Sunteți pe pagina 1din 5

APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 14
Apoi m-am uitat şi iată că Mielul* stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o* sută
patruzeci şi patru de mii, care* aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

Cine sunt aceşti 144000? Înţelegem din Apocalipsa 7 că cei 144000 sunt 9 După aceea m-am uitat
şi iată că era o mare* gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din* orice neam, din orice
seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi
înaintea Mielului, îmbrăcaţi* în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. Şi aici, ca şi în capitolul 7,
ei au pe frunte o pecete, un semn, Numele Mielului şi al Tatălui Său. Iată pecetea: 8 Adu-ţi*
aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi* şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10 Dar ziua
a* şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea,
nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul* care este în
casa ta. 11 Căci în şase zile* a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în
ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

2 Şi am auzit venind din cer un glas ca* un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi
glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta* şi cântau* din alăutele lor.

Dacă Mielul, împreună cu cei 144000, erau pe Muntele Sionului, de ce glasul lor se aude din cer?
Mesajul ce se vrea a fi transmis este că aceia care cântă nu au niciun merit personal pentru
minunea răscumpărării cântate de ei, ci tot meritul este al lui Dumnezeu.

3 Cântau o cântare* nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea
bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care
fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

O cântare nouă – oare despre ce cântau? Cântatea era cu dedicaţie, adică spre slava lui Dumnezeu.
Unicitatea acestei cântări constă în faptul că ea reflectă experienţa celor ce cântă, experienţa lor de
oameni răscumpăraţi de pe pământ prin Isus Christos.

4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci* sunt verguria, şi* urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost*
răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod* pentru Dumnezeu şi pentru Miel. 5 Şi în* gura lor
nu s-a găsit minciună, căci sunt* fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Întinarea cu femei este pusă în contrast cu urmarea Mielului, ceea ce înseamnă că nu e vorba
despre nişte bărbaţi care să nu fi avut niciodată vreo relaţie cu vreo femeie, ci e vorba despre oameni
– bărbaţi şi femei – care nu au fost infideli Domnului Christos. ATENŢIE! Familia este o instituţie
înfiinţată de Dumnezeu, fapt pentru care este o aberaţie a spune că relaţiile conjugale corecte ar
putea fi păcătoase.
6 Şi am văzut un alt înger, care zbura* prin mijlocul cerului cu o* Evanghelie
veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui* neam, oricărei
seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7
El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă* de
Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă* Celui ce a
făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Conjuncţia „şi” pune în legătură textul precedent cu textul următor. Asta înseamnă
că este o legătură între cei 144000 şi îngerii care vestesc Evanghelia. Pornind de la
înţelegerea că cei 144000 sunt Biserica, putem vedea în îngerii care duc Evanghelia
lucrarea Bisericii.
Intervalul de timp în care se încadrează Apocalipsa 14 începe din vremea celor două
fiare din Apocalipsa 13 – Biserica Catolică şi Statele Unite ale Americii – şi se
termină la revenirea Domnului Isus. În aceeaşi perioadă istorică se încadrează şi
Apocalipsa 10 – 11, şi Apocalipsa 7, şi Apocalipsa 3,14-22. Studierea acestor texte ne
poate ajuta să cunoaştem cum arată Biserica lui Christos din zilele din urmă şi să o
identificăm în peisajul religios de astăzi. Pentru mai multe amănunte, a se vedea
studiul biblic asupra capitolului 38 din Ezechiel, urmând link-ul următor:
https://dinugeorge.wordpress.com/

Dacă înţelegem Apocalipsa 7 şi Apocalipsa 14,1-5 în funcţie de Daniel 8,14, putem


ajunge, fără teama de a greşi, la concluzie că cei 144000 reprezintă poporul lui
Dumnezeu rezultat în urma judecăţii începute de Dumnezeu la împlinirea profeţiei
din Daniel 8,14, în toamna anului 1844.

Evanghelia este vestită oricărei naţiuni de pe pământ. Acesta este semnul că


revenirea Domnului este aproape - 14 Evanghelia* aceasta a Împărăţiei va* fi propovăduită
în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Ce înseamnă să te temi de Domnul?


18 Când se va aşeza* pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie
a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii* din neamul leviţilor. 19 Va trebui* s-o aibă cu el şi s-o
citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul lui, să păzească şi să
împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, 20 pentru ca inima lui să nu
se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată* de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la
stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.

Ce înseamnă să dai slavă Domnului? Dăm slavă Domnului împlinind voia Lui.
18 Am trimis cu el şi pe fratele* a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate
Bisericile. 19 Mai mult, el a fost ales* de Biserici să meargă împreună cu noi în
această lucrare de binefacere, pe care o săvârşim spre* slava Domnului şi ca o
dovadă de bunăvoinţa noastră.

Proclamarea sosirii ceasului judecăţii Domnului a început în secolul XIX, odată cu


apropierea împlinirii profeţiei din Daniel 8,14.
Cum să mă închin Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor?
8 Adu-ţi* aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi* şase zile şi să-ţi faci
lucrul tău. 10 Dar ziua a* şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului
Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici
robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul* care este în casa ta. 11 Căci în şase
zile* a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a
şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A* căzut, a căzut Babilonul, cetatea*
cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

Babilonul antic s-a distins prin distrugerea templului lui Dumnezeu de la Ierusalim şi
profanarea vaselor templului, prin folosirea lor în cinstirea zeilor păgâni.
Creştinismul de stat, începând cu Constantin cel Mare şi continuând cu Biserica
Catolică, a comis aceleaşi păcate, în sens mai profund şi mai grav. Astfel, Biserica a
fost păgânizată, aceia care s-au opus acestei acţiuni fiind prigoniţi, închinarea de la
Biserică ajungând a fi, de fapt, o idolatrie. Prin suprimarea Scripturii, oamenii au
fost conduşi în misticism, idolatrie, superstiţie, spiritism şi îndobitocire, toate acestea
avându-şi rădăcinile în anticul Babilon. Păcatele fără de număr ale acestei teribile
entităţi politico-religioase atrag strigătul îngerului, care vesteşte o decădere
iremediabilă.
Cum adică a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei?
Vinul e un simbol pentru învăţătură. Curvia nu se referă la infidelitate conjugală, ci
la infidelitate faţă de Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că necredincioşia Bisericii Catolice a determinat toate neamurile
să manifeste necredinţa în Dumnezeu. Şi aceasta se vade într-o paletă foarte largă de
manifestări, începând de la comunităţi creştine care respectă doar parţial învăţătura
Scripturii, până la masonerie, capitalism, comunism şi satanism, care au la bază
repulsia faţă de creştinismul catolic.
9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva*
fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
Când cineva se închină unei persoane sau unui obiect, atunci recunoaşte autoritatea
şi stăpânirea absolută a acelei persoane sau al acelui obiect. Cum se poate
recunoaşte autoritatea şi stăpânirea absolută a lui Dumnezeu? Prin respectarea
poruncii a patra, în cadrul căreia sunt menţionate Numele, autoritatea şi stăpânirea.
Aici este şi semnul distinctiv al celor credincioşi Lui. Autoritatea fiarei – a Bisericii
Catolice constă în încumetarea de a schimba Legea lui Dumnezeu cu legi omeneşti.
Îngerul al doilea vorbeşte despre curvie spirituală, adică despre idolatrie. Idolatria
este practicată de către fiară – Biserica Catolică – prin încălcarea primei porunci –
infailibilitatea papei – a celei de-a doua porunci – închinarea la statui, cruci etc. - a
celei de-a treia porunci – papa e numit vicarul lui Christos – şi a celei de-a patra
porunci – închinarea la soare prin sfinţirea duminicii.
Icoana fiarei, adică asemănarea fiarei, este protestantismul american – fiara a doua
din Apocalipsa 13. Ceea ce o aseamănă cu Biserica Catolică este sfinţirea duminicii.
Iată de ce bătălia finală se va da cu privire la ziua de odihnă, călcarea poruncii a
patra fiind singura nelegiuire care îi uneşte.
Semnul pe frunte înseamnă convingere – păcătoşii sunt convinşi că ceea ce fac ei e
bine – iar semnul pe mână e frica – păcătoşii sunt convinşi că ceea ce fac ei nu e bine,
dar, de frica autorităţilor omeneşti, calcă porunca lui Dumnezeu.
10 va bea* şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat* neamestecat în* paharul
mâniei Lui, şi va fi chinuit* în foc* şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea
Mielului.
Vin contra vin – Legea lui Dumnezeu contra călcării de Lege – mânie contra mânie –
mânia lui Dumnezeu contra mâniei fiarei. Neamestecat înseamnă fără milă – în
timpul îndelungei răbdări a lui Dumnezeu, El a avut milă de păcătoşi, chemându-i la
pocăinţă. Alt timp de pocăinţă nu mai există. La împlinirea acestui verset, timpul de
milă e încheiat.
Chinul e executarea sentinţei, ca urmare a judecăţii finale.
11 Şi fumul* chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au
odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei
Fumul, aşa cum am înţeles din Apocalipsa 8,4 şi 9,2-3, este un simbol pentru
credinţă, învăţătură, fie ea bună sau rea. În cazul acestui text, fumul care se suie sus,
în vecii vecilor, reprezintă o lecţie veşnică, pentru întreg universul, învăţată din chinul
celor răzvrătiţi, despre până unde poate ajunge cineva care se răzvrăteşte împotriva
lui Dumnezeu.
Faptul că nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei şi icoanei ei –
adică Bisericii Catolice şi protestantismului american - nu înseamnă chin veşnic, ci
înseamnă doar că aceia care se închină unor oameni nu au cum să găsească odihnă,
deoarece numai Dumnezeu, care a instituit Sâmbăta ca zi specială de odihnă, poate să
dea odihnă.
12 Aici* este răbdarea sfinţilor, care* păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui
Isus.”
Expresia „răbdarea sfinţilor” are în sine mesajul că, până la împlinirea acestor
profeţii, sfinţii vor avea de trecut prin multe evenimente, o lungă perioadă de timp.
Este însă şi o făgăduinţă în acest mesaj, anume că, la vremea sfârşitului, vor exista
sfinţi. Şi aceşti sfinţi sunt caracterizaţi ca fiind cei care păzesc poruncile lui
Dumnezeu – Exod 20 – şi credinţa lui Isus – Ioan 3,16.
13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice* de acum încolo de morţii
care* mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei* se vor odihni de ostenelile lor, căci
faptele lor îi urmează!”
Versetul 13 ne învaţă că, în perioada vestirii celor trei solii îngereşti, mai există
credincioşi care să moară. Asta înseamnă că solia celor trei îngeri este vestită de cel
puţin două generaţii de credincioşi.
14 Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna* cu un fiu al
omului; pe cap avea* o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită.
15 Şi un alt înger a* ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune
secera* Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului* este
copt.”
16 Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost
secerat.
Versetele 14+16 vorbesc despre Domnul Isus, care vine Personal să Îşi ia poporul
credincios de pe pământ.
17 Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
18 Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit* din altar şi a strigat cu
glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune* cosorul tău cel ascuţit şi culege
strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat
strugurii în teascul* cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20 Şi teascul* a fost călcat în picioare afară* din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până
la zăbalele cailor*, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Versetele 17-20 descriu simbolic nimicirea celor răi.