Sunteți pe pagina 1din 2

APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 15

1 Apoi am* văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte* îngeri care aveau
şapte urgii, cele din urmă, căci* cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
De ce manifestarea mâniei lui Dumnezeu este un semn mare şi minunat? Este un semn mare
pentru că este manifestarea lui Dumnezeu. Este un semn minunat pentru că urgiile care
urmează să aibă loc nu au cauze naturale, ci reprezintă reacţia lui Dumnezeu la răutatea
demonico-umană de pe pământ.
2 Şi am văzut ca o* mare de sticlă amestecată* cu foc şi* pe marea de sticlă, cu* alăutele lui
Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.
Despre marea de sticlă ni se spune încă din capitolul 4 al Apocalipsei că se găseşte înaintea
tronului lui Dumnezeu. Probabil că doar când vom fi în cer şi o vom vedea, vom şti ce
reprezintă. Cert este că poporul lui Dumnezeu biruitor este văzut stând pe această mare de sticlă.
Pentru că imaginea aceasta ne este furnizată înainte de descrierea urgiilor, s-ar putea crede în
mod eronat că, înainte de desfăşurarea urgiilor, cei mântuiţi vor fi în cer. Însă Biblia nu învaţă
aşa. Este vorba despre un procedeu folosit de Dumnezeu şi în cartea Daniel, care constă în a
arăta finalul fericit pentru poporul lui Dumnezeu pe parcursul descrierii evenimentelor
profetice, ca o făgăduinţă repetată.
3 Ei cântau cântarea* lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari* şi
minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte* şi adevărate sunt
căile Tale, Împărate al neamurilor!
Ce au în comun cântarea lui Moise şi cântarea Mielului? Moise, împreună cu tot poporul evreu,
au cântat o cântare de biruinţă după ce au ieşit din Egipt şi au trecut Marea Roşie pe uscat,
lăsând în urmă, înecaţi în Marea Roşie, pe urmăritorii egipteni. Era şi biruinţa lor, dar, în
primul rând, era biruinţa lui Dumnezeu împotriva Satanei, care pusese stăpânire pe Egipt.
Ultima cântare a Domnului Isus a fost după Cina dinaintea prinderii Lui, împreună cu ucenicii.
Putem fi convinşi că a fost o cântare de biruinţă, deoarece cuvintele spuse de El ucenicilor au
avut în vedere biruinţa câştigată de El prin viaţa Lui de slujire şi prin jertfa răscumpărătoare pe
care urma să o aducă.
4 Cine* nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi
toate* neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost
arătate!”
Această cântare are loc după judecată, ceea ca înseamnă că judecata pe care Dumnezeu o face
asupra locuitorilor pământului ente motiv de cântare, de laudă şi închinare.
5 După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul* cortului mărturiei.
În Templul lui Dumnezeu se află Legea lui Dumnezeu.
6 Şi* din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi* în in
curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
Faptul că cei şapte îngeri au ieşit cu urgiile din Templu, înseamnă că judecata îndeplinită prin
aceste urgii este cerută de Legea lui Dumnezeu, care a fost nesocotită de oameni.
Aspectul acestor îngeri este asemenea cu aspectul Domnului Christos, arătat în Apocalipsa 1.
7 Şi* una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de mânia lui
Dumnezeu, care* este viu în vecii vecilor.
Dumnezeu, care este dragoste, Se mânie pe oamenii care nu respectă Legea Lui şi trimite urgii
asupra lor.
8 Şi Templul* s-a umplut de fum din* slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să
intre în Templu până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Aşa cum am putut observa şi din capitolele anterioare ale cărţii Apocalipsa, fumul este un simbol
pentru credincioşi, credinţa şi învăţătura lor. Faptul că Templul s-a umplut de fum şi că nimeni
nu mai poate să intre în Templu înseamnă că toţi credincioşii de pe pământ au fost sfinţiţi şi
făcuţi desăvârşiţi şi niciunul dintre păcătoşii rămaşi nu se mai poate pocăi. În timpul urgiilor,
sfinţii rămân sfinţi, iar păcătoşii rămân păcătoşi.
Expresia „fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui“ înseamnă că învăţătura şi credinţa
credincioşilor nu este rezultatul eforturilor lor personale, ci este darul lui Dumnezeu primit de ei
în viaţa lor.