Sunteți pe pagina 1din 16

STILUL ŞI ILUSTRAŢIA ÎN PREDICA LUI ILIE MINIAT

INTRODUCERE

Unele dintre cele mai frumoase pagini omiletice scrise vreodată aparţin
Episcopului grec Ilie Miniat (1669 - 1714), supranumit pe bună dreptate al doilea mare
predicator al Bisericii Răsăritene după Sfântul Ioan Hrisostomul1.
Personalitatea sa bisericească şi cuvântările grupate în volumul "Didahii şi
predici"2 au trezit interesul multor teologi şi cercetători de la noi3 şi din străinătate4.
Ştia foarte bine greaca, latina, ebraica, germana, franceza, italiana şi cunoştea
teologia, filosofia şi matematica5.

1
Pr. Dem Iliescu Palanca, Viaţa şi opera lui Ilie Miniat, vol. I, Bucureşti 1945, pag. 91
2
După S. Salaville Dictionnaire de Theologie catolique, t. 11, Paris 1929, pag. 1771, Didahiile lui Ilie Miniat au cunoscut
numeroase ediţii: Veneţia 1727 (Legrand Pernot – Petit, Bibligraphie Hellenique, XVIII-e s. t. I, pag. 205 – 206; 268 –
269), 1755, 1763, 1772, 1778, 1781, 1793, 1800, 1804, 1849; ediţia îngrijită de arhimandritul Antim Mazarachis este
completă, întrucât conţine un număr de discursuri şi fragmente în italiană necunoscute ediţiilor precedente anului 1849.
3
În limba română, ultima ediţie a Didahiilor a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române cu titlul Didahii la Postul Mare în anul 1996. În 1742 Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul tipăreşte
cuvântările lui Ilie Miniat cu titlul Cazaniile traduse pentru prima dată în româneşte şi tipărite de Mitropolitul Veniamin
Costache (m. 1845) în 1837 la Iaşi cu titlul Didahiile lui Ilie Miniat la Duminicile Postului Mare şi la sărbătorile
împărăteşti. Alte traduceri au fost făcute de către Pr. Profesor Dem Iliescu Palanca în 1936 şi apoi de către Pr. Profesor
Doctor Dumitru Fecioru în 1945. Acesta din urmă, însă, contestă traducerea lui Iliescu Palanca în lucrarea Ilie Miniat
tradus de Preot Iliescu Palanca, Bucureşti, 1944. Alte referiri la predica şi personalitatea lui Ilie Miniat a se vedea la
Diacon G. Comşa, Istoria predicii la români, Bucureşti 1921; George Aramă, Elemente de omiletică specială, Bucureşti
1930; Arhim. Iuiu Scriban, Revista Păstorul creştin – ortodox, nr. 25 – 30, Olteniţa etc.
4
Toate notele biografice referitoare la Ilie Miniat provin de la Protoiereul Francisc Miniat, tatăl lui. Ele au fost publicate la
începutul lucrării Piatra scandelei. A se vedea Antim Mazarachis, Βιογραφιαι των ενδοξων ανδρων της νησου Κεφαλληνιας,
Veneţia 1843 pag. 38 – 70; de acelaşi autor ediţia Διδαχαι, Veneţia 1849; G.I. Zaniras, Νεα Ελλας, Atena 1872, pag. 306 –
311; A. Papadopoulos Vretos, Νεοελληνικη φιλολογια, Atena 1854, t. I, pag. 223 – 230; A.K. Demetracopoulos Ορθοδοχος
Ελλασ, Leipzig 1872, pag. 167 – 168; S.I. Boutyras, Λεξικον ιστοριας και γεογραφιας, t. IV, Constantinopol 1881, pag. 616
– 617; Metzakes în Λεξικον εγκυκλοπαιδικον, t. v, Atena 1894 – 1896, pag. 344 – 345; E. Legrand – H. Pernot – L. Petit,
Bibliographie hellenique şi H. Pernot, Bibliographie ioniene. Pentru doctrina imaculatei concepţii, a se vedea: S. Salaville,
Elie Meniates et l’immaculee conception, observations nouvelles a propos des divers editions de Διδαχαι, în Echos d’Orient
t. XXVII, 1928 pag. 278 – 294 unde se găsesc reproduse integral extrase interesante ale lui Miniat privind această dogmă.
5
Arhim. Iustinian Dalea, Ilie Miniat în Studii Teologice, XV (1963) nr. 9 – 10, pag. 578

1
Forţa cuvântărilor sale stă în puterea Duhului Sfânt, fapt ce explică admiraţia şi
afecţiunea credincioşilor timpului său, dar şi ai vremurilor noastre, iar meritul său constă
în curăţirea permanentă a sufletului său de orice întinăciune, pe care l-a hrănit din
dulceaţa dumnezeeştilor cuvinte ale Sfintelor Scripturi6 şi ale Sfinţilor Părinţi7 şi la care
a adăugat instrucţia profană a filosofiei antice, dar şi a vremii sale8.
Ilie Miniat a mişcat şi inimile cele mai împietrite şi a combătut cu vehemenţă
împărăţia păcatului încă de timpuriu, fiind ascultat de mai marii zilei 9 în mijlocul
poporului drept credincios.
Pentru a fi accesibil tuturor - rareori a abordat abstracţiuni subtile - a ştiut să
coboare uşor la nivelul de înţelegere al oamenilor, aşa cum au făcut-o odinioară Sfântul
Ioan Gură de Aur (pe care l-a studiat îndeaproape) sau Sfântul Ambrozie al Milanului şi
a predicat în idiomul popular, ceea ce a conferit stilului predicii sale popularitate10.
Predicile sale nu au agresivitate confesională, fiind acceptabile şi teritoriului
romano - catolic11 într-un context istoric complex şi neprielnic Ortodoxiei din Albania,
Macedonia, Bosnia, Bulgaria, Siria, Palestina, Egipt etc. unde mulţi creştini treceau fie
la islam, fie la catolicism, fie la luteranism, fie erau seduşi de ideile iluministe provenite
din Occident.
Mărturia creştină a Episcopului Miniat constituie o revelaţie nu în sine ci raportată
la neputinţa creştinilor contemporani de a înfrunta cu curaj, dar şi în duhul iubirii
hristice, influenţele prozelitiste de orice fel. Ea are darul de a trezi conştiinţa creştină şi
de a o mobiliza la luptă duhovnicească cu mijloacele lăsate de Hristos în Biserică, unele
dintre acestea fiind cuvântul şi exemplul moral personal.
Genurile omiletice variază de la omilie exegetică la omilie tematică şi panegiric.
În ele găsim adevărate comori de învăţătură de credinţă ortodoxă şi sfaturi practice. În
cele ce urmează, fără a avea pretenţia exhaustivităţii sau absurdul exclusivismului, ne
vom ocupa de calităţile stilului şi ilustraţiei cuvântărilor lui Ilie Miniat.

6
Sfânta Scriptură reprezintă izvorul principal de inspiraţie al cuvântărilor lui Ilie Miniat care citează foarte multe texte
biblice. Cele mai puternice argumente şi cele mai frumoase exemple sunt extrase din Sfânta Scriptură.
7
Citează şi argumentează în discursul său cu fragmente din omilii ale Sfântului Ioan Hrisostom, ale Sfântului Vasile cel
Mare, ale Sfântului Ambrozie de Mediolan, ale Sfântului Atanasie cel Mare, ale Fericitului Augustin, ale Sfântului Ioan
Damaschinul etc.
8
S. Salaville afirmă în Dictionnaire de Theologie Catholique, pag. 1772 că Ilie Miniat a frecventat pe marii oratori francezi,
dar nu menţionează decât numele lui Paolo Segneri.
9
Cuvântările în limba italiană au fost rostite, de pildă în catedrala greacă din Navplia în prezenţa guvernatorilor Francisc
Grimani şi Alois Moceniq.
10
Arhim. Iustinian Dalea, art. cit., pag. 582
11
Ibidem

2
Capitolul 1. Calităţile generale ale stilului predicilor lui Ilie Miniat

a. Stilul cuvântării marelui nostru predicator este în mod evident cel bisericesc.
Acesta posedă toate însuşirile cerute de arta omileticii; este clar, cu logică strânsă şi
legătură naturală în aşezarea ideilor care sunt exprimate liber, firesc, fără expresii
bombastice, pompoase12.
Este un stil asemănător stilului Sfintei Scripturi pe care o cunoaşte în profunzimi
şi din care citează cu abundenţă şi o foloseşte ca izvor de inspiraţie, evitând termeni şi
imagini josnice. Argumentele cele mai puternice şi imaginile cele mai frumoase sunt
extrase din Sfânta Scriptură, fie a Vechiului, fie a Noului Testament, pe care o
actualizează contemporanilor în chip magistral. Pentru măiestria cu care a redat exegeza
textului biblic, Ilie Miniat constituie un exemplu neîntrecut pentru predicatorul de astăzi
de cum să utilizeze cu folos Sfânta Scriptură în nobila misiune de învăţător al
credincioşilor.
Asemeni Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfinţilor Apostoli, Ilie Miniat ştie să
coboare la capacitatea de percepţie şi înţelegere a oamenilor simpli chiar şi atunci când
vrea să explice noţiuni complexe, filosofice aşa cum reiese de pildă din Cuvântul din
Duminica a IV-a a Postului.
"Eu, urmând pilda marelui dascăl al neamurilor, pe Apostolul Pavel care spune:
sunt dator şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi (Romani 1,14), pe cât pot, vorbesc simplu
ca să mă înţelegeţi toţi. Dar mai cu seamă azi, voi vorbi mai simplu decât vorbeam
altădată, pentru că vreau să înţeleagă cuvintele mele şi bărbaţii şi femeile, şi învăţaţii şi
neînvăţaţii, şi cei mari şi cei mici, deoarece şi subiectul mărturisirii priveşte pe toţi
deopotrivă"13.
Ştie să se exprime cu claritate evitând nonsensul 14, echivocul15 sau pleonasmul16.
Foloseşte cele mai potrivite cuvinte, sensuri, structuri sintactice pentru a exprima
sentimentele cele mai potrivite.
b. Stilul este precis şi conţine cuvintele exacte prin înlăturarea cuvintelor de
prisos, şi respectă normele limbii literare în comunicarea populară. Nu face dezacord
între subiect şi predicat şi evită folosirea arhaismelor, regionalismelor şi neologismelor.
c. Stilul este vivace, adică dă vorbirii căldură, putere, viaţă, eleganţă şi determină
sufletele auditorilor.

12
A nu se confunda termenul pompos cu termenul solemn. Cuvântările lui respiră demnitate şi competenţă teologică şi
culturală înveşmântate în duh de rugăciune.
13
Ilie Miniat, Didahii şi predici, traduse de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Bucureşti 1945,
p. 67 – 68.
14
“nonsens” potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, 1982 înseamnă “ceva lipsit de sens” p. 607.
15
“echivoc” potrivit DEX înseamnă “ceva neclar, ambiguu, confuz” p. 289.
16
“pleonasm” potrivit DEX înseamnă “eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, propoziţii cu
acelaşi înţeles” p. 705.

3
Capitolul II. Calităţile particulare ale stilului predicilor lui Ilie Miniat, forma
predicii şi limba.

Pe lângă calităţile generale ale stilului întâlnim, la Ilie Miniat o serie de calităţi
particulare precum simplitatea, demnitatea, armonia, fineţea, concizia, oralitatea şi
retorismul17.
Lipsesc umorul şi ironia, mai întâi din cauza faptului că nu sunt recomandate de
către ştiinţa omiletică iar în al doilea rând starea creştinătăţii timpului său nu oferea
motive deosebite de satisfacţie sufletească.
În ceea ce priveşte forma predicii, aceasta este distinctă în genurile şi formulele
omiletice pe care le îmbracă18 dar şi prin unitatea desăvârşită a compoziţiei chiar dacă
aceasta s-a lăsat influenţată de cuvântarea marilor oratori occidentali în ceea ce priveşte
lungimea şi întinderea predicii.
Majoritatea cuvântărilor, fie omilii, fie panegirice, fie predici tematice sunt
compuse astfel încât se observă respectarea momentelor logico - psihologice specifice
cu excepţia formulei de invocare (în numele Tatãlui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Amin) şi a formulei de adresare care lipsesc. În schimb, tratarea este amplã şi structuratã
în douã chiar trei pãrţi, ultima parte sau ultimile rânduri ale acesteia constituie peroraţia
(încheierea).
Limba (elocutio) reprezintă principalul merit al cuvîntărilor lui 19, este o limbă
corectă din punct de vedere gramatical, frazele sunt bine alese şi aşezate, este curată,
fără fraze străine şi plină de expresii populare, este originală, de o manieră genială şi
din grija de a se face înţeles de credincioşi niciodată, însă, nu a sacrificat fondul pentru
frumuseţea stilului şi a bogăţiei cuvintelor. Ambele elemente - conţinutul şi forma -
reprezintă o unitate indisolubilă.

Capitolul III. Figuri de stil (tropi) în predica lui Ilie Miniat

Pentru a da expresivitate şi estetism limbii şi pentru a ilustra adevărul Evangheliei


şi a-l face accesibil credincioşilor, Ilie Miniat a folosit frumoase figuri de stil din Sfânta
Scriptură, Sfânta Tradiţie, cultura antică, din viaţa de zi cu zi a ascultătorilor, din natura
înconjurătoare, dar şi din alte izvoare.

17
Pr. Dr. Ilie Ivan, Omiletica ortodoxă, Ed. Episcopiei Argeşului şi Muscelului,1999, p.227 – 228.
18
Ilie Miniat cultivă omilia tematică, predica propriu – zisă (biblică, dogmatică, morală, socială, mistagogică, apologetică)
şi panegiricul.
19
Pr. Dem Iliescu Palanca, Viaţa şi opera lui Ilie Miniat, vol. I, Bucureşti 1936, pag. 91.

4
Figurile stilistice de cuvinte sau sintactice (retorice) sunt foarte numeroase,
abundente chiar. Dintre acestea, ne permitem să enumerăm doar o parte, fără pretenţia
de a le epuiza, dar şi din raţiunea potrivit căreia se cuvine a ne încadra în limitele
acceptabile ale unui referat cum este cel de faţă.
Vom exemplifica tropii folosiţi în multele sale predici:
a. Comparaţia constă în alăturarea a doi termeni în scopul de a le releva
trăsăturile şi se face între persoane, virtuţi, lucruri etc. 20.La Ilie Miniat
comparaţia este luată în multe cazuri din Biblie şi poartă denumirea de
comparaţie (paralelă) biblică: "După cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi
credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2,26)21(Cuvânt în Duminica I-a a
Postului – a Ortodoxiei).
Comparaţie paralelă: "Poate că tot aşa, ca şi mironosiţele va spune un suflet
păcătos"22 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului); "Binefacerea pe care ne-o
face Dumnezeu în scăldătoarea duhovnicească a pocăinţei este neasemuit mai
mare decât binefacerea scăldătorii din Ierusalim"23 (Cuvânt în Duminica a II-a
a Postului); "Viaţa creştinilor era bună dar nu ca a celor dintâi 24 (Cuvânt în
Duminica I-a a Postului)"; "Mânia lui Dumnezeu este mai cumplită decât
iadul"25 (Cuvânt în Duminica a XI-a după Rusalii).
Comparaţia lui personală: "Văd oameni mândri ca lucifer, iubitori de argint ca
iudeii, dedaţi patimilor trupului ca epicurienii, neînvăţaţi ca animalele, vicleni
şi răi ca demonii"26 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului); "Eu însă vreau să mă
port ca un părinte iubitor"27 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului).
Comparaţia contrast: "Sunt două feluri de oameni: oameni care au numai
formă şi înfăţişare, sunt însă oameni care au înţelepciunea şi virtutea
omenească …, sunt două feluri de creştini"28 (Cuvânt în Duminica I-a a
Postului).
b. Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al unui
cuvânt la alt sens prin intermediul unei comparaţii subînţelese 29: "Credinţa este
un îndreptar al vieţii30; credinţa fără fapte este un cadavru de
credinţă31"(Cuvânt în Duminica I-a a Postului); "Toţi creştinii erau de aur …
toţi creştinii erau de aur la limbă … toţi erau de aur la mâini … toţi erau de aur

20
Preot Dr. Ilie Ivan, op. cit., pag. 230.
21
Ilie Miniat, op. cit., p. 22
22
Ibidem, p.45
23
Ibidem, p.32
24
Ibidem, p.24
25
Ibidem, p.455
26
Ibidem, p.27
27
Ibidem, p.36
28
Ibidem, p.24
29
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 230
30
Ilie Miniat, op. cit. p. 22
31
Ibidem, p.22

5
la inimă"32; "dumnezeiasca Scriptură este oglinda fără pată a adevărului" 33
(Cuvânt în Duminica a III-a a Postului). Redă şi metafore folosite de Hristos:
"voi sunteţi lumina lumii" (Matei 5,13 - 14)34 (Cuvânt în Duminica a XI-a după
Rusalii), "Maica Domnului este ancoră tare, corabia sfinţeniei"35 (Cuvânt în
Duminica a XI-a după Rusalii); "dreptate şi milostivirea sunt două mâini prin
care lucrează Dumnezeu"36 (Cuvânt în Duminica dinaintea naşterii lui Hristos);
"lumea a ajuns teatru în care diavolul este regizor, Dumnezeu spectator iar
piesa o juca neamul omenesc" 37 (Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului);
"Maica Domnului este o statuie de Dumnezeu sculptată a fericirii cereşti şi cea
mai aleasă plăsmuire a mâinii atotputernice a lui Dumnezeu" 38 (Cuvânt la
Naşterea Maicii Domnului); ea este rezumat al tuturor graţiilor şi o îmbinare
însufleţită a virtuţilor datorită proniei cereşti" 39 (Cuvânt la Naşterea Maicii
Domnului); „Maria, este o grădină închisă în care nu poate intra şarpele
satanic"40 (Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului); „Este crin în mijlocul
spinilor odrăslind între spinii nefericirii universale” (Cântarea Cântărilor
4,12)41(Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului); „Este vas încăpător al
dumnezeirii şi tron însorit al Împăratului slavei” 42 (Cuvânt la Naşterea Maicii
Domnului); „Este mărgăritar în scoică”43 (Cuvânt la Naşterea Maicii
Domnului); „Este porfirogenetă, rai însufleţit al graţiilor” şi „Naşte pe Soarele
cel mistic care luminează pe tot omul ce vine în lume” 44 (Cuvânt la Naşterea
Maicii Domnului); „Este mănunchi bogat de virtuţi şi minunat rezumat al
tuturor harurilor” 45 (Cuvânt la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului); „Este
templu însufleţit al dumnezeirii”46; „Este cel mai curat templu al
Mântuitorului, sfânta comoară a slavei lui Dumnezeu, locaşul dumnezeirii
întrupate” 47 (Cuvânt la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului); „Este cea mai
sfântă mireasă a Sfântului Duh care merge în cămaşă de nuntă ca să
pregătească nunta” 48 (Cuvânt la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului); „Ea
merge la nunta Preasfântului Duh şi este o comoară sfântă a slavei lui

32
Ibidem, p.23
33
Ibidem, p.50
34
Ibidem, p.460
35
Ibidem
36
Ibidem, p.585 - 586
37
Ibidem, p.584
38
Ibidem, p.585 - 586
39
Ibidem, p.587
40
Ibidem, p.589
41
Ibidem
42
Ibidem, p.590
43
Ibidem, p.591
44
Ibidem, p.596
45
Ibidem, p.598
46
Ibidem, p.603
47
Ibidem, p.605
48
Ibidem, p.460

6
Dumnezeu şi tron însorit al Împăratului slavei” 49; „Fecioara este un ocean de
haruri care priomeşte fluviile nesecate ale harurilor dumnezeieşti ale
Duhului”50 (Cuvânt de laudă la Născătoarea de Dumnezeu în zilele de post ale
lunii august).
Toate aceste metafore sunt alcătuite dintr-o mulţime de epitete la adresa
persoanelor sfinte aşa cum se reflectă în imnologia Bisericii noastre.
c. Metonimia înlocuieşte un cuvânt cu alt cuvânt, adică înlocuieşte cauza printr-
un efect, efectul prin cauză, înlocuieşte opera prin numele autorului, autorul în
locul operei, produsul prin numele locului din care provine şi concretul prin
abstract, conţinutul prin obiectul pe care în conţine etc.51
Exemplificări: „… au încetat vânturile (adică ereticii şi ereziile)” 52 (Cuvânt în
Duminica a III-a a Postului); „în Heruvimi stă de veghe contemplaţia … în
tronuri stă dreptatea” 53 (Cuvânt în Duminica a III-a a Postului).
d. Sinecdoca este figura de stil prin care singularul se substituie pluralului, iar
pluralul se substituie singularului, întregul prin parte, determinatul prin
nedeterminat etc.54
Exemplificări: „Nu tot cel ce-mi zice Doamne, Doamne va intra în împărăţia
lui Dumnezeu.” (Matei 7,21)55; „Să se cerceteze omul pe sine, spune Fericitul
Pavel şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (1 Corinteni 11,28) 56;
(Cuvânt în Duminica Floriilor) „Deci, creştine (în loc de creştinilor) odată ce
te-ai împărtăşit ai grijă să nu pierzi ceea ce ai câştigat” 57 (Cuvânt în Duminica
Floriilor); „Asta este hotărârea lui Iisus Hristos: orice împărăţie dezbinată în
sine se pustieşte şi orice oraş sau casă dezbinată în sine nu va dăinui” (Matei
12,25)58 (Cuvânt la Sfântul Nicolae. Despre dragoste) etc.
e. Personificarea este figura de stil prin care se atribuie lucrurilor manifestări ale
omului59.
Exemple: „milostivirea lui Dumnezeu se luptă cu răutatea omului 60” (Cuvânt
în Duminica a XVIII-a după Rusalii), „potopul universal a spălat pământul de
păcate sau l-a ascuns de privirile Creatorului” 61, „Cele şapte păcate de moarte
duc război cu cele zece porunci ale lui Dumnezeu” 62(Cuvânt în Duminica a II-
a a Postului) etc.
49
Ibidem, p.611
50
Ibidem, p.649
51
Pr. Ilie Ivan, op. cit. p. 231
52
Ilie Miniat, op. cit. p.60
53
Ibidem, p.52
54
Pr. Ilie Ivan, op. cit. p. 232
55
Ilie Miniat, op. cit. p.22
56
Ibidem, p.372
57
Ibidem, p.377
58
Ibidem, p.537
59
Pr. Ilie Ivan, op. cit. p. 232
60
Ilie Miniat, op. cit. p.510
61
Ibidem, p.33
62
Ibidem

7
f. Alegoria este o înşiruire de metafore, comparaţii, personificări prin care autorul
sugerează noţiuni abstracte formând o imagine unitară prin intermediul
faptelor şi a lucrurilor concrete63.
Ca să redea de pildă imaginea păcatului contemporanilor săi trimite gândul
auditoriului la fiara cu şapte capete şi cu zece coarne descrisă de Apocalipsă
(Cap. 12 vs. 3 şi Cap. 13 vs. 1) 64. Aceeaşi stare jalnică a vieţii spirituale din
timpul său o reliefează prin visul Împăratului Daniel (Cap 2 vs. 34 – 45) 65
(Cuvânt în Duminica I-a a Postului). Naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara
este prezentată făcând apel la vedenia alegorică a Profetului Isaia (Cap 6 vs. 6
- 7): „Cleştele cel tainic pe care un serafim l-a atins de gură prefigurează pe
Maica Domnului care ţine cărbunele cel tainic, Mântuitorul lumii” 66 (Cuvânt la
Naşterea Maicii Domnului) etc.
g. Hiperbola este exagerarea prin amplificare sau diminuare a trăsăturilor unei
fiinţe, lucru, fenomen, eveniment pentru a impresiona pe ascultători67: „Dacă
Dumnezeu ar fi păstrat la o parte sângele atâtor creştini … ar fi făcut o altă
Mare Roşie din sângele sfinţilor” 68 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului); „Ar fi
mai bine ca în ceasul în care păcătuim să piară soarele din ochii noştri sau să se
deschidă pământul, să ne înghită de vii pentru că în acel ceas insultăm pe
Dumnezeu, Făcătorul şi Mântuitorul” 69 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului);
„Vedem că nici apa râului nu curge aşa de repede, nici florile câmpiei nu se
veştejesc aşa de uşor, nici fulgerele cerului nu dispar aşa de neaşteptat, cât de
repede curge, cât de uşor se veştejeşte, cât de repede, de uşor şi neaşteptat
dispare toată slava, desfătarea şi bucuria lumii” 70 (Cuvânt în Duminica a III-a
a Postului);
h. Antiteza este figura de stil care constă în opoziţia dintre cuvinte, fapte,
personaje, idei, sentimente menite să se reliefeze reciproc71. Ilie Miniat
foloseşte acest trop retoric pentru a-i orienta pe credincioşi în ceea ce priveşte
treapta lor de desăvârşire la un anume moment dat şi pentru a nu-i măguli şi
amăgi de dragul unei popularităţi ieftine. El prezintă contrastul între viaţa
creştinilor timpului său şi cei ai Bisericii primare în predica Duminicii I-a a
Postului conchizând: „Credinţa ni-i creştină, viaţa păgână” 72. În predica
Duminicii a doua a postului (despre păcat şi despre uşurinţa vindecării lui)
pune în antiteză păcatul cu sfinţenia duhurilor fericite: „Puneţi în faţa ochilor
minţii voastre o balanţă: deoparte a ei păcatul, iar de altă parte poartă sfinţenia
63
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 233
64
Ilie Miniat, op. cit.,p. 22
65
Ibidem
66
Ibidem, p.595
67
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 233
68
Ilie Miniat, op. cit.,p. 20
69
Ibidem, p.34
70
Ibidem, p.49
71
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 234
72
Ilie Miniat, op. cit.,p. 24

8
duhurilor fericite: serafimi, heruvimi, îngeri, arhangheli, drepţi, profeţi,
apostoli, învăţători, mucenici, sihaştri, adică toată sfinţenia cerului şi a
pământului şi totuşi nu poate să ridice păcatul. De ce? Pentru că nici îngerii,
nici sfinţii cu toată virtutea şi harul lor n-au stăpânire şi putere proprie să ierte
un singur păcat pe pământ. Numai Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu, Cel care
ridică păcatul lumii poate să ridice. Păcatul este deci de o greutate nemărginită
de vreme ce putere îngerească şi omenească nu ajunge, şi este nevoie de putere
dumnezeiască care este nemărginită”73 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului).
Tot antitetic este prezentată starea de dinainte şi după spovedanie a creştinilor:
„Preotul rosteşte aici pe pământ: - Te iert, iar de sus îţi răspunde şi Fiul şi
Cuvântul lui Dumnezeu: - Te iert, Preotul rosteşte aici pe pământ hotărârea
iertării iar în cer Duhul Sfânt îndată o scrie, o spun din nou: Ce minune! … am
ajuns alţii din îngeri ai întunericului, am ajuns îngeri ai luminii, din duşmani ai
lui Dumnezeu am ajuns prieteni. Am intrat în braţele Lui, am dobândit din nou
harul Lui, am recâştigat dragostea Lui. Într-un cuvânt, din păcătoşi ce eram,
vrednici de munca veşnică ne-am aflat deodată drepţi, vrednici de împărăţia
cerurilor.” 74 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului). Antiteza lucifer dinainte şi
după cădere şi antiteza Adam înainte şi după cădere o face în Cuvânt în
Duminica a II-a a Postului (seria a II-a)75. Diferenţa dintre binefacerea făcută
de Dumnezeu la scăldătoarea Betezda şi cea săvârşită astăzi tuturor în
scăldătoarea duhovnicească a pocăinţei este redată astfel: „acolo minunea se
întâmpla într-un loc, numai în Ierusalim într-un timp, numai o singură dată pe
an. Aici se întâmplă în fiecare oraş, sat şi biserică a creştinilor, în fiecare zi şi
în fiecare ceas; este de ajuns să voim” 76 (Cuvânt în Duminica a II-a a
Postului).
Este foarte interesantă, antiteza dintre Eva cea veche şi tainica Evă (Maria) în
cuvântul la Buna Vestire: „Femeia (Eva) era datoare lui Adam pentru osul din
care a fost creată. Căzând în blestem şi stricăciune nu a mai putut întoarce
datoria. Din milostivire, Dumnezeu a trimis pe Unul Născut Fiul său, Noul
Adam (1 Cor. 15 – 49). Tainica Evă (Maria) plăteşte noului Adam împrumutul
Evei celei dintâi, dând trupul ei curat – şi antiteza continuă – diavolul, prin
acel „veţi fi ca Dumnezeu” a omorât neamul omenesc; aici Arhanghelul
Gavriil prin: „- Bucură-te” a predicat mântuirea … Eva din mândrie, a pierdut
harul dumnezeiesc, aici Fecioara din pricina adâncii smerenii: „Iată, roaba
Domnului” a ajuns Maica lui Dumnezeu. Acolo Eva a auzit „în dureri vei naşte
fii, aici Maria – Iată aici vei lua în pântece77 etc.

73
Ibidem, p.34
74
Ibidem, p.39
75
Ibidem, p.175
76
Ibidem, p.45
77
Ibidem, p.630

9
i Enumeraţia este figura de stil prin care autorul înşiruie termeni de acelaşi fel
sau cu sensuri apropiate78. În predica din Duminica 1 a Postului (a Ortodoxiei)
Ilie Miniat recurge la enumeraţie pentru a desemna pe toţi ereticii: sunt
nenumăraţi la număr; nu-i cu putinţă să-i număr dar vă voi spune cetele lor
cele mai însemnate, gnostici, ofiţi, montanişti, sabelieni, hiliaşti, pavlicieni,
manihei, donatişti, arieni, eunomieni, antropomorfiţi, pelagieni, macedonieni,
pelagieni, nestorieni, severieni, dioscurieni, monoteliţi, iconomahi, luterani şi
calvini79.
Enumeraţia este dublată de repetiţia unul … altul: „unul huleşte numai pe
Dumnezeu, altul pe Tatăl, altul pe Fiul, altul pe Duhul Sfânt, altul iconomia
întrupării, altul tainele80.
În predica la Duminica a II-a Postului, ca să dovedească că Hristos este Fiul lui
Dumnezeu enumeră o mare parte dintre minunile săvârşite începând cu
prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii 81. Citează şi enumeraţii biblice
precum: „Dumnezeu porunceşte ca sufletul să fie păzit de frica de noapte, de
săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de întâmplarea şi de
diavolul cel de amiază” (Ps. 90 vs. 5 – 6)82 (Cuvânt în Duminica a III-a a
Postului).
j. Interogaţia retorică (poetică) constă într-o întrebare sau şir de întrebări
adresate creştinilor de la care nu se aşteaptă răspuns. În cazul în care autorul îşi
dă răspuns83 propriei sale întrebări, procedeul folosit se numeşte antiforă. Vom
cita câteva exemple de interogaţii şi antiforă din vasta sa operă: „Nu este
oare aceasta cea mai grea boală dintre toate bolile? Nu este oare aceasta cea
mai uşoară vindecare dintre toate vindecările?” 84 (Cuvânt în Duminica a II-a a
Postului); „Cine poate privi atâtea sinoade şi adunări, atâtea discuţii … şi
războaie, scandaluri, schisme, tulburări, dezordini, surghiuniri, morţi? La ce
rezultate au ajuns? S-au dus, au dispărut” 85; „Credinţa oare nu poate să
mântuie? Nu …”86 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului); „Cine poate să
biruiască fiara? Iată mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, numai Fiul
lui Dumnezeu care are stăpânirea şi puterea lui Dumnezeu” 87; „Dar cine a
prăvălit-o (piatra) căci era foarte grea? Căci era foarte mare (Marcu 16,3) Un
înger pe care Dumnezeu l-a trimis din cer petru asta.” 88; „Nu sunt deci omul
cel mai nerecunoscător? Cel mai fără de cuvânt păcătos? Nu mi se cuvine o
78
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 235
79
Ilie Miniat, op. cit.,p. 20
80
Ibidem
81
Ibidem, p.32
82
Ibidem, p.57
83
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 239
84
Ilie Miniat, op. cit.,p. 30
85
Ibidem, p.20
86
Ibidem, p.22
87
Ibidem, p.33 - 34
88
Ibidem, p.40

10
îndoită pedeapsă? Una pentru că am păcătuit, alta pentru că nu am voit să iau
iertarea păcatelor, lucru atât de uşor”89; „Nu trebuie deci să mă tem de urgia
dumnezeiască? … Da, spune dumnezeiescul Hrisostom …”90; „Vă întreb ce i
se cuvine? I se cuvine să sece pentru el acea mântuitoare apă, să o dorească
altă dată şi să nu o găsească, i se cădea să moară neînţelegătorul şi să nu-l
jelească nimeni.” 91 (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului)
„Dar voi, care v-aţi pierdut sufletul pentru lumea aceasta, ce-aţi pierdut oare?
Pe toate, cerul, raiul, viaţa veşnică, pe Dumnezeu. Deci, ce va folosi omului să
câştige lumea toată care se termină odată cu viaţa şi-şi va pierde sufletul care
este nemuritor? Nici un folos”92 (Cuvânt în Duminica a III-a a Postului); „Ştim
oare ce este lumea? O ştim foarte bine pentru că vedem cu ochii noştri
nestatornicia lumii …”93; „Ce spune Iov? – mi-am pierdut bogăţia? Dar gol m-
am născut” 94 (Cuvânt în Duminica a III-a a Postului).
k. Antilogia este specifică teologiei şi teologului. Ea cuprinde afirmaţii sau
negaţii care în aparenţă sunt contrarii adevărului95. După Ilie Miniat, un mare
paradox îl reprezintă poporul evreu, acelaşi popor pe care Hristos l-a săturat în
pustie cu cinci pâini, acelaşi popor care voia să-L facă împărat, Îl ura şi-I dorea
moartea” 96 (Cuvânt în Sfânta şi Marea Vineri).
Exemplificări: „Au înfăţişarea evlaviei, dar tăgăduiesc puterea ei (Timotei
3,6)” 97 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului); „Merg, caut pe unul dintre aceştia
într-un stat cu numeroşi creştini şi nu-l găsesc … caut creştin, caut creştin!
Merg din loc în loc să-l caut. În caut în oraş, printre boieri, dar aici nu văd
decât o mândrie semeaţă şi nu-l găsesc. Îl caut în piaţă printre negustori. Dar
aici nu văd decât o dragoste nesăturată de bani şi nu-l găsesc. În caut pe
drumuri printre cei tineri dar aici nu văd decât o mare desfrânare şi nu-l
găsesc. Ies afară din oraş şi-l caut printre săteni, dar aici nu văd decăt toate
minciunile lumii şi nu-l găsesc”98 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului).
„Păcătuim uşor şi ne pocăim anevoie.99 Potrivit rătăcirii lor, spuneau
adevărul100.” (Cuvânt în Duminica a II-a a Postului); „Şi cu toate acestea când
păcătuim ni se pare că nu facem nimic sau că facem un rău foarte mic.” 101;
„Sunt bolnav şi mă găsesc în primejdie de moarte …Dumnezeu din pricina
nemărginitei Lui milostiviri mi-a arătat cea mai uşoară tămăduire a bolii mele,
89
Ibidem, p.44
90
Ibidem
91
Ibidem, p.45
92
Ibidem, p.49
93
Ibidem
94
Ibidem
95
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 240
96
Ilie Miniat, op. cit., p.127
97
Ibidem, p.26
98
Ibidem, p.26 - 27
99
Ibidem, p.34
100
Ibidem, p.133
101
Ibidem, p.34

11
cea mai uşoară iertare a păcatului meu, eu însă nu vreau.” 102 (Cuvânt în
Duminica a II-a a Postului); „Tu însă, deşi eşti chemat, nu mergi; deşi eşti tras
nu te laşi tras, nu te întorci, nu te pocăieşti”103; „Iov a pierdut totul, şi bogăţia şi
copii şi sănătate, cu toate acestea Iov nu a pierdut nimic pentru că nu a pierdut
sufletul sau am pierdut totul, dar nu am pierdut nimic atâta vreme cât nu mi-
am pierdut sufletul” 104 (Cuvânt în Duminica a III-a a Postului).
l. Apostrofa şi exclamaţia
Apostrofa este figura de stil prin care autorul întrerupe firul povestirii pentru
ca stăpânit de un sentiment puternic să se adreseze unor persoane sau lucruri
personificate cu o întrebare, exclamaţie ori cu o afirmaţie sentenţionară 105. Ilie
Miniat foloseşte apostrofa în mod accentuat în predicile din sfânta şi Marea
Vineri pentru a condamna manifestările teatrale ale creştinilor legate de patima
Mântuitorului Hristos.106
Stăpânit de sentimente puternice, în scopul atragerii atenţiei la ei înşişi şi la
viaţa lor duhovnicească, Ilie Miniat recurge la apostrofă fie exclamând, fie
întrebând, fie făcând o afirmaţie sentinţă.
Exemple: „Creştine ortodox, ai datoria să mulţumeşti de mii de ori lui
Dumnezeu pentru că te-a făcut să te naşti într-o astfel de credinţă 107. Tac şi
sfârşesc predica mea cu aceste cuvinte: nu trage nădejde în mântuire creştine
dacă viaţa ta nu este frumoasă şi sfântă după cum ţi-e adevărată şi sfântă
credinţa, trebuie să trăieşti precum crezi” 108 (Cuvânt în Duminica I-a a
Postului).
Apostrofa îl include şi pe predicator: „Am trăit atâţia ani, am îmbătrânit în
desfrânare, mi-am cheltuit averea, mi-am stricat viaţa cu o femeie necinstită,
traiul îndelungat în rău s-a făcut obicei, iar obiceiul este piatră pe inima mea
… am făcut atâtea nedreptăţi, atâtea ucideri, atâtea asupriri, zgârcenia mea a
îndoliat ca o piatră conştiinţa, nu a rămas păcat pe care să nu-l fi făcut, nu m-
am pocăit niciodată, silinţa ce mi-o dădeam de a păcătui mi-a învârtoşat
sufletul ca o piatră. Vai de mine! Păcatele mele sunt ca o piatră grea, din
pricina păcatului am slăbit şi nu mai am putere.” 109 (Cuvânt în Duminica a II-a
a Postului); „Păcătoşi nepocăiţi, vă spun şi eu împreună cu Profetul Ilie, să
apucaţi calea cea bună, să mergeţi repede, să vă duceţi la duhovnic ca să fiţi
iertaţi şi voi şchiopătaţi cu amândouă picioarele! Cu unul îngenunchiaţi şi vă
închinaţi lui Dumnezeu şi cu altul idolului. Cu unul lui Dumnezeu, cu altul
amantei. Cu unul lui Dumnezeu şi cu altul lumii.” 110 (Cuvânt în Duminica a II-
102
Ibidem, p.47
103
Ibidem
104
Ibidem
105
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 240
106
Ilie Miniat, op. cit., p. 110
107
Ibidem, p.21 - 22
108
Ibidem
109
Ibidem, p.41
110
Ibidem, p.42 - 43

12
a a Postului); „Om fără de minte şi nerecunoscător? Dispreţuieşti bunătatea lui
Dumnezeu pentru că este atât de bun, gândeşte la aceste cuvinte ale
Apostolului.”111; „La urma urmelor, funia se rupe, Dumnezeu se plictiseşte, se
mânie, te lasă iar tu nenorocitule cazi într-o desăvârşită nepocăinţă, iar de
acolo în osânda veşnică” 112.
m. Epimoni (coacervatio) reprezintă mai multe întrebări, una după alta adresate
auditoriului pentru a-l convinge de adevăr113.
Exemple: „Dar, părinţi sfinţi, iubiţi fraţi, această haină îngerească ce o purtăm,
aceste veşminte lungi ce ne acoperă ce sunt?, sunt oare haine fariseice ca să
înselăm pe oameni? Acest har dumnezeiesc al preoţiei pe care îl avem ce este?
O tarabă neguţătorească spre a câştiga bani? Dar aceste taine preacurate pe
care le administrăm ce sunt? Nu vă spuneam că am ajuns la cea mai de jos
stare de răutate? Nu vă spuneam că am ajuns la picioarele chipului făcut parte
de fier, parte de lut? Nu vă spuneam eu că deşi caut printre atâţi creştini, totuşi
nu găsesc creştin adevărat.”114 (Cuvânt în Duminica I-a a Postului); „Tu, un
bolnav, un păcătos, cu un picior în mormânt şi cu altul în iad, mai rămâi încă
în viciu? Nu alergi încă la pocăinţă ca să iei iertare şi mântuire etc.” 115 (Cuvânt
în Duminica a II-a a Postului);
n. Invocaţia retorică o găsim des cu precădere în părţile introductive sau finale
ale cuvântărilor. Conştient deplin de faptul că predicatorul nu se predică pe
sine, ci cuvântul lui Dumnezeu, vlădica Ilie Miniat invocă harul Duhului Sfânt
care să-l lumineze şi să înţeleagă, mai întâi el şi apoi credincioşii: „Duhule
Preasfinte, care eşti Duh de înţelepciune şi de pricepere dăruieşte astăzi minţii
mele lumina cunoştinţei ca eu să înţeleg mai întâi; dăruieşte buzelor mele
puterea cuvintelor ca să explic şi altora măreţia minunilor tale ce ai arătat
credinţei ortodoxe a creştinilor! Da, Mângâietorule bun, Duhul adevărului fără
de care limba omenească nu poate să grăiască cele despre Dumnezeu, învaţă
limba mea cum a început, cum a crescut, şi cum s-a întărit Ortodoxia, opera
cea mai măreaţă, cea mai minunată şi cea mai dumnezeiască a dumnezeieştii
înţelepciuni şi puteri cu acest ajutor al Sfântului Duh pe care îl invoc, voi
împărţi ascultători ortodocşi în trei părţi cuvântarea mea despre Ortodoxie.” 116
(Cuvânt în Duminica I-a a Postului); „Suflete păcătoase, aşa cum este şi
sufletul meu, cercetaţi-vă acum conştiinţa voastră şi vedeţi ce rău aţi făcut
împotriva aproapelui şi a lui Dumnezeu!” 117 (Cuvânt în Duminica a II-a a
Postului); „Iisuse al meu cel răstignit, Fiule al Dumnezeului celui viu, Ţi-ai dat
suflarea ca să plăsmuieşti acest suflet; Ţi-ai vărsat sângele ca să-l răscumperi,
111
Ibidem, p.46
112
Ibidem, p.47
113
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 240
114
Ilie Miniat, op. cit., p. 27
115
Ibidem, p.46
116
Ibidem, p. 4 - 5
117
Ibidem, p.40

13
ai făcut colimvitra dumnezeiescului Botez ca să-l speli; ai rânduit al doilea
botez, pocăinţa, ca să-l cureţi; a-i pregătit masa preacuratelor taine ca să-l
hrăneşti; a-i iubit aici pe pământ Biserica ca să-l sfinţeşti, iar dincolo raiul ca
să-l fericeşti … noi însă facem tot ceea ce poate să facă covârşitoarea noastră
răutate ca să-l pierdem! Să nu se întâmple asta, veşnicule mire al sufletelor
noastre, să nu se întâmple” 118 (Cuvânt în Duminica a III-a a Postului).
o. Inversiunea constă în schimbarea topicii obişnuite a cuvintelor în propoziţie
sau în frază cu scopul de a scoate în evidenţă un obiect, o însuşire, o idee119.
Exemple: „Un înger pe care Dumnezeu l-a trimis din ceruri pentru asta.
Dumnezeu a trimis un înger.” 120
p. Gradaţia este figura stilistică prin care se face trecerea treptată, crescândă sau
descrescândă de la o idee la alta şi prin care se urmăreşte scoaterea în evidenţă
a ideii sau nuanţarea exprimării121. Ilie Miniat urmăreşte să exprime faptul
decăderii sufleteşti a creştinilor timpului său începând cu cea dintâi cuvântare
la Duminica I-a a Postului şi foloseşte ca mijloc de exprimare gradaţia aşa cum
citim la pag. 22: „Apoi a urmat pieptul cel de argint … cu timpul s-a răcit acea
căldură arzătoare a credinţei … mai târziu a venit pieptul cel de aramă spre
mai rău … a venit o vieţuire mult mai joasă şi decât cea dintâi şi decât cea de-a
doua, nişte moravuri învârtoşate şi grele … răutatea noastră a ajuns la culme.”
q. Analogia sau asemănarea este abundentă în predica autorului nostru.
Ingratidtudinea noastră faţă de jertfa plină de dragoste a Mântuitorului, o
aseamănă cu cea a primilor doi fii din pilda moştenitorilor lui Perisedis,
împăratul sciţilor122 (Cuvânt în Sfânta şi Marea Vineri). Îndrăzneala Maicii
Domnului către Fiul său o putem înţelege din analogia cu nobilul Coriolan pe
care doar lacrimile mamei sale Veturia în opresc de la răzbunare cu moartea a
cetăţenilor ce l-au alungat din vechea Romă123.
Ca să intuim faptul că sunt că sunt puţini creştini adevăraţi, ilustrează aceasta
apelând la gestul lui Diogene Atenianul care căuta cu lumânarea un om
adevărat în ziua mare124(Cuvânt în Duminica I-a a Postului).
În predica în Duminica a IV-a a Postului, vlădica Ilie Miniat condamnă
mărturisirea şi iertarea formală, limitate de la uşa bisericii până la Sfântul Potir
după care oamenii reiau duşmăniile în chip regretabil. Aşa au procedat
atenienii Temistocle şi Aristide, vechi duşmani cărora Grecia le-a dat o
misiune anume împreună. Au îndeplinit-o după care au revenit la veche ură şi
stare de duşmani de mai înainte125.

118
Ibidem, p.65
119
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 235
120
Ilie Miniat, op. cit., p. 22
121
Pr. Ilie Ivan, op. cit., p. 236
122
Ilie Miniat, op. cit., p. 145
123
Ibidem, p.142
124
Ibidem, p.24 - 25
125
Ibidem, p.82

14
Din Sfânta Scriptură, Ilie Miniat a luat ca exemplu negativ (şi ca aviz celor
care apelează în suferinţă la alte mijloace de însănătoşire decât cele rânduite de
Biserică) pe împăratul Ohozia care bolnav fiind, a trimis slujitorii în Samaria
la idolul Baal ca să-l întrebe dacă se va vindeca sau nu (4 Regi 1,2 …) 126
(Cuvânt în Duminica a V-a a Postului).
Ca să înţelegem că gusturile omului sunt nesăbuite, ilustrează aceasta cu
atitudinea sculptorului Policlit care obişnuia să facă statui pe gustul poporului
dar şi după regulile consacrate ale artei. Concluzia lui Ilie Miniat este: “nu
vreau decât ceea ce vrea pentru mine Dumnezeul şi Tatăl meu” 127 (Cuvânt în
Duminica a V-a a Postului).
Obişnuinţa nepocăinţei este dezastruoasă, obişnuinţa de o zi este suficientă
pentru a deveni obişnuinţă de viaţă. Analogia pe care o face în acest sens
aminteşte de Semiramida, femeia lui Ninu al asirienilor care a obţinut puterea
regatului pentru o zi, timp suficient pentru a-l decapita pe Ninu şi a rămâne
împărăteasă128 (Cuvânt în Duminica a V-a a Postului).
Cum se poate rupe obişnuinţa păcatului? Răspunde cu exemplul dat de
Alexandru Macedon care în templul lui Zeus a tăiat cu spada nodul lui Gordie
şi a primit în schimb multe bogăţii129 (Cuvânt în Duminica a V-a a Postului).

ÎNCHEIERE

Stilul cuvântărilor episcopului Ilie Miniat este indubitabil bisericesc şi poartă


pecetea personalităţii sale duhovniceşti şi culturale.
Încărcat de calităţi generale şi proprii pe care le-am enumerat mai înainte, stilul
său rămâne inconfundabil şi atrage prin frumuseţea figurilor stilistice abordate fără a
atinge conţinutul dogmatic imuabil din cuvântările sale.
Nu foloseşte aliteraţia, onomatopeea, umorul, ironia care în creaţiile şi cuvântările
profane pot da efecte de succes, dar care nu au nici un rost în cuvântarea bisericească.
Ilie Miniat are conştiinţa că nu este singur ci împreună cu Dumnezeu, în numele căruie
vorbeşte şi pe care Îl invocă în orice cuvântare. El rămâne o pildă vie de slujire a
cuvântului dumnezeiesc, crez pe care l-a urmărit toată viaţa şi cu toate puterile sufleteşti,
aşa cum reiese din cuvintele lui: “este cineva mort sau necredincios sau păcătos? Cine
poate să-l învie? Cuvântul lui Dumnezeu, care este viaţa. Este cineva rătăcit sau în
întunericul ereziei sau pe cale unei vieţi stricate? Cine poate să-l lumineze şi să-l
întoarcă pe calea mântuirii? Cuvântul lui Dumnezeu care este lumina şi adevărul. Este
126
Ibidem, p.95
127
Ibidem, p.97 - 98
128
Ibidem, p.346
129
Ibidem, p.358

15
cineva bolnav cu sufletul? Cuvântul lui Dumnezeu îl vindecă. Este cineva împietrit la
inimă? Cuvântul lui Dumnezeu îl înmoaie. Este cineva păcătos nepocăit? Cuvântul lui
Dumnezeu îl trage la pocăinţă. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător. Creştinii
trebuie să se hrănească în Biserică din cer după cum se hrăneau evreii în pustie … Ce ar
ajunge ticăloşii de creştini dacă le-ar lipsi în biserică cuvântul lui Dumnezeu … mai
mare foame decât aceasta nu poate să trimită mânia dumnezeiască … Semnul cel mai
învederat al mâniei dumnezeieşti este a nu se predica printre ortodocşi Evanghelia! Ce
durere ş ce pagubă pentru Iisus Hristos! Ce bucurie şi ce câştig pentru diavol” 130 (Cuvânt
în Duminica a XXI-a după Rusalii).
Aceasta arată că niciodată predica nu este de prisos, chiar după o slujbă
binefăcută, lucru subliniat de către un admirabil teolog şi profesor al Bisericii noastre131.
Ilie Miniat a vorbit foarte mult, dar niciodatã în plus sau de dragul de a vorbi. El a
pus la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos truda, elocinţa, cultura duhovniceascã şi
profanã şi în felul acesta a arãtat predicatorului ortodox necesitatea stringentã ca acesta
sã facã tot ce îi stã în putinţã ca sã devinã o personalitate bisericeascã desãvârşitã, nu
numai din perspectiva evlaviei şi trãirii în Hristos, ci şi din perspectiva însuşirii unei
instrucţii culturale solide, care sã conţinã informaţie ştiinţificã, artisticã şi umanistã cu
caracter permanent.
Cultura greco – latinã poate şi trebuie sã constituie platforma de întâlnire a
dialogului dintre Bisericã şi acea parte din intelectualitate, care se lasã fascinatã de
mitologia precreştinã şi nu de Hristos.
Rolul predicatorului contemporan este sã arate credincioşilor şi nu numai lor cã
între cunoaşterea duhovniceascã şi cea profanã nu existã antagonisme, cea din urmã
primind sens prin cea dintâi.
Fãrã contribuţia omileticã de fond şi formã a lui Ilie Miniat, predicatorul ortodox
rãmâne mai sãrac ca argumentare teologicã şi culturalã în faţa unei lumi creştine
asemãnãtoare celei de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului al XVIII-
lea.
Credinciosul de astãzi din bisericã aşteaptã, totuşi, de la predicator sã i se
adreseze într-un stil popular, biblic, bisericesc, dar şi personal ca mod de transmitere a
cuvântului revelat aşa cum s-a adresat Ilie Miniat dupã pilda strãlucitã şi grãitoare a
Sfinţilor Pãrinţi ai Bisericii dreptmãritoare.

130
Ibidem, p.468 - 469
131
Pr. Lector Dr. Vasile Gordon Predica ocazională (Pareneza), Teză de doctorat, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 19

16