Colaborarea părinte/ reprezentant legal – logoped

Foarte multi copii prezinta tulburari de limbaj, insa parintii cred ca e doar o problema de
timp pana cand acestia vor incepe sa vorbeasca sau sa scrie corect. In multe cazuri problemele
limbajului se rezolva odata cu trecerea timpului , alteori insa este nevoie de o interventie
logopedica din partea unui specialist.
Limbajul este o functie reprezentativ umana ,prin ea realizandu-se comunicarea si
facilitarea invatarii.
Tulburarea de limbaj reprezinta o deficienta de intelegere sau exprimare orala, de
scriere, de citire, de mimica sau articulare.
Parintii trebuie sa respecte urmatoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii sa-si
dezvolte limbajul:
 Intotdeauna vorbim corect cu copilul, nu stalcim cuvintele si nu le deformam pentru a fi
mai amuzanti sau pentru ca este foarte mic si oricum nu intelege. Va invata sa vorbeasca
asa si apoi va fi mai greu sa il corectam;
 Este bine sa ii cantam si sa ii citim copilului cat mai des, acest lucru ii va facilita
deprinderea limbajului;
 Cand este curios ce inseamna un cuvant, ii explicam cat mai pe intelesul sau si ii oferim
exemple cat mai variate, incurajandu-l sa foloseasca acel cuvant in limbajul curent;
 Ne putem folosi de orice ilustratii, carti cu povesti, atlase cu imagini, cartonase ilustrate,
vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l
invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; in felul acesta cuvintele au mai multe sanse de
a se fixa, prin asociere cu imaginea. Acelasi lucru il putem face si atunci cand mergem
impreuna la cumparaturi, in parc, etc, vorbindu-i copilului despre obiectele si situatiile
intalnite in drumul nostru;
 Este intotdeauna bine sa incurajam socializarea cu alti copii, in cadrul jocului. Copiii au
capacitatea de a invata unii de la altii, in colectivitate.
Vom reuşi să îi ajutăm pe copii dacă identificăm tulburările de limbaj cât mai devreme şi
dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii. Nu trebuie să amânaţi rezolvarea
problemelor în speranţa că acestea se vor rezolva de la sine pe măsură ce copilul creşte. Riscaţi
agravarea acestora şi efortul pentru recuperare va fi mult mai mare.
            Va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili obiectivele şi
metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu stabilirea cauzelor care au provocat
dificultatea de vorbire şi se va urmări înlăturarea lor.
Fiecare copil este unic şi modul lui de a reacţiona la probleme, ritmul său şi stilul de a
învăţa sunt diferite. Niciodată nu trebuie să se manifeste iritarea sau nerăbdarea faţă de
nereuşitele copilului. Orientaţi dezvloltarea lui într-o manieră pozitivă şi procedaţi cu răbdare.
Numai înţelegând care sunt nevoile sale vom reuşi să aflăm calea potrivită pentru a-l ajuta.
            La ce vârstă se pune problema corectării tulburărilor de vorbire?
În general, copiii încep rostirea clară a cuvintelor de la vârsta de un an, iar de la doi ani,
formularea propoziţiilor.
În primii ani greşelile de pronunţie sunt foarte frecvente, dar nu sunt considerate defecte.
Deformările, înlocuirile sau omisiunile sunt considerate particularităţi ale vorbirii copilului mic,
care se atenuează treptat, pe măsură ce copilul creşte. Numai când aceste greşeli de pronunţie se
menţin şi după vârsta de 5 ani putem vorbi despre o dificultate propriu-zisă.
 Limbajul are o foarte mare importanţă pentru dezvoltarea intelectuală şi a întregii
personalităţi a copilului. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită stimulării dezvoltării vorbirii
copilului. Când sunt remarcate întârzieri nu este bine să se adopte o atitudine pasivă de aşteptare.
Este necesar să fie căutate cauzele şi să fie luate din timp toate măsurile pentru stimularea
dezvoltării copilului. Influenţele educative bine dirijate vor avea efecte mai rapide şi mai
eficiente când copilul este mic (în jurul vârstei de 2-3 ani) şi întârzierea nu s-a agravat. 
Este necesară recuperarea funcţională sub îndrumarea logopedului. Odată început
tratamentul logopedic nu înseamnă că încetează activitatea părinţilor. Reuşita se bazează pe o
bună colaborare. Exerciţiile pe care copilul reuşeşte să le facă împreună cu logopedul vor fi
repetate şi acasă. Copilul nu trebuie certat şi nu i se vor face observaţii în public, deoarece nu
numai că nu se va obţine rezultatul dorit, dar există riscul să apară blocaje în vorbirea copilului,
să evite exprimarea verbală, lucru mult mai grav decât pronunţia greşită.
Vom lăuda copilul pentru orice reuşită, oricât de mic ar fi progresul la început. Motivaţia
este foarte importantă. Copilul va participa cu interes la activităţile de corectare şi vom obţine
mobilizarea eforturilor sale atunci când reuşim să creăm o atmosferă plăcută, cu jocuri variate,
care îi stimulează dorinţa de a comunica.
Copilul nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii.
Dimpotrivă trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este bine să
fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc.
Vor fi observate şi notate progresele şi dificultăţile copilului, cum reacţionează la
programul după care ne ghidăm. Părinţii, educatorul şi logopedul trebuie să urmărească aceleaşi
obiective şi să se informeze periodic despre evoluţia copilului.
Mulţi copii prezintă dificultăţi în procesele de exprimare, vorbire, citire şi scriere şi de
aceea au nevoie de sprijinul unui logoped. Dar oricât de bun ar fi acest specialist, este o reală
nevoie de o strânsă colaborare între părinte şi logoped pentru ca exerciţiile să fie cu adevărat
utile.
            Atât părinţii cat şi logopedul au un obiectiv comun, şi anume corectarea tulburării de
limbaj pe care o prezintă copilul şi înlăturarea tuturor efectelor negative ale acestor tulburări
asupra personalităţii şi comportamentului logopatului. Un program terapeutic optim pleacă de la
informaţii oferite de către părinţi în cadrul unui interviu care conţine întrebări despre dezvoltarea
copilului până în momentul contactării specialistului pentru identificarea cauzelor, împletite cu
informaţii obţinute în urma evaluării complexe efectuate de către logoped, astfel cunoscându-se
particularităţile copilului.
            Trebuie să vă fie aduse la cunoştinţă etapele urmărite de intervenţia logopedică, ca şi
progresele obţinute. Acestea vor deveni criterii de observare şi evaluare a limbajului la copilul
respectiv. Prin colaborare şi direcţionare a eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei
atitudini comune, pozitive şi flexibile, ajutorul va fi unul eficient şi copilul va face progrese
stabile în ritmul propriu.
            Numai dacă înţelegem nevoile copilului ne vom apropia de universul său şi nu trebuie să
manifestăm nerăbdare şi nervozitate faţă de nereuşitele acestuia, mai ales pentru faptul că uneori
trebuie să ne asumăm aceste nereuşite, pentru că noi, părinţii, suntem cei care îi educăm, creştem
şi îngrijim. Dezvoltarea armonioasă, o evoluţie normală şi relaţiile fireşti de comunicare ale
copilului depind de un climat în care îi sunt asigurate protecţia şi afecţiunea.
            Odată ce copiii sunt implicaţi într-un program terapeutic al tulburărilor  de limbaj,
logopezii trebuie să-i înştiinţeze pe părinţi de importanţa modului în care interacţionează cu
copiii, aceasta având efecte benefice atât în munca depusă de logoped, cât şi în relaţia părinte-
copil. În momentul în care copiii simt un oarecare dezinteres din partea părinţilor, motivaţia lor
în a-şi dezvolta o vorbire corecta va scădea, fapt ce va duce la întârzierea corectării. Odată ce s-
au stabilit nişte obiective pe care şi părinţii trebuie să le atingă în intervenţia asupra corectării
vorbirii copilului, specialiştii pot construi cu uşurinţă câteva exerciţii/jocuri pe care aceştia să le
poată aplica acasă cu copiii.
Factori care cresc eficienţa terapiei logopedice:
-         colaborarea părintelui cu logopedul are un efect pozitiv, vizibil în progresul corectării
pronunţiei copilului; sunt bine-venite discuţiile dintre logoped şi părinte la sfârşitul şedinţei
logopedice în care se comunică conţinutul şedinţei (obiective atinse, exerciţii efectuate, progrese
realizate);
-         tema dată după fiecare şedinţă logopedică şi realizarea acesteia acasă scade durata de
corectare a tulburării;
-         frecvenţa la şedinţele de logopedie este de asemenea foarte importantă – se recomandă
minim 2 şedinţe a câte 45 de minute săptămânal)
Şedinţele logopedice conţin:
 exerciţii şi jocuri de scurtă durată, variate pentru corectarea pronunţiei, a ritmului şi
fluenţei vorbirii, a tulburărilor de voce;
 formarea structurilor perceptiv-motrice de orientare temporală, spaţială, forme, mărimi,
culori;
 dezvoltarea structurii gramaticale;
 stimularea comunicării expresive;
 corectarea scris-cititului;
 creşterea încrederii în sine, reducerea agresivităţii şi înlăturarea insuccesului şcolar prin
dezvoltarea capacităţii de comunicare
Terapia logopedică cu copiii implică şi participarea părinţilor, sau a adulţilor care se ocupă de
creşterea şi educarea lor. Ceea ce se lucrează în cabinetul de logopedie trebuie repetat şi acasă.
Logopedul este persoana care aplică terapia logopedică pacienţilor care o solicită, este persoana
care lucrează cu ei dar evident, logopedul NU lucrează în locul lor.