă în lumea mare
Are vilă şi maşină
Şi-o soţie încântătoare.

Dar să fie în nota vremii


Într-o lume capricioasă
Şi-a luat – că aşa e moda
Şi-o amantă delicioasă.

Nu ştiu dacă-i din Calcutta


Uruguay sau Britreia
Ştiu atât că e frumoasă
Şi o cheamă Salomeia.

Are braţe de zăpadă


Trup felin, sculptat cu dalta
Şi doi ochi, plini de păcate
De te bagă-n draci, nu alta!

I-a luat garsonieră


La ciclop, să se impună
Şi-imai dă de cheltuială
Două mii de lei pe lună.

Ocupat peste măsură


Cu afaceri o grămadă
Vine în fiecare miercuri
Pe la draga lui s-o vadă.
Popasul lui Aizic Tirr

La înţeleptul Rabi Mendel


Vine Aizic Tirr smerit
Şi îi spune:”Raşi dragă,
Sunt un om nenorocit”

Rifca mea-i atât de dulce


Şi are atâta sexapeal
Că nu trece un an şireata
Îmi trânteşte un copil

Am vreo zece să-mi trăiască


Toţi sunt sănătoşi ca tunul
Şi-mi sunt dragi dar ce nevoie-i
Să-mi mai nască unul?

Şi-am venit la tine Rabi


Dă-mi un leac să-mi folosească
Poate Dumnezeu pe Rifca
De copii s-o izbăvească.

- Uite ce-ai să faci, îi spune


Rabinul cu ochii dulci
Noaptea când soseşti acasă
Şi ai vrea ca să te culci

Să te ţii întodeauna
De povaţa mea înţeleaptă
Să te urci pe partea stângă
Şi cobori pe partea dreaptă.

Dacă faci aşa şi totul


Cu stricteţe şi păzit
Poţi fără grijă, Rifca
De copii s-a lecuit.

Au trecut trei luni sau şapte


Sau chiar opt să fi trecut
Şi la Rabin într-o vineri
Intră Aizic abătut.

Şi mâhnit şi neferice
Ochi-i galeşi multe spun
Şi plângând aproape, zice:
- Rabi, n-a fost leacul bun.

N-a fost leacul bun, iar mie


Mi-a fost chinul inutil
Fiindcă uite azi noaptea Rifca
Mi-a născut iar un copil.

- nu cumva întreabă Rabi


Cu un surâs ce-i schimbă faţa
Ai uita ce-am spus sau poate
Mi-ai nesocotit povaţa?

- Vai de mine! Exclamă Aizic


După vorba ta înţeleaptă
M-am urcat pe partea stângă
Şi-am coborât pe cea dreaptă.

- Dar ia spune, întreabă Rabi


Scărpinându-se în nas –
Nu cumva trecând pe acolo
Ai făcut un mic popas?

- Un popas? Făcui desigur


Deh, ca omul! Ce să fac?
Parcă poţi să treci pe acolo
Să nu poposeşti un pic?

- Văd că na-i pătruns povaţa-mi


Zice Rabi plin de fiori
Nu ţi-am spus să urci pe stânga
Şipe dreapta să cabori.

Dacă ai poposit l amijloc


Ca un pusnic în câmpii
Aizic Tirr Du-te la dracu
Cum vrei să nu faci copii?
Şi luna a închis un ochi

Soarele îmbracă în aur


Şi în păienjeniş de fire
Tot întinsl care duce
La Costeşti, la mănăstire.

Două tinere măicuţe


În sutane lungi şi grele
Trec pe drumul plin de soare
De nisip şipietricele.

Harul domnului de-a pururi


Scaldă în sfânta psalmodie
Chipurile lor suave
Pline de cucernicie

Într-atât de cufundate
Maicile prea cuvioase
Că nici n-au băgat de seamă
Că a trecut de ora opt.

Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul


Dar de-odat se opriră
Nu cumva greşt-au drumul
Parcă alta e şoseaua spre lăcaşul mântuirii
Nici o casă nu se vede şi nici turla mănăstirii
Nu mai ştiu ce să mai facă
Să se oprească în zăvoi?
Să mai meargă înainte? Sau să meargă înapoi?
N-o să lase la anaghie două maici fără ajutor
Însă Dumnezeu e mare şi a toate îndurător
Şi în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri
Ca prin farmec apărură chiar în urm alor doi tineri.

- Mergeţi înspre mănăstire?


A întrebat o maică aparte
- Da pe-acolo trecem
Însă noi ne ducem mai departe
- De ne daţi îngăduire, noi putem să vă-nsoţim
- Cu plăcere şi evlavie Celui Veşnic mulţumim!
Şi-au pornit în grupă tuspatru
Pe şosea încetinel
Panait la braţ c-o maică
Şi cealaltă cu Ionel.
Tot mergând de ele aproape
Sângele a început să fiarbă
Şi alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de iarbă.

Iarbă verde mătăsoasă


Ce te-ndeamnă şi te cheamă
Şi-un crâmpei de sare albastră
S-a întins ca o năframă.
Le-a vorbit de Magdalena
De Infern, de Raiul sfânt
Şi despre iertarea celor
Păcătoşi de pe pământ.

Până le-au convins în fine


Plâns-au ele mai mult de-un ceas
Pentru odihnă ar fi mai bine
Ca să facă un mic popas.

Şi s-au aşezat pe iarbă


Pe când luna ce-i privea
Prevăzând ce-o să urmeze
A închis un ochi şi ea.

Restul nu interesează
Doar o voce sub copac
Îngânat-a:Iartă-i Doamne
Iartă-i că nu ştiu ce fac.

Iar Eulampia de alături


A răspuns printre suspine
- Ba al meu dragă Varvară
Ştie încă foarte bine.!
Şi căţeluşa stă în pat

Mimi are o fată blondă


Vea ochi mari şi păr buclat
Un sân superb, o pulpă rotundă
Şi avea şi-o fire vagabondă
Şi ca oricare demimondă
Avea un căţeliş buclat.

Sprinţară ca o căprioară
Mimi iubise un băiat
Şi într-un amurg de primăvară
Simţind că focul o înfioară
I-a dat tot visul de fecioară
Dar el se vede că a uitat
Şi căţeluşul stă în pat.

În negre nopţi de insomnie


Mimi cu suflet tulburat
Să uite dorul ce-o sfăşie
Şi dragostea –i atât de vie
În camera trandafirie
Privea protretul lui pictat
Şi căţeluşul stă în pat.

A vrut un moş cam reumatic


S-o ia cu el într-un palat
Şi s-o iubească singuratic
Dar ea cu ochii de jăratic
Gândind la tipul ei simpatic
Dintr-un cuvânt l-a refuzat
Şi căţeluşul stă în pat.

Când somnul încerca s-o prindă


Mimi cu corpu-nvăpăiat
Privindu-şi formele în oglindă
Ofta cu jale, suferindă
Că nu e nimeni s-.o surprindă
Şi căşeluşul stă în pat.

Şi-n cuibul ei de curtezană


Veneau priteni pe-noptat
Şi beau ermuth, coniac, cinzeacă
Şezând pe sofaua egipteană
Sau pe divanul fermecat
Şi căţeluşul stă în pat.

Veneau fecioare şi cucoane


În buduaru-i parfumat
Şi ca să uite de canoane
Fumau haşiş, fumau havane
Şi apoi ??? băietane
Cădeau lascive în păcat
Şi căţeluşul stă în pat.

Amurgul depăna-n tăcere


Al vremei cer, argintat
Şi trandafiri mureau în sere
Iar Azorel visa-n tăcere
Şi îi plăcea să lingă miere
În salonaşul crenelat

Şi zi şi noapte sta în pat...

Din flori să-ţi împetesc cunună

Aş vrea din flori să-ţi împletesc cunună


Pe strat de crini să mă inspir
Să-ţi cânt în nopţşile cu lună
Pe o pajişte cu trandafiri.

Din mirt să-ţi cânt: romanţa vieţii


Şi ochii tăi senini şi mari
Să sorb nectarul tinereţii
Sub streşini de mărgăritar.

Ţi-oi pune dali în cosiţe


Şi orhidee înnourate
Pe frunte flori de lămâiţă
Pe umeri şipe sân muşcate.

Pe braţele de nuferi albi


Înfăşura-voi cu alint
Bujori şi stânjenei şi nalbe
Şi chiparoase de argint.
Ţi-oi atârna pe şold lalelel
??? şi „Nu mă uita”
Ca toate gândurile mele
Să guste din gura ta.

În prag voi presăra din verme


În ritmul versului sărac
Imaculate crizanteme
Şi sângerânde flori de mac.
Din siclamene şi cicoare
Ţi-oi împleti un cuib boem
S-adormi pe cuib de lăcrămioare
Cu gândul la acest poem.

Uitând de doruri şi regrete


Şi prinşi de-ai dragostei fiori
Avea-vom crioni şi violete
Şi poate şi un copil
Din flori....